Mişcarea, august 1912 (Anul 4, nr. 169-192)

1912-08-01 / nr. 169

ANUL IV No. 169 B A N I Redacţia şi Administraţia Iaşi, Strada Păcurari No. 3. Saloanele Clubului Liberal ABONAMENTE In ţară pe un an ... In străinătate pe un an . Preoţi şi învăţătorii rurali 20 lei 40 50°/. laşul cultural şi economic­ ­ In lunile de vacanţă ziarele, ca şi oamenii politici, au timpul să se gîndească şi la nevoile specifice a­­le acestui oraş, care pe fie­ce zi se simte tot mai împuţinat în impor­tanţa lui comercială şi tot mai slă­bit In vitalitatea lui de centru al Moldovei de sus. Toţi recunosc că laşul ar meri­ta o soartă mai bună. Toţi strigă că trebue să se facă ceva pentru vechea Capitală a Moldovei, care nu poate trăi numai din aureola de «leagăn al ideilor mari şi al pornirilor generoase». laşul trăeşte o viaţă culturală relativ intensă, dar această intensitate nu se poa­­te măsura cu acea de acum două­zeci de ani. Cercetaţi la librării şi veţi vedea ce se citea acum două­zeci de ani la Iaşi şi ce se citeş­te astăzi. Iaşului i-a rămas însă prestigiul vieţei lui culturale, care e reprezentat cu cinste de cîţi­va străluciţi cugetători şi scriitori, pre­cum şi de cea mai bună revistă pe care o avem astăzi în ţară «Via­ţa Romînească», care a sporit glo­ria intelectuală a laşului de odi­nioară. Dar laşul moare economiceşte — acesta e leit-motivul care se repe­tă în ori­ce împrejurare. Şi cu toa­tă banalitatea lui, el cuprinde un adevăr dureros care se resimte in toate ramurile de activitate ale a­­cestui oraş. Strada Ştefan cel Mare inima vieţei comerciale de odinioa­ră a Iaşului, în comparaţie cu tre­cut, astăzi este un tablou al de­cadenţei şi al sărăciei. Firme mari comerciale au dispărut şi altele în loc n’au mai apărut. De două zeci de ani nu s’a în­­fiiinţat un singur stabiliment indus­trial important, în afară de o moa­ră, una sau două fabrici de trico­taje şi o fabrică de uleiuri. In aseminea condiţiuni, de sigur, că este legitimat strigătul de dis­perare ce se scoate de aici de la Iaşi, dar care răsună întotdeauna în pustiu. Să se facă ceva pentru Iaşi, să se dea ceva laşului—este strigătul general. Soluţii se propun multe şi, de sigur, dacă s’ar putea rea­liza a zecea parte din ceea ce se cere, viaţa laşului s’ar schimba. Cu toată situaţiunea lui geografică nenorocită, noi credem că laşul s’ar putea ridica prin crearea unor industrii, care i-ar activa viaţa lui economică. Dar pentru aceasta s’ar impune o măsură care n’ar prileji sacrificii pentru nimeni, dar care ar avantaja mult situaţia economi­că a laşului: reducerea tarifului pe căile ferate pentru transportul materiilor prime şi a tuturor acce­soriilor necesare industriilor. Situ­aţia financiară a căilor noastre fe­rate e destul de înfloritoare pentru a putea suporta o asemenea mă­sură. Dar prin reducerea tarifului de transport, s’ar înlesni înfiinţarea la Iaşi a unor stabilimente industriale care astăzi nu pot rezista dificul­tăţilor ce le întimpină din cauza costului transporturilor pe căile fe­rate. Este o măsură şi simplă şi care ar putea aduce reale servicii Iaşu­lui din punct de vedere economic. Asta ar trebui, în primul loc, să se deie laşului şi i s’ar putea da foarte uşor. Bursa ar fi un decor ridicol pen­tru sărăcia transacţiilor cari se fac astăzi pe piaţa laşului. Măsuri e­­fective să se iee pentru ridicarea e­­conomică a laşului, nu comicării stu­pide pe care le trimbiţează recla­magiii de profesie cari sunt streini de adevăratele doleanțe ale Iașului. DIN ŞAGĂ TRIPOURILE In numărul trecut al „Faclei“ şi mai apoi în „Adevărul“ se spunea că numărul de ori al revistei socialiste va fi închinat tripourilor. Nu ştim prin ce schimbări a trecut con­ştiinţa direcţiei „Fad­ei“ că şi-a uitat re­volta, ce parcă o arăta împotriva tripou­rilor de la staţiunile noastre balneare. Unde-s t­ipourile, tovarăşilor ? te concurenţa... Câte­va zile de-a rândul ziarele o­­fcioase cu o bucurie delirantă, pen­tru a atenua gravitatea ruşinoase­lor jocuri de noroc tolerate la Si­naia şi Constanţa, au lansat ştirea că şi la Govora funcţionează ruleta. Bucuria oficioaselor care-şi duc existenţa din fondurile tripoturilor d-lui Merşay a fost de scurtă du­rată, de­oarece d. dr. Botescu, ad­ministratorul-delegat al societăţii Go­vora-Călimăneşti a dat publicităţi două adrese, una trimisă primulu procuror al tribunalului Vâlcea şi alta ministerului de interne, prin care reclama împotriva unor tripo­uri cari funcţionau clandestin în Câlimăneşti. De asemeni d. dr. Botescu a pro­testat împotriva faptului că cu pri­lejul unei serbări, ruleta a funcţio­nat în satul Govora sub patrona­jul administratorului de plasă, de­oarece în staţiune a fost oprită de către consiliul de administraţie al societăţii. Iată clar că prinţul Griguţă-Mar­­şay s’a bucurat în zadar, când a crezut că în ţara românească va găsi imitatori pentru patronarea de spelunci de felul celor din Constanţa şi Sinaia. Prinţul Griguţă rămâne unicul proprietar al tripourilor naţionale. SOLUŢIA CRIZEI — DOM CERESTE -­ De­şi încă în sezonul mort, totuşi cercurile politice şi în special cercu­rile guvernamentale continuă a fi pre­ocupate de situaţiunea viitoare a gu­vernului, şi aceasta cu atît mai mult cu cît nu mai este mult pînă ca va­canţa să înceteze şi guvernul să aibă obligaţiunea a arăta macar de acum înainte că nu este un guvern provi­­zor şi nici un guvern în perpetuă va­canţă... Până astăzi s-au ventilat diferite combinaţiuni, lansate mai toate din culisele guvernamentale, cu privire la viitoarea guvernare a partidului con­servator. O guvernare viitoare în fe­lul guvernărei de pînă acuma este imposibilă; aceasta o recunoaşte or­ şi care om politic convins de realita­tea faptelor şi de superficialitatea mo­dului în care guvernul conservator se menţine la cârmă. Prelungirea, deci, a situaţiunei ac­tuale ar fi cea mai mare absurditate, căci partidul conservator, în discom­­punerea sa actuală, ar avea o cădere dintr’acele care nu i-ar mai îngădui să se reculeagă aşa curînd. O schim­bare a acestei situaţiuni se impune şi aceasta o recunosc toate nuan­ţele guvernamentale. Cum se va putea face această schim­bare ? Să se primenească iarăşi cabinetul actual cu ministeriabilii din partid, sau să revie iarăşi la portofoliile d-lor d nn­ Carp, Marghiloman şi N. Fili­­pescu ? Ar fi aceasta o combinaţiune care să aibă menirea de a curma răul actual şi să schimbe situaţiunea par­tidului conservator ? Evident că nu. Asemenea combina­ţiuni n’ar salva cu nimic situaţiunea atât de zdruncinată a partidului; ele n’ar putea remedia împrejurările ac­tuale, în cât soluţiunea se învârteşte în jurul a două măsuri tranşante : con­centrarea sau retragerea. Acestea sunt cele două curente pu­ternice care domnesc mai cu seamă în partidul conservator­. Şi cum con­centrarea, chiar dacă ar fi să se poată realiza, ar dovedi fiecărui ce­tăţean că partidul d-lui Carp nu a a­­vut tăria şi pregătirile necesare pen­tru a guverna, majoritatea partidului, din ambiţiune şi din demnitate, s’a oprit la cea de a doua măsură sal­vatoare : retragerea. Acestea sunt curentele care domi­­nează în rândurile guvernamentalilor. UNDE I PRIMRE? O particularitate a oraşelor din pro­vincie este şi aceia că cineva nu poate face un pas fără ca toată lumea să nu afle. Iaşul care avea până acum pretenţia de a­ fi a doua capitală, datorită evolu­ţiei naturale a... regresului, a căpatat şi această însuşire. Viaţa lui nu este mai animată de­cit a oricărui oraş de pro­vincie. Capitala Moldovei ne face impre­sia unui mare rîu prin a cărui albie us­cată de secetă abea mai şerpueşte o dungă de apă. Poate acestor împrejurări se datoreşte şi faptul că „dispariţia“ primarului Bo­tez este cel mai important eveniment la ordinea zilei. Pe stradă, la berării, la teatru dacă se întîlnesc do­i cetăţeni prima întrebare ce şi-o pun este: unde e primarul ? D. Botez obţinuse un concediu de 20 zile pe care l-a petrecut la Odesa. Expi­­rîndu-i concediul, primarul, om punctual, şi-a reluat ocupaţiunile. De a doua zi însă nimeni nu l’a mai văzut. Trăsura primăriei zadarnic l’a aşteptat la poarta locuinţei sale, de asemeni şi lucrările cari reclamau o grabnică resolvare. Fără să fi cerut o prelungire a conce­diului şi fără să fi anunţat pe cineva, primarul Botez—aşa se afirmă la conci­­liabulile din piață­ s’a urcat într’o tră­sură de piață cu care a făcut drumul pănă la Ungheni, iar de acolo în cel mai strict incognito a trecut în Rusia, îndrep­­tîndu-se spre Odesa. Unii afirmă că primarul Botez s’ar­ fi'­­ reîntos la Odesa pentru a studia ches-­­ tia holerinei, alţii că face carantină la­­ Ungheni şi în fine alţii că d. Botez a ■ reluat cura de băi de mare !... Această din urmă versiune pare a fi­­ cea mai verosimilă. Dar totuşi pănă ce chestiunea se va lămuri suntem în drept să ne întrebăm: unde e primarul? BLOCK-NOTES Cine vorbeşte ? Ziarele guvernamentale fac mare caz şi suspectează chiar sentimentele româneşti ale liberalilor, din cauză că domnul Fuhn a fost însărcinat cu direcţia unui hotel de la Căli­m­­ăneş­ti. Guvernamentalii uită un singur lucru : dl. Fuhn este un simplu director de hotel pe cînd dl. de Mard­y !!... De ce-ar vorbi de „funie“ în casa... In Marţay ? In vacanţă In lunile de vacanţă toate enormităţile pot servi de subiect de discuţie. Cu toate acestea, o singură enormitate nu mai e as­tăzi la modă: intrarea d-lui Greceanu în minister! Pik PĂRERI ŞI FAPTE Doctorul Urzică Nu vrem să facem un joc de cuvinte cu numele doctorului de la Ungheni şi nici n’a­­vem de gînd să stăm de vorbă cu d-sa, ci, mulţum­indu-i doar că ne-a dat prilejul, vom aduce in discuţie lucruri mai Însemnate. Vina doctorului Urzică e cunoscută,—o ştiţi din ziarul nostru, cerîndu-i-se pe la 8 ore p. m. o soluţie de sublimat pentru spă­lat o rană, pe care o căpătase, într’o cabină, un călător din Iaşi,­a făgăduit pe a d­oua zi antisepticul cerut. Bine­înţeles că n’a aşteptat nimeni ajuto­rul doctorului pe a doua zi, şi până la re­întoarcerea în Iaşi, rana a avut destul timp să se infecteze. Prin urmare din pricina reavoinţei doc­torului, care are menirea, de altfel, să dee vindecare, sufere un om nevinovat, care are doar păcatul că a’a întîmplat în Ungheni pe timpul accidentului. Doctorul, inchinîndu-şi viaţa suferinţilor omeneşti, e dator să se scoale noaptea, ori cît de tîrziu, şi să se ducă prin ninsoare sau ploae la cei suferind. îmi spunea un prieten că un doctor, tot român, din Elveţia, el însuşi bolnav de a­­pendicită, a urcat pe jos noaptea, în fugă, un munte înnalt, pentru a ajunge la timp într’un sat, unde pe moarte aşteptă un alt bolnav de apendicită să-i facă operaţie. Şi doctorul, urcind repede drumul greu de munte, a ajuns la vreme, operaţia i-a reu­şit , şi n’a avut un moment de părere de rău, peste citeva zile, cînd a trebuit să se urce, şi el, pe masa de operaţie. Doctorul Urzică n’a fost tulburat la mie­zul nopţii, ci i s’au cerut medicamentele la ora 8, deci încă ziuă; nu i-a pretins nimeni să vie­­le la spital pănă un sat—apropiere mică—ci i s’a cerut numai un desinfectant şi un plastru. N’a vrut domnul doctor să se deranjeze, îşi făcea pesemne siesta. Ca doctor ar fi trebuit să ştie că o in­fecţie poate deveni mai periculoasă decît şi-ar închipui un profan; şi că, refuzînd la timp ajutorul său, se face responsabil de toate urmările. Domnul doctor Urzică, iritat de informa­ţia noastră, ne-a trimis la redacţie o scri­soare impertinentă, în care ne spune că i s’a cerut o­­pastilă de sublimat, şi, după cum înţelege oricine, nu putea da aşa ceva. Prin urmare domnul doctor—pe lîngă alte păcate—spune şi minciuni. Un astfel de medic, care e în stare să lese bolnavul fără ajutor şi, în urmă, spre a scăpa de răspundere, să recurgă la cele mai murdare mijloace, — n’ar trebui să aibă sub conducerea sa un spital, aşezat tocmai la Ungheni, unde şi priceperea şi conştiinţa medicului ar fi de dorit să fie mai răsărite. Astfel am discuta despre un om cu min­tea şi nervii sănătoşi; am vorbi deci de răs­pundere şi de alte lucrări serioase. Am auzit însă că nu se poate pomeni de aşa ceva, cînd e la mijloc domnul doctor Urzică. Şi, dacă e aşa, sănătatea oamenilor nu trebue lăsată pe m­îna celor puţin respon­­sabili,iar Serviciul Sanitar ar face bine de a repartiza mai nimerit pe supuşii săi la spitalele cuvenite. MERCURI 1 AUGUST 1912 tTV r •­­4v S8 B­ANI ZIAR NAȚIONAL LIBERAL SUB DIRECȚIUNEA UNUI COMITET flPHRE ZI­tNlC Anunciuri comerciale Linia în pagina Il-a 1 leu. în pagina TlI-a’. 50 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 Hî Poincaré Telegraful ne-a adus vestea că cea mai mare din gloriile științifice ale Fran­ței actuale—Henri Poincaré—s’a stîns. In lumea științifică, de multă vreme era privit ca un uriaș al cugetării. Poin­caré nu s'a mărginit să fie un specialist de întăiul ordin în o singură ramură a Matematicei, in Analiza Matematică în­­tăiu, în Fizica Matematică și la urmă în Mecanica Cerească, a devenit rînd pe rînd cea mai mare autoritate din lume. In lumea filozofilor, a literaţilor, şi mai ales în ochii publicului celui mare, Poincaré s’a făcut cunoscut mai cu samă, de cînd a început să publice încercări filozofice: La Science et THypotése, La Valeur de la Science, Science et Méthode. Prima lucrare în genul acesta—La Science et L’Hypothése,—a dat naştere la discuţii înflăcărate: cartea aceasta a extraordinarului om de ştiinţă a servit de armă în mînile dușmanilor sfinții, se găsește în ea de pildă concluzia ur­mătoare : „Dés lors, cette affirmation la terre „tourne n’a aucun sens... ou plutőt ces „deux propositions : la terre tourne et; „ii est plus commode de supposer que „la terre tourne on le mérne sens". — Atunci nu pentru un adevăr a su­ferit Galileu, cu răspuns anumiţi filozofi clericali. Poincaré a fost silit să revie în volu­mul următor «La Valeur de la Science», variind intru cîtva asupra înțelesului cu­­vîntului «adevăr» de la un volum la al­tul el închee: «La chose pour laquelle Galilée a souf­­«fert e’est bien une vérité, encore qu’elle «n’ait pas tout â fait le mérne sens que «pour le vulgaire». Filozofia ce se degajează din aceste lucrări ale sale, intră în cadrul pragma­tismului lui Wiliam James și Emerson. Ca întreaga filozofie pragmatista, nu prin prea multă înlănțuire logică plutesc o­­perele lui filozofice—din contra. Iu La Valeur de la Science Poincare împarte pe matematiciani în două cate­gorii : intuitivă care mai ales descopăr adevăruri nouă, şi logicianii care le sis­tematizează. Poincaré aparţine fără În­doială posibilă, celei dintăiu categorii : mintea lui era un izvor nesecat de ade­văruri matematice ; avea o memorie şi o facultate de comprehensiune minunate —ca elev la şcoala Politecnică nu sco­tea note—cu o tendinţă impulzivă spre speculaţie. Dictonul: «geniul e răbdare» rămîne de minciună cînd e vorba de Po­incaré, el n’avea nici răbdarejjjşi nici mare putere de atenţie voluntară. Dacă întrl­­nea greutăţi în deslegarea unei prob­leme, rar avea perseverenţă, o amina pe altă dată. La a doua sau a treia În­cercare ulterioară, găsia soluţia mult mai uşor; el credea -a spus’n într’un articol de revistă —că, în timpul strecurat In­tre cele două încercări, problema a fost rezolvită în inconștient. Tot impulzivitatea aptitudinii lui ma­tematice era pricina, că nu putea să se oprească de la lucru cînd voia; de a­­ceia nu lucra sara mai nici­odată, de nu termina problema pînă la culcare, nu mai putea dormi toată noaptea, şi a do­ua zi problema era găsită. Lucrul i s’a întîmplat de pildă în noaptea cînd a des­coperit «Funcţiile Fucsiene», cea dintâi descoperire mare a lui. Lucra numai patru ceasuri pe zi, şi anume în ceasurile cele mai puţin favo­rabile pentru munca intelectuală, de la 10 la 12 a. m., şi de la 5 la 7 ; şi totuşi a produs cît nimeni altul, afară doar de Cauchy şi Gauss, zice matematicianul Borel.—Dar e drept, că şi în momente­le de repaos continua să lucreze fără să vrea —o spune însuşi Paincaré—dacă pro­blema îi interesa și nu era terminată, în momentul cînd înceta lucrul. De voia să se ducă la un concert—era dintre nu­meroșii matematiciani cărora le place muzica—trebuia să nu lucreze mai in­­nainte, că altfel munca involuntară îl împiedica să asculte muzica. Tot această muncă automatică îl împiedica să as­culte cu atenţie pe un interlocutor ; şi tot din pricina ei probabil, era aşa de dis­trat. Sînt multe anecdote relative la a­­ceasta: încă tînăr, maică-sa ii cosea clo­poţei la portofel ca să audă de Tar fi scăpat jos. Iar odată la plecarea din Vi­­ena puse în geamandan o prostire de pat, in loc de cămeșa lui de noapte. Poincaré avea o originalitate fără sea­măn ; nu putea expune nici­odată o te­orie, o metodă a altui savant, fără ca

Next