Mişcarea, octombrie 1910 (Anul 2, nr. 215-239)
1910-10-01 / nr. 215
ANUL II.—No. 215. BANI Redactia şi Administratia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) AROKinEvr»: (h ţară pe un an . . 20 lei pe jumătate an . . . 10 „ }»e trei luni .... 5 „ in străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii rurali 50%MIŞCAREA ZIAR NAŢIONAL - LIBERAL VINERI 1 OCTOMI SUB DIRECŢIUNEA UflUi comitet APARIS ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia In pagina Il-a . 1 b Linia în pagina Ill-a 60 ban. Linia în pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON __ 1 * A. C. Iaa-Badarau- Abgar Buicliu et comp. Partidul conservator-democrat din oralitate, atât prin scrisul autorizat al d-lui Badarău, şeful acestui partid, cit şi prin atitudinea adoptata de ziarul oficios „Opinia“, s-a raliat la campania întreprinsa de d-nii A. C. Cuza şi A. D. Xenopol pentru aşezarea statuei lui Cuza In Piaţa Unirei. Oricit de vesela si de tumultuoasa ar fi aceasta campanie, este sigur ca ea nu poate ciştiga nimic, trei ca autoritate, nici ca simpatie, prin faptul ca d. Badărău, cu viralii sei, s’au pus sub comanda d-lor I. C. Cuza şi Abgar Buicliu. Pentru că în faţa acestei campanii toată lumea zimbeşte, uneori cu dispreţ, alte ori cu adevărata compatimire. Cine nu-l cunoaşte pe dl. A. C. Cuza? Cine nu l cunoaşte pe dl A. Xenopol ? Cine nu-l cunoaşte pe II Abgar Buicliu ? D. Cuza un scandalagiu de proisie; dl Xenopol un om la care convingerea şi sinceritatea oscileau de 48 de ori în 24 de oare şi are, desigur, că nu a scris istea lui Vodă-Cuza decit pentru rea dulcele prilej al unei dedicaţii. Dl Abgar Buicliu un om despre care nu se poate spune nimic de bine, pentru că nu a fost niciodat omul unei trebi serioase, ca si un impulsiv din fire, pe care l'am putut aprecia decit subportul prieteniei cu d. A. C. Cuza Şi cînd aceştia sunt iniţiatorii campaniei, cari varsa lacrimi de crocodil pentru memoria lui Cuzaida, este lesne de înţeles pentru ce opinia publica a laşului rîde cu pofta în faţa veselului spectacol de opereta pe care îl oferă această delicioasă trinitate a Iaşului naţional. Se rîdică însă întrebarea : ce suta partidul conservator-democrat în comanda acestei trinităţi ? D-nii Cuza, Xenopol şi Abgar Bulin se pot agita şi se pot angaja orice aventură, pentru că sunt meni fără răspundere în faţa ţări. Un partid politic constituit însă. .)Ia ca în atitudinele pe care le se ţie seama de o serie de coniţiuni, de care un agitator sau hiat trei agitatori, nu sunt legaţi nimic. Uşurinţa şi inconsequenţa dacă indiferente pentru oameni ca nii Xenopol şi Cuza, ele nu pot erate unui partid, care trebuea cinstit şi legal în părerile şi aste pe care le susţine. Şi doară, toata lumea ştie că în legiunea aşezărei statuiei lui Voda-Cuza, lucrurile sunt stabilite. Cumiul statuei a hotărât asupra aei statuei, administraţia cotii u-tui a luat toate măsurile —şi cu. raar sacrificii —pentru ca hotărîn^. comitetului sa fie adusă la îndeplinire ; singurii d-nii Xenopol şi Cuza sunt nemulţumiţi şi le-a venit gustul de a se agita după ce hotărârea comitetului a devenit un fapt îndeplinit. In cât ridicolul acestei agitațiuni este evident pentru toată lumea. Dar oare un partid politic, se poate ralia la o asemenea agitație, fara a depăşi cele mai elementare principii de seriozitate si corectitudine politica ? Desigur ca nu. D-l Badărău are în vedere interesul electoral. Se poate. Dar să nu uite că asemenea chestiuni şi atitudini, au un ecou mai puternic şi mai deciziv, decit meschineria unor josnice interese electorale. D-l Badărău va simţi mai tîrziu efectele tovărăşiei sale cu d-nii A. C. Cuza şi Abgar Buicliu. DIN ŞAGA Ii răspuns. Un prieten mă întreabă cînd va mai fi ales Costache Chirilă deputat. Mă grăbesc a-i răspunde. Cînd pe stradele Iaşului se vor face alei de portocali şi de smochini, când din dealul de la Breaza va mai isvora apă minerală şi cînd lui Păvlică Brătăşanu îi va creşte barbă de un cot... frapuri de curaj, ,Evenimentul“ care e o adevărată spiţerie de spirit şi cugetări, serveşte aseară anemicilor săi cititori, un nou preparat: „Hapuri de curaj“. Luate în doză potrivită, aceste hapuri cu adevărat miraculoase, au un efect sigur şi garantat. Iţi taie pofta de citit și adormi pe loc.. Flirt Terepetnicul tartust Gazeta tachistă locală a publicat aseară o ştire „telefonică“ din care putem trage interesante concluzii asupra felului cum înţeleg unii să facă politică opozantă. Ştirea de care vorbim, transmisă din Bucureşti şi întitulată „o declaraţie a d-lui Frocopiu, sună astfel: „Dl. I. Procopiu ţine cu orice preţ să se facă celebru. D-sa a declarat unei prietene că e adevărat cartelul despre care se vorbea, nişte liberali şi junimişti şi că d-sa personal a tratat citva timp cu junimiştii !“ Redăm ştirea telefonică a „Opiniei“ întocmai cum a apărut aseară şi să nu creadă cetitorul că zeţarul nostru a scos ceva sau că noi am fi mutilat informaţia. Transmisă sau nu în convorbirea de ieri, ,Opinia“ a publicat această informaţie, cretină că oferă cetitorilor sei o ştire de senzaţie, nu că poatea blezează întru cîtva, pe d. Frocopiu. Nu ştim dacă simpaticul nostru amic d. Procopiu a făcut vreunui „pruitene“ asemnnta comuniciri „ca să devie celebru, cu orice preţ“ —,dar ceia ce ştim e faptul că d. Ghiboitescu, sau ceilalţi directori a ai ziarului tachist, se cred îndrituiţi a afirma, pe baza unor asemenea ştiri fantastice, că guvernul presintă ș i simptome de retragere“. De aceia revista de ieri a «Opiniei» începe cu următoarea frază : «Zilnic ni se produc dovezi !,ă liberalii ev ni la sfîrşitul guvernărei“. Am văzut şi din informaţia de mai sus ce fel de dovezi sunt acele pe care te... inventează „Opinia11, în redacție sau la cabina telefonică, ca să afirme că sunt... simptome de retragere. Această procedare a ziarului tachist ne aminteşte un caz tipic pe care credem util a’l releva acuma. Cc. Alecu Bădărău, după cum ştiţi tiţii tocmai... religios de felul seu, gurile rele spun clar fi chiar ateu. In schimb însă Cc. Alecu este un om foarte superstiţios şi crede in toate indicaţiile terepet ii cuini. Sub regimul lberal trecut, cînd nu exista încă tachismul romín, Cc. Alecu Bădărău,—căruia de altfel îi plac foarte mult palavrele şi mahaligismete-~, avea mulţi intelectuali la masă, între care figura şi d. Calmuţchi, cunoscutul tachist romín. Vorbăreţ de felul seu, d. Calmuţchi întreţinea pe Cc. Alecu în tot timpul mesei, povestindu-i toate aventurile zilnice şi toate visurile nopţei. Intr’o seară, la masă, Calmuţchi chemă în biroul de lucru pe CC. Alecu şi-i comunică următoarele : — „CC. Alecule, ast’noapte am visat un vis ciudat... pe care nu l’am putut pricepe singur... Mam dus la Costică Ghicitorul de pe strada Tudor Vladmirescu şi povestindu-i visul, dînsul a tăcut, s’a uitat lung la mine, m’a măsurat cu coada ochiului şi apoi mi-a spus c’o să fie lucru mare : cade guvernul şi venim la putere I CC. Alecu a tăcut, şi a înţăles că terepetnicul lui Calmuţchi întrece oracolul delfinic, aşa că a rămas uzul printre amicii sei devotaţi ca să puie mare preţ pe cele ce prevestesc semnele terepetnicului. Şi de aceia acea savuraţie pătimaşă a ştirilor cabalistice pe cari le dă excelentul ziar tachist. Terţei de carnaval Ziua de 14 Octombrie promitea a o zi mare în istoria politică a Iaşului. In acea zi ne va fi dat să-l vedem pe d. Bădărău manifestînd pe strade in sunetul marşului „Deşteaptă-te Române“ avlnd de-a dreapta sa pe d. A. C. Cuza, iar de a strigă pe d-l alegar Buicliu !... Nici imaginaţia cea mai fantezistă nu ar fi brodat ceva mai cu şic, nu ne-ar fi redat o apoteozare mai strălucită a şarlatanismului. Auziţi mă rog, d. Bădărău secondantul d-lui A. C. Cuza într’o agitaţie cu caracter naţionalisto-electoral; d. Bădărău contribuabil la plata muzicei şi masalagiilor cari formează ansamblul operetei cuziste din localitate !... Ştiam că d. Bădărău nu prea ţine socoteală de nici un fel de consideraţiuni, face abstracţie de orice scrupule cînd e vorba da un interes electoral. Dar nu ne-am putut Închipui niciodată că sfidarea bunului simţ se poate Împinge până In aşa grad. D. Bădărău desorientat compleet In urma campaniei ce s’a pornit in potriva d-sale din sinul partidului conservator, pare a’şi fi pierdut cu totul drumul şi cararea. D-sa ne face impresia naufragiatului care primeşte o mină ce i se Întinde, fie ea a oricui. Dar se cuvine să ne Întrebăm ce urmăreşte d. Bădărău din ridicula şi şubreda alianţă cu d. A. C. Cuza ? Aşezarea statuei lui Vodă-Cuza In piaţa Unirei? Ar fi o naivitate să credem acest lucru. D-l Bădărău socoate că campania pentru aşezarea statuei Domnitorului Cuza In Piaţa Unirea este simpatizată de naţionalişti şi cum alegerile generale se apropie, d-sa ţine să nu-şi Instreineze nişte simpatii pe cari de altfel nu putea şi nu va putea să le aibă niciodată. Aceasta este geneza ultimului gest politic al d-lui Bădărău. Cine insă nu intrevede şarlatanismul cel mai grosier la baza convenţiei Cuza-Bădărău şi noi nu putem decât face haz de această farsă de prost—de foarte prost— gust. POLITICE — „Conservatorul“ arată astăzi „ce este un om popular“ şi reduce „popularitatea“ d-lui Carp de la „toată ţara“ la purii conservatori cari există de la Dorohoi la Severin. Aşa calea-valea, dar cum rămâne cu articolele de până acuma ale „Conservatorului“ asupra popularităţei d-lui Carp.? discretul.—Din mulţimea de tipuri şi prototipuri cari ne defilează de dimineaţă şi pănă ii sară pe dinaintea ochilor, pentru mine cel mai interesant este : discretul. Amicul meu Palavragupol este de o discreţiune fără seamăn şi grozav de prudent. Cînd Iţi destăinueşte el cite un mare secret, să ştii că te pune să juri de zece ori că vei păstra taina cu sfinţenie. Amicul meu Palavragiopul nu ştie ce însemnează cuvîntul mister. El află tot ce se vorbeşte, ce se face, ce se discută şi chiar ce se va discuta în cercurile politice, financiare, artistice, etc. E un adevarat sport la el această ocupație. Dăunăzi pătrunse ca o vijelie în odaia mea, spunîndu-mi : — Am să-ți divulg ceva de mare sensație. Dar să știi că ai să rămîi paf! Aerul lui misterios și grav îmi aţita grozav curiozitatea. Amicul Palavragiopul adaugă : — Dar te rog să.... — E de prisos orice recomandaţie. Te-am înţeles, e vorba de discreţie. Azi nici nu ies din casă. — Să fii mut ca mormintul, ca d.... senator Gh. Lascar. — Ca un peşte... ieften. — Parol? — Pe spada strămoşului meu mort in cruciada a doua ! — Bine îţi voi spune. Zicînd aceste cuvinte, amicul Palavragiopol își lipi degetul arătător de buze, recomandîndu-mi din nou discrețiunea printrun „pssst“ îndelungat, apoi murgind în vîrful picioarelor se duse și învîrti cheia de două ori în ușă și lăsă sloiurile la ferestre. — Hei, dar spune-mi odată omule ! exclamai eu intrigat și plictisit în acelaşi timp. — Stai. O bună precauţiune nu i niciodată de prisos. Şi spre marea-mi surprindere Palavragiopol îşi descalţă ghetele, le închise într’un dulap şi numai în ciorapi se apropie de mine şi-mi şopti la ureche foarte încet: Fă-mi bine cu cinci lei !... După ce-mi comunică teribilu-i secret îl întreb : — Dar spune-mi de ce le desculţaşi şi-ţi vîrişi ghetele ’n dulap ? — De ce ? Nu înţelegi ? Ghetele au urechi amicul meu şi e bine să fim prudenţi; chestiunile financiare sunt delicate....“ răspunde foarte grav amicul meu Palavragiopol... Florin, păcat prin curentul unei pasiuni fâră zăgaze,—dar sincere cel puţin,—se găsesc şi de aceia care nu-şi creiază nici o rezervă în purtarea lor, tocmai pentru că ştiu că legea ii scuteşte de orice responsabilitate. Credem ca dacă, în căzui de faţă, legea s’ar purta cu toată asprimea cuvenită, răul s’ar putea atenua. Un singur caz permite căutarea paternităţei, acela în care epoca răpirei unei fete coresponde cu concepţia copilului ei, în care caz—măcar aici!— tatăl n’ar trebui să fie sustras de la Îndatoririle sale. Totuşi urmând literă articolului 337 care spune că „mama are dreptul de corecţiune asupra copiilor săi naturali legalminte recunoscuţi“, s’ar părea că tatăl nici într’un caz n’are acest drept. Mama naturală, aşa dar, va păstra asupra copiilor ei toată autoritatea unei mame legitime şi in codul nostru nu se face deosebire între copiii săi, fie aceştia naturali incestuoşi sau adulterini. Are ea însă dreptul de administraţie şi de folosinţă legală? Nici un text de lege nu conferă acest drept, aşa fel că suntem siliţi a recunoaşte trista şi regretabila dorinţă a legei, care conferă mamei naturale toate îndatoririle, lipsind-o de toate drepturile ei. Cum vedem, urmând echitatea și dreptul natural—dacă va fi existând unul— capitolul acesta al legei trebue supus la o radicală reformă. De ce să se dea mamei toate sarcinele creșterei copilului său natural, având, doar slăbiciunea firească a femeei, drept singură garanţie că va face odată din copiii săi oameni folositori lor şi societăței. HAROLD. DIN SBORUL VREMII Copii naturali. Zilele aceste un prietin consultă pe subscrisul asupra faptului dacă ofiţerul stărei civile îi poate refuza cererea de înscriere în registre, pe numele său, a unui copil natural. Netăgăduit că da,—cel puţin la legislaţia noastră. De altfel, e cel mai trist capitol al legislaţiei moderne. Copii naturali. Veniţi pe lume fără nici un sprijin, nenorociţii aceştia, fără nici o vină, sunt meniţi să ducă în spate greutatea păcatului părintesc. Justiţia, în cazul lor, n’a găsit de cuviinţă să-şi ridice glasul până la înălţimea adevărului. Slab şi fără cunoştinţa vieţei—şi neavând altă călăuză decât instinctul său, copilul caută, pe dibuite, prin întuneric, calea desvoltărei sale fireşti; tatăl e chemat să-l conducă, să-l facă om. In cazul de faţă însă, legea îl sustrage de la datoria sa ; mai mult Încă, nici chiar dacă acesta ar vrea nu-i dă dreptul să-şi recunoască copilul său natural. Motivul e evitarea scandalurilor sociale. Pare că nu e maifioros scandalul social petrecut în umbră ca miile de nenorociţi lipsiţi de protecţia firească a tatălui dosit de lege. Copilul natural cele mai de multe ori, e eroul unei tragedii deslănţuită in întuneric, tragedie care Îşi începe acţiunea sa prin bordeie, se desfăşoară prin lupanare şi taverne, găsindu-şi sfîrşitul în temniţă sau la casa de nebuni ! Şi scandalul acesta tot, să-l sufere un nevinovat, pentru a evita scandalul cu cel lipsit de scrupule care l-a procreat... Iată legea ! Căutarea paternităţei interzisă : poate fi ceva mai absurd şi mai neuman Lăsând de-o parte pe nefericiţii duşi în T. — IvIL RELE-ARTE Maestrul ne vorbeşte de arta şi de genii Şi ochii lui seînteie în tocul cuvîntârii, Un munte ce se ’nalţă prin negurile zării Apare-anticitatea prin veacuri şi milenii Atunci vedem o zînă ieşind din sputită mării, Cu Praxitel surtdem acelei dulci vedenii Şi ne’nchinăm Phryneii aluturi cu Helenii Din secolul de aur al artei şi-al visării. O, lume fericită, frumoasă şi ’nţeleaptă Trăit-ai tu aievea, sau tot ce redeşteaptă Maistru ’n mintea noastră e basm, e fantasie !... Astfel vrea Îndoiala o clipă să'mi revină. Dar, în mijlocul sălii, scăldată în lumină Stă Venera din Millos Înaltă, albă, vie. ADRIAN VEREA. CHARLES BAUDELAIRE POEME IN PROZA lm.băLtaţi-Ară. î Trebue să fii totdeauna beat. E singurul lucru intr’adevăr cuminte. Ca să nu simţi chinuitoarea povoară a timpului care-ţi sdrobeşte umerii şi te îndoae la pămînt, trebue să te îmbeţi fără Încetare. Dar cu ce? Cu vin, cu poesie, sau cu fapte bune, cum ţi-e firea. Numai să te’mbeţi. Şi dacă vreodată te vei trezi pe treptele unui palat, în iarba verde a unui şanţ, sau în singurătatea posomorită a odaiei tale, întreabă vîntul, valurile, stelele, păsările, ceasornicul ; întreabă tot ce e trecător, tot ce geme, tot ce se rostogoleşte, tot ce cîntă şi vorbeşte, întreabă ce oră e; şi viatul, valurile, stelele, păsările, ceasornicul, îţi vor răspunde: „e ora să te îmbeţi! Ca să nu fii robul încătuşat al timpului, imbata-te ! Imbată-te fără încetare cu vid, cu poesie sau cu fapte bune —indiferent“. • Ceasornicul Chinejii ştiu cîte ceasuri sunt privind în ochii pisicilor. Un misionar plimblîndu-se într’o zi prin împrejurimile Nankinului, băgă de samă că şi-a uitat ceasornicul acasă şi întrebă pe un băeţaş cite ceasuri sunt. Ştrengarul din Imperiul ceresc se codi o clipă ; apoi, răsgîndindu-se, îi răspunse : «am să-ţi spun îndată». Nu trecu mult şi copilul reapăru ţinînd în braţe un motan mare, pe care privindu-1, cura se zice, drept în lumina ochilor, răspunse numai decit: „nu sînt tocmai douăsprezece ceasuri“. Ceea ce era adevărat. Tot aşa mi se intîmplă şi mie, dacă mă apropii de frumoasa mea felină—al cărei nume e aşa de potrivit şi care totodată e cununa sexului ei, mîndria