Magazin, iulie-decembrie 2003 (Anul 46, nr. 27-52)
2003-07-03 / nr. 27
Spectacolul cunoașterii Plângem, hohotim de râs, tremurăm de teamă, țipăm de surprindere... Să fie acestea o moștenire a trecutului nostru primitiv? Studii recente vin să infirme această părere. Emoțiile par o adevărată otravă pentru rațiune, pentru ceea ce numim inteligență. Oare, așa să fie? Creierul care patinează Dimpotrivă - spun cercetătorii - lipsit de un context emoțional, creierul nostru ar fi ca o mașina ale carei roți se-nvârtesc în gol. Exista numeroase persoane care au memoria bună, sunt inteligente, însă iau decizii foarte greu, chiar în probleme puțin semnificative (de tipul „ce coafura sa-mi aleg?”, „sa citesc sau sâ mâ uit la televizor?”, „duminica, merg la teatru sau la prietenul X?” ș.a.m.d.). Explicația, blocajul emoțiilor, al circulației acestora - veritabil handicap, caci ele reprezintă un remarcabil amplificator pentru activitatea cerebrala. Sunt așadar indispensabile rațiunii, ca și decriptării lumii. Daca creierul ar trata în ansamblul lor datele venite din exterior, ar ajunge rapid suprasaturat. Dar emoțiile se afla „la datorie”, tocmai pentru a-i ajuta sa faca trierea. Ele îi semnalează informațiile cele mai importante, susceptibile de a avea consecințe pozitive sau negative asupra vieții noastre: închipuiți-va câ ați ieșit la cumpărături și creierul e asaltat de nenumărate mesaje: e foarte cald... miroase a benzina... un barbat plimba un câine superb... se-aude muzica populara, dintr-un bloc... trebuie s-o iau la stânga... Deodată, atenția vi se focalizează pe mașina care se îndreaptă spre dumneavoastră, în viteza. Aceasta înseamnă ca emoția cea mai puternica a fost pusa în valoare de creier, din fericire! Ghici cine sunt eu! Emoțiile ne ajuta și sa-i înțelegem pe oamenii din jur. Cum ar suna un discurs farâ ritm, fara variații de ton? Modularea vocii, a gesturilor auxiliare, a expresiilor feței scot în relief cuvintele și ideile importante, totodată relevând intențiile și starea de spirit ale interlocutorului. La fel de important ca și cuvintele este și sa știm daca acesta vrea sa ne impresioneze, sa ne ironizeze ori e furios. Mesajul implicit ne ajuta sa decriptam sensul real al cuvintelor rostite. Oamenii de știința au identificat chiar zone cerebrale special destinate descifrării emoțiilor celor din jurul nostru, ceea ce denota importanța problemei. Atunci când observam o persoană înspăimântată, nervoasa, fericita etc., creierul nostru recopiaza emoția interlocutorului și ne face sa o resimțim, la rândul nostru, mai mult sau mai puțin accentuat. Sa recunoaștem ca, deseori, ne enervam când avem în preajma un om nervos, coleric, ori ne simțim liniștiți, daca interlocutorul nostru vorbește calm, deschis. Totuși, trebuie aflat și un amânunt mai degraba insolit, foarte important: aceeași emoție poate fi exprimata diferit, în funcție de cultura, de cutumele comunității celui ce se exprima. Astfel, de pilda, îndrăgostiții japonezi stau alături, tâcuți, în timp ce la noi, mulți se saruta în plina strada, farâ complexe. Seiful cu fericire Lobul prefrontal stâng (al creierului) constituie una dintre zonele „rezidențiale” ale emoțiilor, respectiv... responsabila cu fericirea. Exista aici o legătură strânsa cu memoria, consolidata datorita emoțiilor. Nu ne amintim absolut tot сват trâit (ar fi la fel de traumatizant, ca și daca am uita tot trecutul); așadar, emoțiile ne ajută la a pune ordine în amintiri, „imprimând” de două ori mai bine un eveniment cu caracter emoțional, față de unul neutru. De altfel, o emoție puternică se înregistrează sub două forme diferite. Una în memoria conștientă (numită „memoria explicită”), care înregistrează loc, dată, persoane participante la eveniment și cealaltă în memoria inconștienta („emoționala”), care înregistrează reacțiile corporale, pulsul, tremuratul mâinilor, transpirație subită etc. Când apare un stimul ce amintește de evenimentul respectiv - un parfum, o imagine fugitiva, o scurtă succesiune sonoră — ambele memorii sunt reactivate simultan, ceea ce ne face să retrăim sub o altă formă ceea ce ni s-a întâmplat cândva. ADRIAN-NICOLAE POPESCU Revoluție în știință? Fapt fara precedenta revista științifica anunța ca va prezenta „fenomene neașteptate și uluitoare”, iar rezultatele prof. John Joannopoulos și ale grupului sau de la MIT justifica afirmația! Ceea ce fac cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Masachussetts este o adevaratâ alchimie: dispozitivul lor permite cu mare ușurința și cu eficiența de 100% modificarea culorii luminii incidente în... orice! Ceea ce pâna acum se putea realiza doar recurgând la energii imense (de ordinul megawaților sau gigawaților!), ei reușesc printr-o simplă trecere a luminii printr-un așa-numit cristal fotonic. Un asemenea cristal „prinde” ca într-o cursa lumina și, putând deveni când transparent, când o fac, o face sâ-și schimbe dupa propria noastră dorința frecvența - deci culoarea. O data „intrata” în cristal, lumina se ciocnește de pereții acestuia ca într-o adevarata sala a oglinzilor. Dupa aproximativ 10.000 de reflecții (care se produc în 0,1 nanosecunde), lumina devine dintr-o data din roșie, albastra sau din lumina vizibila devine radiație infraroșie. Când apare ca un lichid strălucitor, când da impresia ca s-a transformat într-un adevarat val de căldură. Noua tehnică, așa cum spune și prof. Joannopoulos, poate permite ceea ce până acum nimeni nici nu gândea. De exemplu, vom spune adio, filtrelor de culoare care, pentru a lasa sa treaca doar frecvența dorita, le „taie” pe toate celelalte, ducând implicit la mari și inutile pierderi de energie. Marii beneficiari vor fi becurile și celulele solare mult mai performante, rețelele de telecomunicații și imageria medicala, care va dispune în curând de tehnici de investigare mai puțin periculoase decât razele X. MIHAELA DOROBANȚU Sala oglinzilor ♦ Știința se confruntă cu „fenomene fizice neașteptate și uluitoare”♦ Lumina devine un lichid strălucitor și își poate schimba culoarea după dorință ♦ Pe lângă „radiografiile nepericuloase” marii beneficiari vor fi celulele solare și telecomunicațiile Benefcii pe toată linia Nr. 27 (2382) din 3 iulie 2003 ^magazin 3 de memorie , echipă de ingineri și neurologi californieni a realizat o proteză cerebrală destinată preluării funcției unor celule ale hipocampului, acea parte din creier indispensabilă procesului memorării. O premieră care se anunță istorică, proiect deosebit de ambițios I surclasează tehnologic • actualele implanturi de electrozi folosiți în terapia maladiei Parkinson sau a tulburărilor obsesionale compulsive, concretizat printr-un dispozitiv care va „înlocui” o zona foarte precis delimitată a creierului. Este vorba despre un circuit integrat implantat în craniu și conectat printr-o sonda la creierul bolnavilor vizați. In realitate, proteza de memorie va „înlocui” doar un tip de celule - CA3 din interiorul hipocampului. Pentru a realiza proteza, oamenii de știința au pornit de la un hipocamp de șobolan pe care l-au taiat în bucăți, fragmentele supuse experimentelor fiind menținute în viața într-un mediu nutritiv. Apoi au înregistrat activitatea neuronilor CA3, supuși unei game de stimuli electrici. Spectrul de activitate a neuronilor obținut în acest mod a fost transpus într-un model matematic pe baza câruia s-a realizat un circuit integrat, având rolul de a simula activitatea neuronilor CA3 ai hipocampului. Un mod de abordare a creierului care elimina studiul exhaustiv al tuturor conexiunilor neurale și al tuturor celulelor specializate ale hipocampului. Lucru pe care, de altfel, majoritatea oamenilor de știința îl considera imposibil. Una dintre problemele care urmeaza a fi rezolvate în faza finala o constituie interfața dintre neuroni și circuitul integrat. Până acum s-au înregistrat mari progrese în conectarea de neuroni pe sonde electronice. Specialiștii californieni au declarat ca sunt în masurâ sa conecteze neuroni și pe circuite integrate, neuroni stimulați cu ajutorul factorilor de creștere. Având în vedere faptul ca hipocampul primește mii de axoni (axonul fiind o prelungire a corpului neuronului prin care se propaga influxul nervos) de la numeroase alte regiuni ale creierului, mai ramâne sa se determine cu mare precizie cum și unde va fi conectata proteza pentru a leza cât mai puțin hipocampul. Cercetătorii mizează pe un aliaj de nădejde: capacitatea adaptativa a creierului de a restabili legaturile neurale. Deocamdată, circuitul integrat a fost conectat pe fragmente de hipocamp de șobolan, urmând ca implantul protezei în craniul unui cobai viu sâ se faca peste doar câteva luni. Iar peste câțiva ani, va veni rândul maimuțelor și omului. DORIN MĂRAN HÂRTIA ASURZITOARE! Trei fizicieni de la Universitatea tehnologică din Helsinki au demonstrat că ruperea hârtiei produce un zgomot comparabil cu cel al cutremurelor de pământ ori al spargerii unui pahar. „Larma" consistă într-o multitudine de mini-explozii ale căror intensități, durate și intervale de timp urmează o „lege de putere”: ele sunt cu atât mai puțin frecvente, cu cât sunt mai grave, mai îndelungate și se succed după pauze mai lungi. Efectele acustice înregistrate sunt caracteristice fenomenelor critice, precum cele deja amintite. Originalul fenomen este generat de fibrele lemnoase din hârtie. Așadar, atenție la produsele de papetărie, care ne pot asurzi! „FOTBALENA”CAMPIOANĂ Nu despre vreun nou sport este vorba, ci despre fulerenă, o moleculă formată din 60 de atomi de carbon cu o geometrie fascinantă; i se mai spune și „fotbalenă”, datorită asemănării evidente cu o minge de fotbal. Necunoscută până în 1985, ea constituie principalul material de studiu al unei echipe de cercetători japonezi, care și-au atras aprecierile colegilor din întreaga lume. Ei au reușit să pună la punct modul de exploatare practică a fulerenei, în calitate de conductor electric. Mai exact, au reușit să realizeze rețele de nanofire din acest material, ceea ce va permite fabricarea de celule fotovoltaice sau„,,nanocircuite electrice suple”. In interacțiune cu lumina solară, materialul provoacă un tranzit de electroni, adică în final generează curent electric. Așadar, cercetătorii promit că într-un viitor apropiat clădirile se vor putea alimenta cu energie electrică, direct de la soare, prin intermediul vopselei acoperișului! VRĂBIILE ȘI ISTORIA Peste 10.000 de ani, atât consideră oamenii de știință că îi leagă pe oameni de vrăbii. Cam de când Homo sapiens a început să cultive cereale sălbatice, furnizoare de hrană și pentru micile păsări. De atunci, ele îl însoțesc pe om pretutindeni, până în inima marilor orașe, ajungând să constituie un insolit și tulburător barometru al civilizației noastre. Sună ciudat? Să vedem: în doar 20 de ani, efectivele de vrăbii s-au redus dramatic, cu peste 50%. Cercetările indică foarte clar că la originea fenomenului stau degradarea mediului natural și transformările radicale inițiate de om asupra acestuia. Noile practici agrare, folosirea insecticidelor și a ierbicidelor ș.a.m.d. au declanșat transformări nefaste în cadrul ecosistemelor ce includ și vrăbiile. Astăzi, hazard sau avertisment „metaforic” pentru omenire, locurile preferate de vrăbii pentru cuibărire sunt monumentele istorice... (A.N.P.)