Mişcarea, ianuarie 1910 (Anul 2, nr. 1-23)
1910-01-01 / nr. 1
rlitot fűjte. Mg. mmémimm■mmumom ZIAR RAȚIONAL. ANUL II."No. 1. 5 Redacţia şi Administratia Iaşi, Strada Săulescu S. ABOXAtIEVTR In tară pe un an " tat Pe Jumătate an Pe trei luai 20 lei 10 „ 6 la străinătate pe un an 40 Iei P« Jumătate an ... 20 „ Pe trei luăi .... 10 „ Preoţii Şi Cititorii SC*/« BANI VINERI (18) IANUARIE 1910 BANI SUB DIRECŢIUNEA unui comit^CTv/; at Altă: /n.xic rbnunciuri Comerciale Linia in pagina H-a .1 leu Linia in pagina llbg 60 baai Linia in pagina IV-â^, 40ban1 =?=f TELEFON 2)-rul M- Manicatide Profesor universitar şi preşedintele Ligei pentru unitatea culturală a tuturor românilor (secţia Iaşi) este : Candidatul partidului naţional-liberal la alegerea col. II de Senat din Iaşi, care va avea loc la 10 Ianuar 1910 In ţara măştilor... Un înţelept amărît a spus odată o vorbă adevărată : viaţa pe care o trăim se aseamănă cu un bal mascat la sfirşitul balulului de a* bea dacă putem şti cu cine am jucat. Şi In observaţia aceasta e toată filosofia eternului sbuctura care se cheamă viaţă. Este o necesitate născută In om de a nu se arăta nici odată aşa cum e in realitate, de a nu-şi da la iveală nici odată toata taina ce se ascunde In cutele sufletului lui, de a-şi da totdeauna aparenţa unei bunătăţi pe care nu o are şi de a nu-şi mărturisi slăbiciunile şi răutăţile care clocotesc în adîncul fiinţei lui. Şi masca pe care şi-o pune, li dă credinţa că e omul ideal şi moare cu iluzia că a isbutit sa treacă prin viaţă aşa cura i a cerut vanitatea lui, dar acum nu i-au dat răgaz să fie, metehnele inerente făpturei omeneşti. Psichonicria un«i fifirsi'î ă" "r . ceva din melancolia unui sfirşit de viaţa. Se pare ca odată cu moartea utemnei clipite a anului care se duce, lucrurile care au fost şi oamenii care le-au săvîrşit, apar într’o lumină al cărei semin pare că e rupt din seninul adevărului etern. La sfirşitul unui an ai impresia că macar o cută a măştăi care ascunde realitatea făpturei omeneşti, se dă timidă la o parte, pentru a se putea vedea cum am trăit, ce am făcut şi la ce trebue să ne aşteptăm. Am trăit un an de siuciuri şi de frământări. Viaţa nouă care se plămădeşte în întunericul satelor, sub imboldul şi ocrotirea noilor legiuiri, trece prin crizele fatale oricărei prefaceri sociale adinei, menita să schimbe faţa unei ţări. La oraşe, simburele vieţei muncitoreşti a avut isbucniri neaşteptate şi de o violenţa primejdioasa. Şi în faţa altor evenimente, la care sufletul nostru, uneori cutremurat de groaza, alte ori întinerit de nădejde, a fost strajă vecinic veghetoare, ara avut o senzaţie penibilă. Ţara aceasta mică, dar plina de vitalitate, cu un trecut de eroism şi de cinste neprihănită, ne-a apărut împărţită în două tabere: de o parte oamenii cari luptau pentru ordine şi dreptate, de cealaltă parte oamenii cari luptau împotriva ordinei şi a dreptăţei. Conştienţi de dreptatea luptei celor dintâi, cei de al doilea orbiţi de patimi şi ambiţiuni, nu au depus o clipă armele, nici în cele mai anevoioase momente nu au avut tăria de suflet să-şi arunce masca şi să aducă sprijinul şi căldura sufletului lor la o opera care nu urmărea gloria unui partid, ei liniştea şi fericirea unui neam întreg. Vecinie taberele fiilor aceleiaşi ţâri, s au întîlnit în lupte înverşunate. * Vecinie am văzut dezordinea luptînd împotriva ordinei —, nedreptatea împotriva dreptăţei. Vecinie am văzut penibilul spectacol al luptei dintre fiul bun şi cinstit cu fiul viclean şi duşmănos. Şi pentru ce toate acestea ? Pentru ce la lupta dreapta şi cinstita, sa nu se alipească toate forţele unui neam şi tot devotamentul unei ţari? Pentru ce să ne torturăm a vedea totul în rău, numai pentru că nu ne-a fost dat să prezidam noi la realizarea binelui ? Pentru ce să ne punem mască, atunci când cea mai curată limpezime de minte trebue să ne conducă paşii pe potecile capricioase ale vieţei şi când cea mai senină sinceritate de suflet trebue să ne arate ceea ce avem de făcut în viitor ? ...Pentru că îo orice împrejurare ne lovim de omul-mască, de omul care crede una şi face alta, simte îni-’—. i yi acu. rnicaia intrantei.' Aici se rezuma chintezenţa morală a vieţei noastre publice. Şi cite lucruri bune nu s’ar putea realiza dacă masca ar dispărea de pe faţa multora din oamenii publici ai acestei ţâri? Unde am fi putut ajunge până acum, dacă sinceritatea şi gîndul corect nu ar fost înăbuşite de masca duplicitatei ? Ce ar putea deveni ţara aceasta dacă nu ar fi ţara măştilor ? Acesta e bilanţul vremilor pe care le-am trăit. Fie ea In sbuciumul şi frămîntarile anului care se duce, sa rămîe înmormîntate toate pacatele ce ne-au îndurerat trecutul, pentru ca în pragul noului an, ţara măştilor să devie ţara muncei cinstite a sufletelor curate şi a luptei pentru ordine şi dreptate. E singura urare ce se poate aduce ţarei româneşti Tachiştii şi Episcopul Ciberasim — interview express — Sintem foarte nedumeriţi asupra atitudinei ziarelor tachiste In chestiunea episcopului de Roman. Nu mai rămîne îndoială că tachiştii pescuesc in apă turbure ; dar nu e mai puţin adevarat că articolele din „Opinia“ şi mai cu seamă din „Ordinea“ au stârnit o vie nemulţumire în marea majoritate a tachiştilor, populaţia evreeiask din ţară,grosul partidul d-lui Takelone. Eri am avut cinstea să vorbesc cu un distins rabin din localitate, asupra chestiunei episcopului de Roman. Iată convorbirea care am avut-o şi pe care o redau în întregime. — „Cum credeţi că are să se sfîrşească chestiunea Episcopului de Roman ? — „Nu pot să ştiu exact, nici nu pot prevedea nimic. Dacă are să se sfirşească, atunci ziarele partidului „nostru* n’au să mai scrie nimic, iar dacă n’are să se sfirşească, atunci probabil că chestiunea va continua... să agite spiritele. — „Cum vede populaţia evreiască amestecul ziarelor tachiste în această afacere ? — „Evreii sunt foarte nemulţumiţi: lucrul acesta îl ştiu precis. I. P. S. S. Rabinul de la Buhuşi, mai cu seamă, a protestat energic in contra acestui amestec al tachiştilor într’o afacere care nu-i privesc. Am mulţumit Prea Sântului Rabin şi m’am retras. Comunicînd cititorilor acest interview expres, credem c’am lămurit o plată pentru totdeauna campania partidului tachist în „afacerea“ episcopului de Roman „Opera lui G. Lascar“ Poate niei unul dintre cetiţenii noştril n’ar fi ştiut e& d. Ghlaft. Lascar, candidatul, are la activul d-sale vre-o operă,—afară de asfaltarea ce-a făcut’o intr’una din uliţile dosnice ale oraşului. In timpul primariatului d-sale—dacă nu ne-ar 11 indicat o „Opinia*. „Acum—scrie Inteligentul şi inventivul redactor al ziarului tachist—apare in toat „grandiositatea* ei opera lui G. Lascar*. Tot laşul se poate Întreba, cu uimire, care este această „operă grandioasă* care devine apoi şi „gigantică“, cind prea bine se ştie cătă competenţă a dovedit d. Lasear In timpul primariatului d-sale. Dar „Opinia“ In beţia de calificative cu care’l acoperă pe d. Lasear Candidatul, vrea să creeze o legendă In jurul d-sale, acea că a rezolvit problema apei In Iaşi. Da. Ca primar al laşului d-sa a avut cinstea deosebită de a semna convenţiunea cuUnion-Baugesellsetaaft“ după ce ani de zile partidul liberal a studiat chestiunea apei din toate punctele de vedere. Sub primariatul d-lui Gane şi mai târziu sub acel al d-lui Penescu, chestiunea apei era definitiv tranşată, iar d. Lascar care a semnat contractul a realizat cu semnătura d-sale didactică, această „operă grandioasă şl gigantică“—cum scrie „Opinia“. Iar modestul d. Lasear tace şi de astă dată şl In modestia d-sale se gândeşte doară la tortoreia la care’l supune partidul d-sale cu „Opinia“ sa cu tot... Multa paucis Limbuţia d-lui Lasear Nu s'aude glăsuirea Candidatului fochist.— Şi-i uşoară tălmăcirea . Nu-i tarhist cie... tarnt. Dacă... Ghibănescu dac' ar scrie. Pe eăt fîhiţă toseartaee, Lumea ’otr«««»* a’‘f. ' ii.nu o veşnică prostie. Cric Crac 1 Candidatul şi „principiile“ A. D. Helban „Ordinea" sora mai mare a „Opiniei“, cu privire la alegerea de la 10 Ianuarie din localitate, urmează tocmai calea opusă, bătuta de sora ei mai mică. Pe cind „Opinia" ii trage cu osanale si tituri, ridicind, partidul si candidatul tachist in slava Cerului, „Ordinea“ părăseşte pe candidat,—socotind prea ridicol a lăuda o persoană de o aşa mică importanţa,—şi iea în discuţie „lupta de principii“, —principii de care tachiştii au fugit păn’acuma ca dracul de tămiie. Frumusoasa-i „lupta de principii“, luptă pe care tachiştii au dispreţuit-o intot deauna şi pe care acum, în dispreţul celui mai elementar bun simţ, o pun ea pavăză tuturor manoperilor imorale, pe care le-au întrebuinţat in tente ocaziile ce li s’au prezentat până in prezent ; căci, tachiştii n’au cucerit doar cele cite va succese electorale,—dacă le putem numi aşa—, în vederea unor principii de care s’ar fi călăuzit, ci tocmai prin mituiri de conştiinţe, prin cumpărări de voturi, prin prostituări de sentimente, prin făgâdueli uşoare şi uite asemenea mijloace, pe care au neobrăzarea să le vadă la alţii şi să le dezaprobe. Cine alţii de cit tachiştii, eminenţii electori tachişti, au lista tuturor alegătorilor cu rudele lor până la al 12-lea grad ? Cine alţii de cit tachiştii umblă toată ziua, dind tîrcoale pe la alegători, cu scrisori pănâ şi de la rudele cele mai îndepărtate, de care poate bietul alegător uitase de mult ? Cine alţii de cât tot tachiştii exploatează nevoile şi interesele alegătorilor, pentru a le conrupe conştiinţele şi a le zmulge voturile ? Şi tot ei ne vorbesc, de conştiinţă, de cinste şi de „luptă de principii“. Urători şi urlători O frumoasă tradiţie strămoşască ne-a dat urătorii, pe acei ântăreţi cari colindă pe la casele noastre aducindu-ne vestea cea bună a unui an nou, a unui an de belşug, de roadă şi de bucurie. Cu cită mulţumire sufletească şi voie bună nu ascultăm noi pe aceşti colindători cari au darul de a ne răscoli atîtea amintiri frumoase ale copilăriei noastre, ale timpurilor trecute sub vraja cărora ne mai dispune prezentul cu tot convoiul lui de decepţii şi de netot. Dar atmosfera aceasta senină şi curată de sărbătoare e întunecată de apariţia unor irosi... ai gîndirei şi cugetărei cari nu sfinţesc decit scîrbă şi desgust. Sunt „următorii* cari urlă în pustiu, cari propovăduesc dreptatea, ei cari s au certat cu ea pănă la... condamnare; propovăduesc buna credinţă ei, cari n’au cunoscut în viaţa lor ce este şi ce însamtă acest nobil simţimînt; apoteozasă virtutea ei care s’au făcut culpabili de înşelăciuni şi excrocherii; divinizează cinstea ei care nu o nai aude mult; propovăduesc naţionalismul ei cari stau strajă la uşele Fischereştilor pentru a aştepta ca boerul să se îndure şi să-l primească. Aceştia sunt purtătorii de cuvin şi de condei cari înveninează presa şi cari şi-au găsit un prielnic culcuş în redacţiile ziarelor tachiste. Şi cel mai perfect specimen îl avem în persoana acelui domn Ghibănescu, care ca o tristă ironie figurează în statele Ministerului Instrucţiunei ca profesor şi o face pe „urlătorul* gratuit şi desperat la gazeta lui Eichenkatz. A avut d. Bădărău nevoe de un om fără scrupule, lipsit de simţul celei mai elementare demnităţi cetăţeneşti pentru a-i încredinţa urîtă sarcină de a face apologia candidatului tachist la alegerea pentru colegiul al doilea de Senat din Iaşi. Şi l-a găsit în persoana d-lui Ghibănesiu care trebue să recunoaştem îşi îndeplineşte cu succes misiunea. Afirmăm un mare adevăr şi desfidem să ni se arate un singur articol publicat în „Opinia“ în ultimele 15 zile relativ la candidatura d-lui Lascar, care să fi fost scris de altcineva decît de Ghibănescu. Urîtă și dezgustătoare meserie! Urătorii Tachiştilor Printre aratorii cari vor porni in astâseară pe la cetăţenii alegători ai colegiului al doilea de senat, vor figura Intre alţii şi două tipuri originale şi caracteristice. Primul va fi împețiţat in costumul unui „vultur negru11, iar al doilea va reprezintă un tub... desert al societatei „ Unionbnaigeselschaft„ cu care ocazie vor solicita voturi pentru 10 ianuarie. Autentic! DIN ZBORUL VREMII „Flu,gruşorul" Citim la ziarele bucureştene că poliţia ar fi oprit anul acesta să se umble cu pluguşorul la capitală. Poate că din punct de vedere al păzirei ordinei şi liniştei cetăţenişti, măsura să fie bună şi probabil că prefectul de poliţie va fi avut puternice cuvinte eA. să dia această ordonanţă. Nu-i mai puţin adevărat însă că celor urai mulţi această constrîngere a anui obicei stră vechi, le va produce o urîtă impresie. încă de pe iînd mintea noastră poate păstra cele mai fragede amintiri, imaginaţia ne redă seara anului nou, Intru pută intr'un alaiu caracteristic a unei sărbători cu stil curat romînesc, am putea aproape spune, o datină străbună. Iar dacă așa stau lucrurile, se naște o întrebare,—o foarte serioasă întrebare: Are cineva dreptul sa se atingă de datinile unui popor pentru motivul că practicarea lor ar da loc prin excepţii şi la tulburări a ordinei publice ? Oare n’ar fi făcut mai bine prefectul Capitalei, dacă nu S'ar fi atins de un obicei drag sufletelor noastre, mărginindu-se numai în a spori rigorile poliţieneşti In astă seară, ca să evite neajunsurile ? Prin oraşe şi prin sate, de la un capăt la celalt al ţării, noul an a fost primit totdeauna, c’un soi de sgomotoa şi veselie,— expansiune sufletească, in voia căreia românul se lasă cu-atît mai mult, cu cît ştie că’n ea se’ntrupează obiceiul strămoşesc de-a primi noul an cu acelaşi avînt. Ci, de astă dată, noul an va intra in vechiul oraş al bătrinului Bneur, nesalutat după vechile obiceiuri. Va intra tăcut şi va fi primit în tăcere. Copiii de astăzi nu vor mai avea să păstreze pentru mai tiran inimoasele amintiri ale pluguşorului; iar bătrinii, cată să uite veselia de altădată, ca să poată mai lesne indura tăcerea de astăzi şi constrîngerea unei daiine in care au crescut şi-au trăit attt amar de vreme. Nu, desigur, măsura luată de d. prefect al poliţiei capitalei, nu e de natură a mulţumi sentimentele noastre rondueşti, — oricît ar fi ea de salutară pentru paza siguranței publice. H. Singurul put care a aplaudat omorirea lui Ferrer, şi care este astăzi în flagrantă contradicţie cu P. P. Carp, în chestia episcopului de Roman. _______ Cinematograful meu fil*matic» şi d. Ghibănescu.Încă din timpurile cele mai îndepărtate, adică de pe vremea cînd inculpatul Ghiţă Ghibănescu îşi scria primele articole, gramatica romînească a avut foarte mult de suferit. Cu toate s’a împăcat emimentul stilist,— s’a împăcat chiar cu ţăranii cărora le-a furat suma de 2000 de lei—, dar cu gramatica, nu. Degeaba se trudeşte Rodion să dea lecţii, degeaba se trudeşte antipaticul domn Lascar Antoniu, degeaba se trudesc domnii Jak Levin, Bembasat, etc. să stabilească oarecari raporturi de prietenie intre vinovatul Ghiţă Ghibănescu şi onorata gramatică romînă. Nici chiar cuvintul d-nului Vespasian Pella nu e ascultat, de condemnand Ghibănescu. Suntem pozitiv informaţi că însuşi d. Bădărău a intervenit între eroul de la Faurei şi gramatica romînă, dar fără nici un rezultat. Lucrul trist însă, din această afacere, este însuşi faptul că vinovatul Ghibănescu este profesor,oribile dietu—de gramatică, de gramatică romînească, la o şcoală de unde ies „învăţătorii neamului ori poate tocmai pentru că inculpatul Ghibănescu este profesor de gramatică nu vrea să știe de dînsa, nici nu vrea să respecte regulele. 0! Gramatică ! 0 ! Vinovitule Ghibănescu ! RADAMES la fata Paharului — cântece — , Că m am oprit aici din drumul greu, Nu e de vină «du! meu, nici eu, Căci mai departe asult mă duce chinul; Dar, drept vă spun, uni vine foarte greu Sâ bat atîta drum făr’ de popas, Şi ’n urma mea ca pe străini să las Un biet crişmar, şi lăutari şi vinul. XI De-oiu muri,—ce mare lucru ! .. Iaca mor, şi pace bună ! Lumea vine să mă vadă, Clopotul cel mare sună. De-oiu muri,—ce mare lucru !... Păgubeşte cheiumarul, Căci nu poate sâ-mi mai umple Plosca, litrul, sau paharul. De-oiu muri,—e mare lucru!.. Ia gindiţi-vă mai bine, Biata coana preoteasă Ce se face fără mine ? XII Casa mea nu are ziduri, Nici ferestre, nici perdele, Casa mea e pretutindeni Ca și gîndurile mei«