Mişcarea, septembrie 1909 (Anul 1, nr. 1-24)
1909-09-06 / nr. 6
ANUL I.Nov. Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada .Săulescu 5. A BOXABEX T 1: In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an ... 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „MIȘCAREA Iarăşi concentrările conservatoare Toamna e sezonul concentrărilor Contigentele militare se concentrează, şcolile se concentrează, funcţionarii in concediu ne vară se concentrează la birourile lor sombre şi monotone De ce nu s’ar concentra şi cadrele conservatoare cu venirea acestei toamne care se arată atît de inrezistibila ? Foile conservatoare au şi început un fel de bizuit prelung şi slab, un preludiu vestitor al acestor manevre conservatoare de toamnă. După Carlsbad, Oslanda, Zürich, Neapole politicianul conservator ticnit şi radios de sine se stabileşte cu venirea lui Septembre în Bucureşti. Aici după cîteva dineuri intime după istoricul plăcerilor de vară, vin pe tapet chestiile politice. Intre aceste chestii politice este una mai agitata care a dat de discuţie şi conservatorilor graşi şi celor slabi— ca să deosebim printr’o expresie mai plastică pe carpişti de tuchişli. E chestia concentrarei. Chestia aceasta e veche, e discutata de presa In vacanţie şi totuşi pentru majoritatea politicianilor conservatori, cari respecta după tradiţie vacanţia de vară, e nouă. E noua şi din alt punct de vedere, fiindcă e de actualitate. Fracturile conservatoare luate în parte sunt absolut slabe, aşa că nici una n’ar putea forma un guvernămint. Totuşi conservatorii de orice nuanţa au însă necesitatea de a face politica. In asemenea caz se impune discuţiunea soluţiei unei concentrări. lată prin urmare chestia concentrărei conservatoare In mare valva. „Conservatorul“ de ieri, nu fără oarecare enervare, cearcă chiar a ne răspunde ceva In aceasta chestie. „Concentrare ?.. Negreşit o admitem şi o dorim. Dar o admitem şi o dorim într’o singură formă anume ca toţi conservatorii cari s’au răzloit să recunoască din nou actuala organizare a partidului, să reintre in rîndurile de unde au ieşit şi să renunţe de a sluji alte ambiţiuni afară de ambiţiunea onorabila care este întărirea şi mărirea partidului conservator. lata platforma noastră“ Primul pas prin urmare pare a fi făcut. De unde pană acum conservatorii pur sang vorbeau de tachişti ca de o speţă odioasa şi imorală, astăzi considerenţiile etice au dispărut. A rămas de discutat numai chestia ambiţiilor, căci chestiile teoretice sunt suprimate cu totul în programul tuturor conservatorilor. Dacă însă dificultăţile de teorie nu pot fi o piedecă pentru concentrarea conservatoare, în vederea unui buget comun, e la mijloc tocmai obstacolul ambiţiilor lacome de care ne vorbeşte „Conservatorul“. Ne punem în această situaţie o singura Întrebare In două premise: Cine şi pe cine va concentra ? In anarhicul domeniu conservator s’au înălţat o Infinitate de biserici, bisericuţi şi clopotniţe modeste. Avem aşadar altarul carpist, acel nababist, cel al d-lui Filipescu, al d-lui general Manu, al d-lui Arion etc. etc. De partea cealaltă a veni catedrala d-lui Tache Ionescu, cu ansamblu de școli separate ale d-lor Eleva, Badăreu, Sebastian, Moruzzi, etc. etc. Provincia conservatoare e de asemenea In prada unei schizme complecte. Am putea da chiar cazul tipic al desbinarilor din Iaşi. Cine va putea avea atunci autoritatea morala şi cea materiala de a mulţumi pe toţi aceşti pretendenţi înfometaţi ? Şi de s’ar găsi să zicem un om de pae, sub care toţi să-şi duca frînele după voe, ne întrebam iarăşi pe cine va concentra ? Pentru o concentrare se cere o renunţare reciproca. Nu vorbim, D-ne fereşte, de o renunţare de idei, fiindcă insistam, ca aceasta nu e o condiţie de existenţa la conservatori. Cum se vor face însă renunţările de ambiţii şi mai ales renunţările de afirmaţii ? Cum va mai apărea pentru a doua oară pe scena publica d. Nicu Filipescu, braţ la braţ cu d. Badarau şi G. Ghibanescu ? Această concentrare rămîne apoi iluzorie şi prin faptul că scopul linei campanii comune e prea îndepărtat. Afirmaţia d-lui I. Brăteanu că va prezida alegerile parţiale trebue să se ştie că e fapt pozitiv. Partidul liberal și-a cucerit prin începutul reformelor agrare, dreptul la continuarea lor. it. Multa paucis Din carnetul unui fost director „general* de gazetă. De cite feluri sunt gazetarii ? — După evenimente : gloate și rezerve. * Jb Ce este gazetăria ? —. Gazetăria este o companie întreprinsă de civili contra civililor. Militarii nu pot lua parte la aceasta campanie decît ca: directori... generali. ** * Care e rolul acestui director ? — Rol de pace şi de război. Adică să nu dea pace ţiviiilor de la gazetă şi să se războiască cu virgulele şi apostroafele. * * * Care e duşmanul cel mai neîmpăcat a unui asemenea director? — Sintaxa! Aia e o fortăreaţă care nu se ia cu una cu două. * * * Cum trebue să fie gazetarul? — Pedestru. Săptămunia viitoare „ Mişcarea“ va începe să publice corespondenţa politică urmată între Nichai Kogălnnceanu şi Dl. Î.Mirzescu de la 1862-1881. Această corespondenţă d. O. G. Mărzescu o dă publicităţei potrivit dorinţei exprimată de del. său părinte. la chestia scumpire a traiului inontestabil că traiul a devenit foarte scump aşi că există o nemulţumire generală de la un capăt la altul al ţarei. Sunt oraşe unde preţul alimentelor de prima necesitate e foarte scump, aşa că viaţa a devenit de nesuferit, trebuind să deie de gîndit bărbaţilor noştri politici pentru luarea cuvenitelor măsuri. Chestiunea e mai serioasă de cum se crede şi nu cei cîţiva agitatori, cari din cînd în cînd ţin cite o întrunire prin vre-un oraş al ţarei, sunt cei chemaţi să resolve o chestiune aşa de importantă cum e cea a scumpirei traiului. Această chestie se leagă cu cea a trilului, având o intimă legătură cu o sumă de chestiuni economice pe care trebueşte neaparat sa le cunoască cei ce-şi propun rezolvirea ei. Trebue o pregătire, suficiente cunoştinţi, pentru a se avânta ,4 ZIAR NACOji Aii -LIBERAI* într’o luptă care va aduce apoi la soluţiuni înţălepte şi bune. Chestiunea scupirei traiului trebue să fie luată pe mină de oameni serioşi şi pregătiţi, altfel ea va dăinui şi să nu fie prea tîrziu cînd cei îndrituiţi vor voi să se ocupe de ea. Iaşul, ţine recordul în această privinţă. Alimentele de primă necesitate sunt scumpe din cale afară ţaranul nu poate, sau mai bine zis nu i se lasă putinţa ca să vie să-şi disfacă produsele în pieţele publice, fiind luat în primire din sat chiar de diverşi intermediator care au tot interesul de a urca preţurile şi a realiza cel mai mare profit posibil. Se cuvine ca chestia să fie studiată şi să capete o neîntîrziată soluţiune. DIN ZBORUL VREMII Mămurirea Toată lumea se ocupă astăzi, dubitul interesul pană la pasiune, de două mari descoperiri ştiinţifice, am , putea spune două sporturi : Aviatica şi Expediţiile polare cătră nord. Ziarele şi revistele din toate părţile şi-au consacrat în ultimele timpuri mai toate coloanele lor, şi firele telegrafelor şi telefoanelor au transmis cu faţala fulgerului peste mări şi ţări triumfurile ori nesuccesele lui Blériot şi Latham în aviatică, ori disputa dintre Cook şi Peary în expediţiile polare. S’ar părea la prima vedere că numai setea de ştiinţă şi adevăr a împins pe aceşti campioni neîndrăzneţi ai luminei, să ducă întreprinderile lor până la jertfă,—şi nu numai până la jertfa avutului lor, dar pană la sublima jertfa a vieţii. Căci s’ar fi putut foarte bine—după cum de altfel s’a şi întîmplat cu alţi —ca triumfalii aviatori să’şi găsească moartea, prăbuşindu-se din înălţime, întocmai ca harul din legendă, ori expediatorii nordici să’şi servească oasele drept suculent ospăţ, urşilor polari. Mai de aproape privite însă lucrurile iau o altă faţă. In simbure e tot instinctul de conservare, care duce pe omul de ştiinţă la aceste sacrificii. El işi dă seamă foarte bine că va cuceri, eventual chiar cu preţul morţii sale, cu preţul jertfitei sale vieţi, o viaţă mult mai puternică, o viaţă nouă, o viaţă care întrece cu mult şubreda viaţă ca bieţilor muritori de rând, o viaţă care nu e dată de cit zeilor : Nemurirea. Căci dacă n’ar fi fost de cît pentru folosul semenilor lor, cată să fi fost perfect indiferentă, atît lui Cook cît şi lui Reary, întâietatea braţului care a luplîntat steag omenesc în deşertăciunea gheţurilor eterne şi n’ar fi dat lumei întregi spectacolul trist a unor violenţe certe, ce le şterge oarecum aureola de martir şi-i duce la bara tribunalelor penale ca înpricinaţi ori floguitori de calomnie. Şi nici Latham nu şi-ar fi rupt nasul sburînd abea după cîteva ceasuri pe urma lui Blériot, dacă n’ar fi aspirat să i se înscrie şi lui numele In cartea de aur a nemuritorilor, căci faptul ştiinţific în sine, nu mai purta nici un interes, deoarece străbaterea in sbor peste întinsa mare, fusese deja consumată de un predecesor. Desigur că, atunci cînd Galileu murea pe rug, gemindu-şi eternul său „E pur şi muove“, murea ca să nu... mai moară. Să nu mai murim!—Iată ultima problemă către care ştiinţa omenească Îşi va îndrepta poate ultimii săi paşi. După ce ea, ştiinţa aceasta, va face pentru om nişte locuri comune din nepătrunsele gheţuri polare ori, din arzătoarele tropice, după ce ea va face pe om să străbată aerul, şi poate că mai tirziu îi va da liberă accesiunea celorlalte planete, va izbuti poate săi facă şi nemuritor. Va fi cel puţin de astă dată vorba de o nemurire, care să fie apanajul vieţii tuturor, de insăşi nemurirea fizică a celulei. Isbiti-va oare cuceritoarea ştiinţă să dea lutului nostru calităţi olympice? Sau vor rîde de noi toţi satirii cunoscînd că pînă şi viaţa nemuritorului Joe a fost... muritoare ! Ori cum problema este deja pusă in cercetările savantului profesor doctor Metschnicoff, care ocuptndu-se de întîrzierea bătrîneţii la om, Insamnă că se ocupă de longevitatea acestuia şi nemurirea n’ar fi decît prelungirea la nesfirşit a acestei longevităţi. Harol ! Cooperaţia la oraşe Am vorbit în linii absolut generale despre cooperaţia la sate şi am atins cu acea ocazie şi chestia cooperatismului la oraşe. în Occident mişcarea cooperativă am putea spune ca e in special un patrimoniu al vieţei de oraş. La noi însă pănâ în prezent cooperaţia a fost mai mult încurajată la sate şi aici a şi prins mai multe rădăcini. O chestie gravă se ridică insă la oraşe. Noi n’avem o clasă de mijloc, şi n’o DUMINICA 6 (19) SEPTEMBRIE 1909 BANI | ^DIRECTOR POLITIC G. G. MATZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina II-a . 1 leu Linia în pagina Ill-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 ===== IASUL DE OPINIOARA MEMBRII CERCULUI „JUNIMEA“ ------------------- Reproducem în numărul de faţă fotografiile membrilor cercului «Junimea» din Iaşi de la care a pornit legenda, de altfel foarte adevarată, că oraşul nostru este „leagănul culturei şi inteligenţei“. Activitatea politică şi culturală a «Junimei» este una din gloriile Iaşului— şi ea a fost descrisă cu multă competinţă în interesantele „Amintiri“ ale d-lui Ch. Panu, care nu figurează în clişeul de faţă, ca şi alţi membri importanţi cum au fost: V. Conta, Matilda Cugleroni, N. Nicoleanu, A. C. Cuza, P. V. Grigoriu, A. Forăscu, I. P. Florantin şi Lascăr durea. 1) N* fieldiceanu, 2) Samson Bodnărescu, 3) Teodor Nica, 4) G. Rom, 5) M. Hristodulo, 11) V. Casian, 7) M. Gheorghiu, 8) C. Meissner, 9) Dospinescu, 10) Alex. Suţu, 11) S. Vîrgolici, 12) V. Burlă, 13) A. Naum, 14), Gh. Racoviță, 15) Ioan Buiucliu, 16) Abgar Buicliu, 17) Th. Burada, 18) C. Leonardescu, 19) Bengescu-Dabija, 20) Th. Rossetti, 21) Titu Maiorescu, 22) Petre Carp, 23) I. Melik, 24) Mihail Eminescu, 25) Olănescu Ascanio, 26) N. Gabrielescu, 27) I. L. Caragian,28) Alex. Fara, 29) V. Pogor, 30), V. Alexandri, 31) Iacob Negruzzi, 32) Dr. Max, 33) Gh. Bejan, 34) Ioan Slavici, 35) Caragiani, 36) General Cerchez, 37) N. Mandrea, 38) Nicu Gane, 89) N. Culianu 40) I.lanov, 41) Grigore Buiucliu, 42) Burghelea, 43) Konstantin P. Constantinul, 44) Leon Negruzzi, 45) Gh. Capşa, 46) Dimitrie Rossetti, 47) Ștefan Nelu, 48) Pavel Paicu, 49) Ioan Creangă, 50) N. Mihaleaa, 51) Th. Hristodulo, 52) I. Nenițescu, 53) Miron Pompiliu, 54) Alex. Lambrior, 55) C. Lepadatu, 56) V. Tasu, 57) Maior Scheletti, 58) Colonel Şerbănescu, 59) Th. Buiucliu, 60) A. 1). Xenopol, 61) Petre Missir, 62) D-l Perice, 63) Alex. Beldiman, 64) Victor Cuciureanu, 65) Gh. Zaharia, 66) Xenofon Gheorghiu, 67) Valerian Ursiahu, 68) Gh. Negruzzi, 69) Alex. Philippide, 70) C. Dimitrescu, 71) S. Văleanu, 72) N. Volenti, 73) V. Bossie, 74) Telemak Ciupercescu. avem fiindcă n’avem un comerţ şi o industrie romînească. Nemulţumirile păturei noastre orăşeneşti se accentuează, cu atît mai mult cu cit se accentuează progresele civilizaţiei şi a necesităţilor de viaţă. Nici vorbă că aci se desfăşoară o poblemă, care trebue să atragă serioasa atenţie a conducătorilor. Pe lingă cultura tehnică, sprijinul moral şi material ce statul îl datoreşte industriaşilor şi comercianţilor noştri, se impune şi o îndrumare statornică spre cooperaţie. Cooperativele ce trebuesc încurajate la oraş nu sunt decit cele de consum, producţie, credit şi vinzare. Aceasta nu e singura soluţie a regenerărei păturei noastre mijlocii , insă după părerea noastră cea mai solidă procedare şi cea care nedă rezultate mai sigure. Să primim in parte fiecare soiu de cooperative ce se pot desvolta la oraşe, pentru a le înţelege mai bine. Cooperative de producţie avem, într’un anumit sens. Acestea sunt asociaţiile meseriaşilor de a lua ei în antrepriză lucrările pe care azi le iau numai antreprenorii cu capitaluri mari sau cooperaţiile streine. In felul acesta şi lucrătorii romini ar avea de lucru şi proprietarii ar avea garanţia unei efectuări mai sigure. Un mare rău rezultă apoi la noi din faptul că meseriaşul sau comerciantul romin nu îşi cumpără materiile prime de acolo unde se produc ele, ci de la intermediarii zişi angrosişti, lâsîndu-se astfel speculat şi neputînd rezista concurenței acelora ce cumpără materialul direct de la fabrici. Ni se va răspunde ca meseriaşul nostru nu are capitalul suficient pentru a-şi cumpăra acest material. Ei bine, aici este tocmai necesitatea unor cooperative de cumpărare acestor materii prime. Tot aşa de bine se pot alcătui şi cooperative de vinzare a diferitelor articole de alimentaţie de pildă. Comercianţii romini să cumpere fructe in comun sau fructul alb de la stini şi să-l vândă pe un preţ convenabil asigurîndu-şi un profit pozitiv. Aici e tocmai lipsa iniţiativei noastre private, care trebue încurajată de stat şi îndrumată de oamenii competing. Trebue să adăugăm aci, pentru a fi mai complecţi şi felul îrr care s’ar putea dobîndi prin cooperaţie şi capitalul de care negustorii şi meseriaşii noştri au atita necesitate. Nimic mai simplu de cit cooperativele de credit. Negustorii de aceiaşi breaslă pot forma societăţi de acest fel, care le vor servi de casă de economie şi casă de împrumut pentru cazuri grele , puţind măi la urmă lua iniţiativa in comun de a aduce cu banii societăţii transporturi regulate de materiile fabricate de cari au nevoie. Dacă cooperaţia la oase n’au prins rădăcini pînă în prezent e că n’a fost înţeleasă şi apoi—ceia ce e trist—n’am fost noi pregătiţi şi capabili a o avea. N’avem solidaritate şi încredere în noi înşine. Să sperăm în vremuri mai bune. Congresul de mâine Mîine se deschide In Iaşi, şt centrul culturei romineşti, cel dintâi congres cultural-naţional, la care vor participa toţi studenţii romini din ţările subjugate. In adevăr, congresul de mîine