Mişcarea, martie 1912 (Anul 4, nr. 48-71)

1912-03-01 / nr. 48

ANUL IT No. 48 Redacţia şi­ Administrația Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal A­BON­AMENTE In ţară pe un an.....................20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 50 °10 CONVOCARE D­nii membri ai clubului naţional liberal din localitate sunt rugaţi a se întruni, în localul clubului, Joi 1 Martie, ora 4 luni p.m.pentru a se consfătui şi hotărî asupra partici­­părei la marea în­trunire publică ce partidul naţional liberal şi par­tidul conservator-democrat vor ţi­ne în Bucureşti Duminică 4 Mart. GUVERNUL NERUŞINARE! —--------mm-—----­ In afară de consideraţiunile de ordin politic, este foarte intere­santă psichologia pur omenească a guvernului actual. Avem la cârmă un guvern boe­­resc, un guvern al elitei eredita­re. La această specie socială—no­bleţă boerească—există un senti­ment care a fost întotdeauna cul­tivat, un sentiment care a format esenţa sufletească şi superiorita­tea morală a elitei ereditare, sen­timentul onoarei şi al demnităţei. Un reprezentant al acestei elite, dacă avea alte pretenţiuni, avea întotdeauna pretenţia că e om de onoare, om care îşi respectă dem­nitatea, sau pe româneşte, că e om cu obrazul subţire. Guvernul boeresc de astăzi des­­minte şi această tradiţie atât de scumpă elitei de sânge. Nici oda­tă un guvern nu a fost mai crud pălmuit şi cu toate aceste guver­nul n’a dat nici un semn de pro­testare. Nici odată un guvern n’a fost expus la umilinţi mai ucigă­toare şi cu toate acestea sângele nobleţei nu s’a revoltat. Nici oda­tă guvernul nu a căutat să se menţină prin mijloace mai in­corecte şi mai nedemne şi cu toa­te acestea nici simţul onoarei, nici simţul demnităţei nu l’au reţinut, nu l-au trezit d­in inconştienţa cu care luneca pe povârnişul umilin­ţei şi al degradărei politice. Guvernarea de un an a cl-nului Carp este tragedia necinstei, a decadenţei şi a neruşinărei poli­tice. Guvernul a deschis chestiunea tramvailor ca mijloc de şantajare a partidului liberal. Inămolit de la început în propriile-i infamii, guvernul boerilor cu obraz subţi­re s-a scoborât la umilinţa de a cerşi o transacţie şi guvernul boe­rilor cerşetori a fost respins. A fost pălmuit apoi, în aceiaşi ches­tie, de sentinţa Tribunalului, dar guvernul boeresc încasează palma cu rezignare şi cu sânge rece. Guvernul a deschis în urmă chestia represiunei din 1907 şi un comunicat al Coroanei aplică o lovitură drastică pe acelaş obraz boeresc. Guvernul a tăcut şi a în­ghiţit, iar astăzi în plină­­întruni­re publică declară că nu va mai sufla un cuvânt în chestia pre­tinselor «orori inutile». Un alt guvern n’ar mai fi râ­­mas o clipă la cârma ţârei ; gu­vernul boerilor cu obraz subţire rezistă şi sine cu rezignare de martir calvarul celor mai singe­­roase umilinţi. Guvernul a deschis procesul Băncei Naţionale, despre care a spus că e cea mai vastă escroche­rie a secolului. Un nou comunicat al Coroanei a aplicat o nouă palmă pe obra­zul boerilor din guvern. Boerii au tăcut şi au înghiţit. Dar culmea umilinţei şi a neru­şinărei o găsim în retragerea pro­­ectului de reformă administrativă un proect pe care de 40 de ani dl. Carp îl studiază şi ţara îl aşteaptă, un proect care consti­tuia unicul ideal politic care ţi­nea în jurul d-lui Carp pe amicii sei devotaţi şi care legitima exis­tenţa grupărei junimiste. Acum trei ani dl. Carp spunea că a­­tunci când un parlament conser­vator te va împotrivi acestui pro­ect, ori va pleca d-sa, ori va ple­ca el. Proectul d-lui Carp a fost res­pins de ţara întreagă, a fost res­pins de parlament, a fost respins de coroană şi dl. Carp se opreşte la o formulă care înseamnă deca­­pitarea sa politică : amână proec­tul pentru ca să mai fie studiat! Capitulează înaintea ţarei, capi­tulează înaintea Coroanei, capitu­lează înaintea propriului său par­tid şi cu toate acestea dl. Carp nu simte nevoia sufletească de a răspunde la această ploaie de lo­vituri şi de umilităţi printr’un gest de demnitate şi politică ome­nească. D. Carp îşi pleacă grumazul, încasează umilinţele şi merge îna­inte. Cu tactica neruşinărei guvernul îşi va putea prelungi existenţa cu câte­va zile, dar rămâne guvernul celei mai cinice neruşinări şi al celor mai sângeroase umilinţe. SINODUL CONTRA GUVERNULUI Dl C. Arion care a trimbiţat prin toate ziarele guvernamentale că a aplanat cu de­săvârşire conflictul bisericesc şi că a re­adus liniştea şi pacea în Biserică—d-sa, care a tulburat picmnicul locaş al Biseri­­cei—a primit ieri o lecţie din partea Si­ nodului care se restrânge şi asupra în­tregului guvern. Urmând să se aleagă cei nouă clerici, dintre cari ministrul de culte urmează a desemna trei arhierei în locurile vacante, guvernul prin d-nii C. Arion şi N. Filipes­­cu, a impus Sinodului pe cine trebuie să aleagă. Guvernul a făcut presiuni şi a vrut să ordone şi să dicteze în Sinod, după cum fac miniştrii la departamente­le lor. Or împotriva acestei incalificabile ati­tudini s’au rădicat membrii Sinodului, cari alegând alţi candidaţi de­cât pe acei im­puşi de guvern, au dat un vot de blam­a-lui Arion şi întregului guvern. Dl Nicu Filipescu care a venit la Sinod să insiste pentru alegerea candidaţilor fixaţi de guvern, a devenit furios aflând rezultatul votului dar n’a mai avut înco­­tr­o. Membrii Sinodului s’au pronunţat — şi enervarea d-lui Filipescu era tardivă. Sinodul, prin votul de ieri, a dat o lo­vitură guvernului, care ne dispensează de ori­ce comentarii. BLQK-NOTES Pateuri adevărate Ziarul „Seara“ vorbind de ambele în­truniri ţinute Duminică la Bucureşti, spune că opoziţia a oferit «pateuri de carton». Cu alte cuvinte că la întrunirea guver­namentală s- a oferit „pateuri adevărate“ şi fireşte, ceva băuturică... Tactul 4 a lui Lahovary Tot un ziar guvernamental recunoaşte că dl. Lahovary a dat, ieri la Cameră, dovadă de mult tact politic, păstrând în discursul ce­va rostit, în discuţia legei bunurilor de mână moartă, «o notă îm­păciuitoare». De unde rezultă înc’odată.... armonia din guvern !... Magistratura d-lui Cantacuzino Dl. ministru al justiţiei şi-a pus în gînd să-şi bată joc şi de Consiliul superior al magistratură. A plănuit să-şi introducă protejaţii în magistratură fără avizul Con­siliului şi chiar în contra avizurilor date anterior. Toată lumea ştie acum că d. ministru a depus alaltăieri un proect de lege prin care, între altele, înfiinţează încă 4 locuri de consilieri de Curte. Nimeni nu ştie, însă, dedesubtul acestor creări de locuri. Scopul urmărit este următorul: In aceste locuri vor fi numiţi actualii inspectori ju­decătoreşti, iar de la 1 Aprilie vor fi tre­cuţi la Curţile de Apel ca consilieri şi cei ce vor fi numiţi acum din nou inspec­tori judecătoreşti, dându-li-se şi delegaţie de inspectori. Care e, însă, secretul ace­stei procedări, care în realitate este o manoperă, o tragere pe sfoară a Consi­liului superior al magistraturei? Iată-l: Pentru ca cine­va să fie numit consi­lier la Curte, trebue să aibă avizul fa­vorabil al Consiliului superior al magis­traturei­, pentru primire în magistratură. Spre a fi numit apoi într’un anume loc, trebue ca consiliul să-l recomande pen­tru acel loc. Ca un inspector judecăto­resc, însă, să fie trecut consilier la Curte, nu mai e nevoie de acest aviz. Scopul ur­mărit acum de domnul Mişu Cantacuzino prin crearea acestor noi locuri, este ca să numească inspectori judecătoreşti, în­tre alţii, şi pe dl. Gr. Săvescu, fost di­rector al închisorilor, în privința căruia consiliul superior a dat un aviz defavo­rabil, cu ocazia cererei sale de a trece în magistratură. Credem a şti, însă, că această mano­peră a d-lui Mişu Cantacuzino a fost des­coperită de consiliul superior şi că chiar la prima şedinţă se va da o lovitură mi­nistrului, dacă va îndrăzni să încerce a sfeterisi un aviz al consiliului în ce pri­veşte pe acest protejat al său. Este de demnitatea consiliului, de alt­fel, de a nu se lăsa înşelat și astfel tra­tat de un ministru inconștient, care cre­de că m­agistratura poate fi împănată cu ori­ce creaturi­ ale ori­cărui politician fă­ră scrupul. 5­ 1 Zache Ionescu despre situaţia politică Un ziar de seară publică un in­terview cu d. Take Ionescu asupra situaţiei politice în urma întrunirilor de Duminică. Şeful conservatorilor-democraţi, de­clară fără cea mai mică edutare că situaţia guvernului este atăt de rea încât însăşi oratorii de la «Eforie» au recunoscut-o. Declaraţiile d-lui Marghiloman mai ales în chestia evenimentelor de la 1907, probează cu prisosinţă că gu­vernul s'a declarat învins şi pe a­­ceastă chestie, asupra căreia opoziţia îl somase cu o săptămână înainte să se explice în mod categoric. O altă înfrâingere este faptul că o­­ratorii guvernamentali de data asta s'au ferit să mai atace justiţia care dăduse în procesul tramvaielor o sen­tinţă favorabilă opoziţiei. Înfrângere dar pe toată linia. D. Take Ionescu, crede în fine că întrunirea guvernamentală de la «E­­forie» constitue încă o greşală, de­oa­rece nu se adună lumea la o întru­nire publică pentru a-i face cunoscut capitularea unui guvern care ezită totuşi de a de la putere cu toate că vede bine că nu mai are nimic de aşteptat. PERSONALITATEA DOMNULUI CARP — In teorie şi î n practică — Am reprodus ieri, după „Viitorul“ a­­mănunte interesante din regimul asană­­rei, în cari eroii principali sunt d-nii P. P. Carp senior şi d. Gr. P. Carp junior. Primul ministru, în jurul căruia se crease o legendă, apare încă odată ca un mare farsor al ţării, care după­ ce a terminat conflictele cu ţara a intrat în conflict cu propria sa personalitate. Departe de a fi acel „homo novus“ eternul „şef“ al gugumanilor rămâne ce­­ia­ ce a fost: un autocrat invincibil, un om de o duplicitate exemplară şi un ironist al propriei sale mentalităţi. Aşa îl cu­noaştem de ani de zile, aşa l’am văzut în politica sa de înalt idealism şi aşa îl vedem şi acum, când ţara a încăput pe mâinele excelenţei sale. Exemplul cel mai caracteristic al du­plicităţii sale l’am avut cu faimoasa o­­peră de descentralizare, în care partea i­­dealistă nu este de­cât o amară satiri­zare a părţei reale, vorbim de contra­dicţia isbitoare dintre expunerea de mo­tive şi proectul de lege al reformei ad­ministrative. A mai remas din legenda d-lui Carp acea cinste exemplară de care nimeni n’a vrut să se atingă. A remas onestita­tea primului ministru, care se discută a­­cuma, în urma actelor de les-onestitate săvârşite de d. Carp. Dl Carp nu este macar omul cuvân­tului — căci conform cu ferma declara­­ţiune ce a făcut-o, d-sa ar fi trebuit să se retragă de la guvern din moment ce a retras proectul reformei administrative. D-l Carp n’a făcut acest lucru, fiind­că d-sa nu este omul cuvântului în viaţa politică, după cum nu-i un erou al cins­tei în viaţa publică. JOI 1 MARTIE 1912 MU lipsim uimi SUB DIRECȚIUNEA NLH COMITET APARE ZILNIC _ A­nun­ciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. TELEFON 121 == In această din urmă direcţiune d. Carp a dat dovezi palpabile de necinste : a­­facerea cu „Durneştii“, raporturile cu tot neamul Fischereştilor, şi împământenirile acestora în bloc. La toate aceste dovezi de cinste mai adăugim refuzul d-lui Carp de a se supune legilor — cum e cazul cu islazurile de care am vorbit ieri — şi cum e sinecura ce s-a creat d-lui Gr. P. Carp, fiul mezin al excelenţei sale, că­ruia, după dorinţa expresă a primului ministru, consiliul judeţian de Ilfov i-a dat un salar lunar de 500 lei pentru sim­plul titlu de „şef de birou“ la acea pre­fectură. Toate aceste fapte ne arată că unul este d. P. P. Carp în teorie — și altul în practică. Ştreangul! — Fantezie critică — II După ce sfârşi acest mic discurs, elo­­quentul măgar aştepta un răspuns tot a­­tât de grav, căci voia probabil să mă o­­moare cu viguroasa sa polemică. înţele­gând aceasta, îi răspunsei, cu toată gra­vitatea cuvenită, cam acestea: — O, măgarule, care pui atâta talent de expunere în slujba unor gânduri atât de înalte, încep să te admir. Semenii tăi te-au cunoscut mai bine, căci tu meriţi calificativul dat de ei. O, măgarule, tu eşti într’adevăr un măgar mare! Permi­­te-mi însă să mai cuget asupra înţelep­telor tale cuvinte şi dă-mi răgaz până mă vei sili să mă omor. Fii generos şi taci. Cu aceste cuvinte mă îndepărtai de el, ducând povara tuturor îndoielilor în su­­fletu-mi, şi venii la tine, o luminatule Glykion, ca să caut în comoara înţelep­ciunii tale sentinţa asupra existenţii me­le. Ce sfat îmi dai ? Glykion fu şi el destul de mirat, pen­tru un filosof, de aventura mea, dar pa­­re că el avea de mai înainte un respuns pregătit, căci, fără nici o sforţare, îmi spuse multe lucruri cuminţi, luminate de acel zâmbet prietenos şi îngăduitor, cu care privia în­totdeauna părerile celor neînţelegători şi celor de rea credință—­­căci pentru el micul discurs al măgaru­lui părea că merită un răspuns. — O, tinere, începu Glykion sculân­­du-se de pe pat și măsurând cu pași mari odaia, pentru ca să complecteze prin libertatea gestului ceea ce mi s’ar părea neîndestulător în vorbire-i. — O, tinere, lasă la o parte uimirea şi tulburarea şi caută să pătrunzi abstracţiunile mele. Extravagantul personagiu cu care ai avut prilejul rar de a schimba păreri,­­ pentru mine aceia ce barbarul Carlyle numeşte un „representativ“. El nu e o simplă unitate întâmplătoare, ci e un tip -o unitate multiplă, pentru înţelegerea că­ruia nu e suficientă o analiză individuală restrânsă ci e nevoe de o anchetă mai vastă şi mai îndepărtată în timp. Voi, românii mi-aţi fost totdeauna simpatiei pentru uşurinţa spiritului vostru şi pen­tru tranzanta nostră naivitate ; de aceia m’am ocupat de voi. A fost in viaţa voastră ;»eu.m vre-o 60 de ani o. epocă ce se poate asemăna dinţi*’tm anumit punct de­­v­edere cu epoca de astăzi. Pe atunci era o fierbere neobişnuită de sentimente şi de idei, produs şi cauză ai aspiraţiuniior noastre revoluţionare; o ferbere în care ca să eşi deasupra, n a­­veai de­cât să fii cât mai în nota predo­minată a vremii, să atingi cu o mână inexpertă câteva str­une prea cunoscute şi semenii unor asemenea producători, de aceiaşi valoare cu ei, se grăbeai­ să aplaude pe un nou artist. Astfel se ered­iau gloriile trecătoare ale­­epocei, care s’ar fi compromis­­Cu desăvârşire fără in­tervenţie viguroasă a celui mai important dintre criticii voştri literari, a criticului Titu Maiorescu. Ani întregi el a lovit în coteriile de admiraţie mutuală şi în favo­riţii lor şi-a izbutit să cureţe ogorul li­­fcerilor române de buraeni, pentru ca să poată înflori aceia ce numiţi cu plăcerei acum literatura clasicilor voştri. Mai târ­ziu a venit Gherea care însă n’a putut avea aceiaşi influenţă din cauză că criti­cei sale îi lipsea un ideal, cam greu de introdus în metoda sociologică-marxistă pe care a întrebuinţat’o ; totuşi Gherea este un critic literar în toată accepţia cu­vântului. Dintre cei ce au urmat şi au avut o influenţă mai interesantă pot săţi notez pe Iorga—în jurul căruia s’au al­cătuit curând bisericuţe, şi bisericuţile distrug în mod fatal spiritul critic—și pe

Next