Magazin Sălăjean, martie 2021 (Anul 26, nr. 40-62)

2021-03-01 / nr. 40

2 Luni 1 Martie 2021 JEDditoria.1 Daniel Mureșan Dânsa de fier Victoria Maiei Sandu asupra socialismului rusofon din Moldova este o premieră, o femeie singură, fără copii, câștigă președinția într-o societate conservatoare și misogină. După România, unde președinte este un etnic german, fără copii, Moldova demonstrează că românii s-au cam săturat de corupți. Societățile se maturizează, chiar dacă golăneala conservatoare încă rezistă. Dar tot mai greu. După victorie, Maia nu a lăcrimat cu gândul la unirea cu frații de peste Prut. Nu, ea nu a primit un vot geopolitic cu privire la etnii, ea a câștigat cu discursul său anticorupție. Unirea Moldovei cu România nu va face parte din proiectele Maiei Sandu dintr-un motiv cât se poate de simplu. Acum, este imposibilă. Nici noi, nici moldovenii nu suntem pregătiți, în afară de motivele emoționale, altele nu prea există. Nedefinita Transnistrie cu aproape o jumătate de milion de ruși este tot acolo. Poate că o renunțare din partea Moldovei la acea regiune ar fi mai înțeleaptă și mai pragmatică. Doar și că această procedură ar fi de durată. Iar tema unirii, readusă în România pe tapet de revoluționarii conservatori de la AUR într-un mod jalnic, abordată naiv și patriotard, duce la perimări așteptate. O putem asemăna pe Maia Sandu cu Margaret Thatcher, păstrând, bineînțeles, proporțiile. Aici nu va sări în ajutor Ronald Reagan, dar ar putea-o face președinții din România și Ucraina. Președintele Iohannis a fost primul care a felicitat-o, probabil ca un semnal al ajutorului ce urmează a fi dat. Reformarea administrației moldovenești poate primi o oarecare expertiză (și nouă ne-ar prinde bine una din vest) din partea României, care, într-o altă ordine de idei, a devenit principalul partener comercial al celor de peste Prut. Urmează gazoduetul Iași-Ungheni, deci România va deveni principalul actor energetic al țării. Spre Ucraina, moldovenii vor începe să se uite cu simpatie. Acolo e în derulare un proces de refondare a identității naționale, o îndepărtare istorică de Rusia, cu sprijinul Poloniei și SUA. Un parcurs pe care și Moldova ar trebui să îl străbată, încă e multă forfotă la Chișinău, nu se formează guvernul. Posibil să fie iar alegeri. Oricum, Maia Sandu vrea reformă și e impasibilă cu gunoiul istoric. Să fie viitoarea doamnă de fier a Moldovei? Mogojin­ Salajean fondat 1997 www.magazinsalajean.ro e-mail: redactie@magazinsalajean.ro; publicitate@magazinsalajean.ro; marketing@magazinsalajean.ro mmmmmmmmmmm­­­­mmmmmmmm­mm­mat - mm­mmmmmmmmmmmm­mmmmammmm Adresa redacției: str. Nicolae Titulescu nr.l­tel/fax: 0260­611364; 0360 566067; 0360 566076 .Potrivit: art. 205 și 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului aparține autorului. De asemenea, în cazul unor agenții de presă­­ și personalități citate, responsabilitatea juridică le aparține. Magazin Sălăjean Indemnizații consistente pentru membrii ATOP Sălaj Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP) Sălaj are o nouă componență, iar consilierul județean Marcel Zaharia a fost validat în funcția de președinte. Pentru fiecare ședință, fiecare membru este remunerat cu o indemnizație de aproximativ 1.100 de lei. Stabilirea noii componențe ATOP Sălaj a fost aprobată în cadrul ultimei ședințe extraordinare de Consiliu Județean (CJ) în baza unui proiect de hotărâre. Astfel, din componeța ATOP Sălaj fac parte: Dinu Iancu Sălăjanu - președintele CJ Sălaj, Marcel Claudiu Zaharia - consilier județean (președinte ATOP); Sergiu Pantc - consilier județean; Lojka Atila­lean - consilier județean; Papp Zsolt László - consilier județean; Cosmin Vasile Ardelean - consilier județean; Romeo - Constantin Sârcă - subprefectul județului Sălaj; Marius Stupar Anton - șeful Inspectoratului de Poliție Sălaj; Vasile Adrian Cigăran - șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj; Vasile Adrian Dobocan - șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj; Alexandru Petru Coste - reprezentant al comunității; loan Sorin Mureșan - reprezentant al comunității; Pop Emeric - reprezentant al comunității și loan Groza - reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor. Aproximativ 1.100 de lei­­ pentru o ședință Activitatea membrilor ATOP Sălaj este remunerată cu aproximativ 1.100 de lei, pentru o singură ședință. Potrivit reprezentanților CJ Sălaj, până în prezent, indemnizația membrilor ATOP era de 15 la sută din indemnizația de baza a președintelui CJ Sălaj, iar în cadrul ultimei ședințe s-a propus reducerea acestuia cu cinci procente. Astfel indemnizația fiecărui membru ATOP Sălaj este de 10 la sută din indemnizația de bază a președintelui CJ Sălaj, aproximativ 1.100 de lei/ședință. In mandatul 2016-2020, indemnizația a fost de 15 la sută din indemnizația de baza a președintelui CJ, respectiv 2.808 lei brut sau 1.642 lei net/ședință. Ce presupune activitatea în ATOP ATOP este organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care se constituie și funcționează în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, pe lângă fiecare consiliu județean, în scopul asigurării bunei desfășurări și sporirii eficienței serviciului polițienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcționează. Desemnarea nominală ATOP este validată de către CJ pentru o perioadă de patru ani și are următoarele atribuții: contribuie la elaborarea planului de activități și la fixarea obiectivelor și indicatorilor de performanță minimali, având ca scop protejarea intereselor comunității și asigurarea climatului de siguranță publică; sesizează și propune măsuri de înlăturare a deficiențelor din activitatea de poliție; face propuneri pentru soluționarea de către organele de poliție a sesizărilor care îi sunt adresate, referitoare la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, potrivit prezentei legi; organizează consultări cu membrii comunităților locale și cu organizațiile neguvernamentale cu privire la prioritățile siguranței persoanei și a ordinii publice; prezintă trimestrial informări în ședințele CJ sau, după caz, asupra nivelului de asigurare a securității și siguranței civice a comunității și elaborează anual un raport asupra eficienței activității unităților de poliție, care se dă publicității. Augusta Tesinschi Tâlhărie în Ip Florin Negoiță Un tânăr de 28 de ani din Ip a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, după ce ar fi comis o tâlhărie. Joi, 25 februarie, o echipă mixtă formată din polițiști sălăjeni și bihoreni, l-au prins pe presupusul autor într-o localitate din județul Bihor. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în seara zilei de 18 februarie, în jurul orei 21, în locuința unei femei din Ip, iar prin violență s-a sustras suma de 310 lei. In baza ordonanței, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul inspectoratului, iar vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei în vederea luării unei măsuri preventive. Pentru identificarea și prinderea acestuia, polițiștii au fost sprijiniți de colegii lor de la Posturile de poliție Ip și Popești (județul Bihor).

Next