Mişcarea, iunie 1911 (Anul 3, nr. 116-138)

1911-06-01 / nr. 116

ANUL HL,No. 11.6 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) In ţară pe un an . . 20 lei Pe jumătate an . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate an ... 20 „ Pe trei luni . . . . 10 „ Preoţii şi invaţatorii rurali 50*/» I ri ti i în rufi — i ir UMiiiri ii uurrtr­ i iiiiurii ri iii TaTii i'iii Tiai ar vr ri T'Wiînni'nr r 'r m 8 ZIAR Wăk ’flOMAl» LIBER Aî. MERCURI 1 IUNIE 19ÎÎ 6 ANI rtnundiuri Comerciale In pagina Il-a 1. leu In pagina Ul-a 50 ban în pagina IV-a 40 ban SUB DIRECTIUNEA UflUl COMITET A PAI5E ZULU Mi ~ TELEFON 121 —— IN CHESTIA BISERICEASCA Sfîntul Sinod nu poate judeca pe I. P. S. S. Mitropolitul Primat, Atanasie Mir­o­lescu, întru cită vreme pir­a împo­triva I. P. S. Sale vine de la un Epis­­cop p­us sub acuzaţiunea positivă de ne­bunie religioasă şi răzvrătire împotriva autorităţilor civile şi eclesiastice. Sfintul Sinod înainte de a judeca fondul acu­zaţ­iun­ei, după canoane, are imperioasă obligaţiune de a examina persoana acuzatorului şi ţelul acuza­ţi­unei. Sfin­tul Sinod nu poate da curs acu­­zaţiunei unui Episcop care ab initio, in afară de Sfatul Sinod, se adresează Su­veranului ţarei, Regelui, pentru a ob­ţine dreptatea, ameninţă cu judecaţii autorităţilor civile şi năzueşte la sinoa­dele de peste graniţă. Un asemenea acuzator, după canoane, e considerat ca „ocăritor al canoanelor „şi vătămător de buna rînduială bise­ricească“. Scandalul bisericesc, provocat de ig­nobilul Episcop al Romanului, alimentat de ziarele iudeilor şi ateilor, precum „Adevărul“ şi „Facla", cu inconştientul concurs al diletantului canonist Const. Dissescu, continua a fi la ordinea zilei, spre marea satisfacţiune a vrăjmaşilor credinţei noastre şi neamului nostru. Acest scandal face, obiectul tuturor preocupărilor, tuturor discuţiunelor şi tu­turor... soluţiunelor celor mai curioase. In lumea clericilor ca şi în lumea lai­cilor ; In rindurile preoţilor de mir ca şi In tagma călugărilor; in saloanele bo­­erilor mari, ca şi în localurile publice de toate patentele; in liceele de baeţi ca şi în pensionatele de domnişoare; in toate grupurile din Piaţa Un­irei, de la Tuifli sau de aiurea... şi ce e mai trist: în cercul liberilor cugetători, in cercul ca­tolicilor ca şi în cercul protestanţilor, în comunitatea iudeilor ca şi in­secta sco­­piţilor, o singură chestie se discută cu aprindere : Cine este vitrovoitul ? I. P. S. S. Mitropolitul Primat al ţărei, sau Vlădica de la Roman ? Pe cine va caterisi Vineri Sino­dul ? Pe unul sau pe celălalt ? Aceasta e chestiunea care agită as­tăzi spiritele, aceasta e chestiunea ce ne propunem să lămurim profanilor credin­cioşi ridicind vălul care acopere miste­rul acuzaţiunelor şi judecăţilor biseri­ceşti. * * * O primă chestiune ce imperios se pu­ne a fi stabilită e următoarea : Ce este chemat Sf-tul Sinod să judece ? Ce trebue să judece Sf-tul Sinod după canoane in limine litis, înainte de a aborda fondul procesului ? Sf-tul Sinod, in ultima şedinţa, unul a admis incidentul de anexare, ne-a aratat lămu­rit că este sesizat de două acuzaţiuni : a) o acuzaţiune de herozie şi imoralita­te adusă de Episcopul de Roman I. P. S. S. Mitropolitului Primat şi b) o acu­zaţiune de nebunie religioasă, de râsvră­­tire împotriva autoritaţei civile şi ecle­­siastice, adusă de cătră Arhiereii Nifon Pioeşteanul, Nicodem Bâcăoanul şi So­­fronie­ Craioveanul, Episcopului de Ro­man, Gherasim Safirim. Nu ştim ce va face Sf. Sinod in şe­dinţa de Vineri. Se aude că va începe cu judecata I. P. S. S. Mitropolitului Pri­mat pentru capătul de acuzaţiune cel mai grav : herezia. Acest mod de pro­cedare ar fi anticanonic, după cum anti­­canonică a fost şi hotârîr­ea de admitere a incidentului de Conexare. Căci hotărît, după canoane, Sf. Sinod nu poate judeca de o dată, nu poate pune pe picior de egalitate acuzaţiunea adusă I. P. S. S. Mitropolitului de cătră un Episcop pus sub acuzaţiune cu acuzaţiunea adusă E­piscopului de cătră trei Arhierei nepri­hăniţi. In deosebire da judecăţile laice, jude­căţile eclesiastice înainte de a se ocupa de fondul unei acuzaţiuni, au a examina ţelul acu­zaţiunei şi persoana acuzato­rului şi a da curs acestei acuzaţiuni în­tru cit ea nu merge împotriva interese­­lor superioare ale Bisericei şi ale Cre­dinţei şi intru­cit ea isvorăşte din min­tea şi inima curată a acuzatorului. Aşa s’a apreciat de cătră Sinoadele ecume­nice interesul superior al Bisericei, căci experienţa veacurilor a dovedit că nu sunt demnitari mai expuşi la clevetiri şi puhăniţi de cit Mitropoliţii şi Episcopii unei ţări. E interesant a cunoaşte, din acest punct de vedere dispoziţiuneie Canonu­lui al 21 lea al Sinodului IV ecumenic. Iată ce zice acest canon : „De oare­ce mulţi voind a tul­­­bura şi răsturna buna rînduială „bisericească plătiuesc, cu vrăjma­­­şească plăcere şi cu clevetiri oa­­­re­care, pricini asupra Episcopilor „celor ce economisesc Bisericele cu „scop de a mlnji pe Arhierei și de „a face turburâri Intre popoarele „pacinice, pentru aceia că nu fără „cercetare să se apropie prihăni­­„tori Episcopilor, nici tuturora să „li se dea voie a ridica prihăniri „asupra acelora ce administrează „bisericele, nici însă toţi să se o­­­prească. „Daca cineva ar aduce asupra „Episcopului oarecare incusa, că „Episcopul ca om privat l’au asu­­„prit pe el şi nedreptate au sufe­­­rit de la Episcop —pentru unele „ca aceste poate ori şi cine, fără „deosebire de religie şi stare, să „acuse pe Episcop, căci trebue în „tot chipul ca şi conştiinţa Episco­pului sa fie liberă, şi a aceluia „carele se plinge pentru vatama­­„rea, ce i-au căşunat Episcopul, ca „să-şi afle satisfacţiune. „Iar dacă incasa ar fi bisericea­scă, ce se aduce asupra Episco­pului, atunci trebue să se exami­­­neze persoanele acuzatorilor ; că „mai întâi hereticilor să nu li se ierte a ridica asupra Episcopilor „incasa pentru lucruri bisericeşti, „nici celor ce se prefac ca măr­turisesc credința ortodoxa, dar „s’au rupt de la ea, apoi nici ce­­„lor osîndiţi de cătră Biserică pen­­­tru oarecare delicte şi opriţi de „la ştiuta Comunecatura, fie dintre „preoţi, ori rumeni, până nu se vor „desbrăca de vinovăţia lor de mai „înainte ; aşijderea şi cei ce sunt „sub prihănire mai veche, nu pot „fi acuzatori de Episcopi, nici­­ de „preoţi, pănă cînd nu se vor cu­­„răţi de vinovăţiile puse asupra lor; „iar cari nu sunt­ eretici, nici con­­„detunaţi bisericeşte ori politiceşte, „nici sunt lipsiţi de sflnta Comu­­„necâtura, aceia pot acuza pe E­­piscop la Sinodul Episcopilor de „Mitropolie. „Dacă acuzatorul nu „s’ar îndestula cu hotă­­„rîrea Sinodului, şi ar „nesui la împăratul, sau „ar molesta judecătoriile „civile, ori ar nesui la „un Sinod ecumenic, îşi „perde dreptul de a a­­„cuza, ca unul carele au „ocărit Canoanele şi au „vatamat buna rînduială „bisericească“. In f.-.ţa acestui canon atit de catego­ric, care nu face nici o distincţiune dacă persoana acuzatorului e un cleric sau un mirean, un înalt demnitar bisericesc sau un umil cîntăreţ, întrebăm cum e posibil ca Sfatul Sinod să amestece ju­decata acuzaţiunei adusă Episcopului de Roman cu acuzaţiunea adusă de acesta I. P. S. S. Mitropolitului Primat? Nu, canoniceşte vorbind nu e posibil. Nu era ertat Sfatului Sinod să conexeze ambele acuzaţiuni, înainte să fi examinat sorgintea şi ţelul lor , după cum nu e posibil ca Sinodul să proceadă la jude­cata vreunui cap de acuzaţiune ridicat de Episcopul de Roman care este decă­zut din dreptul său de acuzaţiune pe baza canonului mai sus citat. II Episcopul de Roman e decăzut din dreptul său de acuzaţiune pe baza ca­nonului mai sus citat şi anume pentru faptele următoare : 1­ Episcopul de Roman „a preface a mărturisi credinţa ortodoxă“ cînd sub pretext de a apara Biserica ortodoxă a răsăritului anatematisează Corpurile le­giuitoare şi Sfatul Sinod pentru votarea unei legi sinodale care e conformă cu organizarea multor biserici răsăritene şi corespunde dorinţelor expri­mate în Divanul adhoc al Moldo­vei de Înalţi Erarhi ai Bisericei­­noastre, de o autoritate canonică morală alta de cit acea a Episco­pului de Roman. Iată numele acelor înalţi Erarchi cari in şedinţa Divanului adhoc al Moldovei de la 4 Noembrie 1857 cereau pentru buna organizare şi administrarea Bisericei noastre,­ „înfiin­ţatei unei autorităţi sinodale centrale „pentru trebile duhovniceşti, canonice şi „disciplinare, unde va fi reprezentată „preoţimea de mir a fiecărei Eparhii“... lată numele acelor mari Arhierei care In părerea Episcopului de Roman de sigur s’au făcut vinovaţi de herezie : 1. P. S. S. Nectarie, Episcop So­­tiropoleog, P. S. S. Ghenadie E­­piscop Tripoleog, P. S. S. Filaret, Episcop Stavropoleog, F. S. S. Câ­time Episcop Hareopoleog, P. Cu­­vioşia Sa Arhimandritul Neofit Scriban, P. Cuvioşia Sa Arhiman­dritul Melhisedec, Sf. Sa Econo­mul Dimitrie Malcas. 1. P. S. S. Mitropolitul Primat Atana­­sie se găseşte In m­ingîitoarea tovărăşie a acestor mari şi înţelepţi Arhierei şi preoţi de mir. 2) Episcopul de Roman «preface cre­dinţa ortodoxă» şi se face vinovat de ocară a canoanelor şi de vatamare a bunei rîndueli în Biserică“, cînd se ri­dica împotriva unei le­gi sinodale votate de suveranitatea naţională. Legea sinodală întru tot ce nu atinge partea dogmatică face parte integrantâ din dreptul canonic. Lăsăm cuvîntul in această privinţă lui G. Mârzescu, un profund cunoscător al dreptului canonic: „Constituanta din 1866 proclamînd prin­cipiul că toate puterile Statului emană „de la Naţiune a fost foarte­ prevăză­­­toare şi consecinţe cu ea însăşi cind ea „a zis că autoritatea sinodală va func­ţiona «conform unei legi speciale». „Şi in adevăr, în guvernamîntul bise­­­ricei de răsărit, găsindu-se dispoziţiuni „canonice care nu mai pot sta în armo­­­nie cu principiile fundamentale pe care „stau clădite societăţile moderne, între „care principii, primul dintre toate, este „principiul suveranităţei naţionale, adică „principiul de secularizare.—Prima noas­­­tră Constituantă a avut grija de a sti­­­pula că această autoritate sinodală va „funcţiona, nu conform canoanelor, ci „conform unei legi speciale. „Cu alte vorbe, legea specială va ţinea „seamă de deosebirea fundamentală ce „se face între canoane, şi anume: Intre „canoanele cari impun bisericei creştine „o obligaţiune universală şi permanentă, „şi acele care nu cuprind de­cit dispo­­­ziţiuni locale şi transitorii. „Adevărul acesta îl vedem formal pro­clamat în compendiul de «Dreptul ca­nonic» a lui Andrei Baron de Şaguna „arhiepiscop al Ardealului şi Mitropolit „al Românilor greco-răsăritani din Unga­­­riea şi Ardeal, care la pag. 15 § 19 ne „zice, că , regulele şi orînduelile pe care „stăpînirea civilă le aduce în treburi bi­sericeşti care nu sunt dogmatice şi prin­ „cipali, cu ştirea şi previea ca înţelegere „a Ierarhiei sunt valide şi se consideră „de adminiculii Dreptului Canonic*. 3) Episcopul de Roman s’a adresat, împotriva d­ispoziţinelor precise ale canonului mai sus citat prin petiţie Su­veranului ţârei, pentru a cere drepta­tea şi prin petiţia cătră Ministrul de Culte —ambele petiţii depuse la sinod—«nă­zueşte» la judecarea autorităţilor civile ca şi la judecata unui sinod ecumenic. 4) Episcopul de Roman e pus sub a­­cuzaţiune înaintea simţului Sinod pentru theomanie şi râsvrătire împotriva auto­rităţilor civile şi eclesiastice. Mai mult, Episcopul e pus sub acuza­ţiune prin „Revista Bisericească“ de d. Oprea Demetrescu, fost profesor la Se­minarul din Rimnicul-Vîlcea, de fapte de nebunie şi de amoralitate. Iată, în adevăr, ce putem extrage din «Revista Bisericească» de le 21 Mai 1911 : a) Cum s’a făcut călugăr. S’a vorbit de toată lumea şi însuşi Prea S. Episcop de Roman a spus des­pre sine că e bolnav. Boala aceasta e cronică şi veche, e incurabilă, şi pentru aceea bolnavul tre­bue pus numai de­cit la odihnă ca să se liniştească şi să se vindece, dacă va mai e chip de vindecare, iar de nu să piară întru pacatele sale şi să nu mai tulbure conştiinţele credincioşilor. Ca proba publicăm aici următoarele 2 acte cu ortografia lor proprie şi la urna lor un articol privitor la origina P. S. S. estras din ziarul «Vilcea» No. 1 anul 1910. Pre sanlie ei Seile Parentelui Epis­copii a­lin Eparchieei Romnicu Nouulu severinu. Domnului Domnu Atanasiu Revenindu assupra­ a celloru co­­prense în prima-a mea petiţiune, data Pré­santie-ei Voastre anco din Luna-a aprilie aa anulu cu­rrente, viiu cu totu respeetu­lu a se înantâ acte­le necessarie pen­tru dobendirea celugerie-ei si quari suntu urmatorie­le : Actu-Iu Muncipalitati­ei Targu- Jiiului pren quare se constata e­­tate­a mea, stare­a civile si que sum feritu de ver­ que ostacle que dupo Lege m’ar popri, si. Actu-lu medicale pren quare se incredentiedia quo sufferu de ua maladia incurabile, si astu feliu fiendu îndeplinite querentie-le Legi­ci si intentiune-a mea fiendu nes­­ chambata si ferma a intrá qüatu mai currendu in viuetia-a mona­­chale, assiediatu de s’ar poté chia­­ru la Santa-a Episcopia viiu, cu totu respectu­ lu a se rugă qua se bine-voiţi a solicita de la santrlu synodu votu-lu de adrnittere. Bene voiţi. Ve rogu- Pré Sânte Stepane a acceptă pre longo acces­­ta­ a și assecutare­a profundului meu respeciu. (ss) Ch. Saffirinu COPIE SCOASA DIN DOSARUL SF. SI­NOD PE ANUL 1872. Certificat Medical (pe coală de un leu) Subsemnatul doctor în medicină atest că d-l George Saffiri nu su­fere de infirmitate nervoasă şi Theomanie de care prin toate stă­ruinţele neputindu-l vindeca ’l dec­lar din parte-mi ca incurabil, drept care­­ s’a liberat prezentul act după cererile repetate şi stă­ruitoare ce mi-a făcut. (ss) Dr. Frumuşanu. 1873 Oct. 11/23. (Dos. ses. de Toamnă 1873 fila 97). b) Cum s’a făcut profesor. „Catedra de morală de la seminarul de Rîmnic, devenind vacantă, s’a publi­cat concurs pentru ocuparea ei. S’a în­scris la concurs Păun Ştefan ca absol­vent al Seminarului Central şi Călugă­rul Gherasim Safirin, ca absolvent al Li­ceului din Craiova. Juri examinatori, ca Preşedinte a fost Ghenadie Enaceanu , iar membri d-l N. Miţulescu şi al 3-lea . . . La ziua fixată pentru ţinerea concur­sului, din membri s’a prezintat numai unul, din care cauză concursul s’a am­i­­nat. A doua zi, deşi concurenţii au fost prezenţi, a lipsit iar din membrii juriu­lui şi s’a amînat pentru a 3-a zi, şi tot aşa şi mai înainte vre-o 10 zile, cînd se prezintă un membru al juriului, lipsea altul şi comisiunea nu se complectă O singură dată într’o zi concurentul Păun Ştefan, a venit mai tirziu şi atunci comisiunea s’a complectat îndată şi a ţinut concursul numai cu erodiaconul Gherasim Safirin. Afiind aceasta concurentele pindit şi nedreptăţit a protestat la Minister, care a ordonat ca să se ţină alt concurs la care să ia parte şi concurentul Păun Ştefan. Arhimandritul Enăceanu, în loc să ur­meze Ord. Ministerului, a pus pe cine a voit a falsificat o petiţie iscălind la concurentul Păun Ştefan, prin care zi­cea că renunţă la concurs şi a reco­mandat o Ministerului , concurentul a­­flînd a mers în consiliul la Onor Mi­nister şi a declar acest fa­l. Aşa dar Ierodiaconul Gherasim a luat catedra de morală de la Seminarul de Rîmnic, prin falsificare şi imoralitate. Persoanele , Enăceanu şi Safirin com­i­­ţîrui acest fals şi cu buna ştiinţă folo- I sindu-se de ei, nu aveau ei cunoştinţa I că faptul acesta era crimă pedepsita grav de lege ? Cu­m nu s’au fem­ut de ri­goarea legei ? Nu poate fi admis alt răs­puns, de cit de știau tot, dar ie-a plă­cut a fi infailibili. c) Ce a făcut ca director al Semina­rului din Râmnicul Vilcea. In timpul administraţiei Seminarului de Râmnic, sub direcţiunea sa, s’a în­tins zgomotul că între elevii acestei şcoale se practică pederaşti», şi această nenorocită ştire s’a agravat mai muit că ea se petrecea într’un institut reli­gios de sub administraţia unui Călugăr. Pe cât ştirea era atât de gravă şi in­famă, pe atît că trebuia reprimată ime­diat, dar directorul nu lua nici o mă­sură. Faţă cu această purtare datoria mea de membru al corpului didactic al aces­­tei şcoli mi-a impus pe aceia de a intra în cercetări. Am mers in internatul şcoalei unde cercetînd şi spionînd, am aflat de pe la băeţii interni, că cauza sgomotului era Popescu George, intern pedagog şi bă­iat de încredere al directorului, care e­­şia noaptea din internat, se ducea unde vrea şi se întorcea ciac vrea, fără să-l observe cineva, adeseori pleca însoţit cu alţi şcolari,­­am mai găsit pe la bă­­eţi 2 bilete scandaloase, pe care la cer­cetarea din urmă le-am dat, d-lui Vite). Aflînd a­­stea din internat de pe la elevi, a doua zi venind la clasă am ce­rut convocarea consiliului şcolar să-i a­­răt informaţiunile ce aflasem de la elevi. Directorul, aflind de cercetările mele din internat, a chemat pe unii din şco­lari şi i-a invăţat să desm­inte, să re­­tracteze tot ce mi-au spus mie. Chemînd pe director în consiliul pro­fesoral, l-am­ întrebat pentru ce a învă­ţat şcolarii să nege şi să retracteze fap­tele ce-mi spusese şi pentru ce nu ea măsuri spre a se pedepsi acele fapte ? La aceste întrebări directorul a răs­puns : "Jur pe darul şi preoţia mea că băe­ţii sunt nevinovaţi... Faţă cu acest jurnimat al Directoru­lui nepreţins de nimeni mi-am adus a­­minte maxima : „acela care lesne se jură dovedeşte că este minciunos... Şi am conchis d’aici că în cauză nu erau numai şcolarii culpabili, ci şi Direc­torul, şi s’a decis a cere de la Onor. Minister o anchetă medicală, cu solici­tarea cărei m’am angajat eii. Am rugat însă pe dl. Ministru ca per­soanele ce vor ancheta să nu fie din R.­Vilcea. In urma acestei anchete ministeriale s'a dovedit că directorul a tolerat și protejat pederastia între elevii din Se­minar. A fost în anchetă dl. dr. Vitu­lenu

Next