Magazin, ianuarie-iunie 2017 (Anul 60, nr. 1-26)

2017-01-12 / nr. 1-2

Nr. 1-2 (3081) din 12 ianuarie 2017 A — г* Războiul lui Hitler cu Dumnezeu Pentru marele criminal contra umanității, numit Adolf Hitler, era intolerabilă existența divinității în care să creadă „supușii” săi. El era „supremul”, „unicul”... Istoria guvernării naziste a Germaniei (1933-1945) consemnează nuanțat ceea ce nemții numesc ,JCirchenkampf". Războiul contra Bisericii. Unii istorici au încercat să „diversifice” agresiunea lui Hitler contra vreunei confesiuni anume, însă abominabilul lider de la Berlin voia de fapt să dispară toate Bisericile.__________ De la Bismarck la führer Unul dintre marii bio­grafi ai lui Hitler, Sir Ian Kershaw (născut în Anglia, în 1943) nota în scrierile sale că lupta lui Hitler împotriva Bisericilor nu era una ideo­logică. Führerul nu putea susține vreo credință anume, pentru că el însuși se punea în fruntea oricărei forme de îndoctrinare. Războiul contra lui Dumnezeu era în realitate o luptă de exterminare a cle­rului, indiferent de confesiune (evrei, protestanți­­ care sunt majoritari în Germania, patria lui Martin Luther, promoto­rul protestantismului­­, ro­­mano-catolici etc.). Scopul de esență al acestui război era subjugarea conștiințelor germanilor și manipularea națională pentru acceptarea ideologiei naziste. Hitler avea nevoie de „entuziasmul po­porului” pentru poli­tica sa criminală. De aceea, marii lui a­­propiați erau Joseph Goebbels și Martin Bormann, adversari înverșunați ai tutu­ror credințelor care pot abate poporul de la propaganda nazistă. Analiști de seamă ai Kirchenkampf afirmă că atitudinea criminală contra a tot ceea ce reprezintă Bi­sericile era un fel de prelun­gire a ceea ce făcuse cance­larul Otto von Bismarck prin al său „Kulturkampf’. Războiul contra culturii. Bismarck (1815-1898), can­celarul Unificării germani­lor și creatorul Primului Im­periu German, a fost un mare dușman al catolicismului, după victoria prusacilor (protestanți) contra Franței lui Napoleon al V-lea (1870). Ținta ideologiei Kulturkampf era stingerea dominației Va­ticanului asupra unor nați­uni din Europa, în special. Bismarck era foarte deran­jat de influențele și pretenți­ile politice ale papalității, inacceptabile pen­tru o mare putere a Europei, precum Im­periul German. Numai că Bismarck a fost un om calculat și cu o gândire stra­tegică care a domi­nat Europa ani la rând. Era școlit la Universități pre­cum cele din Ber­lin, Göttingen și Greifswald, și era un avocat reduta­bil. Un semianal­­­­fabet pre­cum Hitler a preluat ideea mân­driei de a fi german de la Bismarck și a folosit-o în cel mai abominabil mod. Unui ase­menea element incult îi tre­buia doar un pretext și acesta a fost pierderea Pri­mului Război Mondial și dizolvarea Imperiului Ger­man condus lamentabil de kaiserul Wilhelm al II-lea. Acesta îl demisese pe Bis­marck, iar bătrânul cancelar îl avertizase, în 1890, că va distruge imperiul în două­zeci de ani. Fapt confirmat de istorie. Opoziție clericală Pe fondul acestei lupte disperate a naziștilor de a eradica Bisericile, inclusiv pe cea protestantă, s-a năs­cut „Confessional Church”, mișcare clericală protestantă împotriva „nazificării Ger­maniei”, în 1935, peste 700 de pastori au fost arestați de Gestapo. Clerul protestant lupta pentru libertățile tu­turor confesiunilor, inclusiv mozaice. Deși Vaticanul a avertizat că „...Germania se întoarce la păgânism”, ideo­logii lui Hitler considerau Vaticanul adversar principal al nazismului. Hollywood a fost realizat în 2001 filmul „Enemy at the Gates”(cu Jude Law), în care era omagiat lune­tistul erou sovietic Nicolai Iakovle­­vici, care a avut o contribuție excep­țională în cadrul Bătăliei de la Sta­lingrad (1942-1943). în acea con­fruntare decisivă pentru soarta URSS, Iakovlevici a ucis 494 ina­mici, un număr record printre lune­­t­ișt­ii de elită care au apărat URSS. K| împăratul­u2 Etiopiei Yo-Vi­hannes al IV-lea a domnit între 1871 și 1889, anul morții sale; încoro­narea s-a desfășurat la 12 ianuarie 1872. Numele său la naștere a fost Sij Kassay Mercha și a venit pe lume în satul Mai-Biha din provincia Enderta. A fost fiul guvernatorului regiunii Tembien, iar mama sa Woizero avea un rang nobiliar. Ascendența sa este foarte compli­cată și Kassay Mercha a pretins că are „sânge solomonic” pe linie maternă. Asta însemna că pretinde că aparține Casei dinastice a re­gelui biblic Solomon 12 ianuarie 1872 ncoronarea lui Yohannes al IV-lea al Etiopiei al Regatului Israel, iar stră-stră bunica sa a fost regina din Sheba, care conform Bibliei l-a vizitat pe Solomon la Ierusalim. Din dra­gostea lor s-a născut Menelik I, primul îm­părat solomonic al Etiopiei. Tot o legendă spune că Menelik I ar fi adus în Etiopia Chi­votul Legii, unde se găseau cele două tăblițe cu Cele Zece Porunci... în același trunchi genealogic pretindea că se află și tatăl său, în 1868, când a murit împăratul Tewo­­dros, tatăl său a deve­nit unul dintre cei mai importanți trei prinți ai Etiopiei. Dar lucrurile erau complicate în Etiopia în legătură cu legitimitatea la putere, deoarece toți preten­denții reclamau origini nobile foarte înalte. De asemenea, înrudirea dintre posibilii urmași la tron avea darul să nască tensiuni suplimentare. Din luptele pentru putere între fracțiuni rivale din varii provincii, până la urmă a ieșit învingător Kassay, care a fost încoronat la Axum,în nordul țării, sub numele de Yohan­nes al IV-lea. în decursul dom­niei sale, împăratul a avut pretenții teritoriale de la Egipt, el dorind să ocupe întreaga vale a Nilului. Era foarte importantă ieșirea la Marea Roșie și brita­nicii aveau interesele lor în regiune; în toate confruntările, împăra­­­tul Yohannes al IV-lea era curajos și se afla în primele linii combatante. Așa se explică de ce a fost rănit pe câmpul de luptă. El a decis că moștenitorul tronului va fi Ras Mengesha (fiu sau nepot). A murit în 1889, iar urmașii săi au domnit în Etiopia până la abolirea monarhiei, în 1974.­ ­ A •SS Incore Istorii uitai;о Scurte povestiri cu memorie lungă In pat cu „asasinul” Marina Oswald (ac­tualmente Porter) este so­ția presupusului asasin al președintelui John F. Ken­nedy, Lee Harvey Oswald. Faimoasa și de trista a­­mintire Comisie Warren, înființata de președintele (urmaș al lui Kennedy) Lyndon Johnson, a stabilit ca nevasta de origine rusa a „marelui criminal” nu a fost implicata în nici un fel în acel asasinat care a zguduit lumea. Cu alte cuvinte, Marina a dormit în pat cu „lu­netistul de elita”, dar n-a,­mirosit” nimic. Cu banii economisiți din serviciul militar, Oswald a vrut sâ devină cetă­țean sovietic în 1959. El s-a întâlnit cu studenta la farmacie Marina Prusako­­va la Minsk, unde fusese trimis de sovietici sâ munceascâ, până cînd îi va veni răspunsul la cererea de cetățean al URSS. Cei doi erau la un bal și idila a debutat cât se poate de romantic. Cu viteza americano-sovietică, cei doi­­ s-au căsătorit și în 1962 li s-a născut fetița June Lee. Insa Oswald „sovieti­cul” a primit o lovitură de basculanta moscovita, prin refuzul URSS de a-l accepta („băieții” se interesaseră cam ce făcuse prin armată). Supărat și cu indignarea în suflet, el a cerut viza SUA pentru familie și au plecat înapoi în patrie, stabilindu-se la Dallas, zona Fort Worth. Marina Oswald a susținut că nu a știut când soțul sâu de atunci și-a cum­părat un revolver Smith - Wesson și o carabină Manlicher- Carcano, dar l-a fo­tografiat înarmat, în costum paramilitar, „pentru eternitate”, în curtea casei... Abia în octombrie 1963, Oswald se angajează la Depozitul de ma­nuale din Dallas, pentru 1,25 dolari pe orǎ. Dupǎ arestarea lui Oswald din acea zi, poliția a venit acasă și ea le-a arătat garajul în care știa câ trebuie sǎ fie armele. Dar nu au fost gǎsite acolo. Se presupune cǎ revolverul fusese folosit pentru­­ rarea polițistului J.D. . ^­pit. Atenție! Tippit a fost ucis la 45 de minute dupǎ Kennedy, pentru că se presupune că l-a „recu­noscut pe Oswald din des­crierea poliției”. De unde avea poliția descrierea unui om pe care nici un salariat al depozitului nu-l vâzuse la etajul al VI- lea, de unde s-a tras? Marina Oswald a râmas vâduvǎ dupa douǎ zile, la 24 noiembrie 1963 și s-a recăsătorit în 1965. Regele contra baronilor locali Membru al Casei dinastice Capet, Ludovic al VI-lea zis Regele de la Saint-Denis” (1081-1139), a fost pri­mul rege care, într-o domnie de 29 de ani, a reușit să centralizeze puterea re­gala, sǎ o întărească și sâ impună res­pect pentru Coroana în toate regiunile. La vremea aceea, Franța era alcă­tuită dintr-o colecție de ducate și co­mitate, iar nobilimea locala nu se su­punea puterii regale centrale. Aceasta a fost una dintre marile provocări ale domniei lui Ludovic al VI-lea, Răz­boiul contra baronilor regionali”. Cea­laltă mare provocare a fost posesiunea engleza a unor teritorii franceze din nordul țarii, în anul 1108, regele a de­marat lupta contra „baronilor prǎdui­­tori”: în fruntea tru­pelor sale, Ludovic al VI-lea a asediat mai multe fortărețe, printre care și pe cea a fratelui său vitreg, Philip. Duș­manii Franței erau numeroși și Ludovic al VI-lea abia spre finalul vieții a reușit stabilizarea terito­riala. Pagină realizată de PAUL IOAN

Next