Mişcarea, septembrie 1911 (Anul 3, nr. 190-214)
1911-09-01 / nr. 190
ANUL III -No. 190 ABONAMENTE In tară pe un an . . 20 lei Pe jumătate au . . . 10 „ Pe trei luni .... 5 „ In străinătate pe un an 40 lei Pe jumătate au ... 20 „ Pe trei luni .... 10 „ Preoţii şi învăţătorii rurali 50% Redacţia şi administraţia Iaşi, Strada Păcurari 3. (Saloanele Clubului Liberal) JOUI 1 SEPTEMBRIE 1911 SUB DIRECȚIUNEA VflUI COMITET APABS 3KM.NS4' Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1. leu Linia în pagina Ill-a 60 bani Linia in pagina IV-a 40 bani * — TELEFON 121 — 2BXJV& RAŢIONAL " V " /.O1.X Ni sa adus la cunoştinţă că pe domeniul Ţibăneşti proprietatea primului ministru s’a petrecut un fapt de o extremă gravitate. Un funcţionar al proprietăţei a maltratat pe un muncitor agricol. Transportată la spitel, după trei zile, victima încetează din viaţă. Autorităţile rămîn nepăsătoare şi încearcă a cocoloşi faptul, însă în cele din urmă cedează revoltei ţăranilor şi hotărăsc autopsia care stabileşte că moartea a fost provocată de o meningită. Alarmaţi de gravitatea faptului, un redactor al nostru a fost însărcinat cu facerea unei anchete la Ţibăneşti. In rîndurile ce urmează cetitorii vor găsi amănunte extrem de interesante asupra celor petrecute pe moşia primului ministru. Ţibăneşti ! Iată un nume care de treizeci anisună mereu în urechile tuturor şi care s’a popularizat chiar, de el fiind legată personalitatea unui fruntaş al ţărei, d. P. P. Carp. Pe aceste plaiuri ale Ţibăneştilor C. C. Petrache şi-a trăit anii’ cei mai frumoşi ai vieţei sale, aci şi-a găsit aliniarea necazurilor şi refugiul supărărilor... politice. Dar in această patriarhie a junimismului puţini muritori au avut fericirea să le calce piciorul. Izolată într-o înfundătură a judeţului Vaslui, la o depărtare de trei ore de gara Buhăeşti şi o oră jumătate de tirgul Negreşti, această localitate nu poate fi vizitată decit doar de invitaţii castelanului, ia vînatorile ce le organizează în frumoşii codri ce-o împrejmuesc şi care astăzi au devenit proprietate Fischeriască. C. C. Petrache a dat în exploatare vastele păduri ale Ţibăneştilor, lui Mochi Fischer. Este un amănunt necesar în expunerea faptelor şi a lucrurilor ce vor forma obiectul acestui articol. Zicem că numai invitaţilor, deoarece nici situaţia topografică a Ţibăneştilor nu îngădue oricui a vizita acest domeniu şi mai cu seamă dificultăţile drumului care e aproape cu desăvîrşire impracticabil. Intr’un „faiton al curţei“ tras de cîţiva cai poate mai poţi străbate aceste locuri, dar înainte de a te decide să-l faci în condiţiuni obicinuite, trebue să ţi aranjezi afacerile pe mai multe săptămini, sau chiar să-ţi faci şi testamentul dacă eşti om prevăzător, căci după o ploaie de cîteva ceasuri Ţibaneştii devin o localitate izolată de restul lumei. Dar vremurile au început a se schimba. La orizont s’a ivit o rază de lumină, o rază de speranţă pentru oropsiţii care halăduesc prin aceste meleaguri ale ţinutului Vaslui. C. C. Petrache, excelenţa de la Ţibăneşti, a devenit excelenţă la Bucureşti şi odată cu acest eveniment important, au început a răsări, ca din pământ, movilele de piatră ce stau înşirate pe drumul ce duce la moşia primului ministru. I se construeşte o şosea şi lucrările începute continuă cu o activitate febrilă. Dl. P. P. Carp trebuie să fie cel întâi recunoscător d-lui ministru al lucrărilor publice care fără proverbiala «petiţiune acoperită de mai multe sute de iscălituri», a avut buna voinţă să dispună construirea acestei şosele... In astfel de condiţiuni, nu este clar uşor ca să renunţi la confortul oraşului şi să faci o «călătorie de plăcere la Ţibăneşti».* Se va întreba însă cititorul, ce-a îndemnat pe autorul acestor rînduri să facă o asemenea călătorie ? In vremurile în care trăim, în mijlocul frămîntărilor de îndreptare socială, de reforme şi de principii, nimic nu era mai atractiv pentru un ziarist doritor de cunoştinţi şi setos de pilde, decit să viziteze un domeniu vestit aparţinând unuia din cei mai mari proprietari ai ţarei şi mai ales cind el este primul ministru. Ochiul lui ar fi fost alintat de privelişti incîntătoare, iar sufletul lui alimentat de sensaţii noi, învăţăminte înălţătoare, pe care le-ar fi împărtăşit prin mijloacele ce-i stau la îndămina, miilor de cetitori, miilor de cetăţeni ai acestei ţări, pentru ca pilda cea bună să fie cunoscută şi imitată. Ei bine, trebuie să mărturisesc că nu acesta a fost motivul care mi-a îndreptat gîndul şi apoi paşii spre Ţibăneşti. Un motiv mult mai serios, mult mai grav, dar care mi-a dat prilej să constat lucruri extraordinare pe care le voi reda în rîndurle ce urmează, cu titlu de document, lăsînd pe sama altora sarcina comentariilor ce comportă fapelă povîslită. Spre Ţibăneşti Ni se adusese la cunoştinţă printr’o împrejurare cu totul fericită, că pe moşia primului ministru s’a săvîrşit un fapt extraordinar : un funcţionar al său ar fi aplicat cîteva lovituri unui muncitor agricol şi acesta, după cîteva zile de suferinţă în spital, a încetat din viaţă. Faptul în banalitatea lui avea însă o notă de extremă gravitate : funcţionarul îşi continuă nesuparat ocupaţiunile iar crima a fost îndesită. Cu primul tren ne-am transportat în gara Buhăeşti şi de aci cu o trăsură trasă de doi telegari moldoveneşti, în trei ore am fost la poalele dealului pe care este înşirat cel mai sărăcăcios şi mai mizerabil sat din Moldova, Ţibaneştii. Un jandarm sprijinit de „Poarta Ţarinei" se uită cu priviri scrutătoare la noi şi din ţinuta lui am dedus că primul ministru a sosit, sau că este aşteptat. Era în exerciţiul funcţiunei.... Dar cu cit urcăm spinarea dealului pe care este aşezat satul, cu atît ni se pare că birjarul a minţit spunîndu-ne că ne aflăm in Ţibăneşti. Priveliştea înspăimintător de mizerabilă ce oferea ochilor cele cîteva cocioabe tupilate, neîmprejmuite, neîngrijite, care se perdeau pe jumătate în adincul pămîntului, nu ne îngăduia să credem că suntem pe faimosul domeniu al Ţibăneştilor, începuse a se înopta. Ne retragem într’o circiumă pentru a căuta ceva deals mincărei şi mai ales pentru a ne putea pune în contact cu vre-un ţăran în scopul obţinerei unor amănunte preţioase a crima ce se săvlrşise. In sat nu era posibil, deoarece representanţii autorităţilor şi mai ales jandarmii nu ne scapau unmoment din vedere. Alături de masa noastră se aşează un ţaran. Fără a pierde vremea intrăm în vorbă cu el. Discuţiunea se învîrti asupra chestiunilor ce poate privi pe un muncitor de pămint şi la întrebarea noastră dacă sunt şi muncitori streini de localitate, ţăranul ne răspunde că’* mumei streini. Pentru ce ţaranii din localitate nu lucrează pe moşia botrească, vom arata în altă parte. Continuînd tovarăşul nostru de discuţie adaogă oftînd : Au venit bieţii oameni din toate părţile, dar unii se întorc pe la casele lor, iar altora le rămin ciolanele pe aici. Iată pe un biet flăcău, român de ai noştri din Bucovina i-am înmormîntat luni. Moartea lui Ţariuc Am înţeles că ţăranul este în posesiunea tuturor amănuntelor ce ne interesa şi profitind de întunericul nopţii, l’am rugat să ne însoţească un sat pentru a găsi o locuinţă să ne odihnim. Mergînd agale ţaranul se încălzeşte la vorbă şi ne povesteşte faptele cum s’au petrecut. Printre numeroşii muncitori aduşi din alte părţi se află şi vreo 40 de romîni bucovineni. Patru dintre aceştia, între care şi flăcăii Vasile Ţariuc, lucrau la plugul cu aburi. In una din zile mecanicul Rinder, un vechi slujbaş al d-lui Petre Carp, care şi-a făcut o faimă din brutalitatea să, nemulţumit de o greşală a lui Vasile Ţariuc ia la tatac, maltratîndu-l în mod îngrozitor. Muncitorii ceilalţi, îngroziţi de bestialitatea neamţului, au privit cu mînele încrucişate la săvîrşirea acestei barbarii, deoarece Rinder este omul boerului“ şi nu îndrăsnea nimeni să i se împotrivească. Ridicat pe braţe de tovarăşii de muncă, flăcăul Ţariuc a fost transportat la dispensar, unde D-rul Calciu i-a dat îngrijirile necesare. După trei zile Ţariuc încetează din viaţă. Aceasta s’a petrecut Sîmbata trecuta, acum două săptamini. Cu toate ca faptul se săvirşise sub ochii autorităţilor, acestea nu s’au alarmat deloc. Nici o cercetare, nici cel puţin un simu-lacru de anchetă, nimic !... Această nepăsare provoacă o adevarata revolta în rîndurile ţăranilor şi mai cu seama a tovarăşilor lui Ţabiuc din Bucovina. Văzînd nepăsarea autorităţilor, taranii se duc la în corpore la primărie şi cer să se facă cercetare, ei avînd convingerea că moartea flăcăului Vasile Ţariuc a provenit din bataie. Primarul comunei, un anume Săăvescu, care este în acelaşi timp şi comptabilul moşiei d lui Carp, a încercat sa potolească revolta sufletească a ţăranilor şi sa-i intimideze sa se astîmpere. Taranii obţin autopsia. Aceştia insa deveneau tot mai dîrzi şi sfidînd dubla autoritate a d-lui Săvescu, i-au declarat hotărît ca nu vor lasa să se facă înmormîntarea cadavrului, pînă nu va veni procurorul. Două zile au stăruit ţărani în cererea lor, dar autoritatea locală care de fapt este simbriaşa d-lui Carp,nu mai voia cu nici un chip să faca cel puţin un simulacru de cercetări. Ce se petrece la Tibinesti ___________________ • % mzmEma Un muncitor bătut de un funcţionar al d-lui Carp. (Muncitorul moare de meningită. Impasibilitatea autorităților. Ancheta noastră. Plugul cu aburi condus de raecanicul Rinder, unde s'a comis maltratarea. Castelanul. La mașina.