Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)
1911-01-01 / nr. 1
Orbit de frumuseţea-vă bălaie !Ea nu mai vad mormîntul ce-a rămas : * Nu cîntă nimeni marea voastră taină, Lumini stăpînitoare ’n necuprins ? Gur a voastră 'n veci împurpurată haină, La ce v’aţi mai aprins P Nu i nimeni ca să vă evite’nflăcărarea ; Tăcere’n culmi şi moarte peste văi— Eu singur cint, eu însumi simt cintarea, Ca ’n ziua cea dintâi! Veniri, veniţi, lumini’ zimislitoare !.. Dezmugurit, v’aşteaptă ori ce ram ; Voi, zori de foc ai vieţii viitoare, Eu, cel dintâi Adam... O, dragi lumini, aere de mi-i visul, Trimeteţi-mi cintări, să vă slăvesc... Şi ’n cale luminaţi-mi paradisul: Pe Eva s’o găsesc ! Enric Furtună Trupuşorul politic întristat grozav în suflet Ca un opozant, sârmanu, Ma pornii cu urâtura Drept la uşa lui Greceanu. Suspina amar Mitică Şi şi pusese casa ’n doliu C’a ramas cu Primăria Dintr’un vis de... portofoliu. L’am urat atunci ca Domnul Darul voi bei să ia de. . Altfel nu cred c’o să poată La putere mult să stee. Cu prietenii Mitică Sta In camera de gală. Iar Botez, cu ochi ’n lacrimi, Se primbla oftând prin „sala“. Mă pornii la... oratorul (!) Jak Negruţ,—se înţelege, C’am rugat cucernic Cerul Apoi, cu un fel de spaimă ’n ochi, ascuţindu şi glasul ca o femee, adaogă : — Ce vrei ? Mă orbise de tot! O iubeam.... Şi, sub îndemnul amintirei, cu vorba lui cam întreruptă, contabilul fabricei scoate şi el la iveală unica iubire încolţită pe vremuri în inima lui pustie. Şi nu ştiu cum. Iar în ceasul acela trist, ascultloc glasu-i seabăd, cât e de greu din fiinţa domnului Dincă, din condica unsuroasă de pe birou, din lucrurile ce-l înconjoară—să poţi simţi căldura sărmanei iubiri, pe cari o cântă, par’că, într’adins, ca s’o defaime. Atunci—de-ţi îndrepţi ochii afară, pe fereas-tră—prinzi tot rostul durerei muşeţelului singuratic, crescut în curtea mohorîtă a fabricei, la poalele grămezei de cărbuni, Ioan A. Bassarabescu. MIŞCAREA 2)omnu3)mcă Pietriş inegru, fum negru, ziduri negre... In fund, maldăre de cărbuni, gheenă uscată, fără foc, fără putere sub bolta luminată a cerului, către care ţinteşte drept virful coşului. Cîteva traverse ruginite, şurupuri stricate, o roată de batoză, un drug îndoit, înroşesc pâmintul. Aici, numai cind plouă mai zimbeşte curtea. Cât bunele udat aruncă sclipiri, iar băltoacele, prinse ici-colo în ochiuri, oglingesc lumina nauă de sus. Iarba, cîmpul, munţii, ce departe sint ! Daca tot pâmintul ar fi aşa, cum ar trebui închipuit iadul, atunci ?... La poalele grumezei de cărbuni, un muşeţel rătăcit, unul singur, topaz pradat in intuteric, creşte. Samariţa lui a biruit pămîntul otrăvitor, a pătruns printre tovarăşele moarte. Speriat, cu pietalele pline de funingene, veghiază ’litre străini , bolnav uitat de rude în spital. Albina, care-i dă tîrcoale, mei rău îl turbuă. Fluerul fabricei il nelinişteşte, ca un vis râu. De la poartă, printre zăbrelele grilajului, poţi citi de departe : Turnatorie.. Atelierile , iar la dreapta, ia o casă mai mică, deasupra uşei : Biurou. Aici se găseşte cel mai râu om din fabrică , contabilul. II chiamă domnu Dincă, e gras catr, în vîrsta, poartă un inel cu briliant, pantaloni cu genunchi, şi tuşeşte până cind se ’neică. Nu fumează, nu bea, nu merge la teatru, nu citeşte nimic. Adună la registre, vorbeşte puţin şi schimba lucratorii. Mai cu samă schimbă lucrătorii, fără milă, înaintea lui Dornu Dincă n’are trecere nimeni. Nu ştii prin cine să pui a vorbi buna pe lingă dinsul. Eungur, fără al noulea neam. Doar nevasta. Insa cine poate se vaza ? Nu se arata, nu primeşte oameni de la fabrică. E de familie, rudă cu stăpânul, şi tot dumneaei l’a făcut şi pe ■dornnu Dincă aci contabil. Atita se ştiecă l’a luat de jos, din proşti. ■In ziua de Înalţire, curtea fabricei e şi mai tristă. O singură cină de viaţă,la marginea oraşului, un pui de maşină trece grabit, dueind spre atelierele gărei două vagoane stricate. Domnu Dincă e în birou ; stă de vorba cu un prietin din copilărie, sosit de departe. Prietenul e vorbăreţ, îi zice pe nume, îl bate pe genunchi, îl apucă de guşe. Domnu Dincă nu prea e obişnuit cu de-astea; işi tot face vint şi unde minzeşte. Tainuesc mereu. Prietenul ii povesteşte cum în călătoria lui s’a îndrăgostit de o străină şi a luat-o. „Cum ştii, nu eram botarul să mă ’nsor. Cu inima însă nu te joci, Dincă dragă*. Urmează un basm de un cias, în ochii albaştri, genele lungi, versurile, muzica, izbesc pin timp in timp urechea domnului Dincă şi-l fac să dea din cap, in semn că a înţeles. In urmă, se ridică şi el serios,—cam pe gloduri—închide uşa birijor, şi se apropie de prieten. — Te pricep. Cu dragostea nu e de glumit... Eu unul, dacă i.u ştiam să-mi pui firu la timp, nu era săfiu azi unde mă vezi şi ce mă vezi. Datine strămoşeşti ! PLI'GlSORUL Umblarea cu plugul este o vechie datină in ţările agricole. Ea se practică până astăzi, cu neclintita credinţă că urârile ce fac colindătorii se vor realiza, cel puţin în ceea ce priveşte recolta anului. Carmen arvale al Latinilor nu era alt decit un imn religios, o urare sacră, prin care divinităţile erau rugate sa proteagă sâmănăturile de pe cîmpuri (arva). In India ca şi in Egipet, în Grecia ca şi in Italia, pretutindeni unde a înflorit agricultura, locuitorii invocau puterea cerului şi rugau pe zei ca să aibă îndurare de hrana lor zilnică. „Pluguşorul" nu face parte din poezia lirică. Ca simplu recitativ, el se aseamănă cu practicele usitate în ţările latine spre a ura o abundentă recoltă: gaudium et betitia sit in bac domo , tot filii, tot porcelli, tot agni şi care se potrivesc atît de mult cu urările „Pluguşorului” nostru. Umblarea cu plugul se desparte la două. a) In seara zilei de 31 Decembrie spre, 1 Ianuarie, copiii şi tinerii merg din casă în casă cu un plug in miniatură, zis pluguşor sau pluguleţ (acelaş cu care cîntă colindele) şi, pe cind doi-trei plesnesc din bice, unul dintre dînşii rosteşte la fereastră marile. b) In dimineaţa zilei de 1 Ianuarie, e obiceiu la ţară, şi mai rar prin oraşe, ca o ceată de tineri să Urască din curte in curte un plug mare, din cele întrebuinţate la arat : unul recită versurile pe citul ceilalţi trosnesc din bice, ca şi cum ar mina plugul cu boi la cimp. In partea de peste Molcov—şi de diţivă ani datina s‘a importat şi dincoace —pluguşorul e înlocuit printr’un buhaiu, sinonim cu el nostru taur. Buhiiul consistă într’o putinică, cofă, sau doniţă înfundată de ambele părţi şi avînd fixată in mijlocul capacului de sus, o curea sau o coadă de cal. Trâgind ciţieva mina pe acea curea sau coadă, aerul îndjis produce un sgomot foarte asemănat mugetului găfâitor al taurului. Astfel se formează iluziunea că juncii sau bubaii ară cu spor, gîfiind de osteneală. Aceiaşi descriere o dă şi dl. Vasile Alexandri în notele celor două variante publicate în colecţiunea d-sale din 1866 şi care, pentru înlesnirea studiilor comparative, se reproduc mai la vale, împreună cu altele. Colindătorii cu plugul narează scenele de câpitenie ale ocupaţiunii agricole şi urează familiei o recoltă abundentă, linul dintre tineri rosteşte recitativul şi, după invitarea obicinuită „trosniţi, măi"* 1, ceilalţi însoţesc în cor plesnitul bicelor cu strigarea sgomotoasă de hăi, hai ! II SORCOVA La 30 Noembrie, biserica creştină orientală sărbătoreşte pe sf. Andrei. In acea zi, dis de dimineaţă, mamele de familie—vorbind despre femeile din popor, care au păstrat datinele şi ţin la dinsele —se duc în grădină sau în curte şi, cu cugetul curat, rup smicele din fiecare arbor roditor (mai cu seamă din meri, peri şi trandafiri, iar in lipsa lor din vişini, zarzări, gutui etc.) apoi, legind la un loc trei ramuri diferite, destină cîte un mănunchiu de acestea fiecăruia dintre ai familiei : soţului, copiilor etc. Ramurile, puse într’un vas şi la căldură potrivită, sunt de aproape îngrijite căci apa trebue schimbată în toate dimineţele, încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi şi până în ajunul Anului nou chiar înfloresc. Acela va fi mai norocos al cărui ramuri vor înflori sau cel puţin vor îmuguri şi înverzi. Florile sunt destinate a se pune la sorcovele pe care copii le vor purta în dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Astfel se impodobia sorcova în timpurile de mai înainte, şi la ramurile de meri, de peri, de trandafiri fac alusiune versurile din recitativ. Astăzi hîrtia colorată şi poleiala înlocuesc florile naturale. Cu sorcova umblă numai copii de la 3 până la 7, 8 şi 9 ani. Apropiindu-se de persoana ce au să sorcovească, o ating uşor cu sorcova de patruzeci de ori, pronunţînd urarea. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere, şi urările cu „sorcova“ se adresau celor mai în vrîstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa constă în bani, iar copii intră fără deosebire în orice casă, ori unde ar fi primiţi. Expresiunea sorcovei este o sincopare din sorocova şi prin urmare însemnează patru-zecime, căci în limba slavo-bulgară „sorok“ însemnează patru-zeci. In adevăr, dacă vom lua recitativul „Sorcovei“ şi î l vom despărţi în grupe silabice, în modul cum îI cadenţează copii,vom găsi tocmai patruzeci de grupe, corespunzător celor patruzeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fiecărei grupe silabice. Cele mai multe rugăciuni, cîntece pentru animale şi recitative din jocurile copiilor sunt rostite şi declamate de dinşii după grupe silabice (constind dintr’una sau două silabe) şi pentru că fie ce vers cuprinde adesea cite patru grupe, de aci resulta că recitativul e o şase-spre-zecime cind consta din patru versuri, o două-zecime cinci constă din cinci, o patru zecime cînd consta din zece, o şesezecime cindi consta din cincispre-zece versuri. Urarea cu „Sorcova“ : Sorcova ** vesela : peste vară primăvară să ’ijfloniţi, să mărgăriţi ca un măr Ca un pâr ca un fir de trandafir tare ca pe alta iute ca săgeata, tape ca fierul iute ca oţelul ! La anul şi la mulţi ani Parodia Sorcovei (Scrisă în Bucureşti la 1871) Sorcova morcova, da’mi jupîne, roşcova! Iţele momiţele, tranca fideleasele, Sic, fistic, da’mi paraua să mă duc ! EPISTOLA PASTORALA Dată de I. P. S. Mitropolit PIMEN al Moldovei şi Sucevei cătră pp. cc. protopopi de anul nou 1911. Prea Cucernice Părinte, In clipa, cînd ni e dat să vestim închierea unui an al Domnului şi începerea altui an al Lui, credem că-i nimerit şi folositor, să amintim p. c. voastre şi tuturor iubiţilor noştri preoţi din acel judeţ mai cu samă două datorii, ce avem de îndeplinit în această clipă: datoa de a mulţămi lui Dumnezeu pentru cele primite de la El în anul ce sfirşim şi a ne ruga Lui să nu ne lipsască de mila Sa nici în anul ce începem ; şi datoria de a ne face, aşa zicînd, bilanţul întregei munci ce-am desfăşurat anul trecut şi să ne înjghebăm planul de muncă, ce avem de făcut in curgerea anului viitor pentru întărirea sfintei noastre credinţe strămoşeşti şi propăşirea scumpului nostru popor. Dacă la sfârşitul fiecărui an avem a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite de la El, apoi cu deosebire trebue să mulţămim Părintelui ceresc la sfârşitul anului 1910, pentru că în curgerea acestui an, intre altele, cu o deosebită părnicie şi-a deschis El mâna Sa asupra scumpei noastre ţări, dăruind roadă îmbelşugată cîmpiilor şi ţarinilor noastre, şi tot în acest an ne-a trimis El şi pe îngerul Său ocrotitor, care ne-a apărat de cumplitul bici al ciumei şi holerei, ce a lovit alte ţări şi ţinuturi vecine. Şi iarăşi, dacă la începutul fiecărui an se cuvine să rugăm pe Dumnezeu ca să ne hăruiască în anul ce începem pace şi milă, apoi cu deosebire trebue să facem aceasta la începutul anului 191), şi să rugăm pe bunul nostru Părinte ceresc să deschidă şi în anul viitor mâna Sa tot atît de binevoitor, ca şi anul trecut şi să lese pururea lîngă noi pe îngerul Său ocrotitor împotriva acelui grozav bici, care stă încă ameninţător la hotarele ţarei. Cu datoria de a mulţămi şi a ne ruga lui Dumnezeu pentru neam şi ţară, stă în strînsă legătură o altă datorie, datoria de a munci pentru luminarea poporului în care Dumnezeu ne-a rinduit păstori. Şi acum, cînd sfîrşim un an şi începem altul, se cuvine să cercetăm cu deamăruntul tot ce-am lucrat în curgerea anului trecut, pentru ca să vedem care părţi din munca noastră au dat roadele dorite şi care nu, şi astfel să ne putem întocmi planul de muncă pentru anul viitor. Dorim însă ca din planul de muncă pe anul viitor al preoţimei noastre să nu lipsească cele două puncte de căpitenie : îndrumarea poporului tot mai mult pe calea religioasă morală, lămurindu-i-se cât mai bine adevărurile sfintei noastre legi creştine strămoşeşti, şi călăuzirea poporului la o viaţă de toate zilele cât mai bună, mai tihnită, mai curată şi mai corespunzătoare cu vrednicia de om şi de creştin. Amintind p. c. voastre şi pe iubitul nostru cler din acel judeţ cele de mai sus şi neindoindu-Ne că cu toţii sunteţi însufleţiţi de aceeaş iubire cătră sfînta noastră chemare şi de aceiaş dragoste către norod şi către ţară, cu inima şi sufletul plin de bucurie dorim tuturor fiilor noştri duhovniceşti din acel judeţ ca şi din cuprinsul vitregei arhidieceze har, pace şi an bun şi fericit de la Dumnezeu, iar din partea Noastră triimjitem binecuvîntarp. JPlMRNf. AGAPA DE LA AZUGA Ieri a avut loc la Azuga o gustoasă „agă“ oferită de cel mai... înalt membru al dinastiei Negriţeştilor, în onoarea noului prefect de poliţie, al oraşului. Dl. Cristea Malhasovici deşi a asistat la acest banchet, a făcut opinie separată abţinîndu-se de la masa căpitanului Hachi Informaţiuni / Ziarul „MIŞCAREA“ adresează cele mai cordiale felicitări, cu prilejul noului an, numeroşilor săi cetitori. 1 Ianuarie. 1011 ■ Numărul viitor al ziarului nostru va apare Luni 3 Ianuarie la orele obicinuite. 651 In astă seară va avea loc la sec de gimnastică o frumoasă sarbare dată cu ocazia Revelionului, la care şi-a dat întilnire tot ceia ce Iaşul are mai distins. ■ D. căpitan Alex. Stroja noul prefect de poliţie, a inspectat ori după amiaza comisiile 3 şi 4, iar astăzi Brigada de siguranţă şi circ. 1, 2 şi 5, unde a făcut cunoştinţa funcţionarilor. ♦ Mine seara va avea loc in sala Pasha o frumoasă serată dansantă dată de către membrii soc. de întreprinderi „Vulturul“. ♦ Mine se va oficia cu o deosebita solemnitate hramul bisericei Sf. Vasile. Serviciul divin va fi oficiat cu această ocazie de către P. S. S. Arhiereul Nicodem Munteanu. M. S. Regele a binevoit a conferi următoarele ordine : Ordinul Carol I, în gradul de Mare Ofiţer, d-lui Spiru Haret, fost ministru al cultelor şi instrucţiunei. In gradul de comandor, dor V. I. Morţun, fost ministru al lucrărilor publice, şi Alexandru Constantinescu, fost ministru al agriculturei şi domenilor. Ordinul Coroana Romîniei, în gradul de Mare Cruce, d-lui Alexandru Djuvara, fost ministru de externe. Ordinul Steaua României, în gradul de Mare Ofiţer, d-lui Mihail Q. Orleanu, fost ministru al industriei şi comerţului, @ Dl. avocat Brief pînă la noui disposiţiuni o face pe consilierul intim al prefectului de poliţie. Aceasta In vederea cunoştinţelor capatate de pe vremea cind era comisar de siguranţă. Numai de nu l’ar lua gura pe dinainte pe d. Brief să spună mai mult decât trebue... .Aud ?... ■ Secretariatul Teatrului Naţional va fi încredinţat d-lui Vasiliu funcţionar la Comptabilitatea Creditului Urban din Iaşi. Limba lui s’o mai deslege. Căpitanul (cel mai Mare) Mă primi cu o sudalmă. Mam rugat de Providenţă Să-l scurteze cu o palmă, Şi cind mă zăreşte Cristea, Liric, opozant, obscur.— Îmi oferă ’ntăetate La voiosul harţavur. Procuror va fi A. Stoica, In gindiri adinei se perde : Scoarţele de la registre Seamana cu... poarta-verde. Brief înspăimîntat se teme, Friguri crude îl apucă, Numele îi aminteşte C-o să-i dea „răvaş“ de ducă. Doind Cozmovici pe Cuza L-a avut prieten... bun, Democratele doctrine Par’ că nu-i mai dau răzbun. Şuţii şi Leabis cică Vor vorbi la Bucureşti Despre fraţii din Turchia Şi de bandele greceşti. Pe Mazlim, prea luminatul, II găsii sucind batonul De la club ca să s’aprindă La fereastră lampionul. Din partid, fără ’ndoeală, El e mai inteligent,— Sigur, la Academie O să-l facă prezident. Mă pornii cu urătura Şi la Straja,—vis divin,— Mi-a promis că pompierii In sacale-or pune vin, Şi ’n alegeri cetăţenii La cazarmă adunaţi, Fiecare ca să sugă Va avea cadou un maţ. Erbiceanu în odae Se muncea cu cleşte, pile, Ca să-şi ajusteze armura Răposatului Ahile. Jorj Scorţescu pe Moşia De la Gloried doboară. Tache s’a născut odată.— Ei, mine-a doua oară, Cristofor Columb se zice A găsit un continent.— «Celălalt» descoperit-a C’ar fi bun în... parlament. M’am pornit apoi la Cuza: — A, noroc Petrache are Că-s închise pe vacanţă Toate școlile primare. L’am urat pe moş Tomida. Tincii nu-l lăsau să plece Şi-l trăgeau turbaţi de haină La Liceu de gîlci să-i frece. Pin’ şi Savul, inginerul, îmi asculta trist urarea Suspinând că prea devreme A sfirşit cu... Asanarea. Şi tîrziu, spre miezul nopţii, L’am urat şi pe Crăciun. Mi a răspuns cam halandala .'Şi-l scuzăi, că-i cam nebun-Lui Abgar vroiam spre ziuă Să-i dedic o urătură. Nu-l găsii, îl absorbise O erotică-aventură, Conu-Alecu, c’un şorţ mare, La tejghea şedea berbant: — „Nu m’amestec In tărâţă, Bădăran e comersant». Iar Balet, bun matematic, Zi şi noapte trist veghează Şi Guvernului, cu jale. Zilele îi calculează. Stroici care-a fost odată Deputat o zi—prea mult—... I-am urat ca data asta Două zile să-l ascult. Am ajuns la șef, ca tunul