Mişcarea, ianuarie 1911 (Anul 3, nr. 1-23)

1911-01-01 / nr. 1

Orbit de frumuseţea-vă bălaie !Ea nu mai vad mormîntul ce-a rămas : * Nu cîntă nimeni marea voastră taină, Lumini stăpînitoare ’n necuprins ? Gur a voastră 'n veci împurpurată haină, La ce v’aţi mai aprins P Nu i nimeni ca să vă evite’nflăcărarea ; Tăcere’n culmi şi moarte peste văi— Eu singur cint, eu însu­mi simt cintarea, Ca ’n ziua cea dintâi! Veniri, veniţi, lumini’ zimislitoare !.. Dezmugurit, v’aşteaptă ori ce ram ; Voi, zori de foc ai vieţii viitoare, Eu, cel dintâi Adam... O, dragi lumini, aere de mi-i visul, Trimeteţi-mi cintări, să vă slăvesc... Şi ’n cale luminaţi-mi paradisul: Pe Eva s’o găsesc ! Enric Furtună Trupuşorul politic întristat grozav în suflet Ca un opozant, sârmanu, Ma pornii cu urâtura Drept la uşa lui Greceanu. Suspina amar Mitică Şi şi pusese casa ’n doliu C’a ramas cu Primăria Dintr’un vis de... portofoliu. L’am urat atunci ca Domnul Darul voi bei să i­a de. . Altfe­l nu cred c’o să poată La putere mult să stee. Cu prietenii Mitică Sta In camera de gală. Iar Botez, cu ochi ’n lacrimi, Se primbla oftând prin „sala“. Mă pornii la... oratorul (!) Jak Negruţ,—se înţelege, C’am rugat cucernic Cerul Apoi, cu un fel de spaimă ’n ochi, ascuţindu şi glasul ca o femee, adaogă : — Ce vrei ? Mă orbise de tot­­! O iu­beam.... Şi, sub îndemnul amintirei, cu vorba lui cam întreruptă, contabilul fabricei scoate şi el la iveală unica iubire încol­ţită pe vremuri în inima lui pustie. Şi nu ştiu cum. Iar în­ ceasul acela trist, ascultloc glasu-i sea­băd, cât e de greu­ din fiinţa domnului Dincă, din con­­dica unsuroasă de pe birou, din lucru­rile ce-l înconjoară—să poţi simţi căl­dura sărma­nei iubiri, pe cari o cântă, par’că, într’adins, ca s’o defaime. A­­tunci—de-ţi îndrepţi ochii afară, pe fe­­reas-tră—prinzi tot rostul durerei muşe­ţelului singuratic, crescut în curtea mo­­horîtă a fabricei, la poalele grămezei de cărbuni, Ioan A. Bassarabescu. MIŞCAREA 2)omnu3)mcă Pietriş inegru­, fum negru, ziduri ne­gre... In fund, maldăre de cărbuni, ghe­enă uscată, fără foc, fără putere sub bolta luminată a cerului, către care ţin­teşte drept virful coşului. Cîte­va tra­verse ruginite, şurupuri stricate, o roată de batoză, un drug îndoit, înroşesc pâ­­mintul. Aici, numai cind plouă mai zim­­beşte curtea. Cât bunele udat aruncă scli­piri, iar băltoacele, prinse ici-colo în o­­chiuri, oglingesc lumina na­uă de sus. Iarba, cîmpul, munţii, ce departe sint ! Daca tot pâmintul ar fi aşa, cum ar tre­bui închipuit iadul, atunci ?... La poa­lele grumezei de cărbuni, un muşeţel rătăcit, unul singur, topaz pradat in in­­tut­eric, creşte. Samariţa lui a biruit pă­­mîntul otrăvitor, a pătruns printre to­varăşele moarte. Speriat, cu pietalele pline de funin­­gene, veghiază ’litre străini , bolnav ui­tat de rude în spital. Albina, care-i dă tîrcoale, mei rău îl turbu­ă. Fluerul fa­­bricei il nelinişteşte, ca un vis râu. De la poartă, printre zăbrelele grilaju­­lui, poţi citi de departe : Turnatorie.. Atelierile , iar la dreapta, ia o casă mai mică, deasupra uşei : Biurou. Aici se gă­seşte cel mai râu om din fabrică , con­tabilul. II chiamă dom­nu Dincă, e gras catr, în vîrsta, poartă un inel cu brili­ant, pantaloni cu genunchi, şi tuşeşte până cind se ’neică. Nu fumează, nu bea, nu merge la teatru, nu citeşte ni­mic. Adună la registre, vorbeşte puţin şi schimba lucratorii. Mai cu samă schimbă lucrătorii, fără milă, înaintea lui Dor­nu Dincă n’are trecere nimeni. Nu ştii prin cine să pui a vorbi buna pe lingă dinsul. E­­ungur, fără al noulea neam. Doar nevasta. Insa cine poate se vaza ? Nu se arata, nu prim­eşte oameni de la fabrică. E de familie, rudă cu stă­pânul, şi tot dumneaei l’a făcut şi pe ■dornnu Dincă aci contabil. Atita se ştie­­că l’a luat de jos, din proşti. ■In ziua de Înalţ­ire, curtea fabricei e şi mai tristă. O singură ci­nă de viaţă,­­la marginea oraşului, un pui de maşină trece grabit, dueind spre atelierele gă­­rei două vagoane stricate. Dom­nu Dincă e în birou ; stă de vorba cu un prietin din copilărie, sosit de de­parte. Prietenul e vorbăreţ, îi zice pe nume, îl bate pe genunchi, îl apucă de guşe. Domnu Dincă nu prea e obişnuit cu de-astea; işi tot face vint şi unde minzeşte. Tainuesc mereu. Prietenul ii poves­teşte cum în călătoria lui s’a îndrăgos­tit de o străină şi a luat-o. „Cum ştii, nu eram botarul să mă ’nsor. Cu inima însă nu te joci, Dincă dragă*. Urmează un basm de un cias, în o­­chii albaştri, genele lungi, versurile, mu­zica, izbesc pin timp in timp urechea domnului Dincă şi-l fac să dea din cap, in semn că a înţeles. In urmă, se ridică şi el serios,—cam pe gloduri—închide uşa birijor, şi se apropie de prieten. — Te pricep. Cu dragostea nu e de glumit... Eu unul, dacă i.u ştiam să-mi pui firu la timp, nu era să­­fiu azi unde mă vezi şi ce mă vezi. Datine strămoşeşti ! PLI'Gl­SORUL Umblarea cu plugul este o vechie da­tină in ţările agricole. Ea se practică până astăzi, cu neclintita credinţă că u­­rârile ce fac colindătorii se vor realiza, cel puţin în ceea ce priveşte recolta a­­nului. Carmen arvale al Latinilor nu era alt de­cit un imn religios, o urare sacră, prin care divinităţile erau rugate sa pro­­teagă sâmănăturile de pe cîmpuri (arva). In India ca şi in Egipet, în Grecia ca şi in Italia, pretutindeni unde a înflorit a­­gricultura, locuitorii invocau puterea ce­rului şi rugau pe zei ca să aibă îndurare de hrana lor zilnică. „Pluguşorul" nu face parte din poezia lirică. Ca simplu recitativ, el se asea­mănă cu practicele usitate în ţările la­tine spre a ura o abundentă recoltă: gaudium et b­etitia sit in bac domo , tot filii, tot porcelli, tot agni şi care se potrivesc atît de mult cu u­­rările „Pluguşorului” nostru. Umblarea cu plugul se desparte la două. a) In seara zilei de 31 Decembrie spre, 1 Ianuarie, copiii şi tinerii merg din casă în casă cu un plug in miniatură, zis pluguşor sau pluguleţ (acelaş cu care cîntă colindele) şi, pe cind doi-trei ples­nesc din bice, unul dintre dînşii rosteşte la fereastră marile. b) In dimineaţa zilei de 1 Ianuarie, e obiceiu la ţară, şi mai rar prin oraşe, ca o ceată de tineri să Urască din curte in curte un plug mare, din cele între­buinţate la arat : unul recită versurile pe citul cei­lalţi trosnesc din bice, ca şi cum ar mina plugul cu boi la cimp. In partea de peste Molcov—şi de diţi­­vă ani datina s‘a importat şi dincoace —pluguşorul e înlocuit printr’un buhaiu, sinonim cu el nostru taur. Buhiiul con­sistă într’o putinică, cofă, sau doniţă în­fundată de ambele părţi şi avînd fixată in mijlocul capacului de sus, o curea sau o coadă de cal. Trâgind ciţieva mina pe acea curea sau coadă, aerul înd­jis produce un sgom­ot foarte asemănat mu­getului găfâitor al taurului. Astfel se for­mează iluziunea că juncii sau bubaii ară cu spor, gîfiind de osteneală. Aceiaşi descriere o dă şi dl. Vasile Alexandri în notele celor două variante publicate în colecţiunea d-sale din 1866 şi care, pen­tru înlesnirea studiilor comparative, se reproduc mai la vale, împreună cu al­tele. Colindătorii cu plugul narează scenele de câpitenie ale ocupaţiunii agricole şi urează familiei o recoltă abundentă, li­nul dintre tineri rosteşte recitativul şi, după invitarea obicinuită „trosniţi, măi"* 1, ceilalţi însoţesc în cor plesnitul bicelor cu strigarea sgomotoasă de hăi, hai ! II SORCOVA La 30 Noembrie, biserica creştină o­­rientală sărbătoreşte pe sf. Andrei. In acea zi, dis de dimineaţă, mamele de familie—vorbind despre femeile din po­por, care au păstrat datinele şi ţin la dinsele —se duc în grădină sau în curte şi, cu cugetul curat, rup smicele din fie­care arbor roditor (mai cu seamă din meri, peri şi trandafiri, iar in lipsa lor din vişini, zarzări, gutui etc.) apoi, le­gind la un loc trei ramuri diferite, des­tină cîte un mănunchiu de acestea fie­căruia dintre ai familiei : soţului, copii­lor etc. Ramurile, puse într’un vas şi la căl­dură potrivită, sunt de aproape îngrijite căci apa trebue schimbată în toate di­­mineţele, încetul cu încetul, înmuguresc, dau foi şi până în ajunul Anului nou chiar în­floresc. Acela va fi mai norocos al cărui ramuri vor înflori sau cel puţin vor îmuguri şi înverzi. Florile sunt destina­te a se pune la sorcovele pe care co­pii le vor purta în dimineaţa zilei de 1 ianuarie. Astfel se impodobia sorcova în tim­purile de mai înainte, şi la ramurile de meri, de peri, de trandafiri fac alusiune versurile din recitativ. Astăzi hîrtia co­lorată şi poleiala înlocuesc florile na­turale. Cu sorcova umblă numai copii de la 3 până la 7, 8 şi 9 ani. Apropiindu-se de persoana ce au să sorcovească, o a­­ting uşor cu sorcova de patruzeci de ori, pronunţînd urarea. Darurile constau odinioară în fuioare, turte, faguri de miere, şi urările cu „sor­­cova“ se adresau celor mai în vrîstă din familie, rudelor şi cunoscuţilor de aproape. Astăzi recompensa constă în bani, iar copii intră fără deosebire în orice casă, ori unde ar fi primiţi. Expresiunea sorcovei este o sincopare din sorocova şi prin urmare însemnează patru-zecime, căci în limba slavo-bul­­gară „sorok“ însemnează patru-zeci. In adevăr, dacă vom lua recitativul „Sor­covei“ şi î l vom despărţi în grupe sila­­bice, în modul cum îI cadenţează copii,­­vom găsi tocmai patruzeci de grupe, co­respunzător celor patru­zeci de atingeri cu sorcova, executate la pronunţarea fie­cărei grupe silabice. Cele mai multe rugăciuni, cîntece pen­tru animale şi recitative din jocurile co­piilor sunt rostite şi declamate de dinşii după grupe silabice (constind dintr’una sau două silabe) şi pentru că fie­ ce vers cuprinde adesea cite patru grupe, de aci resulta că recitativul e o şase-spre-ze­­cime cind consta din patru versuri, o două-zecime cinci constă din cinci, o pa­tru zecime cînd consta din zece, o şese­­zecime cindi consta din cinci­spre-zece versuri. Urarea cu „Sorcova“ : Sorcova ** vesela : peste vară primă­vară să ’ijfloniţi, să mărgăriţi ca un măr Ca un pâr ca un fir de trandafir tare ca pe alta iute ca săgeata, tape ca fierul iute ca oţelul ! La anul şi la mulţi ani Parodia Sorcovei (Scrisă în Bucureşti la 1871) Sorcova morcova, da’mi jupîne, roşcova! Iţele momiţele, tranca fideleasele, Sic, fistic, da’mi paraua să mă duc ! EPISTOLA PASTORALA Dată de I. P. S. Mitropolit PIMEN al Moldovei şi Sucevei cătră pp. cc. protopopi de anul nou 1911. Prea Cucernice Părinte, In clipa, cînd ni e dat să vestim în­­chierea unui an al Domnului şi începe­rea altui an al Lui, credem că-i nimerit şi folositor, să amintim p. c. voastre şi tuturor iubiţilor noştri preoţi din acel judeţ mai cu samă două datorii, ce avem de îndeplinit în această clipă: dato­­a de a mulţăm­i lui Dumnezeu pentru cele primite de la El în anul ce sfirşim şi a ne ruga Lui să nu ne lipsască de mila Sa nici în anul ce începem ; şi datoria de a ne face, aşa zicînd, bilanţul între­­gei munci ce-am desfăşurat anul trecut şi să ne înjghebăm planul de muncă, ce avem de făcut in curgerea anului viitor pentru întărirea sfintei noastre credinţe strămoşeşti şi propăşirea scumpului no­stru popor. Dacă la sfârşitul fiecărui an avem a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate bi­nefacerile primite de la El, apoi cu de­osebire trebue să mulţămim Părintelui ceresc la sfârşitul anului 1910, pentru că în curgerea acestui an, intre altele, cu o deosebită părnicie şi-a deschis El mâna Sa asupra scumpei noastre ţări, dăruind roadă îmbelşugată cîmpiilor şi ţarinilor noastre, şi tot în acest an ne-a trimis El şi pe îngerul Său ocrotitor, care ne-a apărat de cumplitul bici al ciumei şi holerei, ce a lovit alte ţări şi ţinuturi vecine. Şi iarăşi, dacă la începutul fiecărui an se cuvine să rugăm pe Dumnezeu ca să ne hăruiască în anul ce începem pace şi milă, apoi cu deosebire trebue să fa­cem aceasta la începutul anului 191), şi să rugăm pe bunul nostru Părinte ce­resc să deschidă şi în anul viitor mâna Sa tot atît de binevoitor, ca şi anul tre­cut şi să lese pururea lîngă noi pe în­gerul Său ocrotitor împotriva acelui gro­zav bici, care stă încă ameninţător la hotarele ţarei. Cu datoria de a mulţămi şi a ne ruga lui Dumnezeu pentru neam şi ţară, stă în strînsă legătură o altă datorie, dato­ria de a munci pentru luminarea popo­rului în care Dumnezeu ne-a rinduit păs­tori. Şi acum, cînd sfîrşim un an şi în­cepem altul, se cuvine să cercetăm cu deamăruntul tot ce-am lucrat în curge­rea anului trecut, pentru ca să vedem care părţi din munca noastră au dat roadele dorite şi care nu, şi astfel să ne putem întocmi planul de muncă pentru anul viitor. Dorim însă ca din planul de muncă pe anul viitor al preoţimei noas­tre să nu lipsească cele două puncte de căpitenie : îndrumarea poporului tot mai mult pe calea religioasă morală, lămu­­rindu-i-se cât mai bine adevărurile sfin­tei noastre legi creştine strămoşeşti, şi călăuzirea poporului la o viaţă de toate zilele cât mai bună, mai tihnită, mai cu­rată şi mai corespunzătoare cu vredni­cia de om şi de creştin. Amintind p. c. voastre şi pe iubitul nostru cler din acel judeţ cele de mai sus şi neindoindu-Ne că cu toţii sunteţi însufleţiţi de aceeaş iubire cătră sfînta noastră chemare şi de aceiaş dragoste către norod şi către ţară, cu inima şi sufletul plin de bucurie dorim tuturor fiilor noştri duhovniceşti din acel judeţ ca şi din cuprinsul vitregei arhidieceze har, pace şi an bun şi fericit de la Dum­nezeu, iar din partea Noastră triimjitem binecu­vîntarp. JPlMRNf. AGAPA DE LA AZUGA Ieri a avut loc la Azuga o gustoasă „ag­­ă“ oferită de cel mai... înalt membru al dinastiei Negr­iţeştilor, în onoarea no­ului prefect de poliţie, al oraşului. Dl. Cristea Malhasovici de­şi a asistat la acest banchet, a făcut opinie separată abţinîndu-se de la masa căpitanului Hachi­ Informaţiuni / Ziarul „MIŞCAREA“ adre­sează cele mai cordiale felicitări, cu prilejul noului an, numero­şilor săi cetitori. 1 Ianuarie. 1011 ■ Numărul viitor al ziarului nostru va apare Luni 3 Ianuarie la orele obicinuite. 651 In astă seară va avea loc la sec­ de gimnastică o frumoasă sarbare dată cu ocazia Revelionului, la care şi-a dat întilnire tot ceia ce Iaşul are mai dis­tins. ■ D. căpitan Alex. Stroja noul pre­fect de poliţie, a inspectat ori după a­­miaza comisiile 3 şi 4, iar astăzi Bri­gada de siguranţă şi circ. 1, 2 şi 5, unde a făcu­t cunoştinţa funcţionarilor. ♦ Mine seara va avea loc in sala Pash­a o frumoasă serată dansantă dată de către membrii soc. de întreprinderi „Vulturul“. ♦ Mine se va oficia cu o deosebita solemnitate hramul bisericei Sf. Vasile. Serviciul divin va fi oficiat cu această ocazie de către P. S. S. Arhiereul Ni­­codem Munteanu.­­ M. S. Regele a bine­voit a conferi următoarele ordine : Ordinul Carol I, în gradul de Mare Ofiţer, d-lui Spiru Haret, fost ministru al cultelor şi instrucţiunei. In gradul de comandor, d­­or V. I. Morţun, fost ministru al lucrărilor pu­blice, şi Alexandru Constantinescu, fost ministru al agriculturei şi domenilor. Ordinul Coroana Romîniei, în gradul de Mare Cruce, d-lui Alexandru Djuvara, fost ministru de externe. Ordinul Steaua României, în gradul de Mare Ofiţer, d-lui Mihail Q. Orleanu, fost ministru al industriei şi comerţului, @ Dl. avocat Brief pînă la noui dis­­posiţiuni o face pe consilierul intim al prefectului de poliţie. Aceasta In vederea cunoştinţelor ca­­patate de pe vremea cind era comisar de siguranţă. Numai de nu l’ar lua gura pe dinainte pe d. Brief să spună mai mult de­cât trebue... .Aud ?... ■ Secretariatul Teatrului Naţional va fi încredinţat d-lui Vasiliu funcţionar la Comptabilitatea Creditului Urban din Iaşi. Limba lui s’o mai deslege. Căpitanul (cel mai Mare) Mă primi cu o sudalmă. Mam­ rugat de Providenţă Să-l scurteze cu o palmă, Şi cind mă zăreşte Cristea, Liric, opozant, obscur.— Îmi oferă ’ntăetate La voiosul harţavur. Procuror va fi A. Stoica, In gindiri adinei se perde : Scoarţele de la registre Seamana cu... poarta-verde. Brief înspăimîntat se teme, Friguri crude îl apucă, Numele îi aminteşte C-o să-i dea „răvaş“ de ducă. D­oind Cozmovici pe Cuza L-a avut prieten... bun, Democratele doctrine Par’ că nu-i mai dau răzbun. Şuţii şi Leab­is cică Vor vorbi la Bucureşti Despre fraţii din Turchia Şi de bandele greceşti. Pe Mazlim, prea luminatul, II găsii sucind batonul De la club ca să s’aprindă La fereastră lampionul. Din partid, fără ’ndoeală, El e mai inteligent,— Sigur, la Academie O să-l facă prezident. Mă pornii cu urătura Şi la Straja,—vis divin,— Mi-a promis că pompierii In sacale-or pune vin, Şi ’n alegeri cetăţenii La cazarmă adunaţi, Fiecare ca să sugă Va avea cadou un maţ. Erbiceanu în odae Se muncea cu cleşte, pile, Ca să-şi ajusteze­ armura Răposatului Ahile. Jorj Scorţescu pe Moşia De la Gloried doboară. Tache s’a născut odată.— Ei, m­ine-a doua oară, Cristofor Columb se zice A găsit un continent.— «Celălalt» descoperit-a C’ar fi bun în... parlament. M’am pornit apoi la Cuza: — A, noroc Petrache are Că-s închise pe vacanţă Toate școlile primare. L’am urat pe moş Tomida. Tincii nu-l lăsau să plece Şi-l trăgeau turbaţi de haină La Liceu de gîlci să-i frece. Pin’ şi Savul, inginerul, îmi asculta trist urarea Suspinând că prea devreme A sfirşit cu... Asanarea. Şi tîrziu, spre miezul nopţii, L’am urat şi pe Crăciun. Mi a răspuns cam halandala .'Şi-l scuzăi, că-i cam nebun-Lui Abgar vroiam spre ziuă Să-i dedic o urătură. Nu-l găsii, îl absorbise O erotică-aventură, Conu-Alecu, c’un şorţ mare, La tejghea şedea berbant: — „Nu m’amestec In tărâţă, Bădăran e comersant». Iar Balet, bun matematic, Zi şi noapte trist veghează Şi Guvernului, cu jale. Zilele îi calculează. Stroici care-a fost odată Deputat o zi—prea mult—... I-am urat ca data asta Două zile să-l ascult. Am ajuns la șef, ca tunul

Next