Lupta, noiembrie 1887 (Anul 4, nr. 386-410)

1887-11-01 / nr. 386

2 LIGA DE REZISTENŢA Ştiţi că Liga de rezistenţa,­eşită din întrunirile de la d. Fieva, este o palmă puternică dată comitetelor opoziţiunei-u­­pite precum şi un blam energic felului lor de conducere a acţiune! politice ? Ştiţi că din această Ligă de rezistenţă, cu timpul, poate să iasă ceva mai mult, dacă iniţiatorii şi aderenţii ei vor şti, sau mai drept vor avea curagiul ca să lucreze ? Ştiţi că, cu timpul, această Ligă poate să ia locul comitetelor şi poate să a­­jungă ca ea să reprezinte sufletul viril al opoziţiei din capitală? Ştiţi că această Ligă, căutând a căpăta ramificaţii în întreaga ţară, poate de­veni o forţă politică mare? In adevăr, de ani în­tregi opoziţia or­ganizată, adică opoziţia care are comi­tete, şefi, care lucrează conform unor statute şi regulamente diverse, de ani întregi, zicem, această opoziţie ne dă spectacolul cel mai lamentabil prin mo­liciunea, apatia, incapacitatea ei. In sânul comitetului central sunt câţi­va bărbaţi onorabili dar cari au, din ne­norocire, cusurul cailor cari înhămaţi dau veşnic înapoi, sau nu voesc a o urni de loc, în tot cazul care să opun cu încă­păţânare de a merge înainte. De ani întregi acest trist spectacol a inspirat tuturor oamenilor de acţiune, reflecţiele cele mai triste. Comitetele pu­­neau sistematic beţe în roate ori­cărui avânt, ori­cărei porniri. Aceste comitete nu au fost de loc cru­ţate de opinia publică, în special de Lupta. Ele au fost obiectul dojenilor, sar­casmelor, ridicolului chiar din partea o­­piniunei publice. Toate acestea nu au avut nici o in­fluenţă, imobili ca nişte sfincşi egipteni, membrii comitetelor au continuat a fi în­­tr’un fel de prostraţiune, în un fel de stare paralitică. Cu cât, opinia publică îi îndemna la acţiune, cu atât, printr’o în­­căpăţînare scandaloasă, ei să înfundați mai tare în o pasivitate prin mijlocul căreia, dacă ei ar fi sectatori ai lui Budha, ar putea, în foarte scurt timp, să ajungă la ultimul grad al fericirei, adică să se ab­soarbă în Nirvana !... Situaţia deci ameninţa a se perpetua, descurajarea era de cât­va timp vădită în rîndurile opoziţiei; chiar defecţiunile ce am semnalat la Galaţi, la T. Severin, la unii dintre tineri, în mare parte sunt datorite acestei stări de prostraţiune a membrilor comitetelor. Nu mai era timp de perdut, trebuia să se facă ceva, trebuia ca indolenţa şi apatia să fie alungată cu preţul de a ne face cu toţii ridicule. Ei bine, Liga de rezistenţă vine neme­­rit la timp pentru ca să ridice puţin cu­ragiul, ca să dea avânt naturelor îndrăs­­neţe, pentru ca să lupte cu energie şi voinicie în contra unui guvern mizera­bil. Cum am zis, dacă Liga înfiinţată va voi să lucreze, în scurt timp niminea nu se va mai gândi la comitete, la şefi, la statutele partidelor unite. Tot acest a­­parat de bi­rocraţie politică va cădea în uitare, nimenea nu -şi va mai aduce a­­minte că sunt trei şefi şi patru comitete. Şi vina nu fa fi a acelor ce nu ’şi vor mai aduce aminte, ci a acelora cari s’au lăsat să fie uitaţi. Sunt acum două luni de când noi scriam că şefii nu să aleg cu voturi în mici co­mitete, pentru ca apoi să fie puşi pe pie­destale ca simple obiecte de artă, ci, zi­ceam că şefii să impun prin energie, in­teligenţă şi neobosită activitate. Mai a­­­dăugam că cine nu are temperamentul de luptă, cine nu să poate hotărâ la ac­ţiune, acela ar face mai bine să se re­tragă singur, pentru a n­u fi pus la pen­sie din oficiu. Să pare că înfiinţarea Ligei de rezis­tenţă este un fel de punere la pensie din oficiu. Ştiţi că membrii Ligei cari sunt în parte şi membrii ai comitetelor vor pro­testa în contra tălmăcirea ce dăm creaţi­­unei lor, înţelegem foarte bine că ei nu pot face altmintrelea. In spiritul tutuor însă, Liga va fi considerată ca o creaţi­­une menită a suplini numeroasele insufici­enţe ale politicei de comitete. Noi nu putem deci­de­cât felicita Liga de rezistenţă şi suntem siguri că toţi a­­micii Luptei din capitală şi din ţară vor intra în ea. Succesul ei este sigur, cu o condiţie, ca să lucreze, ca să fie energică şi să nu cadă în tergiversaţiele, fineţele bizan­tine şi intrigele meschine cari au ucis comitetele opoziţiei­ unite. gg jj! . . .....gg HBBgBSi DN­ AFARA Austria şi Italia Viena 11 Noembre Comisiunea bugetului a delegaţiunii aus­triace a aprobat raportul asupra bugetu­lui afacerilor străine, şi a votat bugetul marinei. In discuţiunea relativă la acest capitol din urmă, Corniţele Kalnoky a insistat cu vioiciune pentru ca nici o modificare esen­ţială să nu se facă în dezvoltarea marinei. El a zis că n'ar fi drept de a, încheia cu Italia relaţiuni amicale, de cari ministrul putuse deja aşa de des să întreţină dele­­gaţiunile, şi cari s'au mai strâns încă de curănd, dacă perfecţionarea marinei ar deveni din cauza aceasta mai puţin tre­buincioasa 1) Lucrul la care trebue să ţinem, ca pu­tere mediteraneă, este ca flota nostră să fie în stare de a apăra, în toate eventua­lităţile, interesele şi poziţiunea noastră. -­o . Afacerea de la Esky-Zagra Sofia 11 Noembrie Rezultatul instrucţiunii la care a dat loc afacerea de la E­ky-Zagra arată că ban­da împrăştiată în jurul oraşului era com­pusă din mai mult de 15 persoane, şi că era condusă de către un fost ofiţer bulgar cu numele de Boianoff. Se conchide de aci că ea urmărea un scop politic. Poliţia a în­­ceput să facă noul arestări printre indivizii cari compunea această bandă. Instrucţiunea urmează : ordinea nu s’a turburat­ în oraş care n’a luat de almin­­terea nici o parte la afacerea. (Havas). 1 1) Nota Agenţiei Havas. — Facem rezervele noastre pentru traducerea acestei trase, pentru că textul depeșit ce am primit nu e destul de clar. LAPTA CRONICA CASTELUL FELEŞ Aţi citit un articol în Voinţa Naţio­nală prin care se laudă castelul Peleş. Nu ? Atunci de­sigur că nu citiţi Vo­inţa Naţională. Pentru aceasta eu vă fe­licit, nu e vorba. In acel articol colectiviştii trag nişte laude cât cocoaşa lui Atanasias sau cât nasul lui Filitis de mari castelului re­gesc. Ba că e frumos, ba că e mândru, ba că e artistic lucrat... ba că a adăpostit lume multă într’ânsul, ba că acolo au băut şi au mâncat o mulţime de oa­meni, etc. etc. Auziţi laudă mă rog , fiind­că au prân­zit o mulţime de lume într’ânsul. O fi! dar eu fac prinsoare că tot mai multă lume s’a ospătat la Purcel, la Iordache sau la Ienache. Atunci mă rog, de ce să nu lăudăm şi aceste mari edi­ficii naţionale şi de ce să nu le consa­cre Voinţa Naţională articole tuiuia? Colectiviştii au ajuns astăzi într’un hal prost de tot. Cu laudele la adresa lui Carol Colectivistul au sfârşit’o, canalul producător de linguşiri şi de slugărnicii al lui Sturza din Mitiţă s’a epuizat, acu­ma a venit rândul obiectelor regeşti ca să fie lăudate. Colectiviştii adunaţi în cor împrejurul lui Carol colectivistul nu mai sfârşesc. Unul începe: — Ce cisme frumoase, ai Maiestate, ce vacs! ce tocuri! ce tălpi! Le vinzi pen­tru Muzeul Naţional ? — Cum nu, mai încape vorbă. Eu ma sacrific pentru ţară în ori­ce minut. — Aceste ghete sunt istorice, Maies­tate, ai călcat sub ele o mulţime de legi şi de jurăminte. Cât ai dat pe ele ? — 15 lei. — Şi cu cât le vinzi ? — Pentru ţară cu 100. — Apoi asta e un chilipir curat! Bre, ce generos sunteţi, majestate! Altul urmează vorba pe loc: — Ce mondir de valoare, Sire, ce văp­­sea, ce bine­­l-a întors croitorul şi ce bine ’l-a văpsit boiangiul! De mult îl purtaţi majestate ? — De două­zeci de ani. — Două­zeci de ani ?! Dar e o anti­chitate de o viitoare extra­ordinară! Dar e un fenomen care ar lăsa cu gura căs­cată chiar pe Lt.-colonel Papazoglu. Majestate, am să vă cer o graţie. —Care ? —Când nu veţi mai purta acest mon­dir, peste 10 sau 20 de ani, să nu-l tri­­meteţi în familie ci să faceţi marele sa­crifice de a’l vinde Muzeului Naţional. — Să vedem... Da, da. -- Ţara vă mulţumeşte prin mine ma­jestate. O să vă dăruim însă un rând de apanagii. In sfârşit laudele nu mai contenesc. Toate obietele trec în revistă, nici un obiect nu rămâne nelăudat. Scuipătoarea, oala de noapte, papucii, izmenele, tot, tot, tot. Şi să nu râdeţi vă rog. Astea sunt principiele ordinei. Ţandără. INFORMAŢIUNI Redacţia şi administraţia zia­rului „Lupta“ s-a mutat de la 26 Octom­re în casele din ca­lea Victoriei No. 34 şi strada Academiei No. 18, în curte. Intrarea prin ambele strade. „ Primim din partea d-lui N. Eleva următoarea scrisoare pe care o pu­blicăm cu plăcere, asigurând pe d. Fieva de concursul nostru : Domnule Redactor, Fiind­că eu am avut onoarea a propune ridicarea prin subscriere publică a unui monument pe mormântul regretatului dr. Drachs, mai mulţi cetăţeni, văzând că u­­nele ziare au şi anunţat constituirea unui comitet,­­mi-au cerut informaţiuni. Vă rog să bine-voiţi a face cunoscut prin stimabilul d­ v. ziar că nu s’au luat încă nici o resoluţiune şi că în acest scop, câţi­ va amici ai răposatului, văzând că pu­blicul ’şi propune a îmbrăţişa această idee cu căldură, am hotărât a ne aduna Dumi­necă 4 Noembre la 2 ore p. m. şi a face aceasta cunoscut prin ziare. Cetăţenii care vor voi, prin urmare, să ia parte la această iniţiativă sunt rugaţi să vie Duminecă la 2 ore p. m. în domi­ciliul meu din strada Scaunele 45. Rugându-vă să faceţi această publica­­ţiune sunt sigur d-le Redactor, că presa care a fost unanimă pentru a constata per­­derea dureroasă ce am încercat cu toţii, ne va da sprijinul ei pentru îndeplinirea acestui act de recunoştinţă datorit unui fi­lantrop meritos şi unui amic desinteresat al poporului. Primiţi, d­­e Redactor, asigurarea dis­tinsei mele consideraţiuni. m­d . Nicolae Flora Un ziar anunţă că la alegerile co­munale din Călăraşi a reuşit lista d-lui Perici şi că lista Poenaru a căzut. După cât aflăm partidul Poenaru care ar fi putut să combată foarte viu pe cel guvernamental, nu s’a prezentat la aceste alegeri, nevoind a face cas de ele. Nici o altă listă de­cât cea care a reuşit n’a fost prezentată. Apropo de numele de lista lui Peridi, suntem curioşi de a şti de când d. Peridi administrează două judeţe, adică pe cel al Covurluiului şi pe cel al Ialomiţei. Aflăm că în curând colonia fran­ceză din capitală va da un banchet în sala casinuluî francez. Până acuma n’am putut afla în a cui onoare se va da acest banchet. După ce a pus în cele din urmă două zile ţara la cale, preşedintele consiliului a plecat din nou la Flo­­rica. Aflăm că dânsul a plecat supărat de neajunsurile ce i se fac de mi­niştrii săi, cari numai vrea să-l as­culte de loc. „ Comisiunea dunăreană va termina Luni sau Marţi şedinţele sale, când se va închide sesiunea de toamnă. D-l G­hica, delegatul României în acestă comisiune, se va întoarce în cursul săptămânei viitoare în ca­pitală. „ In urma intervenirei mai multor colectivişti din localitate d. Radu Mihaiu a trebuit să renunţe la di­zolvarea consiliului comunal din Ro­­manaţi, despre care era vorba, şi pentru care intervenise alte per­soane din localitate. D-l Radu Mihaiu nu ştie ce să mai facă pentru împăcarea colecti­viştilor din districte. „ Suntem în poziţiune de a fi in­formaţi că d-l Moscuna, secretarul general al ministerului de interne, ar fi cerut d-lui Radu Mihaiu să mute de la Gorj pe d-l Ghelmegeanu. De când acesta este prefect în a­­cest judeţ, partidul d-lui Moscuna- Aruneanu a căzut cu totul, câşti­gând mult teren politic partidul Ca­­rabatescu. Cauza este că d-l Ghelmegeanu nu se amesteca în politica din loca­litate, ci face pură administrație, căci aci nu are nici un interes. m Aflăm că toate ostenelile ce ’şi-a dat şi’şi dă încă d. Radu Mihaiu, de a împăca lucrurile de la Galaţi, au răm­as infructuoase. Malacsa şi comp. stăruesc din toate puterile ca ori să se ducă Nebunieli din capul primăriei, ori să se disolve consiliul comunal, ceea ce d. Radu Mihaiu nu vrea de loc. Celebrul procuror general Sără­­ţeanu se află încă în Bucureşti tri­­mis de d. Peridi pentru a aranja cum va crede lucrurile mai bine. In ori­ce caz, aflăm că disolva­­rea consiliului din Galaţi nu se va face, lăsând guvernul mai bine ca certurile să continue. „ Preşedintele consiliului s’ar opune serios la crearea de nouî generali. In toate Gestiunile nu auzi pe preşedintele consiliului de cât eco­nomie şi iarăşi economie, şi afară de aceasta ar fi spus d. Brătianu că avem deja prea mulţi generali.­­ In Monitorul Oficial de ori a apă­rut decretul­­prin care Corpurile le­giuitoare sunt convocate în sesiune ordinară a anului 1887—88 la 15 Noembrie.­­ In cercurile bine informate se zice că guvernul nostru ar fi stăruind la Atena de a trimete un alt însărci­nat de afaceri în București în locul d-lui Duruți, care s’a purtat în mod necuviincios în corespondenţele sale care le-a avut cu ministrul nostru de externe.­­ Ni se comunică că o casă comer­cială importantă din Capitală, ar fi primit ori de la Berlin nişte ştiri neliniştitoare în privinţa sănătăţei împăratului Wilhelm şi a principe­lui imperial, a cărui sănătate lasă mai mult de dorit de­cât chiar a bătrânului său tată. . FOITA ZIARULUI „LUPTA“ A. MATTHEY (Arthur Arnould) Ajutorii.— Femeia .45­0 (fată criminală. (LA BRÉSILIENNE) XVII D-na Marousset fu oare contrariată de știrea plecarei doctorului Durantel ? în ori­ce caz, ea nu lăsă să se vază nimic, ea a­­probă pe Durantel în hotărârea lui, și în­­cinându-se cu gingășie, mulțumi de mai înainte lui Robert că a bine­voit să se în­sărcineze de a îngriji o bolnavă atât de neînsemnată, poate „o bolnavă imaginară“ zise ea. — N’am nevoe să adaog, reluă Durantel, că puteți avea în Robert absolut aceiaș în­credere pe care a­ţi avut-o în mine. — O cred, — sunt sigură despre asta, răspunse cu o voce înceată d-na Marousset ațintind spre Robert ochii săi întrebători. La această întrebare mută, figura bărbă­tească și privirea fermă și francă a lui Robert răspundeau de asemenea fără a vorbi. Am spus’o deja că era imposibil d’a vedea pe Robert fără a te simţi îndată lipit de dânsul ca de o fiinţă în acelaş timp dulce şi puternică pe care e bine­­să te sprijini. Pentru a întrebuinţa nuanţele limbagiului de lume, dacă Durantel era „un om dis­tins“, totul deştepta la prima vedere, în Robert, un om superior. Robert reluă cu un ton mai simplu: — D­­ă, vă cunosc după toate câte mi-a spus despre d-v. scumpul meu confrate, vă rog să binevoiţi a mă ţine drept amicul d-voastră. Ea răspunse cu aceiași simplicitate: — Mulțumesc! Și Îi întinse mâna. — Acum, cuvântul e al medicilor, reluă Durantel. Cea din urmă oară când v’am văzut, scumpă d-nă, v’am reînoit prescripțiunea ce v’o mai făcusem și pe care o primirăți mai în­­tâi, îmi pare. Stătisem d-nei, zise el întur­­nânduse pre Robert o schimbare de aer o stră­mutare, o călătorie, n’aveam oare dreptate? — Ba, foarte multă dreptate, zise Ro­bert examinând cu băgare de seamă pe Octavio. — Da, aceas­t idee îmi surâse mai în­­tâi­, reluă ea, hotărâsem chiar aproape un itinerar, aveam să vizitez Holanda, şi, prin Rhin, aveam să cobor în Elveţia, şi din Elveţia în Italia, unde era să ajung tocmai la sezon. — Asta era de minune ! zise Robert, ei bine? — Ei bine, asta a devenit cu neputință. — De ce? și de când? întrebă Durantel. — De câte­va zile, reluă Octavie cu oare­care nerăbdare, v’am spus-o deja la ultima d-tale vizită, doctore. E foarte greu pen­tru o femee să voiajeze singură cu un copil. „ De câte­va zile­­... “ Robert gândi că Maugiron consimţise un­­moment a în­tovărăşi pe d-na Marousset în acest voia­­giui, dar că „ de câte­va zile “ noile sale planuri deranjaseră cu totul acest plan şi că nu trebuia să părăsească acum Parisul. — Dacă sunteţi silită să renunţaţi la acest voiagiu, zise el, veţi trebui cel puţin să petreceţi sfârşitul sezonului la ţară, fie chiar în jurul Parisului. — Da, — poate, — răspunse ea gândi- I toare. Dacă e aproape de Paris, la vr’o ju­mătate de oră, cum e pe la Saint-Cloud sau la Ville-d’Avray, atunci poate va fi cu putinţă c’o voi spune rândul viitor. — Ea își rezervă, își zise Robert, de a consulta pe Maugiron. Robert și Durantel se sculară, spunând că vizita lor a fost de astă dată mai mult o prezentare de­cât o consultare. Octavie pro­­mise că se va duce să-și ia rămas bun de la d-na Durantel. Ea reconduse pe cei doi amici, și pe pragul ușei, dând mâna lui Robert, ea re­petă cu un ton expresiv: — Da, am încredere!... — Ei bine ? întrebă Durantel pe Robert, ce spui de boliva mea? — Amicul meu, eu spun, suflet chinuit. — Știi tu, Robert? Mi se pare că tu II vei fi mai folositor de­cât mine. Mi se pare, reluă Robert, că eu şi ea nu vom fi de folos unul altuia. XVIII Chiar în aceiaşi zi, Lucie care, slăbită de oboseală, găsise în fine în timpul nopţei puţin somn, voi numai de­cât să se scoale şi chiar să se scoboare la dejun. Recâşti­gase energia ei morală şi ţinea să dove­dească tatălui ei că n’a fost învinsă. D. de Sergy, la rândul său, nu păru vă­­zând’o nici surprins nici contrariat. O să­rută pe frunte, după obiceiul săli. — Iți e mai bi după cum văd, scum­pul meu copil ? Îi zise el. — Iți mulțumesc, tată, nu era nimic, sunt bine reluă ea. D’abia se sculară de la jjmasfi, și d. de Maugiron fu anunțat de un servitor. Maugiron intră, merse­­spre Balda și se scuză că se prezintă ast­fel, dar voise el singur să afle știri despre domnișoara de Sergy. — Sunt fericit să văd pe d-ra de Sergy în picioare și cu totul îndreptată, sper, zise el înturnându-se spre Lucie. Lucie, la sosirea lui Maugiron, devenise palidă. Drept ori­ce răspuns, ea se închină cu gravitate, luă braţul Angelinei şi eşi cu dânsa. Lucien salută de asemenea pe d. de Maugiron şi eşi după soră-sa. (Va urma.)

Next