Lupta, noiembrie 1889 (Anul 6, nr. 969-992)
1889-11-25 / nr. 988
ANUL VI. SERIA III. NO. 988-ABONAMENTE. 6* IN TARA Un an................................................................40 V* an...................................................................20 3 luni................................................................10 IN STREINATATE Un an. ... ..................................................50 Vt an................................................................25 3 luni.............................................................15 Numărul 15 Bani. REDACȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). lei V f lei FIZIONOMIA CAMEREI Dezorganizarea partidelor Din faimoasele afaceri ale d-lui Lecomte-de-Nouy D I IN I A. Ș I CORPUMLE LEGIUITOARE ~ CU PASIUNE SERVICIUL TELEGRAFIC al „Agenţiei Române“ Bern,», 5 Decembre. Consilierul Droz a răspuns unei întrebări ce i se pusese în consiliul federal în privinţa ultimelor declaraţiuni ale comitelui de Bismarck în Reichstag, că nota elveţiană de la 11 Iulie e cel din urmă cuvânt ce s’a zis în afacerea socialiştilor. Nici o comunicare nus’a schimbat de atunci între cele douâ state şi mai cu seamă nu s’a făcut Elveţiei nici o propunere de reînoire a tratatului de residenţă. El a adăogat că relaţiunile între cele două ţari au devenit ceea ce erau înaintea ultimului incident. Consilierul Müller a zis din partea sa, că Elveţia a fost totd’auna gata sâ’şi îndeplinească datoriile sale internaţionale şi că a fost şi hotărâtă a nu sacrifica nimănuia ideile şi aspiraţiunile sale politice. Comisiunea pentru legea în contra socialiştilor a adoptat legea în întregul său, afară de articolul 24 care acordă dreptul de expulzare, care fusese respins și în a doua citire. Berlin, 5 Decembre. BINLYIA A DOZZA Ştiinţa Constituţională In aceşti doi şi chiar trei ani din urmă, chestia constituţională a fost aproape continuă la ordinea zilei. In ultimul timp al guvernului colectivist era a se şti dacă regele nu e dator ca să concedieze un minister detestabil, când acela se sprijină pe o majoritate servil aleasă. După căderea lui I. Brătianu alte chestii de aceeaşi natură s’au ivit. Aşa, aducerea la putere a junimiştilor, venirea şi căderea d-lui L. Catargiu, dreptul de dizolvare şi modul în care el trebue exercitat, toate acestea au fost obiectul Tare lungi şi pasionate discuţii. In genere vorbind, în discutarea şi rezolvarea acestor cazuri mai toţi s’au servit drept argument de precedentele constituţionale şi de părerea comentatorilor Constituţiei, cu alte cuvinte de jurisprudenţa admisă în această materie. Ba unii au mers până a invoca autorităţi din veacul trecut, bunăoară pe Montesquieu. Discuţiile restrânse pe acest teren pe lângă că au un caracter îngust, scolastic chiar, dar nu pot duce la nici o soluţie definitivă şi necontestată. Căci să ştie că doctorii, în orice ştiinţă, nu se pot înţelege între ei nici o dată, cu atât mai mult când e vorba de o ştiinţă (?!!) ca cea constituţională. Cu comentatori nu să poate nici odată rezolvi o chestie, mai cu seamă constituţională, căci totd’auna sâ va găsi unul pentru a sprijini cauza cea mai detestabilă. Cu precedente constituţionale iarăşi nu să poate ajunge la mare lucru, de vreme ce, slavă domnului, oricine căutând va găsi în analele tulburi ale parlamentarismului orice fel de pecedent. Prin urmare, este foarte neînţelept şi periculos lucru ca dezbateri cari interesează ţara să se rezeme pe lucruri aşa de fragile şi de contrazicătoare. Aceasta înseamnă a voi să perzi cauza de la început. Este drept că şi eu m-am servit de multe ori de argumente de asemenea natură, dar aceasta în mod incidental şi niciodată nu le-am dat ca ultimul cuvânt şi ca raţiuni înnaintea cărora fiecare e dator să se încline. Şi ştiţi pentru ce ? Astâzi, în starea în care să află constituţionalismul în lume, să poate zice că nu mai există o normă sigură şi definitivă, după care să se ia cineva pentru a judeca deosebitele manifestaţiuni ale lui. Astâzi nu mai există o ştiinţă a constituţionalismului, astăzi nici un principiu nu a rămas necontestat. Astăzi totul este pus în discuţie din nou, toate principiile constituţionale, chiar acele cam cu 40 de ani în urmă treceau drept dogme indiscutabile, astăzi sunt fără nici un respect târâte în arenă şi câteodată călcate in picioare. Toga clasică, cea fără cusuturi a constituţionalismului englez este sfâşiată în sute de bucăţi. In adevăr, constituţionalizmul, cu tovarăşul lui parlamentarizmul, au luat în societatea actuală zeci de forme diferite, în care cel care caută un prototip pentru a se închina lui riscă prin urmare a găsi zece în loc de unul. Iubitorii de concepţii logice şi simple, teoreticienii cărora le plac a mărgini societatea in câteva formule abstracte şi alte câteva declaraţii de principii, au mult de muncă, de vreme ce societatea, rebelă cum este, nu voeşte de loc a le face pe plac, ci preferă a se rătăci în forme şi manifestaţii cu totul variate. Aceasta este o mare nenorocire pentru doctrinari şi pentru oamenii de ordine. In adevăr, cu 50 ani în urmă se putea pretinde că există o ştiinţă constituţională. Comentatorii erau la largul lor, de vreme ce clasica Anglie şi cu tânăra Belgie, atunci intrată în noua viaţă, le prezenta un câmp modest şi liniştit pentru a clădi teoriele lor şi a pronunţa sentinţe aproape definitive. Au avut deci şi comentatorii momentele lor de glorie şi de autoritate, de cari au profilat cu abundenţă stabilind precepte şi dogme cu caracter... vai !... etern ! A fostun moment în care s’a crezut că ştiinţa politică să poate rezuma în câteva formule şi că constituţionalizmul să poate învăţa în câteva ceasuri, sub formă de întrebări şi răspunsuri întocmai ca catechizmul. Totul era regulat de comentatori, adică de doctorii materiei, şi anume : ce drepturi are regele, ce drepturi are poporul, când şeful Statului poate dizolva Camerile, când poate schimba ministerul, ce atribuţiuni au Camerile, ce puteri au miniştrii etc., etc. Aceste chestii erau regulate odată pentru totd’auna şi decretate cu toată morga pedantică a constructorilor de forme de guvernământ pentru bietele popoare. Din nefericire pentru o astfel de frumoasă ştiinţă, societatea modernă s’a clătinat de câte va ori, spiritul omenesc s’a răsculat cu aroganţă şi... ştiinţa constituţională a fost încetul cu încetul atacată, ştirbită, ba chiar nesocotită!... Iar comentatorii şi precedentele au rămas aproape fără valoare, în tot cazul fără multă trecere. Iată de ce zic că în chestiele constituţionale să ne păzim de comentatori şi de precedente, căci nu ne duc la nimic pozitiv şi categoric. Este nevoie de o normă, mai pozitivă, cu caracter mai apropiat. Care este ea ? „ _ Gr. Jianu Vieri, 5 Decembre. Politische Corespondent publică o scrisoare din Cetinge în care se zice că Poarta răspunzând reclamaţiunilor Prinţului de Muntenegru în privinţa protecţiunei neîndestulătoare a mănăstirii Decian în potriva Albanezilor, a declarat că a luat măsuri pentru ocrotirea ordinei publice în vechia Serbie. Părintele Rafailovici, stariţul mănăstirea Decian, refugiat la Ipek se va întoarce în curând la Decian sub escortă de numeroşi geandarmi. Prinţul Nicolae a mulţumit ministrului otoman pentru graba Porţii. BUCUREŞTI, SÂMBĂTĂ 25 NOEMBRIE 1889 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 lefi finis » 11^) » 9 v ■ 25 baril 9 Inserţie şi reclame , . . . 2 lei , Pentru anunciuri a sa adresa In StomAnt», la Agenţia Havas In Franea, Italia, Austria Ungaria si Anglia la Agenţia Havas, 8, placa da la Bourse, Paria Kreonm și tatarsalsle al Un număr vechiu 5© Ban!. ■n ADMINISTRAȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). Fizionomia Camerei Tot alegerea de comisiuni este la ordinea zilei, deci tribunele sunt deşarte, numai reporterii de ziare sunt nevoiţi să stea la postul lor, înainte de a se deschide şedinţa, d. Cantacuzino, preşedintele, să adresează opoziţiei liberale şi democratice şi o roagă ca, conform uzurilor parlamentare, să designeze membrii pe cari îi voeşte în comisiunea bugetară. — Opoziţia ia act şi promite că va delibera. Se deschide şedinţa. TD. N. Ionescu este nervos, de aceea neavînd de cine şase lege să năpusteşte asupra dluî Nicorescu. De aici o discuţie la care mai mulţi deputaţi iau parte. Preşedintele suspendă şedinţa pentru a lăsa timp opoziţiei să delibereze asupra propunerei sale. Liberalii şi democraţii să adună, în acest scop, în sala comisiunei bugetare. Se face acolo o discuţie destul de vie. Ionil M. Kogălniceanu, N. Ionescu, Nicorescu, Săulescu, Negoescu, Panu etc., sunt de părere să primească propunerea d-lui Cantacuzino, d-nul Palki,de şi Dim. Brătianu etc. etc., spun JRgoia, părerea acestor din urmă izbuteşte cu două sau trei glasuri, deci opoziţia liberalo-democratică nu va participa la comisiunea bugetară!... Liberalii-conservatori hotărăsc acelaşi lucru. Şedinţa se redeschide. Votarea comisiunei bugetare se începe. Toată lumea critică hotărârea luată de liberali, toată lumea zice că aceasta nu e opoziţie ci un fel de caraghiozlâc. Pe listă figurează din partea liberalilor şi democraţilor d-nii Nicorescu, Panu şi M. Săulescu. Aceştia se consultă ce au de făcut, şi fiindcă cu toţii luaseră angajamentul formal de a se supune hotărârei majoritatea grupului, ei decid a-şi da demisiunea din comisia bugetară. De altminterea d. Iacob Fătu, Catonele partidului, este însărcinat cu executarea sentinţei. Ca şi în Emanu, d. Fătu ’şî-a procurat un corn cu care să dea semnalul demisionărei. Rezultatul votului pentru numita comisiune este abea proclamat, când cornul d-lui Fetu să aude din depărtare, de la munte... Un fior trece prin spinarea celor ce au a demisiona. D. Panu își dă demisiunea, urmează o pauză , cornul începe a suna din nou cu violență, d. Săulescu e nevoit să se execute... mai rămâne d. Nicorescu... El tace, nu cere imediat cuvântul... atunci Dan Silva al partidului să scoboară de la munte şi începe a suna cornul în urechea d-lui Nicorescu. Acesta tresare şi sculându-se zice : ‘Ger cuvântul» apoi îşi dă demisiunea. D. Fătu satisfăcut să sue la munte cu corn cu tot. Cei demisionaţi sunt mulţumiţi că au scăpat de sunetul oribilului corn!... Deputaţii ştiu că deşi d-nii Nicorescu, Săulescu şi Panu au fost de altă părere totuşi ’şi au dat demisiunea, de acea el fac cerc în jurul băncei democratice şi glumesc necontenit, D. Tache Protopopescu să apropie de d. Panu şi îi zice : ‘în urma acestui act de disciplină, văd «că începi a fi demn ca să intri la noi «în colectivitate, încă puţină şcoală şi al «să fie perfect». Vorbele d-lui Tache Protopopescu produc o mare ilaritate. —„Te înşeli, îi zice d. Panu, eu am părţit în tocmai ca eapa lui Roland care ‘tocmai când s’a deprins a nu mânca a «murit. Tocmai când m’am deprins a fi «disciplinat, m’am hotărât ca să nu mâ “mai supun unei discipline care ’mî-ar «paraliza acţiunea parlamentară». In adever, d-nii Panu, Dobrescu-Argeş, Săulescu, Nicorescu şi încă alţi doi sunt hotărâţi a se degagia de deciziuneie pe cari ceilalţi colegi le-ar mai lua, de câte ori vor vedea că acele decizii sunt absurde sau dictate de animozităţi neexplicabile. Vreo câţiva porumbei vin la bancă dar unul din ei zice: »noi vâ suntem recunoscători că aţi demisionat». «De ce ?» — «Ca să putem întră şi noi porumbeii în comisia budgetară». Nedisciplina însă isbucneşte, ghiciţi... unde? Tocmai în partidul cel mai disciplinat, la colectivişti. In adevăr, în comisiunea bugetară este ales şi d. P. Ene, colectivist. După ce democraţii demisionează, fiecare să aşteaptă ca d. Ene să facă acelaşi lucru... Zadarnică aşteptare. In zadar cei patru colectivişti din Cameră îl conjura ca să nu-l facă de rîs şi să nu înfrângă disciplina, în zadar d. Tache Protopopescu, neavând un corn la Ermani, îl suflă puternic la ureche dintr’un cimpoi... D. Ene îşi astupă frumuşele urechile şi pleacă urmărit de asurzitoarele sunete ale cimpoiului. De mult d. Ene a plecat şi bietul Tache Protopopescu, care în ultimul moment ceruse concursul cornului d-lui Fătu, continuă a scoate din cimpoi note jalnice şi dureroase. Când constată că d. Ene este plecat, îşi ia cimpoiul la subţioară şi pleacă la Club pentru ca să povestească actul de nefastă indisciplină... Dezorganizarea partidelor Cineva va câştiga fatalmente din actuala debandadă ce se observă în sânul partidelor politice şi acel cineva este regele şi cu favoriţii săi. Or-cât, am voi să ne închipuim că ţara este legată de unele principii sau de altele, or-cât ne-am face iluziunea că alegătorii, în majoritate, aparţin unui partid sau altuia, faptul real este că oamenilor, mai presus de toate le trebue linişte, stabilitate şi ocrotirea intereselor. Aşa înţeleg lucrurile aceia cari formează majoritatea corpului electoral, aşa înţeleg lucrurile proprietarii, comercianţii, arendaşii şi toţi oamenii cu afaceri. Este evident, prin urmare, că la noi în ţară, unde partidele sunt cu baza pe nisip, este destul ca regele să voiască pentru a le distruge pe toate. Exemplul îl avem înaintea ochilor şi insistenţa suveranului de a impune pe junimişti cu orice preţ este concludentă. Regele, care cunoaşte îndestul de bine ţara, ştie că corpul nostru electoral nu-i atât de tenace încât să reziste vreme îndelungată la presiunile unor guverne fără scrupule, pentru aceea hotărârea lui este de a obosi ţara cu frământări şi cu alegeri des repetate, de a slăbi toate împotrivirile şi de a dobândi, în sfârşit, o majoritate pentru junimiştii săi. In ziua în care domnii aceştia vor izbuti să-şi creeze o majoritate puternică, este evident că o dezagregare a partidelor va începe pe o scară puternică. Conservatorii, cari azi deja au dezertat în mare parte la junimişti, vor trece aproape cu toţii în momentul ce favoriţii palatului vor fi atotputernici. Colectiviştii, cari s’au adunat în jurul d-lui Ion Brătianu, absolut numai pentru că acesta era solid instalat pe scaunul guvernului, se vor apropia încetul cu încetul de noua stăpânire şi vor rămâne acolo. Astfel o nouă colectivitate se va forma pe nevăzutele şi vom avea o nouă ediţiune revăzută şi corectată a colectivităţii Brătianu. Din acel moment partidele politice vor suferi o eclipsă puternică şi regimul parlamentar de asemenea. Şi iată ce’i convine de minune regelui. Când într’o ţară sunt măcar două partide puternice, bine organizate şi capabile de a cuceri încrederea publică, ţara aceia găseşte întotd’auna un punct de reazem în momentele dificile şi se poate sprijini cu încredere pe una din acele puternice grupări. Dar când partidele sunt desfiinţate, când ochiul cetăţeanului se rătăceşte în zadar pe un întins pustiu sau pe o nemărginită undă, pe care plutesc numai rămăşiţele partidelor ce au fost odată, este evident ca el să se oprească la singurul punct consistent, la singura forţă rămasă în picioare, la palat şi la partidul palatului. Exemplul lui Ion Brătianu care a stat 12 ani pe scaunul putere, a conrupt, apoi, atât de mult pe bărbaţii noştri politici, încât fiecare îşi închipuie că un om de stat care se respectă trebuie neapărat să stea măcar tot atâta la cârmă, şi fiecare îşi dă toate silinţele pentru a ajunge acolo. Din toate câte preced, din slăbiciunea corpului electoral, din interesul culpabil al regelui, din orbirea celor mai mulţi dintre fruntaşii noştri politici, va urma într’un chip fatal, o dezorganizare complectă a formaţiunilor noastre politice, care şi aşa nu era lucru mare de capul lor. Dacă nu vom deschide ochii, prin urmare, dacă nu vom strivi capul viperei înainte de a ne putea muşca, vom avea de îndurat o ruşinoasă dominaţiune. Guvernul personal al regelui ne ameninţă, guvernul personal al regelui va opri dezvoltarea normala a acestei țari. Să fim prevâzători. ----------------------------------------- DIN FAIMOASELE AFACERI i-lfli LECOMTE-DE-NOUY In nenumărate rânduri ne-am ridicat contra speculaţiunilor scandaloase ce s'a făcut la noi în ţară cu afacerile de restaurări de monumente naţionale, speculaţiuni cari au costat pe ţară milioane şi cari în definitiv au servit să umple punga streinilor, distrugându-ne cele mai frumoase monumente ale artei noastre. Mijlocitorul tuturor acestor afaceri este d. Lecomte-de-Nouy, care sub pretenţiunea de om special în ale restaurărilor ne speculează de mai bine de 15 ani încasând sume colosale ca salariu şi cheltueli personale. Am avut ocazie să arătăm cum s’a condus la Curtea-de-Argeş şi la Trei-Erarchi din Iaşi, să vedem acuma ce a făcut la Târgovişte. Se ştie că prin 1884 s’a votat un credit de 200.000, ca să se restaureze Sf. Niculae din Iaşi şi mitropolia din Târgovişte. Acest credit a fost susţinut în parlament de chiar d. N. Ionescu, şi s-a arătat cu acea ocazie că este vorba de a se restaura aceste monumente, în sensul adevărat al cuvântului, şi că nu e necesar decât de câte 100.000 lei pentru fiecare. Orice om cu dreaptă judecată, nu putea să-şi închipue că în urma votării creditului se va procede altfel. Din nenorocire, d. Lecomte a avut darul de a îmbrobodi pe toţi miniştrii sub care a lucrat, nu ştim prin ce anume talent sau proptele mai de sus, ceea ce ştim însă este că niciodată n’a ţinut cont nici de voturile Gameri, nici de îndatoririle ce le avea în aste lucrări. Şi aci, ca şi la Curtea-de-Argeş, ca şi la Treî-Erarhi, ca şi la Craiova, d. Lecomte a început prin a-şi ridica schele colosale, a-şi clădi câte un birou cu locuinţe, şi apoi ordin de dărâmare până în temelii, fără să fi presentat mai Întâi o lucrare în astă privinţă a fi examinată. In tot cazul, dacă un monument e în aşa stare rea, încât trebue dărâmat pînă în temelie, nu mai poate fi vorba de o restaurare ci de o dărâmare, şi cred că nu avem nicî un interes a cheltui sute de mii de lei pentru a dărâma toate clădirile vechi ce ne-a rămas din trecut. Când s’a propus restaurarea mitropoliei de la Târgovişte, nimănui nu i-a trecut prin minte că poate fi vorba de a dărâma şi reface o clădire aşa de colosală, nici nevoe fiind, şi nici util.—D. Lecomte însă îşi încercase deja sistemul de a dărâma şi reface, şi-l puse şi aci în aplicare. După doi ani de lucru, cu personal, schelă, agenţie, şi o leafă de 30.000 lei pe an plus cheltueli, ne presintă un teren pustiu pe care a fost odată mitropolie, şi ne cere să-l dăm ceva milioane spre a cădi o mitropolie nouă după chipul şi asemănarea celei vechi. Ei bine, se poate o batjocură mai mare ca aceasta ? Era oare zor să cheltuim 100.000 lei să dărâmăm mitropolia din Târgoviște ? Nu e venită oare vremea ca parlamentul să ceară socoteală ministerului cultelor de aceste scandaloase procedări? Sperăm că d. N. Ionescu, care a sus ALE