Magazin Sălăjean, mai 2022 (Anul 27, nr. 79-100)

2022-05-02 / nr. 79

2 Luni 2 Mai 2022 I Editorial Daniel Mureșan Portret de nesimțit . De ani buni sunt atent la fenomenul nesimțirii din țara noastră. Mitocănia este prezentă peste tot: de la dreapta la stânga, de sus în jos, pe orizontală, pe verticală sau în diagonală. Nesimțirea nu o întâlnim doar la oamenii de rând, ea este prezentă până în cele mai înalte sfere. Intelectuali, ingineri, oameni de cultură, de la care te așteptai la o anumită ținută morală, sunt câteodată mai mitocani decât omul de rând. Ei cred că, datorită statutului lor social, nesimțirea nu le va fi băgată în seamă, iar dacă aceasta se va dovedi stridentă, bunul simț a multora dintre pălmași va împiedica denunțarea mitocanului. Nesimțitul intelectual dorește ca nesimțirea să- i fie trecută cu vederea, deoarece puțină lume vrea să-și distrugă confortul psihic condamnând-o. Nesimțitul, oricare ar fi el, ia în calcul și profită de capacitatea oamenilor normali de a ierta. El este parșiv și manipulator, bun actor, fals patriot. Acțiunile lui sunt doar pentru propriul interes, mergând mână în mână cu paranoia și isteria. Nesimțirea a devenit brand de țară. E promovată pe canalele media și face un rating de speriat. Oamenii adevărați de cultură ironizează nesimțitul, dar fără prea mare efect. Ei nu-l citesc pe Pleșu sau Liiceanu, sunt imuni la cultură. Obsesiile lor sunt burdihanul plin și organul ce-i atârnă dedesubt, pe care îl are pe buze încontinuu. Din prea multă iubire de carne. Nesimțirea politică are și ea vechi state de plată în România. Caragiale a zugrăvit-o cum nu se poate mai bine, iar țăranul din Scornicești credea că țara este moșia sa. Privind spectacolul grotesc al politicii de azi, m-am întrebat dacă protagoniștii au simțul propriului ridicol. Cred că taxarea lor venită din diferite medii, nu-i afectează și nu-i mișcă deloc. Și-au angajat făcători de imagine obedienți, pe post de purtători de servietă. Odată ajunși în vârf, nu le mai pasă de consecințele acțiunilor lor, ei sunt "boșii boșilor" și nu-i atinge nimic. Nu-i mai interesează vocile critice ale celor pe care îi reprezintă. Nu le pasă dacă fac declarații ridicole, care aruncă o lumină proastă și asupra alegătorilor lor. Cred că în România ne-am obișnuit să facem haz de necaz. în comunism, bancurile politice erau permise pentru a mai uita omul de lipsuri. Râsul era un fel de rezistență pe care cetățeanul și-o permitea. Râsul de azi e acid. Se lasă cu rugină. O rugină ce ne macină oasele și mințile, în rest, plin de bufoni! Magazin Sălăjean Proiectul de lege „anti-LGBT”, propus de parlamentari UDMR, susținut de deputatul Seres Denes Augusta Teșinschi Un grup de parlamentari UDMR a depus la Parlament un proiect de lege prin care se propune modificarea Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Printre susținătorii proiectului se numără și deputatul sălăjean Seres Denes. Amendamentele vizează reglementări legate de stabilirea sexului la naștere sau popularizarea homosexualității sau a schimbării de sex în rândul minorilor. Proiectul a creat temeri că România ar prelua modelul Ungariei unde, o lege cu obiect asemănător, a provocat revoltă în rândul organizațiilor LGBT și a majorității guvernelor Uniunii Europene. Proiectul inițiat de către cei de la UDMR este o „variantă diluată" față de legea adoptată în Ungaria, parlamentarii Uniunii propunând modificări de o anvergură mult mai restrânsă decât cele legiferate în țara vecină. Sexul copilului la naștere, stabilit doar de medic în momentul de față, Legea 272/2004 privind drepturile copilului prevede că fiecare copil are dreptul la stabilirea și păstrarea identității sale. Proiectul UDMR introduce un alineat suplimentar prin care este definită identitatea unui copil. Astfel, identitatea la naștere are următoarele elemente: „numele, sexul, cetățenia și naționalitatea". O altă prevedere nouă propusă de parlamentarii Uniunii este ca numele și naționalitatea copilului la naștere să fie stabilite de părinți, iar sexul de către medic, care va avea doar două variante: feminin sau masculin. Practic, este blocată posibilitatea ca părinții să definească sexul copilului ca „neutru" sau „intersex". Dispute mai aprinse în Parlament ar putea genera propunerea de modificare a articolului 46, alineatul 1 unde, în forma actuală, se spune că autoritățile administrației centrale sau locale, precum și instituțiile cu atribuții în domeniile sănătății și educației trebuie să adopte „toate măsurile necesare pentru derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor." în forma susținută de UDMR, aceste programe de educație sunt condiționate de acordul părinților sau tutorilor legali, care pot cere scutirea copiilor pe care îi au în îngrijire de la aceste ore. Subiectul orelor de educație sexuală a provocat controverse și anul trecut când Guvernul a intenționat să le introducă în școli ca o disciplină distinctă. De asemenea, schimbarea majoră vizează articolul 89 care, actualmente are următoarea formă: „Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării, exploatării, traficului, migrației ilegale, răpirii, violenței, pornografiei prin internet, precum și a oricăror forme de violență, indiferent de mediul în care acesta se află: familie, instituții de învățământ, medicale, de protecție, medii de cercetare a infracțiunilor și de reabilitare/detenție, internet, mass-media, locuri de muncă, medii sportive, comunitate etc.". Parlamentarii UDMR propun extinderea articolului astfel încât să fie stipulat și dreptul copilului „de a fi protejat împotriva difuzării prin orice mijloace de conținuturi privind devierea de la sexul stabilit la naștere sau popularizarea schimbării de sex sau a homosexualității". Deputatul UDMR Seres Denes ne-a declarat că susține amendamentele aduse la proiectul de lege și este de părere că aceste schimbări inițiate de colegii săi sunt benefice în ceea ce privește copiii. Acesta este de părere că până la vârsta de 14 ani copiii nu pot să fi trași la răspundere, iar părinții sunt principalii factori responsabili de creșterea și educarea lor. Părinții sunt cei care trebuie să decidă în privința a ceea ce este bun sau rău pentru odraslele lor. în Ungaria a fost adoptată în 2021 o lege care interzice "promovarea" homosexualității în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulțirii restricțiilor impuse de către guvernul condus de Viktor Orbán persoanelor LGBT. Legea a determinat Comisia Europeană să declanșeze proceduri de infringement împotriva Ungariei.

Next