Magazin, iulie-decembrie 1990 (Anul 33, nr. 27-52)
1990-07-07 / nr. 27
ASEDIU ASUPRA... CASEI ALBE Milly, cîinele preferat al lui George și Barbara Bush. în fiecare noapte se arată agitat și mereu ciulește urechile. Nu a reușit pînă în prezent să se obișnuiască cu rumoarea care străbate din afară în ciuda geamurilor blindate ale Casei Albe. In fiecare noapte se aud rafale de puști mitraliere, împușcături seci de pistoale, mai îndepărtate de camera președintelui, zgomotele luptelor vecine și chiar mult mai îndepărtate de camera președintelui. Toate zgomotele ajung din aproape toate cartierele, în mod special din cele locuite de negri, care, după miezul nopții, angajează lupte între grupuri rivale, soldate cu câte un mort la fiecare 16 ore. Sosesc din diferite cartiere pe care polițiștii le-au botezat „little (micul) Nam", „little Vietnam“ sau „little Beirut“. Parcurgem încet „Alabama Avenue“, un drum delimitat de case murdare, in majoritate fără uși de intrare. Ferestrele sînt baricadate cu bucăți de lemn. Geamurile nu rezistă decît maximum o jumătate de zi. Mașina în care ne aflăm, un Chevrolet aparținînd poliției, primește o înșiințare radio : „In apropiere se aud focuri de revolvere. Se trage într-o stradă aflată în apropierea noastră. A început lupta între două grupuri rivale. Intr-un cartier învecinat se află în curs de desfășurare o încăierare. Din aparatul de radio răsună apeluri pentru întărirea patrulelor. Au fost depistați și arestați cîțiva vînzători de crack, ambulanțele sanitare își fac apariția pentru a transporta cîțiva răniți. Ne continuăm cursa. Un polițist apare în fața mașinii și ne sfătuiește . ..Aici este un cartier foarte periculos. Fiți foarte atenți !“. La un colț de stradă, un tînăr de culoare, iese din umbra străzii și se apropie de noi. Este un vinzător de droguri, își însoțește oferta cu sfat amical : „Albii nu au ce căuta în această zonă“. Unul din însoțitorii noștri ne atrage atenția că acest delincvent cunoscut lor este de origine jamaicană. Orașul Washington este în mîinile jamaicanilor, care controlează tot traficul cu stupefiante. Este o afacere care se ridică la sute de milioane de dolari. O cifră exagerată mai ales în raport cu cei numai 700 000 de locuitori, dar care au atras două bande de traficanți din Los Angeles („Blods“ și „Crips“), dornici să pună capăt monopolului exercitat de jamaicani. Dar noii veniți nu au de înfruntat numai pe jamaicani ci și alte bande mult mai bine organizate formate din columbieni, chinezi și coreeni, care, instalați în vile somptuoase din cartierele rezidențiale, conduc cu mîini ferme piața stupefiantelor. Ne continuăm cursa. La un alt colț de stradă găsim un negru pe marginea trotuarului. Are două gloanțe în corp, unul în stomac și altul într-un picior. Cîteva persoane care se află in apropiere declară că nu au văzut nimic : în aceste cartiere nu se găsesc niciodată martori... Din aparatul de radio răsună, mereu mesaje, semnale de alarmă, ordine. Ai, la un moment dat, impresia că te afli într-un loc unde se desfășoară un adevărat război civil. Cu greu poți accepta ideea că, totuși, te afli în capitala S.U.A., orașul lui George Bush, a parlamentului, a ministerelor, orașul în care locuiesc funcționari superiori, lideri de partid, lobbiști și Primarul. Cînd soarele apune în spatele fluviului Potomac, cînd cohortele de funcționari ai guvernului etc. se retrag în casele lor, din cartierele sărace, din case vechi și dărăpănate, apar tineri traficanți de stupefiante, hoți, prostituate care, la miezul nopții, reiau „activitatea“ și luptele suspendate la ivirea zorilor... La poliție poți, oricînd, să găsești cifre statistice privind morții. In anul 1987 au fost 227, toți împușcați sau înjunghiați. In anul 1988 tragicul bilanț a crescut la cota de 372 , 59 omucideri la fiecare una sută de mii de locuitori, un procent care face din Washington, orașul cel mai violent din S.U.A. Primele date referitoare la anul în curs indică o creștere și mai substanțială. Față de situația fără precedent din oraș, poliția și primăria au decis să ia unele măsuri : legea portului de arme a fost modificată în sens restrictiv , cel găsit cu arme de foc (fără permis), riscă cinci ani de închisoare : tinerii care nu au împliniți 18 ani nu pot circula de la ora 23 la 6 decît in compania unor adulți, în caz contrar urmînd să plătească amenzi usturătoare. Pentru combaterea stării de lucruri numărul polițiștilor a crescut la 4000 dar cu toate aceste măsuri, capitala lumii libere a rămas un adevărat oraș asediat, o capitală a delincventei. Negrii, care reprezintă circa 70 la sută din populația orașului, trăiesc in condiții tragice, sub orice limită de sărăcie și este foarte limpede de ce caută și se simt atrași de posibilitatea de a cîștiga mai mult (și cîteodată mai ușor), făcind trafic de stupefiante, mai ales de crack, " „Aici toți trag cu arme, spune Stephan Rickman, unul dintre șefii poliției. Trag vinzătorii de droguri, care își apără propriile zone de vinzare, trag toxicomanii si care au nevoie de bani, trag traficanții in acei drogați care nu-și achită datoriile. „ Pentru numai cinci dolari, la Washington se poate muri“... “ Fragmente dintr-un reportaj apărut în revista „Domenica del corriere“ nr. 21 [UNK]89. Traducere și prelucrare de GH. RUSU Mai mult decît un rege al rock-ului an Rock-urile asemănătoare intre ele deveniseră deja obsedante pentru interpret și banale pentru public. Elvis simțea nevoia unei evadări din acea lume întunecoasă și restrinsă și totodată necesitatea abordării unui alt gen de melodie, mult mai expresivă și mai profundă decît toate cele de pînă acum. Dar această trecere, care reprezintă calea spre maturizarea cîntărețului, se va afla, din păcate, în umbra filmelor slabe, impregnate puternic cu o aură comercială, atît a peliculei în ansamblu, cît și a majorității melodiilor de pe coloana sonoră. Lăsînd însă generalitățile la o parte și privind în profunzime cariera starului, acea reorientare muzicală, respectiv cotitura spre romantism din viața lui Elvis Presley ne-ar apărea ca fiind ascensiunea spre perfecțiune și desăvîrșire care a dat naștere pînă la urmă acelor superbe melodii ale anilor ’70. In ciuda faptului că apogeul carierei lui Elvis l-a reprezentat perioada 1958—1963, valorosul interpret Elvis Presley nu s-a născut decît în ultima parte a creației sale. Iar splendidele melodii lente ca „Are You Lonesome Tonight“ (Te simți singură deseară ?), „It’s Now or Never“ (Acum ori niciodată) sau „Can’t Help Falling in Love“ (Nu pot să nu mă îndrăgostesc) din acea perioadă de aproximativ cinci ani care a reprezentat punctul culminant al vieții sale muzicale, nu a făcut altceva decît să anticipeze nașterea celui de-al doilea Elvis. Unii însă, ignorînd activitatea lui de după 1965, această linie separantă a celor două cariere — căci putem vorbi despre așa ceva în viața statului —, nu văd în el decît acel „rege al rock-ului“ care prin melodiile sale ritmate a generat așa numita muzică „Heavy Metal“ de astăzi. Dar să fi existat numai acest Elvis ? Să-l ascultăm cîntînd „Who am I !“ (Cine sînt eu ?), considerîndu-se, în ciuda celebrității, o persoană oarecare măcinată de iluziile vieții, sau obsedat de acel „Indescribably Blue“ (albastru indescriptibil) atît de frecvent în melodiile sale. Apar,e drept, și în perioada ’70—’77 rock-uri sau cîntece ritmate, dar de astă dată se impun printr-o altă factură artistică, nu cea clasică a anilor ’50. Și, totodată, încercînd ca orice cîntăreț să introducă ceva nou, excepțional, în creația sa, Elvis reușește să transforme vechile sale șlagăre, ca „All Shook Up“, „Heartbreak Hotel“ „Hound Dog“, „Souspicious Minds“ etc. în niște melodii noi, care parcă n-ar avea nimic comun cu cele înregistrate cu zece-cincisprezece ani în urmă. De fapt, principalele aspecte ale celei de-a doua părți a carierei muzicale a lui Elvis, care i-au asigurat celebritatea și unicitatea, le-au reprezentat stilul de interpretare nemaiîntilnit pînă la el, acele show-uri care aduceau atîtea surprize spectatorilor prin jocul scenic al cîntărețului și maniera sa de a da o nouă viață învechitelor sale piese, „Mistery Train“ (Trenul misterios), „In the Ghetto“ și altele. ADDENDA |Д [UNK]|CUNOAȘTERNI WESI SĂLI DE OPERAȚIE... ÎN SPAȚIU ...........................................— n Potrivit unor informații recente, se spune că in viitorul apropiat vor fi amenajate laboratoare și săli de operație in spațiul extraterestru. Va fi oare posibil așa ceva ? Există proiecte care au în vedere ca la începutul anilor ’90 sovieticii să realizeze la nivelul stației orbitale Mir un laborator prevăzut cu o sală de operații chirurgicale. Funcționalitatea acestuia va fi experimentată de un biolog și un chirurg care vor rămîne timp de trei luni în spațiu. Medilab (acesta este numele dat laboratorului) va fi echipat cu o masă de operații și material anestezic. Primii pacienți nu vor fi alții decît... șoarecii și maimuțele. Sovieticii consideră că, utilizind acest tip de modul, vor putea asigura in mai mare măsură asistența medicală a cosmonauților pe timpul șederii lor în spațiu. Se apreciază că dacă unul dintre membrii echipajului manifestă în mod neașteptat o boală gravă, ar fi deosebit de riscant sau poate chiar imposibil să fie readus pe Pămînt in timp util, avindu-se in vedere distanta de parcurs. In plus, se ține seama de condițiile cu totul speciale pe care cosmonautul le are de suportat in momentul aterizării. Fără îndoială, operațiile ce urmează să fie practicate în spațiul extraterestru, comportă riscuri deosebite. Chirurgii nici nu pot, în consecință, să practice intervenții obișnuite asupra pacienților. Ei trebuie, în primul rînd, să-și ia numeroase măsuri de siguranță vizînd disminuarea riscului operator. Laboratorul va trebui să beneficieze de un sistem de protecție septică de excepție, înainte de a pătrunde in laborator, personalul va trebui la rândul său , să se supună unor riguroase măsuri de igienă și asepsie. In paralel cu cercetările de ordin chirurgical, activitatea cotidiană a acestui laborator se va desfășura și în sensul efectuării examenelor medicale de rutină pentru cosmonauții echipajelor, precum și al practicării de experiențe mai deosebite asupra animalelor vii. A.P. il ! Universitatea |------------j liberă ! București Stau de vorbă cu domnul prof. dr. ION SPANULESCU, din partea Universității libere București, prima universitate liberă din țară. Discuția noastră are în vedere citeva idei pe care le sperăm de mare interes pentru tineri, și nu numai pentru ei. Mai întîi, așadar, ce este Universitatea liberă București în înainte de a da răspunsul, voi consemna că pe plan mondial există un număr de universități particulare cu un prestigiu bine cunoscut. Spre exemplu, in Japonia, unde numărul colegiilor și universitătilor se apropie de cifra de o mie, circa optzeci la sută din aceste instituții sînt particulare. Procentul de tineri admiși in învățămîntul superior fiind de patruzeci la sută sau chiar mai mult. La noi în țară acest procent era și este de șaisprezece-șaptesprezece la sută. Numărul de studenți la mia de locuitori fiind foarte mic. Pentru a oferi posibilitatea unui număr cît mai mare de tineri să urmeze cursurile superioare, la un nivel cit mai înalt și mai competitiv, un colectiv de profesori universitari a luat inițiativa înființării Universității libere București, îndeobște, este vorba de personalități ale vieții noastre științifice. — Care sînt condițiile de intrare în această instituție particulară ? — Admiterea în Universitatea liberă București se va face de regulă fără concurs. Sau pe baza unor discuții (colocvii) la consiliile facultăților. Sau, în fine, pe baza unor teste care să facă dovada capacității intelectuale și psihologice ale candidaților, de a urma o facultate. Aici aș vrea să aduc cîteva completări deosebit de importante. Nu înseamnă, prin cele afirmate mai sus, că intrarea în Universitatea noastră ar fi pur formală. Dimpotrivă, trebuie să subliniez că selecția este foarte riguroasă, ea efectuindurse de-a lungul anilor de studii. Nivelul predării cunoștințelor și exigența la examene fiind foarte ridicate, așa că, nu toți cei chemați vor absolvi această universitate. Depinde totul de aptitudini și de munca fiecărui student. Dar trebuie să mai adaug că noi vom ține seama de notele și mediile obținute de candidați la materiile la care se prezintă la Universitatea noastră. — Ca în toate instituțiile de învățămînt superior din lume, este de la sine înțeles că Universitatea reclamă și niște sarcini materiale din partea candidaților. Ce ne puteți spune despre acestea ? — Deși U.S.B. este o instituție de tipul Non-Profit, ea trebuie, se înțelege, să-și finanțeze activitățile , plătirea salariilor, chiriilor, întreținerii, impozite și nu in ultimul rînd să-și perfecționeze baza materială (laboratoare) și să facă investiții pentru dezvoltarea ei ulterioară. Concret, se autofinantează pe baza taxelor de școlarizare in fiecare an universitar, a activităților de pregătire post-universitară și de doctorat, a contactelor de cercetare precum și a donațiilor de orice fel, și sprijin financiar de la stat sau întreprinderi interesate. De altfel, prin înființarea acestei universități, se aduce o importantă contribuție la dezvoltarea invățămintului superior din România, deci, în această direcție se aduce un important sprijin statului. Este normal ca și statul să sprijine cît mai mult această inițiativă. — Cum vedeți în acest sens sprijinul din partea statului ? — In cazul nostru, solicităm sprijin în acordarea clădirilor pentru spațiu de învățămînt, scutirea de chirii — care sînt destul de mari — și anumite facilități privind dotarea cu aparatură din țară și străinătate, aprobîndu-se în acest scop fondurile necesare. De asemenea așteptăm un sprijin efectiv pentru finalizarea formalităților de funcționare și de demarare a activității noastre chiar din toamna acestui an. — Pînă în clipa cînd stăm de vorbă, ce s-a realizat pe această linie ? — Din discuția cu dl. ministru adjunct Paul Cornea a reieșit că Ministerul Invățămîntului susține ideea înființării acestei Universități, precum și a altor instituții de învățămînt similare. Acum se impune ca din actuala lege a învățămîntului să se abroge articolul 3, care stipulează existența exclusivă a învățămîntului de stat, așa cum s-au abrogat multe alte articole referitoare la pregătirea politică, educativă etc. etc. Intr-un cuvint, așteptăm o concretizare mai rapidă deoarece pînă în septembrie, cînd se deschide noul an universitar nu mai este prea mult timp. Trebuie să menționez că la ora aceasta planurile de învățămînt pentru toate facultățile din cadrul U.S.R. sînt elaborate, fiind în concordanță cu planurile de învățămînt ale altor instituții similare din țară și străinătate. ION ȚUGUI