Lupta, ianuarie 1887 (Anul 4, nr. 149-169)

1887-01-15 / nr. 156

LKJ JL X­IX Respund la apelul nominal H6 de­putaţi. Delapidaţi lei 2750. Astă­zi fiind la ordinea zilei interpe­larea d-lui Maiorescu, tribunele sunt în­ţesate de bătăuşi. Toţi corifeii cetăţe­nilor indignaţi, Lăptaru, Ghiţă Manolescu, Fărcăşanu,, Rusescu etc. sunt la postul lor. D­l. Codrescu depune o petiţie is­călită de 400 cetăţeni Bîrlădeni, cari cer înfiinţarea încă a unei şcoli secundare în oraşul lor. D. Nicorescu cere urgenţa. Petiţia se trimite la secţiuni. D. Mucenic Dinescu face o rugă­ciune d-lui Brătianu părintele trecut, prezinte şi viitor al ţăranilor. Interpelarea d-lui Maiorescu D. T. Maiorescu declară că discur­sul său va fi moderat în cuvinte, căci la fapte tari trebuesc cuvinte moderate. (Aplause, ilaritate). După aceasta d-l Maiorescu recapitu­lează scenele petrecute la 5 Septembre în urma atentatului din seara de 4, pe care îl stigmatizează. D-sa spune cum, a doua zi dupe a­­tentat, tot ce are comerţul mai însem­nat, pentru onoarea lui, a mers la­­ Brătianu spre a’l felicita. Ei bine aceşti oameni, după ce au felicitat pe p­iuiu ministru, s’au dus pe la casele lor. S’au găsit însă alţii cari nu s’au dus pe la casele lor ş­i pe la casele altora, ţi­ari­­tate, aplause). De aci, urmează d. Maiorescu, aceşti oameni au trecut pe stradele cele mai însemnate ale Capitalei, au devastat re­da­ţiile a trei z­are din opoziţie, iar au­toritatea nu s’a mişcat, n’a făcut nici o mişcare pentru a împedica devastările petrecute. D. Maiorescu spune cum imediat dupe cele întâmplate s’a întâlnit cu d. Tach- Giani, care i-a arătat o carte de viz­­ă ruptă în două și i-a zis : voiam să de­pui această cartă la fostul meu preșe­dintele consiliu, în urma însă acelor ce an­ văzut la ziarul Epoca am rupt harta. Oratorul se plânge de faptul că au­toritatea n’a luat nici o măsură şi tea­mă­­ este că lucrul a fost protejat de poliţie, căci sergenţii de stradă, precum sergentul dupe strada Mercur, unde lo­­cueşte, sta liniştit de şi auzea zgomotul. Că devastarea s’a petrecut cu ştirea autorităţilor, mai vine în sprijin şi o vorbă spusă de către d-rul Râmniceanu în faţa mai multor deputaţi. D-sa ca chirurg ce este a zis: „chiar în seara de 4 Septembre era să vă facem pe toţi biftec.“ (Mare ilaritate). D-rul Râmniceanu. Pe d-ta ar fi tre­buit de mult să te facem ca să nu ne mai baţi ca în timpul lui Catargiu. (Mare ilaritate, zgomot, întreruperi). D. Maiorescu nu -şi poate da seama cum un guvern zis liberal a putut to­lera un asemenea scandal. A voit oare guvernul să urmeze teoria că emoţiu­­nile populare trebuesc tratate cu blân­deţe? Dar emoţiunile populare se în­­dreptează de obicei­, pretutindeni, în contra guvernelor iar nu în contra zia­relor din opoziţiune. Şi oare tot aşa a tratat guvernul pe studenţii mai ales pe cel de la medicină când au strigat pe piaţa teatrului: Jos Brătianu! Nu-i aşa d-le Râmniceanu ? (Aplause, mare ila­ritate. Dr. Râmniceanu începe să zbiere: Şcoala centrală! Şcoala centrală! Zgo­mot). D-nu Maiorescu prezintă următoarea moţiune subscrisă de 40 deputaţi: „Camera regretând devastările comise „în ziua de 5 Septembre 1886 la redac­­­ţiele unor jurnale din capitală trece la „ordinea zilei“. C. Arion, B. Bossi, D. Butculescu, A. Brailoiu, P. Carp, N. Catargi, Th. Că­­mărășescu, I. Carabatescu, C. Ciocazan, Gr. Constantinescu, Gr. Cozadini, Gh. Crupenski, Gh. Demetrescu, G. I. De­­metrian, Al. Djuvara, N. Fieva, C. Fleva, I. Ianov, Tache Ionescu, D. A. Laurian, Caton Lecca, T. Maiorescu, I. Marghi­loman, A. Marghiloman, I. M. Melic, Mihăilescu, I. C. Negruzzi, N. Nicorescu, Th. Mica, Iosef Oroveanu, Aug. Pesia­­cov, V. Pogor, N. T. Popp, I.I. Rădu­­lescu, C. M. Stroici, D. Tzanu, A. Var­lam, V. Vidrașcu, N. Voinov, Gh. Pallade. D-nu Maiorescu arată că această moţi­une este foarte moderată şi nu implică nici un vot de blam pentru guvern. Oratorul nu -şi poate închipui cum o Cameră liberală să nu voteze o aseme­nea moţiune moderată, care exprimă numai regretele pentru devastarea re­dacţiilor ziarelor, căci asemenea regrete ori­cine trebue să le exprime. Şi apoi, dacă toată Camera va vota o asemenea moţiune este evident, că ea nu mai poate fi considerată ca o mo­ţiune de blam. D. Maiorescu, citind moţiunea, decla­ră că se simte fericit că printre semna­tarii el se afla şi d. Oroveanu (Aplause prelung­te). Este fern­it de aceasta, nu numai pen­tru că d. Oroveanu a fost achitat, dar pentru că s’a dovedit printr’un Verdi­­ al juraţilor, că nu s’a găsit. In ţara R­o­­mâneascâ, un deputat capabil de a fi a­­sisin. (Apia­se prelungite). D-nu Maiorescu termină cerând Adu­nărei ca să voteze moţiunea. Discursul d-lui I. C. Brătianu Primul-ministru spune că este foarte emoţionat şi de aceea va lăsa pe cel ■­lalţi colegi să răspundă D-sa se miră cum to­cmai d. Maiorescu să face apărătorul libertăţilor publice, d-sa care a făcut parte din ministerul conservator. D-na Brătianu tăgădueşte că ar fi fost oameni de ai poziţiei printre cei ce au făcut devastările de la z­ările opoziţiei . D-sa tăgădueşte chiar faptul. Acuză apoi pe d. Maiorescu că a insultat poporul capitalei şi­­ spune că fără luptele a­­cestor cetăţeni d-sa ar fi acuma un în­văţător sau vre-un popă prin Transilvania D-na Maniu. Gura care a pomenit de Transilvania trebue să fie o gură bul­gărească. (Ilaritate, zgomot). D-nu Brătianu termină ca şi e­l de­nunţând opoziţia şi făcând apel la ma­joritate ca să fie veghetoare şi unită. (Aplause). Discursul d-lui Stătescu D-l Ministru de justiţie constată că opoziţia a primit cu aplause zgomo­toase declaraţia d-lui Maiorescu că se simte fericit de a­ vedea şi semnătura d-lui Oroveanu în josul moţiunei d-sale. După aceea d-sa, pentru a se scuza, acuză pe d-l Maiorescu că a făcut parte din guvernul conservator şi începe să descrie chipul în care se faceau alege­rile sub guvernul d-lui Lascar Catargiu. Cel puţin trei cuarturi de oră d-l Stă­­tescu, nu face alt de­cât să acuze pe conservatori. D. Stătescu trânteşte apoi o droaie de injurii la adresa ziarelor din opoziţie, numindu-le haită compusă de oameni fără căpătâi, vicioşi, mizerabili, care nu mai respectă nimic, nici familie, nici tron, etc. D-sa sfârşeşte zicând opoziţiei: Să a­bolim excesele, însă să înceapă mai în­­tâiu asasinii. (Aplause prelungite). Discuţia se închide. Moţiunea de încredere a majorităţei se votează cu apel nominal cu 105 vo­turi contra 35, fiind şi 5 abţineri a trei miniştrii şi a d-lor C. Enescu şi Rusu Locusteanu. D. T. Maiorescu vorbeşte în cestiu­­ne personală cu d. Stătescu. D. G. Chiţu dă explicaţiune asupra modului în care s’a acordat medalia Bene-merenti d-luî Orăşanu. D. Chiţu spune că M. S. Regele a cerut să i se dea acea medalie. La ora cinci şi jumătate şedinţa se ridică. Penel. SENATUL Şedinţa de Marţi 13 Ianuarie 1887. Şedinţa se deschide­­la orele 2 sub preşedinta d-lui D. Ghica. D-l Capeleanu secretar, dă citire su­marului şedinţei trecute. Sumarul se a­­probă fără discuţie. Se comunică mai multe petiţiunî. Beizadeaua consultă Senatul dacă vo­eşte să treacă în secţii să se ocupe cu studierea proectelor ce sunt depuse, sau să continue şedinţa publică spre a se vota indigenate. Senatul aprobă trecerea în secţii. (Nu ! nu încăpea îndoială). Beizadeaua. Dar să trecem în secţii d-lor să nu plecăm la p­imbare, căci a­­tunci nici mâine nu vom avea ce lucra. Vorbă sa fie, nici nu se ridicase bine şi­dinţa şi onorabilii o şi şterseră pe uşă. La ora 2 şi 20 şedinţa să ridică. Reporter. ŞTIRI DIN STRĂINĂTATE Anglia Se scrie din Shangal lui Standard c­ă vasul Nepaul al companiei Peninsu­are­ Orientale, a ciocnit un transport chinez Acest vas s’a înecat pierind mai bine de o sută de oameni al echipagiului şi mai mulţi mandarini. Germania Consiliul comunal din Mogenţa a a­­doptat planul fortificărei nuoilor portur. Pe o întindere de 1580 metre se vor construi două­spre­zece porţi întărite cari vor trebui să fie gata la 1 Octombre viitor. Cheltuelile acestor lucrări sunt pre­ţuite la 223,155 mărci. Oraşul contri­buie cu suma de 57,100 mărci pentru construirea porţilor, şi statul alocă o su­mă de 166,055 mărci pentru ziduri şi gratii.* * * Gazeta de Colonia publică textul e­­xact în limba franceză, a telegramei adresată de către împăratul Austriei Ţa­rului. După felicitările obicinuite, telegra­ma se sfârşeşte ast­fel: „Am forma convingere că vom izbuti, cu ajutorul unei judecăţi care să nu pre­judice împrejurările domnitoare şi călă­uziţi de sentimentele noastre, a înlătu­­ra greutăţile care ne înconjoară şi a conserva popoarelor noastre binefacerile păcei.­­­­Gazeta adaugă că Ţarul a comunicat acest pasagiu celor care o înconjoară. Se dezminte din Munich că prinţul regent ar avea intenţia de a publica o proclamaţie cu ocazia alegerilor pentru parlament. Italia La 22 ianuarie voluntarii garibaldieni de la 1870 au celebrat la Roma printr’un banchet aniversarea bătăliei de la Dijon. Mai mulţi deputaţi radicali asistau la acest banchet. Au­­tro-Ungaria Tagblatt din Viena crede a ști că gu­vernul german negociază cu curia romană încheierea unui concordat pentru o du­rată de două­zeci de ani. Concordatul în vigoare, între Vatican și Prusia, datează de la 5 iunie 1817. Cel nou se va aplica întregei Germanii, Agenția Liberă. —..—------------­ Ultime Informatiuni In urma cuvintelor aruncate de d. N. Fleva miniștrilor, cu ocazia in­­terpelăreî sale d. M. Ferikidi mi­nistru de externe a provocat la duel pe d. Fleva. Martorii d-luî Ferikidi sunt d-niî Şti­fan Şendrea și d. Costinescu. iar al d-lui Fiera sunt d-nil P. Carp și C. C. Arion. Astă­zi la orele zece, a trebuit să aibă loc duelul, la hypodrom. Rezul­tatul îl vom da la ediţia a II-a Condiţiile sunt ca fie­care comba­­tant să dea câte două focuri de re­volver la distanţă de 20 paşi. 35 Eri seară hotelul Bulevard a luat din nouă foc de la o grindină care ardea înfundat la stagiul al II-lea. 35 Ministerul domenielor a frcsat ziua de 19 Fevruarie pentru arendarea pe un nou period de cinci ani a 309 moşii de ale statului. Licitaţiunile se vor ţine în Bucu­reşti, Iaşi şi Craiova. 35 La primă­vară se va începe a se construi pe lângă capitală o fabrică de pânzărie, unde vor fi ocupaţi nu­mai lucrători români. 35 In curând va avea loc o nouă per­mutare între personalul directorilor de penitenciare. 35 Săptămâna viitoare vor pleca la Focşani mai multe batalioane de ge­­niu cari se duc acolo să formeze re­gimentul al 2-lea de geniu Înființat pe ziua de 1 Februarie. 35 Comisia bugetară a Camerei a lu­crat azi ca ministru cultelor la sta­bilirea bugetului acestui minister pe anul viitor. 35 Barony Mayr, ministrul Austriei 3 în Capitală, nu va părăsi Capitala înainte de Dumineca sau Lunea vi­itoare. 35 O linie de drum de fer se va con­strui, care va lega oraşul Craiova cu oraşul Târgu-Jiu. Aceasta linie se va face de la sta­ţia Filiaş. Studiile au început deja. 35 Consiliul de administraţie al cre­ditului funciar urban se va întruni azi. Culisele Parlamentare Senatul. — Proectele cari sunt depuse In secţiunile senatului sunt următoa­rele : 1. Procetul de lege prin care locuito­rii comunei Bistriţa, judeţul Dolj, se scu­tesc de datoria de 8.830 fr. provenită din învoelile ce avuseră cu administra­torul moşiei Bistreţu, proprietate a sta­tului. 2. Prin care se introduce în şcoala normală a statului, în şcoala de agricul­tură şi cea de meserii, regulamentele tactice ale infanteriei, serviciul interior şi de garnisonă, etc, după care elevii ab­solvenţi ai acestor şcoli vor fi scutiţi de armată şi vor fi trecuţi în reservă cu gradul de sub­oficeri. 3. Prin care Moşia Banoviţa propri­etatea comunei urbane Severin din ju­deţul Mehedinţi, se trece de sub juri­­dicţiunea comunei rurale Şimianu, sub j­urisdicţiunea oraşului Severin. Unele secţii s’au şi ocupat ori chiar cu aceste proecte de legi. CASSA DE SCHIMB UT. & D. Moroeanu Strada Lipscani, Hanii Zlătari 4. Cumpără și vinde efecte publice și face ori­ce schimb de monezi. Pe ziua de 13 Ianuarie 1887. NB. Cursul este socotit în aur nă şi un fond şi o formă nouă, de fi­­rSSR-lucru să fi avut o lungă şi grea perioadă de gestaţiune, de formaţiune. Când eşti banal, şi în cugetare şi în forma în care îmbraci cugetarea ce mai lucru uşor e să cânţi: Frunză verde trei sarmale Şi pe dealuri şi pe vale Urmăresc ochii matale. Şi în general toată poezia şcoalei lui Alexandri şi Bolintineanu nu stă de­cât în această caracteristică banalitate de formă şi de fond. Când însă ai pretenţiunea să aduci o nouă cugetare, când vrei ca această cu­getare să fie întrupată în o formă nouă şi originală, e firesc lucru ca să cauţi mult şi îndelung, să pipăeşti mult tere­nul, să dibueşti mult, până când poţi găsi adevărata cale. începuturile greoaie ale lui Eminescu, mai ales forma, a speriat lumea, învă­ţată cu alifiile literare d­inainte. Aspe­rităţile lui Eminescu nu putea să îm­pace urechile şi creerii cititorilor, încetul cu încetul forma a început să se desăvârşească, să se personifice să se degajeze de toate asperităţile de la în­ceput. Lumea rnsă pe care o îndepăr­tase primele poezii ale lui Eminescu, pe care o îndepărtase criticele negh­iabe ale criticilor Bucureşteni de la Revista Contemporană, întârzia să vie la deosul mai ales, că strimtul cerc de publicitate şi activitate al Junimei şi al Convorbi­rilor Literare nu era făcut pentru a face cunoscut numele lui Eminescu. Şi cum în asemenea împrejurări cu­rentul nu putea să se alcătuiască, cum turma necuvântătoare a oilor omeneşti, nu avea după ce să se ea, fireşte că Eminescu, nu putea fi trecut printre poeţii de frunte ai României. Pentru public, Eminescu nu reeşia de loc dintre palidele nume ale lui S. Bod­­narescu, Vasile Pogor, St. Vîrcolici şi a celorlalte umpluturi din societatea Ju­nimea. Pentru un cerc restrîns de oameni, Eminescu deveni, cu drept cuvînt, poe­tul cel mai talentat al României contim­porane. Şi ast­fel şi-a trăit poetul traiul mai bine de zece ani din viaţa sa, anii bărbăţiei lui literare, aproape necunos­­cut de nimeni, nepublicat de­cât în cele 5 . 600 de exemplare ale Convorbirilor, negat de aproape toată lumea cu pre­­tenţiuni literare şi ne­ştiut de vulgul ne­­cuvintător şi necugetător. Şi de­sigur i-ai­ fost aceste timpuri jalnice. A fi întâiul om care te-ai înăl­ţat prin talentul literar, a-ţi cunoaşte su­perioritatea şi totuşi a fi silit să trăeşti în obscuritate, negat de­ toată lum­a pen­tru că ea nu e capabilă să te priceapă şi privind pe toţi nevoiaşii gîodirei, pe toţi banalii şi deci, pe toate stârpiturile literare cum‘să tolănesc în uşoara slavă a zilei, tămâiaţi, onoraţi, cântărindu-li­­se cu aur talentul lor de contrabandă.— De sigur că toate acestea nu erau de natură să înveselească spiritul atât de simţitor şi impresionabil al poetului. Iar ca ocupaţiune zilnică zdrobitoarea muncă a ziaristicei! Ca în toate cele ce eşeauă din pana lui, Eminescu punea în articolele sale politice, tot aceiaşi patimă care o punea în versuri. In fie­care din revistele sale, punea câte ceva din puternicul său eu, consumîndu-se pe dînsul. Sunt memorabile articolele Timpului de pe acele vremuri ca bucăţi literare. Eu unul care am fost de câte­va ori batjocorit prin aceste reviste nu pot de­cât să le recunosc talentul. Eminescu ju­deca cu simţirea, nu cu mintea şi de aceea nu punea în polemica sa de­cât pasiunea care o insufla. In ura ei pasio­nată a oamenilor care ne guvernează şi care Îi însuflise tot dezgustul, mai ales că puneau deasupra faptelor lor firma liberalizmului, Eminescu trecu în partea opusă, deveni reacţionar. Neputându-şi pune idealul hiainte, el a trebuit să şi-l pună în urmă, declarând de nebunii şi­­­venţiuni demagogice, în­deobşte toate sforţările cinstite sau necinstite de-a merge înainte. A trebuit ca Eminescu să înebunească, a trebuit ca Macedonschi să ’şi comită infamia, pentru ca opiniunea publică să se întoarcă înspre el. Şi o­dată curentul alcătuit, ediţiunea poeziilor sale să vân­­du toate, lumea zăpăcită nu ştiea de unde a răsărit acest talent original de care nu mai auzise vorbindu se. Emi­nescu numai după moartea lui intelec­tuală fu în sfârşit recunoscut, gustat, pro­clamat şi sacrat de public cu dinadinsul de poet... Acum însă era prea târziui. Poetul nu mai trăea cu mintea pentru ași ve­dea fructul ostenelelor sale. Insănătoşa­­rea nu ’i-a fost nici o­dată desăvârşită. Nebuniea, pentru tot-d’a­una stinsese cu sufletul ei rece, facla geniului poetic.... Ultimii anî de viaţă nu a fost de cât o vegetare trupească, o îndrumare din nou spre neantul îngrozitor al nebuniei­­... Cea mai tristă priveleşte pentru mine este a vedea natura omenească înjoso­­ritâ, târâtă în noroiu. Şi ce e alta ne­­buniea de cât cea mal grozavă înjoso­rire ?.... Şi acum când în toate gurele e nu­mele său, când nimeni nu ’şi mal ridică glasul spre a’i nesocoti talentul, când s­ava ÎI e mal temeinică de cât ori şi când, fie­care din noi am ,uitat omul care să zbuciumă în ghiarele nebuniei, sub lo­­v­­urile păzitorilor, sub privegherea că­lugărilor, omul care îşi cunoaşte starea jalnică în care zace şi care înainte ca şi înapoi, la dreapta ca şi la stânga, nu vede de­cât nepăsarea, deşertul, care o desparte de lumea exterioară ! Toţi oamenii de inimă, toţi aceia care ţin cu vrednicie o pană în mână, toţi şi toate cărora Eminescu le-a dat şi le dă minute plăcute, ar trebui să se gân­dească la nebunul din Monastirea Neam­ţului.... întind talgerul, căci aceasta este soarta tuturor scriitorilor, întind talgerul pu­blicului, tuturor acelora care cred că poetului Eminescu i se cuvine ca răs­­plată naţională cel puţin o moarte liniş­tită. .. întind talgerul­­... Const. Miile. Memento. A apărut: Nopţi alb­ de M. Th. Stoenescu. Un voi. de aproape 300 pag. București, Editura Ti­pografiei Revistei Literare. Catilina. Tragedie originală în cinci acte de Sava N. Şoimescu. București, Tipografia Academiei Române. Vol. de 100 pag. •*»

Next