Magazin, iulie-decembrie 1987 (Anul 30, nr. 27-52)

1987-07-04 / nr. 27

Nr. 27 (1­551) din 4 iulie 1987 a­s BĂTĂLIA PENTRU ASIGURAREA DE NOI RESURSE Recuperarea, recondiționarea și refolosirea materialelor, pieselor și subansamblelor Ciieva din datele esențiale Să începem cu o aserțiune, pe cit de concisă pe atit de importantă pentru exis­tența omului contemporan și a lumii mo­derne, în ansamblu, in contextul și dina­mica parametrilor ei actuali de progres tehnico-științific: valoarea pieselor meca­nice de schimb înlocuite anual, la nivel mondial, ca urmare a uzării sau deterio­rării lor în exploatare, se estimează a fi de peste 500 miliarde de dolari. Intr-un număr de ani, nu foarte mulți, valoarea acestor piese, extrapolînd datele actualei dezvoltări globale, ar putea să se duble­ze. Ar fi vorba atunci de o cifră egală cu aceea pe care o reprezintă, la nivelul anu­lui 1987, costul înarmărilor planetare. Să mai adăugăm că rezervele de materii pri­me și combustibil, sînt, totuși, limitate și că prețurile acestor resurse esențiale nu sînt în scădere. Dimpotrivă. Acesta e contextul în care datele tradi­ționale, oarecum clasice, ale problemei Recuperării — Recondiționării — Refolo­­sirii (practic a tot ceea ce se poate recu­pera, recondiționa, refolosi, subansamble, piese de schimb, scule etc.) se cer reeva­luate și înțelese altfel. La dimensiunea lor reală. Și la dimensiunea, în perspectivă, a anilor următori. Civilizația mondială este indiscutabil condiționată de această acțiu­ne de recuperare, a cărei menire dinții s-ar putea esențializa intr-o simplă propo­ziție: valorile materiale trebuie să dăi­nuie un timp cit mai îndelungat in fo­losul omului. Or, recuperarea și recondi­ționarea asigură această prelungire a tim­pului lor obiectiv de supraviețuire. Cele trei componente — cele trei ma­juscule R — ale acestei acțiuni convergen­te sunt pe cit de distincte (din toate punctele de vedere pe care le angajează tehnologiile, procedeele, dimensiunile eco­nomice ale reutilizării) pe tot atât de nedespărțit, formând un tot practic inse­parabil. Din această cauză, abordarea lor nu poate fi decît integratoare, interdisci­­plinară, unitară. Am amintit la începutul acestor rînduri, ca indicator de referință, că valoarea pie­selor de schimb și a sculelor uzate anual, în lume, depășea încă în 1985 impresio­nanta cifră de 500 miliarde dolari anual. Pentru a semnifica riguros datele proble­mei, să spunem că la nivelul României această valoare tinde să urce către 1990 la 100 miliarde de lei pe an. Ce economii ar produce deci acțiunea de recuperare-recondiționare-refolosire, în măsura în care ea se ridică și trebuie să se ridice — așa cum o prefigurează indi­cațiile ferme ale președintelui țării — la nivelul unei acțiuni majore, convergente, de interes național ? Datele obținute din experiențele țărilor industrializate, precum și cercetările efec­tuate în țara noastră pe parcursul a peste 20 de ani, pe circa 2 500 de piese specifice uzate în exploatare scot în evidență fap­tul că, la piesele mecanice mari (avind masa peste 100 kg), cheltuielile necesare recondiționării ating valori în medie de numai 10 la sută din valoarea piesei noi. Ținînd cont de aceasta și luînd in consi­derare faptul că ponderea pieselor meca­nice de schimb, uzate și recondiționate,­­ urmează să ajungă în România pentru u­­nele industrii, la peste 50 la sută din to­talul pieselor de schimb consumate, re­zultă că pe ansamblul economiei, la nive­lul anului 1990, se pot obține economii considerabile. Un motiv suficient pentru ca această problemă să fie rezolvată prin aplicarea unor criterii științifice moderne, la nivelul tehnicii mondiale, devenind o preocupare constantă a științei și tehno­logiei. Și pentru ca să avem o im­agine cât mai exactă a eficienței economice a unei ast­fel de acțiuni, la nivelul economiei ro­mânești, încă în anul 1985, se prevăzuse ca ponderea pieselor refolosibile prin re­­condiționare să asigure 30 la sută din ne­cesarul de piese de schimb pentru repa­rații și întrețineri. Valoarea economiilor obținute prin recondiționarea pieselor de schimb uzate s-a cifrat la un potențial de 13 miliarde de lei. In 1986, ponderea ma­terialelor refolosibile înscria ca o sarcină majoră o creștere față de rezultatele din 1985 de 21 la sută la oțel, de 16 la sută la fontă, de 25 la sută la cupru, de 11 la sută la bronz, de 67 la sută la hîrtie, de 61 la sută la uleiuri minerale uzate, de 114 la sută la anvelope pentru reșapare, de 23 la sută la plumb. O creștere medie, deci, de cel puțin 20 la sută față de 1985. Să considerăm acum aceste creșteri pe parcursul a cinci ani și să însumăm. Vom ajunge la o valoare de economisire poten­țială de zeci de miliarde de lei. Li consens cu dimensiiunile planetare ale­­ acestei probleme . In majoritatea țărilor și în primul rând în cele dezvoltate, funcționează de peste un deceniu sectoare speciale, denumite, de regulă, ale „recuperării“, care au antre­nat valori financiare, materiale și umane imense. Au fost elaborate numeroase și impresionate studii, care s-au concretizat, s-ar putea spune, în „minți“ de „dosare ale recuperării“. Au fost create întreprin­deri productive, instituții și organisme specializate (de felul Agenției Naționale pentru Recuperarea Deșeurilor din Fran­ța) în foarte multe țări. Numeroase firme și institute s-au specializat în domeniul pe cii de vast pe atit de avantajos al teh­nologiilor de recondiționare. Concurența pentru găsirea de noi procedee, de noi echipamente, uneori foarte sofisticate, este în plină desfășurare. Datele cuprinse în „dosarele“ privind vastul domeniu al re­condiționării, selectate și verificate teh­nic, sînt memorate în ceea ce se numește „Banca Electronică de Aplicații“, astfel incit toți cei interesați pot beneficia, în timp optim, de soluțiile pe care știința modernă le oferă în vederea recondițio­­nării, în condiții de certitudine tehnolo­gică și de eficiență maximă. Pe plan mondial funcționează în prezent : a) Bi­roul Internațional pentru Recuperare, or­ganism la care au aderat pînă în prezent un număr de 25 de state, ca membri per­manenți, și 10 state ca membri corespon­denți; b) Comitetul de Administrare a Deșeurilor, organism care răspunde în ca­drul Pieții comune de organizarea activi­tății de recuperare și revalorificare a de­șeurilor, cu un volum de afaceri depășind 1,5 miliarde dolari; c) La Roma, sub egida „Federației mondiale a orașelor înfrățite“ s-a organizat o conferință consacrată pro­blemelor colectării și valorificării mate­rialelor refolosibile la care au participat 338 de orașe și 37 de țări ale Europei, Africii și Americii; d) Pentru țările membre ale C.A.E.R., în cadrul Comitetu­lui pentru colaborare în domeniul aprovi­zionării tehnico-materiale s-a organizat și-și desfășoară activitatea ca organ de lucru . Grupa de experți pe probleme de recuperare și valorificare a materialelor refolosibile. a) Recuperarea ca activitate: se deo­sebește esențial de toate celelalte activi­tăți? Răspunsul este afirmativ, pentru că în toate activitățile cunoscute care partici­pă la producția de bunuri materiale, se pornește, în esență, de la o materie nouă și care rămîne nouă și după pre­­lucrare-transformare prin muncii și ge­niul omului. Recuperarea, ca parte com­ponentă a procesului de producție de bunuri materiale este un ciclu cu sens invers: se pleacă de la ceva vechi, uzat, și prin munca creatoare a omului se ajunge prin transformare, prelucrare, îmbunătățire, la nivelul unui produs nou și, uneori, chiar la un nivel superior acestuia. b) Ce înseamnă azi deșeurile la scară mondială? In medie, cantitatea de deșeuri produ­se zilnic de omul timpurilor noastre este de circa 1,2 kg. In tara noastră, cantita­tea de deșeuri depășește anual 10 milioa­ne de tone, iar la nivel planetar, cantita­tea de deșeuri depășește impresionanta valoare de două miliarde de tone. După cea mai simplă socoteală, înseamnă că anual deșeurile reprezintă de circa opt ori greutatea întregii populații a globului! Această cifră trebuie să o recunoaștem și să o înțelegem ca o realitate, o realitate obiectivă și nu din domeniul științifico­­fantastic. Dacă se ține seama de faptul că populația globului este în creștere, cantitatea de deșeuri în viitor, o dată cu dezvoltarea tehnologică planetară, va crește considerabil, devenind o foarte mare problemă. Dacă nu se întreprind deci măsuri concrete preconizate, progre­sul tehnic și uman, prin reziduurile pe care le produce vor afecta grav însuși progresul și mediul înconjurător. Și încă un aspect absolut elocvent legat de valorile în creștere ale materiilor uza­te recuperate. Recuperarea și reciclarea fierului, bunăoară, (reintroducerea în cir­cuitul productiv prin retopire, efectuată prin colectarea sortată, selectarea și ex­tragerea din deșeuri) a făcut ca prețul unei tone de fier vechi să crească pe pia­ța mondială de circa 3 ori. Și este întru totul firesc să se întîmple așa, dacă ne gîndim că rezervele metalifere ale globu­lui nu ajung decît pentru cel mult un secol, iar pentru unele metale, printre care și fierul, numai pentru 50 de ani. Materialele refolosibile, și în special me­talele, au devenit și devin tot mai mult o resursă importantă pentru economie. Și un al doilea aspect, generat de cel amin­tit anterior, se estimează azi la mai multe mii procedeele tehnologice cercetate și aplicate, care se folosesc în întreprinderi, ca să nu mai vorbim de întreprinderile construite special pentru folosirea deșeu­rilor și care nu se deosebesc, industrial vorbind, de cele constructoare de mașini sau de componente electronice. Pe piața mondială se produc și se oferă o m­­are varietate de linii mecanizate și automati­zate de recuperare, selectare și sortare a diferitelor metale din deșeuri. Soluția rea­listă o reprezintă însă cercetarea și im­plementarea unor soluții proprii, originale de maximă eficiență. La distanță de un singur an Dacă se poate vorbi de o trăsătură dis­tinctivă a acestui Simpozion, aceasta a constituit-o evaluarea lucidă, urgență a dimensiunilor problemei recuperării, în spiritul indicațiilor și orientărilor expri­mate cu absolută clarviziune de președin­tele țării încă în urmă cu șapte ani, la Ședința plenară lărgită a Consiliului Na­țional al Oamenilor Muncii. „Practic, nu există piesă de schimb — spunea tova­rășul Nicolae Ceaușescu — care să nu poată fi recondiționată și refolosită in metalurgie, in construcția de mașini, in industria chimică și in sectorul auto, la tractoare și altele“. Beneficiem, așa cum se știe, și de stipulările riguroase ale unei legi care a reglementat activitatea de recuperare, recondiționare și refolosire a pieselor și subansamblelor. Simpozionul din 1986 a constatat în acest context, că am intrat într-o nouă etapă a acestei activități, în care se impune organizarea științifică și sistemică a conceptului zerotehnologic de promovare a procedeelor moderne cu consum redus de energie și materiale in activitatea de recondiționare, de remanie­re, de prevenire a uzurii pieselor mecani­ce de schimb și sculelor, precum și de refabricare-modernizare a produselor des­tinate reparațiilor capitale. Și încă o con­cluzie, considerînd că valoarea pieselor, de schimb și a sculelor consumate în ac­tivitatea de exploatare va depăși la nive­lul anului 1990 impresionanta sumă de 100 miliarde lei pe an, înseamnă că prin aplicarea măsurilor preconizate de recupe­­rare-recondiționare-refolosire se vor rea­liza încă în anii ’80 economii suplimenta­re de ordinul miliardelor, atât la piesele de schimb propriu-zise cit și la energia economisită la nivelul­­ întregii economii naționale. • In­ les de concluzii Acțiunea denumită curent a celor „3 R“ nu-și poate găsi întreaga semnificație în afara unei sensibilizări și implicări co­respunzătoare a opiniei publice. Pe acest fundament al unei angajări colective se impune însă acțiunea decisivă de însușire a mijloacelor tehnologiilor și soluțiilor concrete de recondiționare cu instituirea unor criterii precise de recondiționabili­­tate, cu confirmarea unor mari avantaje economice, recenta Plenară comună a Consiliului Național al Oamenilor Mun­cii și a Consiliului Suprem, al Dezvoltă­rii Economice și Sociale, redefinind cu rigoare datele acestei importante pro­bleme, ne confruntă — la nivelul întregu­lui front tehnico-științific — cu obligația de perfecționare a acestei activități, de introducere a unor tehnologii și procedee moderne, cu imperativul demonstrării ma­rilor sale avantaje economice. Dr. ing. VASILE BERINDE director de programe MICM — ONUDI Ing. DAN VÂITEANU cercetător științific

Next