Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)

1911-01-01 / nr. 1

ANUL III.—No. 1 Redacţia şi Administraţia Iaşi» Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) *. I*«NT 1 ii K % t In ţară pe un an Pe jumătate an . Pe trei luni . . in străinătate pe Pe jumătate an . Pe trei luni . . 20 lei . . 10 „ . • 5 „ un an 40 lei . . 20 „ . . . 10 „MIŞCAREA Preoţii şi Învăţătorii rurali 50% ZIAR NAŢIONAL-LIBERAL SAMU­A­TA 1 IANUARRIE 1911 IV- C : * y ' ■ f SUB DIRECȚIUNEA UflUl COMITET A PARK Kft LM­­I? financiuri Comerciale * Linia in pagina Il-a . 1 leu Linia in pagina Ill-a 60 bani Linia in pagina IV-a 40 ban — TELEFON 121 -----­ An nou-Regim nou --m- Păşim pragul noului an avînd­­ în fruntea intereselor statului un guvern nou. Dl P. P. Carp şi-a văzut visul cu ochii, atîrnînd un mare semn de Întrebare de­asupra vieţei noa­stre politice. Unde va ajunge dl Carp —unde va ajunge ţara sub conducerea*sa? încheiem un an de linişte şi de munca rodnica. Partidul liberal a lucrat cu rost şi cu spor, înzes­­trind ţara cu legiuiri de cea mai bine­făcatoare utilitate. In răstim­pul anului care se duce nu a fost nici o clipa de nelinişte, nici un moment de restrişte, nici un nour nu a întunecat lumina curata a u­­nei vieţi de pace şi de munca în­chinată numai binelui obştesc. Iar ca bilanţ fericit al acestei epoci fecunde, partidul liberal lasă In te­zaurul statului un excedent de 132 milioane lei. La sflrşitul vechiului an partidul liberal s’a retras, In mijlocul entu­ziasmului general şi în mijlocul ad­miraţiei întregei ţâri, care proslă­veşte munca rodnica şi inălţatoa­­rea pagina politica pe care a scris-o partidul liberal în cursul celor pa­tru ani de guvernare. Se Încheie o întreaga epocă a vieţei noastre politice şi sociale, iar dl Carp se strâdalneşte — şi za­­darnicu-i va fi strădănuirea — de a zgudui opera partidului liberal, pen­tru a avea o guvernare care sa-i satisfacă de toate deziluziile suferite. Noul guvern vine In mijlocul an­tipatiei generale. Şi aceasta satis­facţie este pe deplin explicabila. Au eşit în circulaţie oameni streini vrem­ilor de astăzi, oameni cari nu au avut nici un contact cu mas­­sele cetăţeneşti, oameni cari au trait în atmosfera eterica a elitei boereşti care nu se coboară în a­­rena luptelor politice de­cît cu manuşi şi de­cît pentru nevoia vremelnica de a cuceri o situaţiune. Dar vremea boeriei politice a apus de mult. Educaţia noua ce s’a făcut mas­­selor cetăţeneşti, a creat aceasta atmosfera de adînca înstreinare şi ireductibilă antipatie, între aceste masse şi boerimea politica, care a ramas subjugată de vechile con­cepţii care nu dau nici o valoare morala corpului cetăţenesc. Şi în această atmosfera guver­nul d-lui Carp se prezintă în lupta cu doi adversari. Care poate fi sfirşitul acestei lupte - ori­cine poate vedea. Va fi ultima etapa din procesul preface­rilor din sinul vieţei noastre po­litice. Se va sfîrşi cu un sistem, se va sfîrşi agonia unei vieţi, care se luptă de mult cu moartea, dar care mai nadajdueşte sa poată rezista curentelor impetuoase care schim­ba rostul alcătuirilor sociale şi po­litice. Este o experienţa tristă pe care o face ţara şi un siucium zadar­nic pentru viaţa noastră politică. ...Dar dl Carp îşi va fi trait vi­sul. Ce va rămînea în urmă? Va rămînea melancolia unei vieţi care a voit să facă totul şi care n’a putut face nimic. Şi fara îndoială, că cei mai ama­­rîţi vor fi cei cari s’au închinat la acest idol fals şi cari şi-au legat rostul lor politic de capriciile şi fanteziile unui om care a crezut ca trăește sau cu o suta de ani in urma, sau cu o suta de ani in­­nainte. Anul 1911 va fi un an de sbu­cium și de frămîntari sterile. GUVERNUL POZEAZĂ întregul guvern In frunte cu preşedintele consiliului de miniştri a pozat in prima şe­dinţă—In semn de Înaltă festivitate. Conu Petrache Carp, aşa cum 11 vedem in poza „Adevărului“, eu poticit sub vestă, saltă de bucurie In fotoliul prezidenţial şi are a­­erul de a spune, foarte radios: — Asta am vrut / In faţa d-sale, la capătul mesei, novicele ministru Neniţejcu ceteşte o hîrtie... minis­terială, poză aranjată anume de maestrul care a avut ingenioasa ideie să fotografi­eze noul cabinet carpist. In figurele celorlalte noui excelenţe se observă de asemenea cea mai vie satisfac­ţie—moment prin admirabil de aparatul fo­tografie, întregul guvern—departe de a fi expre­sia ţării şi departe de a corespunde vre­unei misiuni folositoare pentru ţară—pozează. Cc. Petrache Carp este fericit că se află în fruntea ţării, ca om care va face „re­paraţii“ sociale. Nu este nici de­cum serios un guvern care pozează—şi In­formaţiunea sa el are mai mult aspectul unui guvern de... car­naval ! Şi durata... carnavalului se ştie că nu este lungi­... funcţionarii Iată o categorie de oameni cari tre­­mură­ la schimbarea fie­cărui guvern şi cari nu pot avea nici­odată liniştea su­fletească ce fi-o dă siguranţa silei de mâne. Sunt funcţionari cari servesc statului sau comunei de câte, 10—20 ani şi cu toate aceste nu sunt scutiţi de privirile pofticioase ale agenţilor electorali, ame­ninţaţi, sau chiar executaţi. Partidul liberal în ultima lui guver­nare a încercat să rupă cu această tra­diţie uricioasă şi nu s-a atins de nici unul dintre funcţionarii de carieră. Ba mai mult de­cit atât, au fost menţinuţi in slujbe chiar acei funcţionari cari erau înregimentaţi in partidele politicii ad­verse.­­Şi pentru a ilustra această informaţie nu vom cita de­cît un singur exemplu : primăria. Din nefericire nu tot de aceleaşi sen­timente sunt călăuziţi şi actualii guver­nanţi. Nevolnicii aceştia simţindu-se străini şi înstreinaţi la simpatia publică, au luat hotărârea ca prn teroare şi ame­ninţări să-şi alcătuiască partid, să-şi complecteze cadrele. In consecinţă s’a luat hotărîrea să se întreprindă o goană nebună în potriva funcţionarilor. — Acolo unde vom avea—zic—ei vom pune oameni de ai noştri, clubişti, iar unde nu, vom plasa persoane cari nu s’au afirmat pînă acum politiceşte. In- tr un cuvint conservatorii voesc o admi­nistraţie nouă, o administraţie personală. Credem însă că planul acesta va eşua căci punerea lui în aplicare va încărca atmosfera greoaie ce apasă asupra a­­cestui guvern de carnaval şi sub opro­biul opiniei publice, el va trebui să cadă, înainte de a-şi fi pun în aplicare odiosul plan Boerii ar voi să înlocuiască funcţio­narii cinstiţi şi conştiincioşi prin argaţii de la curţile d-lor. Aceasta însă nu se va întîmpla. scrisoare a d-lui Ion I. C. Brătianu D. Ion I. C. Brătianu, şeful partidu­lui naţional liberal, a adresat d-lui An­ton Carp, preşedintele comitetului exe­cutiv al partidului naţional liberal din Buzău, următoarea scrisoare : Iubite d-le Carp, Sunt informat că d. Const. Iarca, în vederea alegerilor generale, a început la Buzeu, o acţiune personală, care nu are nici o legătură cu acţiunea comite­tului partidului naţional-liberal din Bu­zău, al cărui conducător eşti d-ta şi în care comitet se găsesc prietenii noştri, d-nii Sp. Haret, dr. C. Angelescu, colo­nel Trestianu, Atanasie Cătuneanu, ge­neral C. Iarca, Iorgu Teişanu, etc. Dorinţa mea este ca d. Const. Iarca să intre în acest comitet. Acţiunea însă pe care o întreprinde d-sa fără ci-tră, este cu totul contrarie indicaţiunilor, pe cari eu, ca şef al partidului, le-am dat ­k.". V.. tuturor prietenilor noştri înainte de­ a ne despărţi, după închiderea parlamen­tului. D. Iarcu, persistind în această acţiune, fără asentimentul d-tale şi al meu, se va pune în afară de organizaţiunea par­tidului nostru, căci nu recunosc la Bu­zău altă organizaţie liberală de cit aceea prezidată de d-ta. Primeşte, iubite d-le Carp, asigura­rea viilor sentimente de amiciţie ce vă păstrez. Ion I. C. Brătianu. 29 Decembrie 1910 _______ dICTOsTb 0f­­K 0‘4 VREMII GC T IO°f j -un carnavat Sunt două decenii şi mai bine, şi par’c’a fost ieri, aşa de limpede îmi amintesc vre­murile din copilărie, cînd, de­ de şcoală primară, aşteptam cu drag vacanţa Cră­ciunului, nu pentru a mai lasa cartea, ci numai de dragul acelor pe-atuncea nespus de inumoase petreceri pe cari le aducea Carnavalul. îmi amintesc cu drag de primul dascăl, de moş Mardare—o mai fi oare ia viaţă? — care cu o săptămtnă Înainte­­,de vacanţa Crăciunului, ne antrena In lecţiile primitive, mai ales cu „aritmetica“ lui Mărdărescu, al cărei format, mic, voluminos, cu nenumărate probleme de rezolvat, la cari concuram să ne întrecem—şi cum ne vestia seria dis­tracţiilor legendare, într’o blindeţâ cu drept cuvind părintească, ca să ne farmece cu acele legende şi tradiţii creştineşti, cari a­­veau pentru noi, adolescenţii de atuncea, u­n farmec deosebit... N’aveam Încă, pe-atuncea, noţiunea tea­trului,—cel mult de Sf. Vasile, dacă îmi mai amintesc ca prin vis de anuala „Baba Hirca“ care se joacă la teatrul naţional de pe str. Carol,şi singurul teatru, pentru noi copii de şcoală, erau acele spectacole de stradă, cari formau deliciul vacanţei de Crăciun. Să fie oare dat de Dumnezeu ca anii de copilărie să Însemne In viaţa noastră episo­dul cel mai fericit, sau poetizăm această copilărie, acuma la maturitate, clnd am în­cercat atîta deziluzii şi*clnd am cunoscut mai multe dureri de­cit plăceri ? E o problemă la care nici nu voi să mă glndesc acuma, in toiul... Carnavalului. Căci aşa se numea pe vremuri epoca a­­ceasta în care mahalalele ca şi centrele o­­raşului răsunau de melodiile copiilor cu „steaua“ de chiotele şi chefurile „nunţei ţărăneşti“ de cintecele legendare ale „iro­zilor“ de sgomotul „plugului“ şi pocnetele bieilor cari se auziau pănă ’n zorii zilei lui Sfîntu Vasile. Ce patriarhale vremuri au fost acele, a­­cum două decenii, aşa cum le trăesc acum in amintirea gîndului! Era chef şi voe bună, iar Carnavalul Început din ajunul Crăciunu­lui, creştea tot mai sgomotos pănă ’n ajunul anului nou, şi se prelungea pănă pe la mij­locul lui Februarie. Aşa erau acele baluri costumate la cari participa întreaga boerime ieşană, baluri cari urmau regulat tot timpul cit ţinea Carnavalul. Alexandri, Caragiali, Millo, au reţinut interesante epizoade din timpurile Carna­valului, prin comediile lor, cari iarăşi an­trena lumea de... altă­dată. Unde sunt vremurile de odinioară ? Unde e „Coana Chiriţa“, neuitată cucoană a laşu­lui? Cine mai ascultă astăzi jocul „Păpuşi­lor“ şi cintecele purtătorilor căsuţei lor, cari se pierdeau noaptea tirziu prin uliţele depărtate ale laşului, în sunetul ascuţit al unei lăute ? Unde e copilăria cea senină și voioasă, cu dragostea mamei, cu mingiierea tatei ? Unde-s toate acestea ? Par’c’a fost poveste!... * Şinile aceia, în amintirea duioasă a vre­murilor de altă­dată, a timpurilor de far­mec, privesc cu drag la alaiul care por­neşte de cu seară să anunţe cu bucurie naşterea noului an... Christian Cîntarea omului din urmă Din haosul pierzării de pe urmă Stăpînitor al lumilor, te chem ! Ce mină părintească, pe blestem, Doar singur mie viaţa nu mi-o curmă? Ai frînt coroana vîrfurilor toate Din culmi de nori spre lutul negru, jos... Ai văduvit tăriile ’nstelate De-albastrul strai, atîta de frumos... Şi ţărn’ai pus in ochii ce-admirau Să nu privească noaptea ’ngrozitoare ; Pe piepturile calde, ce băteau, Pămint ai pus, să nu se Infioare; Să nu mai evite slava ce-au cântat, Trimes-ai tină gurilor trufaşe... Pe mine singur, Doamne m’ai uitat In noaptea prăbuşirii uriaşe ! Poate-ai fost drept în oarba ta mânie : A noastre patimi, toate le-ai ştiut: Şi-a fost genuna veşnică să vie, De râul care n’a mai încăput ! Şi eu, stăpâne’s robul pătimirei, Şi pentru mine cerul strălucea... Răzbunătorul trăsnet al perrei De ce nu’l prăbuşişi asupra mea? Dar ce licoare ’n noapte-acum se ţese? Prin negura de spaimă, ce lumini ? Mai sus, mai sus, mai dese, tot mai dese Răsar un hău, se’nalţă din ruini... O suflete, cu vise ’nşelătoare, Voieşti şi-acum durerea să’mi împaci? In deznădejdea nopţii sfîşietoare, Vrei cu lumini adincul să’l îmbraci? Nu i vis al tău ! Aeve, de departe. Surîde-o rază palidă ’n abis... Se ’mprăştie ’ntunericul de moarta, Lumini de zori alive ţi-au suris ! Sínt zorile! Genunea se destramă ! La viaţă nouă zorile mă chiamă... Se’ncinge răsăritul cu văpăi ! Hlamida-albastră golurile ,mbracă, Sunt zorile ! Ca ’n ziua cea dintâi, Poruncă fu: Lumină să se facă / Veniţi, veniţi, lumini, tremurătoare, Schimbaţi sfârşitul vostru ’n început... Norocul iar din cer să se coboare, S’aprindeţi iar văzduhul ca’n trecut! Şi firea iar va răsuna de slavă, O viaţă nouă huma va trezi... Păduri şi munţi, poiană şi dumbravă, De vechi cîntări, din nou vor tresări! Şi iar durerea ’n suflet va plinge, Şi-adinc va sta, pe veci sălăşluind... Iar ura ’nsetoşată după singe Va fierbe iar, norocul vrăjmăşind... Şi iar iubirea, doamnă peste toate, Va străluci de patimi mai presus ; Şi ’n veci nădejdea razei aşteptate Vă mînglia durerea din apus ! O zori de zi, trimetimi’ţi o rază, Să’nlînţue de voi privirea mea ! Suflarea vieţii nu mai fremătează Şi tace cititul care fremăta... O zori de zi, aprindeţi vălvătaie, — Să’ncremenesc, privindu-vă ’n extas... Neorolăgia d-lui Gherea - Cum şi cu cine discută d. Gherea ? — Apoi n’am luat brevet pentru porecla de poporanist, şi d. Gherea este in drept să combată pe cine vrea şi cum vrea, şi să-şi numiască adversarii cum îi place. Desigur d. Gherea este absolut în dreptul său să-mi facă sau nu onoarea de a sta de vorbă cu mine. Dar un lu­cru este dator să-l facă,—să spună pre­cis : pe cine înţelege d-sa să-l combată, —numească-l cum va pofti. Şi eu—şi, mai ales, cetitorul, suntem în­adu­pt de a cere să fim lămuriţi in a­­ceastă privinţă: crede d-sa că stârpind sora, a stârpit ori­ce buruiană popora­nistă ? Dacă d. Gherea este de părere, că iu calea social-democratismului român stă numai sora, și bine-voește a-i consacra un volum de aproape 500 pagini,—n’am nimic de zis. Dar nici o confuziune nu este iertată. Cu ce drept face d. Gherea pe un ce­titor naiv,—dacă mai ales acel cetitor a’a urmărit „Viaţa Romînească“ in cei cinci ani din urmă,—să creadă, că eu aşi vedea salvarea neamului in vre-o „iarbă miraculoasă“, sau că am nevoe, spre a-mi complecta cultura ec­onomică, de ştiinţa broşurilor lui Dietz din Stutt­gart, ori că nu cunosc, in ce priveşte starea ţăranilor, nici lucrurile despre care am scris eu însumi ?... Şi d. Gherea, el însuşi, ne spune : „e «de cel mai mare interes pentru înşişi «poporaniştii sinceri o critică, fie chiar «şi mai caustică, a concepţiei şi a acti­vităţii lor" (p. 230). „Caustică?... Mă rog!.... Dar numai „causticitate" se cere de la o critică? Pentru a învedera in ce fel este „caus­tic" d. Gherea ca și spiritul in care este scris tot volumul d-sale, să-mi fie iertat de a cita cîteva pilde relative la acele cazuri, cînd d-sa îmi pomenește numele. Sa încep cu cazul inspirat de un fapt, neînsemnat in aparenţă şi luat din afarâ de discuţia literară, —şi cu atit mai ca­racteristic pentru sentimentul cu care a fost scrisă „Neoiobâgia“. Dl. Gherea, cu­ prilejul alegerilor din 1907, vorbeşte de «colegiul-minciună»: «Alegerile s’au făcut de către adminis­­­traţie şi nici un ţaran n’a fost ales de «ţărănime. Ba, pardon: s’a ales un ţă­­­ran, unu! singur la Iaşi, de către d. «Stere, care după limbajul nostru poli­­­tic avea acolo situaţia“. Şi mai jos : „la 1907 tot administraţia a ales pe re­­­prezentanţii ţărânimii, exceptând Iaşii, «unde d. Stere a ales un ţaran... tot cu «administraţia" (p. 166 şi 168). Foarte caustic/ Dar pe cine «îl arde» aici d. Gherea? Nu voiu vorbi pe larg despre acest caz, cum n’am vorbit nici pănă acum, deşi e foarte interesant în sine. De alt­fel el a format zilele acestea obiectul unei discuţiuni parlamentare, şi ori­cine poate afla acest detaliu din activitatea mea extra-literară din «Monitorul O­­ficial“. Ne interesează numai atîta : In judeţul Iaşi ţăranii, ei înşişi, au desemnat candidatul lor pentru colegiul al treilea de deputaţi, precum tot ţă­ranii au desemnat şi pe cei şase can­didaţi ai acestui colegiu pentru consiliul judeţean (şi tot dintre ei). Nu numai nimene n’a căutat sâ for­ţeze voinţa lor, dar am făcut tot ce sta în puterile mele ca ei să înţeleagă în­semnătatea momentulu­­i necesitatea de a trimite in parlament şi în con­siliul judeţean pe oamenii lor. Fac abstracţie de persoanele alese,— înţeleg ca d. Gherea să fie nemulţumit dînd şi aici peste un fost... „proletar conştient“.—Dar, in numele votului uni­versal, de cine rîde d. Gherea, acoperind cu sarcasmele sale această încercare de a transforma în realitate „colegiul-min­ciună“? De ţărani ?... De mine ? Ce se poate face mai mult pentru a asigura expresiunea sinceră a votului ţărănesc ? Şi dacă şi în asemenea con­­diţiuni, după d. Gherea, tot „adminis­traţia“ alege, mai poate fi votul ţărănesc altceva decit o „minciună“?... înţeleg, dacă d. Gherea, nemulţumit de rezultatele experienţii, ar fi de plîns inconştienţa sau lipsa de pregătire a ţărănimii noastre,­­de care, sper, nu poate fi făcut responsabil «omul cu si­tuaţia». Dind o astfel de interpretare observaţiilor mele la curs, asupra ne­cesităţii organizaţiunii şi a educaţiunii politice pentru ca drepturile electorale să asigure o reprezentanţă naţională adiquată, un orator conservator com­­bătea în parlament votul universal. (Va urma) „­Viaţa Românească)“ C. Stere

Next