Minimum, 1998 (Anul 12, nr. 130-141)

1998-04-01 / nr. 133

faptul că foarte tinerii artiști i-au trimis un exemplar profesorului Iorga. A urmat un scandal enorm. Ei bine, din cele 13 exemplare, două au rămas la tatăl meu. Unul din ele a fost arătat, în '46, lui Tristan Tzara, cu prilejul venirii aici, în casă. Acum în arhivă mai există doar un exemplar. Celălalt a ajuns, cu acordul meu, la Ște­fan Andrei; asta se-ntâmpla în pe­rioada când era ministru de exter­ne. Valentin Lipatti a insistat foarte mult pe lângă mine și, până la urmă, am cedat, fiind convins că acea raritate bibliofilă ajunge în biblioteca unui om rafinat, bun cunoscător și degustător de litera­tură. Să adaug, în privința cores­pondenței, că ea nu se rezumă nu­mai la reprezentanții avangardei române, ci și la reprezentanții avangardei europene. Tata a avut legături epistolare cu câteva mari personalități literare din Franța. îi amintesc, de pildă, pe André Bre­ton, pe Paul Eluard. De aseme­nea, sunt epistole de la exponenți ai noii literaturi din Germania și Italia. Există un dosar cuprinzător cu materialele unui preconizat număr special al revistei germane Der Sturm, dedicat avangardei noastre. Și încă un lucru trebuie menționat: existența edițiilor ori­ginale ale cărților avangardiștilor și, apoi, a suprarealiștilor români. Multe exemplare sunt unicate, ele neexistând în nici o bibliotecă din țară. Includ aici, bineînțeles, și Biblioteca Academiei.­­ Cercetătorii au avut acces la toate aceste lucruri?­­ Da. Tata a permis multora să vină în casă și să cerceteze arhiva. Vă dau doar două nume: Ion Pop și Marin Mincu. Amândoi au avut sprijinul necondiționat al tatălui meu, care le-a pus la dispoziție tot materialul documentar strâns în decursul anilor. Amândoi au realizat lucrări de referință despre sau dedicate avangardei românești. Mai mulți studenți și-au făcut, apoi, lucrările de licență studiind la noi. După aceea, cu prilejul di­verselor manifestări dedicate a­­vangardei sau reprezentanților • minimum nu uită­m acesteia, diferiți specialiști, dife­rite instituții, muzee, au apelat la sprijinul meu și nu-mi amintesc să fi refuzat vreodată pe cineva.­­ Ați luat vreodată în calcul și posibilitatea de a integra în circui­tul public acest veritabil tezaur re­unit aici? - Da, dar, iată, până azi nu s-a materializat nimic. Chiar eu am încercat, la un moment dat, ceva în acest­ sens, dar văzând cât de greu se mișcă lucrurile, m-am lă­sat păgubaș. - Arhiva se păstrează în forma pe care a lăsat-o tatăl dv. ? - Până de curând totul a fost exact cum arăta inițial. Nemaipu­­tând, însă, trăi din leafa de la re­vista Albina, pe care o conduc, am fost nevoit să închiriez aparta­mentul de la parter, în care locui­seră părinții. Am reconstituit, prin urmare, biblioteca la demi­sol, în bune condiții de conserva­re, pregătind minuțios camerele de aici.­­Dacă ar sosi o propunere via­bilă, să zicem, din partea Uniunii Scriitorilor, cu privire la organi­zarea unui punct de cercetare sau muzeal, a­i accepta-o? - Sigur că da. Aș readuce ime­diat biblioteca la starea de mai înainte. Totul ar urma, deci, să fie ca și în anii în care tatăl meu trăia încă. S-ar putea face un cen­tru documentar de maxim interes,­­ de care ar beneficia, necondițio­nat, toți cercetătorii care vor să scrie despre avangardă. Am putea crea un club al inițiaților, cum, de pildă, în Franța, s-a înființat cu prilejul inaugurării Mișcării pentru studiul Mișcării "Dada", din care au făcut parte, între alții, Marcel Iancu, Claude Sernet, Sa­­șa Pană. Camera mare de aici ar putea fi ușor transformată în salon literar, unde, săptămânal sau bi­lunar, ar putea avea loc diferite întâlniri. Este, de asemenea, spa­țiu și pentru o cafenea în buna tra­diție a boemei interbelice.­­ Am discutat până acum des­pre Arhiva Sașa Pană. Să vorbim și despre... scriitorul Sașa Pană, care se află, de câteva decenii - există o excepție: apariții excelen­tului volum de amintiri Născut în ’02 - într-un pronunțat con de um­bră.­­ Deoarece ați amintit de Năs­cut în '02, cred că este bine să vă fac câteva precizări. Mai întâi, e bine de știut că acest volum, deși a fost redactat pe baza jurnalului, a însemnărilor zilnice pe care tata le-a ținut ani în șir, nu este o tran­scriere a acestora. Deci, a vorbi despre Născut în '02 și despre a­­ceste însemnări zilnice, înseamnă a despărți oarecum lucrurile, în­­chipuiți-vă că sunt peste douăzeci de caiete voluminoase de notații nude, proaspete, redactate zi de zi. Tot ce a trăit tata, ca viață par­ticulară, ca viață literară, ca legă­turi cu mulții lui prieteni, din anii '20 și până la dispariția sa, în 1981, este consemnat aici. Pregă­tind acest dialog cu dv. am recitit în caiete tot ce a notat el în peri­oada deciziei de a edita și a tipări­rii efective a Primelor Poeme ale lui Tzara și am alcătuit o selecție care sunt sigur că vă va interesa foarte mult. Pe baza acestei selec­ții avem o imagine mult mai bo­gată asupra acestei întreprinderi decât aceea care rezultă din Năs­cut în '02. - Născut în '02 se încheie, da­că nu mă înșel, la 1944. Din ce-mi spuneți dv., caietele continuă în­semnările încă mai bine de 30 de ani... - Da. Și mă gândesc că tipări­te, ele ar avea o relevanță și un ecou extraordinar. Scriitorul Sașa Pană din aceste însemnări este u­­nul deosebit de important. Asta ca să nu mai vorbesc despre impor­­tața lor propriu-zis documentară.­­ Nu se mai vorbește nimic despre poetul Sașa Pană, și nu este drept așa ceva. Un volum re­prezentativ, sever alcătuit, sunt sigur că ne va prezenta un poet original, rezistent la trecerea tim­pului. Poate încercăm împreună să realizăm un astfel de volum și să îl tipărim la editura noastră, "Vinea".­­ Poate. Sunt convins că din volumele sale, îndeosebi din cele tipărite până-n 1944, multe crea­ții se pot reține și ele pot constitui

Next