Mişcarea, decembrie 1913 (Anul 5, nr. 273-294)

1913-12-01 / nr. 273

ANUL .V. No. 273 ABONAM 3«­ N T E In ţară pe un an . . . 20 Ie In streinătate pe un an 40 „ Pentru preot» Şi învăţători ru­rali se face o reducere de n­eclaraţia şi Admi­nisttraţi» IAŞI, PIAŢA UNIREI, No. 5, localul clubului National-Liberal. Un număr 5 BANI DUMINICA 1 DECEMBRIE 1913 NATI­O­NAL -LIBERAL. Uşurinţă criminală In chestia împrumutului de 404 milioane Aşa a calificat d-nul Vintilă Bră­­tianu, în şedinţa de ieri a Camerei, prezentarea proectului pentru împru­mutul de 404 milioane necesare con­­strucţiunilor de la căile ferate. In şedinţa de ieri s-au demascat odată mai mult concepţiile primejdi­oase ale conservatorilor în materie financiară şi uşurinţa criminală cu care înţeleg ei a angaja resursele statului pentru şapte ani, într’un pro­gram de lucrări nestudiate, fără pla­nuri şi fără ingineri. Cerând retrimiterea acestui proect în secţiile Camerei spre a fi studiat, domnul Vintilă Brătianu a făcut o critică vehementă şi îndreptăţită pro­ectului pentru împrumutul de 404 mi­lioane. «împrumutul e foarte însemnat, el reprezintă o treime din datoria pu­blică actuală a României, şi anga­jează pe 7 ani de zile programul de lucru al căilor ferate. El a fost adus în Aprilie în parlament şi de atunci s’au petrecut evenimente însemnate, cari au dat naştere la alte preocu­pări, au apărut alte nevoi mult mai importante. De aceea este necesară modificarea mai multor puncte din proect. Astfel chiar d-nul raportor Dimitropol constată că, deşi linia Teţcani-Tg.-Ocna nu e aşa de im­portantă, pentru ea au stăruit trei miniştrii. De asemenea, în urma a­­nexărei, linia Ţăndărei-Hîrşova-Con­­stanţa nu mai are prioritatea, căci alta e acum situaţiunea. Şi nu pe ca­le de amendament se vor putea in­troduce şi discuta chestiuni însem­nate cum e podul de la Silistra sau Turtucaia, dar nu de la Hîrşova. Alt exemplu. Linia Craiova-Gruia nu e prevăzută în program, s’a lă­sat la o parte. Iată însă că chestiu­nea legărei liniilor noastre cu cele sîr­­beşti e de actualitate, a şi venit o comisiune sîrbească în acest scop». Oratorul reaminteşte dificultatea cu care domnul ministru de finanţe a realizat împrumutul de 250 mili­oane în străinătate, şi dobânda ur­cată pe care a fost silit s’o plătea­scă. Crede d-nul ministru de finanţe că un împrumut intern va putea fi făcut în condiţiuni mai bune de­cât unul extern, cu o dobândă mai mi­că ? Eu nu cred. Deci, încă odată, de la Aprilie pî­­nă acuma s’au întîmplat evenimente cari impun retrimiterea proectului la secţiuni şi studiarea lui din nou în raport cu situaţia cea nouă. Mai este şi o chestiune de pro­cedură electorală. Eu cred că nu e potrivit ca un proiect aşa de însem­nat, să fie discutat înainte de discu­ţia Mesagiului care arată însăşi si­tuaţiunea politică a guvernului şi în­crederea de care se bucură în faţa ţărei. O singură lege, s’ar fi putut vota înainte de Mesagiu, şi aceea ar fi votul anexiunei, care ar şterge vo­tul aşa de penibil al Protocolului de la Petersburg. De astăzi altă viaţă politică tre­­bue să înceapă, cu altă seriozitate şi răspundere. Când vedem însă că, sub aceiaşi formă ca acum 6 luni de zile, se angajează toate resursele Statului, avem dreptul de a califica drept uşurinţă criminală“. Conservatorii au ramas ceia ce sunt în­totdeauna : risipitori ai ba­nului J public, lipsiţi de ori­ce con-­ cepţii financiare, gata să primejdu-i iască finanţele statului, pentru a pu­tea arunca cu praf în ochii opiniei publice. Nu se putea ca o guvernare con­servatoare să nu se ilustreze prin­­tr’o pacoste financiară. Macar acum, la lichidare, conser­vatorii trebuiau să-și deie în petec. DIN SilGil Un secretar, nudurile de seară şi o bursă Cetini în „Opinia“ următoarea infor­maţie : „D-l Inspector Atanasiu a prezintat ministerului raportul de cercetările fă­cute privitoare la nemulţumirile de la şcoala de Rele Arte din Iaşi, cu ocazia numirii secretarului la această şcoală. Cu acest prilej d-l Atanasiu a propus, ca studiul nudului de seară, dacă se face, să fie sub priceperea profesorilor, şi să se acorde o bursă cu un ajutor elevului Petrescu“. Prin urmare d­e inspector, in rapor­tul de cercetările nemulţumirilor cu o­­cazia numirii unui secretar, găseşte — nu ştim prin ce asociaţie de ide A—pri­lejul să propue ca „studiul nudului de seară să fie subt priceperea profesorilor". Dacă un studiu poate fi sub pricepe­rea cuiva, desigur că studiul nudului de seară trebue să fie pus sub „price­perea“ profesorilor,— de­oare­ce sunt mai cunoscători de­cât elevii, ca mai batrăni. Şi, în legătură cu chestiunea nudu­­rilor de seară, d-l Inspector Atanasiu propune,—într’un raport de cercetări, nu uitaţi,—„să se acorde o bursă cu un a­­jutor elevului Petrescu“. Bănuim că informaţia aceasta a fost scrisă sau dictată de d­l inspector A. Justiţia şi presa înaintea justiţiei s’au prezentat mai mulţi ziarişti,— nu pentru aceleaşi pri­cini insă. D. Bogdan Piteşti este implicit într’o afacere de şantaj; prin făptui că d. R.­Piteşti conduce un ziar, nu capătă dreptul de a fi judecat de juraţi;—căci atunci ar trebui ca orice ziarist care a săvârşit un furt, o escrocherie, sau alt delict, să fie judecat nu de tribu­nale, ci de juraţi. Înaintea justiţiei militare, pe de altă parte, apar ziarişti, cari prin scrisul lor şi-au insultat şefii şi au ştirbit presti­giul armatei. S’a ridicat chestiunea competenţei tribunalelor militare şi in parlament se va discuta pe larg. Căci este o contrazicere flagrantă în procedarea justiţiei militare. Delic- t teie de presă exclud arestul preven-­­ tiv,­­pe cind cele posibile de codul­­ cazon, nu. Atunci pentru ce ziariştilor­­ li se aplică jumătate din legea civilă şi jumătate din cea militară? ! Ziariştii nu sufăr arestul preventiv, însă nu sânt judecaţi de curtea cu juri. De ce ? Dacă justiţia militară e competinte să­­ judece, cum se res­pinge arestul preventiv ? În Parlament poate se va rezolva a­­ceastă chestiune şi se vor limpezi ast­fel nedumeririle cari agită presa acum. Cetiți în corpul ziaru­lui ultimele știri telegra­fice şi telefonice. BLOCK-NOTES „Afacerea“ Maiorescu „Evenimentul“ de aseară consacră la lo­cul de cinste vre-o trei coloane „afacerii“ d-lui T. Maiorescu. Greceniştii, cari sunt convinşi că au fost traşi pe sfoară cu proclamarea d-lui Titu Maiorescu ca şef al partidului conserva­tor în schimbul denunţării colaborării, vă­zând că această colaborare încă n’a fost desfăcută, găsesc macar o mică satisfac­ţie săgetând, de la distanţă, din când în când, pe noul şef al partidului. De aceea „alegerea“ d-lui Maiorescu este considerată de ei pur şi simplu ca o „a­­fă­cere“. Pentru gologani Un ziar de tapaj a început să publice de curând un roman original de mare senzaţie, în stilul literar al unui „poliţist“ de siguranţă publică. Autorul romanului semnează G. Gologan. Capitolele bombastice nu au altă menire de­cât aceia de a aduce ceva... gologani au­torului şi gazetei cu pricina. ---------------------------------------------­ D-l Disescu 4 activi­tatea extrapolară Sub titlul „Protestare“ comitetui cen­tral al „Ligei Deşteptarea“ publică în siatu-i săptămânal de sub acelaş nume următoarea protestare : D-l Ministru al Instrucţiunii a adresat învăţătorilor din ţară o circulară cu pri­vire la activitatea extraşcolară prin care le dă ordin să se demită din funcţiunea de casieri ai băncilor, obştiilor şi coope­rativelor. Circulara aceasta, deşi pare a urmări aplicarea unei măsuri ce ar avea de scop să asigure bunul mers al şcoalelor, în realitate prin afirmaţiunile de ordin ge­neral ce cuprinde, este o critică nedreap­tă a activităţii extraşcolare a învăţăto­rilor şi ea pune in joc „întreaga chesti­une a mişcării economice din sate“. „Liga Deşteptarea“, având de scop intre altele şi „apărarea instituţiunilor „pentru educaţia populară, ca bănci popu­lare, cooperative, obştii, cercuri cultu­rale, şcoale de adulţi, etc.“ nu poate sta indiferentă faţă de loviturile ce se aduc acestor instituţiuni al căror rol în redeşteptarea satelor este „binefăcător“, cum recunoaşte chiar d. Ministru. Circulara aceasta zice : După rapoar­tele revizorilor şi după un studiu sta­tistic, s-a constatat că „şcoala suferă „simţitor din cauza amestecului învăţă­­­torului în prea largă măsură în condu­cerea efectivă a băncilor populare, ob­­oştiilor, cooperativelor“. Afirmaţiunea aceasta se întinde şi a­­supra prezentului şi asupra trecutu­lui, adică „de când există acest amestec al învăţătorului“, el a fost „răufăcător“ pen­tru şcoală, deşi „binefăcător“ pentru sat în genere. „Binefacerile acestor institu­­­ţiuni ispăşesc pentru trecut neajunsu­rile aduse şcoalei“, sunt propriile cu­vinte ale d-lui Ministru. Pe ce se întemeiază ca să stabilească aceste „suferinţi“ sau aceste „neajun­suri“ ale şcoalei rurale ? Ar trebui să aibă date statistice din care să reiasă că înainte de amestecul învăţătorilor în mişcarea economică, sa­tele ar fi fost lipsite de binefacerile ei, dar şcoalei© ar fi fost în foarte bune condiţiuni şi pe măsură ce s’a pornit mişcarea aceasta satele au prosperat e­­conomiceşte, dar au dat inapoi pe calea culturală. Asemenea date nu pot exista, căci statisticele oficiale cari s’au publicat an cu an, arată astfel lucrurile. Şi iată cum: Primele manifestări serioase ale acti­vităţii extraşcolare a învăţătorului pe teren economic se arată după 1896—97. De atunci ele au fost necontenit încura­jate de administraţia centrală a minis­terului, afară de scurt timp in 1905— 1906. însemnătatea lor a fost recunos­cută, de exemplu, de d. dr. C. Istrate, ministru în 1900, care zicea: „învăţăto­rul are la noi sarcina şi de întemeietor „al mişcării noastre economice rurale şi „chiar urbane“. D-sa constata atunci că „rolul învăţătorilor în mişcarea noastră „economică a fost îmbucurător şi noro­­cos pănă în prezent“ (1900) şi nu fă­cea nici un fel de restricţiune, cum face astăzi d. Ministru. Şi nici nu s’ar putea face, căci dela 1896—1897, învăţământul rural nu nu­mai că n’a dat înapoi, nici n’a stat pe loc, ci a progresat într’un mod deosebit. Nu numai că s’au înmulţit şcoalele şi învăţătorii, dar numărul şcolarilor a crescut dela 129 283 (regulaţi) în 1896— 97 la 338.211 în 1909-1910; iar absol­venţii acestor şcoale rurale s’au înmul­ţit an cu an: în 1896 — 97 au ieşit 6880 de absolvenţi, in 1909 — 1911 au fost 25.992. Şi nu e vorba numai de progresul ab­solut, căci ar putea zice cineva că nu e dovadă de activitatea învăţătorilor dacă numărul şcoalelor şi al personalului au crescut; e vorba şi de progresul relativ, învăţătorii din 1896—97 instruiau în termen mediu 32 de şcolari cei din 1909—910 instruiau 53 de şcolari. Insti­tutorii din 1896—97 dădeau 1,6 absol­venţi de fie­care; cei din 1909—910 au 4,2 absolvenţi de fiecare. Acelaş lucru şi in ce priveşte nivelul cultural al ţării. Recensământul din 1899 arăta că în comunele rurale erau 15,2 la sută ştiutori de carte, iar cel din 1909 arată 34,7 la sută. In asemenea condiţiuni, cum se poate vorbi de «scăderile», adică de regresul şcoalei rurale ? Dacă, dar, după propria afirmaţiune a d-lui Ministru, activitatea extraşcolară a învăţătorilor a fost o binefacere pentru sate, dacă nu se vede din nimic că ea ar fi fost o piedică pentru progresul şcoa­lei, cum putem noi privi dispoziţiunile destinate a paraliza mişcarea economică din sate ? Dacă d sa s’ar fi preocupat în adevăr de­mersul învăţământului, ar fi trebuit să constate dacă unii învăţători fiind şi casieri lasă în părăsire îndatoririle lor profesionale, şi să ia măsurile cuvenite. Obligând însă pe toţi să părăsească sar­cinile acestea, poate pune în primejdie existenţa unor bănci populare cari nu s’ar afla în sat un alt casier şi atunci este sigur, că măcar pentru asemenea sate, inlătură „binefacerile“ de cari a vorbit. Din cele expuse se vede că circulara d­lui Ministru de instrucţie, sub aparen­ţa unei măsuri de ordin secundar privi­toare la mersul şcoalelor, este în realita­te un inel din lanţul de atacuri ce de doi ani se aduc mişcării economice din sate. «Liga Deşteptarea» crede de a sa da­torie să protesteze în contra acestor a­­tacuri şi să lupte pe toate căile de­ cari dispune pentru a se lăsa învăţătorilor rolul util ce li se cuvine în mişcarea e­­conomică a satelor. — :—----------------------------— (BWrfjBK'.WOwl *'■■■'} TELEFON no. 121 A iMinciunii comerciale Linia pe*pagina II Linia pe pagina III Linia pejpagîna IV I leu 50 b. 40 b. IAR COTIDIAN DIRECȚIUNEA UNUI COMITET Instituit de clubul national-liberal Un număr 5 BANI PĂRERI ŞI FAPTE Când artiştii glumesc.... O mare publicaţiune artistică se ocupă de viaţa particulară a celebrităţilor artistice. Extragem unele cari pot interesa şi pe ce­titorii noştri. Celebra divă Melba povesteşte, intre al­­tele, că partenerul ei Carusso se ţinea nu­mai de pozne şi ghiduşii in scenă, — chiar atuncea când rolul pe care-1 interpreta îi cerea o prestanţă de o deosebită gravitate. Intre altele Melba aminteşte cazul când in „Bohema“ lui Puccini, în care ea ţinea ro­lul prim şi Carusso rolul lui Rodolphe, ce­­lebrul cîntăreţ, în scena culminantă a morţii, îi şoptise la ureche o Invitaţie la un supeu. Aceiaşi artistă povesteşte o altă farsă de a lui Tosti. La „Covent-Garden“ din Lonn­dra Melba cinta la „Bohema“. Din scenă ea zări in sală pe componistul Tosti. Acesta simţind c a fost văzut, scoase din buzunar o pereche de mustăţi mari pe cari şi-i puse sub nas şi lucepu să facă fel de fel de strlm­­bături şi grimasse, astfel că Melba nu-şi mai putu reţinu răsul. In van imploră diva, prin priviri rugătoare, pe Tosti ca să înceteze.— In cât dupâ lăsarea cortinei, artistei îi ve­nise râu din cauza sforţărei prea mari de a-şi stăpâni râsul. Adorabila Tetrazim­a, care a rămas ne­­ştearsă în amintirea ieşenilor de la primul şi pare-se ultimul concert, povesteşte că zil­nic primeşte zeci şi sute de scrisori, prin care adoratorii necunoscuţi îi solicita foto­grafii, autografe, vizite, audienţe, concursuri benevole la concerte filantropice şi chiar a­­jutoare băneşti, intr’o zi frumoasa divă a primit următoarele rânduri: „Mi-s dragi cântăreţele, mai ales cele frumoase ca d-ta, care ieşti o artista neîntrecută. Dacă-mi vei trimite un bilet permanent de intrare la o­­peră, îţi promit că nu voi lipsi o singură seară spre a te aplauda cu frenezie“. Tot Terraziana a primit o poezie închinată ei, la care cântul ei era comparat cu cel al învighitoarei, frumuseţa ei cu cea a zeiţei Venus şi graţiile ei cu acele ale Muzelor. Poezia sfârşia printr’un catren in care au­­torea—era o femeie—cerea divei zece bilete de intrare la operă... Un ziarist american a obţinut următorul interview de la Carusso, — şi a fost fericit că l’a putut obţine : — La ce oră vă sculaţi . La opt.—Ş’apoi? —Mă spăl. Ş’apoi ?—Mă bărbieresc. Singur? Da, singur. — Ş’apoi ? Dejunez. Ce ? Cafea, unt cu pâine, ouă moi. Vă plac ouăle moi? Da, când sunt proaspete. — Cum puteţi şti dacă-s proaspete sau nu ?— înainte de a le ciocni cint, şi dacă din lăuntrul oului se au­de vre-o replică muzicală, atuncea ştiu că nu-s proaspete...—Ş’apoi ? Apoi fac exerciţii vocale.—Mult ? —Mult.—Ş’apoi ? — Apoi mă­nânc iarăşi.—Şi când vă culcaţi ?—Asta de­pinde.—Aşa, mulţumesc.— Pentru puţin. — Buna ziua !—Buna ziua ! Laconicul interview a fist publicat cu ma­re alai In ziar, iar dibi ir reporter răsplă­tit cu mulţi dolari.... Araid Expropierea şi moda­litatea aplicărei ei Dl. C. G. Pietraru a ţinut la „Cercul de studii“ al partidului liberal din Bu­cureşti o conferinţă asupra *exproprie­­rei şi modalitatea aplicării ei* pe care o resumăm în cele ce urmează . Partidul liberal prin vocea autorizată a şefului său a adus în deliberarea pu­blică două mari reforme : exproprierea şi colegiul unic Conferinţele actuale cari se ţin la Cercul nostru de studii, au de scop, ca aceste mari reforme să fie dis­cutate sub diferite aspecte. Un lucru bine stabilit este, de­sigur, că este mai uşor să dai ceea ce ai, de­cât ceea ce nu-ţi aparţine. De aceia pro­prietarii noştri mari, dovedesc a fi ani­maţi de sentimente atât de frumoase a­­tunci când se declară pentru înfăptuirea exproprierei. De la început declar că este greşită teoria expusă de unii ca 4 milioane hec­tare să se găsească în mâinile unui nu­măr restrâns de mari proprietari, iar alte 4 milioane numai să fie stăpânite de un milion de ţărani. Acest principiu nu este bun, fiindcă el poate aluneca discuţia pe fagaşul socialismului. Este de asemenea greşită părerea că nu este bine să se dea pământ pe un preţ sub valoarea lui reală. Când acest fapt este necesitat de o cauză superioară, el se poate întâmpla. De ast fel acest principiu s’a practicat in trecut în Sta­tele Unite și se practică în prezent în Argentina. Starea săteanului, este astă­zi precară. Prin legea de la 1864 ca și prin cele ur­mătoare s’au scăpat din vedere să se creeze un personal instructor pentru îm­proprietăriţi şi să se impedece pulveri­zarea pământului. Urmarea este o pro­ducţie slabă a pământului şi că avem azi ţărani, cari au atât pămân cât nu le este suficient să le producă un câştig îndestulător. Rău este că ţăranul nu munceşte iarna, creîndu-şi un supliment de venit. Trist este că ei nu se mai ocupă nici de industria casnică, de ţesăturile lor, de vitele de lapte, de zarzavaturi, etc. Fapt constant este doară că munca ţăranului este din ce în ce mai puţin productivă şi că din ea trebue să satisfacă cât mai multe nevoi, pe cari înainte şi le satis­făcea prin munca lui auxiliară, adică a­­cea casnică. De aci urmează munca in­fijmă. Şi atunci când nu o găsesc nici pe aceasta, mizeria devine tot mai profundă, înso­ţită şi de cortegiul ei de boaie. Astăzi, unii proprietari ocolesc legea agricolă de la 1907, îngreuindu-se tot mai mult viaţa săteanului; căci, cu tot răul mereu crescând încă nu au apărut la sate oameni de bine cari să-i lumineze hotărându-i să muncească şi iarna. Aceasta este starea prezentă a ţăra­nului. La aceasta se mai adaugă cauze de mizerie de alte ordine. Ei devin astăzi tot mai străini oraşe­lor, fiind tot mai mult izolaţi în satele lor fără şosele, fără lumină. D­­ :I..ulA izbire; ţăranul şi-a avut-

Next