Mişcarea, iunie 1910 (Anul 2, nr. 117-139)

1910-06-01 / nr. 117

r #­ ­. ANUL II.­No. 117. Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Săulescu 5. AB051A. S&RîVT K In tară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50°/o întrunirea de eri Grandioasa manifestaţie liberală din Capitală Discursul d-lui I. I. Brătianu, prim-ministru întrunirea pe care partidul naţi­onal-liberal a ţinut-o ori în sala Ba­ilor Eforiei a fost o grandioasa ma­nifestaţie, aşa cum de mulţi ani nu a văzut viaţa noastră politică O mulţime imensa de cetăţeni din toate unghiurile ţarei au răspuns la chemarea partidului şi au afirmat prin numărul şi calitatea lor, vi­goarea, unitatea şi admirabila lui coesiune. De zece ori mai mare să fi fost sala Băilor Eforiei şi încă nu ar fi putut cuprinde întreaga mulţime a membrilor partidului liberal, ve­niţi să asculte glasul şefului şi al fruntaşilor săi. Discursurile au fost ascultate cu un entusiasm indescriptibil de o sală cum nu s’a mai văzut în Ca­pitală. Un partid politic care, fără de nici o sforţare, vede înfăptuindu-se manifestaţii măreţe ca cea de em­, poate privi cu cea mai desâvîrşită încredere la situaţia prezenta şi la răspunderile viitoare. Admirabilul simţimînd de solida­ritate, complecta armonie în cugete şi aspiraţii ce uneau într’o sublimă înălţare patriotică miile acelea de cetăţeni conştienţi şi luminaţi,­­e o privelişte ce nu se vede in fie­care zi în viaţa politica a unui popor. Le-a fost dat adversarilor noştri să vadă o parte din puterea şi vi­goarea partidului naţional-liberal. Să o compare cu manifestaţiile ar­tificiale şi sarbede pe temeiul cărora năzuesc sâ-l înlocuiască la condu­cerea afacerilor publice, şi vor ve­dea cît de dea­rtă şi neîndreptăţită le este aceasta dorinţă. Iată, după ziarul „Viitorul“ un rezumat palid al discursului d-lui I. I. C. Brătianu, şeful partidului li­beral, prim-ministru şi ministru de interne: (Oratorul e primit la tribună cu stri­găte de ura şi ovaţii sguduitoare). Furtunoasele dv. aplauze mi-aduc aminte şi de alte furtuni. Mersesem deună­zi în inspecţiuni pe timp bun. Care mi-a fost mirarea la întoarce­re că un pîrîaş devenise mare, se revărsase. Am aşteptat să se re­tragă, spre a putea trece. S’a re­tras repede şi am putut trece. Mi­aui adus aminte atunci ce asemă­nare e între acest plrîiaş şi cam­pania conservatoare. N’a rămas de cît puţin noroi pe şosea. (Apl. sgo­­motoase. Bravo). S’a văzut că nu interese superi­oare determinase această nouă fază a conservatorilor. La sfîrşitul le­gislaţiei, conservatorii au găsit mo­mentul să ceară venirea la putere. Motivul a fost că acele plante cari nu pot trai în atmosfera budgetu­lui vor muri (vii apl.). Guvernul nu era învinuit de legile pe cari le-a făcut, ci de acele pe cari le-a retras. Guvernul este vinovat pănă şi de legile pe cari le retrage. Tot aşa şi cu chestia religioasa. Aceasta chestiune este frămlntată de unii indivizi (Aplause). Guvernul n’a şovăit in această chestie. El a văzut că rolul său este a da sprijin Sf. Sinod şi a face să se întărească această sfintă ins­­tituţiune. Aşteptăm de la toţi să se găsească frîna necesară şi să se lumineze conştiinţa tutulor. După cum am spus legile retrase sunt numai legi am­înate. Avem îna­intea noastră încă o sesiune în care se va continua opera noastră. A­­vem legea sanitară şi legea indus­trială, una este munca naţională şi alta sănătatea naţionala. (Aplause sgomotoase, strigăte de ura si o­­vaţii). Avem încă şi reforma electorala, privitoare la lărgirea colegiului. * Vom începe experienţa cu cole­giu unic la judeţ. (Urate şi ovaţii) Avem sa votam aceste legi, şi a­­poi să ne prezentăm în faţa ţarei la alegerile generale cu un nou pro­gram de lucrări. [Apl.). In trei ani de guvern, chestiunea de căpetenie pe care ne-au impus-o interesele de Stat, a fost cea a­­grară. Dupa opera de ordine, în care cu durere o spunem ca au pierit 420 de nenorociţi, despre cari opoziţia spune ca au fost 11.000, a trebuit să facem legea agrara. Nu ne putem opri aci. Am pro­cedat la reforma justiţiei şi am cau­­tat sa facem ca administraţia ru­rala sa aibă alt suflet de­cît acela pe care l-a avut înainte de revolte. In chestiunea petrolului, a coo­perativelor şi a diferitelor societăţi am crezut ca este bine sa încura­jăm munca naţionala. Adversarii noştri ne-au învinuit că munca noas­tră naţionala, este corupţie naţio­nala. Armata noastră a fost mai în­grijită şi mai întărită ca ori cînd. Atenţiunea care s’a făcut Suve­ranului nostru de câtre împăratul Germaniei, care i-a oferit bastonul de mareşal, dovedeşte consideraţia de care se bucura în Europa ar­mata noastră. Misiunea militară ro­mina întoarsă dintr-o călătorie din Rusia, ne-a adus vestea că şi M. S. Ţarul a admirat vitejia şi tăria armatei noastre. (Aplause sgomo­toase). Partidul liberal îşi va continua mai departe opera sa de întărire a ţarei şi neamului românesc. Am moştenit un mare capital de popularitate şi de respect. Am con­siderat acest capital ca griul din magazie, care aşteapta sa fie sămâ­­nat. Am păstrat acest capital şi ti’am cautat sa uzăm de el. Popularitatea noastră am sămă­­nat’o în ogoare noi, cu gestul larg al semănătorului încredinţat că a­­runca sămînţa unui ogor menit să trăiască şi sa se dezvolte din zi în zi mai mult. [Aplauze şi ovaţiuni nesfîrşite! Strigăte entuziaste de : Trăiască d-l Ion Brăteanu, şeful partidului liberal). IOAN I. C. BRATIANU Şeful partidului naţional-liberal. D­I­N S­A­G­A _____ Şaradele lui Cc. Ghiţă Bacă e adevărat că stihii e omul, tre­­bue să recunoaştem că Cc. Ghiţă Ghibă­­nescu e un bărbat care toarnă şi răstoarnă guvernele cu multă gălăgie şi impetuozi­tate, prin coloanele „Opiniei“, unde d-sa pretinde că scrie serios, ba are şi preten­ţia că cele scrise să fie luate în serios. Intre altele, d-sa e mai cu seamă tare in... șarade. Iată, spre exemplu, una din fondul numărului trecut al opiniei: „Goliciunea partidului liberal ghiftuit“... Dăm un premiu cetitorilor noștri, care vor isbuti să deslege cum devine cazul. Dacă partidul e gol, cum poate fi ghiftuit; iar dacă partidul e ghiftuit cum poate fi gol ? O singură analogie s-ar potrivi: E plin el, capui lui Cc. Ghiţă cu ceva,—dar tot gol este. Ori, la din contra : E gol capu lui Cc. Ghiţă,—dar tot e plin el cu ceva. Deslegătorii să se adreseze lui Cc. Cos­­tică, de la care vor primi ca premiu, tot ce Cc. Costică le poate da­ cîte-un jambon. Post scriptum : Scrisorile să fie scrise cu­itere cirilice, ca să poată fi citite. „ADEVĂRUL“—„EPOCA“ suspute din aceiaşi pungă —­ PRELUDIUL FUZIUNEI — Soarta are câte­odată ironii crude la adresa oamenilor. Duşmanii cei mai ne­împăcaţi sunt puşi în trista situaţie de a se lăuda reciproc sau, cum e cazul despre care ne ocupăm, dea munca lin­te din acelaş blid... Şi partidul conservator soarta a ţinut să-i ofere dese ori asemenea ironii du­reroase. Nu în acest partid s’a făcut odinioa­ră fuziunea? Ştiţi că pe urma ei d-l Filipescu a devenit tovarăş la „fruntă­­şieu distinsă cu d. Bădărău pungaşul. In coloanele „Epocii“ d. dr. Istrati era tratat ca cel din urmă om din ţara asta pe vremea cînd organizase expoziţia,— iar după fuziune acelaș dr. Istrati era un fruntaş foarte distins. Tot în *Epo­­ca» ministrul instrucţiei, d. Vlădescu, era un... dar ce nu era d-sa în coloa­nele acelui ziar înainte de fuziune ?— şi după fuziune d-sa era un bărbat de foarte mare valoare, un om politic de o cinste ireproşabilă care nici nu s’a atins de cele 68.000 lei... Şi lista aceasta s-ar putea întinde la nesfârşit, dar ne oprim. Iată despre ce este vorba. Cele două ziare diametral opuse, „Epoca“ şi „A­­devărul11, sunt susţinute astăzi din a­­ceiaşi pungă. Publicitatea ziarului „E­­poca“ a fost de curînd concesionată a­­gentului de publicitate Carol Schulder pentru o sumă de douăzeci şi ceva mii de lei pe an. Or se ştie că acest Carol Schulder nu este altul de­cât concesionarul „exclu­siv“ şi susţinătorul efectiv al ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“. Iată, deci, gazeta d-lui Filipescu a­­junsă la stăpîn acelaş personaj care sus­ţine „Adevărul“. O fi acesta un început, un preludiu al apropiatei f­uziuni, despre care cir­culă tot soiul de zvonuri, nu ştim. Ceea ce ştim noi şi o ştie toată lumea este că de la „concesionarea“ Epocei, d. Fi­lipescu e cruţat de „Adevărul“. Tot poate ceva d. Schuller şi poate mult, căci acest lucru nu l-a putut ob­ţine nici d. Tache Ionescu ! POLITICE — D. deputat G. G. Mîrzescu, care urma să iea cuvîntul la ma­rea întrunire liberală de ori, din Capitală, a fost nevoit, din pri­cina doliului survenit in familie, să se întoarcă Duminică dimi­neață în lași. • _— i» ---------­ CINEMATOGRAFUL MEU Ceasornicul lui Hans. Era odată un student în drept, care şi-a luat li­cenţa. Dar licenţiatul, adică prietenul meu Ham,—căci licenţiatul nu era al­tul de­cît însuşi Hans—, nu avea cea­sornic. Deci, după ce şi-a luat licenţa, n’a trecut multă vreme şi Ham şi-a cumpărat orologiul dorit. Prin urmare, un rezumat, era odată un licenţiat în drept care şi-a cumpă­rat un ceasornic. Şi era aşa de bun ceasornicul, în­cît prietenul meu Ham mergea pe drum şi la fiecare zece paşi îl scotea din buzunar, ca să vadă dacă nu se încurcă minutarele, cînd trece u­­nul peste celălalt, sau, mai exact, să vadă cite ceasuri sunt. Ham avea mai mulţi prieteni, dar nici unul nu avea ceasornic. Bine că avea Ham!... Oare nu e suficient dacă unul din cel puţin zece prieteni are cea­sornic ? Evident că da. Cînd ai nevoe, întrebi : Ham, cite ceasuri sunt ? Dar nici nu e nevoe să întrebi, căci Ham e veşnic cu ceasornicul în mină, fiecare se poate uita pe cadranul numerotat. Cu puţină imaginaţie, putem admite că Ham e un fel de turn al Goliei, de care care stă atîrnat un ceasornic, la care se poate uita toată lumea. In ziua în care Hans şi-a cumpărat ceasornicul, ne-am adunat aproape toţi prietenii lui la berărie. — „Să dea Dumnezeu să-ţi meargă ceasul bine! — a zis un prieten. — „S’ajungi să nu-l pui amanet la muntele de pietate,—a zis altul. — „Să dea Dumnezeu să ne spui tot­deauna cite ceasuri sunt,—a zis al tre­ilea. — „Să dea Dumnezeu să-ţi cumperi unul de aur şi pe ăsta să mi-l dai mie,“ a zis al patrulea. Fiecare a venit cu o urare. Ham zîm­­bea mulţumit, şi se uita la ceasornic ca să vadă cite ceasuri sunt. Şi deşi prietenul meu nu şi-a cumpă­rat ceasul decit de vre­ o cîteva zile, to­tuşi, cînd povesteşte cite o amintire din viaţa sa, începe astfel:­­ „Eram copil mic. Încă nu-mi cum­părasem ceasul pe care il port şi acu­ma şi care­­merge foarte bine, etc. etc.“ Ceasornicul lui Ham e cel mai bun ceasornic din lume : merge după ceasor­nicul gării din Iaşi-Dar, e propos, ca să nu pierdem vre­mea degeaba: „Iubite Hans, cite ceasuri sunt ? RADAMES. DIN S­B­O­R­U­L V­R­E­M­II Impotriva insului Chestia dacă poeţii au de cîştigat ceva pentru talentul lor prin faptul ca se expri­mă ’n versuri, a ridicat In toate timpurile puternice discuţii contradictorii. La noi d-l Panu a fost şi este cel mai înverşunat cam­pion împotriva îmbrăcăm poeziei in haina ajustată a versului. Deşi nu-i adoptăm pă­rerile, credem interesant a le reda pentru cetitorii noştrii, urmind ca mai apoi să le redăm şi teoria contrară. „ Versul este în­ intregul lui o formă super­ficială şi factice, cit despre rimă nu numai că e artificială dar pe lîngă că e monotonă, este şi ridiculă cite­odată-Căci dacă ritmul poate să fie o formă care să deştepte oare­cari emoţii, rima în schimb este un non-sens. Un om adine mişcat nu’şi rimează durerea sa. Iar In ceea ce pr­veşte emoţia produsă de ritm, ea este mai mult la suprafaţă, ames­tecată in mare parte cu plăcerea simţului auditiv gidilat. Căutarea rimei face pe poet a’şi modi­fica glndirea şi a perde şirul logic al idei­lor. Rima devine o necesitate, care se im­pune poetului şi în loc ca acela să îmbrace ideia în rime, rima îi dictează idei, idei pe care trebue să le primească fără de voe. Rima falsificlnd glndirea şi simţirea poe­tului il face ca să devie fals şi nesincer, îm­­pingîndu’l a simula sentimente pe care nu le simţeşte, dureri pe care nu le suferă, pierzînd ast­fel respectul gîndirei in sine, care trebue să fie calitatea ori­cărui scrii­tor fie poet, fie prozator. Versul cu ritmul şi rima lui fiind nevoit a căuta unei afore, comparaţii, imagini este o şcoală detestabilă pentru mulţi cari perd ast­fel noţiunea gîndirei juste şi a expresiei simple. Versificaţia stoarce creerul poetului dîn­­du-i drept ocupaţie procedeuri mecanice şi preocupîndu-l numai cu comparaţii exage­rate, metafore umflate, sentimente false sau falsificate. Materialul de care se serveşte poetul fiind sui-generis, luat din o lume alta decit cea vorbită şi scrisă urmează că nu­mărul ideilor la un poet tinde a fi restrins, meterialul de cuvinte pe care il întrebuin­țează fiind mai mult sonor, metaforic, ne­bulos decit pozitiv și real. MARȚI 1 IUNIE 1910 BANI SUB DIRECTIUNEA UISIU­­­C O JVNI TE­T APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia in pagina Il-a . 1 leu Linia in pagina Ill-a 60 bani Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 =1 Versul în forma lui îngustă şi supusă la regule ca ritm, ritmă, nu poate conţinea idei sau simţiri mai complexe. Fondul nos­tru cultural modern este prea vast, analiza este prea complicată, disecarea simţirilor prea variată, pentru că toate acestea să se poată adapta cu forma îngustă şi m­ecani­­c eşte hotărîtă de mai înainte­a versului. Cam acestea sunt obiecţiile principale ce se fac versificaţiei. De unde se conchide că versul nu poate să aibă un viitor ilimitat şi că cu timpul va fi părăsit de poeţii serioşi şi lăsat poate numai ca o simplă jucărie în mina copiilor. Şi ca semn că versul nu are multă viaţă literară, se aduc următoarele fapte : Mai puţii dispariţia versului antic, în­temeiat numai pe cantitate. Este prin ur­mare de prevăzut că şi versul modern ba­zat pe ritm, măsură şi rimă va avea aceaşi soartă. De altă parte, dacă îmbrăţişăm întreaga mişcare poetică din timpurile vechi şi o comparăm cu cea de astă­zi, vedem că ver­sificaţia a perdut cea mai mare parte din terenul ce o dată il avea. Proza a invadat şi invadează tot mai mult domenii, cari înainte erau numai ale poeziei. Aşa, poezia epică a dispărut şi locul ei luat de roman, etc. Genul fabulist a dispărut de asemenea. Poezia didactică idem, şi alte genuri mai mult sau mai puţin importante. Dar eşecul cel mai mare, pe care versificaţia l-a su­ferit a fost pe cimpul teatrului. Astăzi tea­trul este aproape complect ocupat de proză. Un alt semn pe care ii designează Guyau este că din numeroşii scriitori, cari începeau scrie în versuri foarte puţini rămîn fideli acestei tem­e, cei mai mulţi devin critici, romanţieri, jurnalişti, etc. Versificaţia rămtne In cea mai mare parte ocupaţia tineritului neexperimentat şi nereflectat încă.“ Discursul d-lui C. Climescu Din partea Iaşilor a luat cuvin­­tul la întrunirea grandioasă a par­tidului naţional-liberal din Bucureşti, d. C. Climescu, fruntaşul nostru iubit. Reproducem după „Viitorul“ un rezumat al cuvintelor rostite de d. C. Climescu : „Ne aducem aminte de cuvintele şefului nostru că nu se teme de a­­tacul adversarilor. Daca privim în anii din urm­ă constatăm că aceste atacuri n’au lipsit nici în întruniri, nici în Parlament. A fost atacat şi cu gloanţe. Cu toate aceste­a eşti voinic şi gata să lupte mai departe pentru binele poporului. Concursul Camerei şi al Senatu­lui nu i-a lipsit. Atît primul ministru cit şi guver­nul a fost ajutat pentru a duce mai departe opera în folosul claselor obijduite. Cu toate acestea opoziţia a afir­mat că nu există acord între gu­vern şi Parlament. Opoziţia spune că au fost cîteva legi cari au fost aminate. Tocmai aceasta dovedeşte că este un acord între guvern şi majoritate. Legile au fost amînate pentru a fi studiate. Opoziţia se laudă că ne-au bătut în cîteva alegeri parţiale. Intru cît s’a schimbat situaţia dintre guvern şi majoritate prin acest fapt ? Guver­nul va continua şi mai departe să ducă la bun sfîrşit opera începută. Nu Înţelegem să ne retragem şi aşteptăm ca ţara să se pronunţe în mod normal. D. Carp a spus că alegerile ge­nerale vor fi prezidate de d-sa; a­­daug că alegerile le va face parti­dul cel mai cuminte. Şi cel mai cu­minte partid este cel liberal. In numele Senatului asigur pe d. Brătianu de tot concursul nostru neţărmurit și-l urăm să ducă îna­inte parti­dul care l-a moştenit de la nemuritorul Ion Bratianu. Ultimele cuvinte ale oratorului au fost acoperite de aplauze pu­ternice.

Next