I. Pop Florantin: Horea (1885)
Este un voac vitreg, de când mii de români au fost copiliţi să vadă martea crâncenă a unui mare apostol şi mucenic, a unui adevărat Mântuitor al lor. Faptele şi mortea lui au adus in urmă desrobirea lor şi a fraţilor lor. Mamele române şi astăzi işi învaţă copilaşii, să se roge lui dumnezeu pentru sufletul acelui mântuitor şi mucenic. Duşmanii il urgisesc şi-l afurisesc, ca jidovii pre Hristos, şi-l ponegresc, ca pe un nelegiuit. Cine a fost acel om fără semăn? şi ce a făptuit el pe pământ ? L Puiul de leu. Au trecut dela mântuire veacuri şeptesprăzece... In crierii muntelui Bihor, la izvorele pline de aur ale riului Arieş, şede, ca un cuib de vulturi, falnicul sat Albac, aşezat in umbrele crânguri, in recorese dumbrăvi, şi pa măreţe piscuri. In inaltul crâng al Ferigetului s’a zidit locaş de adăpost fruntaşul fruntaşilor, Fiorea Nicola. Despre acesta vorbasca ţinutul vntreg; feciorii se miră de voinicia lui, fetele vorbesc despre mărăţa lui infăţoşare. Nu a fost dlară mirare, că fata cea mai fcrimosă Fiorica cea mult lăudată, a primit să-i fie î*/)ţie. h: O B E