Lupta, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1017-1039)

1890-01-11 / nr. 1022

ANLTL VII.­­ SERIA IV. No. 1022. ABONA­MENTE: IN TARA ut. G&BSswsszmn­amimm ....................................................40 lei .....................................................20 , 5 luni.............................................................10 . Un an. ...­­.................................. . I­­ . 50 lei Un an..............................................................25 3 luni.............................................................15 Nu­menui 15 Bani. REDACȚIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). Un an ‘/a an. IN STREIN AT ATK EBIŢIA A »OUA BUCUREŞTI, JUDI 11 IANUARIE 1890 ANUNCIURI: Pe pagina III, 30 litere corpul 7 . . 1 leu linia » IV, „ „ . . 25 bani „ Inserţie şi reclame , „ . . 2 lei „ Pentru anunciuri a se adresa: In România, la Agen'ia Havas In Francia, Italia, Austro-U Ungaria şi An­glia la Agenţia Havas, 8, place de la Bourse, Paris, precum şi sucursalele ei. Un nuraer vech­iu 5© Bani. ADMINISTRAŢIA Bulevardul Elisabeta, No. 8, (Casa Lempart). CHESTIA PERSONALA VIOLENTA RIDICULA IIV ÎM SI V Darea In judecata a guv. I. Bratianu E­MIN­E­SCU CHESTIA PERSONALA V. Cred că cititorii s’au lămurit în ceea ce priveşte chestia personală. Tot difrendul între mine şi restul o­­poziţiei consistă în aceea că partidele ar dori să fac jocul şi politica lor, pe când eu fac şi urmez politica pe care ideile democratice şi situaţia grupului îmi dictează. Vechile partide au avut şi au să aibă încă multe decepţii în ceea ce mă priveşte, ele au să vadă că nu sunt de loc acela pe care şi -l în­chipuiam Aşa, până în timpurile din urmă deosebitele partide mă considera ca pe un fel de turbat, bun de a fi asmuțat în contra tuturor guvernelor, bun de a servi toate cauzele opozi­ţiei, fie chiar cele mai rele. De câte ori nu s’a scris şi nu s’a zis că eu S'.i-rl-'ifH-'r-en nacessar, pe care toate partidele au interes a’l suporta, căci prin temperamentul şi atitudinea mea sunt în stare rînd pe rînd a aduce servicii tuturor. ’Mi-au închipuit mulţi că eu voiu fi faţă cu toate guvernele şi faţă cu toate opoziţiele ceea ce am fost faţă cu guvernul colectivist şi faţă cu o­­poziţia de pe acel timp. Stimabilii cari mă detractează astăzi îşi faceau ideia cea mai tristă de mine, de vre­me ce mai d­inainte mă destinau a fi jucăria tuturor fluctuaţiilor po­litice şi instrumentul violent şi tur­bat la tuturor partidelor. Acestor po­litician! nici că le trecea prin cap că ea aşi putea avea politica mea, ba­zată pe ideile şi programul radical, el nici nu să gândea că pot găsi în mine un om care să se hotărască a nu mai face jocul nimănui ci a a­­dopta o atitudine mai pre­sus de mizeriele şi meschinăriele politice şi conformă cu un număr de interese sociale şi economice. De această idee ce’şi faceau par­tidele de mine mărturisesc că şi eu sunt până la oare­care punct de vină, căci de multe ori am făcut jocul ce­lor mai mari adversari ai ideilor de­mocratice şi aceasta condus de con­sideraţii cari ar fi trebuit să rămână pe al doilea plan. Ce e dreptul că detestabilul guvern al d-lui I. Brâ­­tianu, infamiele și nelegiuirile ce ace­la comitea au contribuit la aceasta în foarte mare parte. Ei bine, publicul, care nu e tot­­dea­una perspicace, și mai ales par­tidele interesate au arătat mirare când, după căderea guvernului colec­tivist, au vezut că eu renunț la lim­­bagiul violent şi la opoziţia cea fu­rioasă ce o duceam împreună cu toată lumea. Schimbarea în limbagiu, în felul de a face politica, în loc să fie explicate prin noua situaţie şi prin adoptarea unei linii rezemată pe o luptă de principii, mulţi au tălmă­­cit-o ca o slăbire, ca o moleşire, ca o diminuare în hotărârea de a face opoziţie. Colectiviştii cari aveau nevoe, după căderea lor de la putere, să vadă formându-se o opoziţie nebună în contra noului guvern, şi care contau pe mine, în această privinţă, ca să le fac jocul, aşa cum se obişnueşte, au rămas foarte surprinşi când au văzut că eu nu sunt de loc dispus a mă preta la asemenea păcătoasă mano­peră. Tot acelaşi sentiment au încercat şi cele­l­alte grupuri. Ba când ele au văzut că, departe de a le face jocul, eu continuu a le ataca şi a le demasca manoperile, să înţelege că ura lor în contra mea a început a se arăta, iar insinuările şi calom­­­niele a curge. Mai mult. Publicul deprins în cei din urmă ani a nu fi hrănit de­cât cu articole violente şi cu aprecieri pasionate, a simţit iarăşi mare de­cepţie când a văzut că eu în multe chestiuni am căutat şi caut a mă ridica la punte de vedere mai obiec­tive şi a judeca partidele şi situaţia cu nepărtinire, chiar cu riscul de a spune lucruri favorabile acelor vă­zuţi nefavorabil de partide şi de lu­mea interesată. Aşa, faptul că sciziunea din la­gărul conservator nu o văd cu ace­iaşi ochi cu care o vede d. L. Ca­­targiu, faptul că eu nu am înfierat, punându-mă din punct de vedere conservator, fapta Senatului de a sacrifica pe generalul Florescu, dupe cum Camera sacrificase pe d. L. Catargiu, acestea şi multe altele au iritat foarte tare pe cei interesaţi în cauză şi­­i-au făcut să-şi verse neca­zul îndreptându-mi tot felul de bă­­nueli şi de bârfeli. Ei bine, cu toate calomniele şi in­famiele lor, eu sunt decis a merge pe calea pe care ’mi-am designat’o, cale dictată de nevoele morale şi in­telectuale ale grupărei democratice, care urmăreşte o ţintă mult mai interesantă de cât cea a celor­lalte partide. Noi voim să realizăm oare­­cari reforme, să aducem îmbunătă­ţiri în starea claselor muncitoare, iar nu să facem politică de coterie ,şi să ne sleim puterile în lupte ste­rile. Pentru aceasta nu putem de loc să urmăm politica celor­lalte partide. De altă parte, pot adversarii mei să continue a insinua ori­ce vor pofti, eu nu le voiu adopta lunba­­giul şi tactica lor interesată, ci mă voiu ţinea în marginele pe cari pla­nul politic trasat în interesul cauzei democratice mi-l dictează. Şi în această fază am o mare, foarte mare mulţumire. Iat-o: pe mine nu mă măguleşte de loc lau­dele şi complimentele pe care gaze­tele guvernamentale bine­voesc a mi le adresa din când în când. A­­cele laude şi complimente sunt tot aşa de interesate ca şi injuriile şi bârfelile colectiviştilor şi ale Catargiş­­tilor. Pe mine mă măguleşte faptul că linia pe care o ţin la gazetă şi în Cameră este complet aprobată de toţi democraţii, că radicalii din Iaşi, amicii mei politici, precum şi cei din alte oraşe sunt în deplin acord cu mine în toate privinţele. Aşa, ca răspuns la insinuările po­­liticianilor democraţii acum proaspăt ’mi-au arătat încrederea şi stima lor şi m’au încuragiat a merge înainte. Tare pe aseminea sprijin moral, des­­preţuesc şi voiu despreţui orî­ce ma­nopere ale vechilor partide şi voiu continua a’mi face datoria fără nici o stînjineală. La lucru deci pentru ideile demo­cratice. Gr. IP&nn. \ ^ ft. ' ,/ H Priciul telegrafic al „Agenţiei Române1* Madrid, 21 Ianuarie. — Guvernatorul oraşului oprind o manifestaţie republi­cană în favoarea Portugaliei, republica­nii în număr de 9000 s’au dus să depu­nă cărţi de vizată la Legaţiunea portu­­geză, ordinea a fost perfectă. Eri s’a făcut o manifestaţie republica­nă la Barcelona, 3000 de persoane s’au dus să depună coroane pe mormintele republicanilor morţi luptând pentru i­­deile lor.­­ La Valence o manifestaţie simpatică pentru Portugalia s’a făcut ieri; nume­roase cărţi de visită s’au depus la con­sulatul portugez. Madrid, 21 Ianuarie.—Ministerul e ast­fel format : D. Sagasta, preşedenţia, D.I­. Arunjo, afacerile streine; Rugcerver, jus­tiţie; general Bermudez Rema, resboia, amiral Romero, marina; Becerra, lucrări publice; Guillon, colonii Capdepon, in­terne; Eguillion, finanţe. Se zice că d. Guillion nu primeşte coloniile. Noul cabinet va presta jurământ azi. Viena, 21 Ianuarie. — Jurnalul oficial publică scrisorile patente imperiale, cari convoacă Dieta Boemiei pentru 23 Ia­nuarie. — «Politische Corespondenz» află din Belgrad că delegatul şerb Stefanovici a primit instrucţiuni cari tind a refusa în­­tr’un mod categoric oare-cari cereri ale Bulgariei în privinţa tratatului de comerţ bulgaro-serb. De acea se crede că nego­­cierile nu vor avea un resultat favorabil. ■ Londra, 21 ianuarie. —Se anunţă din Constantinopol ziarului «Times» că ma­rele vizir Kiamil-Paşă era aproape să fie răsturnat din cauza unor intrigi. Se a­­junsese până a convinge pe Sultanul că Kiamil-Paşa neglijează interesele turceşti în cestiunea bulgară. Marele vizir n’a a­­vut greutate a proba contrariul şi a pri­mit noul asigurări de încredere. Rudolstadt, 21 Ianuarie?.—Prinţul dom­nitor de Schwarzburg-Rudolstadt, George Albert, a murit în urma unui atac de apoplexie. Viena, 21 Ianuarie. —• Reichsrathul e convocat pentru 2 Februarie. — Se scrie din Atena Corespondenţi politice că nimeni n’a avut cunoştinţă de pretinsele diverginţe între Regele şi d. Tricupis ; chiar cercurile politice nu ştiu nimic; sunt nişte svonuri răspândite în străinătate. De altminterea la ordinea zilei nu e nici o cestiune care ar putea să dea naştere la diverginţi de vederi. VIOLENTA RIDICOLA Omul plin de venin şi gol de idei şi de sentimente, vestitul Eugeniu Stătescu, iarăşi a împărtăşit noroadelor fraza sa. Intr’un apel pe care’l adresează Mus­­celenilor, fostul ministru colectivist aglo­merează o mulţime de fraze violente şi de clişeuri ridicole, toate banalităţile po­­liticianilor de şcoala veche, toate tira­dele răsuflate ale oamenilor obicinuiţi să facă politică veninoasă, plină de persona-­­­ităţi şi de goană esclusivă după putere. Ce a învăţat d. Stătescu de când a căzut de la putere? Nimic, absolut nimic. Când un om cu pretenţiile d-sale, când un om cu poziţiunea ocupată de d-sa se înjoseşte până a polemiza cu Miulescu şi a numi pe Stănciulescu partizanul d-sale politic, când un om cu tendinţa de a deveni şeful colectivitatei califică, sub iscălitura sa, pe bărbaţii însemnaţi din partidele protivnice, de bandiţi poli­tici, acela numai om politic nu poate fi, acela numai bărbat serios şi cu judecată nu se poate chema. Iată pentru care motive noi fugim tot mai departe de statul major colectivist, de acei oameni a cărora ignoranţă, a cărora răutate, a cărora pasiune rea şi a cărora violenţă bolnavă ne îngrijeşte şi ne înspăimântă. Căci la ce te poţi aştepta de la un om ca Eugeniu Stătescu, a că­ruia boală e tot-d’a-una răvărsată, al că­ruia nervi sunt tot-d’a-una surescitaţi, a căruia răutate furioasă e tot-d’a-una deş­teaptă ? Noi ne îndeplinim o datorie civică com­­bătându-i. ITT IRU­SI­A. Şi sunt bărbaţi politici în ţară la noi cari cer o apropiere de Rusia, o încre­dere în realitate şi în iubirea de libertate a guvernului rusesc. Acelora le punem supt ochi articolul de mai jos, apărut în ziarul d-lui Glemenceau, La Justice, în care se vorbeşte de una din ultimele drame petrecute în Siberia, de nuci asa­sinate ordonate de stăpânire, de una din acele fapte mârşave care pătează pentru vecie pe un guvern şi pe un regim. Cui îi place sfânta Rusie cu gâzul el, cu temniţele el, cu Siberia el şi cu lan­ţurile ei de tot soiul, acela nu se va simţi mişcat la citirea rândurilor de mai jos; dar cine e om şi cine iubeşte liber­tatea şi procedeurile unei lumi civilizate acela va căpăta o ură nouă şi puternică în potriva regimului Ţarilor. Iată articolul din La Justice : „Acum trei zile ziarele reproduceau, după deosebite mărturii, amănuntele u­­nei îngrozitoare drame care se juca la Iakut­sk, în Siberia, între soldaţii ruşi şi nişte prizonieri politici. In definitiv, ver­siunea lui Times şi versiunea lui Eclair sunt de o concordanţă absolută , cor­­respondentul de ziar cât şi supravieţui­torii bătăliei povestesc aceleaşi fapte, şi ştirile asupra bestialităţei omeneşti pot fi considerate ca foarte adevărate. Se ştie deci, astâ­zi, câte violenţe înmărmuri­toare, câte măceluri arbitrare, pot fi să­vârşite pe cale administrativă de către funcţionarii unei ţări civilizate. Cei trei zeci de prizonieri aflând, când au ajuns la Jakutsk, că reglementele fusese cu asprime modificate de către noul guver­nator ostaşul, şi consemnând plângerile lor într’o petiţiune regulată, s’au văzut de o­dată asaltaţi, forţaţi să se apere în potriva soldaţilor. Mal Intain este o a­­m­estecătură, o discuţiune în care toată lumea vorbeşte şi strigă de­o dată, şi imediat este un măcel: sângele curge şi oamenii cad. Supt gloanţe, supt loviturile paturilor de puşti, şease dezertaţi sunt u­­cişi şi nouă răniţi. * * * De alungul povestirei foarte meticu­loase, se vede triştii localitate acoperită de zăpadă, cu câte­va pete de muşchia, săracele hanuri unde săniile se opresc, unde vitele mănâncă şi dorm, mica că­suţă de sat unde sunt­ strânşi suspecţii politici aşteptând răspunsul guvernatoru­lui ostăşi. Răspuns favorabil la primul moment şi defavorabil a doua zi, toţi prizonierii vor fi expediaţi de o dată, îngrămădeala staţiunilor intermediare nu va mai fi evitată, cumpărătoarea pro­viziu­nilor nu va mai fi uşurată prin pla­ta anticipată a cheltuelilor de drum. Şi, pentru confirmarea acestor nici or­dine, militarii înaintează cu puşcile în­cărcate, sparg uşa, înconjoară casa. Bru­talităţile se produc, focurile pleacă, sol­daţii pleacă, nu mai rămân de­cât morţi scăldaţi în sânge, răniţi cam­ gem şi ies încetişor din leşin. Unul, Nicolae Zotoff, se ridică, merge la unul dintre camarazii săi. Îi ridică ca­pul, descoperă de­asupra ochiului său stâng o rană pe unde a eşit creerul. In odaia vecină răniţii în agonie cer de băut. Intr’o a trei­a cameră, Sofia Gurevici este întinsă pe un pat, densa a fost străpunsă cu baionetele. Şi este înţeleasă atunci exaltarea lui Zoroff, exaltare care merge crescând, care merge de la oroare la fu­roare. El aude din toate părţile apeluri, Westernurile suferinzilor, glasurile rugă­toare cari cheamă pe medic, sau cari vor otravă, cari cer moartea. Nu mai ştie ce să facă, unde să meargă, merge să caute ghiaţă, iese în curtea ocupată de soldaţi, merge să vorbească cu îm­­puşcătorii de adineaori îndemnându-i să dea ajutoare răniţilor. Dar zăreşte, din­­darătul acestor oameni pe guvernatorul ostaşu; o mânie nebună i se suie în cap, se aruncă cu energie înainte, aleargă, îl găseşte, îşi caută revolverul în buzu­nar, îl găseşte şi trage de două ori asu­pra infamului tiran galonat; acesta ră­nit o rupe de-a fuga. Dar el, Zoroff, este arestat, condus dinaintea unei curţi marţiale adunată de urgenţă, şi osândit la moarte cu doi din­tre amicii sei, Haussman şi Bernstein. Aceşti oameni au murit cu seninătate, cu nervii sdrobiţi de atâtea emoţiuni vio­lente, dar cu inteligenţa liniştită. Dânşii au rămas stăpâni pe el şi au vorbit ca nişte mistici martiri al triumfului asigu­rat cauzei lor. Bernstein, rănit, adus până la spânzu­rătoare, spânzurat în patul său, a spus camarazilor un cuvând de o adâncime vastă, în care se rezumă toate poeziile­ tragice şi toate filosofiile neantului . «La ce bun să se plângă cine­va, spuse el încetişor pe când era dus la spânzură­toare. Lăsaţi pe morţi să îngroape pe morţi.» Raportul Comisiunii de­formatinul Starea administraţiuneî domeniilor Sta­tului, sub regimul I. Brătianu ca să dăm o idee de incur­ea ace­lei administraţiuni, de lipsa de scrupu­­luri a celor ce o dirigeau, când era vorba de a favoriza pe unul din al lor, de mo­dul orbesc şi darnic, cu care se dispu­nea de averea publică, de manoperele întrebuinţate pentru a depărta de la con­curenţă pe unii a atrage şi mami pe alţii şi a le garanta mai bine şi mai si­gur nişte câştiguri însemnate, în­ scurt, spre a dovedi că licitaţiile mai adesea nu erau de­cât curse şi simulacre, vom cita între altele, vânzarea moşiei «Pâr­lita» din Olt. Această moşie a fost scoasă în licita­ţie la 15 Septembre 1876, fără a se şti, sau afectând a nu se şti, întinderea ei exactă, care se fixează aproximativ la suma de 414 pogoane. Adjudecată ast­fel asupra răposatului şi mult regretatului Al. Greţulescu, pen­tru suma de 39.850 lei, iar la suprali­cita­ţie de la 16 Octombre 1876, adjude­­cându-se asupra d-lui doctor Petrini pen­tru preţul de 51.100 lei, vânzarea nu este confirmată şi moşia se scoate din nou în licitaţiune. La 1876 Februare 15, se scrie d-lui Spireanu, inginer hotarnic (No. 4426) că comitetul găsindu-se în imposibilitate a se pronunţa asupra preţului oferit din cauza nesiguranţei întinderi şi ve­cinităţilor şi avându-se în vedere că s’a cerut d-lui inginer aceasta, încă din 23 Septembre 1876, să aibă grija ca până la primele zile ale lunei lui Martie să comunice a­­ceste in­formaţiuni, de­oare­ce în primele zile ale lunei lui Marte va avea loc lici­taţia. La 7 Maiu 1877 cu No. 12.901, se re­petă aceeaşi somaţie d-lui Spireanu, sub ameninţare de amendă. Cu toate acestea la 17 Maiu 1877 se ţine o a treia lici­taţie, fără a se avea sau a se mai aş­tepta ştiinţele cerute, tot cu presupusa întindere de 414 pogoane şi se adjudecă asupra d lui T. Atansiu pe 51.200 lei. Cu raportul No. 29 din 16 Maiu 1877, d. Spireanu se scuză de a nu fi dat încă ştiinţele cerute. Administraţiunea dome­niilor, prin telegrama din 24 Maiu 1877 îl ameninţă din nou cu amendă, spuin­­du’l că moşia este deja adjudecată. De­peşa negăsindu’l, de­oare­ce era plecat, i se trimite altă telegramă cu acelaşi co­­prins în ziua de 28 Maiu 1887. In fine la 1 Iunie 1877 se primeşte la adminis­traţia domeniilor raportul d-lui Spireanu No. 35, în care spune­­ că întinderea nu­mitei proprietăţi este nu de 414 ci de 566 pogoane şi 805 st.pătraţi. Aceste informaţi­­uni le însoţeşte de cuvintele, ce seamănă în caşul de faţă, şi fiind dat­ ce se petrecuse, mai mult cu o ironie : «că se grăbesce» a trimite acesta spre a servi pentru pu­­blicaţiunea vînze­rei, iar planul T va înainta cu altă ocaziune. La 4 Iunie 1877, i se râspunde d-lui Spireanu la telegrama sa, că s’a cerut curţei ca să’l scutească de a fi jurat, ru­­gându’l a grăbi lucrările în patru zile maximum. La 7 Iunie 1877, d. Spireanu este în­trebat telegrafic dacă Pârliţa se înveci­­neşte cu proprietăţi d’ale Statului, şi dacă se pot alipi în mod regulat cu ea. Tot în ziua aceia d. Spireanu prin ra­portul No. 38, înaintează relaţia, din care se vede că totalul moşiei este de 785 po­goane, şi 997 st. pătraţi. Ce trebue să creadă cine­va, faţă cu aceste variaţiuni succesive ale unei lu­crări ingineresci, care de la 414 ajunge, fără a mai insista asupra fracţiunilor, la 565 şi în fine la 785 pogoane ? Nu s’ar zice că moşia în cestiune este de cauciuc şi cresce sau scade ca prin farmec, după persoana sau nevoile adjudecatarului ? Dar să continuăm cu expunerea faptelor. Prin telegrama No. 1.514 din 8 Iunie 1877, d. Spireanu face cunoscut admi­nistraţiei domenielor că raportul 35 este anterior relaţiunei înaintate cu raportul No. 38 (se vede că aşa cerea de astă-

Next