Lupta, septembrie 1887 (Anul 4, nr. 338-359)
1887-09-15 / nr. 348
demnităţei lor unui asemenea ministru ? Dar are să nu să spună că aceşti domni dându-şi avizul, nu aprobă toate actele ministrului, că ei rămân de multe ori în diverging. Foarte bine, aceasta este exact în unele cazuri; consiliul permanent nu zice totd’auna amin la toate năzdrăvăniele ministrului. Dar aceasta este destul? Acest lucru cine îl ştie? Nimenea decât câţîva interesaţi. Restul ţarei este în buna credinţă că consiliu permanent face tot ce-i zice“ministrul. Dar nu e numai atât. Noi înţelegem ca un consiliu permanent să fie împăcat cu conştiinţa lui fiindcă din când în când ar rămânea în divergenţă cu ministrul. Noi înţelegem ca un consiliu permanent să nu-şi dea demisia şi să nu creadă că joacă un rol umilit numai prin faptul că în o chestie sau două de principiu sau de detail nu ar împărtăşi vederile ministrului. Dar pentru aceasta să cere ca acel consiliu permanent să aibă aceleaşi vederi generale ca ministrul, să împartăşască felul lui de a gândi şi de a lucra în trăsăturile esenţiale. Această condiţie să cere pentru ca demnitatea celor ce compun consiliul permanent sub un ministru, să fie salvată şi rolul lor serios, întrebăm dacă: membrii consiliului permanent împărtăşesc vederile despotice şi ridicul de absurde ale ministrului Sturza ? Aprob ei, în trăsături generale, purtarea acestui ignorant, nedemn de a şedea acolo o minută ? Răspunsul este că de sigur că da, de vreme ce stat acolo şi îl ajută în toate actele lor, fie că avizul lor este contrar satt conform. Apoi nu e trist lucru de a vedea pe nişte oameni culţi, profesori independenţi prin poziţia lor, a juca acest rol pe lângă Sturza? O simplă întrebare. , Consiliul general, instrucţiune Şedinţa din 12 Septembrie 1887. Prezenţi 28 membrii. Preşedinte P. S. S. Episcopul Inochentie Buzea, delegatul ministrului. D. Aron Denmţianu, în calitate de raportor al comisiunei pentru organizarea Şcoalei Normale de institutori, citeşte raportul, care este o lucrare foarte însemnată și din care reese că comisiunea a studiat d’aproape cestiunea. Scopul Școalei Normale de institutori, după părerea comisiunei, este de a primi tineri, între 16 — 19, cari având o cultură dată, într’o cantitate determinată prin programa de admitere anexată, să capete prin studii pedagogice, prin aplicări practice puterea de a preda, arta dăscăliei. Comisiunea propune umn examen de admitere cu materii de ordine generală, pe carel-ar depune candidaţii cari ar putea merita nota 7 la acest examen. Comisiunea nu pune nici o margine cu privire la calitatea concurenţilor, fie din orice şcoală, fie chiar actuali învăţători. Motivul este de a lărgi cercul din care să se recruteze elementele şcoalei, neadmiţând ideea ministrului de a ţărmui recrutarea şcolarilor la absolvenţii de gimnazii. Comisiunea mai propune, în scop de a nu se respinge elementele bune, de a se primi cu preferinţă absolvenţi liceali, cu dispensa examenului de admitere şi fără restricţiune de vârstă. A treia propunere a comisiunei este de a se reduce cursul de patru ani propus de ministru, la trei, îndeajuns pentru pregătirea institutorului. Tot de odată comisiunea crede că Şcoala Normală să fie încredinţată unor profesori harnici, serioşi, cu studii întinse, nu cârpaci, pentru a nu se transforma această nouă instituţiune şcolară într’o cancelarie de diplome de institutori, pentru a nu deveni un simulacru. Pe baza acestor idei comisiunea a făcut o programă a examenului de admitere și o programă de studii a Școalei Normale de institutori. Amândouă programele sunt lucrate în mod analitic, pentru a nu se putea da o prea mare întindere materiilor de studiu. Şedinţa se ridică, după alte mici discuţiuni, spre a se începe desbaterea raportului. Şedinţa din 13 Septembrie 1987 Presenţi 25 membrii. Preşedinte P. S. S. Episcopul Inochentie Buzea. Să pune în dezbatere lucrarea comisiunei pentru Şcoala Normală de institutori. D-l D. F. Caian, declară de la început că nu împărtăşeşte modul de lucrare al comisiunei, care a trecut peste competinţa (!!!) sa, când cearcă să resolve gestiuni cu totul străine de programa şcolei normale. D-sa crede că comisiunea din exces de zel a mers prea departe. D-l C. Dumitrescu, membru în consiliul permanent declară formal că, deși nu contestă consiliului general dreptul de iniţativă, totuși nu poate să nu spună că comisiunea a trecut peste marginele competenței.: D-l Densuşianu, răspunde că comisiunea trebuia să înfăţişeze întreagă organisarea şcoalei de orice elemente date de Minister oficial nu eraţ de ajuns, pentru că în fine, când să face o programă, adică o haină, să se ştie pe ce trup o croim. Nu să putea lucra orbeşte. Părţile adăogate, deşi nu obligatore pentru minister, sunt puse în raport spre a lumina cestiunea mai de aproape. Cum, întreabă d-na Densuşianu, nu suntem competenţi să facem o lucrare întreagă ? Dar să facem una schiloadă, cum e a ministerului, un fel de hârb, aceasta e permis !!... D-l Caian spune că nu suntem competenţi şi cere respingerea lucrăreî comisiunei. D-l G. Tocilescu împărtăşeşte modul de a vedea al d-lor Dumitrescu şi Caian, pe motivul că aparţine autorităţii superioare dreptul de a înfiinţa şi organiza o şcoală, iar consiliului de a-i da o programă. D-l C. C. Dobrescu, membru al comisiunei, citeşte art. 20 din lege, care zice: nici o modificare nu să poate face programelor in fiinţă, de cât cu condiţia de a să face un proiect de consiliul permanent, care să-l supună la deliberarea consiliului general. Avem, zice d-l Dobrescu, un plan (cuvîntul e copiat după Nemţi), mai pe româneşte un proiect de programă, asupra căruia deliberând vom face modificările ce vom crede de cuviinţă. Prin urmare consiliul e competent a face orice în cestiune de programe. Noi vom face o programă pentru Şcoala Normală de institutori, nu ne priveşte dacă ministerul o aplică sau nu. Citează cuvintele d-luî Sturza asupra acestui punct, din complimentul de motive cu care însoţeşte proectul său, prin care să acuză consiliul general că, chiar în cazul când consiliul permanent n’ar aduce o lucrare serioasă şi studiată, consiliul general e dator a îmbunătăţi lucrarea presintată, a o modifica, conform legei, şi a-şi da o părere bine chibzuită. Suntem tocmai în această împrejurare, de aceea membrii comisiunei au căutat să dea lucrăreî lor un caracter de mai mare seriositate. Să presintă propunerea d-lui Tocilescu şi Caianu ca să se respingă lucrarea comisiunei şi să se ia în desbatere bazele proiectului ministerial. D-nii C. Leonardescu, C. C. Dobrescu, A. Densuşianu, I. Guliotti, I. Crăciunescu şi P. Buescu combat această propunere, contrară regulamentului, care cere mai întâi şi să se discute raportul comisiunei şi apoi să se pună la vot. A se respinge un raport finainte de a fi discutat este o monstruositate, răspund membrii comisiunei. D-nii Caian şi Tocilescu îşi susţin propunerea pe cuvântul că comisiunea a depăşit marginele prescrise. Ora fiind înaintată şi d-l preşedinte voind să se aducă mai multă lumină asupra acestei cestiuni ridică şedinţa şi anunţă pe cea viitoare pe Luni 14 Septembre. ----------------*-—•»■-------------— DIN AFARA Obiceiuri englezeşti. Să ştie că mandatul parlamentar în Anglia nu este remunerat şi că clasele lucrăcrătoare cari vor să fie reprezentate la Cameră printr’un lucrător, plătesc de obiceiu o diurnă deputatului lor pentru a avea cu ce trăi. Lucrătorii de la minele de la Northumberland, au hotărât prin 4800 voturi, contra 3300 de a retrage această subvenţiune deputaţilor lor, d-nii Burt şi Fenwicke, cami desigur, îşi vor da demisiunea. Această hotărâre a minorilor este mult comentată, deoarece în recenta lor adunare de la Swansea, delegaţii a Trade's Union au hotărât să formeze comitete speciale pentru a asigura lucrătorilor o reprezentaţie cât mai mare în Parlament. —o — O părere a lui Castelar Un ziar spaniol a publicat o întrevedere a redactorului său cu d. Emilio Castelar în privinţa manifestului contelui de Paris. In această întrevedere, d. Cstelar a declarat că manifestul nu va produce de cât puţină perturbaţiune în Franţa fiindcă crede că regimul republican este definitiv constituit. După părerea sa, nici dictatura militară, nici Cezarismul, nici monarchia nu vor putea nimic în contra Republicei. Monarchia nu mai este cu putință în Franța fiindcă dânsa nu mai poate respira în aerul actual. Republica a dat Franciei cincisprezece ani de libertate și de pace, prin urmare pretendenții să -și păstreze manifestele lor. Ştiri din ţari BRAILA Pentru ce se duc !— Citim în Bomba din Brăila: De mai multe zile se văd prin oralul nostru grupuri, grupuri de străini, a căror figuri ne probează că ei sunt de peste Prut, dar cam a doua zi nu-i mai vezi! Aceşti indivizi a cărora figuri ne reaminteşte campania resbelului anului 1878— 79, trec zilnic pe la diferite puncte în Bulgaria. Pentru ce se duc? * * * BACAI. Disgraţiat să fie? — Renaşterea Bacăului spune că colectiviştii cei mititei din Bacau împreună cu d. prefect local’ se ocupă de formarea listei viitorilor devputaţî şi senatori.— El ar fi esclus dintre viitorii representanţî ai judeţului, chiar pe generalul Lecca sub cuvânt că ar fi prea epuizat şi impopular, şi că n’ar mai fi nici un reson ca ei să mai ţină pe spatele lor un bătrân care dacă până acum a avut oarecare lustru, a fost numai pentru că ei tinerii au dispus de forţele administrative şi prin urmare şi de alegeri. Dar tinerii colectivişti locali nu pot rămâne fără stăpân! * * * IAȘI Congresul studenţilor. Studenţii ieșeni neputând merge în corpore la Craiova, au delegat 7 dintre ei cari să-l reprezinte. ABUZURILE ZILEI Gonită din spital Femeia Leanca David, care a mai fost gonită din spitalul comunaldin Ploeşti unde născuse, pentru a se da patul unei servitoare a primarului atinsă de vărsat, aflăndu-se acum doică la un copil al d-lui Riga, institutor de la şcoala de băeţi N. 4, cel care a bătut’o tare pentru că ’i-a reclamat că n’are mâncare bună, s’a dus iarăşi la spitalul comunal ca să fie căutată, având ochiul stâng vânăt şi cum şi alte vineţeli din lovituri pe corp; dar a doua zi la 11 curent a fost dată afară sub cuvânt că pentru aşa lucru nu trebue să stea în spital. Ea s’a prezentat la redațiunea ziarului Democratul Vineri, plângându-se de cele ce a suferit, fiind în starea gravă a lovirilor însemnate ce purta. VIZITA LUI ALBRECHT Sunt gazetari opoziţionişti cari tălmăcesc în felurite chipuri venirea lui Albrecht în Bucureşti. Unii pretind că va fi războiu la sigur, alţii că facem alianţă cu Austria; astea toate sunt mofturi. Iată adevărul: Se ştie că dintre toţi Arhiducii Austriac, singurul care face fel de fel de negustorii este Albrecht. Acesta are în Viena case pe cari le dă cu chiria, vinde produsele de pe moşiile sale, exportează, fabricează, etc. etc. De aceea este şi cel mai bogat din familia imperială. Acuma lucrul s’a petrecut în condiţiunile următoare: Albrecht avea o simpatie naturală pentru Carol de când a auzit de isprăvile lui. Un rege care face brânză şi o vinde, un rege care ’şi întoarce chipiul pe dos şi ’şi lipeşte mondirul, era privit ca cel mai mare giuvaer de către Albrecht închirietorul de odăi mobilate cu luna. De aceea, împins de o tendinţă naturală, a venit să -şi viziteze emulul. Martori oculari, ca Toboc, Ulmeanu, Tânase frizerul şi Comp, ne asigură că primirea a fost dintre cele mai cordiale. Albrecht, cum a sărit din vagon, a luat pe Carol colectivistul în braţe ,l-a sărutat şi apoi pipăindu-l pe mondirl-a întrebat: —Asta e mondirul cel văpsit de trei ori ? Frumoasă stofă ! Bună vopsea ! Să ’mi recomanzi și mie pe boiangiu. —Sunt calomnii, răspunse regele roşindu-se... Opoziția mă acuză... —Nu e nimic, nu e nimic, întrerupse repede Albrecht. Aceasta ’ți face onoare. Un mondir întors, reparat şi vopsit în spinarea unui monarch, se aseamănă cu un drapel ciuruit de gloanţe, în fruntea unui regiment ! Ural Ura! strigară frenetic toţi colectiviştii şi indignaţii şi trăsurile porniră în ordinea următoare: „Doi jandarmi călări, Andronic îmbrăcat în uniformă de căpitan în rezervă; doi negustori nemţi: Carol şi Albrecht; aghiotanţii lor Patak şi Opler din partea lui Carol, şi doi berari din Viena din partea lui Albrecht. Cinci trăsuri cu indignaţi; miniştrii; doi jandarmi călări. La palat s’a dat un prânz. Când Albrecht a ajuns la ouă şi a văzut că nici un puiu nu sare dinăuntru s’a întristat foarte şi bătăndu’l pe umere pe Carol comerciantul, ’i-a zis: Ai apucat un drum greşit, majestata, ai început; dai ouă proaspete. Aceasta e rîna!4 Opoziţia..., murmură regele, calomnii !... Când,ajunseră la brânză faţa lui Albrecht se lumină: — fie la Broşteni, nu’i aşa? De la Helvig e brânza ? Cât p’aci erea să’l ia In braţe şi să’l pupe pe regele. Despărţirea a fos de asemenea mişcătoare . Regele i a dat lui Albrecht un pachet cu brânză de la Broşteni, iar acesta a făgăduit lui Carol colectivistul că T va trimite o duzină de cromviliştî din fabricaţiunea sa. Bacon. SO.A.'N'DAllURl Un prinț asasin Ziarele socialiste din Germania fac o gravă destăinuire în contra fiului celui mai mai mare al cancelarului de fier, contele Herbert de Bismark. La Berlin se povestește într’un chip misterios cum că un anume Wegener, servitor al contelui Herbert de Bismark sub-secretar de stat, ar fi avut o ceartă cu stăpânul sau, supt pretextul că s’ar fi îmbrăcat câte odată cu hainele contelui. Contele Herbert împinse pe servitorul sau într’o cameră pe care o închise. Puțin timp după aceia se auzi o detunare. Servitorii atrași de zgomot găsiră pe Wegener scăldat în sânge. Contele a declarat că feciorul sau s’a sinucis cu un revolver, dar această explicaţie nu este de loc plauzibilă. Se spune că Wegener n’avea de loc revolver şi se adaogă că n’avea nici un motiv de a se sinucide. Deci, mister! DIN CRAIOVA Serviciul special al „Luptei“ In mai multe numere ale ziarului Lupta am văzut zicându-se cu mult cuvânt că, pe când colectiviştii se adună, se sfătuesc şi au şi început să lucreze pentru viitoarele algeri, opoziţia nu se simte, nu se mişcă nu dă nici un semn de viaţă. Această afirmaţiune este foarte adevărată după informaţiunile ce avem şi noul din mai multe judeţe şi nici putea fi altfel, deoarece se ştie, cu tot secretul ce a voit să se păstreze, că s’a dat un „mot d'ordre“ din partea celor de sus către toţi fruntaşii colectivişti din toate judeţele. Eu unul de acord cu mai mulţi concetăţeni locali ne simţim datori a arăta mulţumirile şi recunoştinţa noastră sinceră ziarului ce redactaţi că relevează această chestiune, punând,, pe opoziţie în poziţiune a se deştepta din torpeala în care este căzută, şi a se pune şi dânsa pe lucru. Aici în Craiova, fiindcă am văzut că în No. de la 6 Aust se vorbeşte de un comitet ce s’a format, trebue să se ştie că activitatea colectiviştilor locali nu a rămas mai pe jos ca îa alte judeţe, ei, şi daca nu vor fi cel d’intâiu, dar de sigur nu sunt nici cel după urmă cari să nu fi luat din vreme dispoziţiile trebuincioase pentru succesul lor la viitoarele alegeri, încă din luna iunie au format două comitete, unul având în cap pe Gheorghe Chiţu şi cellalt pe Stolojean. După câteva zile însă onorabilii colectivişti se gândiră că spre a fi mai siguri, spre a nu suferi vre-o înfrângere la un moment dat aşa divizaţi, îndată să hotărîrâ ca în faţa pericolului comun, dând la o parte orice disidenţă dintre dânşii, să se împreune şi să lucreze da acord, în care scop numai de cât fură înştiinţaţi Chiţu şi Stolojeanu ca să vie după unde erau. Se împacă Vârvoreanu (Dimitriadis) capul agenţilor electorali cu Petre Chiţu care până aici nu vorbeau din cause relative la biata patrie, stăruiră prin acest din urmă care trimise pe comerciantul Florea Stăncescu la propietatea d-lui Nicolaidi a-l îndupleca să vie şi să renunţe la nişte condiţiuni ce se zice că le-ar fi pus spre a intra şi d-sa în comitet; şi în sfârşit izbutind, s’au adunat ambele cete, şi împestriţându-se cu comercianţi, formată în cel mai mare secret, fără să ştie cineva, comitetul de salut public compus din persoanele arătate în ziarul sus citat. In ceea ce priveşte pe d-l I. Pleşia, se susţine de unii din amicii săi, că ar fi refuzat să facă parte din comitet şi să subscrie pactul încheiat de colectivişti sub cuvânt că nu mai voeşte a face politică. Neprihăniţii patrioţi, membrii acestui comitet, cu ocazia sezonului băilor şi agriculturei, în cea mai mare parte fiind a lipsi din oraş, în ardoarea lor patriotică nu au neglijent de a lua dispoziţiile cuvenite pentru începerea campaniei electorale prin mahalalele oraşului şi comunele rurale prin agenţii subalterni numiţi în funcţii pe la regia tutunurilor, spirtoaselor, vamă şi altele, plus preoţii, cari prin acordare de favoruri şi numiri în câte două funcţii bine retribuite de stat şi alte aşezăminte, s-au făcut să devie cei mai neruşinaţi, înverşunaţi şi activi agenţi electorali pentru deconsiderarea clerului. Dar ce le pasă colectiviştilor, el nu se preocupă de compromiterea orîcui, treaba lor numai să meargă, scopul să şi’l atingă, şi în urma lor vie şi potopul. Membrii comitetului rămaşi în oraş (având grija a nu se împrăştia toţi) au supravegherea şi dirigearea lucrărilor electorale, cele preliminarii au şi început a se escenta pe ici pe colo pe nesimţite de către agenţii destinaţi. Să nu se îndoiască nimeni că ei nu vor desvolta din ce în ce, cu înaintarea timpului, activitatea cu care sunt obicinuiţi, mai cu seamă când au la dispoziţie şi concursul administraţiei după cum s-a văzut la alegeri de mai mică importanţă. Opoziţia cu toate astea tace şi doarme ca cum nu ar esista, ceea ce face pe colectivişti a se încuraja până la temeritate, ajungând în cele din urmă şi la delir. O împrejurare neesplicabilă care a surprins pe mulţi oameni, a avut loc cu ocazia compunerii comitetului colectivist. Participarea şi a d-lui Al. Nicolaid, deşi toţi ştie a fi despre stăruinţele întrebuinţate pe lângă d-sa. Pe când mai toţi membrii acestui comitet, parte legaţi şi obligaţi prin funţiunile ce ocupă şi alte favoruri , parte prin recunoştinţa ce sunt datori guvernului colectivist de situaţia în care să găsesc şi de influenţa ce li se permite a exercita, sunt datori şi ţinuţi a lucra din răsputeri pentru continurea actualei stări de lucruri, nu să înţelege, oricât ar căuta cineva, intrarea în acest grup a d lui Nicolaid, care subscriind împreună cu ceilalţi procesul verbal încheiat a făcut şi declaraţiunea că aderă şi aprobă întru toate actele şi faptele guvernului d-lui I. C. Brătianu. Nu mă voia încerca de a discuta asupra unui asemenea act de servilism, ar fi prea multe de zis. Nu ’mi mai dau osteneala de a trata asupra persoanelor ce au subscris menţionatul proces-verbal, mă voi ocupa numai după cum se ocupă mai mulţi cetăţeni de aici de d-l Nicolaic, primarul oraşului. Această persoană prin purtarea sa, prin modul exercitării profesiunei sale de avocat, şi în cele din urmă prin solicitudinea, inteligenţa şi activitatea ce a dezvoltat ca primar asupra mai multor îmbunătăţiri făcute oraşului a ajuns să fie agreat şi stimat de un mare număr de oameni. Când dar, prin lucrările şi meritele sale, şi prin forţa lucrurilor poate până la oare-care grad, era* în poziţie ca prin sine însuşi, prin perso-^analitatea sa să se pue în capul unui grup compus din oameni independenţi şi să paralizeze poate celel’alte grupuri; să vie tocmai acum silit, după cum se susţine, de amicii săi, ceia ce nu este admisibil pentru d-sa, şi să intre într’un comitet compus de nişte persoane cari numai interesele generale nu le-a avut vreodată In vedere, ci numai ale lor proprii, aceastajju se poată Înţelege. Toată lumea ştie şi a-1 Nicolaid asemenea că pentru aceşti oameni, ceia ce fac nu este numai lupta pentru asistenţă, ci lupta pentru menţinerea şi chiar întinderea gheşefturilor de cari cu greu se vor desobicinui; este spoliaţiunea ţării şi înbuibarea. Lăcomia lor nu are limite, totul vor să acapareze. Principiile de libertate şi patriotismul de care fără ruşine la orice occuziuni fac atâta vorbă, nu este decât o înşelătorie ce nu mai are trecere decât în faţa naivilor şi lesne crezătorilor pe cari Îi exploatează fără ruşine şi conştiinţă, ademenindu-i cu tot felul de promisiuni şi acordând câte ceva unora care li se pare mai apţi şi mai devotaţi serviciului ce iI au pentru încurajarea celorlalţi. Pentru d. Nicolaid nu putea fi vorba de asemenea lucruri nedemne şi infecte, pentru d-sa tot ce ar fi putut exista, după credinţa conjudeţenilor săi, nu ar fi fost decât dorinţa legitimă de a fi ales la Cameră sau Senat, spre a’şi da şi d-sa tributurile de muncă şi lumină în lucrările ce priveşte intereseie generale ale ţarei. Ei bine, nu putem admite fără de a crede pe d. Nicolaide de prea naiv, că numai pe calea ce a apucat a înţeles că poate să’şi atingă dorinţele, aceasta ar fi prea insultător pentru d-sa. D. Nicolai, în urma reputaţiuneî ce’şi făcuse după faptele şi lucrările sale ca primar, se afirmase mult în faţa concetăţenilor săi, ajunsese să fie aproape de sine stătător , cu înlesnire şi demnitate ’şi-ar fi atins dorinţele sale legitime, ar fi fost ca un stăpân în casa sa ; astăzi însă prin cea ce a făcut a devenit slugă, slugă la nişte stăpâni foarte compromişi, cărora nu le va servi de cât ca un paravan, după care să’şi ascundă mai bine scopurile şi pofta de rapacitate care, după cum se vede, nu’şî-a satisfăcut-o încă pe deplin. Fapta d-lui Nicolaid a surprins pe toţi amicii săi sinceri şi desinteresaţi; şi ceilalţi oameni chiar nu se aşteptauă să vadă în d-sa atâta flecsibilitate când este vorba de onoarea şi demnitatea d-sale mai cu seamă. Colectiviştii în întrunirile lor, după ce au luat disposiţiile trebuincioase despre ce au să lucreze în vederea succesului lor la viitoarele alegeri, siguri de reuşită au şi desemnat persoanele ce au să fie alese ca deputaţi şi senatori. Ele sunt împărţite pe căprărie. Astfel căprarul Chiţu are de partea sa pe fratele sǎu Petre, advocat public, Nicolaid, Mitescu, Ciocazan fiind un ginere şi pe nepotul sau Barbu Ionescu fost neguţător, om cu cunoştinţe foarte întinse, dar cari nu depăşesc pragul locuinţei sale. Cellalt căprar Stolojanu are asemenea în partea sa pe Pazu şi Gogu Ştefănescu, actualii deputaţi şi senatori ale căror voci nu s’au auzit nici o dată, în curs de patru ani, ridicându-se în Cameră și Sinatasu-