Magazin, iulie-decembrie 2010 (Anul 53, nr. 26-52)

2010-07-01 / nr. 26

Spectacol­ul cunoașterii Evaluarea conștiinței unt acești pacieți într-o stare vegetativă carac­terizată prin absența conștiinței minimale? Au un nivel de conști­­­­ință normal fără să­ poată comunica altfel decât clipind sau mișcându-și pupilele? De 30 de ani medicii folosesc așa­­numita scară de comă a lui Glasgow care detectează variațiile stării de conștiință. Din păcate această metodă nu poate detecta și variațiile subtile. Procedeele cele mai simple constau în comenzi de genul: închideți ochii, clipiți, urmăriți acest obiect aflat în mișcare­­­a unei oglinzi, de pildă, care poate e­­valua mai bine percepția vizuală, unul dintre primele semne de conștiință - strângeți-mă de mână, mișcați-vă pi­cioarele! Diferențierea stării vegetative (SV) și a stării de conștiință minimală (SCM) e fundamentală, dar în funcție de cauza care a provocat coma; în ca­zul unei hipoxii, șansele sunt inexis­tente. Dacă e vorba de un traumatism cranian, e nevoie de o perioadă de un an pentru ca medicii să se poată pro­nunța; în acest caz, o serie de pacienți au ieșit din starea de comă. Un pacient în SCM resimte emoții și percepe du­rerea așa cum nu se întâmplă în cazul SV, ceea ce implică tratamente antal­­gice și un program de reeducare, șansele pacientului de recuperare fiind promițătoare. Institutul de neuroștiințe din New Jersey a pus la punct o scară de eva­luare mai performantă, cu un program complex de exerciții vizuale, motrice, auditive, utilizată în doar câteva spitale din SUA, cu un personal supercali­­ficat, întrucât protocolul medical e extrem de rigu­ros. Extrem de impor­tante sunt observațiile fă­cute prin RMN care pot scoate în evidență exis­tența în creier a unei rețe­le minimale a conștiinței. Unii specialiști au recurs la un experiment atipic, administrând un somnifer (zolpidem). S-a constatat cu stupoare că anumite funcții (motorii, de pildă) au fost activate, fără să poată fi înțeles mecanismul ameliorării stării pacien­ților. Un alt examen clinic neurologic, util în definirea regiunilor cerebrale, este efectuat de tomograful cu emisii de pozitori (TEP). Pacientului i se ad­ De zeci de ani sunt întreprinse cercetări laborioase legate de pacienți în stare de comă și de perfecționarea tehnicilor de reanimare. O boală despre care se știe foarte puțin și care ridică nenumărate semne de întrebare. ^pagazina ministrează glucoza radioactivă după care este introdus într-o cameră obscură timp de 20 de minute, atât cât e nevoie pentru ca glucoza să fie absorbită de celulele nervoase, după care pacientul e introdus în tomograf. Captând ra­dioactivitatea emisă de glucoza, aces­ta realizează harta metabolismului cerebral. Toate aceste investigații sunt interpretate în vederea unui verdict, a unor concluzii vizând evoluția bolii, a șanselor de reabilitare. Unii pacienți își revin din starea de comă, dar medicii nu știu niciodată e­­xact de ce. Nici măcar dacă programe­le de stimulare au avut un rol important. Viitorul tehnicilor de recuperare este din păcate incert. Se mizează în special pe tratamente de tip stimulare intracerebrală cu electrozi. Riscurile, reale, sunt însă greu de evaluat. Un proiect european, Decoder, mizează pe dezvoltarea unei interfețe creier­­computer, pentru a permite măsurarea activității electrice a creierului, permi­țând computerului să o traducă și cre­ând astfel o comunicare cu pacientul. e Cum să trăim 100 de ani Uneori, nu prea știm nici noi de ce, dar ne dorim cu ardoare să trăim cât mai mult. Iar dacă, așa cum ne spun miturile și legendele, în urmă cu multe ere oamenii trăiau sute de ani, în ziua de azi, a fi centenar reprezintă un adevărat record, la care nu mai visăm. Și to­tuși... în urma unui studiu asupra longevității umane, cercetători ai Institutului pentru îmbă­trânire „Albert Einstein" din New York afirmă că au reușit să izoleze genele responsabile de creșterea speranței de viață, astfel încât să se poată crea în acest sens un medicament, cât mai curând. Cercetătorii spun că ADN-ul per­soanelor longevive este cel ce determină dura­ta de viață mai ridicată decât la altele, indife­rent de modul de viață, mai mult sau mai puțin sănătos. Studiul a implicat peste 500 de persoane cu vârste cuprinse între 95 și 112 ani, iar Nir Barzi­lai, coordonatorul acestuia, a declarat că aceste persoane au fumat, sunt suprapondera­le, au colesterolul ridicat, în proporție de 30%, până la 95 de ani, dar genotipul lor le protejează față de influențele nocive din afară. Profesorul consideră că o viață sănătoasă poate ajuta la creșterea speranței de viață cu câțiva ani, dar că este vorba totuși despre o acțiune limitată. Tratamentul preconizat ar mări producția colesterolului „bun" în corp, reducând astfel riscul maladiilor cardiace și al accidentelor vasculare cerebrale, totodată pre­venind și apariția diabetului. Medicamentul „de viață lungă" s-ar putea afla pe piață peste cinci-zece ani, el fiind recomandat începând de la vârsta de 40 de ani. (A.N.P.) Nr. 26 (2744) din 1 iulie 2010 UN UMANOID în spațiu NASA va trimite în spațiu cu destinația Stația Spațială Internațională, robotul umanoid R2, cu o greutate de 140 kg, rod al colaborării dintre specialiștii NASA și General Motors. O premieră mondială­ R2 va asista echipajul navetei americane în numeroase activități de la bordul stației și în exterior. Un robot la care s-a lucrat timp de 6 ani și care a dovedit experimental o excepțională dexteritate în manevrele pe care le execută, unele de o mare finețe. Fără să dea cel mai mic semn de oboseală... E­ste vorba de o pre­mieră mondială! Operația, extrem de complexă și de­licata, a fost reali­zată pe un pacient cu o fața desfigurată (bărbatul nu putea vorbi, mânca, respira, fără ajutor medical). Până în prezent, cele 10­ grefe de fața realizate în lume au fost parțiale. De astă dată, realitatea a luat locul ficțiu­nii, grefa fiind integrală. Echipa de medici de la un spital de chirurgie plasti­că și reparatorie din Barce­lona condusă de dr. Joan Pere Barett, a redat un chip uman unui pacient în vârstă de 30 de ani, a cărui viață, în ultimii 5 ani, după o ten­tativă de sinucidere în urma căreia a rămas fără nas, man­dibule și pomeți, a devenit un calvar. De atunci a fost supus unui număr de 9 in­tervenții chirurgicale, fără succese notabile. După aces­te intervenții, a refuzat să se mai lase pe mâna chirurgilor. în 29 martie a.c., o nouă echipă de chirurgi, preocu­pați de acest caz, a încercat să-l convingă pe pacient să se supună unor noi interven­ții chirurgicale. Și a reușit. Echipa compusă din 30(!) de specialiști, (chirurgi, neu­rologi, ORL-iști etc.) a in­tervenit timp de 24 de ore, nu înainte de a face studii în­delungate și de a­ pregăti mi­nuțios etapele operației și materialele necesare. S-a procedat la preleva­rea feței unui donator - pie­le, mușchi, nervi, vase de sânge, oasele pomeților, maxilare - dar în paralel cu intervențiile rapide efectua­te asupra pacientului, în special pentru restabilirea în timp util a conexiunilor vasculare. Apoi s-a proce­dat la suturile nervilor, mușchilor și la cele cutana­te. Intervenția a fost consi­derată un mare succes. Pa­cientul are nevoie însă de câteva luni de spitalizare sub observație strictă, în ca­re va beneficia de un trata­ment imunodepresor pentru a se reduce riscurile respin­gerii grefelor. Grefă totală de față O școală de pirați atipici Instalat în Universitatea din Cambridge (Regatul Unit). Laboratorul de securitate informatică este sediul unor activități deloc inofensive. Din aceste birouri au ieșit în ultimii ani atacuri spectaculoase la adresa cârdurilor. ercetătorii de aici încearcă prin toate mijloacele tehnice specifice, să compromită securitatea siste­melor de plată, de comunicație, de stocaj, să capteze din diverse locuri de la distanță, imaginile unui ecran, să atace un card recurgând la diverși com­plici: cheile secrete identificate cu laserul, demontarea terminalelor de plată etc. O prac­tică aparent veroasă care, în opinia pa­tronului, stimulează știința­ Ross Anderson, liderul grupului de „pirați”, care după o lungă activitate bancară a devenit un cercetător foarte influent în acest sector strategic, consideră că lucrează pentru o cauză nobilă. Știe că sistemul car­durilor e atât de complex (nu însă și infaili­bil), încât lasă loc pentru o serie de puncte slabe. In urmă cu un an, Anderson a plătit nota la un restaurant introducând un card în terminalul de plată, cu un cod PIN fals. Ca să reușească, a introdus între terminal și adevăratul card, unul fals care a comunicat cu primul, cu ajutorul unui dispozitiv infor­matic și un calculator, ascunse într-o geantă. Un sistem vulnerabil al cărui cod poate fi spart. Totul e o chestiune de timp și de mijloace. Toți parametrii circuitului integrat al acestor carduri, studiați la microscop, sunt monitorizați: consumul electric, prin fixarea unor electrozi, analiza emisiei de fotoni ai procesoarelor cu ajutorul unor camere de luat vederi speciale (CCD), bombardarea tranzistorilor cu fascicule laser. Scopul final e acela de a proceda la atacuri ultrarapide pentru a identifica o cheie în câteva se­cunde. O chestiune de câțiva ani de cer­cetare. Marile întreprinderi, extrem de interesate de munca lor, îi contactează pentru a fi la curent cu descoperirea punctelor nevralgice și pentru a beneficia de soluții pentru per­fectarea sistemului. Un laborator care pre­zintă avantajul de a fi deschis clienților. Altele de acest gen din lume păstrează dis­creția metodelor lor. în lista obiectivelor de interes intră Pagină și contoarele de viteză, ac­ realizată de­cesul la baze de date medi- DORM­ care, la rețele electrice inte- U.R.M ligente, Facebook etc. c

Next