Mişcarea, ianuarie 1910 (Anul 2, nr. 1-23)

1910-01-01 / nr. 1

rlitot fűjte. Mg. mmémimm■mmumom ZIAR RAȚIONAL. ANUL II."No. 1. 5 Redacţia şi Administratia Iaşi, Strada Săulescu­ S. ABOXAtIEVTR In tară pe un an " tat Pe Jumătate an Pe trei luai 20 lei 10 „ 6 la străinătate pe un an 40 Iei P« Jumătate an ... 20 „ Pe trei luăi .... 10 „ Preoţii Şi Cititorii SC*/« BANI VINERI­­ (18) IANUARIE 1910 BANI SUB DIRECŢIUNEA unui comit^CTv/; at Altă: /n.xic rbnunciuri Comerciale Linia in pagina H-a .1 leu Linia in pagina llbg 60 baai Linia in pagina IV-â^, 40ban1 =?=f TELEFON 2)-rul M- Manicatide Profesor universitar şi preşedintele Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor (secţia Iaşi) este : Candidatul partidului naţional-liberal la alegerea col. II de Senat din Iaşi, care va avea loc la 10 Ianuar 1910 In ţara măştilor... Un înţelept amărît a spus odată o vorbă adevărată :­ viaţa pe care o trăim se aseamănă cu un bal mascat la sfirşitul balulului de a* bea dacă putem şti cu cine am jucat. Şi In observaţia aceasta e toată filosofia eternului sbuctura care se cheamă viaţă. Este o necesitate născută In om de a nu se arăta nici odată aşa cum e in realitate, de a nu-şi da la iveală nici odată toata taina ce se ascunde In cutele sufletului lui, de a-şi da totdeauna aparenţa unei bunătăţi pe care nu o are şi de a nu-şi mărturisi slăbiciunile şi rău­tăţile care clocotesc în adîncul fi­inţei lui. Şi masca pe care şi-o pune, li dă credinţa că e omul ideal şi moare cu iluzia că a isbutit sa treacă prin viaţă aşa cura i a cerut vanitatea lui, dar acum nu i-au dat răgaz să fie, metehnele inerente făpturei o­­meneşti. Psichonicria un«i fifirsi'î ă" "r . ceva din melancolia unui sfirşit de viaţa. Se pare ca odată cu moartea ut­emnei clipite a anului care se duce, lucrurile care au fost şi oamenii care le-au săvîrşit, apar într’o lu­mină al cărei semin pare că e rupt din seninul adevărului etern. La sfirşitul unui an ai impresia că macar o cută a măştăi care as­cunde realitatea făpturei omeneşti, se dă timidă la o parte, pentru a se putea vedea cum am trăit, ce am făcut şi la ce trebue să ne aş­teptăm. Am trăit un an de siuciuri şi de frământări. Viaţa nouă care se plămădeşte în întunericul satelor, sub imboldul şi ocrotirea noilor legiuiri, trece prin crizele fatale ori­cărei prefa­ceri sociale adinei, menita să schim­be faţa unei ţări. La oraşe, simburele vieţei mun­citoreşti a avut isbucniri neaştep­tate şi de o violenţa primejdioasa. Şi în faţa a­ltor evenimente, la care sufletul nostru, uneori cutre­murat de groaza, alte ori întinerit de nădejde, a fost strajă vecinic veghetoare, ara avut o senzaţie pe­nibilă. Ţara aceasta mică, dar plina de vitalitate, cu un trecut de eroism şi de cinste neprihănită, n­e-a apă­rut împărţită în două tabere: de o parte oamenii cari luptau pentru ordine şi dreptate, de cealaltă parte oamenii cari luptau împotriva or­­dinei şi a dreptăţei. Conştienţi de dreptatea luptei celor dintâi, cei de al doilea orbiţi de patimi şi ambi­­ţiuni, nu au depus o clipă armele­, nici în cele mai anevoioase momen­te nu au avut tăria de suflet să-şi arunce masca şi să aducă sprijinul şi căldura sufletului lor la o opera care nu urmărea gloria unui par­tid, ei liniştea şi fericirea unui neam întreg. Vecinie taberele fiilor aceleiaşi ţâri, s au întîlnit în lupte înverşu­nate. * Vecinie am văzut dezordinea lup­­tînd împotriva ordinei —, nedrepta­tea împotriva dreptăţei. Vecinie am văzut penibilul spec­tacol al luptei dintre fiul bun şi cinstit cu fiul viclean şi duşmănos. Şi pentru ce toate acestea ? Pentru ce la lupta dreapta şi cinstita, sa nu se alipească toate forţele unui neam şi tot devota­mentul unei ţari? Pentru ce să ne torturăm a ve­dea totul în rău, numai pentru că nu ne-a fost dat să prezidam noi la realizarea binelui ? Pentru ce să ne punem mască, atunci când cea mai curată limpe­zime de minte trebue să ne con­ducă paşii pe potecile capricioase ale vieţei şi când cea mai senină sinceritate de suflet trebue să ne arate ceea ce avem de făcut în vi­itor ? ...Pentru că îo orice împrejurare ne lovim de omul-mască, de omul care crede una şi face alta, simte în­­i-’—. i yi ac­­u. rnicaia intrantei.' Aici se rezuma chintezenţa mo­rală a vieţei noastre publice. Şi cite lucruri bune nu s’ar pu­tea realiza dacă masca ar dispărea de pe faţa multora din oamenii pu­blici ai acestei ţâri? Unde am fi putut ajunge până a­­cum, dacă sinceritatea şi gîndul co­rect nu ar­­ fost înăbuşite de mas­­ca duplicitatei ? Ce ar putea deveni ţara aceasta dacă nu ar fi ţara măştilor ? Acesta e bilanţul vremilor pe care le-am trăit. Fie ea In sbuciumul şi frămînta­rile anului care se duce, sa rămîe înmormîntate toate pacatele ce ne-au îndurerat trecutul, pentru ca în pra­gul noului an, ţara măştilor să de­vie ţara muncei cinstite a suflete­lor curate şi a luptei pentru ordi­ne şi dreptate. E singura urare ce se poate a­duce ţarei româneşti­ Tachiştii şi Episcopul Ciberasim — interview express — Sintem­ foarte nedumeriţi asupra atitudi­­nei ziarelor tachiste In chestiunea episco­pului de Roman. Nu mai rămîne îndoială că tachiştii pescuesc in apă turbure ; dar nu e mai puţin adevarat că articolele din „O­­pinia“ şi mai cu seamă din „Ordinea“ au stârnit o vie nemulţumire în marea majori­tate a tachiştilor, populaţia evreeiask­ din ţară,­grosul partidul d-lui Take­lone. Eri am avut cinstea să vorbesc cu un dis­tins rabin din localitate, asupra chestiunei episcopului de Roman. Iată convorbirea care am avut-o şi pe care o redau în întregime. — „Cum credeţi că are să se sfîrşească chestiunea Episcopului de Roman ? — „Nu pot să ştiu exact, nici nu pot prevedea nimic. Dacă are să se sfirşească, atunci ziarele partidului „nostru* n’au să mai scrie nimic, iar dacă n’are să se sfir­şească, atunci probabil că chestiunea va continua... să agite spiritele. — „Cum vede populaţia evreiască ames­tecul ziarelor tachiste în această afacere ? — „Evreii sunt foarte nemulţumiţi: lu­crul acesta îl ştiu precis. I. P. S. S. Ra­binul de la Buhuşi, mai cu seamă, a pro­testat energic in contra acestui amestec al tachiştilor într’o afacere care nu-i privesc. Am mulţumit Prea Sântului Rabin şi m’am retras. Comunicînd cititorilor acest interview­ expres, credem c’am lămurit o plată pentru tot­deauna campania partidului ta­­chist în „afacerea“ episcopului de Roman „Opera lui G. Lascar“ Poate niei unul dintre cetiţenii noştril n’ar fi ştiut e& d. Ghlaft. Lascar, candidatul, are la activul d-sale vre-o operă,—afară de asfaltarea ce-a făcut’o intr’una din uliţile dosnice ale oraşului. In timpul primariatu­lui d-sale—dacă nu ne-ar 11 indicat o „Opi­nia*. „Acum—scrie Inteligentul şi inventivul re­dactor al ziarului tachist—apare in toa­t „grandiositatea* ei opera lui G. Lascar*. Tot laşul se poate Întreba, cu uimire, care este această „operă grandioasă* care de­vine apoi şi „gigantică“, cind prea bine se ştie cătă competenţă a dovedit d. Lasear In timpul primariatului d-sale. Dar „Opinia“ In beţia de calificative cu care’l acoperă pe d. Lasear Candidatul, vrea să creeze o legendă In jurul d-sale, acea că a rezolvit problema apei In Iaşi. Da. Ca primar al laşului d-sa a avut cin­stea deosebită de a semna convenţiunea cu­­Union-Baugesellsetaaft“ după ce ani de zile partidul liberal a studiat chestiunea apei din toate punctele de vedere. Sub primariatul d-lui Gane şi mai târziu sub acel al d-lui Penescu, chestiunea apei era definitiv tranşată, iar d. Lascar care a semnat contractul a realizat cu semnă­tura d-sale didactică, această „operă gran­dioasă şl gigantică“—cum scrie „Opinia“. Iar modestul d. Lasear tace şi de astă dată şl In modestia d-sale se gândeşte doară la tortoreia la care’l supune partidul d-sale cu „Opinia“ sa cu tot... Multa paucis Limbuţia d-lui Lasear Nu s'aude glăsuirea Candidatului fochist.— Şi-i uşoară tălmăcirea . Nu-i tarhist ci­e... tarnt. Dacă... Ghibănescu dac' ar scrie. Pe eăt fîhiţă t­oseartaee, Lumea ’otr«««»* a’‘f. ' ii.nu o veşnică prostie. Cric Crac 1 Candidatul şi „principiile“ A. D. Helban „Ordinea" sora mai mare a „Opiniei“, cu privire la alegerea de la 10 Ianuarie din localitate, urmează tocmai calea o­­pusă, bătuta de sora ei mai mică. Pe cind „Opinia" ii trage cu osanale si tit­­uri, ridicind, partidul si candidatul ta­­chist in slava Cerului, „Ordinea“ pără­seşte pe candidat,—socotind prea ridicol a lăuda o persoană de o aşa mică im­portanţa,—şi iea în discuţie „lupta de principii“, —principii de care tachiştii au fugit păn’acuma ca dracul de tămiie. Frumusoasa-i „lupta de principii“, luptă pe care tachiştii au dispreţuit-o in­tot deauna şi pe care acum, în dispre­ţul celui mai elementar bun simţ, o pun ea pavăză tuturor manoperilor imorale, pe care le-au întrebuinţat in tente oca­ziile ce li s’au prezentat până in pre­zent ; căci, tachiştii n’au cucerit doar cele cite­ va succese electorale,—dacă le putem numi aşa—, în vederea unor prin­cipii de care s’ar fi călăuzit, ci tocmai prin mituiri de conştiinţe, prin cum­părări de voturi, prin prostituări de sen­timente, prin făgâdueli uşoare şi uite asemenea mijloace, pe care au neobră­zarea să le vadă la alţii şi să le deza­probe. Cine alţii de cit tachiştii, eminenţii electori tachişti, au lista tuturor alegă­torilor cu rudele lor până la al 12-lea grad ? Cine alţii de cit tachiştii umblă toată ziua, dind tîrcoale pe la alegători, cu scrisori pănâ şi de la rudele cele mai îndepărtate, de care poate bietul alegă­tor uitase de mult ? Cine alţii de cât tot tachiştii exploa­tează nevoile şi interesele alegătorilor, pentru a le conrupe conştiinţele şi a le zmulge voturile ? Şi tot ei ne vorbesc, de conştiinţă, de cinste şi de „luptă de principii“. Urători şi urlători O frumoasă tradiţie strămoşască ne-a dat urătorii, pe acei ântăreţi cari colin­­dă pe la casele noastre aducindu-ne ves­tea cea bună a unui an nou, a unui an de belşug, de roadă şi de bucurie. Cu cită mulţumire sufletească şi voie bună nu ascultăm noi pe aceşti colin­dători cari au darul de a ne răscoli a­­tîtea amintiri frumoase ale copilăriei noastre, ale timpurilor trecute sub vraja cărora ne mai dispune prezentul cu tot convoiul lui de decepţii şi de netot. Dar atmosfera aceasta senină şi cu­rată de sărbătoare e întunecată de a­­pariţia unor irosi... ai gîndirei şi cu­­getărei cari nu sfinţesc decit scîrbă şi des­­gust. Sunt „următorii* cari urlă în pustiu, cari propovăduesc dreptatea, ei cari s au certat cu ea pănă la... condamnare; propovăduesc buna credinţă ei, cari n’au cunoscut în viaţa lor ce este şi ce însamt­ă acest nobil simţimînt; apoteo­­zasă virtutea ei care s’au făcut culpa­bili de înşelăciuni şi excrocherii; divi­nizează cinstea ei care nu o nai aude mult; propovăduesc naţionalismul ei cari stau strajă la uşele Fischereştilor pentru a aştepta ca boerul să se îndure şi să-l primească. Aceştia sunt purtătorii de cuvin­­ şi de condei cari înveninează presa şi cari şi-au găsit un prielnic culcuş în redac­ţiile ziarelor tachiste. Şi cel mai perfect specimen îl avem în persoana acelui domn Ghibănescu, care ca o tristă ironie figurează în statele Ministerului Instrucţiunei ca pro­fesor şi o face pe „urlătorul* gratuit şi desperat la gazeta lui Eichenkatz. A avut d. Bădărău nevoe de un om fără scrupule, lipsit de simţul celei mai elementare demnităţi cetăţeneşti pentru a-i încredinţa urîtă sarcină de a face apologia candidatului tachist la alege­rea pentru colegiul al doilea de Senat din Iaşi. Şi l-a găsit în persoana d-lui Ghibănesiu care trebue să recunoaştem îşi îndeplineşte cu succes misiunea. Afirmăm un mare adevăr şi desfidem să ni se arate un singur articol publi­cat în „Opinia“ în ultimele 15 zile re­lativ la candidatura d-lui Lascar, care să fi fost scris de alt­cine­va de­cît de Ghibănescu. Urîtă și dezgustătoare meserie! Urătorii Tachiştilor Printre aratorii cari vor porni in astâ­­seară pe la cetăţenii alegători ai cole­giului al doilea de senat, vor figura In­tre alţii şi două tipuri originale şi ca­racteristice. Primul va fi împețiţat in costumul u­­nui „vultur negru11, iar al doilea va re­prezintă un tub... desert al societatei „ Unionbnaigeselschaft„ cu care ocazie vor solicita voturi pentru 10 ianuarie. Autentic! DIN ZBORUL VREMII „Flu,gru­şorul" Citim la ziarele bucureştene că poliţia ar fi oprit anul acesta să se umble cu plu­guşorul la capitală. Poate că din punct de vedere al păzirei ordinei şi liniştei cetăţenişti, măsura să fie bună şi probabil că prefectul de poliţie va fi avut puternice cuvinte eA. să dia această ordonanţă. Nu-i mai puţin adevărat însă că celor urai mulţi această constrîngere a anui obicei stră vechi, le va produce o urîtă impresie. încă de pe i­înd mintea noastră poate păs­tra cele mai fragede amintiri, imaginaţia ne redă seara anului nou, Intru pută intr'un a­­laiu caracteristic a unei sărbători cu stil curat romîn­esc, am putea aproape spune, o datină străbună. Iar dacă așa stau lucrurile, se naște­ o în­trebare,—o foarte serioasă întrebare: Are cine­va dreptul sa se atingă de datinile u­­nui popor pentru motivul că practicarea lor ar da loc prin excepţii şi la tulburări a or­dinei publice ? Oare n’ar fi făcut mai bine prefectul Capitalei, dacă nu S'ar fi atins de un obicei drag sufletelor noastre, m­ărginin­­du-se numai în a spori rigorile poliţieneşti In astă seară, ca să evite neajunsurile ? Prin oraşe şi prin sate, de la un capăt la celalt al ţării, noul an a fost primit tot­deauna, c’un soi de sgomotoa­ şi veselie,— expansiune sufletească, in voia căreia ro­mânul se lasă cu-atît mai mult, cu cît ştie că’n ea se’ntrupează obiceiul strămoşesc de-a primi noul an cu acelaşi avînt. Ci, de astă dată, noul an va intra in ve­chiul oraş al bătrinului Bneur, ne­salutat după vechile obiceiuri. Va intra tăcut şi va fi primit în tăcere. Copiii de astăzi nu vor mai avea să păstreze pentru mai tiran ini­moasele amintiri ale pluguşorului; iar bă­­trinii, cată să uite veselia de altădată, ca să poată mai lesne indura tăcerea de astăzi şi constrîngerea unei dai­ine in care au crescut şi-au trăit attt amar de vreme. Nu, desigur, măsura luată de d. prefect al poliţiei capitalei, nu e de natură a mul­ţumi sentimentele noastre rondueşti, — ori­cît ar fi ea de salutară pentru paza sigu­ranței publice. H. Singurul put care a aplaudat omori­­rea lui Ferrer, şi care este astăzi în flagrantă contradicţie cu P. P. Carp, în chestia episcopului de Roman. _______ Cinematograful meu fil*­matic» şi d. Ghibănescu.­Încă din timpurile cele mai îndepăr­tate, adică de pe vremea cînd inculpa­tul Ghiţă Ghibănescu îşi scria primele articole, gramatica romînească a avut foarte mult de suferit. Cu toate s’a îm­păcat emimentul stilist,— s’a împăcat chiar cu ţăranii cărora le-a furat su­ma de 2000 de lei—, dar cu gramati­ca, nu. Degeaba se trudeşte Rodion să­­ dea lecţii, degeaba se trudeşte antipati­cul domn Lascar Antoniu, degeaba se trudesc domnii Jak Levin, Bembasat, etc. să stabilească oare­cari raporturi de prietenie intre vinovatul Ghiţă Ghibă­nescu şi onorata gramatică romînă. Nici chiar cuvintul d-nului Vespasian Pella nu e ascultat, de condemnand Gh­i­­bănescu. Suntem­ pozitiv informaţi că însuşi d. Bădărău a intervenit între eroul de la Faurei şi gramatica romînă, dar fără nici un rezultat. Lucrul trist însă, din această afa­cere, este însuşi faptul că vinovatul Ghi­bănescu este profesor,­­oribile dietu—de gramatică, de gramatică romînească, la o şcoală de unde ies „învăţătorii nea­mului ori poate tocmai pentru că inculpa­tul Ghibănescu este profesor de grama­tică nu vrea să știe de dînsa, nici nu vrea să­­ respecte regulele. 0! Gramatică ! 0 ! Vinov­itule Ghi­bănescu ! RADAMES la fata Paharului — cântece — , Că m am oprit aici din drumul greu­, Nu e de vină «du! meu, nici eu, Căci mai departe asult mă duce chinul; Dar, drept vă spun, un­i vine foarte greu Sâ bat atîta drum făr’ de popas, Şi ’n urma mea ca pe străini să las Un biet crişmar, şi lăutari şi vinul. XI De-oiu muri,—ce mare lucru ! .. Iaca mor, şi pace bună ! Lumea vine să mă vadă, Clopotul cel mare sună. De-oiu muri,—ce mare lucru !... Păgubeşte ch­eiumarul, Căci nu poate sâ-mi mai umple Plosca, litrul, sau paharul. De-oiu muri,—e mare lucru!.. Ia gindiţi-vă mai bine, Biata coana preoteasă Ce se face fără mine ? XII Casa mea nu are ziduri, Nici ferestre, nici perdele, Casa mea e pretutindeni Ca și gîndurile mei«

Next