Mişcarea, iulie 1910 (Anul 2, nr. 140-165)
1910-07-01 / nr. 140
ANUL II.—No. 140. 15^ 3» I I Redacţia şi Administraţie Iaşi* * * Strada Săulescu 5. AROS.inRSTii In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an ... 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii 50%MIŞCAREA ZI AM NAŢIOHAXi-XiXBBRAXi A cincea roată In una din revistele noastre trecute, spuneam că grupul,născut şi crescut de dl Tache Ionescu, se pretinde şi conservator şi democrat, tocmai pentru ca nu este nici una nici alta. Teza comportă mai desvoltate lămuriri, pe care vom încerca sa le dăm în revista de faţa. Ceia ce ni se pare mai ciudat în firma „partid conservator-democrat“, este în primul loc curioasa, de nu cumva imposibila, împerechere a noţiunei de „conservator“ cu acea de „democrat". Principiile conservatoare presupun totdeauna un sistem de guvernare, a căreia supremă lege e o veşnica tendinţa de împotrivire la orice mişcări mai repezi în realizarea progresului. După aceste principii, fiinţele sociale păşesc încet în fireasca lor desvoltare şi orice grabă se socoteşte ca un pas pripit care deşi pentru moment ar da iluzia progresului, nu face de fapt decît să întîrzie înfăptuirea lui. Ori, democraţiile din toate vremile şi din toate locurile, n’au fost decît întruparea concepţiei, ca de multe ori se pot grăbi prin salturi spontane, mişcările oarecum leneşe ale progresului, care de multe ori se face aşteptat. E un soiu de cal de rasă, progresul acesta, pe care conservatorii pretind ca trebue să-l laşi să fugă fără să-i biciuieşti, pe câtă vreme democraţiile dimpotrivă, îl şfichiuesc mereu şi-l înţapă cu pintenii, ca să-i stimuleze cut mai mult trupul, ba chiar să-l prefacă de multe ori într’un galop imprudent. E lesne de văzut din această antiteza, cît e de anevoioasă împerecherea acestor două noţiuni, şi cum „partidul conservator-democrat“ le asociază numai în dorinţe de a sta—cum spune românul—şi cu slănina ’n pod şi cu curechiul uns. Râmîne doar accepţiunea de „iubitor al poporului“, care s’ar putea da cuvîntului democrat, dar în acest sens orice partid politic şi istoric dintr’o ţară, este şi democrat, deci nu are nevoie să-şi alipească la firma de bază, noul adjectiv, căci ar face numai un pleonasm inutil. Drept corolar la aceste principii rezulta că în adevăratele partide conservatoare tradiţiile sunt respectate şi menţinute pană ’n momentul cînd ele dispar printr’o lentă istovire organică şi ca nu poate exista partid conservator fără de asemeni curente tradiţionale. Ori, asemeni curente nu există în zisul partid conservator - democrat, cu toată parada pe care dl Tache Ionescu şi ai săi o fac celor cîţiva stropi de sînge albastru ce pretind că curge prin arterele acestei grupări, prin faptul că numără între partizanii săi cîţiva coborîtori de viţa. Nu naşterile propriu zise alcătuesc tradiţiile dintr’un partid conservator adevarat, ci rezultantele de puteri cari îi alcătuiesc şi-i conduc fiinţa, şi care constituie prin ele înşile garanţii puternice, că’n cutare ori cutare împrejurări, această fiinţa va reacţiona după imperativul unor legi care şi-au tainicele lor tradiţii şi de la care nu se poate abate. Picaturile dintr’un rîu trec cu valurile sale, şi valurile trec ele înşile, dar rîul rămine acelaş, căci nu aceste picături şi valuri îl constituesc, ci persistenţa perpetue a inergiei iniţiale care curge eternă prin stropii care trec. Această energie fluvială nu s’ar putea schimba ’n energie maritimă ori cîţi stropi de mare am cara’n fluviu şi ori cît am căuta să-i modificăm cursul şi să lărgim albiile lui. Dar d. Tache Ionescu pretinde tocmai aceasta absurditate, că adică ar fi isbutit să altoiască pe crenguţa de măslin uscat, smochine verzi sau mai bine zis să-şi facă conservatoare toată pleava sa multe-coloră prin faptul că a îmbogăţit-o cu citeva fire de nisip mai fin. O fi ce o fi d. Tache Ionescu şi cu ai săi, dar numai conservatori nu sunt , iar dacă nu sunt, existenţa lor e de prisos în statul nostru, unde principiul constituţional al menţinerei echilibrului în stat prin faptul existenţei a două partide, se găseşte un destul de satisfăcut prin existenţa partidului liberal şi acea a partidului adevarat conservator. Partidul domniei-sale e a cincea roată la căruţă, care nu face decît sa adauge un sgomot de prisos celorlalte, fără sa poată afilia nimic mersului ei. Și daca nu e necesar, cată să dispară, precum dispare în lumea asta tot ce nu este necesar să existe. GENERALUL MANU Nu se mai vorbeşte nimic prin presă de domnul general Manu, conservatorul intrasigent şi independent, care păn’acuma n’a Înclinat inca nici pentru d. Carp nici pentru d. Tache Ionescu. Nu se mai vorbeşte nimic despre d. general Manu, deşi bătrinul conservator intrasigent nu stă impasibil ci din contra se agita pentru realizarea unei idei mari, cu atit mai mari cu cit e mai imposibilă. D. general Manu se agită din resputeri pentru a realiza o fuziune sau o contopire intre ambele nuanţa conservatoare, atit de rivale in situaţia de astăzi. Fostul preşedinte de altă dată al consiliului de minştri conservator, păstrează încă, cu toată dragostea şi cu toată sfinţenia tradiţia partidului conservator de altădată —şi năzuieşte incă să-l reconstituie şi acuma aşa... cum a fost! D. general Manu îşi petrece vacanţa având diferite consfătuiri cu şefii din ambele tabere, pe lingă cam natural inzista cu toată dragostea şi cu toată neatirnarea pe care şi-a păstrat-o, spre a-i convinge de bunele sentimente de care stăpinit. D. general Manu are iluzii—şi aceasta e frumos, mai ales la virsta d-sale. Dar iluzia d-lui general Manu are ea perspectiva unei transformări in realitate ? Noi nu credem,—pentru motive destul de grave. D. general Manu speră insă.... la toamnă ! Alaska. Psielogia iei florinii Nici odată criza organică din partidul conservator, nu s’a prezentat într’un ipostas mai straniu de cit acum. In cele două grupări conservatoare există cîte un curent, care se aftmă ca o necesitate, dar care nu va putea deveni nici odată o realitate. Și in rindrile carliste, ca şi în rindurile tachiste, se vorbeşte despre necesitatea unei concentrări a elementelor conservatoare disparate. Nu vom mai discuta acum posibilitatea şi imposibilitatea realizărei unei asemenea concentrări. Faptul îşi are, totuşi o psichologie specifică, care merită să fie relevată. Garpiştii au prdienţiunea că sunt singurii in stare să formeze guvernul de mîine . tachiştii la rîndul lor, susţin că ţara e cu d'nşii şi în consecinţă. gu vernul de mîine ei vor trebui să-l formeze. In cît după aerle pe care şi le dau şi unii şi alţii, ar trebui să avem impresia, că ţara românească are fericirea de a se putea folosi la orice moment, de rezerva bogată a două partide politice puternice, gata oricînd să facă faţă oricăror necesitaţi de guvernare. Cînd auzim însă şi pe unii şi pe alţii vorbind cu care ere nerăbdare de o eventuală împăcare, atunci numai ne pitem da seamă cît d’ goale sunt pretenţiunile celor două grupări conservatoare şi cît preţ pot fi "ca aerele teribile pe care voesc să şi le deie. Convingerea neclintă şi intimă şi a carpiştilor şi a tachiştilor, este că nici unii, nici alţii, nu ar putea face faţă necesităţilor de guvernare ale acestei ţări. De aici curentul simultan care s’a pronunţat în ambele grupări, în favoarea unei noui concentrări. Conştiinţa slăbiciunii, a făcut dorinţa concentrărei. Va deveni această dorinţă o realitate ? E o chestie de viitor. In definitiv, puţin importă dacă un aseminea fenomen se va putea sau nu se va putea intîmpla. Ceea ce importă pentru moment, este că nici carpiştii, nici tachiştii, nu se cred destul de destoinici pentru a putea face fall unei situațiuni viitoare. Asta e psichologia dorinței pentru împăcare. Manfred. ♦ Starea M. S. Reginei fiind tot mai bună, iubita noastră Suverană va putea face zilele acestea preumplarea favorita a M. S. pe valea Temeșuhri, cu automobilul. Dumnezeu şi fr. Leon In ultimul timp, între Dumnezeu şi Dr. Leon, s’a iscat o gravă neînţelegere. Domnul Dr. Leon neagă pur şi simplu existenţa lui Dumnezeu; iar Dumnezeu, la rîndul său, după toate probabilităţile, neagă existenţa... ştiinţifică a simpaticului doctor. Lupta aceasta de exterminare se dă în condiţiuni absolut neegale : Dumnezeu este perfect şi infinit; iar d. Doctor este şi imperfect şi finit. Deci Dumnezeu se poate lupta cu Dr. Leon pînă la infinit; pe cînd doctorul, bietul, nu se poate lupta decit cel mult pînă la sfîrşitul vieţii, —caiesfîrşit dorim să fie cît mai îndepărtat. In lupta aceasta, Dumnezeu este foarte generos ; el nici nu bagă de seamă că doctorul Leon vrea să desfiinţeze; însă nu e mai puţin adevărat că şi doctorul Leon e generos : armele sale sunt neascuţite şi netăioase. De pildă , cunoştinţele teologice ale simpaticului doctor se rezumă in cunoştinţile pe care le-a căpătat din Fetit Larousse, (supranumit dicţionarul cu 6 file roşii la mijloc) ceia ce nu este destul pentru ca să te lupţi cu Dumnezeu, şi să-l ignorezi cu desăvârşire. Doctorul Leon vorbeşte despre monismul (No. 55 din bibliotecă Lumen) lui Darwin, Haeckel, etc., şi numeşte pe aceşti mari învăţaţi «cei dintâi monişti», amintind şi pe Lamarck. Bine făcea doctorul Leon dacă îşi urma mai departe cercetările, şi dacă găsea,—după cum trebuia—, monişti pe vremea lui Origene. Doctorul Leon a fost elevul lui Ernst Haekel, şi din acest incident reprezentantul moniştilor din Iaşi face un torâmbel extraordinar. Am observat că, chiar unele păreri ale simpaticului doctor (vă rog să credeţi că Dr. Leon poate să aibă păreri, la vreme de nevoe) sunt puse sub scutul lui Haeckel sub această formă : „Haeckel a zis, Haeckel a făcut“ ■ Dar despre Dr. Leon şi Haeckel vom avea prilejul să vorbim odată mai pe larg. Ne bucurăm deocamdată de activitatea monistului Dr. Leon, şi vom urmări-o de aproape, pârîndu ne foarte interesantă. IVAN TURBINCA 9 JOI 1 IUILE 1910 SUB DIRECȚIUNEA unui comitet APARE ZNI.XH Anunciuri Comerciale Linia în pagina 11-a . 1 leu Linia în pagina IlI-a 50 bani Linia în pagina IV-a 40 bani — = TELEFON 121 •== DIN SBORUL VREMII I^ara a zist fără ’ndoială o senzaţie unică, aceia de a te şti luat pe spinarea unui vultur uriaş şi dus în înălţimi de unde ochiul abia îndrăzneşte s’arunce ’n jos sfioasele sale priviri. Dar sincerii căutători de senzaţii rare, ori cît ar fi de impresionabili, devin calmi cînd găsesc posibilitatea de-a le ’ncerca, fie senzaţiile acele cît de primejdioase. Iată pentru ce, odată aşezat pe scăunaşul din spatele aviatorului Osmont, n’am simţit de cît o curiozitate cît mai vie de-a vedea eu însumi ce se va întimpla cu simţurile şi gîndul meu, din momentul ce voi părăsi pămîntul şi pănă ’i voi atinge iar. Părea că sunt un simplu spectator al propriei mele îndrăzneli; şi c’am rămas jos, ca să-mi privesc eul, agaţat cu îndărătnicie de subţirele bare de lemne, de unde mi se spusese că trebue să mă ţin in timpul ascensiunei. Eram aşa de străin de mine, incit atenţia mea părea că pune mai multă grabă să culeagă cele ce se petrec în jur, decît cele petrecute cu lăuntrul propriei mele fiinţe. Aşa la un moment dat, avui plăcerea să-mi felicit miopia, ce nu putea să vadă radiosul zîmbet al oarecăror doamne de la tribune, care-mi descoperiră prelinse greşeli de franţuzească, în indicaţiile pe care i le ceream d-lui Osmont, asupra modului cum trebuie să-mi ţin piciorul sting. Căci la urma urmei, ce nevoie aşi fi avut să văd crispaţiile acelor zîmbete pe nişte figuri care-mi sunt atit de simpatice şi cărora şi de aci ’nainte, le voi da tot respectul meu. Cum din fericire insă, cei ce nu văd bine aud perfect, avui plăcerea să le ascult de acolo, de pe scăunaşul meu, îndepărtatul „bavardaj“ şi să-mi zic ceia ce-şi spun totdeauna spaniolii : „două prea graţioase doamne şi-o gîscă, fac totdeauna un iermaroc“,—mai cu seamă că erau pe acolo şi cîţiva nobili salvatori de gen masculin ai vechiului Capitoliu, care întreţineau pe graţioasele doamne cu prea distinsul donmiilorlor flirt. Am redat toate aceste ca să fiu doar un cronicar credincios al celor intîmplate şi ca să pun incă odată in evidenţă adevărul, că f in împrejurări mai grave nu scapă nici0dată atenţiei noastre, detaliile mici şi inutile din lumea care ne ’nconjoară. Asupra acestor ginduri, mă surprinse puternicul vîjiit al motorului pus în mişcare şi îndemânaticul pilot aerian, urcîndu-se repede pe scăunaşul din faţa mea, dădu drumul uriaşului său vultur. După o fulgerătoare lunecare pe pămint, aşa de lin, incita’şi putea spune fără tranziţie, aripele începură să plutească ’u gol şi ’n timp ce părea că stăm pe loc, pămîntul fugea sub noi tot mai repede şi mai departe. După un moment eram deasupra unei văi de care ne despărţea poate 80 de metri şi uriaşa sburătoare continua să se ’nalţe tot mai mult şi să ducă tot mai departe. Iat’o acum planind calmă, cu uriaşele sale aripi întinse peste amurgul pe care părea câ’l stăpîneşte, pîauind în albastru senin „ca o pasere rară în abisul vast,—rara a„vis in gurgite vasto“ cum spune Virgiliu. Ce păcat că asurzitorul sgomot al motorului îţi chianit simţurile la realitatea lucrurilor, zădărnicind astfel o mare parte din solemnitatea clipei. Dar şi ce noroc că împedică auzul să culeagă acolo, tu ameţitoarele înălţimi, în lumea aceia care-ţi dă mpresiile eternităţii, să culeagă sgomotele venite de jos, venite dinspre pămîntul de care par’că nimic nu te mai leagă şi către care par’că n’ai mai voi să te ’ntorci. Cu siguranţă că cei înclinaţi spre poezie, n’ar trebui să încerce ei însăşi sportul acesta, căci ar avea momente cînd, dac’ ar fi să’şi conducă el însuşi gigantica acvilă, ar trebui să-i dea drumul în veşnicul senin, tot mai sus şi tot mai către soare, la razele căruia să’şi aprindă aripele, întocmai ca Icarul din legendă. Dar aviatorii sunt mai prudenţi decît cei stăpiniţi de iariane visuri ; ei nu se lasă ameţiţi de beţia sferilor înalte decît in anumita măsură pe care le-o dă calculul rece şi matematic. ...Şi aşa, după o scurtă clipă de vis, ne coborisem iarăşi pe pămînt, lăsînd în seninul amurgului, seninul sufletelor noastre. ! JUHI MIDIEI SFITAMLIIF* SFI818 - MEDICALA - Campania Opiniei. —Măsurile epitropiei. — Spitalul Paşcanii şi serviciul medical. -Consultaţiile gratuite.—Pentru populaţiunea din Moldova. —Ce spun medicii.—Neajunsuri inevitabile. „Opinia“ epuisindu-şi stocul subiectelor de vacanţă, s’a pus să facă paradă de umanitarism, aducînd grave acusaţiuni Epitropiei Sf. Spiridon, pentru că a dispus închiderea spitalului Central în interesul instalaţiunei caloriferilor. De altfel, aceasta era ultima îmbunătăţire ce trebuia să se mai aducă acestei instituţiuni spitaliceşti, pentru ca ea să corespundă cerinţelor moderne. Dar se cuvine să ne întrebăm : Oare epitropii casei sf. Spiridon sunt ei nişte criminali aşa cum voeşte să nu arate „Opinia“ ? Oare atunci când au hotărît Închiderea spitalului, nu s’au gîndit că populaţiunea suferindă va fi lipsită de asistenţa medicală şi lucrul aceasta ar putea produce mari neajunsuri in special populaţiunei sarace ? Evident că da, şi „Opinia“ se înşală dacă crede că hotărîrea aceasta a fost luată fără a se pune populaţiunea oraşului mai ales, la adăpostul acestor neajunsuri. * Intr’adevâr, s’a decis ca pe lingă spitalul „Paşcanu“ din Tataraşi sâ se mai înfiinţeze 40 paturi pentru chirurgie şi boalele interne mai grave. In acest scop, toţi medicii secundari şi internii spitalului Central, vor face serviciul pe rînd la spitalul Paşcanu, unde va fi strămutat şi biuroul consultaţiilor gratuite. Intru cît priveşte eventualele epidemii, epitropia a reservat pavilioanele de izolare şi la nevoie cînd nişte nenorocite împrejurări ar reclama, s’au luat măsuri ca chiar întreg spitalul Central să fie pus la dispoziţie. În privinţa aceasta avem exemplul din vara anului trecut, cînd epitropia a făcut dovada cea mai frumoasă că chiar în cele mai grele Împrejurări populaţiunea oraşului nu poate fi lipsită de asistenţa spitalului sf. Spiridon. Aşa anul trecut, se închisese două secţii iar cînd a isbucnit epidemia de febră tifoidă, nu numai că ele au fost puse la disposiţia celor suferinzi, dar încă s’au primit în spital mai bine de 100 bolnavi peste efectivul prevăzut, ceia ce a provocat un dezechilibru bugetar, de care însă epitropia na voit să ţină compt fiind vorba de sănătatea publică. Să ferească Dumnezeu să mai trecem prin asemenea grele încercări, dar dacă împrejurările vor cere, fie sigură „opinia“ că Epitropia Sf. Spiridon va şti să-şi facă datoria şi nu va aştepta sfaturi de la d. Ghibănescu. * Dar s’a mai obiectat că Epitropia ar fi putut lua măsuri ca secţiunile spitalului să se închidă pe rând iar instalaţiunile de calorifer să se facă treptat. Lucrul acesta era imposibil în primul loc din punctul de vedere technic şi apoi din acel al higienei. Aşa un distins medic profesor universitar ne-a afirmat că ar fi o enormitate, o greşală nepermisă ca într’un spital unde se fac operaţiuni chirurgicale şi unde un singur fir de praf ar putea provoca moartea unui om, să se facă reparaţiuni, în timp ce în camerile de alături să se opereze bolnavi. Apoi chiar pentru ceilalţi bolnavi, sgomotul şi praful ce se răspândeşte la o asemenea lucrare pot fi dăunătoare. * S’a mai făcut apoi obiecţiunea câ şi populaţiunea din celelalte oraşe ale Moldovei va fi lipsită de asistenţa medicală. Şi această afirmaţiune este exagerată, întru cât casa Sf. Spiridon mai întreţine spitalele din: Bârlad, Băceşti, Roman, Hârlău, Botoşani, Tg. Frumos, Tg. Neamţ Tg. Ocna şi Galaţi, cari toate au primit instrucţiuni de a primi în permanenţă numărul de bolnavi prevăzuţi în budget. Aşadar, iată că situaţiunea nu este aşa cum încearcă să ne-o redea «Opinia“ dintr’un spirit de şicană şi de perfidie. Fie liniştiţi confraţii de la ziarul fachist, că epitropii Casei Sf. Spiridon îşi înţeleg perfect de bine importanta misiune ce o au şi ştiu cum să-şi facă datoria atunci când interesele publice sunt în joc.* Dar oamenii cari văd lucrurile prin prisma dreptei judecăţi, îşi dau samă