Mişcarea, iunie 1911 (Anul 3, nr. 116-138)
1911-06-01 / nr. 116
ANUL HL,No. 11.6 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni . . . . 10 „ Preoţii şi invaţatorii rurali 50*/» I ri ti i în rufi — i ir UMiiiri ii uurrtr i iiiiurii ri iii TaTii i'iii Tiai ar vr ri T'Wiînni'nr r 'r m 8 ZIAR Wăk ’flOMAl» LIBER Aî. MERCURI 1 IUNIE 19ÎÎ 6 ANI rtnundiuri Comerciale In pagina Il-a 1. leu In pagina Ul-a 50 ban în pagina IV-a 40 ban SUB DIRECTIUNEA UflUl COMITET A PAI5E ZULU Mi ~ TELEFON 121 —— IN CHESTIA BISERICEASCA Sfîntul Sinod nu poate judeca pe I. P. S. S. Mitropolitul Primat, Atanasie Mirolescu, întru cită vreme pira împotriva I. P. S. Sale vine de la un Episcop pus sub acuzaţiunea positivă de nebunie religioasă şi răzvrătire împotriva autorităţilor civile şi eclesiastice. Sfintul Sinod înainte de a judeca fondul acuzaţiunei, după canoane, are imperioasă obligaţiune de a examina persoana acuzatorului şi ţelul acuzaţiunei. Sfintul Sinod nu poate da curs acuzaţiunei unui Episcop care ab initio, in afară de Sfatul Sinod, se adresează Suveranului ţarei, Regelui, pentru a obţine dreptatea, ameninţă cu judecaţii autorităţilor civile şi năzueşte la sinoadele de peste graniţă. Un asemenea acuzator, după canoane, e considerat ca „ocăritor al canoanelor „şi vătămător de buna rînduială bisericească“. Scandalul bisericesc, provocat de ignobilul Episcop al Romanului, alimentat de ziarele iudeilor şi ateilor, precum „Adevărul“ şi „Facla", cu inconştientul concurs al diletantului canonist Const. Dissescu, continua a fi la ordinea zilei, spre marea satisfacţiune a vrăjmaşilor credinţei noastre şi neamului nostru. Acest scandal face, obiectul tuturor preocupărilor, tuturor discuţiunelor şi tuturor... soluţiunelor celor mai curioase. In lumea clericilor ca şi în lumea laicilor ; In rindurile preoţilor de mir ca şi In tagma călugărilor; in saloanele boerilor mari, ca şi în localurile publice de toate patentele; in liceele de baeţi ca şi în pensionatele de domnişoare; in toate grupurile din Piaţa Unirei, de la Tuifli sau de aiurea... şi ce e mai trist: în cercul liberilor cugetători, in cercul catolicilor ca şi în cercul protestanţilor, în comunitatea iudeilor ca şi insecta scopiţilor, o singură chestie se discută cu aprindere : Cine este vitrovoitul ? I. P. S. S. Mitropolitul Primat al ţărei, sau Vlădica de la Roman ? Pe cine va caterisi Vineri Sinodul ? Pe unul sau pe celălalt ? Aceasta e chestiunea care agită astăzi spiritele, aceasta e chestiunea ce ne propunem să lămurim profanilor credincioşi ridicind vălul care acopere misterul acuzaţiunelor şi judecăţilor bisericeşti. * * * O primă chestiune ce imperios se pune a fi stabilită e următoarea : Ce este chemat Sf-tul Sinod să judece ? Ce trebue să judece Sf-tul Sinod după canoane in limine litis, înainte de a aborda fondul procesului ? Sf-tul Sinod, in ultima şedinţa, unul a admis incidentul de anexare, ne-a aratat lămurit că este sesizat de două acuzaţiuni : a) o acuzaţiune de herozie şi imoralitate adusă de Episcopul de Roman I. P. S. S. Mitropolitului Primat şi b) o acuzaţiune de nebunie religioasă, de râsvrătire împotriva autoritaţei civile şi eclesiastice, adusă de cătră Arhiereii Nifon Pioeşteanul, Nicodem Bâcăoanul şi Sofronie Craioveanul, Episcopului de Roman, Gherasim Safirim. Nu ştim ce va face Sf. Sinod in şedinţa de Vineri. Se aude că va începe cu judecata I. P. S. S. Mitropolitului Primat pentru capătul de acuzaţiune cel mai grav : herezia. Acest mod de procedare ar fi anticanonic, după cum anticanonică a fost şi hotârîrea de admitere a incidentului de Conexare. Căci hotărît, după canoane, Sf. Sinod nu poate judeca de o dată, nu poate pune pe picior de egalitate acuzaţiunea adusă I. P. S. S. Mitropolitului de cătră un Episcop pus sub acuzaţiune cu acuzaţiunea adusă Episcopului de cătră trei Arhierei neprihăniţi. In deosebire da judecăţile laice, judecăţile eclesiastice înainte de a se ocupa de fondul unei acuzaţiuni, au a examina ţelul acuzaţiunei şi persoana acuzatorului şi a da curs acestei acuzaţiuni întru cit ea nu merge împotriva intereselor superioare ale Bisericei şi ale Credinţei şi intrucit ea isvorăşte din mintea şi inima curată a acuzatorului. Aşa s’a apreciat de cătră Sinoadele ecumenice interesul superior al Bisericei, căci experienţa veacurilor a dovedit că nu sunt demnitari mai expuşi la clevetiri şi puhăniţi de cit Mitropoliţii şi Episcopii unei ţări. E interesant a cunoaşte, din acest punct de vedere dispoziţiuneie Canonului al 21 lea al Sinodului IV ecumenic. Iată ce zice acest canon : „De oarece mulţi voind a tulbura şi răsturna buna rînduială „bisericească plătiuesc, cu vrăjmaşească plăcere şi cu clevetiri oarecare, pricini asupra Episcopilor „celor ce economisesc Bisericele cu „scop de a mlnji pe Arhierei și de „a face turburâri Intre popoarele „pacinice, pentru aceia că nu fără „cercetare să se apropie prihăni„tori Episcopilor, nici tuturora să „li se dea voie a ridica prihăniri „asupra acelora ce administrează „bisericele, nici însă toţi să se oprească. „Daca cineva ar aduce asupra „Episcopului oarecare incusa, că „Episcopul ca om privat l’au asu„prit pe el şi nedreptate au suferit de la Episcop —pentru unele „ca aceste poate ori şi cine, fără „deosebire de religie şi stare, să „acuse pe Episcop, căci trebue în „tot chipul ca şi conştiinţa Episcopului sa fie liberă, şi a aceluia „carele se plinge pentru vatama„rea, ce i-au căşunat Episcopul, ca „să-şi afle satisfacţiune. „Iar dacă incasa ar fi bisericească, ce se aduce asupra Episcopului, atunci trebue să se examineze persoanele acuzatorilor ; că „mai întâi hereticilor să nu li se ierte a ridica asupra Episcopilor „incasa pentru lucruri bisericeşti, „nici celor ce se prefac ca mărturisesc credința ortodoxa, dar „s’au rupt de la ea, apoi nici ce„lor osîndiţi de cătră Biserică pentru oarecare delicte şi opriţi de „la ştiuta Comunecatura, fie dintre „preoţi, ori rumeni, până nu se vor „desbrăca de vinovăţia lor de mai „înainte ; aşijderea şi cei ce sunt „sub prihănire mai veche, nu pot „fi acuzatori de Episcopi, nici de „preoţi, pănă cînd nu se vor cu„răţi de vinovăţiile puse asupra lor; „iar cari nu sunt eretici, nici con„detunaţi bisericeşte ori politiceşte, „nici sunt lipsiţi de sflnta Comu„necâtura, aceia pot acuza pe Episcop la Sinodul Episcopilor de „Mitropolie. „Dacă acuzatorul nu „s’ar îndestula cu hotă„rîrea Sinodului, şi ar „nesui la împăratul, sau „ar molesta judecătoriile „civile, ori ar nesui la „un Sinod ecumenic, îşi „perde dreptul de a a„cuza, ca unul carele au „ocărit Canoanele şi au „vatamat buna rînduială „bisericească“. In f.-.ţa acestui canon atit de categoric, care nu face nici o distincţiune dacă persoana acuzatorului e un cleric sau un mirean, un înalt demnitar bisericesc sau un umil cîntăreţ, întrebăm cum e posibil ca Sfatul Sinod să amestece judecata acuzaţiunei adusă Episcopului de Roman cu acuzaţiunea adusă de acesta I. P. S. S. Mitropolitului Primat? Nu, canoniceşte vorbind nu e posibil. Nu era ertat Sfatului Sinod să conexeze ambele acuzaţiuni, înainte să fi examinat sorgintea şi ţelul lor , după cum nu e posibil ca Sinodul să proceadă la judecata vreunui cap de acuzaţiune ridicat de Episcopul de Roman care este decăzut din dreptul său de acuzaţiune pe baza canonului mai sus citat. II Episcopul de Roman e decăzut din dreptul său de acuzaţiune pe baza canonului mai sus citat şi anume pentru faptele următoare : 1 Episcopul de Roman „a preface a mărturisi credinţa ortodoxă“ cînd sub pretext de a apara Biserica ortodoxă a răsăritului anatematisează Corpurile legiuitoare şi Sfatul Sinod pentru votarea unei legi sinodale care e conformă cu organizarea multor biserici răsăritene şi corespunde dorinţelor exprimate în Divanul adhoc al Moldovei de Înalţi Erarhi ai Bisericeinoastre, de o autoritate canonică morală alta de cit acea a Episcopului de Roman. Iată numele acelor înalţi Erarchi cari in şedinţa Divanului adhoc al Moldovei de la 4 Noembrie 1857 cereau pentru buna organizare şi administrarea Bisericei noastre, „înfiinţatei unei autorităţi sinodale centrale „pentru trebile duhovniceşti, canonice şi „disciplinare, unde va fi reprezentată „preoţimea de mir a fiecărei Eparhii“... lată numele acelor mari Arhierei care In părerea Episcopului de Roman de sigur s’au făcut vinovaţi de herezie : 1. P. S. S. Nectarie, Episcop Sotiropoleog, P. S. S. Ghenadie Episcop Tripoleog, P. S. S. Filaret, Episcop Stavropoleog, F. S. S. Câtime Episcop Hareopoleog, P. Cuvioşia Sa Arhimandritul Neofit Scriban, P. Cuvioşia Sa Arhimandritul Melhisedec, Sf. Sa Economul Dimitrie Malcas. 1. P. S. S. Mitropolitul Primat Atanasie se găseşte In mingîitoarea tovărăşie a acestor mari şi înţelepţi Arhierei şi preoţi de mir. 2) Episcopul de Roman «preface credinţa ortodoxă» şi se face vinovat de ocară a canoanelor şi de vatamare a bunei rîndueli în Biserică“, cînd se ridica împotriva unei legi sinodale votate de suveranitatea naţională. Legea sinodală întru tot ce nu atinge partea dogmatică face parte integrantâ din dreptul canonic. Lăsăm cuvîntul in această privinţă lui G. Mârzescu, un profund cunoscător al dreptului canonic: „Constituanta din 1866 proclamînd principiul că toate puterile Statului emană „de la Naţiune a fost foarte prevăzătoare şi consecinţe cu ea însăşi cind ea „a zis că autoritatea sinodală va funcţiona «conform unei legi speciale». „Şi in adevăr, în guvernamîntul bisericei de răsărit, găsindu-se dispoziţiuni „canonice care nu mai pot sta în armonie cu principiile fundamentale pe care „stau clădite societăţile moderne, între „care principii, primul dintre toate, este „principiul suveranităţei naţionale, adică „principiul de secularizare.—Prima noastră Constituantă a avut grija de a stipula că această autoritate sinodală va „funcţiona, nu conform canoanelor, ci „conform unei legi speciale. „Cu alte vorbe, legea specială va ţinea „seamă de deosebirea fundamentală ce „se face între canoane, şi anume: Intre „canoanele cari impun bisericei creştine „o obligaţiune universală şi permanentă, „şi acele care nu cuprind decit dispoziţiuni locale şi transitorii. „Adevărul acesta îl vedem formal proclamat în compendiul de «Dreptul canonic» a lui Andrei Baron de Şaguna „arhiepiscop al Ardealului şi Mitropolit „al Românilor greco-răsăritani din Ungariea şi Ardeal, care la pag. 15 § 19 ne „zice, că , regulele şi orînduelile pe care „stăpînirea civilă le aduce în treburi bisericeşti care nu sunt dogmatice şi prin „cipali, cu ştirea şi previea ca înţelegere „a Ierarhiei sunt valide şi se consideră „de adminiculii Dreptului Canonic*. 3) Episcopul de Roman s’a adresat, împotriva dispoziţinelor precise ale canonului mai sus citat prin petiţie Suveranului ţârei, pentru a cere dreptatea şi prin petiţia cătră Ministrul de Culte —ambele petiţii depuse la sinod—«năzueşte» la judecarea autorităţilor civile ca şi la judecata unui sinod ecumenic. 4) Episcopul de Roman e pus sub acuzaţiune înaintea simţului Sinod pentru theomanie şi râsvrătire împotriva autorităţilor civile şi eclesiastice. Mai mult, Episcopul e pus sub acuzaţiune prin „Revista Bisericească“ de d. Oprea Demetrescu, fost profesor la Seminarul din Rimnicul-Vîlcea, de fapte de nebunie şi de amoralitate. Iată, în adevăr, ce putem extrage din «Revista Bisericească» de le 21 Mai 1911 : a) Cum s’a făcut călugăr. S’a vorbit de toată lumea şi însuşi Prea S. Episcop de Roman a spus despre sine că e bolnav. Boala aceasta e cronică şi veche, e incurabilă, şi pentru aceea bolnavul trebue pus numai decit la odihnă ca să se liniştească şi să se vindece, dacă va mai e chip de vindecare, iar de nu să piară întru pacatele sale şi să nu mai tulbure conştiinţele credincioşilor. Ca proba publicăm aici următoarele 2 acte cu ortografia lor proprie şi la urna lor un articol privitor la origina P. S. S. estras din ziarul «Vilcea» No. 1 anul 1910. Pre sanlie ei Seile Parentelui Episcopii alin Eparchieei Romnicu Nouulu severinu. Domnului Domnu Atanasiu Revenindu assupra a celloru coprense în prima-a mea petiţiune, data Présantie-ei Voastre anco din Luna-a aprilie aa anulu currente, viiu cu totu respeetulu a se înantâ actele necessarie pentru dobendirea celugerie-ei si quari suntu urmatoriele : Actu-Iu Muncipalitatiei Targu- Jiiului pren quare se constata etatea mea, starea civile si que sum feritu de ver que ostacle que dupo Lege m’ar popri, si. Actu-lu medicale pren quare se incredentiedia quo sufferu de ua maladia incurabile, si astu feliu fiendu îndeplinite querentie-le Legici si intentiune-a mea fiendu nes chambata si ferma a intrá qüatu mai currendu in viuetia-a monachale, assiediatu de s’ar poté chiaru la Santa-a Episcopia viiu, cu totu respectu lu a se rugă qua se bine-voiţi a solicita de la santrlu synodu votu-lu de adrnittere. Bene voiţi. Ve rogu- Pré Sânte Stepane a acceptă pre longo accesta a și assecutarea profundului meu respeciu. (ss) Ch. Saffirinu COPIE SCOASA DIN DOSARUL SF. SINOD PE ANUL 1872. Certificat Medical (pe coală de un leu) Subsemnatul doctor în medicină atest că d-l George Saffiri nu sufere de infirmitate nervoasă şi Theomanie de care prin toate stăruinţele neputindu-l vindeca ’l declar din parte-mi ca incurabil, drept care s’a liberat prezentul act după cererile repetate şi stăruitoare ce mi-a făcut. (ss) Dr. Frumuşanu. 1873 Oct. 11/23. (Dos. ses. de Toamnă 1873 fila 97). b) Cum s’a făcut profesor. „Catedra de morală de la seminarul de Rîmnic, devenind vacantă, s’a publicat concurs pentru ocuparea ei. S’a înscris la concurs Păun Ştefan ca absolvent al Seminarului Central şi Călugărul Gherasim Safirin, ca absolvent al Liceului din Craiova. Juri examinatori, ca Preşedinte a fost Ghenadie Enaceanu , iar membri d-l N. Miţulescu şi al 3-lea . . . La ziua fixată pentru ţinerea concursului, din membri s’a prezintat numai unul, din care cauză concursul s’a aminat. A doua zi, deşi concurenţii au fost prezenţi, a lipsit iar din membrii juriului şi s’a amînat pentru a 3-a zi, şi tot aşa şi mai înainte vre-o 10 zile, cînd se prezintă un membru al juriului, lipsea altul şi comisiunea nu se complectă O singură dată într’o zi concurentul Păun Ştefan, a venit mai tirziu şi atunci comisiunea s’a complectat îndată şi a ţinut concursul numai cu erodiaconul Gherasim Safirin. Afiind aceasta concurentele pindit şi nedreptăţit a protestat la Minister, care a ordonat ca să se ţină alt concurs la care să ia parte şi concurentul Păun Ştefan. Arhimandritul Enăceanu, în loc să urmeze Ord. Ministerului, a pus pe cine a voit a falsificat o petiţie iscălind la concurentul Păun Ştefan, prin care zicea că renunţă la concurs şi a recomandat o Ministerului , concurentul aflînd a mers în consiliul la Onor Minister şi a declar acest fal. Aşa dar Ierodiaconul Gherasim a luat catedra de morală de la Seminarul de Rîmnic, prin falsificare şi imoralitate. Persoanele , Enăceanu şi Safirin comiţîrui acest fals şi cu buna ştiinţă folo- I sindu-se de ei, nu aveau ei cunoştinţa I că faptul acesta era crimă pedepsita grav de lege ? Cum nu s’au femut de rigoarea legei ? Nu poate fi admis alt răspuns, de cit de știau tot, dar ie-a plăcut a fi infailibili. c) Ce a făcut ca director al Seminarului din Râmnicul Vilcea. In timpul administraţiei Seminarului de Râmnic, sub direcţiunea sa, s’a întins zgomotul că între elevii acestei şcoale se practică pederaşti», şi această nenorocită ştire s’a agravat mai muit că ea se petrecea într’un institut religios de sub administraţia unui Călugăr. Pe cât ştirea era atât de gravă şi infamă, pe atît că trebuia reprimată imediat, dar directorul nu lua nici o măsură. Faţă cu această purtare datoria mea de membru al corpului didactic al acestei şcoli mi-a impus pe aceia de a intra în cercetări. Am mers in internatul şcoalei unde cercetînd şi spionînd, am aflat de pe la băeţii interni, că cauza sgomotului era Popescu George, intern pedagog şi băiat de încredere al directorului, care eşia noaptea din internat, se ducea unde vrea şi se întorcea ciac vrea, fără să-l observe cineva, adeseori pleca însoţit cu alţi şcolari,am mai găsit pe la băeţi 2 bilete scandaloase, pe care la cercetarea din urmă le-am dat, d-lui Vite). Aflînd astea din internat de pe la elevi, a doua zi venind la clasă am cerut convocarea consiliului şcolar să-i arăt informaţiunile ce aflasem de la elevi. Directorul, aflind de cercetările mele din internat, a chemat pe unii din şcolari şi i-a invăţat să desminte, să retracteze tot ce mi-au spus mie. Chemînd pe director în consiliul profesoral, l-am întrebat pentru ce a învăţat şcolarii să nege şi să retracteze faptele ce-mi spusese şi pentru ce nu ea măsuri spre a se pedepsi acele fapte ? La aceste întrebări directorul a răspuns : "Jur pe darul şi preoţia mea că băeţii sunt nevinovaţi... Faţă cu acest jurnimat al Directorului nepreţins de nimeni mi-am adus aminte maxima : „acela care lesne se jură dovedeşte că este minciunos... Şi am conchis d’aici că în cauză nu erau numai şcolarii culpabili, ci şi Directorul, şi s’a decis a cere de la Onor. Minister o anchetă medicală, cu solicitarea cărei m’am angajat eii. Am rugat însă pe dl. Ministru ca persoanele ce vor ancheta să nu fie din R.Vilcea. In urma acestei anchete ministeriale s'a dovedit că directorul a tolerat și protejat pederastia între elevii din Seminar. A fost în anchetă dl. dr. Vitulenu