Mişcarea, noiembrie 1910 (Anul 2, nr. 240-263)
1910-11-02 / nr. 240
ANUL II.—No. 240. Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) ABOJIAVE^Tf In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 ‡ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 Iei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii rurali 60% Ultima cartă... De cîtva timp amicii sunt extrem de radioşi : venirea la putere este un fapt cert pentru dînşii. De unde vor fi tras carpiştii această concluzie şi pe ce se bazează siguranţa lor — nu se poate şti. Se poate însă bănui un lucru. De doi ani de zile dl Carp îşi întreţine partizanii cu proorociţi. Ne aducem aminte de faimosul „două Mai" din primavara anului 1910, pe care îl ajunge 2 Mai din 1911 fără ca proorocirea d-lui Carp să se fi realizat. Se vede însă că dl Carp s’a învaţat minte; d-sa a încetat de a mai prooroci în public şi s’a apucat de proorociri în particular, cari au cel puţin avantajul că nu-l expun la ridicolul propriilor sei partizani. Probabil că tot din o aseminea proorocire intima au capatat carpiştii siguranţa, că în scurtă vreme vor fi chemaţi la putere. Dar pentru ce ar veni dl P. P. Carp la guvern şi încă atît de degrabă, cum se pretinde ? Personalitatea politica a d-lui Carp s’a întreţinut cu legenda că d-sa este un caracter de bronz şi că are u. stoc de idei politice superioare. Legenda aceasta a cam început să diminueze. Pe dl Carp l am văzut în ultimul timp, în multe ipostase, care au fost de natura a mişcora mult iluziile ce pluteau în jurul personalităţei sale politice. Pe dl Carp l’am văzut în stradă în fruntea partidului seu ; l’am văzut ţinînd discursuri sub cerul liber din balconul clubului conservator ; pe dl Carp l’am văzut fâcînd partizanilor sei promisiuni, de care era sigur că nu se puteau realiza. Caracterul de bronz s’a scoborît la maşinaţiuni de acelea, pe care nici un om politic nu ar mai îndrăzni să le întrebuinţeze în ţara româneasca. Zadarnic s’a scoborît în stradă ; zadarnic a ţinut discursuri sub cerul liber, zadarnic a somat Palatul. Dl P. P. Carp a ramas în opoziţie. Dar dl Carp avea pretenţiunea că este şi om de idei. D-sa pretinde guvernul acum, cînd întreaga noastră întocmire economică, a fost aşezata pe baze noui, isvorîte din ideile noui pe care le-a impus evoluţia timpului. Cu ce idei se prezintă dl Carp? d-lui Carp ! D-sa ameninţă întreaga operă legislativă a actualului guvern, crezînd că ţara romînească se poate reîntoarce la cele ce au fost înaintea lui 1907. Dar cine va putea tolera o asemenea tentativă ? Dl Carp joacă ultima cartă şi-o jocă cu risicul ultimelor veleităţi pe care le mai poate avea. Carpiştii pot fi liniştiți, —excentritățile d-lui Carp sunt departe de a putea fi realizate. -------------------------------------- BLOKNOTES Originalitate Trăim în ţara „consfătuirilor importante“ şi a „declaraţiunilor importante“Cine nu ia parte la consfătuiri importante şi cine nu face declaraţiuni importante ? Avem o viaţă politică foarte originală : totul se aranjează în misterul consfătuirilor şi totul respiră prin senzaţionalitatea declaraţiunilor. O notă Ziarul „ Adevărul“ reproduce un articol al d-lui Ghibănescu, pe care îl redă ca notă definitivă a situaţiunei politice. Politica romînească are şi note de adevărată înălţare intelectuală şi mai ales morală... pauperitate! Ni se comunică un fapt care îşi are eloquenţa lui. D-l A. C. Cuza—îl cunoaşteţi !—nu a subscris un ban pentru statuia lui Vodă-Cuza. Mai bine nu ar fi rostit nici un discurs şi ar fi subscris cinci lei. Memoria lui Vodă Cuza era mai în profit. Preparativele taciţilor Takiştii au reînceput campania politică în Capitală. Prima întrunire a fost cea a comitetelor culorilor din Capitală la d. Barbu Păltineanu, şeful organizaţiei bucureştene. A doua întrunire pe culoare s-a ţinut joi seara. In ambele întruniri spiritele erau foarte agitate în contra carpiştilor şi omiorii parcă înadins au căutat să le întărite şi mai mult spre a demonstra în contra acţiunei de împăcare a d-lui Bădărău. De asemenea s’au mai ţinut întruniri Sîmbătă seară la „Jigniţa” şi ieri la Eforie, un scop de a întreţine de pe acuma campania electorală pentru viitoarele alegeri. Această campanie, începută deocamdată la Bucureşti, se va generaliza în cel mult două săptămîni în toată ţara. Generalizarea se face pentru pregătirea campaniei electorale, pe cari takiştii o socotesc apropiată, în orice caz ţin să se pregătească din vreme pentru ca evenimentele să nu-i surprindă. In acest scop în curînd se vor întruni comisiunile electorale ale organizaţiilor tachiste din toată ţara. Aceste comisiuni vor examina situaţia electorală din fiecare localitate şi rezultatul îl vor comunica comitetului central electoral. Apoi se vor începe întâi conferinţele, în urmă întrunirile publice în toată ţara, avînd fiecare caracter electoral şi de protestare în contra carpiştilor. Pe la mijlocul lunei Noembrie se zice că va fi convocat comitetul executiv al partidului conservator-democrat spre a discuta asupra situaţiei politice generale şi a stabili tactica politică a partidului. In această conferinţă se va alege comitetul central electoral şi se vor desemna oratorii cari vor lua cuvîntul la întrunirile ce se vor ţine în provincie. Astfel takiştii vor intra pe deplin organizaţi în lupta electorală ce se va începe la primăvară. Pare deci, destul de limpede, că toate încercările ce le face d. Bădărău pentru a contopi ambele nuanţe conservatoare, remîn zadarnice ! Tachiştii speră să obţie şi în alegerile generale succesele ce le-au avut în alegerile parțiale. Dar—homo sperando !... Tăcerea flormi Cari Mai in fiecare zi se schimbă starea sufletească a carpiştilor. Maieri au fost veseli, zgomotoşi şi cuprinşi de o exuberanţă aproape copilărească , iar azi sunt rezervaţi, indispuşi, deprimaţi, ingrijaţi şi chiar Întunecaţi. Eri au stabilit definitiv după citeva remanieri, lista ministerială, lista secretarilor generali, a prefecţilor, a primarilor şi a candidaţilor de senatori şi de deputat, iar azi se văd în cea mai neagră opoziţie. Această stare psihologică se datoreşte absolutei lor nesiguranţe. Când văd că guvernul şi partidul liberal face toate pregătirile necesare pentru viitoarea sesiune a Corpurilor Legiuitoare; că fachiștii se organizează de pe acum In vederea campaniei electorale ce se va deschide la primăvară, contestlnd cu tărie posibilitatea venirei la puterea carpiștilor,— atunci, e lucru firesc să se Întrebe: — Dar noi ce facem?... Şi toţi fac in intimitate reproşuri amare d-lui P. P. Carp din cauză că tace, că nu face nimic. D. P. P. Carp, care astă primăvară excela prin limbuţie, profetizind mereu venirea la putere, acum, in această atmosferă politică nesigură, nu găseşte de cuviinţă să spună nimic, nici să lămurească situaţia partidului său, nici să dea vre-o indicaţie politică. Toată acţiunea ce o desfăşură marele stat-major al partidului conservator, revine zadarnică prin faptul că şeful se abţine de la ori-ce pornire, şi tace. |Şi această tăcere a d-lui P. P. Carp contribue in cea mai mare parte la acea stare sufletească istorică a partizanilor săi pe care o vedem manifestlndu-se zilnic. DIN SBORUL VREMII poveţe pentru actori. Iată un admirabil pasagiu din „Teaterseeie„, documentata lucrare a lui Th. Lessing apărută la „Priber & Lammers“ din Berlin, în care autorul înşiră o serie de poveţe artistice : „Suntem tineri, suntem tineri! „Suntem tineri! Hura ! Şi un „hura !“ atât de puternic, care să scutere toate pletele şi toate perucile !.. Dacă aşi avea un fiu care ar vrea să se facă „artist“ povaţa mea ar fi următoarea : — „N’asculta niciodată povaţa cuiva— şi nu mă asculta nici pe mine ! Mai bine rămîi în eroare, fă paşi greşiţi, ruinează-te ! Vezi fiul meu, eu nu pot spune cum să-ţi găseşti legea. Şi nimeni n’o poate! Dute şi ţi-o caută singur şi s’o ştii de la mine , de la nimeni altul de cît de la tine poţi să te aştepţi sau să cei ceva în viaţă ! Nici o dată să nu-ţi pară tinereţa o povară. Erorile ei sunt erori cari— din păcate—se îndreaptă zi cu zi. Cînd vei fi însă „cel chemat“ atuncea vei descoperi că nimeni altul are dreptate, de cit tinereţa. Bâtrîneţa e deşteaptă, bătrîneţa e vicleană ! Nu trebue să trăieşti pentru ea ! Dînsa ştie totul mult mai bine. Ea are rutină, siguranţă, intenţiuni ascunse. Numai omul tînăr are credinţă şi încredere în ideal, fiindcă are încredere şi credinţă în sine. Ştiu că voi actorii tineri sunteţi cam aroganţi şi mîndri... Vi se pare că sunteţi nişte semi-zei — şi tocmai asta îmi place la voi. Şi dacă aţi putea menţinea această Închipuire toată viaţa, atuncea aţi fi „mari“ Intr’adevăr. Dar n’aveţi grijă : tot ce vă întimpină— dar absolut tot—are o ţintă anumită, mai Intăi să vă ambeteze propria simţire şi să vă desilusioneze... Această trecere e o măhnire pentru voi—şi pentru „critică“. Fiţi foarte siguri că ea nu vă foloseşte la nimic. Orice critică e subiectivă şi relativă. Nu există o critică obiectivă—şi nici că poate exista. Cel muit ea poate arata ce fel de om e criticul. Şi omul vă va arata zilnic partea contrarie criticului. Şi în fond „competenţa“ în care crede şi în care vrea să facă şi pe alţii să creadă. Ş’apoi vin... „colegii!“ Fiecare dintre dinşii e mai talentat şi mai înzestrat, in taină fiecare posedă şi calităţile tuturor! Cînd vă „iubiţi“— abia atuncea vă dispreţuiţi. Şi la toată urma vine „publicul“. Priviţi la cei mai buni pe cari li aveţi o seară în faţa rampei. Unul e ,,creator“— scrie drame sau poeme. Din această cauză toată lumea cealaltă nu mai e „creatoare“. Voi nu sunteţi „decit“ nişte reproducători—ca toţi oamenii, cu mult mai prejos decit el! Celălalt e „omul de ştiinţă“. Băieţi, văzut-aţi vreodată pe „omul de ştiinţă“ prin prisma adevăratei culturi ? O floare minunată pe arborele omenirei ! Totul e neştiinţă, imitaţie, diletantism. Al treilea e un „cap metodic“. Prin urmare celelalte capete nu mai sunt metodice, deci intolerabile. Al patrulea e „omul cult“. Băieţi acesta-i cel mai rău. El l-a cetit pe Nietzsche şi romanul cel mai nou. Prin urmare restul nu mai e „la aceiaşi înnălţime“, ci inactiv, plebeic! Şi al cincilea e „practicianul“—o făptură foarte întinsă— cu particularităţi caracteristice: „experienţă“ „viaţă“, „arborele vieţii“, „teorie palidă“, „scolastică“. Al şasălea e „religios“, al şaptelea e „social“, al optulea e „botanist“, sau mai ştiu eu ce ? Fiecare are ceva cu care ucide tinereţa şi splendidul nostru avânt al erorilor! Ah, şi de acestea se îngrijeşte doară conştiinţa noastră, care îmbătrîneşte !.. Christian. A. MARȚI 2 NOEMBRIE 1910 SUB DIRECȚIUNEA unui comitet APARE ZILNEC Anunciuri Comerciale Linia in pagina Il-a . 1 len Linia in pagina Ill-a 50 bani Linia in pagina IV-a 40 bani = TELEFON 121 ------ CA RADIALE de Al. Vlăhuţă. Unul din puţinii oameni cu cari aş vrea să mă întâlnesc şi pe lumea cealaltă. Cu un asemenea tovarăş înfrunţi şi urâtul eternităţii. Un suflet ciudat, pe care cercetătorii şi-au dat toată osteneala să ni-l înfăţişeze şi mai ciudat. Veşnic in frămintare plin de inegalităţi şi de contradicţii,— ca şi viaţa însăşi In Învăluirile ei...Bun şi râu, sceptic şi cucernic, milos şi crud, temerar şi fricos—duh răzvrătit, împotriva lui mai mult decât împotriva lumii—Caragiale, ca orice exemplar de lux al omeniri, ne prezintă In el, mărite pănă la exagerare, toate Însuşirile obişnuite ale firii omeneşti. Receptivitatea lui pare înzestrată cu o lentilă măritoare, care-i arată lucrurile în proporţii uriaşe. Fantastic mărite, dar în proporţie. Totdeauna în proporţie. Căci e în acest puternic artist un aşa de adînc sentiment al ritmului, al desăvârşirii, încât fraza lui, corectă muzicală, inestricabilă, capătă uneori, de prea multă şlifuire, ceva din reflexul rece al cristalului, înţeleg de ce scrie aşa de rar. Acest pasionat observator al sufletului omenesc în acţiune, acest gânditor vitejelios, pururea în vervă, ar fi avut nevoe de un stenograf, şi Dumnezeu l’a întovărăşit c’un săpător de piatră. Aşa că nu se pot împăca la lucru. Gândul celui dintâi nu poate sbura de cât foarte repede, dalta celui de al doilea nu poate ciopli de cât foarte ’ncet. Un mare constructor In cuvinte. La Caragiale cuvântul scris capătă o Însemnătate documentată. Nimic nu joacă, nimic nu se clatină în straşnica legătură a construcţiei lui, tăiată in marmură. Lucru adevărat, lucru definitiv, etern,— impresia aceasta o ai, de câte ori citeşti o pagină de Caragiale. Ca şi marele Flaubert, cu care de altfel se aseamănă In multe privinţi, el îşi drămueşte vorba cu o migală şi cu o grijă Împinse clteodată până la jertfa spontaneităţii. Trebue să-l citeşti de mai multe ori pe acest Benvenuto Cellini al cuvântului, pentru ca să ai înţelegerea deplină şi rara mulţumire a lucrului desăvârşit. Iar ca să-ţi dai şi mai bine seamă de puterea de evocare şi de marele dar de a crea al lui Caragiale, trebue să-l auzi povestind. Cu privire, cu reticenţele, cu sobra accentuare a figurii şi a glasului, cu armonizarea instantanee a tuturor mijloacelor de exprimare ale acestui fermecător, te face să vezi aevea, să trăeşti in adevăr ceea ce-ţi spune. El are o lume a lui de tipuri în mişcare, suflete întrupate de el,—vorbesc de acelea pe cari nu le-a scris încă. Ele trăesc din substanţa vieţii lui, aci triste, aci vesele, mereu cu ceva nou in alcătuirea fiinţii lor, din ce In ce mai vii, mai întregi, mai pline de interes — ne’mprietenim cu ele, le urmărim cu drag în fazele prin care trec, şi pare câ ne doare când ne gindim ce păcat ar fi să le ducem cu noi în mormânt. Poate că tocmai unde le vede aşa de vii creatorul lor, părintele lor, nu se îndură să le scrie. Precizarea formei, fixarea definitivă a unei gândiri şi aşternerea ei pe hârtie, au ceva din preparativele reci ale unei îmbălsămări. Lumea ta de icoane ! Trăeşti cu ele. HERBERT EULENBERG POŢI COMITE ADULTERUL! O istorie morală dedicată tuturor bărbaţilor însuraţi Tradusă de ARMAND Motto: „Non vi si pensa, quanto sangul costa“. — „Nimeni nu se gindeşte la aceasta, cu sînge costa“. Cuvintele lui Michelangelo adresate Vittoriei Collona dinaintea crucifixului. Nu mai încăpea nici o îndoeală că Leandru—așa voi să-i zic acelui bărbat, și acest nume vă place—că Leandru a comis un adulter. In propriile sale cîmpii, sub razele soarelui, într’o arzătoare după amiază de Iulie s’a intîmplat aceasta, în vremea coci totul înfloria pentru a doua oară! Era după un dejun admirabil—, da, cu siguranţă că toată vina o avea sticla cu vin de Rhin pe care a băut-o toată, de însetat ce era —cînd pornise calare de la curte. In pas de voie el străbătu poteca verde-cenuşie şi umbrită de teii înalţi, coborînd in vale. Aerul dulce şi parfumat care venia din desişul arborilor, nu era mai puţin călduţ decit fumul albastru al pipei ce o fuma şi pe care îl scotea pe gură... Printre copaci ardea soarele de după amiază şi strălucia galbeiu printre frunziş. In floarea aurie a teilor se auzia muzica ca de orgă a albinelor. De crengile cele mai de jos, pline de praf, atîrnau fire de iarbă prinse din carele cu fîn cari trecuseră pe bea... Deodată trecu în trap, podul de lemn de peste iaz. Calea de la aleia teilor din dreptul iazului și până în sat abia se mai zăria —alți de mari crescuseră florile de cîmp, atît de multicolore, din care apăreau cele roşietice şi cele albăstrii... Sunetul coaselor cari venea dintr’o parte şi de alta a cimpiei, trezi pe călăreţ, care cam aţipise de plăcere şi de căldură... El scoase un fluierat pentru căţeluşa cafenie care se luase după dinsul din poarta casei şi se dădu la «lucru»—aşa cum zic oamenii. Peste o oră el privi de pe cal la munca silitoare a oamenilor sei şi văzu cum ferul lung al coaselor strălucia în bătaia soarelui şi cum iarba crescută mare cădea deodată la pămînt, sorbind în acelaş timp mirosul finului abia cosit. Apoi, —fără a şti pentru ce —dădu calul unui băieţel, care stetea tâlcuit în iarbă, ca să-l ţină puţin şi porni pe drumuşorul care ducea spre lanul de grâu. El zărise o fetişcană care abia venise din sat să mai aducă ceva de ale gurei oamenilor la lucru şi ştia bine că trebuia să se întoarcă pe cărăruşa din cîmpie. Cunoştea fata de puţin, era drăguţă, aşa cum o vedea de pe cal, şi se purta cu un fel de mîndrie, poate tocmai din pricină că era foarte indemănatecă şi avea o vocaţiune cam nesigură. ȘIEI nu se gândi la nimic reu,—feriască D-reu !,—când, urmat de câţeluşa-i cafenie care mirosia mereu pământul, urca lanul de secară... Nuqaai, —dracu ştie de ce—când întoarse privirea odată, el observă ceia ce sperase în tăcere, că tata venia în urma lui, ţinând în gură o floare de secară..Şi deodată inima începu să-i bată cu atâta putere că fruntea i se acoperi de sudori şi păşi înainte foarte încet ca şi cum capul i-ar fi fost spart şi o mare păsere neagră s’ar învârti întrânsul. Apoi şovăi înainte şi nu mai văzu şi asculta nimic... Şi deodată, fără să vrea, căci nu mai avea nici o putere, se întoarse Inc’odatâ spre fată ca şi cum ar fi vrut să strige,—deşi nu putea să şoptească macar—: „Vino cu mine!“. Şi după ce mai înainta o clipă, în timp ce prin minte îi trecu tot ce trece în capul unui condamnat care străbate drumul de la temniţă la închisoare, apucă deodată drumul spre lanul de secară care ardea de căldură, ca un cuptor. Spicurile inalte necoapte încă, îl acoperiră de amândouă părțile. In fund, în depărtarea fumurie, abia se mai auzia sunetul coaselor. Și când fata veni în urma lui, în lanul de secară se petrecu totul—deşi intr’adevăr n’o ademenise, asta putea s’o jure. Șoptise numai câteva cuvinte, căci glasul li tremura la primele mişcări. Abia când fugi de la dânsa el auzia zeci de ciocârlii cari pluteau in zarea albăstrie cântând deasupra sa, ca şi cum s’ar fi întâmplat şi atuncea văzu ce faptă urâtă şi pustie lasase In urma sa, in lan... II prinse o mânie liniştită, îşi muşca buza până îi se urcase sângele la cap, apoi lovi cu un picior in altul atât de tare, câ ii pocniseră oasele. Când zări iarăşi căţeaua care, cuminte cum sunt aceste animale rămase in drum să-l aştepte, îi se păru că ceteşte in privirea acestei făpturi ceva viclean. El se ruşina, ba nu, se supără, scoase cravaşa din cisme şi-i trase una. In mărie, o’o ameţise. El se întoarse spre câmpie, şi uite, aceasta se prefăcuse toată : un praf negru şi plin o acoperia astfel că’ţi umplea cişmele şi’n toată întinderea ei crescuseră par’că nişte pietre diforme anume ca oamenii să se împiedice de ele, cîteva rândunele îşi scuturau aripele de praf, buruienile de pe pajiştea dintre drum şi lanul de secară şi-au perdut verdeaţa şi