Mişcarea, martie 1912 (Anul 4, nr. 48-71)
1912-03-01 / nr. 48
ANUL IT No. 48 Redacţia şi Administrația Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an.....................20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 50 °10 CONVOCARE Dnii membri ai clubului naţional liberal din localitate sunt rugaţi a se întruni, în localul clubului, Joi 1 Martie, ora 4 luni p.m.pentru a se consfătui şi hotărî asupra participărei la marea întrunire publică ce partidul naţional liberal şi partidul conservator-democrat vor ţine în Bucureşti Duminică 4 Mart. GUVERNUL NERUŞINARE! —--------mm-—---- In afară de consideraţiunile de ordin politic, este foarte interesantă psichologia pur omenească a guvernului actual. Avem la cârmă un guvern boeresc, un guvern al elitei ereditare. La această specie socială—nobleţă boerească—există un sentiment care a fost întotdeauna cultivat, un sentiment care a format esenţa sufletească şi superioritatea morală a elitei ereditare, sentimentul onoarei şi al demnităţei. Un reprezentant al acestei elite, dacă avea alte pretenţiuni, avea întotdeauna pretenţia că e om de onoare, om care îşi respectă demnitatea, sau pe româneşte, că e om cu obrazul subţire. Guvernul boeresc de astăzi desminte şi această tradiţie atât de scumpă elitei de sânge. Nici odată un guvern nu a fost mai crud pălmuit şi cu toate aceste guvernul n’a dat nici un semn de protestare. Nici odată un guvern n’a fost expus la umilinţi mai ucigătoare şi cu toate acestea sângele nobleţei nu s’a revoltat. Nici odată guvernul nu a căutat să se menţină prin mijloace mai incorecte şi mai nedemne şi cu toate acestea nici simţul onoarei, nici simţul demnităţei nu l’au reţinut, nu l-au trezit din inconştienţa cu care luneca pe povârnişul umilinţei şi al degradărei politice. Guvernarea de un an a cl-nului Carp este tragedia necinstei, a decadenţei şi a neruşinărei politice. Guvernul a deschis chestiunea tramvailor ca mijloc de şantajare a partidului liberal. Inămolit de la început în propriile-i infamii, guvernul boerilor cu obraz subţire s-a scoborât la umilinţa de a cerşi o transacţie şi guvernul boerilor cerşetori a fost respins. A fost pălmuit apoi, în aceiaşi chestie, de sentinţa Tribunalului, dar guvernul boeresc încasează palma cu rezignare şi cu sânge rece. Guvernul a deschis în urmă chestia represiunei din 1907 şi un comunicat al Coroanei aplică o lovitură drastică pe acelaş obraz boeresc. Guvernul a tăcut şi a înghiţit, iar astăzi în plinăîntrunire publică declară că nu va mai sufla un cuvânt în chestia pretinselor «orori inutile». Un alt guvern n’ar mai fi râmas o clipă la cârma ţârei ; guvernul boerilor cu obraz subţire rezistă şi sine cu rezignare de martir calvarul celor mai singeroase umilinţi. Guvernul a deschis procesul Băncei Naţionale, despre care a spus că e cea mai vastă escrocherie a secolului. Un nou comunicat al Coroanei a aplicat o nouă palmă pe obrazul boerilor din guvern. Boerii au tăcut şi au înghiţit. Dar culmea umilinţei şi a neruşinărei o găsim în retragerea proectului de reformă administrativă un proect pe care de 40 de ani dl. Carp îl studiază şi ţara îl aşteaptă, un proect care constituia unicul ideal politic care ţinea în jurul d-lui Carp pe amicii sei devotaţi şi care legitima existenţa grupărei junimiste. Acum trei ani dl. Carp spunea că atunci când un parlament conservator te va împotrivi acestui proect, ori va pleca d-sa, ori va pleca el. Proectul d-lui Carp a fost respins de ţara întreagă, a fost respins de parlament, a fost respins de coroană şi dl. Carp se opreşte la o formulă care înseamnă decapitarea sa politică : amână proectul pentru ca să mai fie studiat! Capitulează înaintea ţarei, capitulează înaintea Coroanei, capitulează înaintea propriului său partid şi cu toate acestea dl. Carp nu simte nevoia sufletească de a răspunde la această ploaie de lovituri şi de umilităţi printr’un gest de demnitate şi politică omenească. D. Carp îşi pleacă grumazul, încasează umilinţele şi merge înainte. Cu tactica neruşinărei guvernul îşi va putea prelungi existenţa cu câteva zile, dar rămâne guvernul celei mai cinice neruşinări şi al celor mai sângeroase umilinţe. SINODUL CONTRA GUVERNULUI Dl C. Arion care a trimbiţat prin toate ziarele guvernamentale că a aplanat cu desăvârşire conflictul bisericesc şi că a readus liniştea şi pacea în Biserică—d-sa, care a tulburat picmnicul locaş al Bisericei—a primit ieri o lecţie din partea Si nodului care se restrânge şi asupra întregului guvern. Urmând să se aleagă cei nouă clerici, dintre cari ministrul de culte urmează a desemna trei arhierei în locurile vacante, guvernul prin d-nii C. Arion şi N. Filipescu, a impus Sinodului pe cine trebuie să aleagă. Guvernul a făcut presiuni şi a vrut să ordone şi să dicteze în Sinod, după cum fac miniştrii la departamentele lor. Or împotriva acestei incalificabile atitudini s’au rădicat membrii Sinodului, cari alegând alţi candidaţi decât pe acei impuşi de guvern, au dat un vot de blama-lui Arion şi întregului guvern. Dl Nicu Filipescu care a venit la Sinod să insiste pentru alegerea candidaţilor fixaţi de guvern, a devenit furios aflând rezultatul votului dar n’a mai avut încotro. Membrii Sinodului s’au pronunţat — şi enervarea d-lui Filipescu era tardivă. Sinodul, prin votul de ieri, a dat o lovitură guvernului, care ne dispensează de orice comentarii. BLQK-NOTES Pateuri adevărate Ziarul „Seara“ vorbind de ambele întruniri ţinute Duminică la Bucureşti, spune că opoziţia a oferit «pateuri de carton». Cu alte cuvinte că la întrunirea guvernamentală s- a oferit „pateuri adevărate“ şi fireşte, ceva băuturică... Tactul 4 a lui Lahovary Tot un ziar guvernamental recunoaşte că dl. Lahovary a dat, ieri la Cameră, dovadă de mult tact politic, păstrând în discursul ceva rostit, în discuţia legei bunurilor de mână moartă, «o notă împăciuitoare». De unde rezultă înc’odată.... armonia din guvern !... Magistratura d-lui Cantacuzino Dl. ministru al justiţiei şi-a pus în gînd să-şi bată joc şi de Consiliul superior al magistratură. A plănuit să-şi introducă protejaţii în magistratură fără avizul Consiliului şi chiar în contra avizurilor date anterior. Toată lumea ştie acum că d. ministru a depus alaltăieri un proect de lege prin care, între altele, înfiinţează încă 4 locuri de consilieri de Curte. Nimeni nu ştie, însă, dedesubtul acestor creări de locuri. Scopul urmărit este următorul: In aceste locuri vor fi numiţi actualii inspectori judecătoreşti, iar de la 1 Aprilie vor fi trecuţi la Curţile de Apel ca consilieri şi cei ce vor fi numiţi acum din nou inspectori judecătoreşti, dându-li-se şi delegaţie de inspectori. Care e, însă, secretul acestei procedări, care în realitate este o manoperă, o tragere pe sfoară a Consiliului superior al magistraturei? Iată-l: Pentru ca cineva să fie numit consilier la Curte, trebue să aibă avizul favorabil al Consiliului superior al magistraturei, pentru primire în magistratură. Spre a fi numit apoi într’un anume loc, trebue ca consiliul să-l recomande pentru acel loc. Ca un inspector judecătoresc, însă, să fie trecut consilier la Curte, nu mai e nevoie de acest aviz. Scopul urmărit acum de domnul Mişu Cantacuzino prin crearea acestor noi locuri, este ca să numească inspectori judecătoreşti, între alţii, şi pe dl. Gr. Săvescu, fost director al închisorilor, în privința căruia consiliul superior a dat un aviz defavorabil, cu ocazia cererei sale de a trece în magistratură. Credem a şti, însă, că această manoperă a d-lui Mişu Cantacuzino a fost descoperită de consiliul superior şi că chiar la prima şedinţă se va da o lovitură ministrului, dacă va îndrăzni să încerce a sfeterisi un aviz al consiliului în ce priveşte pe acest protejat al său. Este de demnitatea consiliului, de altfel, de a nu se lăsa înşelat și astfel tratat de un ministru inconștient, care crede că magistratura poate fi împănată cu orice creaturi ale oricărui politician fără scrupul. 5 1 Zache Ionescu despre situaţia politică Un ziar de seară publică un interview cu d. Take Ionescu asupra situaţiei politice în urma întrunirilor de Duminică. Şeful conservatorilor-democraţi, declară fără cea mai mică edutare că situaţia guvernului este atăt de rea încât însăşi oratorii de la «Eforie» au recunoscut-o. Declaraţiile d-lui Marghiloman mai ales în chestia evenimentelor de la 1907, probează cu prisosinţă că guvernul s'a declarat învins şi pe această chestie, asupra căreia opoziţia îl somase cu o săptămână înainte să se explice în mod categoric. O altă înfrâingere este faptul că oratorii guvernamentali de data asta s'au ferit să mai atace justiţia care dăduse în procesul tramvaielor o sentinţă favorabilă opoziţiei. Înfrângere dar pe toată linia. D. Take Ionescu, crede în fine că întrunirea guvernamentală de la «Eforie» constitue încă o greşală, deoarece nu se adună lumea la o întrunire publică pentru a-i face cunoscut capitularea unui guvern care ezită totuşi de a de la putere cu toate că vede bine că nu mai are nimic de aşteptat. PERSONALITATEA DOMNULUI CARP — In teorie şi î n practică — Am reprodus ieri, după „Viitorul“ amănunte interesante din regimul asanărei, în cari eroii principali sunt d-nii P. P. Carp senior şi d. Gr. P. Carp junior. Primul ministru, în jurul căruia se crease o legendă, apare încă odată ca un mare farsor al ţării, care după ce a terminat conflictele cu ţara a intrat în conflict cu propria sa personalitate. Departe de a fi acel „homo novus“ eternul „şef“ al gugumanilor rămâne ceia ce a fost: un autocrat invincibil, un om de o duplicitate exemplară şi un ironist al propriei sale mentalităţi. Aşa îl cunoaştem de ani de zile, aşa l’am văzut în politica sa de înalt idealism şi aşa îl vedem şi acum, când ţara a încăput pe mâinele excelenţei sale. Exemplul cel mai caracteristic al duplicităţii sale l’am avut cu faimoasa operă de descentralizare, în care partea idealistă nu este decât o amară satirizare a părţei reale, vorbim de contradicţia isbitoare dintre expunerea de motive şi proectul de lege al reformei administrative. A mai remas din legenda d-lui Carp acea cinste exemplară de care nimeni n’a vrut să se atingă. A remas onestitatea primului ministru, care se discută acuma, în urma actelor de les-onestitate săvârşite de d. Carp. Dl Carp nu este macar omul cuvântului — căci conform cu ferma declaraţiune ce a făcut-o, d-sa ar fi trebuit să se retragă de la guvern din moment ce a retras proectul reformei administrative. D-l Carp n’a făcut acest lucru, fiindcă d-sa nu este omul cuvântului în viaţa politică, după cum nu-i un erou al cinstei în viaţa publică. JOI 1 MARTIE 1912 MU lipsim uimi SUB DIRECȚIUNEA NLH COMITET APARE ZILNIC _ Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. TELEFON 121 == In această din urmă direcţiune d. Carp a dat dovezi palpabile de necinste : afacerea cu „Durneştii“, raporturile cu tot neamul Fischereştilor, şi împământenirile acestora în bloc. La toate aceste dovezi de cinste mai adăugim refuzul d-lui Carp de a se supune legilor — cum e cazul cu islazurile de care am vorbit ieri — şi cum e sinecura ce s-a creat d-lui Gr. P. Carp, fiul mezin al excelenţei sale, căruia, după dorinţa expresă a primului ministru, consiliul judeţian de Ilfov i-a dat un salar lunar de 500 lei pentru simplul titlu de „şef de birou“ la acea prefectură. Toate aceste fapte ne arată că unul este d. P. P. Carp în teorie — și altul în practică. Ştreangul! — Fantezie critică — II După ce sfârşi acest mic discurs, eloquentul măgar aştepta un răspuns tot atât de grav, căci voia probabil să mă omoare cu viguroasa sa polemică. înţelegând aceasta, îi răspunsei, cu toată gravitatea cuvenită, cam acestea: — O, măgarule, care pui atâta talent de expunere în slujba unor gânduri atât de înalte, încep să te admir. Semenii tăi te-au cunoscut mai bine, căci tu meriţi calificativul dat de ei. O, măgarule, tu eşti într’adevăr un măgar mare! Permite-mi însă să mai cuget asupra înţeleptelor tale cuvinte şi dă-mi răgaz până mă vei sili să mă omor. Fii generos şi taci. Cu aceste cuvinte mă îndepărtai de el, ducând povara tuturor îndoielilor în sufletu-mi, şi venii la tine, o luminatule Glykion, ca să caut în comoara înţelepciunii tale sentinţa asupra existenţii mele. Ce sfat îmi dai ? Glykion fu şi el destul de mirat, pentru un filosof, de aventura mea, dar pare că el avea de mai înainte un respuns pregătit, căci, fără nici o sforţare, îmi spuse multe lucruri cuminţi, luminate de acel zâmbet prietenos şi îngăduitor, cu care privia întotdeauna părerile celor neînţelegători şi celor de rea credință—căci pentru el micul discurs al măgarului părea că merită un răspuns. — O, tinere, începu Glykion sculându-se de pe pat și măsurând cu pași mari odaia, pentru ca să complecteze prin libertatea gestului ceea ce mi s’ar părea neîndestulător în vorbire-i. — O, tinere, lasă la o parte uimirea şi tulburarea şi caută să pătrunzi abstracţiunile mele. Extravagantul personagiu cu care ai avut prilejul rar de a schimba păreri, pentru mine aceia ce barbarul Carlyle numeşte un „representativ“. El nu e o simplă unitate întâmplătoare, ci e un tip -o unitate multiplă, pentru înţelegerea căruia nu e suficientă o analiză individuală restrânsă ci e nevoe de o anchetă mai vastă şi mai îndepărtată în timp. Voi, românii mi-aţi fost totdeauna simpatiei pentru uşurinţa spiritului vostru şi pentru tranzanta nostră naivitate ; de aceia m’am ocupat de voi. A fost in viaţa voastră ;»eu.m vre-o 60 de ani o. epocă ce se poate asemăna dinţi*’tm anumit punct devedere cu epoca de astăzi. Pe atunci era o fierbere neobişnuită de sentimente şi de idei, produs şi cauză ai aspiraţiuniior noastre revoluţionare; o ferbere în care ca să eşi deasupra, n aveai decât să fii cât mai în nota predominată a vremii, să atingi cu o mână inexpertă câteva strune prea cunoscute şi semenii unor asemenea producători, de aceiaşi valoare cu ei, se grăbeai să aplaude pe un nou artist. Astfel se erediau gloriile trecătoare aleepocei, care s’ar fi compromisCu desăvârşire fără intervenţie viguroasă a celui mai important dintre criticii voştri literari, a criticului Titu Maiorescu. Ani întregi el a lovit în coteriile de admiraţie mutuală şi în favoriţii lor şi-a izbutit să cureţe ogorul lifcerilor române de buraeni, pentru ca să poată înflori aceia ce numiţi cu plăcerei acum literatura clasicilor voştri. Mai târziu a venit Gherea care însă n’a putut avea aceiaşi influenţă din cauză că criticei sale îi lipsea un ideal, cam greu de introdus în metoda sociologică-marxistă pe care a întrebuinţat’o ; totuşi Gherea este un critic literar în toată accepţia cuvântului. Dintre cei ce au urmat şi au avut o influenţă mai interesantă pot săţi notez pe Iorga—în jurul căruia s’au alcătuit curând bisericuţe, şi bisericuţile distrug în mod fatal spiritul critic—și pe