Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)
1890-06-10 / nr. 1145
Pensioilii funcţionarilor ori la G.F.B. Direcţiunea căilor ferate de şi pendinte de ministerul lucrărilor publice, are legislaţiunea şi regulamentele ei, făcând un Stat în Stat. Nu ştim până la ce punct, această anomalie, are părţile ei bune, totuşi soarta funcţionarilor ei ar trebui să inspire cel puţin atâta interes guvernului ca şi ceilalţi funcţionari ai Statului. In ceia ce priveşte pensiunile, legea de pensiuni a G. F. N. care mai intâiu nu este o lege ci un simplu regulament, lăsat astfel la bunul plac al directorilor prezenţi şi viitori cari ar putea să’l schimbe cum şi când ar voi, acest regulament zic este tot ce poate fi mai injust şi mai draconic. In adevăr, Art. I. al acestui regulament prevede că numai acei funcţionari cari au de la 100 lei în sus şi cari au avut mai puţin ca 35 ani la intrarea lor în serviciul G. F. R. au drept la pensiune. Astfel, numai cei mari au drept, bieţii amploiaţi cari încep cu 75 sau 90 lei pe lună perd toate drepturile până ce vor ajunge a câştiga 100 lei, şi nu ştiţi cu câtă greutate se înaintează, la direcţia G. F. R., toţi lucrătorii atelierelor, macagii, frânării şi nenorociţii cari îşi expun zilnic mânele, picioarele şi capul in serviciul G. F. R. sunt cu totul abandonaţi şi toţi aceia cari au servit aiurea şi au avut nenorocirea să aibă 35 ani la intrarea lor în serviciu, asemenea sunt negligenţi. Vedeţi absurditatea şi ilegalitatea regulamentului. Dar nu este numai atât. Art. 7 cap. III prevede asemenea că au drept la pensiune, după un minimum de 10 ani, însă numai impiegaţii deveniţi infirmi şi acei licenţiaţi, şi licenţiare nu se pomeneşte, iar *aceî ce au 25 ani de serviciu şi* 60 ani vârsta, pot fi din oficiu puşi "în retragere, aşa că nu poţi îmbătrâni la C. F. R. sub pedeapsa de a fi dat afară. Art. 9 Cap. III, asemenea specifică că acei ce au servit in alte serviciurî ale Statului şi va intra în urmă la C. F. R . nu li se consideră timpul servit decât numai dacă au avut minimum 8 ani. Art. 14, mai prevede că orice impiegat va fi rechiemat în serviciu militar, perde dreptul la pensiune, iar la reprimirea în serviciul C. F. R . timpul servit în armată nu se socoteşte, astfel unui impiegat al Direcţiune!, nu’î este permis a da braţul sau apărărei ţăreî in caz de rezbel! Art. 16, mai împedică pe impiegatul ce ar avea o afacere gravă, cerând o absenţă de peste trei luni concediu, de a mai avea drept, la pensiune, chiar când ar reintra în serviciu , astfel după ce a servit cineva 14, 19 sau 29 ani, şi in acel an o nenorocire gravă ’l-a obligat să iasă din serviciu 4 luni, căci concediul nu se permit mai mari ca 3 luni, atunci el perde drepturile sale, şi direcţia fără scrupul se face stăpână pe toate reţinerile de 5 la sută ale impiegatului in timp de 29 ani; poate fi ceva mai draconic şi neleal! Art. 17 Cap. V., al T. suprimă dreptul de pensiune unui impiegat care a fost destituit, după 29 ani de serviciu, astfel că toţi impiegaţii cari au un număr de ani de serviciu, trebuesc a deveni sclavi, căci la cea mai mică displăcere ce ar cauza unui superior al lor, e destituit, şi cu aceasta adioă la toate drepturile lui câştigate în timp de 29 ani cu sudoarea frunţei şi a bănişorilor albi strânşi pentru zile negre. Cum vedeţi, nici un infern nu se putea zămisli o dispoziţiune mai diavolească. Art. 18^ Cap. VI., regulează pensiunea la care au drept văduvele impiegaţilor ; ei bine, ştiţi ce spune ? «Că numai văduva care s’a căsătorit cu impiegatul în timpul serviciuluîIjşi care a trăit 3 ani cu dânsul are drept la pensie», ast-fel, toţi acei cari intră la căile ferate trebuesc a fi burlaci, sau dacă sunt însuraţi să se divorţeze, şi în urmă să se însoare şi să ’i garanteze nevestei că va trăi neapărat trei ani, altfel, după 20 ani serviţi, nici un drept, pentru că ai avut nenorocirea să mori după un an de căsătorie. Unde a putut găsi aceşti legiuitori dispoziţiunile astea, nu pot a pricepe. Dacă în fine ai îndeplinit toate aceste condiţiuni, biata văduvă are drept la jumătate din pensie d-le, iar dacă te ai căsătorit la 50 ani, nu mai are drept decât la 33 la sută. Copii în fine, primesc, după moartea mamei, 50 la sută din pensiunea tatălui. Poate credeţi că am inventat toate aceste disposiţiuni, de aceea permiteţi ca o dată cu aceasta să vă trimit şi acest regulament superb. Cred d-le redactare că a’ţi face un act de umanitate a ridica vocea d-v., autorizată spre a îndrepta răul, şi nu cerem nimic mai mult de cât, a ni se aplica aceeaşi lege care s’a votat pentru ceîlalţî funcţionari ai Statului. Meertaţi dacă nu semnez; nu pot după regulamentul C. F. R., căci oricine scrie într’un ziar, fie chiar ştiinţific sau vorbeşte în vr’o adunare, chiar de electricitate sau cârma balonului, e blamat I-a oară, licenţiat a II-a oară şi destituit a IlI-a oară; şi cum am 10 ani de serviciu, cam menagez pe direcţiune, care convoateasă acum reţinerile mele, să’mi ajute dar D-zeu a le scăpa pînă la fine. Ve mulţumesc mai dinainte şi credeţi Că veţi avea bine cuvântările a 1000 de nenorociţi. Un impiegat de la C. F. R. tea însă mi-a dat drumul din arest, că a lăsat pe cel bănuit de furtul cailor şi căruţei locuitorului D. I. Surlă se comunice în arest cu una din rudele sale; că n’a arestat când era încă timp pe toţi cei indicaţi ca complici; că administraţia d-sale, di toate certificatele interesate, este de o neglijenţă culpabilă şi că chiar după plecarea sub-prefectului a fost bătut lu un locuitor N. Ionescu, că s’a spart prăvălia în târg, etc. Dacă aceşti oameni sunt cinstiţi, pentru ce nu cer împreună cu noi o anchetă din partea unui funcţionar superior din ministerul de interne, om fără nici un amestec din afacerile locale. Ne pare rău că,cel ce poseda o copie după un precis verbal al d-lui primar nu ne-a lăsatio, am fi putut arăta d-lui sub-prefect un alt model. O singură eroare s’a strecurat, pe care ne grăbim a o rectifîca, şi anume, că nu sub-prefectul este Jnaşu primarului, ci un alt funcţionar al sub-prefectuluî. Primarul comunei Pogoanele Primarul comunei Pogoanele, jud. Buzeu, găseşte nemerit a publica prin ziarul Sentinela din Buzeu o dezminţire la cele scrise de noi în contra sa. Intre altele spune că el s’a expus prinzând hoţii din pădurea Văleatica, pe când adevărul este : că dd. Petre Brâncoveanu şi V. Gosăcescu au stăruit, s’au oferit chiar să’l însoţească . Primarul nu voia să meargă de cât a doua zi, când de sigur caii puteau fi şi vânduţi de cumnatul săli , căci după declaraţia celor prinşi eî aşteptau pe Toma Botroşu, care le făgăduise a vinde caii. Hezitările primarului sunt explicabile. Asupra anchetei d-lui sub-prefect pe care onor. primar o invoacă în favoarea sa, credem că sunt puţini cari să ia aceste anchete şi chiar certificatul ce şi-a procurat sub-prefectul, drept reale testimoniiCu toate acestea, felicităm pe d. sub-prefect al plăşei Câmpului pentru inteligenţa şi corecta sa administraţie. A cerceta, a lua declaraţiunele reclamanţilor şi martorilor şi a lăsa pe notar să redacteze procesul-verbl de anchetă, fără ca cei prezenţi să ştie ce s’a scris, este în adevăr un model de administraţie, care face onoare inventatorului, şi de care confraţii noştri de la Sentinela au fost fără voie sau cu voie captivaţi. De astfel onor, primar al comunei Pogoanele ar trebui să fie mai puţin susceptibil asupra cestiunilor de onoare ; trecutul său îl autoriză şi n’ar trebui să uite că sunt încă în viaţă cei ce-l cunosc. Ne abţinem a zice mai mult deastă dată, dar le vom zice la vreme. Până atunci menţinem cele ce am zis: Că primarul a fost cu intenţiune molatic în prinderea hoţilor şi facerea instrucţiunii ; că văzând că hoţii prinşi acuză pe cumnatul său, a întrerupt instrucţiunea şi s’a dus în arest, unde a vorbit hoţilor, în urma căruia aceştia au căutat să atenueze acuzaţia de complicitate adusă cumnatului primarului; că deşi a arestat pe cumnatul său, noap Corpurile legiuitoare SENATUL Şedinţa dinn 8 Iunie 1890. Şedinţa să desfude la orele 2 sub presidenţia d-lui Ni Creţulescu. Prezenţi 69 senatori. Se fac formalităţile obişnuite. La ordinea zilei ,creditul de 1.000.000 lei pentru cumpărare de vase mari să servească la transportul sărei. D. general Florescu cere ca această sumă să fie vărsată în casa fllotilei astfel ea va putea să ia o desvoltare destul de mare, iar serviciul sărei să fie făcut de vasele flotilei cari nu fac nici un serviciu. D. P. S. Aurelian declară că va vota legea, căci e un pas spre crearea unui serviciu complect fie navigaţie. D. Al Marghiloman arată că acum se face o încercare care va servi de experienţă. Idea d-lui general Florescu nu să poate admite căci vasele flotei nu pot trece Gherdacu, de acea această sumă trebue întrebuinţată la cumpărarea a două remorcheure şi a mai multe şlepuri mică. Discuția să închide. Legea să votează. Să votează şi creditul de 1,200,000 lei, pentru prelungirea până în porturi a liniilor ferate Giurgiu şi T.Măgurele. Să votează după mici discuţii creditul de 1,000,000 pentru dare de avansuri la săteni. Să depune promptul conversiune! obligaţiunelor G. F16 la sută. Să votează cr^1A^ pentru despăgubirile acordate cetăţenilor din Giurgiu şi Galafat pentru stricăciunile suferite in timpul rezbelului. Şedinţa să suspendă la ora 4 fără un sfert şi senatorii trec în secţii spre a se ocupa cu conversiunea obligaţiilor 6 la sută C. F. G A M E R A Şedinţa de la 8 Iunie 1890. Şedinţa se deschide la orele 1 şi jum. sub presidenţia d-lui Gh. I Triandafil. Prezenţi 105 deputaţi. D. Gr. Triandafil comunică că d. N. Ionescu a făcut cadou biblioteceî Adunărei planurile după care s’a construit catedrala din Lausanne. (Aplauze). D. I. Nădejde cere să se pue la ordinea zilei proectul de lege prin care se iartă datoriele ţăranilor provenite din clacă. D. Eug. Ionescu sprijină această propunere. D. M. Ghermani declară că guvernul nu se opune a se lua în discuțiune acest proect, însă mai intâiă să se voteze conversiunea. Propunerea d-lui Nădejde se votează. Să pune la vot cu bile amendamentul d-lui Ressu, relativ, la art. I din proectul prin care se acordă oarecari avantagii Let. R. Kopetzki, inventatorul unei lămpi și să respinge cu 31 bile albe contra 57 negre. Se pune la vot proectul modificat de comitetul delegaților și să votează cu 57 bile albe contra 25 negre. Luarea în considerațiune a proectului pentru conversiunea obligațielor 6 la sută se votează cu 66 bile albe contra 11. Art. I se votează. Să dă citire art. 2. D. G. Panu propune un amendament prin care cere ca noile titluri de rentă să fie de 4 la sută. D. M. Ghermani declară că primește acest amendament. Art. 3, 4 și 5 se votează fără discuțiune. Legea în total se votează cu 78 bile albe contra 10 negre. Să ia în desbateri proectul de lege prin care statul renunţă în favoarea debitorilor săi la toate rămăşiţele din răscumpărarea clăcei şi dijmei rămasă neîmplinită în momentul promulgarea legei de faţă. D. L. Catargiu zice că multe din aceste rămăşiţi au fost plătite, perceptorii însă au delapidat sumele. D-sa spune că comuna Bujor din jud. Govurlui a plătit 1000 lei mai mult, fapt constatat de casierul general. D. Catargiu propune a se face o anchetă pentru a se vede la ce cifră să rădică sumele delapidate. D. M. Ghermani ministru de finanţe declară că ia act de denunţarea d-lui Catargiu. D-sa zice că ancheta nu va aduce nici un rezultat, s’ar cheltui banii şi s’ar pierde timp în zadar. Discuţiunea se închide. Legea în total se votează cu 77 rune albe contra 3 negre. D. Simu dă cetire proiectului de lege prin care se deschide un credit de 600.000 pe seama ministerului de finanţe pentru terminarea construcţiunei manufacturei de tutun din Bucureşti. Luarea in consideraţiune să votează. Art. 1 se votează. La art. 2 d. Nicorescu propune a nu se emite rentă pentru deschiderea acestui credit, ci să se facă un împrumut la casa de depuneri sau să se emite bonuri de tesaur pe termen scurt. D. M. Ghermani arată că cu această sumă se vor cumpăra maşini, cari vor servi 30 sau 40 ani, deci nu se poate imputa suma numai unui singur an de aceia să propusesc emiterea de rentă. Se cere închiderea discuţiunei. D. N. Ionescu vorbeşte contra. Discuţiunea se închide. Legea în total se votează cu 56 bile albe contra 12 negre. D. Dobrescu (Argeş) întreabă când are să se pună în discuţiune proectul pentru modificarea legei vânzăreî bunurilor Statului. D. Gr. Păucescu zice că proectul acesta se amână până la toamnă din causă că nu mai e timp. D. N. Filipescu să pronunţă pentru amânare. D. N. Ionescu cere Camerei să ia imediat în discuţie numitul proect. D. G. Panu spune că ar fi o ruşine dacă nu s’ar vota numitul proect. Camera a votat fel de fel de legi, ea e datoare a vota o lege care va aduce foloase populaţiunei rurale. D. General Manu zice că daca se poate vota azi acest proect, d-sa nu se opune. Mâine îl va vota şi Senatul. Se ia în discuţiune proectul pentru modificarea unora din articolele legei pentru vânzarea bunurilor Statului. D. Gr. Argetoianu dă citire raportului. D. I. Marghiloman critică modificările ce se aduc. D-sa cere Camerei să nu le voteze. I. Gr. Păucescu observă că se combat numai câteva din modificări, cere deci ca să se voteze luarea în considerațiune și la articole să se propună amendamente. Luarea în considerațiune se votează... Art. 8 se votează fără discuţiune. Se dă cetire art. 15 astfel modificat . La munţi şi în podgorii se vor putea face loturi mai mici de 5 hectare. D. I. Iancovescu zice că această modificare atinge principiile conservatoare, care formează baza acestei legi, menite a crea o clasă conservatoare de ţărani,, care să fie baza terei. D. G. Palade susţine modificarea propusă. D-sa găseşte hazlie pretenţiunea d-lui Iancovescu de a face simetrie între ideile conservatoare. Legea pentru vânzarea bunurilor a fost votată de umanitatea Camerei, deci nu poate fi vorba de principii conservatoare. D. Gr. Păucescu ministru domenielor aminteşte şi d-sa că această lege a fost votată de unanimitatea corpurilor legiuitoare. La aplicarea ei s-a constatat că 5 hectare la munte sunt prea răcite, am primit rapoarte prin care se spune că ţăranii vor săcumpere loturi mai mici, din această cauză am propus modificarea art. 15. D. N. Filipescu propune un amendament prin care cere menţinerea art. 15 din legea în vigoare. Să pune la vot acest amendament şi votul să declară nul, fiind 27 bile albe şi 36 negre. La art. 16 d. M. Caracostea propune un amendament prin care cere menţinerea articolului din proiectul guvernului care dispune că preţurile se vor fixa de o tabelă anexată şi care face parte integrantă din lege. D. Dobrescu (Argeş) propune un amendament prin care cere ca preţurile să se fixeze după media dintre arenzile a două perioade. Să pune la vot acest amendament și să declară votul nul. La orele 5 și jum. se ridică ședința publică, Camera ne mai fiind în număr. INFORIAŢIUNII Se spune că consiliul de administraţie al Băncei Naţionale are de gând sa redizeze un protest prin care sa arate acţionarilor imposibilitatea lui de a resista la aplicarea legei monetare votată de Corpurile legiuitoare, şi că astfel fiind el nu-i-i, poate decât să intre în tratări cu guvernul. Comisiunea pentru examenele de bacalaureate se va compune, se zice, din d-nii Quintescu, Francudi, Dimitrescu, Frollo, Haret, Sihleanu, Atanasescu. Sesiunea începe la 15 iunie. Probele în scris se vor face în sălile din frumoasa clădire a ministerului instrucţiunei publice, str. Diaconeselor. Pentru ca vasele destinate la transportul sărei în porturile sârbeşti, pentru crearea cărora Camera a votat 4 milion, să nu se întoarcă goale, Constituţionalul află că regia monopolurilor a intrat deja în tratări cu primăria Capitalei ca să-i furniseze din Serbia piatră de granit penX . FOITA ZIARULUI «LUPTA» mmm literara Frocesi NGuiii I. Fiindcă în adevăr cestia mediului a devenit un proces astăzi. După o îndelungată suveranitate în critică, Taine vede astăzi părerile-i discutate, aşa de mult cantata lui extetică supusă îndoielii. Sunt deja câţîva ani, de când cartea lui Hennequin: «Critique scientifique» a lovit teoria, cercând s’o înlocuiască printr’una nouă. Azi Hennequin a murit, urmaşi pe această nouă cale a criticei literare n’a lăsat şi totuşi probabil, că chestia mediului nu mai este privită astăzi ca aşa de definitiv rezolvită ca înainte de acest întâiu atac ce i s’a adus. Teoriile acestea mari, cari pretind să explice o întreagă împărţire a firii, au nevoie deseorî de un singur eşec, pentru că favoarea de care se bucurase odată înaintea publicului, să înceteze, pentru a se preface în discredit. Sunt fără de număr soluţiile pripite, cari, după o clipeală de entusiasm, datorită unei ţesături falacioase de judecăţi, cad în ridicol. Rămâne însă o întrebare: teoria lui Taine este ea din acelea sau ba? Apărarea lui Taine n’a fost luată, cartea lui Hennequin a fost primită destul de bine în lumea criticilor francezi, singur Guyau cearcă să stabilească un mijlociu între cele două teorii intransigente, dând artistului condiţionat de mediul fizic şi social o acţiune mai târzie asupra acestui mediu. In cazul acesta însă, ar putea răspunde un taiman esclusivist, acţiunea artistului ar fi redusă la nimic, fiindcă el, fiind oglindirea mediului în care a trăit şi lucrând asupra unor oameni trăiţi în acelaşi mediu, nici o schimbare nu s’ar observa în aceştia. Pentru ca acţiunea aceasta să fie efectivă, să aibă loc, trebue ca cei doi termeni, între cari se exercitează, să fie diferiţi. Or, în acest caz lucrul fiind contrariu, e imposibil ca influenţa artistului să se simtă asupra mediului. E o confuzie aici şi din confuzia aceasta—o simplificare a formulei,—cum vom vedea, derivă toate atacurile aduse teoriei. II. Pentru ca să arate cât de neîntemeiată e teoria, care pretinde să deducă din natura mediului caracterele distinctive ale omului şi ale operii, Hennequin recurge la sprijinul faptelor. Face adecă un tablou, cuprinzând scriitori din acelaşi timp, cu traiul în aceiaşi ţară şi, mai mult, în acelaşi centru intelectual şi care, deşi supuşi la aceleaşi influenţe fizico-sociale, au cele mai deosebite naturi artistice, au temperamentele cele mai felurite. Pe de altă parte, ca pe aceiaşi scriitori şi găseşte asemănări uimitoare între oameni, cari departe de a fi trăit în aceleaşi împrejurări, sunt deosebiţi prin mări şi teri, in spaţiu, prin veacuri în timp- In Atena, de pildă, pe aceiaşi vreme, trăesc Sofocle şi Euripid, acesta şi Aristofan, la Roma, Vergii şi Horaţii, la moderni Luce de Landval şi Lamartine. Este oare vre-un punct comun între poetul tragic, cu adânci idei filosofice asupra vieţei, lipsit de orice prejudecăţi religioase ori sociale, îndopat de înşelătoarea şi trista retorică a sofiştilor şi între aristocratul, adept al moravurilor vechi, care urgiseşte pe Kleon, pentru că-l fim de dabălariii şi pe Sokrates, pentru că nu vede pe Zeus lovind cu trăsnetul în nouri şi făcând să ţâşnească ploaia ? Fireşte că nici una. Dar luaţi acuma în locul celor doi greci cu apucături aşa de deosebite pe Euripid singur şi pe Voltaire. Asemănarea are să fie desăvârşită : Voltaire e sceptic, râzător, ironic şi frondeur ca şi grecul, la amândoi se observă acea îndărătnicie de a lupta în potriva vechilor credinţe şi aşezămintelor putrede, aceiaşi natură de predicatori şi moralişti cari nu ţine lucrurile aflate ca Foritenelle care nu şi-ar fi dat într’o parte degetul cel mic, de ar fi avut mâna plină de adevăruri, ci bate doba cu dînsele, întovărășindu-le ' * cu zgomotoasa muzică a retoricei. Ge dovedește aceasta ? După Hennequin, din faptele acestea toate iese netăgăduitul adevăr, că departe ca artistul să fie o simplă rezultare a mediului, el îl crează pe mediu. In faptul că artistul e o manifestare a vieţei cu totul deosebită de acela în care trăeşte, se recunoaşte, după şcoala nouă, chiar natura sa de artist. Dacă nici o deosebire alta de cât acela de cantitate n’ar exista intre el şi cel d’ântâui burghez venit din acelaşi loc şi în acelaşi timp cu dânsul, el n’ar mai avea însuşirile trebuitoare celui ce produce opere estetice. Artistul trebue să fie deosebit în acelaşi timp şi superior mediului : a doua însuşire singură nu’l constitue ca atare. Acuma, această fire deosebită, care se chiamă artist, formează o societate nouă prin acţiunea sa, o societate asemănătoare cu dânsul singur. El e un sâmbure, în jurul căruia individualităţi răzleţe din alte corpuri sociale ca şi din al său se adună pentru a face un corp nou. Cum se vede, e teoria eroilor, a lui Carlyle (vezi traducerea cărţei acestuia, les Héros, etc.) reînviată, spălată cu ceva spirit ştiinţific şi presurată cu neapăratele flori retorice. Inovaţia e că aicea cei căzuţi din cer, luceferii trimeşi de sus pentru a lumina calea omenire, sunt artiştii. Şi dacă Hennequin ar fi luat în deplina lui întindere termenul de mediu, confuzia aceasta n’ar fi existat în mintea lui. La critique stientifique n’ar fi fost scrisă sau ar fi fost scrisă altfel şi am fi avut plăcerea de a avea o teorie mai puţin, ceia ce e o uşurare simţitoare pentru biata omenire suferindă... de teorii. Din faptul, că Euripid nu seamănă cu Aristofan, falsitatea teoriei tainiane nu iese tocmai așa de evidentă, cum s’ar părea de o dată. Mediul nu e fizic numai, ci social încă și intelectual. Dacă întinderea complectă se restitue termenului, tabloul lui Hennequin încetează de a dovedi tocmai aşa de multe lucruri. Euripid nu seamănă cu Aristofan, fiindcă, deşi amândoi au trăit în Atena şi ca veacul lui Perikies, fiecare din aceşti maeştrii ai artei dramatice au avut alt cerc social, în care să-şi formeze caracterul, alte mijloace intelectuale cari să’l desăvârşească. Euripid e sceptic, moralist şi pesimist, pentru că mediul în care a trăit bună parte din viaţă, e poporul de jos, precupeţii şi negustorii de mâna a treia, in cari credinţele sunt mai şubrede şi mai mic respectul pen