Lupta, iunie 1934 (Anul 13, nr. 3778-3802)
1934-06-10 / nr. 3785
ANUL XIII No. 3785 CONST. MILLE idest director politic decembrie 1921 — Februarie 1927 ABONAMENTE Instituţii şi autorități . . . Lei 10OO Fa 12 luni „ SOC Pe 6 „ ...................... a • • • » 4Co Pe 3 ...................................... . . . „ ZQQ IN STRĂINĂTATE DUBLU Redacţie« şi Administraţiei Bucureşti Str. Const Miile. 12 (Sărindar) 4 PAGINI LEI 3 Direcţia 343-08 — Secretariatul 343-00 — Administraţia 343-04 Politica ancheta Skoda Publicareadezbaterilor anchetei parlamentareîn chestiunea comenzilor de armament la uzinele Skoda este pe de-o parte foarte utilă (căci nepublicarea, sau trunchierea lor ar fi dat loc la o nouă serie de bănueli şi insinuaţiuni) — pe de altă parte însă scoate la iveală resentimentele politice, ceea ce, iarăşi, e util, căci dovedeşte clar opiniei publice că politicianismul merge mână în mână cu calomnierea adversarilor. Am citit, de pildă, anchetarea lui Bruno Seletzki cu privire la pasagiul dintr’o corespondenţă a sa cu uzinele Skoda, privitoare la eventuala convocare a Parlamentului în scopul de a se statua prin lege dispoziţii cu privire la comanda de armament şi la reorganizarea uzinelor Cujir, care nu aveau nici o putere dacă se luau pe cale de lege şi regulament. Ne aducem aminte ce caz s’a făcut de acel pasagiu din corespondenţa reprezentantului „Skodei”, cum s-au umflat lucrurile, prezentându-se nici mai mult nici mai puţin decât convocarea Parlamentului român ca o afacere a uzinelor „Skoda” — o afacere de corupţie,bineînţeles, în care trebuia să fie descoperiţi ca mituiţi cel puţin câteva duzini de adversari politici. Cum însă pentru toate lucrurile sună un ceas al lămuririlor, iată că a venit şi ceasul „convocărei Parlamentului” de către Seletzki! Stenograma comisiei de anchetă redă astfel declaraţia reprezentantului „Skodei”: — „Eu sunt de 11 ani în ţară şi nu ştiu de politică nimic. Nu am avut niciodată, vreun prieten om politic şi nu m’am amestecat niciodată în politică. „Cum îşi poate închipui cineva că un om serios, un director al uzinelor Skoda, şi un străin în ţara aceasta, se putea gândi vreodată să dea ordin pentru convocarea Parlamentului? Treime să fie o eroare, sau o traducere greşită”. Aşadar, a fost de-ajuns ca o frază dintr-o corespondenţă comercială dintre reprezentantul lor şi uzinele „Skoda” să fie greşit transmisă sau tradusă, pentru ca politicianismul de la noi să facă din reprezentantul uzinelor străine convocatorul Parlamentului român, lăsând să planeze insinuarea că e posibil ca o convocare a Parlamentului să se facă prin corupţie?! Reprezentantul uzinelor străine, strâns cu uşa de anchetatori, arată că o convocare ar fi fost, normală întrucât ceea ce poate face Parlamentul nu poate face o dispoziţie de regulament, dar „cum îşi poate închipui cineva, spune Seletzki, ca un om serios, un director al uzinelor Skoda şi un străin în ţara aceasta, ar putea gândi vreodată să dea ordin pentru convocarea Parlamentului ?” In loc de a da ocazie la asemenea arme, se uita dacă arenismul nostru nu ar fi fost mai prudent dacă înainte de a se arunca în arenă cu asemenea arme, se uita dacă are alte probe decât erori de dactilografie pentru a provoca senzaţionalul şi a-şi calomnia adversarul politic cu preţul dezonorărei ţărei? Dar să aşteptăm sfârşitul anchetei şi concluziile ce se vor formula în raportul ei. ALFA Războiul panselelor In Anglia medievală, a fost un războiu care a din 30 de ani şi care s’a numit „războiul celor două roze”. In zilele noastre, la Municipiul Capitalei României Mari, a isbucnit „războiul panseluţelor” care nu se ştie cât va dura încă Războiul celor două roze s’a dus între Casa de York, a cărei emblemă era o roză albă, şi Casa de Lancaster, pe al cărei blazon figura o roză roşie. Războiul panseluţelor a început o dată cu detronarea prin violenţă a d-lui Dem. Dobrescu de la Municipiu (emblemă târnăcopul), şi instalarea d-lui Al. Donescu Acesta din urmă sădind pansele galbene în jurul statuei lui Mihai Viteazu, d. Dem. Dobrescu a deschis ostilităţile, interpelând: — Dece pansele?... Dece pansele galbene, și nu pansele albastre?... Cu câteva flori, nu se face... urbanism! D. Al. Donescu a replicat îndată: — Nu vrei pansele?... Dar ce vrei să plantez în jurul statuei lui Mihai Viteazu?... Palmieri?... Se credea că acest război intestin, ce se desfășură în timpul domniei lui Vodă Carol II, va dura până la alegerile comunale. Dar alegerile au trecut, și d. Dobrescu continuă atacurile: războiul celor două pansele, tinde să fie vre-o 30 de ani, cât războiul celor două roze, de pe vremea regelui Henric VII Tudor. In adevăr, orice face d. Donescu, adversarul său sare la ofensivă. Tac d. Donescu o arteră cum e bulevardul Dacia, d. Dobrescu nu, că trebuia trasată mai acana. Deschide primarul o piață, fostul primar nu, că nu e destul de largă. Face d. Donescu un pasaj de nivel la Băneasa, d. Dobrescu se opune: — Dece să treacă trenul pe deasupra șoselei?... Trebuia să treacă șoseaua pe deasupra trenului!... Războiul celor două roze s’a terminat cu înfrângerea Casei de York, a rozei albe. Care pansea va învinge, până la urmă?... Iată o chestiune ce trece pe planul al doilea, când ne gândim cât de nou, de original, este pentru noi, bucureştenii, acest război şi al panselelor. Eram obicinuiiit cu teribile sudălmi, în campaniile electorale de la comună. lată însă că tradiţionala bătălie a fraudelor devine, între d-nii Donescu şi Dobrescu, o... bătae de flori. Aşa se sting tradiţiile eroice... Azi, o simplă polemică de urbanism, dusă pe un ton de perfectă urbanitate. O controversă a frumosului edilitar şi al practicului: cum trebuie împodobită o piaţă, pe unde trebue să treacă o arteră, cum se construieşte un pasaj de nivel într’un punct pitoresc... E un războiu foarte necesar, un războiu din care ese „mai bine”. Am vrea să-l continue şi d. Donescu, când va fi în opoziţie... Edilitatea actuală nu trebue să facă din proectele ei o chestiune de amor propriu, ci să primească toate sugestiile bune ce-i va da d. Dobrescu sau alţi pasionaţi ai urbanisticei, şi oameni cu experienţă ca d-sa, iar d. Dobrescu să continue critica, şi toţi cetăţenii cari au o idee sau o părere, s’o spună obiectiv, pentru binele şi frumuseţea viitoare a oraşului. Războiul panselelor să fie mai mult un războiu de colaborare din opoziţie, decât un războiu de opoziţie. Nu atât un războiu pentru cucerirea oraşului, cât pentru ridicarea oraşului... AL. BOGDAN primul preşedinte al republicii polone, pianist de reputaţie mondială, a anunţat că se întoarce în patrie, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale PADEREWSKI Boicot sau reclamă? Ştiam că ministerul instrucţiei publice are multe şi felurite însărcinări, cărora abea răzbeşte să le facă faţă. Habar n’aveam insă, că această înaltă autoritate e şi în serviciul librarilor şi al editorilor, ca să facă reclamă operelor pe cari dumnealor le etalează în vitrine. Şi — mărturisesc — reclama făcută joi după amiază, de minister, prin ziare, e cum nu se poate mai abilă şi mai practică. Ministerul a publicat o listă de toate cărţile cari nu trebuesc citîn6 de liceni. Efectul: o năvală năpraznică şi instantanee tocmai asupra acestor volume, în aşa fel că librarii s’au văzut nevoiţi să se aprovizioneze de urgenţă cu noui ediţii. Unii afirmă însă că ministerul n’a înţeles aşa, că nu e vorba de reclamă inteligentă, ci, într’adevăr, a vrut prin ordinul trimis tuturor direcţiunilor de licee, să pue la index anumite volume. Dar chiar de ne-ar tăia în bucăţele, tot nu putem crede această versiune, cu siguranţă fantezistă. Pentru că , între altele. Vedem printre cărţile proscrise de ministerul instrucţiei publice, una întitulată: „Rusoaica”, de Gib Mihăescu. Or, abea acum câteva săptămâni „Societatea Săritorilor români” a acordat acestui volum „Premiul Ministerului Instrucţiei Publice”... Ei cum, ministerul pe deoparte premiază, pe de alta, boicotează? Alta: printre cărţile proscrise găsim şi prea cunoscutele „La Medeleni” (volumele II şi III), „Fata din Zlataust” şi „Bal mascat” de Ionel Teodoreanu. Or, nu mai departe decât la examenele de bacalaureat de acum un an, unele comisiuni au dat elevilor şi elevelor tema următoare: care e deosebirea de stil, concepţie şi orientare literară între volumele „La Medeleni” şi „Fata din Zlataust”? Or, se presupune că pentru a răspunde la întrebarea de mai sus a unor comisiuni numite de ministerul instrucţiei publice, fetele trebuiau să citească, să studieze cărţile! Mai departe, se ştie că există un Premiu naţional de literatură, de 100 mii lei. E suprema încoronare a unei activităţi literare, în comisiunea care alege pe cei cari îl merită, are şi ministerul instrucţiei reprezentantului, al cărui cuvânt cade cu atât mai mare greutate cu cât banii pentru premiu sunt daţi de minister. Dar iată că printre autorii proscrişi sunt şi câţiva laureaţi ai Premiului Naţional, al căror activ literar cuprindea — atunci când au fost premiaţi — şi cărţile socotite azi ca ciumate! Nu insistăm acum şi asupra altor latura a problemei — o vom face într’un articol viitor — dar după cele ce am arătat mai sus, va recunoaşte oricine că suntem obligaţi să rămânem la părerea noastră că circulara ministerului instrucţiei publice nu e decât o foarte fină şi meritorie reclamă! Ea întrece cu mult tot ce au făcut librarii până acum, în acest domeniu, pentru că are şi fantezie şi îndrăzneală, elemente esenţiale pentru o bună reclamă! Dar, pentru că nu ne ţine gura chirie Şi problema e interesantă, ne vom mai agăţa de ea într’un articol viitor.... MAXIMEN Creionul actualităţii CETĂȚEANUL. — A mi văzut, (I-le ministru, c’afi dat pp brânci eu întocmirea cheltuelilor bugetare. iJur de venituri nu v'aţi ocupat? MU NI STIHUL DE FI MANTE. — Ne am. ocupat de ceea ce e sigur: de eheltueli! Când or fi venituri, ne-om ocupa şi, de ele! i(iV Falimentul tuturor acţiunilor „kolosale “ Regimul naţional - socialist din Germania a organizat, nu de mult, o acţiune,, kolosală” pentru stârpirea „criticilor şi defetiştilor” din întreg cuprinsul Reichului Această acţiune a suferit un faliment compleet, fiindcă în timp ce oratorii tocmiţi de conducerea partidului vorbeau despre binefacerile regimului Mtlerist şi despre vina catolicilor, evreilor şi democraţilor în răspândirea ştirilor tendenţioase asupra stărilor din Germania, fapte concrete şi lesne controlabile au venit să confirme gravitatea evenimentelor ce sunt în curs de desfăşurare în „cel de-al treilea Reich”. Situaţia economică şi financiară rămâne fără îndoială capitolul cel mai caracteristic al falimentului naţional-socialist. Scăderea mărcii germane, rămasă aproape fără nici o acoperire, este un fenomen caracteristic, îngrijorător nu numai pentru marile purteri economice ale lumii dar şi pentru conducătorii de azi ai destinelor Reichului. O prăbuşire complectă a mărcii ar arunca Germania, de la o zi la alta, într’un chaos financiar şi ar avea inevitabile consecinţe de ordin social şi politic. Scăderea constantă a acoperirii mărcii germane rămâne strâns legată de soarta comerţului exterior al Reichului. Incompetenţa naţional-socialistă în domeniul economic — unul din viciile de mult constatate ale regimului hitlerist apare într-o lumină vie chiar în declaraţiile „specialiştilor” de azi ai Germaniei. Lipsa oricărui export şi sporirea vădită a necesităţilor de import, — în special în ceia ca priveşte materiile prime utilizate în industria de război — a dus la epuizarea rezervelor de aur şi devize ale Băncii Reichului. Azi, până şi economiştii na- ional-socialişti s’au conving şi declară în mod public—cum s’a întâmplat la Hamburg — că Germania nu poate recurge la autarhie iar planurile fantastice de înlocuire a materiilor importate, prin „Ersatz”-uri sunt ironizate chiar în Germania. Ca urmare, politica economică şi financiară a Reichului rămâne sortită eşecului şi va duce la o catastrofă inevitabilă dacă nu va interveni, în ceasul al 1X-lea, o schimbare în concepţiile şi metodele naziste. In domeniul politicii interne sunt de asemenea de reţinut două fapte verificate: intensificarea luptelor religioase din cauza rezistenţei sporite a bisericilor catolice şi evanghelice Împotriva hiterismului şi reapariţia, sub o formă acută, a problemei şomajului Unul din milioanele de şomeri cărora naţional-socialiştii le-au retras orice ajutor, a dat zilele trecute, din disperare, foc casei în care locuia, arzând, el, nevasta şi 7 copii spre a scăpa odată de chinurile foamei. Câţi alţi şomeri nu au curajul să recurgă la asemenea gesturi, sau, dacă o fac, cenzura naţional-socialistă ascunde fapta lor disperată sau îi dă altă interpretare. Şi totuşi, Germania izolată în politica internaţională şi frământată în interior de greutăţi uriaşe, s’a angajat orbeşte într’o acţiune criminală de pregătire a războiului, care mâine, ar putea duce la descompunerea totală a Reichului, prin simpla răbufnire a greutăţilor şi adversităţilor interne. Experienţa naţional-socialistă rămâne deci cea mai gravă primejdie pentru echilibrul politic şi social al întregii lumi dar mai ales pentru viitorul poporului german. R. GEANATE Primarii Foarte frumoasă şi pitorească a fost defilarea primarilor oraşelor şi satelor noastre adunaţi din toate unghiurile ţării in Capitală. Costume multicolore, variate, pas apăsat, fruntaşii satelor s’au prezentat ca o armată vârtoasă şi disciplinată. Penele le-a rostit o inimoasă cuvântare şi le-a spus să se întoarcă pe la casele lor şi să-şi gospodărească cu râvnă comunele. Foarte bine. Asta vor şi primarii. Dar ei sânt cu toţii... liberali şi dacă pleacă nenea Guţă, trebue să plece şi ei! Pentru că aşa e în ţara românească, la o schimbare de regim trebue să se cărăbănească dela primul ministru până la ultimul vălăjel! Aşa că dacă Maiestatea Sa Regele e milostiv cu primarii şi le vrea binele, trebue să fie, şi cu guvernul! Să-l ţie pe ăsta, că de ceilalţi să n’aibă grije, că stau ei! DESCĂ EDEN delegatul englez la conferința dezarmării ale cărui sforţări de a se ajunge la o înțelegere cu Franța, au fost mult apreciate in toate cercurile All .cputewuM. #UfiLICITATE rect Administrația ziarului agențiile de publicitate lei numărul în larii Lei în sîriîndiîa Cruciada contra sgomotului — Viaţa in Capitala a devenit imposibilă! — Credem că în nici o capitala din lume, nu se tolerează şi nu s’a mai pomenit, un scandal ca acesta. Viaţa la Bucureşti, mai ales la centru, a devenit literalmente imposibilă, din cauza sgomotului deslănţuit în toată libertatea, în cea mai deplină anarhie, pe străzi. Şofeuri, vatmani, pietoni, beţivi, până şi gardiştii, se iau la întrecere, care de care să facă larmă mai mare şi să sporească infernul străzilor bucureştene. Birjarii înjură pe clienţi, fără ca nici o autoritate să se mişte, şofeurii se înjură cu birjarii, cheflii cântă cu lăutari toată noaptea, nelăsând să doarmă locuitorii cartierului, aparatele de radio îşi revarsă răguşeala tumultoasă, de parcă n’ar fi în mijlocul oraşului, ci pe Bărăgan. INTR’O STAŢIE DE TAXIURI Mii şi mii de scene am putea să înfăţişăm. Mii şi mii de cazuri când liniştea publică este tulburată. Zeci de centre, de puncte de mare circulaţie, de cartiere întregi, în care nu se poate lucra şi nu se poate dormi, din cauza sgomotului extraordinar. Provincialul venit la Bucureşti, e complect aiurit. Neobişnuit cu sgomotul marelui oraş, el trăeşte ca într’o febră continuă. E obişnuit cu liniştea deplină a orăşelului provincial sau a satului, unde pe fereastra deschisă nu se aude decât ciripitu păsărilor. Dar din partea locuitorilor acestei nefericite capitale, primim sute de plângeri, contra sgomnotului ucigător. In primul rând, nu este admisibil să se lase şofeurilor libertatea de a-şi pune la maşini claxoanele cele mai stridente cu putinţă, cele mai înfiorător de urlătoare, cele mai asurzitoare sirene. Un cititor ne reclamă următorul caz: sub fereastra sa se află o staţie de taxiuri. Lăsăm la o parte sudălmile cu care şofeurii se gratifică reciproc, toată ziua şi toată noaptea. Lăsăm la o parte trepidantele porniri de motoare şi scârţâietoarele frânări brusce. Dar unul din aceşti şofeuri, nemulţumit cu claxoanele obişnuite, deşi ele sunt de cea mai groasnică stridenţă, a adoptat un claxon original, care cântă „atacul” ca o trompetă de o profundă sonoritate. Or, ceilalţi şoferi, ca să se distreze, toată noaptea, la fiecare minut, ba uneori, şi din clipă în clipă, claxonează cu claxonul care trompetează melodia „La atac”. Asta nu odată, nu de zece sau o sută de ori pe noapte, ci de mii şi mii de ori, până în zori. Vă închipuiţi, pe căldură asta infernală, pe nenorocitul chiriaş, care doarme cu fereastra deschisă în dreptul acestei eroice staţii de şofeuri, care cântă toată noaptea „atacul”! Copiii nefericitului chiriaş, pier văzând cu ochii, distruşi de nesomn, soţia i s’a îmbolnăvit de nervi, iar el ne-a lăsat la redacţie o declaraţie, că s’a dus să cumpere un revolver ca să tragă de pe fereastră, unde o nimeri... PACOSTEA RADIOFONICĂ Dar ceea ce întrece cea mai diabolică imaginaţie, în materie de sgomote nocturne, este radiofonia. Din două în două case, vin pe ferestrele deschise valuri grozave de sonorităţi uluitoare şi răguşite, şi, cât fine noaptea, posturile europene se perindă prin h^tft-parleur, ca să nu ne lase să tiormiîfr/iar dimineaţa, dela 2 în slis, amatorii pasionaţi prind posturile amerisane, care ne înebunesc 'eu jazz-urile lor. 'V "cL.: Cunoaştem următorul caz: linei doamne i-a murit un copil, o floare de băiat. E într’o stare de mare desnădejde, când nu poate suporta nici măcar o mângâiere prietenească. Cazul este absolut autentic: vecinul său îi „rimite, cât e ziua şi noaptea de mare, cele mai vesele melodii, pe cari le recepţionează, pe alese, din toate posturile europene, printr’o supereterodină mare cât o batoză. Când nu găseşte jaz-uri şi melodii vesele la nici un post din Europa, aparatul, care e prevăzut şi cu gramofon, funcţionează cu plăci, şi muzica săltăreaţă nu se opreşte nici un moment, înebunind literalmente pe nefericita mamă, care şi-a pierdut copilul. Intr’o stare de groaznică enervare, ea îşi astupă urechile ore întregi, în timp ce discurii radiofonici o biciuesc prin undele văzduhului cu inepţiile lor versificate, iar jazz-urile americane o fac să scrâşnească, rară odihnă, fără nici o clipă de linişte... * Trebue, oameni buni, să începem o cruciadă contra zgomotului. Altfel, nu mai e de trăit. Trebuie să trezim autoritatea din indolenţa ei totală. Pentru aceasta, am dori să auzim şi propunerile cititorilor. Bd. Sa fugim de politică Satisfacţii moral® Cititorii ziarelor nu ştiu, nu pot ştii ţ. înseamnă munca gazetarului şi nu au niciodată prilejul să cunoască goana nebună, de dimineaţa până seara, pentru aflarea ştirilor cari sunt aduse la cunoştinţa publicului cititor. Un ziarist trebue, în special la noi, să ştie de toate. El trebue să seziseze, repede, cele mai aride probleme pe care viaţa le aduce la ordinea zilei şi să le exteriorizeze pe înţelesul tuturor cititorilor. Căci ziarul nu se adresează exclusiv unui cerc restrâns de intelectuali, ci este destinat să pătrundă în massele doritoare să cunoască şi ele rosturile complicate ale politicei, în toate ramurile de activitate socială. Nu mai vorbim de greutatea aflării ştirilor, tertarea lor cu discernământ, pentru a da o informaţie obiectivă cititorului asupra mişcării politicei interne. Fiecare partid, fiecare politician, informează subiectiv, aşa cum îi dictează interesele personale. Ziaristului îi revine greaua misiune a selecţionării informaţiunilor ce primeşte, a controlului pentru a nu fi indus în eroare, pentru ca, la rândul lui, să nu-şi inducă în eroare cititorii. Munca informării, alergătura după ştiri, scrisul şi veşnicul citit pentru împrospătarea cunoştiinţelor, răpeşte ziaristului tot timpul. Un ziarist nu se mai gândeşte la persoana lui, la satisfacţia lui materială. Şi când fire de argint apar în părul negru ca corbul la începutul carierii, atunci şi numai atunci, gazetarul îşi dă seama că a ridicat multe personalităţi politice, că a dărâmat mulţi falşi idoli, dar că şi-a irosit viaţa fără ca să aibă timpul să-şi asigure batrâneţele liniştite aşa cum fac mai toate categoriile sociale. Căci altruismul este caracteristica de căpetenie a ziaristului. Iată de ce, un gazetar care, cu dezinteresare, se pune în slujba linei idei sau la apărarea unei categorii sociale lovită de guvernanţi, simte o satisfacţie morală imensă, când vede că recunoştinţa nu este o floare aşa de rară pe meleagurile ţării româneşti şi când primeşte scrisori de mulţumire de la acei a căror apărare a luat-o cu dârjenie, fără astâmpăr, până la complecta izbândă. Manifestările de simpatie cari au urmat campania noastră pentru repararea nedreptăţilor făcute în oştire cu prilejul avansărilor, ne-au dat, nouă, celor câţiva cari am dus-o, satisfacţia morală pe care nu am fi avut-o gustând din plăcerile materiale ale vieţii. Scrisorile, îndemnurile la luptă, chemările la telefon pentru exprimarea mulţumirilor, au fost marea noastrăsatisfacţie, mândria noastră. Căci nimic nu poate fi mai încurajator" pentru un ziarist, decât binele pe care va fi reuşit să-l facă, văzui' în perspectiva trecutului, atunciă când are o clipă de răgaz ca să se,,îintoarcă cu gândurile înapoi la caren'.bătat prTtă. zi de zi-in serviciul exeluriv^ărbinelui publică A tuneUJşi.$3.ăg seama ziaristul că a adunat comori,nepreţuite .şi.are. conştiinţa ca şi-a împlinit întreaga datorie. • ' Vă . . ■ MATEI-