Magazin, iulie-decembrie 2017 (Anul 60, nr. 27-52)

2017-07-06 / nr. 27

Paleoantropologii erau oarecum liniștiți de decenii întregi; conform teoriei mai vechi, leagănul omenirii era situat undeva în Africa. Numai că acum, o nouă teorie vine să răstoarne vechile fundații. U­nii paleoantropologi sunt convinși că ori­ginile omului se află în Bazinul Turkana din Africa, cel mai mare lac deșertic din lume, locul unde Richard Leaky, primul om de știința care și-a îndreptat aten­ția asupra acestei zone, a scos la lumină, în 1972, rămășițele unui hominid complet necunoscut, dar care avea să schimbe modul în care­ am privit evoluția umană. în 1974, Leaky reușește să scoată la lumină, în bazinul Turkana, dar în partea sa etio­piana, cele mai vechi oseminte umane descoperite vreodată, Ото 1 și 2, doi membri ai spe­ciei Homo sapiens, cu vârsta de 195.000 de ani (± 5.000 de ani). Această descoperire extraor­dinară i-a făcut pe paleoantro­pologi să considere, începând cu 1974, că vechimea speciei noastre este de circa 200.000 de ani. O ipoteză, deoarece în pale­­oantropologie cercetătorii lu­crează doar cu presupuneri și ni­ciodată cu certitudini, care a ră­mas în picioare până în toamna anului 2013, când o nouă desco­perire în Africa de Sud a dove­dit că cel mai vechi homo sapi­ens de pe planetă ar fi avut o vârstă cu vreo 60 de milenii mai mare decât estimarea inițială da­tă de Richard Leaky. Dinții, adevăratul act de naștere iată însă că la nici patru ani după ce lucrurile păreau aran­jate în făgașul normal al Africii, o altă nouă teorie, de dată foarte recentă, vine să dea apă la moa­ G2LEI NR. 27 (3106) SERIE NOUA - 1356 ANUL LX IULIE 2017 16 PAGINI www.revistamagazin.ro E-mail. redactia@revistamagazin.ro • redactia.revistamagazin@yahoo.com • redactia.revistamagazin@gmail.com SĂPTĂMÂNAL CULTURAL - ȘTIINȚIFIC INDEPENDENT Femina club Lecții de nutriție Rozmarinul și funcțiile creierului Dosarele frumuseții ră adepților teoriei europocen­­triste. Și asta deoarece într-un studiu publicat de revista PLOS One se susține nici mai mult nici mai puțin că Europa ar fi „lea­gănul umanității” și nu Africa! In acest fel, studiul, după cum in­formează Agerpres, contrazice teoria acceptată de paleoantro­pologi conform căreia „strămo­șii oamenilor s-au desprins din maimuțe în urmă cu 7 milioane de ani în Africa, descendenții lor rămânând pe acele locuri timp de 5 milioane de ani, după care s-ar fi răspândit în alte regiuni ale lumii”. Studiul se bazează pe anali­za „a două fosile de hominizi cu dinți asemănători celor umani, care sunt acum considerate veri­ga care lipsea a separării de mai­muțele antropoide” descoperite în Bulgaria și Grecia și care ar data de 7,2 milioane de ani! Astfel s-a putut argumenta că cele două fosile, încadrate în specia Graecopithecus freybergi, poreclită „El Graeco” de cerce­tători, sunt dovada că strămoșii oamenilor trăiau deja în Europa cu 200.000 de ani înainte de ce­le mai vechi fosile de hominizi descoperite în Africa, ceea ce ar putea modifica istoria începutu­rilor omenirii, plasând ultimul strămoș comun al hominizilor și maimuțelor antropoide undeva în regiunea mediteraneană, în urmă cu 7,2 milioane de ani Eu­ropa de Est arăta surprinzător de similar cu Africa centrală, cred antropologii, dar acel molar des­coperit este de om sau de mai­muță? O întrebare care toarnă plumb în picioare oricărui cercetător. Profesorul Ni­kolai Spassov de la Acade­mia Bulgară de Științe este de părere că „acest studiu schimbă radical ceea ce cre­deam că știm despre locul și perioada în care omeni­rea a făcut primii pași”, și adaugă: „Graecopithecus nu este o maimuță. El este membru al unui trib de hominizi și strămoșul direct al (ge­nului) Homo (din care face parte și Homo sa­piens). Hrana lui Graecopithe­cus este caracteristică pentru ti­pul de vegetație de savană, fiind diferită de hrana maimuțelor an­tropoide care trăiesc în păduri. Astfel, la fel ca oamenii, el avea molarii mai lați și acoperiți cu un strat gros de smalț. Dintr-un anumit punct de vedere este vorba despre o verigă lipsă nou descoperită (...) Probabil că fața lui El Graeco era foarte asemă­nătoare cu fețele maimuțelor an­tropoide, însă avea caninii mai scurți”. Și mai este o diferență între hominizi și maimuțele antropoi­de, după cum explică și coordo­natoarea acestui studiu, Made­­laine Böhme de la Universitatea din Tübingen: „In timp ce mai­muțele antropoide au două sau trei rădăcini complet separate sau divergente, rădăcinile (pre­­molarilor) lui Graecopithecus converg și sunt parțial fu­zionate - o trăsătură caracteristică oa­menilor moderni, oamenilor pri­mitivi și altor câteva specii de hominizi”. Așa au ajuns cerce­tătorii la concluzia că această specie „este cu cel puțin 200 de mii de ani mai veche decât cel mai vechi hominid african cu­noscut, Sahelanthropus tcha­­densis, ce a fost descoperit în Ciad (Africa centrală)”. David Begun, paleoantropo­­log la Universitatea din Toronto și coautor al studiului pune și el umărul la fundamentarea noii teorii: „Această descoperire per­mite plasarea verigii lipsă în spațiul mediteranean” și asta de­oarece „în acea perioadă, vaste porțiuni din Marea Mediterană secau complet, deschizând linii de migrație între Europa și A­­frica pentru maimuțele antro­poide și primii hominizi”. Ar mai fi o întrebare: cum au trecut hominizii din Afri­ca în Europa, peste marea Mediterană? Echipa de cercetători este de părere că „evoluția hominizilor (desprinderea acestora de maimuțe) ar fi fost provocată de aceleași schimbări climatice ra­dicale care au dus la for­marea deșertului Sahara în nordul Africii, în ur­mă cu peste 7 milioane de ani și a împins nu­meroase specii spre re­giunile septentrionale”. Iată o teorie care modifică, încă o dată, ideile despre originile umanității. Să nu uităm, totuși, avem de a face cu niște teorii, supoziții, nu cu certitudini... CIREȘELE „vedetele” verii FRICA DE ÎNTUNERIC Județeană «Prietenii falși cred în zvonuri. Prietenii adevărați cred în tine.» Goethe

Next