Magazin, iulie-decembrie 1987 (Anul 30, nr. 27-52)
1987-07-04 / nr. 27
Nr. 27 (1551) din 4 iulie 1987 as BĂTĂLIA PENTRU ASIGURAREA DE NOI RESURSE Recuperarea, recondiționarea și refolosirea materialelor, pieselor și subansamblelor Ciieva din datele esențiale Să începem cu o aserțiune, pe cit de concisă pe atit de importantă pentru existența omului contemporan și a lumii moderne, în ansamblu, in contextul și dinamica parametrilor ei actuali de progres tehnico-științific: valoarea pieselor mecanice de schimb înlocuite anual, la nivel mondial, ca urmare a uzării sau deteriorării lor în exploatare, se estimează a fi de peste 500 miliarde de dolari. Intr-un număr de ani, nu foarte mulți, valoarea acestor piese, extrapolînd datele actualei dezvoltări globale, ar putea să se dubleze. Ar fi vorba atunci de o cifră egală cu aceea pe care o reprezintă, la nivelul anului 1987, costul înarmărilor planetare. Să mai adăugăm că rezervele de materii prime și combustibil, sînt, totuși, limitate și că prețurile acestor resurse esențiale nu sînt în scădere. Dimpotrivă. Acesta e contextul în care datele tradiționale, oarecum clasice, ale problemei Recuperării — Recondiționării — Refolosirii (practic a tot ceea ce se poate recupera, recondiționa, refolosi, subansamble, piese de schimb, scule etc.) se cer reevaluate și înțelese altfel. La dimensiunea lor reală. Și la dimensiunea, în perspectivă, a anilor următori. Civilizația mondială este indiscutabil condiționată de această acțiune de recuperare, a cărei menire dinții s-ar putea esențializa intr-o simplă propoziție: valorile materiale trebuie să dăinuie un timp cit mai îndelungat in folosul omului. Or, recuperarea și recondiționarea asigură această prelungire a timpului lor obiectiv de supraviețuire. Cele trei componente — cele trei majuscule R — ale acestei acțiuni convergente sunt pe cit de distincte (din toate punctele de vedere pe care le angajează tehnologiile, procedeele, dimensiunile economice ale reutilizării) pe tot atât de nedespărțit, formând un tot practic inseparabil. Din această cauză, abordarea lor nu poate fi decît integratoare, interdisciplinară, unitară. Am amintit la începutul acestor rînduri, ca indicator de referință, că valoarea pieselor de schimb și a sculelor uzate anual, în lume, depășea încă în 1985 impresionanta cifră de 500 miliarde dolari anual. Pentru a semnifica riguros datele problemei, să spunem că la nivelul României această valoare tinde să urce către 1990 la 100 miliarde de lei pe an. Ce economii ar produce deci acțiunea de recuperare-recondiționare-refolosire, în măsura în care ea se ridică și trebuie să se ridice — așa cum o prefigurează indicațiile ferme ale președintelui țării — la nivelul unei acțiuni majore, convergente, de interes național ? Datele obținute din experiențele țărilor industrializate, precum și cercetările efectuate în țara noastră pe parcursul a peste 20 de ani, pe circa 2 500 de piese specifice uzate în exploatare scot în evidență faptul că, la piesele mecanice mari (avind masa peste 100 kg), cheltuielile necesare recondiționării ating valori în medie de numai 10 la sută din valoarea piesei noi. Ținînd cont de aceasta și luînd in considerare faptul că ponderea pieselor mecanice de schimb, uzate și recondiționate, urmează să ajungă în România pentru unele industrii, la peste 50 la sută din totalul pieselor de schimb consumate, rezultă că pe ansamblul economiei, la nivelul anului 1990, se pot obține economii considerabile. Un motiv suficient pentru ca această problemă să fie rezolvată prin aplicarea unor criterii științifice moderne, la nivelul tehnicii mondiale, devenind o preocupare constantă a științei și tehnologiei. Și pentru ca să avem o imagine cât mai exactă a eficienței economice a unei astfel de acțiuni, la nivelul economiei românești, încă în anul 1985, se prevăzuse ca ponderea pieselor refolosibile prin recondiționare să asigure 30 la sută din necesarul de piese de schimb pentru reparații și întrețineri. Valoarea economiilor obținute prin recondiționarea pieselor de schimb uzate s-a cifrat la un potențial de 13 miliarde de lei. In 1986, ponderea materialelor refolosibile înscria ca o sarcină majoră o creștere față de rezultatele din 1985 de 21 la sută la oțel, de 16 la sută la fontă, de 25 la sută la cupru, de 11 la sută la bronz, de 67 la sută la hîrtie, de 61 la sută la uleiuri minerale uzate, de 114 la sută la anvelope pentru reșapare, de 23 la sută la plumb. O creștere medie, deci, de cel puțin 20 la sută față de 1985. Să considerăm acum aceste creșteri pe parcursul a cinci ani și să însumăm. Vom ajunge la o valoare de economisire potențială de zeci de miliarde de lei. Li consens cu dimensiiunile planetare ale acestei probleme . In majoritatea țărilor și în primul rând în cele dezvoltate, funcționează de peste un deceniu sectoare speciale, denumite, de regulă, ale „recuperării“, care au antrenat valori financiare, materiale și umane imense. Au fost elaborate numeroase și impresionate studii, care s-au concretizat, s-ar putea spune, în „minți“ de „dosare ale recuperării“. Au fost create întreprinderi productive, instituții și organisme specializate (de felul Agenției Naționale pentru Recuperarea Deșeurilor din Franța) în foarte multe țări. Numeroase firme și institute s-au specializat în domeniul pe cii de vast pe atit de avantajos al tehnologiilor de recondiționare. Concurența pentru găsirea de noi procedee, de noi echipamente, uneori foarte sofisticate, este în plină desfășurare. Datele cuprinse în „dosarele“ privind vastul domeniu al recondiționării, selectate și verificate tehnic, sînt memorate în ceea ce se numește „Banca Electronică de Aplicații“, astfel incit toți cei interesați pot beneficia, în timp optim, de soluțiile pe care știința modernă le oferă în vederea recondiționării, în condiții de certitudine tehnologică și de eficiență maximă. Pe plan mondial funcționează în prezent : a) Biroul Internațional pentru Recuperare, organism la care au aderat pînă în prezent un număr de 25 de state, ca membri permanenți, și 10 state ca membri corespondenți; b) Comitetul de Administrare a Deșeurilor, organism care răspunde în cadrul Pieții comune de organizarea activității de recuperare și revalorificare a deșeurilor, cu un volum de afaceri depășind 1,5 miliarde dolari; c) La Roma, sub egida „Federației mondiale a orașelor înfrățite“ s-a organizat o conferință consacrată problemelor colectării și valorificării materialelor refolosibile la care au participat 338 de orașe și 37 de țări ale Europei, Africii și Americii; d) Pentru țările membre ale C.A.E.R., în cadrul Comitetului pentru colaborare în domeniul aprovizionării tehnico-materiale s-a organizat și-și desfășoară activitatea ca organ de lucru . Grupa de experți pe probleme de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile. a) Recuperarea ca activitate: se deosebește esențial de toate celelalte activități? Răspunsul este afirmativ, pentru că în toate activitățile cunoscute care participă la producția de bunuri materiale, se pornește, în esență, de la o materie nouă și care rămîne nouă și după prelucrare-transformare prin muncii și geniul omului. Recuperarea, ca parte componentă a procesului de producție de bunuri materiale este un ciclu cu sens invers: se pleacă de la ceva vechi, uzat, și prin munca creatoare a omului se ajunge prin transformare, prelucrare, îmbunătățire, la nivelul unui produs nou și, uneori, chiar la un nivel superior acestuia. b) Ce înseamnă azi deșeurile la scară mondială? In medie, cantitatea de deșeuri produse zilnic de omul timpurilor noastre este de circa 1,2 kg. In tara noastră, cantitatea de deșeuri depășește anual 10 milioane de tone, iar la nivel planetar, cantitatea de deșeuri depășește impresionanta valoare de două miliarde de tone. După cea mai simplă socoteală, înseamnă că anual deșeurile reprezintă de circa opt ori greutatea întregii populații a globului! Această cifră trebuie să o recunoaștem și să o înțelegem ca o realitate, o realitate obiectivă și nu din domeniul științificofantastic. Dacă se ține seama de faptul că populația globului este în creștere, cantitatea de deșeuri în viitor, o dată cu dezvoltarea tehnologică planetară, va crește considerabil, devenind o foarte mare problemă. Dacă nu se întreprind deci măsuri concrete preconizate, progresul tehnic și uman, prin reziduurile pe care le produce vor afecta grav însuși progresul și mediul înconjurător. Și încă un aspect absolut elocvent legat de valorile în creștere ale materiilor uzate recuperate. Recuperarea și reciclarea fierului, bunăoară, (reintroducerea în circuitul productiv prin retopire, efectuată prin colectarea sortată, selectarea și extragerea din deșeuri) a făcut ca prețul unei tone de fier vechi să crească pe piața mondială de circa 3 ori. Și este întru totul firesc să se întîmple așa, dacă ne gîndim că rezervele metalifere ale globului nu ajung decît pentru cel mult un secol, iar pentru unele metale, printre care și fierul, numai pentru 50 de ani. Materialele refolosibile, și în special metalele, au devenit și devin tot mai mult o resursă importantă pentru economie. Și un al doilea aspect, generat de cel amintit anterior, se estimează azi la mai multe mii procedeele tehnologice cercetate și aplicate, care se folosesc în întreprinderi, ca să nu mai vorbim de întreprinderile construite special pentru folosirea deșeurilor și care nu se deosebesc, industrial vorbind, de cele constructoare de mașini sau de componente electronice. Pe piața mondială se produc și se oferă o mare varietate de linii mecanizate și automatizate de recuperare, selectare și sortare a diferitelor metale din deșeuri. Soluția realistă o reprezintă însă cercetarea și implementarea unor soluții proprii, originale de maximă eficiență. La distanță de un singur an Dacă se poate vorbi de o trăsătură distinctivă a acestui Simpozion, aceasta a constituit-o evaluarea lucidă, urgență a dimensiunilor problemei recuperării, în spiritul indicațiilor și orientărilor exprimate cu absolută clarviziune de președintele țării încă în urmă cu șapte ani, la Ședința plenară lărgită a Consiliului Național al Oamenilor Muncii. „Practic, nu există piesă de schimb — spunea tovarășul Nicolae Ceaușescu — care să nu poată fi recondiționată și refolosită in metalurgie, in construcția de mașini, in industria chimică și in sectorul auto, la tractoare și altele“. Beneficiem, așa cum se știe, și de stipulările riguroase ale unei legi care a reglementat activitatea de recuperare, recondiționare și refolosire a pieselor și subansamblelor. Simpozionul din 1986 a constatat în acest context, că am intrat într-o nouă etapă a acestei activități, în care se impune organizarea științifică și sistemică a conceptului zerotehnologic de promovare a procedeelor moderne cu consum redus de energie și materiale in activitatea de recondiționare, de remaniere, de prevenire a uzurii pieselor mecanice de schimb și sculelor, precum și de refabricare-modernizare a produselor destinate reparațiilor capitale. Și încă o concluzie, considerînd că valoarea pieselor, de schimb și a sculelor consumate în activitatea de exploatare va depăși la nivelul anului 1990 impresionanta sumă de 100 miliarde lei pe an, înseamnă că prin aplicarea măsurilor preconizate de recuperare-recondiționare-refolosire se vor realiza încă în anii ’80 economii suplimentare de ordinul miliardelor, atât la piesele de schimb propriu-zise cit și la energia economisită la nivelul întregii economii naționale. • In les de concluzii Acțiunea denumită curent a celor „3 R“ nu-și poate găsi întreaga semnificație în afara unei sensibilizări și implicări corespunzătoare a opiniei publice. Pe acest fundament al unei angajări colective se impune însă acțiunea decisivă de însușire a mijloacelor tehnologiilor și soluțiilor concrete de recondiționare cu instituirea unor criterii precise de recondiționabilitate, cu confirmarea unor mari avantaje economice, recenta Plenară comună a Consiliului Național al Oamenilor Muncii și a Consiliului Suprem, al Dezvoltării Economice și Sociale, redefinind cu rigoare datele acestei importante probleme, ne confruntă — la nivelul întregului front tehnico-științific — cu obligația de perfecționare a acestei activități, de introducere a unor tehnologii și procedee moderne, cu imperativul demonstrării marilor sale avantaje economice. Dr. ing. VASILE BERINDE director de programe MICM — ONUDI Ing. DAN VÂITEANU cercetător științific