Mişcarea, noiembrie 1909 (Anul 1, nr. 50-73)
1909-11-03 / nr. 51
ANUL I.—No. 51. « Redacţia şi administraţia Iaşi, .Strada Săulescu 5. ABONAMENTE In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an ... 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50% ZIAR NATIONAL-UBER AL Opoziţia în faţa ,remaniere!“ Ceia ce eram siguri s’a întimplat. Eram siguri ca partidele opozante văzind ca remaniarea ministeriala Intirzie, vor lua masuri de organizare şi de pregătire in vederea suc- , cesiunei guvernamentale, vor porni campaniile de răsturnare. Aşa a şi fost. Dl Tache Ionescu ca sa arate ca e mai harnic a profitat de prima ocazie, de scandalurile cltorva sindicalişti ca sa arunce săgeţi contra guvernanţilor şi sa agite steagul de luptă. Conservatorii bătrîni, cu mai multa încredere în ei, au fost mai calmi. Şi acolo Insa d. N. Filipescu a devenit nerăbdător şi a încercat a forţa pe d. Carp la o acţiune mai energica. Eram siguri apoi ca actuala remaniare, venind tocmai atunci cind opoziţia se aştepta mai puţin, va va deştepta în rindurile conservatorilor o mînie nabadaioasa, care se va manifesta prin atacuri personale la adresa noilor miniştri, penntru a se mîngîia de ciuda speranţelor înşelate. Aceste grosolane atacuri personale le găsim pana şi în foaia tachista locala, care în lipsa unei crivici inteligente şi îndreptăţite, găseşte injurii de cort la adresa noilor sfetnici ai Coroanei, vorbind de d-nii Constantinescu şi Orleanu ca de „un misit de la Bacau şi un om de mina a treia de la Galaţi“. De cînd cu conflictul avut cu d. Filipescu în Camera, d. Al. Badarau nu se mai sileşte in alegerea expresiilor. Acestea toate le prevăzusem. Remaniarea ministerială aşa cum s’a făcut insa, e o decepţie cumplita pentru conservatori, cari se legănau in visuri dulci de stapîuire. Conservatorii părăsiseră ţara intr’un moment de crîncena durere, care din pricina tembelismului conducătorilor de pe atunci nu ştiau ce sa facă şi încotro sa apuce de frica de a nu fi siliţi sa asiste la propria lor execuţie. Liberalii au făcut sacrificiul şi au luat frînele într-un moment istoric critic, şi mai ales nefiind pregătiţi. Pe lînga restabilirea liniştei, liberalii au trebuit sa vindece rănile lasate de revolte şi apoi sa studieze adînc cauzele economice, cari produseseră acele răscoale şi sa dea soluţia legislativa a acestor probleme. Munca a fost titanica şi n’avem dreptul să spunem ca e isprăvita. E mult încă de munca pe chestia ţărănească. Totuşi ce e greu, a trecut. Conservatorii de azi vin la o situaţie de înflorire, de aceia li s’au desvoltat şi „apetiturile„. Pe dînşii nu-i interesează evoluţia economica, socială şi culturala a ţarei, ci din potrivă opera conservatismului a fost in todeauna opera de poleiala. Au căutat să orbească privirile, sa lustruiasca aparenţele, au avut însă întotdeauna oroare de a pătrunde în adîncul situaţiilor, de a încerca schimbări radicale. Aşa a fost şi cu chestia agrara: după ce liberalii au aprofundat-o, au studiat-o din cel mai înalt punct de vedere ştiinţific şi practic, prin sforţările cele mai uriaşe ce le-au făcut cele mai alese individualităţi ale partidului, vin astazi şi conservatorii cu pretenţii şi dorinţi reînoite. Dar daca în partidul conservator interesele predomina în faţa celor ale ţarei, în partidul liberal lucrurile sunt tocmai contrare. Şi apoi nici opinia publica, care a ajuns un puternic element de control în viața noastră politica, nu va mai permite acel „dolce familite" în care se leagana conservatorii, cînd sînt la buget. Nu se mai pot întoarce timpurile de dureroasa amintire, cînd guvernanții pot să benchetuiasca în concert de muzici jubilare, în timp ce satele se consuma in flăcări şi dureri. De aceia partidul liberal mai are încă sarcina de a rămînea la cîrma ţârei; şi de aceia actuala remaniere era o necesitate impusă de nevoile ţârei. Bineînţeles însă ca conservatorilor nu le convine aceasta situaţie. Remaniarea a fost o surpriza şi un motiv de furie pentru ei. Deci atacurile presei conservatoare la adresa noilor miniştri nu pot surprinde. Multa paueis ssraasawMtssrai in*niiirn-n,n'vu« ■ i, i.n im.iiimmzş&mmmzssmmz Lui Manolache B. „Ultimele știri spun că insula Jamaica a fost distrusă". Manolache fiu al Romei Du-te ’n schit şi fa-te... maică, Doliu purtînd aro»tei De Jamaică. Motto. „Vom aşteptepta Încă mult până ce vom avea apă în Iaşi“. „ Opinia“. Cit vor sta în aşteptare, Pllngeri multe nu se ’ncap Nu due lipsă aşa mare. Au destulă apă n cap. Cric-Crac Legea repausului duminical Printre proeele de legi ce vor fi propuse în viitoarea sesiune parlamentară, este și proectul de lege al d-lui Alex. Djuvara, asupra repaosului duminical. Prin acest proiect se prevede că actuala lege a repaosului duminical să fie extinsă pentru ziua întreagă. Cu mijlocul acesta funcţionarii comerciali şi-au realizat idealul pe care l'au urmărit de ani de zile, pe deoparte, iar pe de alta—în urma experienţelor ce s’au făcut pănă acuma—legea in sine a repaosului va putea fi aplicată cu mai multă rigoare şi tot odată cu mai multă uşurinţă. Aşa cum se aplică azi legea repausului, ea este defectoasă, fiind în vigoare numai pentru jumătate de zi, proprietarii comercianţi ca şi patronii diferitelor ateliere, depăşesc întotdeauna peste ora prevăzută, încit de fapt legea, aşa cum se aplică, nici nu există. Cu toate acestea, această lege este absolut necesară şi aplicarea ei riguroasă, nu poate stingheri întru nimic bunul mers al comerţului şi industriei. Repaosul în zilele de serbători este cerut de biserică; higiena de asemenea cere ca omul să se recreeze prin odihnă, după o muncă neîntreruptă în cursul săptămînei, în cit legea repaosului este urmarea logică a unor reale necesităţi. Dl. Alexandru Djuvara, ca ministrul comerţului şi industriei a constatat de aproape stricta necesitate a extinderei repaosului duminical pentru toată ziua, şi a întocmit astfel proectul de lege, ca să corespundă pe deplin intereselor generale—atît ale patronilor cit și a lucrătorilor. o.-?- ‘ POLITICE Tachiştii au fixat în mod definitiv candidatura d-lui Dim. Moruzzi, fost prefect de poliţie, al Capitalei, pentru locul de la col. II de Cameră din Bucureşti, r el nas vicavt prin moartea lui G. Assan. Atît d nul Socec cit şi nenea lanin Brătescu au declarat că în faţa unui intelectual de clibrul d-lui Moruzzi sunt nevoiţi să-şi retragă candidaturile şi să-i ofere tot concursul. In asemene condiţiuni, fireşte vor declara tachiştii, că alegerea d-lui Moruzzi e mai mult decit sigură. * * * Remaniarea ministerială tani e un fapt îndeplinit lasă rece, opoziţiunea— scrie «Ordinea». AUL de rece, încit în numărul din urmă „Ordinea“ il consacră in întregime acestui eveniment politic. Mai mare dovada de răceală nici câ se poate. DIN ZBORUL VREMII In Yeşiţică luptă Curiozitatea publică a fost, în sfirşit, liniştită. Procesul d-nei Steinbeil s’a terminat : s’a terminat prin achitarea frumoasei inculpate. Dealtfel lucrurile erau de prevăzut. Asupra tristei afaceri plana o atît de deasă umbră de mister, iu cit ochiul cel mai ager nu putea discerne prin neguri măcăr o cit de slabă rază mai sigură, care să ducă, la absoluta încredinţare că făptuitoarea îndoitului asasinat, a fost femeia care cucerise prin graţiile ei, multe din figurile ilustre ale Parisului. E drept, au fost puternice prezumţii. Dar eie n’au putut risipi cu nesăvirşire îndoiala din sufletele juraţilor, care au dat un verdict negativ, nevoind să’şi încarce conştiinţa cu o condamnare la moarte, sprijinită pe dovezi scoase mai mult din artificiu de logică deductivă, decit din împrejurări şi fapte hotărîtoare. Ceia ce e curios însă, este modul cum aşa numitul „sex frumos“, modul cum femeile au primit verdictul Eram aseară într’o societate aleasă şi ca inteligenţă şi ca distincţie morală, unde tocmai se discuta asupra acestui proces. Pe nesimţite, interlocutorii se despărţiră la două tabere bine definite. Domnii aprobau verdictul, iar doamnele îi contestau cu aprindere, atit justeţa cit şi moralitatea. Subscrisul s’a mărginit sa stea deopaie şi să observe rezervoriul ascuns unde se fabricau şi de unde porneau, cu tăiuşuri de săgeată, argumentele doamnelor împotriva acestei achitări. Ele se sileau a lega prezumţiile,—a pune în evidenţă indiciile,din sfirşit a deduce prin judecată, absoluta siguranţă a vinovăţiei acuzatei. Bărbaţii, din potrivă, pledau pentru „îndoială“, şi aprobau verdictul. Era cu siguranţa, o lupta generala dată intre sexe, luptă care deşi avea de asudată aparenţa că se dă pe un teren special, avea la bază, aceiaşi netăgăduită şi eternă generalitate. Nici o fiică a Evei, nu poate erta unei tovarăşe a ei, să fie mai frumoasă de cit dînsa Şi cu siguranţă că, dacă Ziditorul ar fi pus printre întâii locuitori ai Paradisului, două femei, acolo pe malurile Eufratului, primul pacat ar fi isvorit nu din iubire —ci din ură. Iar pe de altă parte nici un fiu a lui Ardain, nu poate ierta vreunei Eve pornirea ^pe care acestea le au in potriva semenelor fior. Şi cu siguranţă că, dacă Ziditorul ar fi spus printre întâii locuitori ai Paradisului, pe Adam intre două Eve, primul pacat din îiubire n’ar fi fost cunoscut nici transmis generaţiilor, căci omul ar fi avut prilej săcunoască mai bine Femeia şi acolo, pe malurile Tigrului, cite şi trei ar fi sdrobit carpul ispititorului şarpe-satan. Pe cîtă vreme aşa, ambii au căzut în mrejele primordialei amăgiri,—iar cînd au început a se cunoaşte, era prea tirziu, căci Ziditorul îi dete afară, punind arhanghel cusabie de foc, care să stea de pază la poarta Paradisului neştiinţei. Ci de-atunci şi pân’acuma, şi aşa tot înainte, Adam se va împaca totdeauna cu Eva in chip conştient, dar vor simţi o desbinare pornita din inconştient, ceva ca un sgomot surd şi îndepărtat, venit din întunecatele adincuri ale instinctelor lor diametral opuse. Nici odată Omul, nu va ierta Femeiei, faptul că Dumnezeu, ca s’o creeze, a avut nevoie să’i rupă lui o coastă. Şi nici odată Femeia nu va ierta Omului că Dumnezeu a ales tocmai această coastă, din care s’o creeze, cînd putea aşa de bine s’o creeze din senin. Harold MARȚI 3 (16) NOEMVRIE 1909 DIRECTOR POLITIC G. G. MÂRZESCU APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina Ila . 1 leu Linia în pagina Illa 50 bani Linia în pagina ILa 40 bani — TELEFON 121 — Jubileul de astăzi Astăzi 3 Noembrie 1909 se implinesc patru-zeci de ani de la căsătoria Suveranilor noştrii, adică patru-zeci de ani de cind principesa Elisabeta de Wied a devenit tovarăşa de viaţă a iubitului nostru Rege Carol I. Ziua de astăzi este dlar o zi mare pentru poporul nostru căruia Atotputernicul i-a hărăzit norocul de a avea In fruntea destinului seu pe seeşri luminaţi conducători. Să serbăm dar această aniversare cu tot avintul sufletului nostru, dorind iubiţilor noştri Suverani Încă ani mulţi de glorioasă domnie, pentru fericirea şi Înflorirea intregei țări. Răspunsul la scrisoarea d-lui prof. P. Bajor Stimate domnule profesor, Intorcîndu-viă, Sîmbâtă dimineaţă, din Bucureşti am luat cunoştinţa prea tîrziu de scrisoarea deschisă ce mi-aţi adresat prin coloanele ziarului conservator-democrat local pentru a mai avea putinţa sâ vâ răspund imediat, In chiar numărul de Simbată al „Mişcărei“, aşa cum aveam dorinţa vie sâ o fac. Va rog sâ mă iertaţi şi să credeţi că eu, cel dintâi, sunt dezolat de această intîrziere, care v’ar putea îndreptăţi bănuiala c’am avut nevoe de cine ştie ce pregătire, de cine ştie ce lungă şi matură chibzuinţă— cum se spune în limbajul judecătoresc— pentru a prezenta apararea „Mişcărei“ in chestia intrunirei „sindicaliste“ sau pentru.... a satisface cererea D-voastra de a publica, in ziarul meu, răspunsul ce credeţi ca trebuie numai de cit dat 1. P. S. G. Mitropolitului Moldovei şi Sucevei în chestia „Sfinţirei apei la Universitate“. Nu, stimate domnule profesor, nu’am avut nevoe de această lunga şi matură chibzuinţă mai cu samă faţa de motivele de acuzaţiune ce d-voastra formulaţi inpotriva mea şi a ziarului „Mişcarea11, motive ce singur recunoaşteţi ca sunt născute dintr’o «plăcuta stare de spirit“ - ceea ce mă îndreptăţeşte sau le atribui în fond o seriozitate pe care n’au avut’o informă. Aţi fost „glumeţ“, in toată partea de rechizitoriu a scrisorei; afirmaţi c’aţi făcut haz de aprecierile „Mişcărei“, dar mi se pare c’a’ţi ris mai mult du bout des dents de cit â gorge déployée... Dacă n’ar fi aşa, de unde ar veni necesitatea de a va „inbuna“,de a ne împaca, atunci cînd n’am fost nici un singur moment suparăţi? Vedeţi, domnule profesor, în gluma D-voastră tot este o dozainfinitesimală de supărare si pentru ca am dorinţa vie sa va împac consimt sa-mi fac apararea in chestia Intrunirei „sindicaliste“—bine Înţeles fără a depăşi măsura seriozitatei motivelor D-voastră. Apararea mea e mai simplă de cit o regula de trei şi succesul ei nu atirna de cit de la Încrederea ce D-voastrâ veţi acorda cuvintului meu şi de la buna credinţă cu care veţi înţelege să judecaţi faptele şi argumentele ce va voi da in sprijinul ei. N’am fost intru nimic amestecat in manifestaţiunele studenţeşti din Sala „Pastia“, nici nu eram in Iaşi la ziua intrunirei, n’am agiţat pe nimenea pentru ca nu m’am concertat cu nimene; n’am vorbit despre aceasta întrunire nici cu membri redacţiei ziarului «Mişcarea», nici cu studenţii, nici cu d. profesor A. C. Cuza, nici cu nimice altul dintre acei cărora D-voastrâ le aruncaţi calificativul de „autori morali". Aceasta v’o afirm pentru câ n’am cum să v’o dovedesc. Râmine ca D-voastră sâ mă credeţi sau nu, după valoarea ce acordaţi cuvintului meu. Este absolut inexact că ziarul „Mişcarea“ a avut o atitudine provocatoare înainte de întrunire fie la adresa Dv., fie la adresa sindicaliştilor. Aci faceţi o confuziune regretabilă, atît pentru Dv. cit şi pentru noi : denaturaţi senzul cuvintului „provocaţiune“ şi răsturnaţi Întreg sistemul legislaţiuaei noastre penale in materie de complicitate in genere, in materie de provocaţiune In special. Probabil că nici D voastrâ nu v’aţi aşteptat la aceasta. Cu toate aceste aşa este. Eram deprins, pănă acum, să înţeleg prin provocaţiune iniţiativa sau complicitatea la iniţiativa unei aţiuni reprobabile : eram deprins să înţeleg sub denumirea de agenţi -provocatori pe toţi acei cari prin deosebite mijloace anterioare sâvirşirei actului reprobabi, au determinat sâvirşirea acelui act. De la scrisoarea D-voastră am învăţat ceva nou : câ provocatori sunt acei cari comentează actul săvirşit. In adevăr, stimate domnule profesor, toate dovezile cu îngrijire numerotate de D-voastrâ sunt aprecieri făcute de „Mişcarea“, după, iar nu înainte de întrunirea „sindicalistă". înainte de întrunire menţin—aceasta se poate dovedi ca colecţia „Mişcărei“ — „ Mişcarea“ n’a scris nimic, dar absolut nimic in această chestiune. Prin urmare „Mişilarea“ n’a provocat cu nimic deordinea de la întrunirea sindicalistă. Dar din scrisoarea D voastră am mai invaţat ceva : o teorie nouă în materie de respundere. Pănă acum ştiam câ răspunderea e personală ca şi meritul şi că, nici intr'un caz, excepţiunele la această regulă stabilite de legile civile n’au nici o aplicaţiune în materie politica. D-voastrâ mă faceţi responsabil de ideile şi manifestaţiunile politice ale administratorului sau încasatorului ziarului „Mişcarea“, după cum părinţii sunt responsabili de actele copiilor lor„ după cum stâpluii şi comitenţii sunt respunzâtori de actele propuşilor lor, sau după cum maeştrii sunt răspunzători de actele ucenicilor lor. Sâ mi permiteţi, stimate domnule profesor, sâ nu fiu atâturea cu D-voastrâ in extinderea acestei excepţiuni şi in materie politica şi să vâ declar că niciodată nu vâ voi trage la răspundere pe D voastră, şef de laborator, pentru ideile şi măiufestaţiunile politice ale azistenţilor D-voastră— atunci, cînd aceşti azistenţi fără ca Dv. sâ fiţi intru ceia amestecat, ar socoti că trebue să răsbune pe şeful lor pentru neajunsurile suferite din partea „Mişcărei"• Cred câ veţi recunoaşte şi D-voastră acum cit de şubrede apar dovezile de provocauţiune postumă şi cit de „glumeaţă" pare teoria D-voastrâ în materie de responsabilitate politică. Recunosc că au fost in „Mişcarea11 citeva rînduri supărătoare la adresa Dv. dar acele scrise după întrunire —rîndu-