Lupta, decembrie 1891 (Anul 8, nr. 1578-1599)

1891-12-04 / nr. 1580

2 ocrnescu Cum se poate ? Nu ştie nimic. Când ah demisionat ? Fake Nimenea nu ştie. Evident că in­triga a fost condusă de Lah­ovari. Veretesen Dacă ’î aşa nu maî avem vreme de pierdut. (Ese urmat de Pake) Al. Lahovari (urmat de Catargiu) Lovitura a fost de mâna de maestru, acum să vedem urmarea. K. K. Lascăr Amu­zeu nu vreau să mă mai întâlnesc cu Vernescu, că parcă mi’i ruşine. Al. Lahovari Coane Lascare, aî îmbătrânit. La­tinul are un proverb... K. k. Lascăr Mă rog, matale, spune mi’l mai bine pe româneşte, că şi latineasca şeia a cam făcut disidenţă de la mine. Al. Lah­ovari Proverbul zice: „Norocul ajută pe îndrăzneţi.“ K. K. Lascăr Dacă’i vorba numai de îndrăz­neală, amu să te uiţi la mine. Spu­nem să mănânc fript pe generalul Florescu şi ’l mănânc chiar nefript. Carp (intră) Am fost învitat de către d-voastră. Al. Lah­ovari D-le Carp, avem absolută nevoie de concursul d-tale, trebuie cu ori­ce preţ, să consimţi a contribui la formarea unui minister pur conser­vator sub preşedenţia d-luî Lascar Catargiu. K. K. Lascăr Cred că n’aî să mă refuzariseştî, după şi mi-ai făcut atâta venin în timp di trii ani. Aidi, ieri te iert. Darp Totul se poate face cu condiţii. Eu am spus odată în Cameră că, pi cei inteligenţi am să’î conving, iar pi diî proşti am să’i înving. Prin ur­mare, înţelegeţi că trebue mai întăi să ve conving că v’am învins şi nu­mai aşa putem sta de vorbă. Al. Lahovari şi Catargiu Ne-ai învins! Ne-aî învins! Re­cunoaştem. Carp Aşaa?!... Atuncea am făcut un mare pas înainte... In sfîrşit, pentru a da concursul meu­ unui cabinet pur conservator Catargiu, impui următoarele condi­­ţiuni: 1) Dizolvarea Camerilor, 2) patru portofolii, 3) jumătate prefecţii, 4) dizolvarea consiliului comunal din laşi, 5) să nu mai aud de Vernescu. Al. Lahovari Condiţiile, afară de ultima, sunt cam aspre şi nu pot fi primite. Dar. Dacă ’i aşa , ve salut. IC. L. Lascăr Stai, bun omule, că poate ne-om ajunge din vorbă. Mai dă unu, maî lasă cela­l’alt, aşa se face politica. Colonelul Răsti (Intr’un su­flet). Am venit să ve comunic o nou­tate foarte importantă. Beizadea Mi­tică a fost însărcinat de regele să compuie un cabinet de tranziţie. Chiar acuma am vorbit cu Beiza­deaua la Jockey-Club. Ministerul a­­cesta va fi în majoritate colectivist. Al. Lahovari Ce este ?... Beizadeaua ?!... Sun­tem pierduţi ! Carp Nu ne remâne de­cât să ne strân­gem cu toţii rândurile. IC. k. Lascăr Să chemăm repede pi Florescu şi pi Vernescu ! Carp şi Lahovari IC. k. Lascăr D-le prefect, fii bun de cheamă pe amândoi de urgenţă. Prefectul Am înţeles (Iese). Lahovari Care va să zică toată intriga se va sparge în capul nostru!.. Carp Mi se pare ca vulpea e tot în pă­dure. K. K. Lascar Amu trebue să mă reîntorc la Go­lasei. Vernescu (intră urmat de Flo­rescu): Ce am aflat?.. Beizadeaua! Cei l’alți trei Da! da! Florescu Nu înțeleg de ce mă deranjați pentru atâta lucru ! Eram abia la actul al 2-lea. Dar, apropos... a cân­tat Brambila!.... Lahovari Domnilor situaţia e gravă, mai gravă poate de cât ne închipuim. IC. K. Lascar Trebue să facem cu toţii sacrificii. Iată, eh cel d­ântâu­l, in interesul partidului, renunţ la preşedenţia con­siliului. Eu, de asemenea, renunţi la pro­gram, renunţ la disolvare, la patru portofolii, la consiliul comunal din Iaşi şi primesc a intra chiar într’un minister prezidat de Jan de la obor. Vernescu Şi eu renunţ la toate pretenţiile mele. Ast­fel declar că sacrific pe Vericeanu şi pe Blaremberg. Lahovari Eh­mé sacrific şi primesc să re­­mâic pe din afară din cabinet. IC. K. Lascar Să ne îmbrăţişăm, fraţilor. (Se îmbrăţişează cu toţii). Gen. Florescu Domnilor, politica e schimbătoare ca şi femeia. (Fredonează). La dona e mobile Col pitime al vent­o. Fref. de poliţie (Intr’un suflet) A fost o eroare! Beizadeaua m’a tras pe sfoară. Regele n’a însărcinat pe nimenea cu formarea cabinetului. Carp Eh eream sigur de aceasta şi de aceea nu renunţ un singur moment la condiţiile mele. Vernescu Nici eu nu renunţ O dată cu capul nu pot sacrifica pe Vericeanu şi pe Blaremberg. Al. Lahovari Mie îmi trebue numai­de­cât şase portofolii, ori de alt­fel nu cad la înţelegere. Vernescu Sunteţi cu toţii nişte intriganţi! K.K. Lascar,Lahovari, Carp Moarte Vernescanilor! Vernescu Moarte trădătorilor! Gen. Florescu Vivat Brambilla! (Es cu toţii ameninţându-se şi o­­cărându-se). Scena remâne goală cât­va timp. Lahovari (Intră cu Catargiu) Vrea să zică fusese însărcinat cu formarea cabinetului! IC. K. Lascar Nici că se putea într’altfel. Ai. Lahovari Foarte bine, Eh am trimes Invi­taţie lul Vernescu să vie până aci. D-ta ţine-l cu vorba şi tratează cu dânsul, până când eu voi­ putea compune cabinetul Înţelegându-mă cu junimiştii (Ese). K. k. Lascar A dracului politic mai este şi La­­hovary aista. Ama cap di fanariot. Vernescu (intră) Pentru ce m’aţi chemat, d-le Ca­targiu ? K. k. Lascar Dragă Gunică, regele m’a însăr­cinat cu formarea cabinetului, dar eu nu vreau să’l formez fără tine. Na (îşi face cruce), să mă trăznească D­zeh dacă mint. Vernescu Condiţiile mele sunt: portofoliile din doue şi prefecturele iarăşi pe din două. Afară de aceasta trebue să’mi dai vreme de gândit până mâine. K. k. Lascar Cum nu, dragă Gunica. Iţi pri­mesc toate condiţiile. Adu mâna ’n coa. Du-te şi te gândeşte. (Vernescu ese). K­. k. Lascar Ama l’am regularisit şi pi aista. (Intră Lahovari, Carp şi Manu). Lahovary Suntem aproape înţeleşi. Garp Cu o singură soluţie, să rupi de­finitiv cu Vernescu. l­. k. Lascăr Da, am rupt’o di mult, bun omule. Lahovari Acuma nu ne rămâne de­cât să compunem ministerul. Ei. k. Lascăr El propui să luăm la externe pe Vilara Carp Vilara?... Dar Vilara a murit de atâta amar de vreme. SC. k. Lascăr A murit?... Dumnezeu­ sa­u ierte,­­că mare om cu minte erea. Lahovari Eu sunt de părere să atragem în partidul conservator pe toţi oamenii de talent, prin urmare vă propun să dăm un portofoliu­ unui tânăr de mare viitor. Toţi Care ? .. Lah­ovari (Deschide uşa şi­­Tache Ionescu intră). Toţi Tach­e Ionescu!... K. K. Lascăr Aista care a declarat că nu vrea să se culce cu mine nici măcar o noapte ! Tache Ionescu Domnilor, în tot-d’a­ una am fost, sunt* și voi­ fi conservator pur. Carp Impur ! IC. IC­­ascăr Aistuia îi zise „șapte pantaloni ?“ Tache Ionescu • Da, pe mine m’au poreclit gola­nii de liberali. Fiind­că el n’avea­ nici o pereche de pantaloni, ah prins necaz pe mine care aveam mai multe. Lahovari Prin urmare ministerul e format. Trăească ministerul! Toţi Trăiască ministerul! Sfârşit Da !­da. Carp -------OCX/.JO-----­ Bucovina sub Austria Biserica ortodoxă din Bucovina (Urmare) Tot din acest fond în timpuri de grea cumpănă se iau sume mari sub formă de danii, făcute statului de episcopii Bucovinei. Aşa la 18 k0 s’a luat un milion de fio­rini, dăruiţi de episcopul Hackman, nu din punga lui, ci din punga fondului bi­sericesc, ş. a. Şi episcopia Bucovinei avea nişte chi­lioare ca reşedinţă şi un paraclis mizerabil ca catedrală, şi capitala ţării îşi făcea ser­viciul divin in trei bisericuţi de lemn, tu­­pilate prin mahalale, şi episcopul Bucovinei oficia in veşminte dăruite de boeri din Moldova. Catedrala actuală a stat nesfinţită 20 de ani, iar la 1861 guvernul se hotărâ să facă şi reşedinţă episcopească. Dar din cauze care el le-a ştiut, a făcut o reşedinţă de lux, un palat regal cheltuind milioane, pen­tru ca să nu rem de bani şi pentru alte tre­­buinţi! Administrarea şi­ exploa­tarea moşiilor După ce moşiile monastirei fură secula­rizate, guvernul aduse colonii germane, slave şi maghiare şi le aşeză pe acele moşii dînd la colonişti nu numai pămînturî, dar şi vitele trebuitoare luate din turmele mo­­nastireşti. Pădurile şi unele moşii re ţine statul exploatându-le în regie, iară altele le a­­rendează la particulari. Precum sunt românii excluşi sistematic de la administraţie şi de la exploatare, aşa sunt excluşi şi de la arenzi. Aşa,­numai stăinii au parte de nişte benificii sigure şi multiple, iar de altă parte moşiile fondului bisericesc sunt nişte vetre de colonizare a ţării cu elemente neromâne. Atât statul cât şi particularii plătesc fondului ca a­­rendă nişte preţuri derizorii în raport cu ele. Aice numai un exemplu. Domeniul Rădăuţilor Domeniul Rădăuţilor, afară de păduri intense, are o întindere de aproape 10,000 fălci moldoveneşti având oraşul Rădăuţii şi 30­0 sate. Statul plăteşte fondului câte 60,000 florini pe an şi are afară de pă­mânt întreg venitul din licenţa beuturelor spirtoase, precum şi venitul jumătate din păduri. Numai din licenţă statul are mai mult de­cât câştigul anual, aşa că pământul pădurile, etc. le ţine gratis. Este o ade­vărată spoliaţiune, şi dacă am socoti tot timpul, de când s’ai­ secularizat mănăsti­rile, am ajunge la o sumă colosală, care a fost sustrasă numai din domeniul Ră­dăuţilor în detrimentul bisericei şi a cul­ture! populaţiunii ortodoxe din Bucovina. Formalităţile de arendare se fac aşa, că »statul austriac contractează cu ministerul „săli de la domenii asupra unei averi, care »este a unei a treia persoane, fără s’o mai »întrebe.* Statul ţine la Rădăuţi una din cele mai frumoase herghelii din imperiu şi cultura, care o face e o cultură model. Insă toate acestea se fac cu violarea dreptului de proprietate şi cu frustrarea adevăratului proprietar. Ce să mai zic de cele­l­alte moşii şi pă­duri ale fondului, din care in cel maî scurt timp silvicultorii şi numeroşii slujbaşi es cu avere. Şi toţi aceştia sunt străini. Instrucţiunea Am arătat mai sus, că Austria luase la 1777 angajamentul de a respecta şi a măn­­ţine statu-quo biserica şi naţionalitatea Bucovinei şi că în timpul lui Iosef II a­­ceasta s’a şi urmat. Dacă în timpurile următoare acest an­gajament s’a călcat, guvernul austriac poate să ’şi găsească scuze în împrejurările re­gimului absolutist, influenţat de iezuiţi, care a domnit atâta asupra imperiului. Insă aceste scuze el nu le mai poate avea de la 1861 încoace, de când cu constitu­­ţiunea şi cu egala îndreptăţire a popoa­relor. Dar să lăsăm acel statu-quo de la 1777 şi să vedem, cum a procedat guvernul faţă de Românii bucovineni ca naţiune făcând parte din imperiul austriac şi fără privire la drepturile lor istorice. După legile organice de la 1867 guver­nul este dator a întreţinea din mijloacele statului, atâtea şcoli şi institute naţionale, câte sunt de nevoe pentru cultura noastră naţională. Insă departe de a aplica legile faţă de români guvernul austriac îl sileşte a în­treţinea din mijloacele lor particulare in­stitute de cultură pentru străini şi zădăr­niceşte în tot chipul ori şi ce cultură ro­mânească. (Va urma) — FOIȚA ZIARULUI „LUPTA* — 22~ FemeiaUcigașe DE ALEXIS BOU­VIER Asasinatul elan strada Du Pot-de-dFer Domnul Dupiaindois (Urmare) Era în picioare când observă căManetta plătind a lăsat restul ca bacșiș. Dupiaindois luă banii și punându-î în buzunar spuse plecând : — Mică nebună... dacă nu eram aci. Dupiaindois eşi din Tivoli şi convins că cel ce l-ar ataca, ar risca maî mult ca el, să fie furat, apucă prin locurile deşarte cari învecinau, pe atunci capela Madeleneî. Bulevardul Madeleneî plantat în 1676, îşi datoreşte numele unei bisericuţe din mijlocul câmpului deşert de la poarta Saint- Honoré; ea cădea în ruine când doamna de Pompadour să interesă de ea și făcu să ordone Ludovic al XV în 6 Februarie 1763 să fie reconstruită această capelă construită se crede pe la 1660. Templul se construia când revoluţia o transformă în cimitir. Aci la 21 Ianuarie 1793, preotul Renard, după ordinul puterei executive, culcă pe un pat de gips, cadavrul aceluia pe care tri­bunalul revoluţionar ’l condamnase sub nu­mele de Louis Capet, ex-regele Ludovic al XVI. Econdaţiunile abia terminate redeveniră ruine, iarba şi muşchiul inundară biserica născândă... La această epocă Dupiaindois, cunoştinţa noastră, mai ales de la Tivoli, apuca prin locurile deşerte din jurul Ma­delenei, pentru a se duce la otelul Cour­­lande, unde locuia. Dupiaindois nu făcuse zece paşi în ci­mitir, cum se numea, şi văzu mai întâi­ un om urmărindu ’1, apoi doui, apoi trei... din fie­care groapă, după fie­care zid apă­rea câte un om. Văzând pe cel d’ântâi, Dupiaindois ’și spuse : — Iată un băiat care va fi în curând cu capul spart... La al doilea : — A ! a ! se pun doui ! foarte bine ! au înțeles că ați aface cu un bărbat... Și învîrtind bastonul, fluerând Carmag­­nola mergea cu curagiu. Văzând pe al treilea ,şi muşcă mustaţa spunând : — Drace !... asta mă va obosi... în sfâr­şit am văzut Horaţii d-luî Corneille... îmi voi­ aduce aminte... cu toate acestea... Şi spunând aceste cuvinte scoase din bu­zunar un cuțit, pe care ’1 ținea în mâna stângă... apoi făcând o roată cu bastonul spuse : — Asta, pentru cel d’ântăî... ăsta pen­tru cel de al doilea... și arătă cuțitul . .. cât pentru cel de al treilea vom vedea ! Al patrulea apăru. — Drace !... este o pândire, o cursă. . . atunci se schimbă lucrul... închizând cuţitul şi grăbind pasul se du­cea, când un al cincilea ’i­eşi în faţă, se opri 1 — Pungaşi, spuse el, pentru zece franci... o să ia câte patru­zeci de bani fie­care... cel puţin dacă ar vroi să împartă şi cu mine ! Sprincenele lui,­ încruntate să întinseră de­odată, şi crispația gurei făcu loc unui surâs când ’și spuse : — Poate am prieteni pe aici în tot ca­zul stați. Luând cele două monede de 5 franci în mână și strângândule cu putere o luă la fugă. Numai ereafi cinci, ci zece acei ce se luară după el... Duploindois alerga simțind in spate res­pirația acelor ce ’1 urmăreați. El căzu în­­tinzând mâna ast­fel ca să poată pune în­­tr’o groapă acoperită cu iarbă cele două piese de cinci franci. Cei trei cari ereau­ maî aproape, căzură peste el. — Ei ! strigă el, buzunărițimă, dar nu mă striviți. — Aidi ! în picere canalie ! strigă unul. — Pardon domnule! fii politicos... — Aide repede, vino. Duplaindois n’avu nevoe să se scoale, îl ridicară, cinci oameni îl țineau rupându’i hainele, aproape strangulândul, sărmanul vroia să se lupte, dar niște mâini mai ner­voase ca ale sale îi strângeau pumnii. — A ! nu vă împedic să mă furați, dar sper că n’o să mă și asasinați. — Vom vedea dacă vei glumi când vei fi la secție. — La secție! spuse Dupiaindois.... mă arestați ? — Ți vei vedea prietenii mâine în arest. Din roșu aprins, Dupiaindois deveni vânăt De hoți puțin îi păsa, dar pentru pro­curorul general avea un respect atât de mare că ar fi dorit să nu se vadă nici­o­­dată în faţa lui. Toată forţa şi energia nenorocitului îl părăsiră. 11 tarah fără ca el se opue cea mai mică împotrivire. Agenţii puteau să-î sfâşie cărnurile. El nu mai simţea nimic. De­o­dată o detunătură de pistol se auzi. Agenții se opriră văzând o umbră fugând spre boulevarde. Un om alergă spre cel ce părea că co­mandă pe cei pe cari Dupiaindois îi luase drept hoţi. — Suntem păcăliți. El a scăpat pe acolo. — Imbecilul! esclamară agenţii cari lă­sând de­o­dată pe bietul Dupiaindois, îl făcură să cadă la pământ. Şi toţi se îndreptară în partea în care umbra dispăruse. Averea vine dormind. Rămas singur, nedându-şi seama de cea ce li se întâmplase, Duplaindois se ridică, căutându-se şi spunând : •— Şi asta se chiamă guvern!... oamenii cinstiţi trebue să se păzească de poliţie ca şi de hoți; și uite în ce stare m’aă adus : jobenul meu­ rupt, hainele rupte, mizerie ! Am să mă duc să mă plîng ca să ’i pue să mâ despăgubească comisarul. Ii fu de ajuns lui Dupiaindois ca să po­menească numele de comisar, pentru ca să renunțe imediat la urmărire. Ce să ’i fi făcut așa dar lui Dupiaindois comisarii de dorea atât de puțin să o vază ? Dupiaindois să întoarse la locul unde fusese trântit și grație ochilor săi de pi­sică găsi repede piesele de 5 franci pe cari Manetta ’i le dăduse. Punând argintul în buzunar, observă că banii ce ’i luase după masă ’i dispăruse. — Așa­dar, acum poliția fină ! Foarte trist, cu capul plecat, Dupiain­dois apucă pe str. Regală și piața Concor­diei, intră la hotelul Gourland și ceruchea de la odaia sa!­­— Domnule Dupiaindois, spuse băiatul, am ordin să nu v-o dau dacă nu plătiți datoria. — Scumpul meu­, să spui stăpânului d-tale, că mâine ’i voi da paralele... voi părăsi hotelul, nefiind obișnuit să fiu tra­tat ast­fel... dă’mi chea și mâine voiu vorbi cu acest domn. — Domnule am ordin să nu vă las să intrați. (Va urma). . f X

Next