Mişcarea, aprilie 1912 (Anul 4, nr. 72-95)

1912-04-01 / nr. 72

ANUL IT No. 72 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal A­BON­AMENT­E I la ţară pe un an.....................20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi învăţătorii rurali . 50% CEI TREI VINOVAŢI Pentru ce-au fost isgoniţi d-nii Carp, Marghiloman şi Filipescu Vinovaţii şi-au primit pedeapsa. D-nii Carp, Marghiloman şi Fili­pescu nu au căzut pe chestii de principii, n’au căzut din cauza lipsei de încredere a parlamentu­lui, ci au căzu­t ca nişte vinovaţi. Căderea lor e o pedeapsă. D. Carp a ridicat fierul roş, d. Marghiloman a inventat afacerea tramvailor, iar d. Filipescu a a­­runcat acuzaţiuni nesăbuite împo­triva Băncei Naţionale şi a redes­chis chestia ororilor inutile. Trini­tatea aceasta odioasă îşi primeşte astăzi pedeapsa. Şi pedeapsa este crudă: trini­tatea Carp, Filipescu, Marghilo­man, a fost gonită sub oprobiul întregei opinii publice. D. Carp, ca prim-ministru spu­nea : «Vă rog să credeţi—spune d-nul Carp—că lupta care se dă astăzi nu este o luptă a partidului con­servator în contra partidului libe­ral ci este lupta conştiinţei publi­ce contra unui atac de spoliaţi­­une îndrăzneaţă care tinde a se înmulţi». «Ce este afacerea tramvaelor? se întreba tot atunci d. Carp . A­­facerea tramvaelor este o afacere patriotică. Care sunt semnele ca­racteristice ale unei afaceri pa­triotice ? Caracteristica este : vă vii cu un capital cât mai mic în­­tr’o afacere în care nu este nici un risc şi să ai câştiguri cât de mari şi importante». «Dar acum ? continua d. Carp. Acum fierul roşu. «Domnii mei, e o primejdie pe care v-o semnala, e o primejdie atunci când partidele politice nu caută să se întărească prin idei, prin convicţiuni dar caută să se întărească prin afaceri». Iată pentru ce a trbuit să se ducă d. P. P. Carp! A trebuit să se ducă pentru că nu putea fi permis primului ministru al ţărei să arunce calomnia cea mai odi­oasă împotriva unui partid de gu­vernământ şi încă a unui partid de a cărui desvoltare este legată însăşi desvoltarea Statului nos­tru. Calomniatorul trebuia să plece şi a plecat! Al doilea pedepsit este d. Mar­ghiloman, care a plecat pentru că şi-a închipuit, în inconştienţa şi îngâmfarea lui, că-şi poate bate joc de legi şi de justiţie. Pentru că a îndrăznit să arăte, atât în faţa parlamentului cât şi în faţa cetăţenilor, că societatea comuna­lă a tramvailor nu este de­cât o «afacere» liberă; pentru că a spri­jinit pe Allard în potriva intere­selor româneşti; pentru că, în sfâr­şit, în toată acţiunea sa de dis­trugere n’a fost inspirat de­cât de un josnic simţimânt de ura împotriva partidului liberal şi de dispreţ faţă de iniţiativa româ­nească. Al treilea vinovat este d. Nicu Filipescu, care spunea la Dacia: „Venind la liberali— scrie „E­­poca“ — d. Filipescu accentuiază că Banca Naţională e cea mai mare escrocherie a secolului XIX“. „Arată în ce constă operaţiile „Bancei Naţionale“ cum ea nu riscă nimic. Vorbeşte de ridicarea extraordinară a acţiunilor Băncei Naţionale şi dovedeşte că câştigu­rile jocului de căluşei sunt mai mici de­cât acelea ale Băncei Naţionale. „Nu există în România de­cât un tripou, cel mai vast tripou, avantagiat de Stat şi acesta e Banca Naţională“. „Arată cum această Bancă se amestecă in politică, fiind un in­strument al partidului liberal. Ministrul care işi uită de înal­tele lui răspunderi până într’atâta in­cât să calomnieze cu cea din urmă neruşinare, instituţia de care e legat însuşi creditul ţării, nu putea să necinstească mai mult Banca ministerială şi a fost deci trimis să se liniştească şi să se reculeagă. In aceiaşi întrunire d. Filipescu a mai făcut şi alte declaraţii, pe cari le reproducem tot după „E­­poca“. „D. Filipescu spune că partidul liberal e tot­deauna gata de a re­prima când e la putere. In timpul răscoalelor a stat la spatele ţăranilor. Atunci d. Haret împărţea în întrunirile de la Obor broşuri incendiare. Liberalii au spus apoi că ei vor reprima răs­coalele în mod paşnic şi pe­ urmă văzurăm cum, prin ce mijloace, au potolit răscoalele. Nici un ofiţer nu e vinovat, ei n’au făcut de­cât să execute or­­dinile“. Ministrul care nu se sfia—ast­fel—să primească punctul de ve­dere al d-lui Miile şi să încerce în mod atât de mizerabil, să a­­runce asupra guvernului, care a restabilit pacea socială şi a dat ţării reformele agrare, josnica în­vinuire de aţâţător şi de asasin, acest ministru nu putea să mai aibă în mâinele sale o parte din puterea executivă şi, de aceea, a trebuit să plece. Iată cum au plecat şi pentru ce au plecat cei trei vinovaţi. Dreptatea a treptuit să triumfe şi vinovaţii să-şi primească pe­deapsa. , Guvernul Maiorescu, în afară că este o înjghebare şubredă, nu poate restabili raporturile normale în ţară, fiind­că în mare parte miniştrii actualului cabinet au fost colaboratorii operei de distrugere so­cială a d-lui Carp. Atât dl. Maiorescu, actualul preşedin­te al consiliului, dl. Arion actual mini­stru de interne precum şi d-nii M. Can­­tacuzino, I. Neniţescu şi I. Lahovary au colaborat la opera de distracţie socială a guvernului Carp-Marghiloman-Filipescu, în­cât astă­zi, în guvernul actual, ei n’ar mai putea aduce acea operă de împăci­uire pe care o anunţa noul guvern. Atuncea rămâne ca această operă de „reparaţie socială“ să fie realizată de cele trei elemente nouă culese de dl. Marghi­loman şi cari sunt d-nii Th­. Rosetti, E. Pangratti şi generalul Argetoianu. Toată înalta raţiune de stat, restabilirea rapor­turilor normale şi realizarea operei de împăciuire rămâne deci în seama acestor trei noui miniştri cari alcătuiesc „guver­nul nou“ şi cari aduc acea „ramură de măslin“ pe care a anunţat-o unul dintre actualii miniştri. Prin urmare „guvernul Maiorescu“ este un guvern vechiu şi un guvern nou. Vechiu fiind­că a rămas în majoritate cu cinci colaboratori din ministerul Carp şi nou, fiind­că ne-a adus comicul trio al d-lor Rosetti-Pangratti-Argentoianu. Aşa fiind toată lumea va recunoaşte că noul guvern fiind vechiul guvern, el nu are prestigiul şi moralitatea de a pu­tea realiza misiunea ce şi-a propus-o. Guvernul Maiorescu are însă o altă mi­siune : aceea de a risipi şi mai mult ele­mentele conservatoare cari au mai rămas sub șefia d-lui Carp, pentru a distruge astfel faimosul partid conservator. Misiunea guver­nului Maiorescu Ceea­ ce poate interesa astăzi întreaga ţara este ca să se afle care este misiu­nea noului guvern prezidat acum de dl. Maiorescu. Din ziarele conservatoare re­zultă că acest guvern are înalta misiune de a restabili raporturile normale în ţară, strivite cu atâta furie de către fostul gu­vern al d-lui Carp, dar aceleaşi ziare mai afirmă că noul guvern nu este decît o continuare a vechiului guvern şi atun­­cea situaţia politică generală este şi mai încurcată de cum a fost până acuma. Să ne oprim însă la întâia premiză că guvernul Maiorescu, altoit cu elemente ponderabile are înalta misiune de „a în­dulci“ raporturile politice din ţară. Se naşte atuncea întrebarea : Poate gu­vernul Maiorescu să-şi îndeplinească a­­ceastă misiune? Respundem că nu şi vom face dovada în cele ce urmează. din şagA 1000 DE ANI Nu e prost, nu e nici geniu Cabinetul, ce-aţi născut. E un cabinet marhat, Căci posedă un mileniu. Poli Guvernul „păcel“ debutează cu conflicte Guvernul Maiorescu a apărut cu ramu­ra de măslin, o ramură uscată însă, pen­tru a propaga împăciuirea generală , res­tabilirea raporturilor normale cu partidul liberal şi împacarea cu conservatorii de­mocraţi. Cu alte cuvinte d. Maiorescu vi­ne ca un adevărat Mesia încunjurat de duci arhangheli, Teodor Rossetti şi gene­ral Argentoianu, pentru a aduce pacea pe pământ. Peste o lună de zile nu va mai exista om supărat în ţara românească, a­­fară bine­înţeles de d. Marghiloman. De aceia toată lumea urmăreşte cu un explicabil interes acţiunea de împăciuire a guvernului Maiorescu şi pentru moment suntem în măsură a înregistra un prim succes: Gravul conflict dintre consiliul comunal al Capitalei şi ministerul de in­terne. Se ştie că consiliul comunal a luat un vot în umanitate prin care se hotăreşte a se cere ministerului de interne pune­rea in circulaţie a nouilor tramvaie. Consiliul de miniştri a considerat ca in­solită această intervenţie a consiliului co­munal. De aci conflict, demisia primarului, a ajutorului şi poate disolvarea consiliului comunal. Iată dar cum işi îndeplineşte guvernul Maiorescu acţiunea de împăciuire. Nu numai că nu poate restabili rapor­turile normale cu opoziţia, dar mai risi­peşte şi umbra de armonie ce mai dom­nea în rândurile şubredei organizaţiuni conservatoare. Gestul banditului Un ziar „independent“ din Capitală care şi-a făcut un cult din propovădui­­minciună şi un titlu de glorie din şan­taj, care în ultimul timp s’a pus în solda d-lui Marghiloman, publică cu un adevă­rat lux de amănunte ceremonia retrage­­rei fostului bandit de la interne. Acest ziar care este mai în măsură ca oricare altul să cunoască culanţa d-lui Marghiloman, a crezut că este un amă­nunt extern de interesant acela că fostul ministru de interne a chemat pe şeful comptabilităţii şi l-a întrebat ce trebue să mai restitue din salarul său de­oare­­ce-şi dăduse demisia de ziua pe 28 Mar­tie. 150 lei a răspuns şeful comptabili­tăţii şi în presenţa întregului personal superior al ministerului, d. Marghiloman a depus în manele şefului comptabil suma ce credea că nu i se cuvine. Ceremonialul şi morga cu care d. Mar­ghiloman a jucat această hazlie scanetă, pune în evidenţă şiretenia ciocoiului par­venit care voeşte să-şi arate desinteresa­­rea şi mai ales cinstea excesivă când e vorba de 150 lei. Mai nimerit şi mai cinstit era dacă d. Marghiloman ar fi întrebat pe şeful comp­tabilităţii: Ce sumă s’a risipit din fon­durile statului cu prilejul alegerilor ge­nerale ? La răspunsul funcţionarului de sigur că fostul bandit de la interne n’ar fi pu­tut răspunde cu un gest atât de prompt. Ar mai fi trebuit apoi să întrebe d. Marghiloman, ce sumă s’a risipit pentru aventura sa cu procesul în chestia tram­vaielor comunale ? Şi în cazul acesta portmoneul său, nu s’ar fi putut deschide cu atâta repezi­ciune. In fine un gest într’adevăr frumos ar fi fost acela de a depune în casa minis­terului de interne toate sumele cari s’au oferit ca bacşiş sindicaliştilor pentru a susţine baratca guvernamentală prin în­truniri şi publicaţiuni. Dar farsorul s’a grăbit să depună prisosul de salar, ri­­dicula suma de 150 lei şi având grija să dea cea mai întinsă publicitate acestei hazlii scenete OBSESII CONTEMPORANE VICTOR EFTIHIIU Eu l-am văzut la redacţia unei reviste care îi încurajea debutul. Nu-i cunoaştem Cerea cinci franci directorului, care sfios şi ruşinat, îl întreba neânţelegător şi dez­armat : de ce ? Am nevoe. Aceiaşi figură în care se îmbie atât de ciudat şi armonic, impertinenţa şi cerşetoria, aceiaşi siguranţă ridicolă a o­­chilor care se silesc să mascheze şi să învie isvorul sec al privirilor, aceiaşi su­ficienţă afişată şi mărginită, aceiaş sta­tură de sănătate neângrijorată şi neaten­tă, acelaş piţigăit provocător şi lipicios al vorbei, care cere mereu şi asigură in­sinuant,—acelaş bloc de carne ce se mi­şcă astăzi pe calea Victoriei, înveştmân­tat din casa „Teatrului Naţional“ cu co­chetăria neisbutită a omului care se îm­bracă cu hainele altuia, — acelaş Victor Eftimiu de acum îşi lăsa atunci capul pierdut în păr în faţa bietului director care îşi scormonea desgustat buzunarul. Eu îl văd într’una aceiaş. Aceiaş l-am văzut cu pălăria în mână în faţa d-lui Pompiliu Eliade, tot pe Ef­timiu acela l-am cunoscut când se repe­­zia la rampă nechemat şi mulţumit, ace­iaş trap şi aceiaşi ochi s’au plimbat mai târziu în trăsuri elegante şi şi-au înecat gustul în băuturi scumpe şi negustate, acelaşi Eftimiu care trăise din suferinţa fraţilor în Ardeal insul şi arta lui din bucuria găsiţi acolo. Şi, în sfârşit, acelaş Eftimiu care ţine recordul obsesiilor contemporane şi pe care îl vâd cotidian în gazete, fotografiat în diferite poziţii şi în diferite costume priviţi numai Rampa, in fie­care zi şi vă veţi convinge. Scrisul lui ca şi hainele multe pe care le schimbă, e strein de el şi îl târăşte, fără voe, cu aceiaş lipsă maimuţărească de originalitate, prin toate scripturile efti­­ne ale succeselor literare. In această pri­vi care cunoscuse Pa­prietenilor DUMINICA 1 APRILIE 1912 .. 5 BANI ZIAR AâlIGrrAL LIAEBAr SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Anunciuri Comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. In pagina IlI-a 50 bani. In pagina IV-a 40 bani ===== TELEFON 121 =—= âliţă ilustrează teoria Contelui Gobbi­­heau asupra raselor şi, mic îndesat şi cu părul creţ ca toţi descendenţii sclavilor, arată cu prisosinţă origina intelectualită­ţii lui de sclav. Eftimiu nu scrie, Eftimiu înşivă. In a­­ceastă privinţă opera care i s’a deschis reputaţia şi i-a ridicat creditul de croi­torie, e mai mult de­cât de reprezenta­tivă*. „Inşiră-te Mărgărite“ nu desfăşoară numai aşa zisul talent al lui Eftimiu dar sufletul lui însuşi. Eftimiu înşiră mereu. Priviţi-1 când merge, e o înşiruire de paşi şi o înşiru­ire de haine. Ascultaţi-1 când vorbeşte , o înşiruire de gesturi şi o înşiruire de vorbe auzite la alţii. Citiţi-l : o înşiruire de vorbe împru­mutate şi o înşiruire de articulaţii de scene uşoare, de raporturi eftine. Vedeţi, vă miraţi acum când vă gân­diţi la Rapsozii d-lui Eftimiu ? Ce vreţi?? Vă închipuiţi o înşiruire mai evidentă, mai mărturisită şi mai desgustător de a­­bilă ca aceia ? E înşiruirea nepioasă, fi­rească şi enervantă a vieţei şi a versuri­lor unor artişti care nu au putut fi res­pectaţi. Voiţi să vedeţi şi mai departe ca fiinţa întreagă a d-lui Eftimiu e o înşiruire plată şi incoloră. Dar urmăriţi-i peripeţiile (să­ ne erte cititorii dar noi ne-am ostenit să i le cunoaştem : d. Lovinescu le-a studiat şi le-a scris de mult, atunci când se încerca să dovedească că d. Eftimiu are nas de Cezar şi păr negru). Urmăriţi-i peripeţiile. Drumul la Paris o înşiruire. Când era în Bucureşti venea din Ma­cedonia, când a fost la Arad venea din Bucureşti, la Viena venea din Arad la Paris venea din Viena. Acolo, în Paris, a colindat câteva luni înşiruindu-şi mizeria şi Mărgăritele, pănă când i s’a înlesnit drumul în ţară. De astă dată toată lumea ştie că d. Eftimiu vine de la Paris, oraşul care îi votalisează amintirea, făcându-l să afec­teze tristeţea convenţională a unui lac din care ai smuls ultima floare de nufăr. O înşiruire continuă, neisprăvită, me­reu aceiaşi ameninţătoare şi umilită, o înşiruire de haine, de fotografii şi de versuri,—acesta e Eftimiu pe care pagi­­nele măsurate ale revistei noastre nu-l poate înşira pe deplin, „Insula“ ASANARE ■ ■ Ce s’a făcut cu fondul de 200.000 lei De cât ar fi căutat administraţia comu­nală să asaneze moravurile, mai bine s’ar fi mulţumit să cureţe măhălăle şi să în­tregească opera incepută de Primăria li­berală. Mulţumită conducerei d-lui Fântânaru din cei 86.000 lei daţi de d. V. Morţun s’au secat multe mlaştini pricinuitoare de boli şi s’au croit străzi s’au petruit salvându-se astfel atâtea suburbii. Administraţia actuală nu numai că n’a căutat să desăvârşească lucrările pornite, dar chiar acum când are 200.000 lei o­­feriţi Iaşului pentru asanare—nu morală— nu face nimic din indolenţă sau cum e mai probabil, din complectă neprice­pere. Căci, având un fond pentru asanare, ştiind că nu-i departe timpul când de­sigur vor isbucni epidemii violente şi to­tuşi neluând nici o măsură pentru mize­rabilele măhălăli, credem, că se fac vi­novaţi conducătorii Primăriei de cele mai condamnabile neprevederi şi cetăţenii sunt în drept să pretindă de la ei datorita îngrijire şi presupusa pricepere. Holera, de vom avea nenorocirea să vie şi pe aici, va pustii cartierile ce zac într’o înspăimântătoare infecţie şi încui­­bându-se molina în acest prielnic loc de boli, foarte greu va putea fi stinsă. Greşelele conducătorilor de obicei sunt ertate de marea milă a Românilor, dar atunci când e în primejdie viaţa tuturora e vinovata şi populaţia că nu sileşte pe orice căi pe cei în drept nu să-şi facă datoria ei să asculte de elementarul bun simț omenesc.

Next