Mişcarea, ianuarie 1913 (Anul 5, nr. 1-24)

1913-01-01 / nr. 1

X ANUL­­ No. am Redacţia şi Administraţia laşi, Strada Păcurari No. 8. Saloanele Ciobului Liberal ABONAMENTE In­tut pe an an..................29 lei In­­truinitate pe an an . . . 40 Preoţi şi învăţătorii rurali . . 60*/p xat ! -----«om»—­«*» • pănă, poate an de jertfe, are an de pace, dar în ori­ce caz, un a­in care puterea și prestigiul nostru ori puse la o de­­­cisivă încercare. I încrezători în forțe statului nostru , ȘÎ in vitalitatea neatlm nostru, să pă­­r­uim cu încredere și mîndrie pragul­­ anului lgii, căci mai în aceste sen­­­­timente stă salvari intereselor unui­­ neam sortit să trăită în condiţiunile­­ în care trăieşte neat­ romanesc. Diferendul Romîno-Bulgar — Polemica în ziarele streine­­ Răspunsul dat scri­sorii d-rului Teodoroff prin ziarul „Le Temps" , de d. Ion Atanasiu, profesor la Universitatea din Bucureşti. Ziarele din Bucureşti au reprodus după ziarul „Le Temps“ scrisoarea în­­drăsneaţă a unui medic bulgar Teodo­roff, prin care, deşi recunoştea că există încă de mult pendentă o chestie de rec­tificare de frontieră între România şi Bulgaria, îşi permitea să ne vorbească de sus şi să ne ameninţe cu, nu ştim mai ce strigat de răsturnare ce-ar ieşi din mormintele fiilor săi ucişi din răs­­boiul sfint în contra...—A-ți crede,poate —în contra... României.—Nu ! In contra... Turciei! Bar la d. Teodoroff tot una e: Turcia care a robit­o până mai ieri, și România care a desrobito de sub Turci. Aceasta scrisoare a lui Teodoroff, nu din cauza autorului ei, ci din cauza ziarului care o publicase, merita o re­plică imediată şi energică. Spre marea noastră satisfacţie, în numărul de ieri al ziarului „Le Temps“, găsim acest răspuns dat, aşa cum îl doream noi, de un adevarat român,care nu poartă titlul de „prinţ“ ca d. Ghica, autorul artico­lului d­.e devoir de la Roumanie­» — de d. Ion Atanasiu, profesor la Universitatea din Bucureşti. Ne facem şi­ o plăcere şi o datorie să reproducem scrisoarea a­­dresată de d. I. Atanasiu ziarului «Le Temps». Domnule Director, cu privire la scrisoarea d-lui dr. Teo­doroff, din Rusciuc, publicată în „Le Temps“ de la 8 ianuarie, daţi-mi voe să spun câte­va cuvinte pentru a procura opiniei publice franceze, pe care o res­pectăm şi care ne este scumpă, elemen­tele necesare în judecata ei asupra re­vendicărilor României.1­1. Revendicările teritoriale privesc frontiera şi datează de multă vreme, după cum însă­şi d. Dr. Teodoroff recu­noaşte. Chestiunea ce se pune de îndată este: pentru ce Bulgaria a refuzat în­totdeauna să reguleze această afacere? Acest refuz va fi lesne de înţeles, cînd se va şti că Bulgarii n’au încetat nici­odată să aibă ochiul asupra Dobrogiei, şi dovada o aveţi în faptul că ei au vroit să ne declare război la 1910 pen­tru a o relua. Opinia publică romînească a fost din această cauză foarte indignată, căci Romînia a plătit scump această pro­vincie cu sîngele fiilor ei la Plevna şi la Griviţa, precum şi cu Basarabia, care a fost luată de Ruşi. Pentru că Bulgaria se simţia în stare să ne facă războiul cînd era mai mică, cu atit mai mult se va susţine în ace­leaşi dispoziţii mîine, cind va fi mai mare. Romînia are clar dreptul şi datoria de a se apara în această parte. Iată ade­văratul scop al revendicărilor sale terito­riale. A prezenta chestia în alt chip şi a vorbi de compensaţii aceasta ar în­semna că Romînia caută să profite de munca şi jertfele Bulgarilor. Or aceasta este cu desăvirşire fals. Pînâ acum contrarul a avut loc şi iată dovezile : 1) . Bulgarii au beneficiat de răsbo­­iul romîno-turc ciștigînd autonomia. La acest război nu numai că Bulgarii n’au luat parte,­dar, după afirmațiile veteranilor de la 1877, populația a fă­cut o foarte rea primire armatei ro­mâne ; 2) . Oameni politici bulgari au pro­fitat, în momente grele, de ospitali­tatea noastră şi de slaba noastră ex­perienţă de a făuri statul ce vedem astăzi; 8). Mii de Bulgari trag în fiecare an venituri­ din solul nostru, unde găsesc o muncă foarte bine remunerată. La această atitudine bine-voitoare a Romîniei, Bulgarii răspund cu ura şi a­­meninţarea, şi vedeţi cum se degajează aceasta din scrisoarea D-lui Teodoroff. De­sigur, amiciţia romîno-bulgară, pe care o dorim sincer, nu va putea să se consolideze în asemene condiţii. II. —Revendicaţiile de ordin politic privesc pe Romînii din Macedonia. Inu­til să inzistăm asupra numărului lor, pen­tru că starea, civilă în aceste ţări e încă primitivă. Dar ceea ce nu se va putea contesta este faptul că există Romîni in Macedonia şi că aceşti Romîni au drep­tul la viaţă ca toate naţionalităţile din această ţară foarte eterogenă. Din neno­­rocire Grecii şi Bulgarii nu împărtăşesc această părere. Ei voesc să nu se mai i “ •" —" vorbească de Romini-Macedoneni şi se 1 ^ a silesc să-i convertească la naţionalitatea i &.~Xr 1JULOIO lor. Teroarea a fost, în general, mijlocul1 ‘ întrebuinţat, e trist, dar trebue să o spunem. Isprăvile bandelor greceşti şi bulgare sunt prea cunoscute pentru ca să insistăm mai mult. Voi semnala nu­mai asasinatul lui Mihaileanu, român din Macedonia de cătră Bulgari, chiar la Bu­cureşti. Aceasta arată de la sine cit de mare este ura Bulgarilor contra Romî­­nilor. Această stare de lucruri nu putea la­sa Romînia indiferentă. Ea a protestat şi relaţiunele diploma­tice cu Grecia au fost rupte mai mulţi ani în şir din cauza Macedoniei. De la Turci am putut să obţinem concesiuni foarte importante pentru Romînii Mace­doneni, în special în privinţa şcoalelor şi cultului. Acum cînd ei trebue să schim­be de stăpînitori—asupra bunei voinţe cărora, din nenorocire, suntem in deajuns de lămuriţi—Romînia are datoria să se intereseze de soarta lor. Am certitudi­nea că opinia publică franceză va apre­cia dreptatea revendicărilor romîneşti. Vă rog să primiţi. Domnule Director, cu mulţumirele mele cele mai vii, asigu­rarea înaltei mele stime. I. Athanasiu Prof. la lini­versit, din Bucuraşi STABILITATE Anul nou în lumea noastră Nici un fir de praf nu schimbă. Scoate vipera albastră Veşnic bifurcată limbă. Şi­­ aceiaşi depărtare De la glod pînă la stele; Clocotesc cm­ aceiaşi ură Guri de tun prin Dardane­e. Şi, la Teatru, vremi apuse In decoruri vechi rămîn,— Do­ar Henriet A.iuai-mm­inti SiCRometormâi- bătr Cu ultima foaie a anului care se du­ce, nu vom putea rupe ultima pagină sângeroasă a istoriei acestui an de zbu­cium şi de jale. Dimpotrivă chiar: dacă bilanţul anului zpi2 se încheie cu un războiu neisprăvit încă, nimeni nu ştie dacă anul ipi3 — purtătorul unei cifre fatale ce doar la un secol se repetă — nu va aduce un dezastru general care să însângereze istoria întregei Europe. In­­ pragul anului nou se definesc cele mai îngrijitoare perspective: zingănitul de arme răsună pretutindeni, iar spiritele limpezi, cari pătrund tot înţelesul aces­tui răsunet sinistru şi cari scrutează a­­dănc tendinţele ce clocotesc în sufletul popoarelor europene, ne prevestesc even­tualitatea, foarte posibilă, a unei con­flagraţii generale, menită a schimba în­treaga istorie a secolului la începutul căruia ne găsim. In vîrtejul acestei primejdii suntem prinşi şi noi. Ba, în mijlocul acestui vîr­­tej, privirile tuturora sunt aţintite asu­pra noastră, pentru că noi stăm cu sa­bia pe jumătate trasă. Noi ne găsim în faţa unei mari probleme, in care sunt angajate şi siguranţa noastră de stat şi demnitatea noastră de neam. Intr’o ase­menea situaţie nu se încape şovăire : dru­mul ni s’a limpezit, n’avem de cit unul şi prin ori­ce, mijloace, trebue să dobîn­­dim satisfacţiile la care avem dreptul. Pentru noi, Anul nou, se prezintă cu un mare semn de întrebare — , and* cum - Lm3 LUMINI TINSE Astăzi se împlinesc doizeci şi trei de ani de ciad zace in lacaşul isved­ dintre sar­­­rinii „Eternităţii“ acel­­e a fost şi care rem­îne deapururea In literara noastră Ioan Creangă. Amintim această aniverse tristă nu pen­tru a arata meritele acest moldovan care ne-a dat cea mai dulce­nică a ţăranului nostru, ci pentru a releva spăsarea cu care se trece peste această afirsare—chiar de cătră aceia cari alcătuesc grupul de admi­ratori ai marelui prozator O datorie pioasă, dacă au chiar o chîn­­găiere sufletească, ar­e­ctat şi impus a­­cestor admiratori ai... uitului poet al pro­zei moldoveneşti să compareze, cu toata simplicitatea cuvenită unui, ţăran această zi. E drept că acum trei ani s’a făcut un pelerinaj la monumentul luCreangă—şi de atuncea uitarea s’a aştent pe acel sfint locaş. Creangă a fost dat uitărei­ şi vina au este numai a generaţiei actuale de scriitori, dar şi a laşului, căci prietenul­ui Eminescu era un iaşan. Un alt uitat este poeţii Ioan Poiun-Pin­cio, de la moartea cărua s’m împlinit opt­­spre­zeci de ani. Moldovan şi el ca şi Ceangă, Pincio a la­­sat la urma lui o serie de piesii de o nes­pusă duioşie şi cite­va ocaji in proză, pe care dl. George Diaman­­ i’e-a întrunit In­­tr’un volum, îa care ztei toată bunătatea inimei acestui uitat şi lutvre vibrează toată sensibilitatea sa artistică această „păsăruică care găngurea atit de mn­nat pe streaşină caselor de ţară* cum si t­xprimă dl. Dia­­mandi în cele cîte­va cuhnte ce le-a pus în fruntea volumului „Proz, şi Versuri* are a­­ceiaşi soartă astăzi, pi care a avut-o cu viaţa... Pincio a ciripit o pozie fermecător de duioasă şi nimeni ea dnsul n’a redat un pastel mai posomorât­­ „Toamnei“, unic în poesia romînească; iu toate acestea ma­rele public cititor nu cunaşte această poesie... Puţini însă cari ştiu o comoară de fru­­museţă a remas în prea lui Creangă şi In poesia lui Pincio, să-şi amintească cu drag de aceşti uitaţi şi să-şi mîngîie sufletul- aţe­­tit In învâlmaşagul vieţi de toate zilele re­­cetind scrierile lor, drept cea mai duioasă aducere aminte a acesta- două aniversări... V " revendicările Romîniei, aceasta nu in­teresează. Atâta vreme cât d. Take Ionescu se mărgineşte a formula nu­mai pretenţiunile noastre faţă de re­prezentanţii autorizaţi ai Bulgariei, fără a ceda ceva din aceste preten­­ţiuni, nu vedem necesitatea unei a­­semenea desavuări. Noi înclinăm a crede că d. Take­rnescu este mânat numai de sen­timente patriotice în acţiunea sa şi condus de interesele superioare ale neamului şi în tot cazul nu ziarelor româneşti ii este îngăduit să conteste dreptul ministrului de interne de a trata chestiunea compensaţiilor Ro­mâniei. Dar preocupările personale ale d-lui Marghiloman sunt mai presus de in­teresele superioare ale neamului -și de aceia nu ne poate surprinde ati­tudinea antipatriotică a ziarului d-sale. Patriotisml boem Luptele înăbuşite­re frământă cele două partide conser­vatoare, se ma­nifestă la intervale amumite, fie sub formă de comunicare prin gazetele lă­turalnice cu caracter personal, fie în discuţiunile de club sub formă de să­geţi cari se lansează cu anumită des­tinaţie. Faţă de gravitatea evenimentelor externe, guvernul a făcut apel pentru stabilirea unui acord între partide în ceea ce priveşte marile chestiuni care privesc însăşi existenţa statului nostru. Partidul naţional-liberal, partid de ordine, conştient de seriozitatea îm­prejurărilor, a acordat concursul său necondiţionat guvernului şi a aban­donat cu desăvârşire chiar discuţiunile politice de ordin intern. Dar unii dintre ciocoii fără conşti­inţă, cari pun mai presus de interesul general, ambiţiunile lor personale, în­cearcă, e drept în mod discret, să-şi manifeste neastâmpărul şi orbiţi de patimi să tulbure acordul stabilit din consideraţiuni de ordin superior. Aşa, ziarul personal al d-lui Mar­ghiloman profitând de împrejurarea că d. Take Ionescu tratează la Lon­dra cu d-lui Daneff chestiunea com­­pensaţiilor cuvenite României, găseşte prilejul a publica un comunicat de desavoare a acţiunii ministrului de interne. Dacă d. Take Ionescu are sau nu are o misiune specială pentru a trate ----­ MARŢI 1 IANUARIE 19­13 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITAT : \ ’ /'\ flPARE ZILINIC Anunciuri comerciale Linia In padina Il-a 1 leu. în pagina m-a 60 bani. Ia pagina IV-a 40 banL te; la pagina 1LEFON121 4 cărora spumă imaculată, se varsă cu belşug în cupele cele largi. Şi astfel uităm anul trecut, încă atit de aproape, şi cu toate aceste, atit de departe fie noi... BLOCK-NOTES Politica fiin­an­ciară I Presa independentă și cea conservatoa■ | -e au aruncat nenumărate învinuiri asu-­ n-a partidului liberal că duce o politică I inundată. Or, cum, La Politique se arată I nc&ntată de la sérieuse organisation de „ tes finances et de leur sage administra-t ion“. „ La Politique « avut curajul să spue că I neritul revine...partidului conservator, ca-­ re ne-a guvernat anul trecut. »Itaţianca*1 I Există şi în ţara noastră, o revistă li-­­­ber-pansistă: „Raţiunea“. Publicul a fost de părere, pesemne, căi nare nici o raţiune de a fi şi de aceia n’a­m încurajat-o cu abonamentele. Revista şi-a perdut raţiunea. Ajunsă pe I pragul mormîntilui se gândeşte la adver-­ sării ei „care vor putea cânta prea line ] dureroasa veşnica­ pomenire revistei de Li- i beră-Cugetare Raţiunea“. Nici nu putea să deceadă mai rezona-1 bil o atare revistă. I Urare ! Pentru anul nou au Turcii o frumoasă I urare: „să vă fie inima, tot anul, o gră-­ dină înhorită“. Transmitem şi noi această urare cetito­rilor noştri. DIN S­BORUL VREMEI 3m­­ormîi­tare veselă dacă un an e gata să se smulgă din mărginirea vieţuirii noastre şi sâ se a­­runce pe urma paşilor noştrii, încă un stilp ce arată bietului om distanţa străbătută pe calea vieţii, lăsat în urma. Şi cu toate aceste, toţi rldem in momentul suprem al siliştrei unui an, sfîrşire pe care—departe de a dori s’o întîrziem—ne bucurăm s’o grăbim pe cît putem, deşi cunoaştem prea bine că nici una nici alta, nu ne stă In pu­tinţă... Ce nesocotiţi!... Nu voim să gîndim că sfirşitul unui an ne apropie de sfîrşitu! nostru şi că, dorind a grăbi pe unul, dorim grăbirea celuilalt... ... Şi zimbim veseli anului care vine, hrănindu-ne cu speranţe măgulitoare, fără a ţinea seamă da posibilitatea în­­mormintării lor în «patru scînduri». Dacă însă nu stă i­ puterea noastră de-a sfîrşi mai repede un an, ne răsbu­­nâm da această neputinţă cind ceasul bate a două­spre­zecea lovitură în noap­tea de 31 Decembrie. Mici şi mari ai familiilor bogate, se a­­şează atunci in jurul întinsei mese, ca­tafalc măreţ, strălucind de albeaţa pin­­zelor, ridicat săvirşitului din viaţă an. Împodobită somptuos cu talere de sexa, servicii de argint, cupe de cristal, şi ri­sipitor încărcate cu feluri de mlncări gustoase şi băuturi îmbătătoare. Ea ademeneşte privirele mesenilor şi le satură poftele. ...Şi anul vechiu e îngropat In sinul bacanalei, sflrşită ades numai cind re­vărsatul zilei Începe să arginteze ori­zontul. Salvele de pocnete nu lipsesc nici ele ca la orice fast, — dar, oameni prac­tici, în loc de-a ne primejdui prin mâ­nuirea armelor de svirlit plumbii, svir­­lim dopurile sticlelor de șampanie ale Cetind „Aspectele“ O carte de actualitate şi de mare valoare Profitind d­e liniştea vacanţei, zilele a­­cestea am recetit cartea «Aspecte din Civilizaţia Engleză», apărută nu de mult in editura «Vieţii Romîneşti», şi, datorită eruditului profesor de limba engleză de la Liceul Naţional din localitate, d-lui I. Botez, fost deputat. Mărturisesc sincer că, astăzi, când se discută modificarea orariilor şcoalei pri­mare şi chiar a celei secundare, astăzi când suntem în pragul unei reforme şco­lare de la care depinde viitorul copiilor noştri, astăzi, zic, apariţia operei d-lui I. Botez capătă şi pentru autorităţile şcolare, şi pentru părinţi, şi pentru noi dascălii, o însemnătate deosebită, pentru că în ea, între multe altele chestiuni, de mare valoare, într’un stil uşor şi atră­gător, autorul pune intr’un cadru de lot viu şi luminos sistemul de educaţie al poporului englez,—al acelui viguros po­por, care, datorită educaţiei ce i se dă, „a ajuns să-şi impună limba la o optime din întreaga omenire, şi plecind de la o mică insulă, brăzdând oceanele, sfrede­­lând munţii, civilizând întinsurile locuite de sălbateci, a izbutit să întemeeze cel mai mare imperiu pe care un popor l-a realizat vreodată“. In capitolul «Educaţiunea şi viaţa pu­blică» dl. Botez, vorbind de sistemele de educaţie din Franţa, Germania şi An­glia, din acele 3 mari state ce-şi dispută întâietatea în bătrâna Europă, sparte ca fiecare sistem de educaţie din aceste 3 state caută să pregătească tinerele gene­raţii pentru viaţă în conformitate cu tra­diţiile, aspiraţiile şi însuşirele popoare­lor respective; faţă însă de drepturile individualităţii, fiecare din aceste sis­teme ocupă locuri deosebite . Sistemul francez, zice dl. Botez, nu reuşeşte să formeze echilibrul sufletesc al tînârului. Şcoalele de toate gradele din Francia, în loc să producă cetăţeni pregătiţi pentru viaţa liberă, oameni în stare sâ se conducă singuri, caractere ho­­târîte şi tari, produc revoltaţi şi fiinţe fără voinţă. Sistemul şcolar francez deşi condamnat de experienţă şi atacat de autorităţi ca Laprade, Sar­y, Montégut, Taine, Maneuvrier, Ledlere, Lavisse a­­ păstrat pînă astăzi caracterul anacronic I faţă de celelalte instituţii naţionale. Şi­­ astăzi se poate spune despre şcoalele fran- I ceze ceea ce spunea Maneuvrier în­ 1888, I că Francia îşi prepară pe viitorii ei ce- I tăţeni In Închisori, şi că este o contra- I zicere absolută Intre sistemul politic şi I cel pedagogic in ţara Drepturilor o- I­mului. Tlnărul, care părăseşte liceul francez, I spune Maneuvrier, sufere de infirmităţi I morale eşite din aceiaş boală... atrofia­­ voinţei, o dorinţă bolnăvicioasă de via- I ţă de plăceri, ca a unui scăpat din in- i chi30are: descurajare şi revoltă impotri­­­­va autorităţii constituite şi neputinţa de I a trăi fără sprijinul acestei autorităţi.­­ Toţi sunt astăzi de acord că, şcoala fran­­­ ceză nu produce sănătatea morală eşită­­ din echilibrul sufletesc.­­ Sistemul german de educaţie ia mai I mult in seamă interesele statului dectt­e drepturile personalităţii. Acest sistem­­ circumscrie prea mult orizontul vieţei­­ individuale, pînă aproape de sfera unei ] profesii; prea puţin ţine seamă de indi-­­ vidualitate pentru a realiza nivelarea de I tr­upă. Prea multă atmosferă de regi­­- ment şi de castă domină în şcoala ger- r mană.’Noi admirăm foarte mult ordinea şi disciplina din şcoalele germane; sa­crificiul individualităţii însă, tăcute pen­tru a­ obţinea această uniformizare, pro­voacă multe şi întemeiate protestări în Germania. Sistemul de educaţie englez e mult mai greu de a fi caracterizat, decit cel francez şi german. El nu e produsul in­tervenţiei da stat, isvorit sistematic din o concepţie centrală, ci, nu el se oglin­deşte individualismul ang­o-saxon ca în toate instituţiile engleze. In Anglia şcoala e pentru elev ; pe cind pe Continent pare că elevul e pentru şcoală. In Franţa şi In Germania, „fabricarea cetăţenilor“ ş

Next