Lupta, iunie 1890 (Anul 7, nr. 1137-1161)

1890-06-10 / nr. 1145

Pensioilii funcţionarilor ori la G.F.B. Direcţiunea căilor ferate de şi pen­dinte de ministerul lucrărilor publice, are legislaţiunea şi regulamentele ei, fă­când un Stat în Stat. Nu ştim până la ce punct, această anomalie, are părţile ei bune, totu­şi soarta funcţionarilor ei ar trebui să inspire cel puţin atâta in­teres guvernului ca şi cei­l­alţi funcţio­nari ai Statului. In ceia ce priveşte pensiunile, legea de pensiuni a G. F. N­. care mai intâiu nu este o lege ci un simplu regulament, lăsat ast­fel la bunul plac al directorilor prezenţi şi viitori cari ar putea să’l schimbe cum şi când ar voi, acest regulament zic este­ tot ce poate fi mai injust şi mai draconic. In adevăr, Art. I. al acestui regula­ment prevede că numai acei funcţionari cari au­ de la 100 lei în sus şi cari au avut mai puţin ca 35 ani la intrarea lor în serviciul G. F. R. au drept la pen­siune. Ast­fel, numai cei mari au drept, bie­ţii amploiaţi cari încep cu 75 sau 90 lei pe lună perd toate drepturile până ce vor ajunge a câştiga 100 lei, şi nu ştiţi cu câtă greutate se înaintează, la direc­ţia G. F. R., toţi lucrătorii atelierelor, macagii, frânării şi nenorociţii cari îşi expun zilnic mânele, picioarele şi capul in serviciul G. F. R. sunt cu totul a­­bandonaţi şi toţi aceia cari au servit a­­iurea şi au avut nenorocirea să aibă 35 ani la intrarea lor în serviciu, aseme­nea sunt negligenţi. Vedeţi absurditatea şi ilegalitatea regulamentului. Dar nu este numai atât. Art. 7 cap. III prevede asemenea că au drept la pensiune, după un minimum de 10 ani, însă numai im­piegaţii deveniţi infirmi şi acei licenţi­aţi, şi licenţiare nu se pomeneşte, iar *a­­ceî ce au 25 ani de serviciu şi* 60 ani vârsta, pot fi din oficiu puşi "în retra­gere, aşa că nu poţi îmbătrâni la C. F. R. sub pedeapsa de a fi dat afară. Art. 9 Cap. III, asemenea specifică că acei ce au servit in alte serviciurî ale Statului şi va intra în urmă la C. F. R . nu li se consideră timpul servit de­cât numai dacă au avut minimum 8 ani. Art. 14, mai prevede că ori­ce im­piegat va fi rechiemat în serviciu mi­litar, perde dreptul la pensiune, iar la reprimirea în serviciul C. F. R . timpul servit în armată nu se socoteşte, ast­fel unui impiegat al Direcţiune!, nu’î este permis a da braţul sau apărărei ţăreî in caz de rezbel! Art. 16, mai împedică pe impiegatul ce ar avea o afacere gravă, cerând o absenţă de peste trei luni concediu, de a mai avea drept, la pensiune, chiar când ar reintra în serviciu , ast­fel după ce a servit cine­va 14, 19 sau 29 ani, şi in acel an o nenorocire gravă ’l-a o­­bligat să iasă din serviciu 4 luni, căci concediul­ nu se permit mai mari ca 3 luni, atunci el perde drepturile sale, şi direcţia fără scrupul se face stăpână pe toate reţinerile de 5 la sută ale impiegatului in timp de 29 ani; poate fi ceva mai draconic şi neleal! Art. 17 Cap. V., al T. suprimă dreptul de pensiune unui impiegat care a fost destituit, după 29 ani de serviciu, ast­fel că toţi impiegaţii cari au un număr de ani de serviciu, trebuesc a deveni sclavi, căci la cea mai mică displăcere ce ar cauza unui superior al lor, e des­tituit, şi cu aceasta adioă la toate drep­turile lui câştigate în timp de 29 ani cu sudoarea frunţei şi a bănişorilor albi strânşi pentru zile negre. Cum vedeţi, nici un infern nu se putea zămisli o dis­­poziţiune mai diavolească. Art. 18^ Cap. VI., regulează pensiunea la care au drept văduvele impiegaţilor ; ei bine, ştiţi ce spune ? «Că numai vă­duva care s’a căsătorit cu impiegatul în timpul serviciuluîIjşi care a trăit 3 ani cu dânsul are drept la pensie», ast-fel, toţi acei cari intră la căile ferate trebuesc a fi burlaci, sau dacă sunt însuraţi să se divorţeze, şi în urmă să se însoare şi să ’i garanteze nevestei că va trăi nea­părat trei ani, alt­fel, după 20 ani ser­viţi, nici un drept, pentru că ai avut nenorocirea să mori după un an de că­sătorie. Unde a putut găsi aceşti legiu­itori dispoziţiunile astea, nu pot a pri­cepe. Dacă în fine ai îndeplinit toate a­­ceste condiţiuni, biata văduvă are drept la jumătate din pensie d-le, iar dacă te ai căsătorit la 50 ani, nu mai are drept de­cât la 33 la sută. Copii în fine, primesc, după moartea mamei, 50 la sută din pensiunea tatălui. Poate credeţi că am inventat toate a­­ceste disposiţiuni, de aceea permiteţi ca o dată cu aceasta să vă trimit şi a­­cest regulament superb. Cred d-le redactare că a’ţi face un act de umanitate a ridica vocea d-v., autorizată spre a îndrepta răul, şi nu cerem nimic mai mult de cât, a ni se aplica aceeaşi lege care s’a votat pen­tru ceî­l­alţî funcţionari ai Statului. Me­ertaţi dacă nu semnez; nu pot du­pă regulamentul C. F. R., căci ori­cine scrie într’un ziar, fie­ ch­iar ştiinţific sau vorbeşte în vr’o adunare, chiar de elec­­tricitate sau cârma balonului, e blamat I-a oară, licenţiat a II-a oară şi desti­tuit a IlI-a oară; şi cum am 10 ani de serviciu, cam menagez pe direcţiune, care convoateasă acum reţinerile mele, să’mi ajute dar D-zeu a le scăpa pînă la fine. Ve mulţumesc mai dinainte şi credeţi Că veţi avea bine cuvântările a 1000 de nenorociţi. Un impiegat de la C. F. R. tea însă mi-a dat drumul din arest, că a lăsat pe cel bănuit de furtul cailor şi căruţei locuitorului D. I. Surlă se co­munice în arest cu una din rudele sale; că n’a arestat când era încă timp pe toţi cei indicaţi ca complici; că admi­nistraţia d-sale, di­ toate certificatele in­teresate, este de o neglijenţă culpabilă şi că chiar după plecarea sub-prefectul­ui a fost bătut l­u un locuitor N. Ionescu, că s’a spart prăvălia în târg, etc. Dacă aceşti oam­eni sunt cinstiţi, pen­tru ce nu cer împreună cu noi o an­chetă din partea unui funcţionar supe­rior din ministerul de interne, om fără nici un amestec din afacerile locale. Ne pare rău că,cel ce poseda o co­pie după un precis verbal al d-lui pri­mar nu ne-a lăsatio, am fi putut arăta d-lui sub-prefect u­n alt model. O singură eroare s’a strecurat, pe care ne grăbim a o rectifîca, şi anume, că nu sub-prefectul este Jnaşu primarului, ci un alt funcţionar al sub-prefectuluî. Primarul comunei Pogoanele Primarul comunei Pogoanele, jud. Bu­­zeu, găseşte nemerit a publica prin zia­rul Sentinela din Buzeu o dezminţire la cele scrise de noi în contra sa. Intre altele spune că el s’a expus prinzând hoţii din pădurea Văleatica, pe când a­­devărul este : că dd. Petre Brâncovea­­nu şi V. Gosăcescu au stăruit, s’au o­­ferit chiar să’l însoţească . Primarul nu voia să meargă de cât a doua zi, când de sigur caii puteau fi şi vânduţi de cumnatul săli , căci după declaraţia ce­lor prinşi eî aşteptau­ pe Toma Botroşu, care le făgăduise a vinde caii. Hezitările primarului sunt explicabile. Asupra anchetei d-lui sub-prefect pe care onor. primar o invoacă în favoarea sa, credem că sunt puţini cari să ia a­­ceste anchete şi chiar certificatul ce şi-a procurat sub-prefectul, drept reale tes­timonii­Cu toate acestea, felicităm pe d. sub-prefect al plăşei Câmpului pentru inteligenţa şi corecta sa administraţie. A cerceta, a lua declaraţiunele recla­manţilor şi martorilor şi a lăsa pe no­tar să redacteze procesul-verb­l de an­chetă, fără ca cei prezenţi să ştie ce s’a scris, este în adevăr un model de administraţie, care face onoare inven­tatorului, şi de care confraţii noştri­ de la Sentinela au fost fără voie sau cu voie captivaţi. De ast­fel onor, primar al comunei Pogoanele ar trebui să fie mai puţin susceptibil asupra cestiunilor de onoare ; trecutul său îl autoriză şi n’ar trebui să uite că sunt încă în viaţă cei ce-l cu­nosc. Ne abţinem a zice mai mult de­­astă­ dată, dar le vom zice la vreme. Până atunci menţinem cele ce am zis: Că primarul a fost cu intenţiune mo­latic în prinderea hoţilor şi facerea in­strucţiunii ; că văzând că hoţii prinşi a­­cuză pe cumnatul său, a întrerupt ins­trucţiunea şi s’a dus în arest, unde a vorbit hoţilor, în urma căruia aceştia au căutat să atenueze acuzaţia de com­plicitate adusă cumnatului primarului; că de­şi a arestat pe cumnatul său, noap­ Corpurile­­ legiuitoare SENATUL Şedinţa dinn 8 Iunie 1890. Şedinţa să desf­ude la orele 2 sub presidenţia d-lui Ni Creţulescu. Prezenţi 69 senatori. Se fac formalităţile obişnuite. La ordinea zilei ,creditul de 1.000.000 lei pentru cumpărare de vase mari să servească la transportul sărei. D. general Florescu cere ca această sumă să fie vărsată în casa fllotilei ast­fel ea va putea să­ ia o desvoltare des­tul de mare, iar serviciul sărei să fie făcut de vasele flotilei cari nu fac nici un serviciu.­­ D. P. S. Aurelian declară că va vota legea, căci e un pas spre crearea unui serviciu complect fie navigaţie. D. Al Marghiloman arată că acum se face o încercare care va servi de experi­enţă. Idea d-lui general Florescu nu să poate admite căci vasele flotei nu pot trece Gherdacu, de acea această sumă trebue întrebuinţată la cumpărarea a două remorcheure­ şi a mai multe şle­puri mică. Discuția să închide. Legea să votează. Să votează şi creditul de 1,200,000 lei, pentru prelungirea până în porturi a liniilor ferate Giurgiu şi T.­Măgurele. Să votează după mici discuţii creditul de 1,000,000 pentru dare de avansuri la săteni. Să depune promptul conversiune! o­­bligaţiunelor G. F16 la sută. Să votează cr^1A^ pentru despăgu­birile acordate cetăţenilor din Giurgiu şi Galafat pentru stricăciunile suferite in timpul rezbelului. Şedinţa să suspendă la ora 4 fără un sfert şi senatorii trec în secţii spre a se ocupa cu conversiunea obligaţiilor 6 la sută C. F. G A M E R A Şedinţa de la 8 Iunie 1890. Şedinţa se deschide la orele 1 şi jum. sub presidenţia d-lui Gh. I Triandafil. Prezenţi 105 deputaţi. D. Gr. Triandafil comunică că d. N. Ionescu a făcut cadou biblioteceî Adună­­rei planurile după care s’a construit ca­tedrala din Lausanne. (Aplauze). D. I. Nădejde cere să se pue la ordi­nea zilei proectul de lege prin care se iartă datoriele ţăranilor provenite din clacă. D. Eug. Ionescu sprijină această pro­punere. D. M. Ghermani declară că guvernul nu se opune a se lua în discuțiune a­­cest proect, însă mai intâiă să se voteze conversiunea. Propunerea d-lui Nădejde se votează. Să pune la vot cu bile amendamentul d-lui Ressu, relativ, la art. I din pro­ectul prin care se acordă oare­cari a­­vantagii Let. R. Kopetzki, inventatorul unei lămpi și să respinge cu 31 bile albe contra 57 negre. Se pune la vot proectul modificat de comitetul delegaților și să votează cu 57 bile albe contra 25 negre. Luarea în considerațiune a proectului pentru conversiunea obligațielor 6 la sută se votează cu 66 bile albe contra 11. Art. I se votează. Să dă citire art. 2. D. G. Panu­ propune un amendament prin care cere ca n­oile titluri de rentă să fie de 4 la sută. D. M. Ghermani declară că primește acest amendament. Art. 3, 4 și 5 se votează fără dis­cuțiune. Legea în total se votează cu 78 bile albe contra 10 negre. Să ia în desbateri proectul de lege prin care statul renunţă în favoarea de­bitorilor săi la toate rămăşiţele din răs­cumpărarea clăcei şi dijmei rămasă ne­împlinită în momentul promulgarea legei de faţă. D. L. Catargiu zice că multe din a­ceste rămăşiţi au fost plătite, percep­torii însă au­ delapidat sumele. D-sa spune că comuna Bujor din jud. Go­­vurlui a plătit 1000 lei mai mult, fapt constatat de casierul general. D. Catargiu propune a se face o an­chetă pentru a se vede la ce cifră să ră­dică sumele delapidate. D. M. Ghermani ministru de finanţe declară că ia act de denunţarea d-lui Ca­­targiu. D-sa zice că ancheta nu va aduce nici un rezultat, s’ar cheltui banii şi s’ar pierde timp în zadar. Discuţiunea se închide. Legea în total se votează cu 77 rune albe contra 3 negre. D. Simu dă cetire proiectului de lege prin care se deschide un credit de 600.000 pe seama ministerului de finanţe pentru terminarea construcţiunei manu­­facturei de tutun din Bucureşti. Luarea in consideraţiune să votează. Art. 1 se votează. La art. 2 d. Nicorescu propune a nu se emite rentă pentru deschiderea aces­tui credit, ci să se facă un împrumut la casa de depuneri sau să se emite bonuri de tesaur pe termen scurt. D. M. Ghermani arată că cu această sumă se vor cumpăra maşini, cari vor servi 30 sau 40 ani, deci nu se poate imputa suma numai unui singur an de aceia să propusesc emiterea de rentă. Se cere închiderea discuţiunei. D. N. Ionescu vorbeşte contra. Discuţiunea se închide. Legea­ în total se votează cu 56 bile al­b­e contra 12 negre. D. Dobrescu (Argeş) întreabă când are să se pună în discuţiune proectul pen­tru modificarea legei vânzăreî bunurilor Statului. D. Gr. Păucescu zice că proectul a­­cesta se amână până la toamnă din causă că nu mai e timp. D. N. Filipescu să pronunţă pentru a­­mânare. D. N. Ionescu cere Camerei să ia i­­mediat în discuţie numitul proect. D. G. Panu spune că ar fi o ruşine dacă nu s’ar vota numitul proect. Camera a votat fel de fel de legi, ea e datoare a vota o lege care va aduce foloase po­­pulaţiunei rurale. D. General Manu zice că daca se poate vota azi acest proect, d-sa nu se opune. Mâine îl va vota şi Senatul. Se ia în discuţiune proectul pentru modificarea unora din articolele legei pentru vânzarea bunurilor Statului. D. Gr. Argetoianu dă citire raportului. D. I. Marghiloman critică modificările ce se aduc. D-sa cere Camerei să nu le voteze. I­. Gr. Păucescu observă că se com­bat numai câte­va din modificări, cere deci ca să se voteze luarea în conside­rațiune și la articole să se propună a­­mendamente. Luarea în considerațiune se votează... Art. 8 se votează fără discuţiune. Se dă cetire art. 15 ast­fel modificat . La munţi şi în podgorii se vor putea face loturi mai mici de 5 hectare. D. I. Iancovescu zice că această mo­dificare atinge principiile conservatoare, care formează baza acestei legi, menite a crea o clasă conservatoare de ţărani,, care să fie baza terei. D. G. Palade susţine modificarea pro­pusă. D-sa găseşte hazlie pretenţiunea d-lui Iancovescu de a face simetrie în­tre ideile conservatoare. Legea pentru vânzarea bunurilor a fost votată de u­­manitatea Camerei, deci nu poate fi vorba de principii conservatoare. D. Gr. Păucescu ministru domenielor aminteşte şi d-sa că această lege a fost votată de unanimitatea corpurilor legiui­toare. La aplicarea ei s-a constatat că 5 hec­tare la munte sunt prea răcite, am pri­mit rapoarte prin care se spune că ţă­ranii vor să­­cumpere loturi mai mici, din această cauză am propus modifica­rea art. 15. D. N. Filipescu propune un amenda­ment prin care cere menţinerea art. 15 din legea în vigoare. Să pune la vot acest amendament şi votul să declară nul, fiind 27 bile albe şi 36 negre. La art. 16 d. M. Caracostea propune un amendament prin care cere menţi­nerea articolului din proiectul guvernu­lui care dispune că preţurile se vor fixa de o tabelă anexată şi care face parte integrantă din lege. D. Dobrescu (Argeş) propune un a­­mendament prin care cere ca preţurile să se fixeze după media dintre arenzile a două perioade. Să pune la vot acest amendament și să declară votul nul. La o­rele 5 și jum. se ridică ședința publică, Camera ne mai fiind în num­ăr. INFORI­­AŢIUNII Se spune că consiliul de adminis­traţie al Băncei Naţionale are de gând sa redizeze un protest prin care sa arate acţionarilor imposibi­litatea lui de a resista la aplicarea le­gei monetare votată de Corpurile le­giuitoare, şi că ast­fel fiind el nu-i-i, poate de­cât să intre în tratări cu guvernul. Comisiunea pentru examenele de bacalaureate se va compune, se zice, din d-nii Quintescu, Francudi, Di­­mitrescu, Frollo, Haret, Sihleanu, A­­tanasescu. Sesiunea începe la 15 iunie. Probele în scris se vor face în sălile din frumoasa clădire a minis­terului instrucţiunei publice, str. Dia­­coneselor. Pentru ca vasele destinate la tran­sportul sărei în porturile sârbeşti, pentru crearea cărora Camera a vo­tat 4 milion, să nu se întoarcă goa­le, Constituţionalul află că regia mo­nopolurilor a intrat deja în tratări cu primăria Capitalei ca să-i furni­­seze din Serbia piatră de granit pen­X . FOITA ZIARULUI «LUPTA» mmm literara Frocesi NGuiii I. Fiind­că în adevăr cestia mediului a devenit un proces astăzi. După o înde­lungată suveranitate în critică, Taine vede astăzi părerile-i discutate, aşa de mult cantata lui extetică supusă îndo­ielii. Sunt deja câţî­va ani, de când car­tea lui Hennequin: «Critique scientifique» a lovit teoria, cercând s’o înlocuiască printr’una nouă. Azi Hennequin a murit, urmaşi pe această nouă cale a criticei literare n’a lăsat şi totuşi probabil, că chestia mediului nu mai este privită as­tăzi ca aşa de definitiv rezolvită ca îna­inte de acest întâiu atac ce i s’a adus. Teoriile acestea mari, cari pretind să ex­plice o întreagă împărţire a firii, au ne­voie dese­orî de un singur eşec, pentru că favoarea de care se bucurase odată înaintea publicului, să înceteze, pentru a se preface în discredit. Sunt fără de număr soluţiile pripite, cari, după o clipeală de entusiasm, datorită unei ţe­sături falacioase de judecăţi, cad în ri­dicol. Rămâne însă o întrebare: teoria lui Taine este ea din acelea sau ba? Apărarea lui Taine n’a fost luată, cartea lui Hennequin a fost primită destul de bine în lumea criticilor francezi, singur Guyau cearcă să stabilească un mijlociu între cele două teorii intransigente, dând artistului condiţionat de mediul fizic şi social o acţiune mai târzie a­­supra­ acestui mediu­. In cazul acesta însă, ar putea răspunde un taim­an es­­clusivist, acţiunea artistului ar fi redusă la nimic, fiind­că el, fiind oglindirea mediului în care a trăit şi lucrând a­­supra unor oameni trăiţi în acelaşi me­­diu, nici o schimbare nu s’ar observa în aceştia. Pentru ca acţiunea aceasta să fie efectivă, să aibă loc, trebue ca cei doi termeni, între cari se exer­­citează, să fie diferiţi. Or, în acest caz lucrul fiind contrariu, e imposibil ca influenţa artistului să se simtă asupra mediului. E o confuzie aici şi din confuzia a­­ceasta—o simplificare a formulei,—cum vom vedea, derivă toate atacurile aduse teoriei. II. Pentru ca să arate cât de neînteme­iată e teoria, care pretinde să deducă din natura mediului caracterele distinc­tive ale omului şi ale operii, Hennequin recurge la sprijinul faptelor. Face adecă un tablou, cuprinzând scrii­tori din acelaşi timp, cu traiul în ace­iaşi ţară şi, mai mult, în acelaşi centru intelectual şi care, de­şi supuşi la ace­leaşi influenţe fizico-sociale, au cele mai deosebite naturi artistice, au tempera­mentele cele mai felurite. Pe de altă parte, ca pe aceiaşi scriitori şi găseşte asemănări uimitoare între oameni, cari departe de a fi trăit în aceleaşi împreju­rări, sunt deosebiţi prin mări şi teri, in spaţiu, prin veacuri în timp- In Atena, de pildă, pe aceiaşi vreme, trăesc So­­focle şi Euripid, acesta şi Aristofan, la Roma, Vergii şi Horaţi­i, la moderni Luce de Land­val şi Lamartine. Este oare vre-un punct comun între poetul tragic, cu adânci idei filosofice asupra vieţei, lipsit de ori­ce prejudecăţi religioase ori so­ciale, îndopat de înşelătoarea şi trista retorică a sofiştilor şi între aristocratul, adept al moravurilor vechi, care urgi­seşte pe Kleon, pentru că-l fim de da­­bălariii şi pe Sokrates, pentru că nu vede pe­ Zeus lovind cu trăsnetul în nouri şi făcând să ţâşnească ploaia ? Fireşte că nici­ una. Dar luaţi acuma în locul celor doi greci cu apucături aşa de deosebite pe Euripid singur şi pe Voltaire. Asemănarea are să fie de­săvârşită : Voltaire e sceptic, râzător, ironic şi frondeur ca şi grecul, la a­­mândoi se observă acea îndărătnicie de a lupta în potriva vechilor credinţe şi aşezămintelor putrede, aceiaşi natură de predicatori şi moralişti cari nu ţine lucrurile aflate ca Foritenelle care nu şi-ar fi dat într’o parte degetul cel mic, de ar fi avut mâna plină de adevăruri, ci bate doba cu dînsele, întovărășindu-le ' * cu zgomotoasa muzică a retoricei. Ge dovedește aceasta ? După Henne­quin, din faptele acestea toate iese netă­găduitul adevăr, că departe ca artistul să fie o simplă rezultare a mediului, el îl crează pe m­ediu. In faptul că artistul e o manifestare a vieţei cu totul deo­sebită de acela în care trăeşte, se re­cunoaşte, după şcoala nouă, chiar natu­ra sa de artist. Dacă nici o deosebire alta de cât acela de cantitate n’ar exis­ta intre el şi cel d’ântâu­i burghez venit din acelaşi loc şi în acelaşi timp cu dânsul, el n’ar mai avea însuşirile tre­buitoare celui ce produce opere estetice. Artistul trebue să fie deosebit în acelaşi timp şi superior mediului : a doua în­suşire singură nu’l constitue ca atare. Acuma, această fire deosebită, care se chiamă artist, formează o societate nouă prin acţiunea sa, o societate asemănă­toare cu dânsul singur. El e un sâm­bure, în jurul căruia individualităţi răz­leţe din alte corpuri sociale ca şi din al său se adună pentru a face un corp nou­. Cum se vede, e teoria eroilor, a lui Carlyle (vezi traducerea cărţei aces­tuia, les Héros, etc.) reînviată, spălată cu ceva spirit ştiinţific şi presurată cu neapăratele flori retorice. Inovaţia e că aicea cei căzuţi din cer, luceferii trimeşi de sus pentru a lumina calea omenire­, sunt artiştii. Şi dacă Hennequin ar fi luat în de­plina lui întindere termenul de mediu, confuzia aceasta n’ar fi existat în min­tea lui. La critique stientifique n’ar fi fost scrisă sau ar fi fost scrisă alt­fel şi am fi avut plăcerea de a avea o teorie mai puţin, ceia ce e o uşurare simţitoare pentru biata omenire suferindă... de teorii. Din faptul, că Euripid nu seamănă cu Aristofan, falsitatea teoriei tainiane nu iese tocmai așa de evidentă, cum s’ar părea de o dată. Mediul nu e fizic nu­mai, ci social încă și intelectual. Dacă întinderea complectă se restitue terme­nului, tabloul lui Hennequin încetează de a dovedi tocmai aşa de multe lucruri. Euripid nu seamănă cu Aristofan, fiind­că, de­şi amândoi au trăit în Atena şi ca veacul lui Peri­kies, fie­care din aceşti maeştrii ai artei dramatice au avut alt cerc social, în care să-şi formeze carac­terul, alte mijloace intelectuale cari să’l desăvârşească. Euripid e sceptic, mora­list şi pesimist, pentru că mediul în care a trăit bună parte din viaţă, e po­porul de jos, precupeţii şi negustorii de mâna a treia, in cari credinţele sunt mai şubrede şi mai mic respectul pen­

Next