Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)

1909-09-06 / nr. 6

ANUL­ I.­No­v. Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada .Săulescu 5. A BOXA­BEX T 1: In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an ... 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „MIȘCAREA Iarăşi concentrările conservatoare Toamna e sezonul concentrărilor Contigentele militare se concentrea­ză, şcolile se concentrează, funcţi­onarii in concediu ne vară se con­centrează la birourile lor sombre şi monotone­ De ce nu s’ar concentra şi ca­drele conservatoare cu venirea a­­cestei toamne care se arată atît de inrezistibila ? Foile conservatoare au şi început un fel de bizuit prelung şi slab, un preludiu vestitor al acestor mane­vre conservatoare de toamnă. După Carlsbad, Oslanda, Zürich, Neapole politicianul conservator tic­nit şi radios de sine se stabileşte cu venirea lui Septembre în Bucu­reşti. Aici după cîte­va dineuri intime după istoricul plăcerilor de vară, vin pe tapet chestiile politice. Intre aceste chestii politice este una mai agitata care a dat de dis­cuţie şi conservatorilor graşi şi celor slabi— ca să deosebim printr’o ex­presie mai plastică pe carpişti de tuchişli. E chestia concentrarei. Chestia aceasta e veche, e dis­cutata de presa In vacanţie şi to­tuşi pentru majoritatea politiciani­lor conservatori, cari respecta după tradiţie vacanţia de vară, e nouă. E noua şi din alt punct de vedere, fiind­că e de actualitate. Fracturile conservatoare luate în parte sunt absolut slabe, aşa că nici una n’ar putea forma un guvernăm­int. Totuşi conservatorii de ori­ce nu­anţa au însă necesitatea de a face politica. In asemenea caz se impune dis­­cuţiunea soluţiei unei concentrări. lată prin urmare chestia concen­­trărei conservatoare In mare val­va. „Conservatorul“ de ieri, nu fără oare­care enervare, cearcă chiar a ne răspunde ceva In aceasta chestie. „Concentrare ?.­. Negreşit o ad­mitem şi o dorim. Dar o admitem şi o dorim într’o singură formă a­­nume ca toţi conservatorii cari s’au răzl­o­it să recunoască din nou ac­tuala organizare a partidului, să re­intre in rîndurile de unde au ieşit şi să renunţe de a sluji alte am­biţiuni afară de ambiţiunea onora­bila care este întărirea şi mărirea partidului conservator. lata platforma noastră“ Primul pas prin urmare pare a fi făcut. De unde pană acum con­servatorii pur sang vorbeau de ta­­chişti ca de o speţă odioasa şi i­­morală, astăzi considerenţiile etice au dispărut. A rămas de discutat numai chestia ambiţiilor, căci ches­tiile teoretice sunt suprimate cu to­tul în programul tuturor conserva­torilor. Dacă însă dificultăţile de teorie nu pot fi o piedecă pentru concen­trarea conservatoare, în vederea u­­nui buget comun, e la mijloc toc­mai obstacolul ambiţiilor lacome de care ne vorbeşte „Conservatorul“. Ne punem în această situaţie o singura Întrebare In două premise: Cine şi pe cine va concentra ? In anarhicul domeniu conserva­tor s’au înălţat o Infinitate de bi­serici, bisericuţi şi clopotniţe mo­deste. Avem aşa­dar altarul carpist, a­­cel nababist, cel al d-lui Filipescu, al d-lui general Manu, al d-lui A­­rion etc. etc. De partea cealaltă a veni cate­drala d-lui Tache Ionescu, cu an­samblu de școli separate ale d-lor Eleva, Badăreu, Sebastian, Moruzzi, etc. etc. Provincia conservatoare e de a­­semenea In prada unei schizme complecte. Am putea da chiar ca­zul tipic al desbinarilor din Iaşi. Cine va putea avea atunci auto­ritatea morala şi cea materiala de a mulţumi pe toţi aceşti pretendenţi înfometaţi ? Şi de s’ar găsi să zicem un om de pae, sub care toţi să-şi duca frînele după voe, ne întrebam ia­răşi pe cine va concentra ? Pentru o concentrare se cere o renunţare reciproca. Nu vorbim, D-ne fereşte, de o renunţare de i­­dei, fiind­că insistam, ca aceasta nu e o condiţie de existenţa la con­servatori. Cum se vor face însă renunţările de ambiţii şi mai ales renunţările de afirmaţii ? Cum va mai apărea pentru a doua­ oară pe scena pu­blica d. Nicu Filipescu, braţ la braţ cu d. Badarau şi G. Ghibanescu ? Această concentrare rămîne apoi iluzorie şi prin faptul că scopul li­nei campanii comune e prea înde­părtat. Afirmaţia d-lui I. Brăteanu că va prezida alegerile parţiale trebue să se ştie că e fapt pozitiv. Partidul liberal și-a cucerit prin începutul reformelor agrare, drep­tul la continuarea lor. it. Multa paucis Din carnetul unui fost director „general* de gazetă. De cite feluri sunt gazetarii ? — După evenimente : gloate și rezerve. * Jb Ce este gazetăria ? —. Gazetăria este o companie întreprinsă de civili contra civililor. Militarii nu pot lua parte la aceasta cam­panie de­cît ca: directori... generali. ** * Care e rolul acestui director ? — Rol de pace şi de război. Adică să nu dea pace ţiviiilor de la gazetă şi să se războiască cu virgulele şi apostroa­­fele. * * * Care e duşmanul cel mai neîmpăcat a u­­nui asemenea director? — Sintaxa! Aia e o fortăreaţă care nu se ia cu una cu două. * * * Cum trebue să fie gazetarul? — Pedestru. Săptămunia viitoare „ Mişcarea“ va începe să publice coresponden­ţa politică urmată între Nichai Kogălnn­ceanu şi Dl. Î.Mirzescu de la 1862-1881. Această corespondenţă d. O. G. Mărzescu o dă publicităţei potri­vit dorinţei exprimată de del. său părinte. la chestia scumpire a traiului in­ontestabil că traiul a devenit foarte scump aşi că există o nemulţumire ge­nerală de la un capăt la altul al ţarei. Sunt oraşe unde preţul alimentelor de prima necesitate e foarte scump, aşa că viaţa a devenit de nesuferit, trebuind să deie de gîndit bărbaţilor noştri po­litici pentru luarea cuvenitelor măsuri. Chestiunea e mai serioasă de cum se crede şi nu cei cîţi­va agitatori, cari din cînd în cînd ţin cite o întrunire prin vre-un oraş al ţarei, sunt cei chemaţi să resolve o chestiune aşa de importan­tă cum e cea a scumpirei traiului. A­cea­stă chestie se leagă cu cea a trilu­­lui, având o intimă legătură cu o sumă de chestiuni economice pe care trebueşte neaparat sa le cunoască cei ce-şi pro­­pun rezolvirea ei. Trebue o pregătire, suficiente cunoştinţi, pentru a se avânta ­,4 ZIAR NAC­Oji Aii -LIBERAI* într’o luptă care va aduce apoi la so­­luţiuni înţălepte şi bune. Chestiunea scupirei traiului trebue să fie luată pe mină de oameni serioşi şi pregătiţi, altfel ea va dăinui şi să nu fie prea tîrziu cînd cei îndrituiţi vor voi să se ocupe de ea. Iaşul, ţine recordul în această privin­ţă. Alimentele de primă necesitate sunt scumpe din cale afară ţaranul nu poa­te, sau mai bine zis nu i se lasă pu­­tinţa ca să vie să-şi disfacă produsele în pieţele publice, fiind luat în primire din sat chiar de diverşi intermediator care au tot interesul de a urca preţu­rile şi a realiza cel mai mare profit po­sibil. Se cuvine ca chestia să fie studiată şi să capete o neîntîrziată soluţiune. DIN ZBORUL VREMII M­­ămurirea Toată lumea se ocupă astăzi, dubitul in­teresul pană la pasiune, de două mari des­coperiri ştiinţifice, am , putea spune două sporturi : Aviatica şi Expediţiile polare că­­tră nord. Ziarele şi revistele din toate părţile şi-au consacrat în ultimele timpuri mai toate co­­loanele lor, şi firele telegrafelor şi telefoa­nelor au transmis cu faţala fulgerului peste mări şi ţări triumfurile ori nesuccesele lui Blériot şi Latham în aviatică, ori disputa dintre Cook şi Peary în expediţiile polare. S’ar părea la prima vedere că numai se­tea de ştiinţă şi adevăr a împins pe aceşti campioni neîndrăzneţi ai luminei, să ducă în­treprinderile lor până la jertfă,—şi nu nu­mai până la jertfa avutului lor, dar pană la sublima jertfa a vieţii. Căci s’ar fi putut foarte bine—după cum de altfel s’a şi întîmplat cu alţi —ca trium­falii aviatori să’şi­ găsească moartea, prăbu­­şindu-se din înălţime, întocmai ca h­arul din legendă, ori expediatorii nordici să’şi ser­vească oasele drept suculent ospăţ, urşilor polari.­­ Mai de aproape privite însă lucrurile iau o altă faţă. In simbure e tot instinctul de conservare, care duce pe omul de ştiinţă la aceste sa­crificii. El işi dă seamă foarte bine că va cuceri, eventual chiar cu preţul morţii sale, cu preţul jertfitei sale vieţi, o viaţă mult mai puternică, o viaţă nouă, o viaţă care întrece cu mult şubreda viaţă ca bieţilor muritori de rând, o viaţă care nu e dată de cit zei­lor : Nemurirea. Căci dacă n’ar fi fost de cît pentru folo­sul semenilor lor, cată să fi fost perfect in­­diferentă, atît lui Cook cît şi lui Reary, în­tâietatea braţului care a luplîntat steag o­­menesc în deşertăciunea gheţurilor eterne şi n’ar fi dat lumei întregi spectacolul trist a unor violenţe certe, ce le şterge oare­cum aureola de martir şi-i duce la bara tribu­nalelor penale ca înpricinaţi ori floguitori de calomnie. Şi nici Latham nu şi-ar fi rupt nasul sbu­­rînd abea după cîte­va ceasuri pe urma lui Blériot, dacă n’ar fi aspirat să i se înscrie şi lui numele In cartea de aur a nemurito­rilor, căci faptul ştiinţific în sine, nu mai purta nici un interes, de­oare­ce străbaterea in sbor peste întinsa mare, fusese deja con­sumată de­ un predecesor. De­sigur că, atunci cînd Galileu m­urea pe rug, gem­indu-şi eternul său „E pur şi muove“, murea ca să nu... mai moară. Să nu mai murim!—Iată ultima problemă către care ştiinţa omenească Îşi va îndrepta poate ultimii săi paşi. După ce ea, ştiinţa aceasta, va face pen­tru om nişte locuri comune din nepătrun­sele gheţuri polare ori, din arzătoarele tro­pice, după ce ea va face pe om să străbată aerul, şi poate că mai tirziu îi va da liberă accesiunea celorlalte planete, va izbuti poate săi facă şi nemuritor. Va fi cel puţin de astă­ dată vorba de­ o nemurire, care să fie apanajul vieţii tuturor, de insă­şi nemurirea fizică a celulei. Isb­iti-va oare cuceritoarea ştiinţă să dea lutului nostru calităţi olympice? Sau vor rîde de noi toţi satirii cunoscînd că pînă şi viaţa nemuritorului Joe a fost... muritoare ! Ori cum problema este deja pusă in cer­cetările savantului profesor doctor Metsch­­nicoff, care ocuptndu-se de întîrzierea bătrî­­neţii la om, Insamnă că se ocupă de longe­vitatea acestuia şi nemurirea n’ar fi de­cît prelungirea la nesfirşit a acestei longevităţi. Harol ! Cooperaţia la oraşe Am vorbit în linii absolut generale despre cooperaţia la sate şi am atins cu acea ocazie şi chestia cooperatismu­­lui la oraşe. în Occident mişcarea cooperativă am putea spune ca e in special un patrimo­niu al vieţei de oraş. La noi însă pănâ în prezent cooperaţia a fost mai mult încurajată la sate şi aici a şi prins mai multe rădăcini. O chestie gravă se ridică insă la ora­­şe. Noi n’avem o clasă de mijloc, şi n’o DUMINICA 6 (19) SEPTEMBRIE 1909 BANI | ^DIRECTOR POLITIC G. G. MATZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina II-a . 1 leu Linia în pagina Ill-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 ===== IASUL DE OP­I­N­I­O­ARA MEMBRII CERCULUI „JUNIMEA“ -------------------­ Reproducem în numărul de faţă fotografiile membrilor cercului «Junimea» din Iaşi de la care a pornit legenda, de altfel foarte adevarată, că oraşul nostru este „leagănul culturei şi inteligenţei“. Activitatea politică­ şi culturală a «Junimei» este una din gloriile Iaşului— şi ea a fost descrisă cu multă competinţă în interesantele „Amintiri“ ale d-lui Ch. Panu, care nu figurează în clişeul de faţă, ca şi alţi membri importanţi cum au fost: V. Conta, Matilda Cugler­­oni, N. Nicoleanu, A. C. Cuza, P. V. Grigo­­riu, A. Forăscu, I. P. Florantin şi Lascăr durea. 1) N* fieldiceanu, 2) Samson Bodnărescu, 3) Teodor Nica, 4) G. Rom, 5) M. Hristodulo, 11) V. Casian, 7) M. Gheorghiu, 8) C. Meissner, 9) Dospinescu, 10) Alex. Suţu, 11) S. Vîrgolici, 12) V. Burlă, 13) A. Naum, 14), Gh. Racoviță, 15) Ioan Buiucliu, 16) Abgar Buicliu, 17) Th. Burada, 18) C. Leonardescu, 19) Bengescu-Dabija, 20) Th. Rossetti, 21) Titu Maiorescu, 22) Petre Carp, 23) I. Melik, 24) Mihail Eminescu,­ 25) Olănescu Ascanio, 26) N. Gabrielescu, 27) I. L. Caragian­,­­28) Alex. Fara, 29) V. Pogor, 30), V. Alexandri, 31) Iacob Negruzzi, 32) Dr. Max, 33) Gh. Bejan, 34) Ioan Slavici, 35) Caragiani, 36) General Cerchez, 37) N. Mandrea, 38) Nicu Gane, 89) N. Culianu 40) I.­lanov, 41) Grigore Buiucliu, 42) Burghelea, 43) Konstantin P. Constantinul, 44) Leon Ne­­gruzzi, 45) Gh. Capşa, 46) Dimitrie Rossetti, 47) Ștefan Nelu, 48) Pavel Paicu, 49) Ioan Creangă, 50) N. Mihaleaa, 51) Th. Hristodulo, 52) I. Nenițescu, 53) Miron Pompiliu, 54) Alex. Lambrior, 55) C. Lepadatu, 56) V. Tasu, 57) Maior Scheletti, 58) Colonel Şerbănesc­u, 59) Th. Buiucliu, 60) A. 1). Xenopol, 61) Petre Missir, 62) D-l Perice, 63) Alex. Beldiman, 64) Victor Cuciureanu, 65) Gh. Zaharia, 66) Xenofon Gheorghiu, 67) Valerian Ursiahu, 68) Gh. Negruzzi, 69) Alex. Philippide, 70) C. Dimitrescu, 71) S. Văleanu, 72) N. Volenti, 73) V. Bossie, 74) Telemak Ciupercescu. avem fiindcă n’avem un comerţ şi o in­dustrie romînească. Nemulţumirile pătu­­rei noastre orăşeneşti se accentuează, cu atît mai mult cu cit­ se accentuează pro­gresele civilizaţiei şi a necesităţilor de viaţă. Nici vorbă că aci se desfăşoară o po­­blemă, care trebue să atragă serioasa a­­tenţie a conducătorilor. Pe lingă cultura tehnică, sprijinul mo­ral şi material ce statul îl datoreşte in­dustriaşilor şi comercianţilor noştri, se impune şi o îndrumare statornică spre cooperaţie. Cooperativele ce trebuesc încurajate la oraş nu sunt de­cit cele de consum, producţie, credit şi vinzare. Aceasta nu e singura soluţie a rege­­nerărei păturei noastre mijlocii , insă după părerea noastră cea mai solidă pro­cedare şi cea care ne­­dă rezultate mai sigure. Să primim in parte fiecare soiu de cooperative ce se pot desvolta la oraşe, pentru a le înţelege mai bine. Cooperative de producţie avem, într’un anumit sens. Acestea sunt asociaţiile me­seriaşilor de a lua ei în antrepriză lu­crările pe care azi le iau numai antre­prenorii cu capitaluri mari sau coopera­­ţiile streine. In felul acesta şi lucrătorii romini ar avea de lucru şi proprietarii ar avea garanţia unei efectuări mai si­gure. Un mare rău rezultă apoi la noi din faptul că meseriaşul sau comerciantul romin nu îşi cumpără materiile prime de acolo unde se produc ele, ci de la inter­mediarii zişi angrosişti, lâsîndu-se ast­fel speculat şi neputînd rezista concurenței acelora ce cumpără materialul direct de la fabrici. Ni se va răspunde ca meseriaşul nos­tru nu are capitalul suficient pentru a-şi cumpăra acest material. Ei bine, aici este tocmai necesitatea unor cooperative de cumpărare acestor materii prime. Tot aşa de bine se pot alcătui şi coo­perative de vinzare a diferitelor articole de alimentaţie de pildă. Comercianţii ro­mini să cumpere fructe in comun sau fructul alb de la stini şi să-l vândă pe un preţ convenabil asigurîndu-şi un pro­fit pozitiv. Aici e tocmai lipsa iniţiativei noastre private, care trebue încurajată de stat şi îndrumată de oamenii competing. Trebue să adăugăm aci, pentru a fi mai complecţi şi felul îrr care s’ar putea dobîndi prin cooperaţie şi capitalul de care negustorii şi meseriaşii noştri au atita necesitate. Nimic mai simplu de cit­ cooperativele de credit. Negustorii de aceiaşi breaslă pot forma societăţi de acest fel, care le vor servi de casă de economie şi casă de împru­mut pentru cazuri grele , puţind măi la urmă lua iniţiativa in comun de a aduce cu banii societăţii transporturi regulate de materiile fabricate de cari au nevoie. Dacă cooperaţia la o­ase n’au prins rădăcini pînă în prezent e că n’a fost înţeleasă şi apoi—ceia ce e trist—n’am fost noi pregătiţi şi capabili a o avea. N’avem solidaritate şi încredere în noi înşine. Să sperăm în vremuri mai bune. Congresul de mâine Mîine se deschide In Iaşi, şt centrul culturei romineşti, cel din­tâi congres cultural-naţional, la care vor participa toţi studenţii romini din ţările subjugate. In adevăr, congresul de mîine

Next