Mişcarea, iunie 1912 (Anul 4, nr. 119-143)

1912-06-01 / nr. 119

ANUL IT No. 118 Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 8. Saloanele Clubului Liberal A­B­ONAMEN­TE In ţară pe un an...................20 lei In străinătate pe un an . . 40 „ Preoţi şi Învăţătorii rurali . 50°^MIŞCAREA A ▼ mm A itr A «Al mmm m m Pensionarii în vacanţă.■ ■ Guvernamentalii noştri sunt foar­te voinicoşi de când au intrat în... vacanţă. Când ostilităţile au fost suspen­date din cauza vacanţei, când fie­care îşi caută un refugiu de liniş­te şi­ de odihnă, guvernamentalii au devenit stăpâni pe situaţie şi sfidează opoziţia să răstoarne gu­vernul ! Este o atitudine pe care numai la un guvern ridicol ca acel de astăzi o putem vedea. Cine nu ştie cum s’a format şi pentru ce n'a căzut încă guver­nul Maiorescu ? S’a format pentru ca să nu se nimicească gruparea oligarhică de sub conducerea d-lui Carp; s’a for­mat cu misiunea expresă de a re­stabili raporturile normale între partide și de a realiza concentra­rea conservatoare, fără de care gruparea carpistă nu­ mai poate rămânea un singur moment la guvern. Ce-a făcut pănă acum guvernul Maiorescu ? A încasat câteva palme noui în afacerea tramvailor şi nu a putut face nimic pentru realizarea con­­centrărei. Guvernul Maiorescu a rămas ceea ce am spus de la început că este­ o combinaţie ridicolă şi ne­­putincioasă. Şi aceşti ridicoli ne­putincioşi, care nu se pot menţi­ne la guvern de­căt prin îngădu­inţa căldurilor verei, au curajul de pâslă să sfideze acţiunea opo­ziţiei. Ei uită, în ridicolul lor, că faţă de un asemenea guvern nu e ne­­voe de o acţiune susţinută pentru a-i răsturna. O lovitură de picior şi pensionarii politici din infirme­ria­ d-lui Maiorescu s’ar duce în­­tr’un moment de-a berbeleacu. Situaţiunea a ajuns astfel, în­cât­ înjghebarea de sub preziden­ţia d-lui Maiorescu trebue să fie îngăduită până la August —■ nu pănă la toamna politică propriu zisă — pentru ca să se epuizeze toate eforturile ce trebue să se facă pentru realizarea faimoasei concentrări, în privinţa mult aşteptatei con­centrări, curentele sunt împărţite. Sunt mulţi cari o doresc sincer, dar sunt puţini acei cari văd po­sibilitatea unei concentrări reale şi­ durabile; cei mai ţari însă şi acei cari vor hotărî de soarta con­­centrărei, sunt duşmanii oculţi ai oricărei concentrări, preferind să cadă în opoziţie cu rangurile ce le posedă, de­cât să se menţină la guvern cu autoritatea împuţi­nată, şi cu rangurile reduse. Guvernul Maiorescu nu va pu­­putea face nimic pentru concen­trare. N’are nici autoritatea, n’are nici libertatea să facă. In cât soar­ta concentrărei stă tot în mânele d-lor Carp, Marghiloman şi Fili­­pescu. In aseminea situaţiune, guver­nul pensionarilor are un rol mai mult de cât ridicol şi o existenţă mai mult de cât lamentabilă. Guvernul Maiorescu n’are altă misiune de cât aceea de a o­­cupa nişte fotolii în lunile de căl­dură tropicală, până la August când ridicola înjghebare se va pre­face în neant la primul gest ce-i va face opoziţia. Această situaţie însă, nu-i poa­te reţine pe pensionarii din infir­meria Maiorescu, de a face pe voi­­nicoşii atunci când nimeni nu se ocupă de ei şi când toată lumea îi acopere cu cea mai creştineas­că toleranţă până ce vor trece căldurile din luna lui cuptor. Guvernul Maiorescu nu se mul­ţumeşte cu o existenţă ridicolă el îşi pregăteşte şi o moarte ri­dicolă. Infirmeriile stârnesc compătimi­rea. Infirmeria Maiorescu nu stâr­nește de­cât ridicolul. DIN ŞAGĂ Prefectul­ Fleică Adevărul doare şi „căpitanul“ Stroja se face foc când vede că lumea nu-i poate spune că-i... deştept. Face prostiile cu duzina şi are pretenţia să fie socotit geniu. In ocaziile mai grele el scos de şefii lui din circulaţie, e înlocuit cu prefectul Mitilineu şi are pretenţia să i se spună că e cel mai „e­nergic“ prefect ce l’a avut laşul. In timpul serbărilor laşul a avut ca prefect de poliţie pe Mitiline al Capitalei, dar Stroja nu s’a sinchisit, pentru că el nu cunoaşte altă ru­găciune decât: pâinea noastră cea de toate zilele! O singură dată am fost drepţi cu „prefectul“ Stroja, când am­ recunoscut că a băut bine, a vorbit elegant, s’a purtat „energic“ şi a petrecut frumos cu şeful podarilor la cârciuma lui Lu­pu-Fleică din str. Lozonschi.­­Dar şi atunci am fost drepţi pe jumătate: n’am reprodus toate monoloagele şi dialoguri­le, toate scenele şi toate... gesturile bravului chefliu de la Lupu-Fleică. Ei vezi, energicule „prefect“! Plăcerea asta nu ţi-o putem face, pentru că nu ne-o îngădu­ie pudicitatea coloanelor noastre... „Căpitanul“—Flischi, a devenit însă, „prefec­tul“— fleică. Aşa vei trece la posteritate !... Lozonschi Furtul de materiale Tendinţa de muşamalizare a afacerei De eri dimineaţă au început a se ridica decoraţiunile ora­şului. Am observat cu surprindere că pe fiecare stâlp ce se scoate din pământ se însamnă cu boea un număr. Pe cât se vede pare a fi vorba de o măsură a prima­rului pentru a nu se mai in­­străina şi materialul acesta, după cum s’a întâmplat cu cel de la decoraţiunile făcute cu prilejul serbărilor jubilare ale Universităţei. D. Botez îşi cunoaşte oa­menii şi n’avem nimic de o­­biectat asupra măsurilor de precauţiune luate de d-sa. Dar întrebăm pe d. Botez : care este resultatul cercetări­lor d-sale cu privire la ma­rele furt de materiale săvâr­şit la Primărie ? D. Botez a căpătat convin­gerea “că întreg materialul decorativ cu prilejul serbări­lor jubilare a fost înstrăinat. Cum şi de cine a fost în­străinat ? Pe sama cui a fost dat acest material şi cine are răspunderea instreinării lui ? Chestiunea aceasta trebue limpezită fără întârziere şi d. Botez care a deschis’o nu mai poate da înapoi. Sunt prea multe şi prea mari potlogăriile ce s’au să­ vârşit cu ocazia pregătirilor pentru cele două vizite ale Familiei Regale şi cel puţin aceasta care a fost denunţată de însuşi primarul oraşului, nu poate să rămână că coco­loşită. D. Botez dacă n’a putut stabili până în acest moment cel puţin responsabilităţile, să continue cercetările şi să nu-şi închipue că un furt de câte­va zeci de mii de lei, în dauna Comunei, va putea fi inolosit. Ştim că s’au făcut interven­­ţiuni pentru muşamalizarea afacerei, dar nu vom înceta un moment sâ cerem să se facă lumină, până ce ea nu se va face. Să fie luat de guler şeful podarilor care ştie ce s’a fă­cut cu lemneriile furate. „IEFTENIREA TRAIULUI“ Ce nu ştie Primăria Relevasem int­r'un număr al ziarului o ordonanţă dată de primărie, în ajunul serbărilor, prin care prevenia lumea stre­ină că s-au luat măsuri ca preţurile pe articole de consumaţie să nu fie exorbi­tante şi în legătură cu aceasta demons­traserăm indolenţa administraţiei comu­nale, — reprezentanţa unui faimos regim al „ieftenirei traiului“,—în ceia­ ce priveş­te populaţiunea locală. Serbările au trecut, toată lumea streină venită la Iaşi s-a răzleţit şi iată-ne acum iarăşi între noi, cu acelaş nevoi şi nea­junsuri, cu aceleaşi lipsuri şi mai ales fără interesul ce ar trebui să-l aibă, îna­inte de ori­ce, administraţia comunala, a­­tuncea când e vorba de populaţiunea o­­raşului. Zicem «fără», fiind­că de­şi avem un primar şi doi ajutori ai sei pe care îi în­tâlnim atât de des, la fie­ce moment, dar de fapt nu avem un singur om în toată primăria care să poarte cel mai mic in­teres acestui nenorocit oraş, şi populaţi­­unei sale nevoiaşe. Am arătat mai dăunăzi că primăria a­­larmată şi ea de plângerile cetăţenilor, dăduse o ordonanţă prin care fixase pre­ţurile pe chilogramul de carne. Ei bine, interesatu-s’a primăria de atuncea dacă acest tarif al ei se respectă şi dacă car­nea se vinde pe preţurile fixate prin ta­rif! Primăria nu ştie aceasta, după­ cum nu ştie nimic din cele ce se petrec în pieţile publice unde populaţiunea oraşului e su­pusă unei adevărate spoliaţiuni. Aceasta mai cu seamă din cauza olte­nilor care acapară verdeţurile şi fructele şi cari, după­ ce sunt asiguraţi că totul e în mâna lor, vând mărfurile cu preţuri de necrezut. Precupeţii olteni fac un trafic neruşinat şi operează astfel în toată voia, fără ca autoritatea comunală să aibă cea mai mică ideie de aceasta. Condiţiunele de existenţă sunt destul de anevoioase pentru ca populaţiunea să mai poată suporta acest trafic revoltător al oltenilor. Asupra acestui fapt, care poa­te fi controlat de cel din urmă consilier comunal, atragem atenţiunea administra­ţiei comunale, invitând-o să ia de îndată măsuri. D-nul Iancu Sta­­matiu la Paris laşul n’are noroc la primari. Acesta este astăzi un fapt bine stabilit. Şi în­­tr’adevăr d. Greceanu fiind lovit de in­­disposiţiuni.... ministeriale, a trebuit să demisioneze tocmai în ajunul zilei când avea ocazia să se mai plimbe încă odată pe străzile laşului în careta regală. D. dr. Cosmovici lovit şi d-sa de in­gratitudinea d lui Greceanu şi de palme­le d-lui Mavrodin, a fost nevoit să se re­tragă de la primărie cu buzele — adică cu fălcile — umflate. La rândul său d. Gh. Bottez este lovit de o congestie pulmonară contractată pe peronul gărei în momentul când d. Gre­ceanu a făcut prezentările Suveranului în calitate de primar onorific al Iaşului. Dacă n’ar fi fost vorba să ţină tablaua cu pâine şi sare, poate că d. Botez nici n’ar fi fost lăsat pe peronul gărei. Mai rămăsese teafăr singur dl. Iancu Stamatiu, dar iată că şi d-sa cade vic­tima datoriei. In momentul când A. S. R. Principele Ferdinand se afla pe peronul gărei în aşteptarea plecărei trenului, zăreşte pe d. Iancu Stamatiu care până atunci bătea lăturile şi-l întreabă în franţuzeşte ce mai face primarul Botez şi dacă-i este mai bine. D. Stamatiu fără a-şi pierde cumpătul, se grăbeşte a răspunde: Colosal de cald Alteţă ! Astăzi trebue să fi fost 30 grade de căldură....... O persoană care întâmplător auzise în­trebarea şi respunsul, s’a grăbit să comu­nice Prinţului Moştenitor că starea d-lui Gh. Botez s’a îmbunătăţit. In timpul acesta d. Iancu Stamatiu s’a făcut nevăzut. Se temea de vre-o altă întrebare.... In urma acestei întâmplări neplăcute, primul ajutor de primar al celei de a doua capitale, s’a hotărât să plece la Paris pentru a se căuta. D. Stamatiu va lipsi din mijlocul nos­tru cel puţin zece ani în care timp spe­­­ră să se familiarizeze cu limba lui Vol­taire. D-sa a şi comandat la un croitor din localitate uniforma institutului de băeţi în care va fi internat. Urăm d-lui Stamatiu călătorie sprince­­nată şi succes bun la învăţătură. DIN SBORUL VREM­EI^ Vorbeau azi noapte două ape Venea un vifor să ne’ngroape Şi grindina-mi bătea la geam.. Vorbeau azi noapte două ape Şi vorba lor o 'nţălegeam. îşi lumina necunoscutul Cu fulgere din deal în deal Şi chiotind prin neguri Prutul Vorbea cu Murăşu’n Ardeal: „In taina apelor afunde Un ţintirim de viacuri port, Mi-e albul înspumatei unde Mai trist ca giulgiul unui mort... Din vreme ’n vreme mă străbate Un lung îndepărtat fior. Şi ’ncheiturile trunchiate Atâta de cumplit mă dor... N’auzi cum strigă Basarabii Blestemul zilelor ce vin, Cum sună’n bucium pârcălabii Dela Soroca la Hotin­a?... Eu simt cum matca mea tresare De-al amintirilor şuvoi, Arcaşii lui Ştefan cel Mare îmi cer azi moaştele ’napoi“... Aşa tulburător de ţară Urla ne’nduplecatul glas, Făn’ fulgerele se curmară Şi-o ploae blând’ a mai remas. Atunci o ’ntunecată noapte Pe creasta codrilor cădea. VINERI 1 IUNIE 1912 & BA­N 11» HAIOf­L LU­CIIL SuB DIRECTIUNEA UNUI COM­IT­ET APARE ZILNIC A nunei­uri Comerciale -n Pagina H­a­­­leu. In padina II-a :10 bani. In pagina IV-atO bani V----- TELEFON 121­­— t *#Muset lin urzit de şoapte­Bătrânul Mureş răspundea: „In valul meu de viacuri plânge Acelaş vaier stins şi mut, Mai multe lacrimi de­cât sânge Nisipul meu a cunoscut. Tu-ţi plângi mărirea îngropată Eu jalea veche an de an, Tu ai avut părinţi odată Eu veci de veci am fost orfan“...— Aşa vorbeaţi îndurerate Sub ceriul înorat şi crud, Bolnave râuri tulburate Şi-acum durerea v’o aud... Nedumerirea mă supune Când rostul patimei v’ascult, Căci inima nu-mi poate spune, Pe care să vă plâng mai mult... ‘Luceafărul“. Octavian Goga Istoria Armatei Române — Conferinţă ţinută la Academia Română de d. general Crăiniceanu — Alaltăieri, în şedinţă publică, d. gene­ral Crăiniceanu, a rostit la „Academia Română“ în prezenţa M. S. Regelui, dis­cursul de recepţie, vorbind despre „Is­toria Armatei Române“. Intrând în subiect, „Istoria Armatei Române“, oratorul cercetează origina şi continuitatea armatei române dealungul vremurilor, arătând strânsa corelaţiune dintre perioadele politice şi desvoltarea instituţiunilor şi a organizărei militare. D-l general Crăiniceanu face un studiu amănunţit asupra organizărei armatei la romani şi la greci, arătând că din legi­unile romane rămase în Dacia, s’a năs­cut poporul român. Din continuatorii co­mandanţilor de legiuni s’au născut vo­­evozii. Românii au uitat o parte din cultura romană, dar au păstrat limba. Cu toate influenţele străine, s’a păstrat şi o parte din tehnologia militară română. Odată cu invaziunea slavilor, arta răz­boiului întemeiată de Romani dispare. Aproape că nu mai există în Europa întreagă armată permanentă şi regulată. In mijlocul invaziunilor barbare, daco­românii din Dacia sau se luptă sau se împacă cu ei In vremea aceasta se ter­mină perioada de transformare a popu­­laţiunei daco-romane şi formează poporul român. Descinzând din munţi, căpeteniile ro­mâne formează ducate, voevodate, aşe­­zându-se pe ambele laturi ale Carpaţilor. Aceste ducate au luptat contra barba­rilor, a Ungurilor, Pecenegilor, Cumani­­lor, Tătarilor, etc. Aceasta dovedeşte că Voevozii cari conduceau ducatele aveau oşti şi organi­zaţie militarească, n’avem însă in această privinţă cunoştinţe precise. Ei chemau pe locuitorii de frunte, pe moşneni şi răzeşi, pe proprietarii de pă­mânt, cari mergeau la războaie cu însu­fleţire, căci îşi apărau bucata lor de pă­mânt. Oştile, — cuvânt derivat din „hostia“ latină, — erau compuse de segetători şi oameni înarmaţi cu arme albe, lănci şi spade, — iarăşi arme păstrate de la Ro­mani. D. general Crăiniceanu studiază apoi perioada de la descălecătoare până în veacul al XVI-lea, numind-o perioada lui Mircea şi Ştefan cel Mare. D-sa declară că nu se va ocupa de deosebirile dintre organizaţia militară a Munteniei şi a Moldovei, ci va cerceta numai modifică­rile mai însemnate. In această perioadă organizaţia oştilor e cam aceeaşi, compusă din răzeşi şi moşneni. Urmaşii voevozilor şi ai daci­lor ridică însă oşti mai numeroase. D-sa declară că nu va pomeni nimic despre rămăşiţile slave şi ungureşti în organi­zaţia noastră militară, de­oare­ce au fost vremelnice şi n’au lăsat urme durabile. Tot în vremea aceasta, odată cu efec­tivele mai numeroase, s’au înfiinţat gloa­tele, rezerva armatei. O particularitate de observat e că Ro­mânii au botezat cu cuvinte slave pro­priile lor instituţiuni, fără ca prin aceasta să ia datinete slave. De altfel acest fe­nomen se observă şi astăzi, când în loc de capul armatei cum e scris în Consti­tuţie, se zice, după francezi, şeful ar­matei. D-l Xenopol, zice oratorul, a dovedit că organizaţia noastră militară e o rămă­şiţă de la Romani.

Next