Magazin, iulie-decembrie 2013 (Anul 56, nr. 27-52)

2013-10-24 / nr. 43

animal cu multe Fernina club Pentru dumneavoastră, doamnă în comunicarea cu cei din jur, nu vă jucați cu cuvintele căs Dosarele frumuseții Trucuri salvatoare. Pe urmele celui mai mare cărturar român din toate timpurile DIMITRIE CANTEMIR un principe la porțile Orientului și Occidentului A vrut să fe domn al Moldovei, și la un moment dat, pentru scurt timp a și devenit, dar nu se poate spune că a reușit în această întreprindere. Acest nenoroc a fost poate norocul lui, norocul culturii române care a dat țării un Principe și un soldat, un acade­mician și filozof, muzician și om de știință, la un loc e­ xact acum 340 de ani, pe 26 octom­brie 1673, într-o familie de răzeși de la Silișteni, în ținutul Fălciului (azi — județul Vaslui) s-a născut Di­­mitrie Cantemir. Tatăl, Constantin Cantemir, a devenit la un moment dat domn al Moldovei (1685-1693), mama, Ana Ban­­tăș, femeie învățată, moare de tânără, lăsând orfani doi fii, pe Antioh și pe Dimitrie. Dân­­du-și seama de înclinațiile fiului său, Constan­­tin-Vodă aduce din Muntenia pe călugărul Ieremia Cacavela, om de mare cultură, căru­ia îi încredințează educația lui Dimitrie. Spre deosebire de adolescenții de azi, savantul de mai târziu își desăvârșește pre­gătirea literară, filozofică, de limbă latină și greacă, de retorică și logică, încă de la 12 ani. La 15 ani, în 1688, anul în care apare Biblia lui Șerban Cantacuzino (retipărită la 300 de ani de la apariție, la București), Di­mitrie Cantemir ajunge la Constantinopol ca gaj pentru credința tatălui său. Aici, învață limbile turcă, arabă, persană, franceză și ita­liană, studiază filozofia, etica, logica, istoria, geografia și muzica. In 1693, la moartea tatălui său, boierii îl cheamă să fie domn al Moldovei, dar Can­temir este domn doar o lună, neoficial, pen­tru că turcii îi dau credit lui Constantin Brâncoveanu (Domnul Țării Românești) și nu-l recunosc, impunându-l­ la scaunul Moldovei pe Constantin Duca. în același an, Dimitrie Cantemir se retrage la Constantino­pol, ca exilat. Aici își face relații și se îm­prietenește cu mulți demnitari și învățați turci, reușind în acest fel să pătrundă în bi­bliotecile și arhivele inaccesibile creștinilor, unde studiază manuscrisele și cronicile tur­cești. în decursul celor 22 de ani de ședere la Constantinopol, Cantemir ajunge să cu­noască foarte bine istoria și cultura popoa­relor musulmane, pe care le-a înfățișat ulte­rior în lucrări de o mare valoare științifică, de Societatea Academică Română. Inven­tând un nou sistem de notație muzicală, Cantemir compune în 1703 un tratat de mu­zică turcească, pe care-l dedică sultanului Ahmed al lll-lea, în baza căruia până azi este citat printre clasicii muzicii turcești: Tarifu il mi musiki ala vegni maksus (Explicarea muzicii teoretice pe scurt). Fragmente apar Paris în 1907, iar la noi în 1910.1705 este anul în care Dimitrie Cantemir scrie Istoria ieroglifică „adevărat Roman de Renard româ­nesc însă cu scopuri polemice” cum scrie G. Călinescu, în Istoria literaturii române. Este vorba despre o istorie secretă alimentată de rivalitatea dintre Cantemirești și Brâncove­­nești. Este a doua lucrare concepută în lim­ba română. Trec aproape 200 de ani pentru a fi tipărită și în România, pentru prima oară în 1883, de către Academia Română! în 1710 dobândește, în fine, tronul Mol­dovei, dar doar pentru un singur an. Ajuns Domn, Cantemir nu devine un principe ma­rionetă a Porții Otomane, ci luptă împotriva stăpânirii! Curioasă atitudine dacă încercăm să comparăm cu vremurile de azi! Pentru a-și atinge scopul, Cantemir se aliază cu Rusia, considerând că aceasta este singura țară vecină care poate ajuta Moldova să-și câștige independența, încă de pe vremea când se afla­ la Curtea Otomană, Dimitrie Cantemir trata cu Petru Tolstoi, ambasado­rul Rusiei pe lângă Sultan, căruia îi făgădui­se că în cazul unui război între Imperiul Țarist și cel Otoman, el va trece de partea Rusiei. Semnează cu Petru I tratatul de la Luțk pentru a pecetlui această promisiune. Numai că după înfrângerea Țarului de la Stănilești, Cantemir părăsește Moldova pentru a se stabili definitiv în Rusia. Când turcii îi cer Țarului să-l extrădeze pe „rebelul principe al Moldovei”, Petru I răspunde cu o mare distincție, așa cum a notat însuși Can­temir: „Aș putea să dau turcilor toată țara până la Kursk, pentru că îmi rămâne spe­ranța de a o recupera, dar nu pot în nici un mod să frâng credința și să extrădau pe un principe care pentru mine și-a lăsat princi­patul; căci este cu neputință a repara onoa­rea ce o dată s-a pierdut”. Cuvintele unui mare conducător care ar putea să fie pildă și stăpânirilor din zilele noastre. Un alt reper important este 1714, anul în care, pe 11 iulie, Cantemir este ales membru al Academiei din Berlin, o înaltă societate ști­ințifică înființată de Leibniz și patronată de regele Prusiei, în diploma acordată cu acest prilej se subliniază rarul exemplu ca un principe — prin definiție ostaș și om politic — să-și consacre talentul și eforturile cerce­tării științifice. Este prima dată când un ro­mân devine membru al unui important for științific din străinătate, fapt care consem­nează, de altfel, afirmarea culturii românești pe plan european: în 1716, Cantemir scrie Descriptio antiqui et hodierni status Molda­­viae(Descrierea statului vechi și contemporan al Moldovei), lucrare care apare la noi pentru prima dată — tot în limba latină — în 1872, tipărită de Societatea Academică Română. Este prima carte a lui Cantemir care ne făcea cunoscuți opiniei publice occidentale și ca­re intră în circuitul cultu­ral european, la câteva decenii după publicarea textului latinesc, în diver­se traduceri, care au pre­cedat cu mult transpune­rea lucrării în limba ro­mână (în 1769 apărea la Hamburg o traducere în limba germană, peste doi ani o a doua ediție la Frankfurt și Leipzig, 1771; în 1789, la Moscova, o tra­ducere rusească). Cam în același timp, Cantemir redactează Incre­menta atque decrementa aulae othomanicae (Creșterea și descreșterea Curții Otomane), lucrare care avea să trezească un mare inte­res în Rusia și Europa pentru că informațiile veneau din partea unuia dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei musulmane. Tradusă în engleză (la Londra în 1734), în franceză (la Paris în 1743) și în germană (la Ham­burg în 1745), lucrarea era, după cum spu­nea traducătorul german, o carte care nu-și are perechea! în anul 1717 concepe Historia moldo­­vlahica (inedită), o lucrare de 96 pagini, scrisă în limba latină, care demonstrează ro­manitatea poporului român, unitatea de origine și de limbă, continuitatea lui pe teri­toriul vechii Dacii. Culmea este că în acea perioadă Cantemir se afla la Kiev, căsătorit cu prințesa Anastasia (16 ani), și alături de țarul Petru I care îl face senator, consilier intim, în această calitate participând direct la conducerea imperiului. Marele cărturar român se stinge din viață pe 21 august 1723, răpus de un diabet (I), la moșia Dimi­­trievka, pe care i-o dăruise Țarul și care pur­ta numele său. Este înmormântat la Mos­cova, la 1 octombrie 1723, în mica biserică Sf. Constantin și Elena, clădită de el, alături de prima lui soție, Casandra Cantacuzino, și fiica lui, Smaragda. Osemintele lui Dimitrie Cantemir, aduse în România în 1935, odih­nesc azi la biserica Trei Ierarhi din Iași. Un­de, din păcate, nu au loc pelerinaje anuale gigant, cum Dimitrie Cantemir ar merita, în fine, nu putem încheia aceste rânduri fără să amintim efortul gigantic, și din pă­cate singular al unui adevărat filozof și căr­turar român contemporan, Constantin Bar­bu. Profesorul Barbu este cel care a reușit să tipărească opera integrală a marelui Di­mitrie Cantemir, după ce a obținut aproba­rea autorităților din Rusia de a scana color toate scrierile sale aflate la Moscova. Dar despre această odisee, cu altă ocazie. E ■ TVR 1 ■ Pro TV ■ Antena 1 ■ TVR 2 ■ Prima TV ■ Acasă i Pro Cinema Principe și cărturar Prin operele dedicate popoarelor orien­tale, Dimitrie Cantemir devine primul nostru orientalist de valoare europeană. în luna august 1698 i se tipărește la Iași lucrarea Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul (în româ­nește și grecește), carte care face din Can­temir întemeietorul filozofiei românești. în 1705, cartea avea să fie tradusă în arabă. în 1700 termină de scris Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (Imaginea științei sacre care nu se poate zugrăvi, în traducere română Metafizica, 1928), operă scrisă în latinește la Constantinopol; în această lucrare, Cantemir pune în discuție principalele probleme ale filozofiei din vremea lui (teoria cunoașterii, teoria atomi­lor și a originii materiei, problema timpului etc). Cam tot atunci scrie Compendiorum universae logices institutiones (Prescurtare a sistemului logicei generale) cunoscută sub numele de Logica, concepută în limba latină, lucrare apărută la noi în 1883, tipărită SUDOKU jocul săptămânii: 43 £

Next