Magazin, ianuarie-iunie 2013 (Anul 56, nr. 1-26)

2013-01-10 / nr. 1-2

Nr. 1-2 (2875) din 10 ianuarie 2013 Un general pe toate fronturile Când se spune despre Dwight David Eisenhower (zis ,lice”) că este unul dintre primii zece cei mai importanți americani din istoria SU­A, este dificil să apreciem care este cea mai valoroasă contribuție a sa: în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada post­belică (1945-1951) sau în perioada celor două mandate ca președinte al SUA, între 1953 și 1961. Acest titan al liderilor militari în perioadele cele mai grele ale conflictelor mondiale și regionale poate fi definit, simplu și elocvent, astfel: ge­neral cu cinci stele. Un general care a făcut și război și pace. „Mâna de fier” face istorie Născut în SUA din emigranți ger­mani și olandezi, Dwight Eisenhower (1890-1969) a avut o excepțională ca­rieră militară, într-un fel prezisă de nu­­mele­ său neobișnuit pentru un ameri­can. în germană, Eisenhower poate fi tradus drept „cioplitor cu unealtă de fier”. De religie presbiteriană (protes­tanți adepți ai lui Jean Calvin), el și-a început cariera miliară încă din Primul Război Mondial, când a devenit locote­nent. Promovat foarte repede căpitan și apoi maior, „Ike” a beneficiat de apro­pierea de mari generali ai SUA precum Pershing, MacArthur, Marshall. Prima sa avansare excepțională a fost după atacul japonez de la Pearl Harbor (1941), când a fost numit general de stat major. Marea afirmare a personalității mi­litare a lui Dwight Eisenhower a început în noiembrie 1942, când a devenit Co­mandant Suprem al Forțelor Expedițio­­nare Aliate. A fost o alegere fericită pentru soarta celui de-al Doilea Război Mondial. în această funcție de maximă responsabilitate, îl vom găsi pe „Ike” în următoarele teatre de operațiuni state­­gice: 1. în Nordul Africii— Operațiunea Torța—, în care l-a înfruntat cu succes pe strategul gene­ral german Erwin Rommel („Vulpea deșertului”), între 1942-1943, obli­­gându-l să se re­cunoască învins. 2. Debarcarea în Sicilia, Operațiu­nea Husky (ocupa­rea insulei), apoi înaintarea spre Ro­ma, Operațiunea Avalanșa. Prin re­ușitele aliaților din iulie-au­­gust 1943, Mussolini a fost destituit și Regatul Italian a trecut de partea aliaților. 3. De­barcarea din Normandia (iunie 1944), Operațiunea Overlord, luptele pentru eliberaea Fran­ței și apoi invazia Germaniei și desființarea celui de-al Treilea Reich... Acestea sunt, foarte pe scurt, „faptele de arme” ale ge­neralului cu cinci stele Eisen­hower, care a participat ca strateg pe toate fronturile esențiale împotriva Ger­maniei naziste. Imediat după război, el a devenit primul Guvernator militar al zonei ocupate de SUA din Germania. Trebuie subliniat că el a colaborat foarte bine cu Churchill, Montgomery și Charles de Gaulle, nu fără disen­siuni, dar mereu cordial. De asemenea, Eisenhower a fost un excelent diplo­mat, colaborând foarte bine și cu URSS, prin mareșalul George Zukov, liderul­­cheie care a eliberat Berlinul. Președinte al prosperității După alegerea sa ca președinte al SUA, această țară a cunoscut o epocă de prosperitate uriașă. Dar ne intere­sează acum implicarea în teatrele con­­flictuale ale lumii. Astfel, Eisenhohwer a contribuit la venirea la putere a șa­hului Iranului, Reza Pahlavi (1953). A intervenit în Războiul Corean (1950- 1953), amenințând cu arma nucleară și obținând armistițiul între Nord și Sud. A intervenit în criza Suezului, obligând Israelul și UE să nu atace Egiptul... Printre multele sale acțiuni — a fost pri­mul comandant NATO. 1951 — s-a nu­­mărat și protejarea Taiwan-ului de ata­curile Chinei comuniste. Eisenhower a fost primul care a enunțat „Principiul dominoului” în răspândirea și dispa­riția comunismului, și a avut dreptate. tratat. După semnarea Armistițiului de după Primul Război Mondial, la 11 noiembrie 1918, în ianuarie 1919 au început negocierile, iar la 28 iunie 1919 (exact la cinci ani de la asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand) s-a semnat Tratatul de la Versailles (unul dintre tratatele care au stabilit încetarea stării de război). La 21 octombrie 1919 a fost înregistrat la Liga Națiunilor, iar la 10 ianuarie 1920 intră în vigoare. La negocierile din Paris au luat parte 27 de națiuni și 70 de delegați. Lucrările au fost conduse de „cei cinci mari victorioși”: Marea Britanie (UK), Franța, SUA, Italia și Japonia. Treptat, au rămas la discuții „cei trei mari”: UK, Franța și SUA, respectiv, David Lloyd George, Georges Clemenceau și Woodrow Wilson. Rezultatul a fost numit „nefericitul compromis”, iar Franța a fost acuzată de „prea multă lăcomie”, în esență, prin tratat se stipulau următoa­rele: Germania acceptă responsabilitatea războiului (alături de Austria și Un­garia, conform tratatelor de la St. Germain-en-Laye 10 ianuarie 1920 il desan­fersailes intra în vigoare și Trianon) și se obligă la­ dezarmare și control sever asupra efectivelor permise (se interzic submarinele, gazele toxice etc.), substanțiate concesii teritoriale, plata unor uriașe reparații de război. Astfel, suma totală datorată a fost de 442 miliarde dolari SUA la nivelul anului 2012 (132 miliarde mărci 1920). Mai mulți ani, cărbunele din bazinul Saar a ajuns la Franța, Belgia și Italia. Trebuie subliniat că datoriile de război ale Germaniei s­­au finalizat abia în 2010! Costisitoarele clauze contra Germaniei nu au slăbit prea mult acea țară și odată cu venirea lui Hitler la putere (1933), dorința de revanșă s-a manifestat foarte aprig. Tot acest tratat îl considera pe kaiserul Wilhelm al ll-lea „criminal de război" pentru „mari ofense aduse moralității interna­ționale”. Kaiserul s-a exilat în Olanda și a murit în 1941. aria de România (1875-1938) a fost regina-consort a regelui­­ Ferdinand I de România (domnie 1914-1927). Ea s-a născut la­­ Eastwell Park (Anglia) și a fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, în fotografie apar prințul Mircea (născut 1913, în alb) și principesa Ileana (nâscutǎ 1909). Se spune ca regina Maria obișnuia să spună Pagină realizată de PAUL IOAN povești copiilor săi (uneori inventate de ea). Caseta cu inima ei, inițial depusă la Balcic, este acum în tezaurul Muzeului Național de Istorie a României iata de eșafod La Muzeul de criminologie din Roma se păstrează haine pătate de sânge, ciocane, securi și ghilotine folosite de,indescriptibilul" călău Giovanni Battista Bugatti, unul dintre cei mai feroce „execuționiști" ai Statelor Papale din secolul al XIX-lea. Acest individ a fost atât de devotat meseriei sale, încât a fost scos la pensie de către papa Pius al IX-lea abia la împlinirea vârstei de 85 de ani. Bugatti a făcut mare vâlvă și în Europa, el find unul dintre cei щт longevivi cu săi pe care i-a cunoscut istoria. Un спти [UNK] cu sânge rece Giovanni Bugatti (1779-1869) a fost „execu­­ționist” pentru Statele Papale din 1796 (de la 17 ani) și până în 1861. Trebuie precizat că pe atunci încă mai existau „Statele Papale”, adică numeroa­sele teritorii (din nordul Italiei) care erau contro­late de la Roma, de către suveranul pontif. După unificarea țării, acestea s-au redus considerabil, iar din 1929 există doar statul papal numit Vatican City, o enclavă a Romei. Desigur, ar fi firesc să ne întrebăm cum de un stat ecleziastic permitea pe­deapsa cu moartea, care contravenea flagrant poruncii biblice. Dar cum anomaliile de acest gen — precum Inchiziția și cruciadele — făceau deja parte din istoria papalității, vom răspunde cu alt prilej. Cert este că gâdele Bugatti era un personaj religios (frecventa periodic o biserică din cartierul său) și nu ieșea din zona Transvere (pe malul Tibrului) decât atunci când era chemat la execuții. Când cineva îl vedea trecând podul peste Tibru, se dădea vestea în toată Roma și oamenii se adunau lângă eșafod să vadă cum își face treaba Bugatti. Individ cu un sânge rece incredibil pentru un „evlavios”, acest om fără pereche și-a folosit din plin energia pentru a ucide ca la spectacol. Până în 1816 el „muncea” serios ca să ia viața con­damnatului, fie prin spânzurare, fie prin decapitare cu securea, fie prin martelare (distrugerea capului cu un ciocan special). Din 1816 a început să folo­sească ghilotina sosită din Franța... Bugatti a inspirat mulți scriitori, unii apărându-i meseria și spunând că „el a făcut justiție”. Fusese poreclit Mastro Titta, o prescurtare de la Maestro di Gius­­tizia. Călăul Romei a omorât 516 „pacienți”, dar performanțele lui au fost depășite de... Familia de călăi Pierrepoint în secolul al XX-lea, una dintre familiile care a intrat în istoria criminalității este cea a englezului Albert Pierrepoint (1905-1992). La clanul Pierre­point a fost o „pasiune”. Astfel, tatăl, Henry, a fost activ din 1901 până în 1910 și a ucis prin spân­zurare 105 condamnați. Șeful închisorilor l-a scos de pe lista călăilor după ce a fost prins a doua oară beat la locul de muncă. Fratele lui Henry și un­chiul lui Albert, Thomas Pierrepoint, a fost activ „în slujba Majestății sale” din 1906 și până în 1946, timp în care a omorât 294 de condamnați. Dar Albert Pierrepoint și-a întrecut tatăl. El nu a fost un bețiv și a spânzurat cu luciditate 450 de „pacienți”, între 1932 și 1956. A fost cel mai efici­ent execuționist din istoria Marii Britanii. El și-a dat demisia din motive financiare, dar a câștigat enorm din povestirile despre ultimele clipe ale unor criminali notorii. „к*«,;$шё!11^^^ЯШИ1ЁЁЯЁЯЁЁл& ' M

Next