Magazin, ianuarie-iunie 1990 (Anul 33, nr. 1-26)

1990-01-06 / nr. 1

GH* Nr. 1 (1 481] din 8 ianuarie 1990 SUROGATUL ALIMENTAR ...numai cu cianură n-au încercat Pînă acum două săptămîni, n-aș fi putut dezvălui opiniei publice, nu eu, nu alt­cineva, nimeni, dar absolut nimeni, ade­vărul despre ce ..prețioase“ indicații se primiseră, ce dispoziții draconice erau date pentru alimentarea „cit mai științi­fică“ a poporului român. Mulți știam des­pre ele. Noi, ziariștii aveam toată docu­mentația, dar eram puși în imposibilitate de-a o publica. Alții, cei mai avizați, în­cercaseră să explice, să demonstreze cât de..., se întrebuința, cu mare grijă, ter­menul dificilă, era prea „raționala rațio­nalizare“ a produselor destinate consumu­lui. Am simțit cu toții, am plătit cu să­nătatea noastră, consecințele acestor „dis­pute“. Institutul de Chimie Alimentară, industria producătoare, Ministerul Sănă­tății și incă mulți alții se luptau cu argu­mente de netăgăduit ca să înfrângă cer­bicia și incompetența perechii ce nu ne scotea din apelativul „nesătuit ăștia“, ori de câte ori, în drumurile lor, vedeau, din mașini, imensele cozi la care chiar ei ne obligau să ne risipim energia și viața. Voi încerca să prezint ceea ce era numit „produs alimentar“, cu ajutorul specialiș­tilor de la Instituitul de Chimie Alimen­tară, institut ce are menirea să cerceteze calitatea produsului elaborat, valoarea lui nutritivă, compatibilitatea asocierii ma­teriilor prime în vederea realizării unor produse alimentare superioare, testarea lor, stabilirea tehnologiilor și rețetelor, experimentarea, producerea in serie scur­tă a mostrelor și incă multe alte Înda­toriri. La discuția noastră participă dr. ing. OVIDIU POPESCU, directorul institutului, dr. ing. NICULIȚA PETRE și ing. JEA­­NA BUZDUGA, directori adjuncți știin­țifici, ing. V­ASILE NICO­L­­ICI, președin­tele Comitetului Salvării Naționale din in­stitut, ing. ALEXANDRINA ТОМА, șef de laborator pentru chimia și tehnologia produselor lactata Și acum faptele. Le voi consemna fără a mai numi pe cei care răspund, pentru că toți știu exact cum au stat lucrurile, fiecare specialist din conducerea acestui important centru de cercetări a încercat să-și facă datoria cu onestitate, uneori nefind curs iresponsabilelor ordine. Deci, adevărul iese la lumină. — Am venit aici pentru prima dată cînd vă numeați Institutul de Cercetări pentru Industrie și Chimie Alimentară. Acum ați devenit doar Institutul de Chimie Ali­mentară. — Nu acum. Din 1981, cind s-a reorga­nizat cercetarea științifică și am intrat sub controlul și conducerea directă a „chimistului numărul unu al țării“. In ceea ce privește industria, ni s-a ordonat atunci clar și „academic“ : „Să vă trans­formați in polițiștii industriei. Și voi fi ei să faceți alimente așa cum vă spunem noi. Științific !“. — Și cum s-a concretizat gîndirea profund științifică a „savantului de renu­me mondial . Prin indicația ca produsele alimen­tare să se realizeze cu consumuri speci­fice de materii prime și de substanță nu­tritivă astfel alese incit, in multe cazuri, materiile prime impuse se situau sub li­mita tehnologică posibilă, iar valoarea lor nutrițională era scăzută. Cind a fost ca­tastrofa de la Teleajen, a doua zi ni s-a cerut să prezentăm conducerii superioare, chiar lui Ceaușescu personal, propuneri de produse alimentare, in care materiile prime de bază (respectiv carnea, zahărul, uleiul etc.) să fie folosite in cantități re­duse. Noi, cei de la institut, ca și colegii din centralele industriale am dat soluții ce ar fi putut fi considerate acceptabile pentru consumator, incercind, totodată, să-i satisfacem și lui pretențiile. Cu mina proprie, Ceaușescu a tăiat o bună parte din cifrele prezentate și a stabilit el însuși consumuri drastic ajustate. Fără nici o ex­plicație, fără nici un criteriu științific, tehnologic sau nutrițional. — Vă referiți la acele senzaționale pungi, așa zisele culinare, în care trebuia să cauți mult și bine pentru a depista in­fima bucățică de carne ? Sau la cele 200 g de brinză, unt sau salam, rația noastră pe lună sau, poate, la umilitoarea carte­­lare a tuturor produselor de bază ? Ca să nu mai vorbesc despre ..geniala" idee a fabricilor de mâncare, a tehnic dispusă. — Dac-ar fi fost numai atit ! Imagina­­ți-vă îngrijorarea noastră cind am consta­tat că lumea cumpăra punga de legume congelate, degradate și de neutilizat, pe care le și aruncau, de altfel la coșurile de gunoi, pentru a rămâne cu bucățica de carne, al cărei preț de cost se ridica, ast­fel, la 80 lei kilogramul, ea fiind, de fapt, de calitatea a doua. Auzise undeva că in Spania se prepară un sortiment de șuncă dintr-un amestec foarte bine dozat de carne și amidon, care acolo se face in serie mică, este foarte bună la gust, cu un aspect și miros de­osebit de apetisante și la un preț scăzut. Aceea este destinată unei anumite cate­gorii de cumpărători și are toate avizele sanitare pentru a fi bine tolerată. Așadar, Ceaușescu a dat ordin să se importe linia tehnologică din Spania, iar noi am fost obligați să înlocuim din rețetare mare parte din carne cu... amidon. Așa s-a „născut" șunca Muntenia. Nenorocirea este că amidonul in cantitate mare favorizează dezvoltarea de microorganisme dăunătoa­re sănătății. Toate studiile noastre, toate probele practice făcute pe cobai arătau că se naște un pericol. Am comunicat re­zultatele testelor. Ceaușescu nici n-a vrut să discute. Consoarta lui, cînd era vorba de chime (­ 7), nu accepta nici o părere, nici o sugestie. — Mi-ați spus că, Încâlcind dispozițiile, ați alcătuit, totuși, o rețetă echilibrată și am înțeles că nu numai pentru produsul in discuție, ci și pentru mezeluri, brînze­­turi, dulciuri și altele. Ele se elaborau aici, se executau mostrele, apoi rețetele avizate porneau spre industrie. Ce se în­tâmpla acolo, pentru că, din păcate, în afară de sarea care predomina, produsele erau, toate, o apă (la propriu) și un „cauciuc (la figurat sau aproape) ? — Industria nu putea respecta rețetarul de bază din cauza lipsei de materii prime. Atunci făceau înlocuitori la înlocuitori. Nu mai erau produse din carne, ci pro­duse cu carne. Se știe, lipsa sărurilor de fier asimilabile produce anemie. Lipsa tiaminei (aflată tot in carne) dă naștere la diznutriție. Sigur, și proteinele vege­tale, bogate in aminoacizi sunt foarte bune. Comunitatea economică euro­peană recomandă și aceste proteine. Dar in mod echilibrat și rațional. — Insist, și voi reveni cu aceeași între­bare, ori de câte ori, prin dezvăluirile dumneavoastră, vom afla, vom realiza cât de expuși am fost la ceea ce, cu oroare auzeam că se petrece în lumea a treia : subnutriția Deci, vă Întreb. Ați comuni­cat aceste grave consecințe cuplului me­galoman ? — Mergeam la discuțiile cu ei, însoțind conducerea ministerului. Explicam in cu­vinte bine alese — pentru că se infuriau repede — și termeni foarte simpli ca să ne putem face înțeleși. Era un paradox. Cei ce lucrăm in industria alimentară suntem­ specialiști, fiecare pe domeniul lui și știm foarte bine ce e util și se poate face și ce poate fi dăunător ți ne­realizabil. Dar asta o știm numai noi. Acolo intra in funcțiune stiloul „mira­culos“.. — De exemplu T — Acum 15 ani, consumul de carne pentru a se obține un kg de preparat era de circa un kg, in funcție de sortiment. In ultimii ani s-a redus la 550 gj kg de preparat de carne, diferența completin­­du-se cu ...înlocuitori. Tot așa, pentru păstrarea unei structuri bune (deci nea­­poase) și unei comportări corespunzătoa­re la masticație sunt necesari lianți pe care ii importam. Nemaiavând acces la acești lianți, indicațiile erau să-i înlocuim cu substanțe care dădeau efecte contrare. Adică cele despre care pomeneau­. Condi­mentele, necesare pentru diversificarea și finisarea gustului produselor, printre care un rol important il joacă binecunoscutul piper, lipseau. Deci era și el înlocuit in mod nefericit. — Care era soarta laptelui și a produ­selor lactate ? Vă invăța și in acest sector cum să vă faceți profesia ? Ce consumam, de fapt ? — Indicația era să se crească de apro­ximativ 2 ori producția produselor lac­tate. $i a dat și soluții : să se adauge în­locuitori de lapte in toată gama de pro­duse. Unele sortimente, după studiile și cercetările noastre sunt incompatibile din punct de vedere al gustului și­ mai ales tehnologic. Adică soia. Proporția impusă trebuia să fie de 30 la sută. Ministerul Să­nătății nu a acceptat pentru nimic in lu­me mai mult de 10 ш sută. Tot așa ne-a „recomandat“ să producem și sortimente cu adaosuri de paste de legume. — Altă idee „genială“­­ — Idee dezastruoasă. Pastele de legume au altă structură microbiologică decit laptele. Ca să nu mai vorbim de gust. Iar in ceea ce privește laptele propriu-zis, industria, presată de indicații, il primea „diluat“. — Cum justifica această mistificare î — In legătură cu nefericitele combina­ții pomenite, ne dădea ca exemplu pro­duse din străinătate care erau realizate in cantități foarte mici, pentru o anumi­tă grupă de consumatori, de regulă ve­getarieni sectanți ce preferau produse lactate cu amestec de soia si legume. — Oare el le minea ’ — Da. Gusta. Spunea că sunt foarte bune !— — Am auzit cu toții comunicatul Con­siliului Frontului Salvării Naționale ref­e­­ritor la cifrele reale la producțiile ac­ro­­alimentare. Diferențele dintre ce pri­veam noi, presa să publicăm și realitatea con­statată erau enorme. Știți cum se ajungea aici ? — Să zicem la orez. Pierderi’,ie trebuiau să fie de maximum 5—6 la s’ută. Trebuia dată o nouă indicație. Deci, să nu se arunce tărîța. Mazărea să nu se mai de­­cortice. Așa cum era adusă, de pe cimp trebuia băgată in conserve și in fabricile de mincare. Nuca pentru p­rodusele zaha­roase era înlocuită cu germenii de griu. Și așa mai departe... Dar dumneavoastră știți ce argument de necombătut aducea pentru a ne convinge că „i­șa e bine“ ? — Mărturisesc, întrebarea e mai mult decât ...surprinzătoare . — Spunea că așa a mincat el în închi­soare și— a trăit și. .. a crescut mare.......... ★ — Ce măsuri a­i luat de la începutul revoluției pmâ acum și ce v-ați propus In perspectivă . — Produsele necorespunzătoare s-au re­tras de pe piață, iar soia care era desti­nată produselor din lapte a fost repusă in drepturile ei firești și dirijată spre zootehnie. Nu vrem să acredităm, insă, ideea că soia nu este necesară, deoarece are calități nutritive deosebite, dar ea trebuie exploatată într-o proporție corec­tă, nedăunătoare sănătății consumatorului. OBIECTIVE : o selecție foarte severă a produselor. Cuvîntul de ordine este CA­LITATEA REALA, cu materia primă сi­­răspunzătoare, prelucrată după tehnologii optime. Individualizarea produselor după valoarea nutritivă, energetică etc. Diver­sificarea produselor și pentru diferite cate­gorii de virstă și afecțiuni, îmbunătățirea modului de prezentare a produselor și multe, multe altele... de bine. MELANIA CHIRIACESCU Robotică, cibernetică, electronică, auto­matizare... Și aș putea continua la nes­­firșit dacă aș înșira aici toate cuvintele interzise, aflate „sub embargou“ — cum cu „delicatețe“, ne erau comunicate „de sus“ —, cuvinte pe care presa nu avea voie să le folosească, înțeleg, vorbă să fie, dar asta era situația, cenzurarea unor cuvinte ca Libertate, Dreptate, Adevăr ș.a.m.d., (acestea fiind rezervate doar ci­tatelor din „neprețuita operă“ și „ma­gistralele cuvintări“, precum și „ecou­rilor“ pe marginea acestora), sensul și valoarea lor politico-socială fiind o ade­vărată dinamită pentru regimul de dic­tatură. Dar, mă întreb și azi, de ce Electronică , Robotică, Automatizare, fără de care nicăieri și niciunde in lumea mer Cuvinte sub dernă nu se poate vorbi de progres, de eficiență, de știință. „Omul este cel mai prețios capital — s-a spus, demagogic — și nici­un fel de automatizare nu poate înlocui omul“. Și s-a văzut, în aceste zile tragice, cu­ preț­iunea clica ceaușistă pe acest capital, pe care l-a risipit cu aceeași nonșalanță cu care a risipit și distrus toate bogățiile ță­rii. Insă „tovarășa de viață și luptă, sa­vantul de renume mondial“ — fie-mi ier­tată. Încă, in aceste zile, folosirea acestor titulaturi „oficiale“ — făcea alergie la embargou orice referire la domenii care ar fi putut intra in concurență cu prestigiul ei de „glorioasă creatoare a chimiei românești“. Pace, fie, profesore Nenițescu, in fine, nu te vei mai răsuci in mormînt, gă­­sindu-ți pacea pe care nu ai avut-o Încă de cînd țesătoarea de intrigi și prețioase indicații (pardon, îndrumări directe și nemijlocite, indicațiile fiind rezervate lui) a aspirat la titlul de doctor. Pentru în­ceput, pentru că, de s-ar fi putut cum­păra, cu banii noștri, firește, și-ar fi dorit premiul Nobel. Astăzi, și pentru știința românească, s-a întors o pagină neagră. O pagină pe care, cu cerneală, e drept, simpatică, adevărații oameni de știință și-au scris totuși opera, in condiții de neînchipuit, condiții pe care aceste cuvinte aflate sub embargou le ilustrează simbolic și de­plin. O operă ce se cere relevată de „reactivii“ absoluți și universali ai li­bertății noastre adevărate, pentru a fi valorificată, continuată, știința româneas­că, cea care a dat lumii atit­ea valori reale, universale, va ști cu atit mai mult astăzi să se afirme, in climatul de depli­nă libertate instaurat de revoluție, ca o autentică forță de progres și civilizație. MARIAN GRIGORE

Next