Lupta, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1017-1039)
1890-01-11 / nr. 1022
LAPTA dată, interesele cuiva) şi că vecinătăţile sunt exact indicate în acest din umu raport. Ei bine ! cine ar crede-o, la 17 Iunie 1877, cu adresa No. 18.033* se scrie d-lui T. Atanasiu din Capitală, că se confirmă adjudecarea asupra sa pe suma de lei 51.200, şi -l invită a se presinta la casieria respectivă spre a plăti preţul. Când guvernul ştia că se oferise 51.100 pentru 414 pogoane, ce scuză ar putea invoca spre a esplica faptul de a înduoi întinderea, fără a înduoi şi preţul ? Oare nu se vede cât de colo, că în toate acestea interesele ce se căuta a servi numai ale Statului nu erau, şi că totul s’a făcut cu precugetare şi în deplină cunoscinţă de lucruri, în favoarea unui interes privat. Art. 9 al legei din 8 Aprilie 1881 a fost violat în mod flagrant, căci el se exprimă astfel : «înainte de a se pune în vînzare bunuri prevăzute în art 4, administraţiunea domenielor şi pădurilor Statului este datoare a lua cunoştinţă despre întinderea, calitatea, vecinătăţile şi diferitele condiţiunî economice în cari se află moşia ce urmează a se vinde.» Iar art. 4 al legei asupra responsabilităţei ministeriale sună astfel : Ministrul care, cu rea credinţă, va fi causat o daună Statului, va fi răspunzător civil către Stat». Şi dacă ni s’ar obiecta că faptul s’a petrecut la anul 1877 şi că legea responsabilităţei ministeriale n’a intrat în vigoare de cât la 1879, Aprilie 26, vom respunde că, chiar sub regimul art. 102 din Constituție, nici o infracțiune ministeriala nu putea să scape represiunea, în virtutea puterei descretionare ce acel articol acordă curtei de casațiune. Atât în ceea ce privește caracterisarea delictului, cât și în ceea priveste determinarea pedepsei. Cestiunea proprietăţei Uda-Glavaciocu din Teleorman Această moşie este măsurată şi parcelată în mici loturi, în scopul de a se vinde sătenilor prin d. inginer Toncoviceanu, cu care se şi încheie un contract în acest scop. De o dată însă, fără nici un motiv mărturisit sau justificat, se scoate în vînzare în bloc şi se adjudecă cu preţul de 305.000 lei asupra d-lui Serachitopol, care declară că este tovarăş cu d Dimitrie Protopopescu. Toate acestea se fac, după cum o dovedesce urma, ca să silească pe săteni de a o cumpăra prin aceşti intermediari, asigurându-le un beneficiu de 00—70.0001. Acest fapt are nu numai partea sa odioasă pentru guvernul care a săvârşit-o, dar este şi o eludare îndrâsneaţă a art. 19 din legea din 8 Aprilie 1881, pentru înstrăinarea unei părţi din domeniurile Statului. Dar această năpăstuire a ţăranului în favoarea d-lui Protopopescu nu este un fapt isolat, cum o dovedeşte caşul moşiei Sâltănesci, care e cel următor . Cestiunea vânzarei moşiei Săltănescu din judeţul Olt Ministerul domeniilor, în vederea mai multor cereri ce primise din partea locuitorilor ţărani din cătunul Sâltănesci, comuna Persica, judeţul Olt, ca să le vînză ior moşia Statului numită Sultănesci a însărcinat pe inspectorul său ca să verifice planul acelei moşii, dacă corespunde cu posesiunea în fiinţă, precum şi o ştiinţă privitoare la starea economică a ei. D. inspector Brătianu, prin raportul său înregistrat la No. 8.245 din Februarie 1883, arată că expusa moşie are o suprafaţă de 1.854 pogoane, din cari 1.643 pogoane pământ arabil şi păşune şi 161 pogoane pădure în duoă locuri; că venitul anual al unui pogon este 6 lei (era 8 lei şi s’a şters), o căscioară de gard în valoare de 200 lei, o cuhnie şi un pătul 60 lei, osebit 9 pogoane pământ reservate proprietăţi cu ocaziunea delimitărei pământului locuitorilor. Această relaţie este semnată de inspector, arendaş şi primar. Sub inspectorul împreună cu arendaşul şi primarul au evaluat pădurea cu terenul ei în ambele locuri la suma de lei 12 275, cari, împreună cu evaluarea moşiei şi a ecaretelor de pe dânsa, se urcă la suma de lei 160.405. Pe reportul inspectorului, d. ministru pune resoluţia că, deoarece această moşie nu este cerută de locuitori în loturi (adevărat fals intelectual), se va scoate în vânzare în corp întreg, luânduse de bază arenda înmulţită cu 15 plus valoarea pădure!. Această resoluţie s’a pus pe raportul inspectorului la 2 Februarie 1883, pe când petiţiunea locuitorilor cari cercau să li se vînză lor moşia în loturi era din 2 Octombre 1881, înregistrată la No. 3.117, repetată această cerere a lor pe contra-pagină printr’un referat al şefului de serviciu respectiv, în coprindere că locuitorii cer să li se vînză moşia în loturi. D. ministru, consecvent hotărârea luată, şi fără a ţine socoteală de cererea locuitorilor, pune moşia în licitaţie în corp întreg, fixând’o pentru 5 Septembre 1883, când s’a şi adjudecat asupra d-lui D. Protopopescu cu lei 74.200. O altă petiţiune a locuitorilor, prin care repet acelaşi lucru, se primeşte la minister, în aceeaşi zi de 5 Septembre 1883, când se ţinea licitaţia, şi d. ministru pune resoluţia pe densa datând'o 7 Septembre, în coprindere ca să se aibă în vedere de consiliul de miniştrii cândi se va presinta. Ce derîdere Dumnezeule! In contra acestei licitaţiuni, primindu-se mai multe oferte, s’a pus din nou în licitaţie pentru ziua de 1 Octombre 1883, când s’a adjudecat tot asupra d-lui D. Protopopescu cu preţul de lei 140.250, adică 20.155 mai puţin de cât preţuirea. Cu toate acestea, consiliul de ministriu, mai mult preocupat a îndatora persoana d-lui Protopopescu, de cât de a veni în ajutorul nenorociţilor ţărani, pe cari spre a le da o decepţiune şi mai mare şi a le face neisbânda şi mai amară, începuse prin a le lăsa să întrevadă perspectiva unei apropiate împroprietăriri, la 12 octombre confirmă licitaţia şi, în prezenţa unei asemenea fapte şi amăgiri, se mai găsesc oameni cari se întreb, ce împinge adesea pe săteni la acte de disperare !... Aci iarăşi art. 19 din legea vînzarei bunurilor este violat în mod flagrant, şi de astă-datâ violaţiunea acestui articol se complică cu violaţiunea aliniatului de sub art. 4 al aceleiaşi Ieşi, prin înstrăinarea unei moşii cu pădure peste 100 hectare, fără nici o reservă. Intre mijloacele de cari a usat regimul acesta, spre a favorisa pe ai sei şi a frustra pe mult compătimiţi de el săteni, a fost şi următorul : Era, de exemplu, vorba de a se găsi un mijloc spre a face ca o moşie oarecare să nu se poată cumpăra de săteni şi să pară, cu toate acestea, că s’a cumpărat în bună regulă de un favorit al regimului. Iată acel mijloc găsit : Norma în ceea ce privea pe săteni, în orice cumpărătoare de moşie, era preţuirea (estimaţia) ca punct de plecare pentru desemnarea preţului ei , iar cât pentru ceilalţi cumpărători era arenda, multiplicată cu 15. Cum oare se face că şi după această normă sătenii să fie înşelaţi ? Iată cum. Când doreau sătenii să cumpere moşia, se făcea o preţuire exagerată, astfel încât sătenii să se lepede ei singuri de dorinţa de a o mai avea; de era, însă, ca să dorească un favorit să o cumpere, se lăsa mai intein moşia să cadă pradă neglijenţei, ca prin acea lipsă de diligenţă să se depreţieze cu totul arenda ei, care arendă, luându-se ca punct de plecare pentru facerea preţului vânzetei, făcea ca acel preţ, in ori ce cas, să nu se poată ridica de cât la o sumă cu mult mai neînsemnată de cât suma la care s’ar fi ajuns prin preţuirea făcută pentru vânzarea la săteni. Iată probe în acest sens : Cumpărarea moşiei Siliştea-Gumesci, de d. Simion Mihălescu Iată faptele : In urma mai multor petiţiuni ale locuitorilor ţărani de pe moşia Statului Siliştea-Cumerii din judeţul Teleorman, înregistrate la No. 2.818 şi 2.823, se hotărăşte ca moşia Siliştea să fie pusă în vînzare în loturi pe seamă lor , spre care sfârşit li se şi comunică, prin prefectura locală, că dacă suunt amatori să o cumpere, să se prezinte cu cereri în regulă, dupe modelul ce li se trimite, cu adăogire că moşia având o în întindere de 1.894 pogoane şi 1.078 stânjeni pătraţi, pământ arabil, islaz şi 25 pogoane pădure, este evaluată 11 suma de lei 220.645, la cari se adaogă 3.100 lei valoarea arborilor din 25 pogoane pădure, terenul acestei păduri lei 3.755 şi ecaretele dupe densa lei 640. Această preţuire, dupe cum se vede dintr-un proces-verbal al primarului local, părându-se exagerat locuitorilor, aceştia au declarat că nu pot să o cumpere , judecând dupe procesul-verbal al primarului, totd’auna supus chezăşii, fiind dată soarea lui de dependenţă. Îndată ce se primeşte această declaraţiune a lor, se pune moşia în licitaţiune în corp întreg şi, la ziua defiptă, luânduse ca punct de plecare suma de lei 91.342, bani 5, arenda medie de lei 5.680 pe trei perioade, îmulţită de 15 ori, se adjudecă asupra d-lui Simion Mihălescu cu preţul de lei 101.100, adică cu 9.758 lei mai mult decât media arendei anuale pe trei perioade, şi mai puţin cu 11. 545 lei decât suma de 220.745 lei, cu care se propuse ţăranilor să o cumpere. Comisiunea, ataşată pe lângă ministerul domeniilor, găsind că nu sunt elemente suficiente pentru aşi frma convenţiunea că preţul este satisfăcător, mai cu seamă că aici o fi fost adunate toate calităţile moşiei, spre a se avea în vedere ziua în licitaţiei, este de părere să nu se aprobe vînzarea și aceasta în contra opiniunei d-lui director general al ministerului Pandrav, care era pentru confirmare. Cu toate acestea, consiliul de miniștrii, prin jurnalul cu No. 5 din 26 Septembre 1883, aprobă vînzarea pe numele d-lui Simion Mihălescu. 1. C. Brătianu, Sturdza, G. Chiţu, P. S. Aurelian, A doua zi chiar, la 27 Septembrie, prin decretul No. 2.077, se confirmă vînzarea. In urma acestora, d. Simion Mihălescu, printr’o simplă declaraţiune către minister, iar nu printr’o cesiune în regulă, zice că moşia a cumpărat’o pentru d-na Maria Alexandru Mara. Se procede la ptrarea în posesiune a d-nei Maria Al. Manu, prin d. inginer Brătianu, care depune la minister o schiță de plan, doveditoare semnelor prin cari a stabilit posesiunea cumpărătoarei. S’ar crede, cu drept cuvânt, că lucrul s’a terminat, precum trebuia să se termine aci, dar nu cu regimul de tristă memorie, lucrurile nu se sfârşesc aşa lesne. Alături cu această moşie, Statul mai are una care se numeşte Ciolăneşti Baldovineşti, şi se pare că lucrul nu prea a fost curat la punerea semnelor despărţitoare între aceste două proprietăţi de către d. inginer hotarnic, dupe cum rezultă din denunţarea primită la minister din partea guardianului şi mărginaşilor proprietăţei şi pădurea Statului Ciolăneşti-Baldovineşti, prin raportul No. 17 din 25 Noembrie 1883 şi prin intermediarea guardului general. Această denunţare a venit la cunoştinţa ministerului imediat după ce d. inginer hotarnic stabilise hotarele despărţitoare între aceste moşii, pe unde are să se urmeze posesiunea, în prezenţa d-nei Maria Manu, noua proprietară, care a declarat mulţumire în procesul-verbal încheiat în localitate la 28 octombrie 1883. Cu toate acestea, n a găsit de cuviință să ia vre-o măsură mai repede decât tocmai către finele lunei lui Ianuarie anul următor 1885, când a însărcinatpe un alt d. inginer hotarnic Radeș ca să facă o cercetare locală. In raportul său despre toate vorbeşte d. inginer, numai de cestiunea asupra căreia i s’a pus îndatorire să cerceteze şi să constate, nu găseşte de cuviinţă să zică un cuvânt măcar, ceea ce face pe minister ca, de la Martie tocmai la Noembrie, prin ordinul No. 22.127 să scrie d-lui inginer Radeş ca să trimită ştiinţele cari i s’au cerut, ridicând schiţa de plan, cu toate desluşirile, precum şi despre diferinţa ce este între linia posesiunei din 1882, când s’a vândut moşia, şi aceea făcută în 1883 de d. inginer Brătanu. Neprimindu-se nici un răspuns la aceasta până la Maiu 1885, prin ordinul No. 22.764, ministerul repetă pe cele precedente ca, de urgenţă, să dea ştiinţele cerute întru aceasta. Până astăzi, în dosar nu se vede nici un răspuns şi după încredinţarea dată de cancelarie nici în registre nu se găseşte. Vânzarea bunurilor în Dobrogea. Prin art. 28 din legea pentru regularea proprietăţii în Dobrogea, promulgată prin decretul No. 830 şi publicată în Monitorul Oficial No. 3 din 3 Aprilie 1882, se zice : «Preţul vânzărei va fi de 90 Iei hectarul, care se va plăti în 20 ani, câte 4 lei, 50 bani, pe an, iar plătindu-se integral înainte, preţul va fi de 80 lei. «Pentru loturile mai mari de 100 hectare, se va ţine licitaţiune, începându se concurenţa de la 80 lei hectarul». Scopul acelei legi era mai ales de a popula acea parte transdunăreană a ţărei. Ministerul domenielor Statului, chemat a face aplicaţiunea acestei legi, găseşte un mijloc ingenios de a o elude de câte ori se prezintă cereri din partea unui stâlp sau amic al regimului , se recurgea la următoarea meşteşugire : Nu se dă individual nimănui de bună voe mai mult de 100 hectare, dar se făcea atâtea vânzări de loturi de câte o sută hectare, câţi membrii erau într’o familie. Astfel femei, nevârstnici, incapabili deveneau proprietari şi se adjudeca şefului unei familii sau cele (clon), prin acest subterfugiu dibaciu, proprietăţi de sutimi şi mii de hectare, am putea cita o mulţime de nume cunoscute. Ne mărginim a spune că d. Costinescu este şi d-sa în acest caz, d-nii Rosie, Crupenschi şi alţii. Rearendarea moşiei Statului Vetrele Schitului Cornari şi Gâlmeele din judeţul Olt. Această moşie, fiind scoasă în licitaţiune în comptul fostului arendaş Schelete, pentru neplăţi arendei, s’a adjudecat asupra d lui Hristodor Vizulea pe periodul de la 12 Octombrie 1883 până la 23 Aprilie 1893, cu condiţiune ca arendarea să se facă pe termen de nouă ani şi 193 zile, începând de la 12 Octombrie 1883 până la 23 Aprilie 1893. 1). Vizulea, arendaşul, urmărit fiind pentru câştiul de la 12 Octombrie 1883 până la 23 Aprilie 1884, pe de o parte a răspuns suma, iar pe de alta a intentat proces Statului tinzând la a i se restitui câstul răspuns pe nedrept. Un d-n advocat al Statului a fost însărcinat cu apărarea Statului în acest proces, după ce ministerul, prin adresa No. 16 308 din 22 Martie 1884,l-a pus în cunoştinţă de dreptăţile sale. La ziua defiptă, tribunalul, judecând procesul, în absenţa d-lui advocat, admite cererea arendaşului, şi condamnă pe Stat cu drept de opoziţie. D. advocat face opoziţie şi nici atunci nu se prezintă s’o susţină, aşa că s’a respins opoziţiunea ca nesusţinută. Făcând de advocat astfel, pierde din vedere că în asemenea caz termenul de două luni al apelului la curte se calculă din ziua respingere! opoziţiunei, a făcut apelul peste termen, care a şi fost respins ca atare de curte; atunci găseşte de cuviinţă a raporta ministerului făcându’i cunoscut nu că nu s’a prezentat la tribunal la prima înfăţişare şi după opoziţiune şi nici că a făcut apelul tardiv, ci că tribunalull-a osândit pe Stat la restituirea sumei cerută de arendaş; dar că d-sa, deşi a făcut apel contra sentinţei, totuşi apelul nu se poate susţine cu succes, cerând a fi autorizat sa o retragă, aceasta fiind şi opiniunea consiliului de advocaţi prin avizul ce a dat în cuprindere : «Având în vedere că Statul este condamnat a plăti suma ce i se cere, pe nedrept achitată . „Considerând că cestiunea de a se şti dacă obligaţiunea noului arendaş, care a luat în arendă o moşie scoasă în licitaţie pe seama vechiului arendaş trebue să plătească alte trimestre decât acelea cari vin în urma confirmărei, au fost deja rezolvate de judecată cu altă ocaziune, în sensul că noul arendaş nu trebue să plătească alte trimestre decât acelea cari urmează după confirmare ; că această interpretare este conformă cu condiţiunile exprese ale contractului şi nu mai încape posibilitate de a se interpreta care ar fi fost obligaţiunea arendaşului după dreptul comun prin interpretarea legei, căci părţile libere sunt a face modificaţie cari nu sunt proibite de lege; că prin urmare nu este loc a se mai susţine apelul în cauză şi ar fi a se judeca Statul inutil. «Pentru aceste motive, consiliul este de părere a se retrage apelul contra sentinţei menţionate», B. Misir, Petroni, M. Sachelare, Perieteanu-Buzea, N. Ştefănescu, A. Eustaţiu. Ministerul, pus în cunoştinţă despre toate acestea, răspunde d-lui advocat prin ordinul No. 1.725 din 16 Ianuarie 1888, obligându-l să facă recurs în casaţiune. La aceasta consiliul de advocaţi, prin încheierea cu No. 36 din 25 Ianuare 1888, stârneşte în jurnalul precedent că ministerul n’are drept nici în fond şi că opinează să nu se mai facă recurs. M. Schina, Sachelarie, Misir, Brătianu. Acest proces verbal se aprobă de d. director al ministerului, d. Dobrescu, după care s’a ordonat restituirea sumei cu care se zicea că arendaşul a fost nedreptăţit fără să se facă vre-o observaţie cuiva. Cu modul acesta nici recurs nu s’a făcut în casaţie, nici cerere de revizuire pe temeiu că Statul n’a fQaUapărat—..__ (Va urma). ----------------=3Slgjggllg&~.------------ Acte Oficiale Ministerul de interne. — Se înaintează pe ziua de 1 (13) Ianuarie, 1890, în direcţia telegrafelor şi poştelor . După concurs : La clasa de oficiant superior gradul III d. Tretinescu loan, acum oficiant gradul I. După examen : ,La clasa de oficiant gradul I d. Anghel Nicolae actual oficiant gradul II. La clasa de oficiant gradul II d. Vasiliad Alexandru, actual oficiant gradul III. După concurs: La clasa de oficiant gradul III d. Leon Mihail, actual elev gradul I. Se confirmă în postul de șef de birrou d. Ruhan Alexandru, actual oficiant superior gradul III. — D. Alexandru Stematiu, s’a confirmat în funcțiunea de ajutor de primar la comuna urbană Târgoviște, din județul Dâmbovița, în locul d-lui Stelian Stănescu, demisionat. FOIŢA ZIARULUI aLUPTA— 11 Ianuarie 1890. EMINESCU şi FORMELE NOUI DE OSWALD NEUSCHOTZ S’a aruncat de multe ori şi cu multă uşurinţă vorba devenită stereotipă, cum că Eminescu a scris în genul lui Lenau, cum că şi unul şi altul se aseamănă în mersul ideilor şi în formele poetice, că pănă şi viaţa lor coincide în anume împrejurări, că amândoi au îndurat acelaş sfârşit tragic. Am crezut şi eu un moment că comparaţiunea e posibilă. Făcând însă studii mai serioase am ajuns la convingere că fiecare din el a avut o asociaţiune de idei proprii, diferită de concepţiunile celui l’alt, că Lenau a fost poet lyric, iar Eminescu poet filosof, şi că faptul finalului tragic—al alienărei lor mintale—nu constată nimică. Dacă însă s’ar putea face o comparaţiune potrivită cu lumea internă şi oareşicum externă a poetului român, fără îndoială că Hölderlin ar fi unicul poet care se apropie în nota-I caracteristică de Eminescu. Cu diferenţă însă că acesta era adeptul musei romane pe când cellalt visa în eliseul Edadeel. Amândoi însă s’au adăpat la isvorul nesecat al antichităţei. lată pentru ce masa lor poartă pe frunte laurii clasicităţei împrospătaţi de suflarea spiritului şi a poeziei moderne. Cu toate acestea, paralela e de tot relativă. Nu cred ca Eminescu sâ’l fi luat drept model. Poetul nostru e o natură prea originală. Ceea ce putea împrumuta, era forma, iară niciodată fondul. Insă, după cum vom vedea mai târziu, Eminescu nu s’a inspirat de un singur poet ci cu tot geniul său creator, cu toată profunditatea și fecundidatea ideilor a împrumutat multe din vasta literatură germană; iar ceea ce a luat sau mai bine zis reluat, după cum vom dovedi, sunt bogatele forme metrice, e arta de a stăpâni limba sa maternă într’atâta în cât s’o acomodeze regulilor metrului antic aplicat şi la poezia germana, sunt şi anume forme de rimă, pe cari le-a relevat şi d. Maiorescu fără însă a arăta graţie căror înrâuriri le-a introdus Eminescu în poezia română. E timp sâ dăm de adevăratele sorginţi şi să înlăturăm prejudecăţile că tot ce ne vine de la streini e în detrimentul simţimăntului naţional. E o frumoasă zicătoare populară, că «din limbi streine să înveţi şi în limba ta să scrii, ca neamul tău să ţi-l luminezi,» aceasta dovedeşte clar cum că poporul e tolerant şi vrea să se lumineze, puţin îi pasă de unde vine lumina, numai lumină să fie. Ei bine, Eminescu a învăţat de la streini şi a scris in limba românească cum n’a scris nici unul înainte de el şi a luminat pe toţi afară de cei scurţi la vedere. Insă n’a îmbogăţit numai literatura noastră, n’a importat numai forme noul, a deşteptat în noi râvna de a analiza lucrurile şi de a le cerceta. «De unde vine că cutare sau cutare formă de provenienţă streină, şi tocmai germană, sâ se potrivească cu spiritul limbei române diametral opusă acelui german ?» Iată o întrebare de o importanţă capitală care nu s’a ventilat încă la noi şi pe care mă voiu sili a o dezlega în lucrarea de faţă. Sunt convins că dacă până astăzi nu s’a găsit nimeni care să se ocupe de ea, vina este a uşurinţei cu care să scriu şi se aprobă cărţile la noi. In loc ca scriitorii să pătrunză în păturile poporului şi sâ cerceteze nota caracteristică a cântecului popular şi apoi să deducă theorie—ei se mulţumesc a lua câteva cărţi de poetică franceză, care după dânşii trebue sâ corespunză cu cea română—şi copiază şi compilează. Poezia franceză are hemistisul şi cezura —minunat ! De ce să nu o aibă şi poezia română. Sunt dară multe poezii în limba noastră ce au hemistis şi chiar cesura. In poezia franceză nu există cantitatea prosodicâ—de ce ar exista la noi. El domni or, nu se fac astfel cărţi de «poetică». Regulele poetice se trag din cântecele populare. O să vă arăt cum. E un lucru cât se poate de uşor, de elementar. Poezia noastră, atât poporană cât şi literară, nu cunosc mei hemistis nici cesură în înţelesul strâns. Acestea stau în al 2-lea plan. Ceea ce însă are şi una şi alta e cantitatea prosodicâ. Mai toate poeziile populare, fie ele culese în Moldova sau Valahia, sau Transilvania sau Macedonia au un ritm constant în general un metru trocheic, constând de obşte din patru picioare sau opt silabe lungi şi scurte. Şi dacă aceste trocheie variază ici colo la începutul versului cu jambe antipaste sau dactile, cauza e că baladele poporane fiind în general cam lungi, sâ nu devie monotone. Poetul poporan n’a ştiut, ce e drept, cea ce este euritmia, însă era poet din fire şi a ghicit’o. Mioriţa | lae Lae | buca|laie De trei | zile ’n|coce " Gura ! nu ’ţi mai | tace Ori iarba nu ’ţi place Ori eşti bolnaviora De altmintrelea am putea precisa cheia pentru mai toate poesiile populare. Iată formula caracteristică, e o gamă compusă în general de o octavă, a căreia tact variază ici colo, după cum am arătat mai sus. lung scurt llung scurt llung scurt llung scurt Colo ’n I ţara | munte [nească, țara | dulce | româ|neascâ Ca şi I cea moldovejnească, Iu o|raş la | Bucu|resci( Iar în | curţi o | sală [ mare, Unde I şede | la prânjzare Mihnea | Vodă | cel crun|tat De bo|erî in|cunju|rat. etc. etc. (Oprişanul bel. pop. Col. Alexandri) Iată o baladă populară ţinută în metrul curat trocheic. Sau gama e de şapte silabe când versul termină cu o silabă lungă (rimă masculină) : Şi cu ] nună | fete | mari Fără I grijă | de tă |tari Şi ni I dică | mănă | ştiri Pentru | timp de | năvă |liri (Grue Grozoveanul) Fostă I cică I un No I vac Un Vi | teaz de-a | lui Mi [hai Ce să I ria pe | şapte | cai De striga Craiova | vai ! El un I fecio | raş avea Si tot I astfel I îi zi I cea etc. (Novac şi corbul col. Alex). (Va urma). ----—-------