Magazin, iulie-decembrie 1982 (Anul 26, nr. 1291-1316)

1982-07-03 / nr. 1291

Pagina a 2-a ÎNDELETNICIRE VECHE DE 300 DE ANI UN GRUP DE CITITORI din Tirgoviște . De cînd datează îndeletnicirea de cultivare a ciupercilor comestibile ? Practicată in aproximativ 65 de țări, cultura ciupercilor a inceput să fie cunoscută de aproape 300 de ani, dar de-abia în secolul nostru a crescut mult interesul pentru această cul­tură. Europa — sublinia dr. Nicolae Mateescu — realizează mai mult de jumătate din pro­ducția de ciuperci din lume. Anglia, Austria, Belgia și Franța, principalele țări cul­tivatoare, produc anual apro­ximativ 80 °,6 din întreaga pro­ducție de ciuperci a Europei. La noi în țară, abia în ulti­mele decenii s-au întreprins studii de laborator privind ger­minarea sporilor, realizarea culturilor pure, care au condus la crearea primului material biologic necesar producerii mi­­celiului. Dar cum se hrănesc ciuper­cile ? Avînd un regim de nu­triție saprofit, ciupercile de cultură își iau hrana, reprezen­tată prin hidrații de carbon și substanțele azotate din sub­stanțele organice in descompu­nere, datorită enzimelor pe care le posedă. Și fosforul, po­­tasiul, sulful sau calciul sunt minerale cu rol important în nutriția ciupercilor. Relativ recent cercetătorii au constatat că un rol deloc ne­glijabil in fructificarea ciu­percilor au și unii factori mi­crobiologici. Se știe astfel că unele bacterii influențează direct fructificarea miceliului ciupercii de cultură. Acțiunea microorganismelor este expli­cată prin faptul că pot să transmită mediului produși de metabolism care influențează miceliul pentru a trece in faza de fructificare. De asemenea microorganismele folosesc pro­­dușii de metabolism — bioxi­dul de carbon și diversele sub­stanțe volatile — emise de mi­­celiul ciupercii de cultură. In numerele viitoare ale revistei, in cadrul rubricii „Grădina de lingă casă" vom publica amănunte privind cultura și îngriji­rea ciupercilor. OXIGENUL ELEONORA POPESCU, Bra­șov ,și CONSTANTIN GRIGO­­RE, Cluj-Napoca . La ce in­terval de timp „se reînnoiește“ oxigenul planetei noastre și, o a doua întrebare legată de oxi­gen, cu­ oxigen consumă un om intr-o zi ? Deși par surprinzătoare în­trebările dv., oamenii de știin­ță au avut curiozitatea și ca­pacitatea de a formula cuveni­tele răspunsuri. Astfel, se afir­mă că oxigenul din atmosferă, este reînnoit prin procesul de fotosinteză aproximativ o dată la 2 000 de ani. In schimb, bio­xidul de carbon din atmosferă și din apele oceanelor este re­înnoit la un interval de apro­ximativ 300 de ani. PLANETEI In legătură cu a doua între­bare, s-a calculat că in condi­ții normale un adult consumă aproximativ 300 cm3 de oxigen pe minut. Continuind calculele, rezultă o cantitate de 442 litri intr-o zi. Evident, cantiatea respectivă este luată prin res­pirație din aerul atmosferic, în care oxigenul este în amestec cu alte gaze (azot, bioxid de carbon), în cursul unei respi­rații pătrunde în aparatul res­pirator aproximativ jumătate litru de aer și se elimină ace­eași cantitate. Și cum se știe că o persoană adultă sănătoasă respiră de 16 ori pe minut se poate calcula cu­ aer „circulă“ aproximativ într-o zi prin plă­­mîni. PICTURĂ MURALĂ AFRICANĂ DORIN BUMBESCU, Iași . Despre picturile murale și gra­vurile Africii se știe că sunt dintre cele mai vechi din lume, dar care sunt argumentele ar­heologice care demonstrează acest lucru ? Fără îndoială, spun specia­liștii, arta parietală, picturile și gravurile Africii de sud sunt de o vechime­ impresionantă. Unele picturi descoperite în Namibia sunt vechi de aproxi­mativ 26 000 de ani, iar gravu­rile în piatră descoperite spre platourile interioare nu au pu­tut fi încă datate, neexistînd în depozitele arheologice unele similare, cu care să poată fi comparate. Alte piese foarte vechi descoperite in nordul Namibiei sunt reprezentate de plachetele gravate care sunt datate între anii 10200 și 3990 î.e.n. Ele au incizii fine repre­zentând animale și unele moti­ve în componența cărora intră linii paralele, grile, scări. Spe­cialiștii consideră arta parieta­lă a Africii de Sud mai ales o artă simbolică, exprimînd ri­tualuri, dar alții o apreciază MAGAZIN figurativă. Studierea detaliată i impunerea uneia dintre cele a plachetelor descoperite­ în două ipoteze : artă simbolică grota Wander­werk va permite I sau figurativă. Imagine descoperită in grota Wandertwerk DELFINII ȘI SIMȚUL OLFACTIV VIORELA VL­AICU, Brașov . E­ste reală afirmația că delfini­lor, aceste animale atît de in­teligente, le lipsește simțul ol­factiv ? Interesul omului obișnuit, dar in special al cercetătorilor pentru delfini este deosebit de mare. Motiv pentru care spe­cialiștii au reușit să dezlege multe dintre enigmele legate de comportamentul acestor animale. Despre simțul olfactiv al delfinilor cei mai mulți oa­meni de știință afirmă că, de-a lungul existenței speciei, acesta s-ar fi redus treptat pînă la o totală dispariție. Explicația ? Mamiferele inspiră aerul prin nări, loc unde se găsesc și re­ceptorii mirosului. Aerul conți­ne dizolvate molecule din dife­rite substanțe evaporate. Aces­tea pătrund in nări odată cu aerul inspirat, excită receptorii olfactivi, iar aceștia transmit creierului senzația recepționa­tă. La delfini nările s-au mo­dificat foarte mult, și-au mutat locul undeva deasupra capului, ușurînd astfel respirația. O se­rie de mușchi bine dezvoltați opresc intrarea apei în nări, deci și eventualele­ mirosuri. In acest mod cu timpul s-a ajuna la dispariția simțului olfactiv al delfinilor. Dealtfel aceste prezumții au fost confirmate de unele studii efectuate pe creierul delfinilor. Se știe ast­fel că animalele cu miros ascu­țit au lobii olfactivi ai creieru­lui bine dezvoltați. In schimb la delfini au dispărut nu numai lobii respectivi ci și nervii ol­factivi. O NOUĂ MOLECULĂ ÎN SPAȚIUL INTERSTELAR MIHAI ADRINESCU, Bucu­rești : Care este cea mai re­centă moleculă purtătoare de carbon, descoperită in spațiul interstelar ? Pînă acum se cunosc in Uni­vers aproximativ 50 de mole­cule specifice vieții, conținînd deci carbon. Multe dintre ele sint extrem de instabile în condiții de laborator, fapt ce face identificarea și studierea lor deosebit de dificilă. Efor­turile cercetătorilor in ultimii ani s-au îndreptat spre identifi­­carea ionului molecular HCO+, constituent foarte abundent al norilor moleculari. După des­coperirea sa astrofizicienii s-au întrebat dacă nu există în spa­țiul cosmic și echivalentul în sulf al acestui ion, adică HCS+. De fapt, P. Thaddeus, Michel Guérin și R. Linke au găsit în „jungla“ razelor interstelare observate în domeniul milime­tric de radiație; patru raze a căror frecvență confirmă exis­tența moleculei căutate. Cei trei cercetători au calculat chiar abundența ionului res­pectiv, pornind de la intensi­tatea razelor. Ansamblul aces­tor lucrări reprezintă un ex­celent exemplu privind cola­borarea dintre astronomie, fizi­că și chimie. Conturează in același timp și capacitatea omului de a descifra tot mai multe dintre tainele naturii, ale materiei din Univers. MAREA EXPLOZIE A UNIVERSULUI (Urinare din panima 1) dacă cu totul altfel. Nu există In imensi­tățile lui nelimitate un centru de la care materia să înceapă să se împrăștie. Toate regiunile universului sînt „egale în drep­turi“. Expansiunea lui are o origine com­plet diferită, pornind de la fenomenele cuantice din materia superdensă. Expan­siunea se propagă chiar prin inerție. Dar analogia cu explozia ne ajută să înțele­gem următorul fapt : ca și la particulele de gaz, în cazul unei explozii, cele mai groase fragmente ale universului, galaxii­le și îngrămădirea lor, nu-și schimbă structura îndepărtîndu-se unele de altele. OMOGENIZAREA UNIVERSULUI. Pri­viți cerul, noaptea, ne îndeamnă astrono­mii. Vom vedea acolo, spun ei, corpuri cerești — planete, stele — nori de gaz, grupuri de stele, galaxii, îngrămădiri și supraîngrămădiri de galaxii. La o scară mică, corpurile cerești sînt repartizate cu totul neregulat. Dacă vom trimite, cu gîn­­dul, un spațiu un cub de dimensiuni su­ficiente, pe care să-l așezăm în univers, el va conține aceeași cantitate de materie. Nu există un univers sisteme foarte mari de corpuri cerești care să fie divizate prin­­tr-un­­ spațiu aproape gol. La scări compa­rabile prin dimensiunile lor cu regiunea universului accesibilă observației noastre (o distanță de circa 10­ ° ani-lumină) densi­tatea medie a materiei n­u se schimbă de­­cît cu cîteva zecimi de procent în plus. Cum s-a ajuns la aceste concluzii , întreg universul e traversat de unde-radio : e ra­diația reziduală a undelor scurte apărute la începutul „marii explozii“, cînd întrea­ga materie a universului era o plasmă cal­dă. Dacă ar fi existat un Univers zone mari de materie cu o densitate crescută, cîmpul lor gravitațional, mai puternic, ar fi micșorat intensitatea radiației rezidua­le ce ajunge pe Terra di­n acele zone. Ra­­diotelescopul a dovedit-o. Dar la scările despre care am vorbit, nu există fluctua­ții notabile ale intensității radiației rezi­duale. Fapt ce permite să se tragă con­cluzia că la scări mari universul e omogen. GALAXIILE AR FI PUTUT SA NU SE NASCA. Din omogenitatea universului, stabilită astăzi prin observații științifice, decurge o concluzie importantă despre proprietăți ce s-au produs intr-un­­ trecut îndepărtat. Plasma caldă — starea în care se afla materia universului acum 15 mi­liarde de ani — trebuie să fi fost tot omogenă și cu o temperatură constantă. Sau, mai exact, aproape omogenă. Acest „aproape“ are o importanță primordială căci el înseamnă formarea unor diversi­tăți de densitate, intîi foarte slabe — con­densări și rarefieri — care au început să deseneze structura complicată a universu­lui nostru. Dacă se pornește de la faptul că plasma caldă a universului în expan­siune, era pe de-a întregul omogenă la toate scările, ajungem la concluzia că uni­versul trebuie să fie astăzi cu totul dife­rit de ceea ce este. Plasma, al patrulea stadiu al materiei, este un gaz compus nu­mai din electroni și ioni liberi. O plasmă absolut omogenă — dilatindu-se și răcin­­du-se — se transformă in gaz electric neutru, a cărui temperatură și densitate scad rapid odată cu expansiunea sa. Plas­ma originală, din care era compus uni­versul, ar fi devenit o masă de gaz ră­cit, foarte rarefiat, și cu o slabă radiație radio-electrică reziduală. E ceea ce se in­­tîmplă, de altfel, astăzi, în spațiile inter­siderale. Corpurile cerești izolate ar pu­tea ajunge în universul în expansiune nu­mai dacă ar exista mici eterogenități in plasma originală. Cuvîntul „mic“ înseam­nă aici schimbarea de densitate și nu de masă. Masa unui sector eterogen oarecare ar putea ajunge pentru formarea unei în­tregi îngrămădiri de galaxii. Atunci, după răcirea și transformarea plasmei în gaz electric neutru, forțele de gravitație ar fi comprimat acele „pietre“, transformîn­­du-le pînă la urmă în corpuri cerești. Dar ce sunt, de fapt, aceste eterogenități în ga­zul cald ? Comprimări sau rarefieri . Sa­vanții recunosc că nu e la fel de dificil să se explice nașterea undelor sonore (su­netul rezidual) în plasma originală ca și omogenitatea universului in toată imen­sitatea lui infinită.­ Toți oamenii de știință moderni, cercetători ai macrocosmosului, afirmă revista „Sputnik“ caută astăzi răs­punsul la aceste două întrebări conjugate. Nr. 1­291 din 3 iulie 1982 AGENDĂ • Mai multe tipuri de stagii geoter­­male pentru sonde cu debite între 18—72 mc pe oră au fost proiectate de către un colectiv de cadre didactice de la In­stitutul politehnic „Traian Vuia“ Timi­șoara, fiind destinate valorificării resur­selor din Banat • O stație de pompare plutitoare — cea mai mare din țară — cu un debit de peste 35 000 mc pe oră, construită la Tulcea, va asigura irigarea culturilor in zona Ostrov — Dăeni — Pe­­ceneaga din Dobrogea . Din apele re­ziduale, la Combinatul de celuloză si hîrtie Zărnești se recuperează zilnic circa 20 de tone de fibră celulozică, care este reintrodusă în procesul de fabricație • O microcentrală eoliană a fost realizată la Bucecea – Botoșani, curentul supli­mentar servind la încărcarea unei baterii asigură energie in perioadele de acalmie a vîntului • Din coajă de rușinoase, un colectiv de specialiști de la I.P.E.T. Pia­tra Neamț a realizat un tip de ghivece nutritive pentru puieți si răsaduri, care înlocuiesc cu succes produsele similare din plastic . Un demaror cu arc pentru pornirea motoarelor fără ajutorul bate­riei electrice a fost conceput la I.M.A.I.A. — Sibiu, deocamdată fiind adaptat la tractoare și combine agricole . Fluorul recuperat printr-o instalație ingenioasă montată recent la Combinatul de Îngră­șăminte chimice Valea Călugărească, din procesul de producție al acidului fosforic, reprezintă o materie primă valoroasă pentru întreprinderea de aluminiu din Slatina • Un parc zoologic, cu o supra­față de 2,5 hectare a fost­ amenajat la Brăila, avînd printre pensionari un leu, o puma, ursuleți, căprioare și alte ani­male • A fost redeschis Complexul ar­heologic al Cetătii Histria, căruia i s-a integrat de anul acesta un muzeu . La dozarea unor componente biochimice din singe — glucoza, uree, colesterol etc. — laboratorul spitalului clinic Colentina din Capitală utilizează un procedeu ingenios, realizat la Institutul „N. Gh. Lupu“, pe ba­za căruia nu mai sunt necesare substanțe achiziționate din străinătate • Din fructe de pădure, cu ajutorul unei instalații anume, a diferitelor renite stabilite de Facultatea de silvicultură din Brasov și de specialiștii Inspectoratului silvic, la Centrul de prelucrare din Cristian se produc noi tipuri de sucuri • Ciupercile pot fi cultivate si in saci de plastic, pe suprafețe foarte mici, metodă care apar­ține colectivului I.A.P. Cotroceni din Ca­pitală­. N. COZLA _CÂRȚI noi copilul sănătos ȘI BOLNAV Acest nou volum­ al prof. dr. Șerban Crețu, șeful Catedrei de pe­diatrie din Craiova a­­părut­­ecent in Editura „Scrisul Românesc“ în­cheie seria unei vaste și documentate lucrări care prezintă, alături de particularitățile morfo-funcționale ale copilului sănătos, în­treaga patologie a a­­cestuia de la virsta de nou-născut la a­­dolescență și tinerețe. „Copilul sănătos și bolnav" (volumul IV) cuprinde cinci ca­pitole referitoare la patologia sistemului nervos și muscular, ale sistemului endo­crin, bolile metabolice, patologia sistemu­lui imunitar și bolile sistemului osos. Pri­mul capitol abordează in ordine succesivă patologia malformativă, vasculară, trau­matică, tumorală, infecțioasă, degenerati­vă a sistemului nervos central, a măduvei spinării și a meningelui. Sistemul endocrin ca parte componentă a „aparatului“ de integrare si coordonare a întregului organism este prezentat, in scopul didactic, sub aspectul fiziologiei și îndeosebi al patologiei, exprimată în spe­cial prin hipo sau hiperfuncția uneia din glandele (hipofiză, tiroidă, paratiroidă, su­prarenale și gonade) cuprinse de acest sistem. Sunt descrise in detaliu entități morbide cu Incidență crescută la virsta co­pilăriei, mecanismul lor fiziopatologic, in­­terrelațiile acestor perturbări cu funcțiile altor glande sau aparate ale organismului. Maladiile metabolice sunt grupate în func­ție de corelarea lor cu metabolismul pro­tidelor, al glucidelor și lipidelor, la acest capitol fiind prezentat și diabetul infantil. La capitolul dedicat neurologiei infan­tile, după o succintă trecere în revistă a imunității naturale și dobindite, sunt pre­zentate bolile datorate deficitelor imunitare precum și bolile alergice respiratorii, di­gestiile sau cu alte localizări. Ultimul ca­pitol este rezervat patologiei malformati­­ce, traumatice inflamatorii a sistemului osos. Rezultat al unei vaste și aprofundate experiențe a autorului, îmbinată cu un bogat material informativ, cartea „Copilul sănătos și bolnav" constituie o valoroasă contribuție documentară in domeniul pe­diatriei, a literaturii medicale in general. Dr. TERENȚIU TIBERIU VLAD

Next