Lupta, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1017-1039)

1890-01-21 / nr. 1031

2 lege foarte precise pe cari numai un judecător militar le poate bate la tălpi ca la cazarmă. Iată frumuseţi militare. Dacă un vechili militar, ca maiorul Pruncu, obicinuit cu toate mizeriile milităreşti, poate fi exasportat de purtarea baş-buzucească a justiţiei militare, ce să mai spunem noi aceștia care avem oroare de toate procedeurile de cazarmă care umilesc și abrutizează ? Punem și acest fapt în vederea opiniunei publice. --------------------------------------------- LAPTA ------------—r^gistre=------------- Primăria Capitalei. Rânmiceanu ajutorul le primar! (Urmare şi fine) D. Palade ’mi-a spus se iau 600 lei şi să mergem la d. prim-procuror ca să le însemneze şi să merg a le da lui Tămăşescu pede o parte şi pe de alta apoi se constate d. procuror faptul, eu am zis că să mă înţeleg cu tovarăşul meu, pe care până să’l găsesc a me înţelege am zăbovit, şi d. Palade neputând suferi o nedreptate ca şi dus la d. Rîmniceanu cerându’i să reguleze această afacere, după care de şi în urma cercetărilor făcute şi venirea d-lui Primar, s’a depărtat din serviciu Tămăşescu, dar am remas pe moinele şi în urgiea d-luî Rîmniceanu, care, a început a ne înjura şi insulta cu cuvintele de hoţi şi alte” trivialităţi, şi prin ordine piezişe, subscrise de alţi ingineri şi directorul lucrărilor technice, a oprit căruţaşii 10 zile obligându-ne, după cum se vede în ordinul de zi cu No. 10 din 18 Septembrie 1889 «că nu se va mai ridica nici o căruţă de piatră din depositul de la gara primăriei, până ce mai ântei şi piatra nu va fi fost aleasă şi deosebită toată în grămezi regulate, şi alte enormităţi neprevăzute în contract şi imposibil de a se esecuta, cu care ne-a pus a face şi noi cheltueli pentru cari să ne dăm şi cămaşa, ţinând şi lucrătorii plătiţi de primărie degeaba în paguba primărie ; şi astfel ne-a luat la rînd cu persecuţiile, căci în loc de a face o recepţie regulată faţă de noi şi o comisie de ingineri, din contra, piatra noastră o întrebuinţa şi o alegea în socoteala noastră după cum voia, fără ca se ne mai dea vreun ban, şi ca să ajungă, la culmea ruinei noastre, în batjocură, cu ordinul Primăriei No. 47608 şi al serviciului No. 3321, fără dată, căci d. Rîmniceanu în turbarea mâniei sale nu mai respecta nimica, ne-a somat ca să mai aducem încă o sută vagoane piatră conform contractului peste cea contractată, căci în cas contrariu va furniza piatră în contul nostru cu orice preţ va găsi. Noi mi-am răspuns cu petiţia înregistrată la No. 44.003 din 23 Septembrie 1889, că suntem gata a aduce ori câtă piatră va mai trebui onor. Primării, şi încă cu 5 lei mai jos decât cea contractată şi care era adusă, numai să ne libereze din banii ce aveam a lua şi se oprească garanţie ; dar nu avantajul comunei cerea dela noi d. Rimniceanu, ci dânsul urmărea paguba noastră şi a comunei, ca se poată da câştig amicului seu de şcoală Papadopole care într’adever lucrează sub paravan după cum ne califica pe noi d. Rîmniceanu, căci nu are nici un contract încheiat cu Primăria şi cum toate acestea are şi lucrează cele mai multe lucrări în regie ce cu drept cuvânt putem zice că a întrecut şi pe colecti-vişti dintre care a şi participat până la rvenirea sa de la Eforia spitalelor civile la Primărie, căci într’adever răspunsul meu la somaţie nu sa ţinut în seamă ca se aduc piatră cu 66 lei 50 bani vagonul de 10000 kl. şi a dat în regie d-lui Papapopulo cu 78 lei 10 bani vagoni, plus că d-lui Papadopulo îi mai scuteşte linie trei franci de bagon că nu o mai trage la linie să plătească trei lei, ci aruncând-o jos să se spargă, o încarcă în căruţă din vagoane din gara de nord iar nu din gara primăriei de la Malmezon, unde o descărcăm noi şi unde se întâmpla să se spargă şi să peargă din dimensiuni. Aci sărespiniză d. Râmniceanu cine frustează primăria noi sau acei care dă în regie d-lui Papadopulo, căci după socoteala rector iată resultatul 5 lei lăsaţi de noi mai jos de vagon şi cu trei lei, plata linii fac opt lei cu care” se păgubeşte comuna, şi cu şapte lei daţi până la 78 lei de vagon care ne păgubeşte pe noi, in total la 297 vagoane s’a păgubit comuna cu 1368 lei şi noi antreprenorii cu 2072 lei, dar nici’cu aceste nu s’a mulţumit d. Râmniceanu, căci natural este că, cine cunoaşte mai bine pe omul cinstit, decât cel care este cinstit» şi astfel şi d. Râmniceanu în seara de 9 Noembre când sa pus în consiliu afacerea noastră a venit înfuriat şi în loc să citească petiţia noastră care o dădusem primării în urma somaţii ce făcusem formal onor. primării ca să pue odată capăt acestei afaceri, d-sa dă citire unei alte petiţiunî ce respunsesem la somaţia ce ne făcuse să aducem o sută vagoane piatră şi prin care ziceam că nu putem aduce piatră până nu ne va da din banii ce avem să luăm de la primărie ca să putem aduce oricâtă peatră ne va cere şi cu scăzământ de treizeci şi trei lei şi 50 bani la sută mai jos, şi din această petiţie nu citeşte decât partea care cuprindea refuzul iar nu şi partea finală. La această interpunere d. primar schimbând discuţia în politică şi că d. Râmniceanu are ură neîmpăcată asupra noastră din cauză că Fam făcut hoţ pe d. Tămăşescu omul său, la care d. Râmniceanu în loc de a se ruşina de aceasta din contră s’a ridicat în picioare şi într’un spasmos de furie a strigat că noi suntem hoţi, am furat comuna vânzând treizecî şi cinci vagoane de piatră la alţii şi le-am pus în socoteală comunei şi câte alte înjurături ne maipomenite. La care noi voind a respunde am fost opriţi şi în faţa unui aşa scandal noi am părăsit sala şedinţelor şi in urmă negreşit că s’a confirmat regia acelor 296 vagoane asupra d-lui Papadopol, în paguba primăriei şi a noastră rezultat al adevărului cu care d. Râmniceanu obţine voturile d-lor consilieri. In faţa acestora văzând că altă scăpare nu este am hotărât pe de o parte a tranşa primăria renunţând la scăzămintele ce ne-a impus, după ce am constatat că vagoanele treizeci şi cinci nu era vândute de noi, ci numai d. Râmniceanu nu le vedea, şi cu toate acestea tot am avut a mai lua de la onor. primărie 12.700 lei plus garanţia de 7150 lei, care bani mi-a stat numai din cauza d-lui Râmniceanu sequestraţi, iar pe de alta venim a arăta cele precedate care sunt fapte petrecute şi încă cu prisos, ca să vază contribuabilii comunei cum ştie d. Râmniceanu, ajutorul primarului să respecte drepturile lor, când nu fac parte din compania Papadopolu, Gostin şi Diaconescu şi cum când e vorba a chivernisi pe aceştia dă banul lor ; şi să judece care merită epitetele ce ni le-a dat d. Râmniceanu, noi sau d-lui , căci eu Hagi Tănase Petrescu, am ţinut podurile eforiei spitalelor civile şi am terminat cu cinste, am ţinut şi esecutat mai multe antreprise ale Statului şi am terminat cu cinste, dar negreşit că d. Râmniceanu cu ai săi care a fost şi sunt colectivişti incarnaţi nu puteau să’mierte cele petrecute între mine şi partidul lor căzut; şi cu toate că astăzi sa prefăcuţi că numai sunt colectivişti şi sau strecurat printre actuali ca onorabili insă proverbul Românului că lupul părul schimbă dar năravul nu şi ovreiul botează numai pielea dar tot ovrei remâne; şi’ de aceia a’şi ruga pe d. primar cărui îi mulţumesc că ne-a făcut mult bine prin a susţine numai dreptatea şi adevărul, însă ar face mult mai bine ca sa nu mai dea antreprise la persoane streine de d. Rîmnicianu când ia lăsat 0 mână aşa de dibace ; aceasta de ocamdată în afacerea noastră, dar vom mai reveni încă asupra altor trei afaceri, pe care d. Rimniceanu le-a menajat. Hagi T. Petrescu. sau Acte Oficiale — Consiliul judeţului Neamţu este convocat în sesiune extraordinară, pentru ziua de 15 Februarie 1890. —r. Radu Stanian s’a confirmat în funcţiunea de primar al oraşului Ploeşti, şi d-nii Petru N. A.postolescu şi Ioan Radovici ajutoare primarului. Ministerul agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor — D. Zaharia Chiriac, licenţiat în drept, se numeşte, pe ziua depunere a jurământului, în postade avocat clasa I pe lângă curtea de apel din Galaţi şi instanţele judecătoreşti din judeţele Covurluiu şi Brăila, în locul d-lui G Nicorescu. — D Vasile Vincescu se numește, pe ziua de 1 Februarie 1890, în postul de desemnator la serviciul architectonic, în locul d-luî G. A. Păcuraru, care va rămâne ca desemnator la serviciul inginerilor hotărnici pentru lucrările de cercelare Cu io. aplica rep licentelor 1890 Ianuarie 15. Bârlad. Domnule redactor, Fiind convins că d-voastră, ori de câte ori ocasiunea se presintă, îmbrăţişaţi cauzele Româneşti, şi mai ales pe acele cari privesc pe locuitorii săteni , vă rog bine voiţi a da foc în coloanele stimatului d-voastră ziar alăturatei reclamaţiunî ce am adresat d-lui ministru de finance, din care se vede în ce hal, şi in ce soartă nenorocită a ajuns instituţiunile noastre, când ’i vorba d’a fi respectate şi puse în aplicaţiune; ’şi de unde se constată până la evidenţă cu câtă rea credinţă şi nepricepere, şi fac datoria funcţionarii chemaţi de legea licenţilor, sub cea mai aspră răspundere, de a constata asemenea fapte la timp , anihilând şi sfidând astfel legea tocmai în cele mai înalte principii ale ei, exprimate prin art. 11 al. I şi II din citata lege, prin care tecât legiuitorul a consacrat unul din cele mai mari fapte naţionale : «Proteguirea sătenilor de exploatarea streinilor.» Dar care din cele ce se petrec zilnic se vede că aceste instituţiunî au uei«*m numi a rămânea numai scrise pe hârtie, şi când priveşti in faţa acestor nepatriotice apucături şi cauţi a găsi germinele răului ce secătueşte organizmul înstituţiunilor menite a da viaţă şi prosperitate poporului român, te cuprinde spaima, când vezi că ucigaşii înstituţiunilor sunt oameni de aceia cari cu o mână îţi strânge mâna cu prieteşug, iar cu cealaltă ajută streinului ca să se suie în spate şi spre aţi face viaţa nesuferită, chiar sub umbra celor mai frumoase legi de conservare naţională. De aceste fenomene ţara e plină şi pentru combaterea lor se cere unor oameni, a cărora virtute civice să formeze adevărata podoabă a ţării româneşti şi numai de la aceştia aştept şi fac apel ca cetăţeanu român, ca cei abătuţi de la lege să reintre în drumul ei, şi cei ce nesocotesc instituţiunile ţării să fie pedepsiţi pentru o aşa cutezătoare îndrăzneală. Terminând, d-le redactor, vă rog, să binevoiţi a primi stima celei mai distinse considerațiuni, C. Alecsiu. --------------------------------------------- fără petiţiunea adresată d-lui ministru de finanţe : Domnule ministru, Subsemnatul Costachi Alexiu, proprietar, domiciliat în comuna Pogoneştii, judeţul Tutova, prin licitaţiune am luat in antrepriză veniturile comunei Pogoneşti provenite din vânzarea băuturilor, spirtoase, conform contractului de antrepriză pentru toate băuturile introduse în comună şi existente în ziua de 1 ianuarie 1890. Trebue să mi se aquite taxele legale de către vechiul antreprenor d. Nicolae Constantinide de naţionalitate grec. S’au făcut constatările cuvenite la toate debitele afară de două cari sunt proprietate a vechiului antreprenor şi în cari se debită băuturi spirtoase cu un brevet de licenţă a defunctului loan Cristea in numele căruia a avut cutezanţa a aquita chiar plata către perceptorul fiscal, pe care l’a indus în eroare a comite un fals în acte publice. Gând am voit a proceda în constatarea băuturilor aliate in aceste două debite, un însărcinat al d-luî Nicolae Constantinide anume Dumitru Dargenti tot grec ca şi stăpânul, s’au opus sub cuvânt că, băuturile aflate în acele debite sunt ale stăpânului săli şi că, nu plăteşte pentru ele, căci s’ar afla în depozit în numitele stabilimente şi că prin urmare nu are nimic de plătit In urma acestui protest am cercetat să văd cum stau lucrurile şi am descoperit următoarele : «Că aceste două localuri poreclite acum de ocazie depozite, au fost tot d’auna debite; că în aceste debite s’a vândut vin şi rachiu de streini (greci), însărcinaţi de d. Constantinide, şi că brevetele date pe numele defunctului Ion Gristea nu erau de cicăt manopere esercitate de nişte străini fără drepturi pentru eludarea, şi violarea făţişe a legei licenţelor, lege de ordine publică, de protegiuire pentru populaţiunea rurală in contra jafului şi a exploatărei care se face pe o scară întinsă de toţi străinii oploşiţi în ţara Românească. ” Acest fapt rezultă din următoarele acte: Brevetul de licenţă al lui Ioan Cristea sub Nou aflat la casieria generala. In puterea acestui brevet, conform legei licenţelor nu putea să debiteze decât numai brevetatul; de fapt însă au debitat greci însărcinaţi ai d-lui Constantinide iarăşi grec pe când Ioan Cristea era pădurar. Situaţiunea devine şi mai neregulată în urma decesului lui Ioan Cristea, care a avut loc în ziua de 30 Septembre 1889. De la această dată și până la 31 Decembre 1889 s’a debitat în numele unei persoane moarte, fără nici un amestec din partea erezilor mortului. La 27 Decembre 1889 un locuitor din sus zisa comună Pogonești, anume Grigore Sandu, declară la primărie că încetează cu vânzarea în aceste două stabilimente fără ca niciodată să fi avut vreun brevet de licenţă, şi fără ca el să fi debitat în aceste doua stabilimente Domnule ministru, în faţa acestor fapte am dat o petiţiune d-lui prefect de Tutova, pentru ca prin Casieria generală să să constate cele de mai sus; d. casier general insă a găsit de cuviinţe a nu da nici un curs reclamaţiunei mele prejudecând astfel chestiunea fără ca o constatare să se fi făcut la faţa locului unde faptul se poate constata atât din scripte publice precum şi din constatări locale. In faţa acestei stări de lucruri, neregulate cred, că este de datoria mea, ca să ve aduc la cunoştinţă, cum se esplică legile destinate de a ocroti pe săteni , cum instituţiunî menite de a ridica poporul român şi a pune la adăpostul exploataţiunei streine, sunt escamotate de către aceşti streini într’un mod aşa de îndrăzneţ. Gredi că, informaţi de cele de mai sus, veţi ordona o cercetare pentru ca astfel se poată fi aplicate legi de ordine publică, sau dacă aceste legi sunt menite a fi numai pe hârtie, atunci mai bine ar fi dacă s’ar abroga, căci cel puţin am fi numai exploataţi de streini, fără ca să nesocotească instituţiunile noastre. Deosebit d’aceasta fiscul are un interes bănesc în această afacere şi eu nu cred, că pe când contribuabililor nu li se face nici o concesiune în împlinirea dărilor, celor care violează legea li s’ar lăsa drumul slobod, negreşit ca o pismă de încurajare pentru cinstita lor întreprindere. In speranţa că veţi lua cuvenitele măsuri pentru îndreptarea unei atari stări de lucruri, am onoarea d-le ministru, a ve ruga să bine voiţi a primi încredințarea înaltei mele stime, C. Alecsiu. Corpurile legiuitoare SENATUL Şedinţa de la 19 Ianuarie 1890. Şedinţa se deschide la orele 2 şi luni supt preşedinta d-lui N. Kreţulescu”. Prezenţi: 72 senatori Se fac formalităţile obişnuite. D. G. Mârzescu cere sa se depue la secţii si raportul comisarului guvernului d. Bejan de pe lângă creditul funciar din Iaşi şi raportul inspectorului financiar, pentru ca senatorii să se poată pronunţa în cunoştinţă de cauză în cestia cererei de dare în judecată a d-lui G. Irimescu. D. Mârzescu, spune că deoarece vede în dările de seamă de prin ziare ale şedinţei de eri, că d-sa ar fi spus unele cuvinte, cari s’ar putea lua ca ofensătoare de d. ministru al justiţiei, cu care a fost în cele mai bune relaţii, să crede dator să declare că n’a avut nici odată intenţia să breseze pe d. T. Rosetti. Interpelarea d-lui P. S. Aurelian, relativă la înfiinţarea unui serviciu naţional de navigare pe Dunăre se va desvolta Luni. Şedinţa se ridică la orele 3 fără 20. CAMERA Şedinţa din 19 Ianuarie 1890. Şedinţa să deschide la orele 1 şi jumătate sub preşedenţia d-lui Gh. Gr. Cantacuzino. Prezenţi: 115 deputaţi. D. Preşedinte, declară vacant colegiul I de Muscel. D. Valerian Ursean, interpelează pe ministru instrucţiunei publice asupra mutăreî institutorelui Barcande la Pâncră sani la Fălticeni. -------D. C. C. Dobrescu, cere biuroului ca să pue pe mâne la ordinea zilei interpelările sale. D. Apostoleanu, se urcă la tribună şi continuă cu cetirea raportului comisiunei de informaţiunî, pentru darea în judecată a ministerului I. Brătianu. In mijlocul cetireî, d. Apostoleanu e întrerupt de d. general Manu, care depune pe biuroul Camerei trei proecte pentru reforma administraţiuneî, celealte au fost depuse pe biuroul Senatului. D. Apostoleanu, după ce se fac aceste comunicări, continuă cu cetirea raportului. ------------«sapoe»----------- informațiunî Azi s’a împărţit în Cameră următoarele proecte de legi: In virtutea art. 7, § II, lit. b din Constituțiune, se acordă d-lui Octav Ballif, din comuna Ţibăneşti, județul Vasluiu. FOIŢA ZIARULUI „LUPTA — 21 Ianuarie 1390. — EMINESCU POETICA ROMANA ŞI FORMELE VIOUI de OSWALD NEUSGHÜTZ — (urmare) — III. Adânc în pădure, in loc singuratic Stă cartea locaşul unui voevod Şi turnuri de ghiaţă atârnă din streşini : Ometul albesce pământul de tot Domniţa stă molcom la vatră şi toarte Un vel de mireasă din fir aurit; Şi ventul vuesce cu groază afară V'aprinde şiscul ce-a fost potolit. 10 Dar cată că vue-acum mama părfurii Ce groază vesteşte şi face tot rău. Iţ,i zic buna sara, copilă frumoasă! Ascultă, câţi cânt acum cântecul meu.—Cântiurile talie nu sunt pentru mine : îndată soseşte iuftttu’mi dor îi, Aico e până, aici băutură, Primeşte şi pleacă de imde-al venit.*) Poezia ar merita să fie reprodusă in întregimea ei, dară ne-ar ocupa prea mult spafiu. Unei singure poezii tradusă din germană tot de Stefaniu — îi mai dăm loc aice şi apoi închidem ciclul paralelor pentru a ne întoarce la Eminescu şi la nouele forme introduse de el in literatura română. Poezia e de celebrul Heinrich Heine. Versul e trocheic: Tiigich ging die uwiderscÄöne Sultanstochter auf und nieder Um die Abendzeit am Springbrunn, Wo die weissen Wasser plätschern Täglich stand der junge Sklave Um die Abendzeit, am Springbrunn Wo die weissen-Waeser plätschern Täglich ward er bleich und bleicher * S’am putut găsi poeziile lui Geibel pentru a compara originalul cu traducţiunea. Aceasta însă nu face nimica. Sunt multe poezii traduse în acelaş ritm, în aceaş măsură. Și dovezile, care le-am dat sunt suficiente Eines Abends trat die Fürstin Auf ihn zu hiit raschen Worten : Deinen Namun will ich wissen Deine Heimath, deine Sippschaft. Und der Sklave sprach : ich heisse Muhamed, ich bin aus Yemen, Und mein Stamm sind jene Asm, Welche sterben, wenn sie lieben A sultanuluî copilă Mândră ca şi o minune Tot d’a-una la fântână Pe când soarele apune. Tot d’a-una la fântână Pe când Soarele apune Şi din zi în zi mai palid ■ S’aratâ şi sclavul june. Intr’o sară principeasa Cu glas dulce întreba : Spune-mi care-i alteli nume ? Ţara, seminţia ta ? Sclavul zise : sunt din Yemen Mahomned că mă numesc, Ş’al mei neam sunt acel Asta Care mor, dacă iubesc. Dovezile citate până acuma demonstrează un lucru : că dacă un sufet are drept punct de plecare premise sigure şi adevărate, va fi fertil în deducţiune şi oricum le vei întoarce, la aceiaşi conclusie vor duce. Ce am dedus din paralelismul poesiilor germano-române ? Că amândoue se acomodează aceloraş forme metrice. Ce reiese din acest fapt ? Că metrica română fiind identică cu acea germană, iară cea germană fiind identică cu cea antică cea română trebue să fie identică cu metrica antică sau stabilind formula vom avea : R = G G = A^ ergo R = A In consecinţă, nu e de mirat că niciodată formele de ritm şi rime aplicate din germană la noi nu vor găsi un spirit de refractarism. Iată pentru ce şi Eminescu a putut să introducă forme moi din germană agreate de spiritul limbei şi a literaturei române. IV E nici nu se poate mai eronată susţinerea că Eminescu a fost cel întâi care a introdus la noi metrul antic. Abstracţiune făcând de teoria desvoltată de mine în trăsături generali deocamdată, voiu cita un exemplu luat din istoria limbei şi a literature! române de d. Al. Densuşianu. Cată însă să mărturisesc că nu convin de fel asupra anticităţeî respectabile ce acordă d. Densuşianu ditirambululuî de citat limba secolului al 17-lea nu corespunde stilului în care e ţinut. Autorul versurilor în metru antic elegiac şi in litere latine» e un bănăţeanu cu numele, de Haliciu. Cant sănajtate sufrind la vot Re|»iamis Apollo La toţi câţi sântă ’u împărăţii şedeţi, De unde canocinţe aşteptâm şi ştiinţe, firice De Amstelodem, prin cărţi stă ’n omeniu tipariu Legea derept’a dat frumoasa cetate Geneva Iţi vine Franciscus, ţine te Leyda-Paris! etc. In secolul nostru au scris în Lexametre mai puţin greoie I. Negruzzi şi Bodnărescu. Fruntea împovorată fruntea impovorată de secoli şi de furtună Trist in jos spre păment pleacă bătrânul stejar. Dar de jur împrejur păzite de largile ramuri Mii de mlădițe răsar, vesel spre ceruri privind (J. Negruzzi) (Va urma). * Y W . v- . L