Minimum, 1987 (Anul 1, nr. 1-9)

1987-06-01 / nr. 3

SPECTACOLUL 57 DORA MASLINI la ulpan — Sper că nu comit o indiscreție întrebîndu-vă ce ați simțit recent —, la Lod, cînd ați devenit ola hadașa? — E greu să exprim tot ce am simțit; pe scurt, pot spune că la coborîrea din avion am avut o emoție puternică și o bucurie a­­proape dureroasă. De ce dureroasă? Pentru că n-am venit cu ani în urmă. Totuși, nu renunț la speranța că voi putea încă fi de folos. Aștept să fiu chemată. Aș dori, de exemplu, să contribui la formarea unor tinere talente, și dacă voi fi chemată, voi răspunde necondi­ționat. — Ați strălucit ca solistă intr-un repertoriu neobișnuit de variat și bogat. Cîți ani ați cîntat pe scena Operei Române și pe scenele altor teatre de operă din lume, și în care dintre roluri v-ați regăsit cel mai mult? la — Timp de 28 de ani am cîntat București, la Praga, Viena, Moscova, Budapesta, Lemberg, Sofia, Varșovia, și nu mă sfiesc să spun că am avut succese mari. Păstrez și acum, ca relicve dragi mie, articole din presa vremii care elogiau interpretarea marilor roluri din cele 38 de opere în care am cîntat. De la lirica Musette, din Boema, la Carmen a lui Bizet, de la Verdi la Wagner etc., etc. Imi amintesc că am cîntat la Praga cu un succes, uimitor aș zice, în Mireasa vîndută, opera lor națională, care era interpretată numai de artiști autohtoni La centenarul Puccini, într-o con­vorbire cu Iosif Sava la Televi­ziunea Română, Arta Florescu spunea: ’’Incontestabil, Dora Massini a fost cea mai bună Tosca”. De altfel, cu Tosca mi-am încheiat cariera. Care dintre roluri mi-au plăcut cel mai mult? Cînd am cîntat în Othello, mi s-a părut că Desdemona este rolul culme la care poate ajunge o cîntăreață. Aida­­ credeam că mai bun rol pentru mine nu există. M-am identificat cu rolul și l-am iubit pe fiecare în parte. — Știu că ați cunoscut nu numai mari succese, ci și mari suferințe. — Din păcate așa este. In timpul Holocaustului, părinții și m­ica mea soră, care trăiau în Galiția, au pierit în lagăre. îmi imaginez ce va fi fost în sufletul lor, de o mare sen­­sib­­itate, văzînd halul de dezuma­­nizare la care ajunsese un popor care l-a dat pe Beethoven și pe Bach... Părinții mei au adorat opera, ei au fost aceia care mi-au descoperit talentul și au cultivat în mine dorința de a cînta M-au înscris la Conservatorul din Lvov și, după absolvirea lui, m-au trimis la Viena pentru a mă perfecționa la școala Feliciei Kașowska, apoi la București, unde venise din Italia Heracleea Darclee. In 1938, cînd nemții au început să cîștige influență în România, a avut loc un schimb de spectacole între Germania și România. Am avut atunci un angajament Frankfurt; apăruseră deja afișele, la cînd, deodată, Ion Marin Sadovea­­nu, pe atunci Directorul Operei Române, a fost înștiințat de la Frankfurt, de către Meissner, că nu pot cînta, fiind evreică. La 6 septembrie, în ajunul unui angajament la Chicago, am fost scoasă de la Operă din ordinul personal al lui Horia Sima. N-am cîntat timp de patru ani Apoi, în ’’vara fierbinte” a anului ’58, am fost din nou scoasă de la Operă, de data aceasta definitiv. Mă exprimasem ’’necuviincios” la adresa lui Hrușciov, ceea ce nu mi s-a putut ierta decît după ani N-am mai revenit însă pe scenă. După ce m-am retras — forțat — m-am ocupat de mișcarea artiștilor amatori, pregătind elemente de talent, între care Constantin Ene, ajuns prim tenor al Operei din București. BEATRICE HACKER Dora Massini în ’’Voievodul țiganilor'

Next