Mişcarea, aprilie 1914 (Anul 6, nr. 73-94)
1914-04-01 / nr. 73
ANUL VI. MNI. 73 JHN4 Redacţia şi Administraţia laţi, Piaţa Unirei No. 5. Saloanul« Ciobului Liberal ABONAMENTE In t«r& pe an an...................I 20 Iei In străin&tate pe an aa . . . 40 Preoţi ţi învăţătorii rarali . . I BO•/« Organizarea Dobrogei După o discuţie în cursul căreia d. Iorga a intervenit de mai multe ori cu succes, cu titlul de istoric, Camera a aprobat ori legea de organizare a Dobrogei noui. S’a arătat deferenţă în faţa tradiţiei istorice, adoptând denumirea de Caliacra în loc de Dobrici, bulgar, şi de Durostor în loc de Silistra, dar a avut bunul gând de a nu umbla după himere în organizarea nouei provincii. Cum foarte bine a remarcat d. Victor Antonescu, este vorba de o lege de transiţie. Toţi sântem animaţi de cea mai sinceră dorinţă să aplicăm cât mai curând şi integral, în Dobrogea Nouă, legislaţia liberală din patrie şi din Dobrogea veche. Dorinţa aceasta se loveşte nu numai de obstacole morale, dar şi de imposibilităţi materiale. Este necesară o perioadă transitorie, de preparare şi asimilare, pentru a ajunge la o unitate legislativă perfectă ; aceasta e regula generală la toate ţările : Germania, Franţa, Anglia, care au încorporat teritorii nouă, fără să mai vorbim de exemplul mai recent al Serbiei şi Greciei. Tot ce putem face este de a scurta în măsura posibilului această perioadă preparatoare excepţională; bunăvoinţe ne va lipsi cu atât mai puţin cu cît suntem direct interesaţi. Legea asupra organizării Dobrogei noui a fost adoptată în unanimitate : teritoriul lui Mircea cel bătrîn va face totdeauna parte integrantă din regatul român. Să notăm aici că partidul conservator a ţinut luni întregi în stare de proect legea Dobrogei nouă, fără a putea ajunge la vreun capăt, guvernul actual a pus în foarte scurt timp în picioare o legislaţie de mare merit, care va putea fi promulgată azi. Camera a consacrat o parte din şedinţa zilei, examenului budgetului. Condiţiile excepţionale în care ne găsim, lungile dezbateri ale revizuirii care preocupă toate spiritele, forţat, împiedică un examen mai minuţios al legii budgetului. Nu trebuie să uităm că în mare parte creşterea cheltuelelor rezultă din anexarea unui nou teritoriu bogat şi fertil; sarcina suplimentară are prin urmare contravaloarea sa. Să notăm în sfârşit că desfiinţarea subvenţiei servite de stat «Uniunii sindicatelor agricole», societate de latifundiari care a crezut de datoria să combată cu furie reforma agrară cu principiul exproprierii. Dacă aceşti mari stăpânitori de pământuri au principii opuse guvernului şi majorităţii parlamentare este drept să şi le apere cu mijloacele lor proprii şi nu cu ale Statului. Farsa d-lui A.C.Cuza — D l Cuza nu acceptă sporurile de salarii — Budgetul general al Statului a fost votat cu unanimitatea voturilor exprimate, minus acel al d-lui A. C. Cuza. Este primul caz când budgetul te votează necondiţionat şi fără rezerve de către reprezentanţii opoziţiei, ceia ce denotă că budgetul presentat de d. Emil Costinescu este întocmit cu chibzuiala şi priceperea bărbatului de stat a cărui competinţă nu mai poate fi de nimeni pusă la îndoială. Apoi sporurile prevăzute corespondeau unor reale necesităţi, încât reprezentanţii opoziţiei le-au votat fără rezerve. Singur d. A. C. Cuza, farsorul naţionalist de la Iaşi, care ca ad Ies al alegătorilor colegiului al 11-lea sta erijat în apărător al intereselor celor mici, iar in timpul discuţiunei la mesaj a interpelat de vre o şapte ori guvernul asupra situaţiei micilor funcţionari de la căile ferate, a votat contra budgetul. Da, un budget in care s-au prevăzut peste 10 milioane pentru îmbunătăţirea soartei micilor funcţionari n- a fost pe placul d-lui A. C. Cazaci d-sa a ţinut să declare în mod expres în mijlocul protestărilor unanime ale Camerei, că nu se poate solidariza cu un asemenea budget. D. Cuza dacă împotriva sentimentului general al representanţilor ţării , parlament avea de făcut oarecari rezerve asupra noului budget, trebuia să se explice in mod lăunt şi să se declare mulţumit de sporurile prevăzute pentru micii funcţionari a căror cauză pretinde că apără. D. Cuza n- a făcut acest lucru şi a dovedit că este un farsor de prost gust, un ghiduş care a ţinut un loc timp de trei zile lucrările parlamentului, fără rost. Şi cu atât este mai demnă de relevat atitudinea falsă a d-lui Cuza cu cât d-sa a făcut faimoasa mărturisire, după ce d. Emil Costinescu a declarat în aplauzele entuziaste ale Camerei că faptul de a fi acordat anul acesta 10 milioane pentru micii funcţionari, îl obligă de a acorda prin viitorul budget încă 15 milioane. Acesta este d. Cuza. Gatra funcţionarii C. F. R. Delegaţii congresului funcţionarilor c. f. r. aduc la cunoştinţa întregului personal că, graţie bună voinţei d-lui dr. Anghelescu, Ministru Lucrărilor Publice şi a d-lor deputaţi bine-voitori, în special d-lor George Mârzescu şi George Trancu- Iaşi, s’a votat la 29 Martie 1914 modificarea tabelelor A şi B relative la personal, în sensul că o serie de 16541 funcţionari şi agenţi vor primi sporuri prin încadrare pe ziua de 1 Octombrie 1914, iar restul de 2760 vor primi sporuri prin încadrări pe ziua de 1 Aprilie 1915, fără ca aceste sporuri să influenţeze asupra stagiului cîştigat pentru avansări. In afară de aceasta tot personalul din tabela litera A care nu avea indemnizări de chirie va primi această indemnizare pe ziua de 1 Ianuarie 1915. Delegaţii congresului sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute pănă acum. Lamentabil partid! Partidul conservator îşi culege roadele atitudinei nesăbuite ce a avut-o faţă de reformele propuse de partidul liberal. Partidul conservator a evitat de la inceput o atitudine francă şi hotărâtă, preferând să se balanseze intr’o atitudine de duplicitate şi de hărţuială. Rezultatele acestei atitudini se văd astăzi. Propunerea de revizuire s’a votat aproape cu unanimitatea glasurilor din ambele corpuri legiuitoare, iar partidul conservator a rămas închis în turnul de fildeş al unei intransigenţe care a sfârşit prin a deveni şi odioasă şi ridicolă. Dar atitudinea pe care conducătorii actuali ai partiduluiconservator au adoptat-o faţă de reforme, a avut o repercuţiune fatală şi asupra situaţiei interne din partid. Partidul conservator se găseşte într’o stare de complectă dezagregare. D. Maiorescu s’a exilat în străinătate, lăsând conducerea partidului in seama d lor Marghiloman și Filipescu, cari au condus atât de abil sforile, încât au determinat o spărtură ce va avea consecinți foarte serioase pentru partidul conservator. Toți profesorii universitari conservatori și-au înaintat demisia din partid, ca un semn de protestare împotriva atitudinei luate de partidul conservator faţă de reforme şi ca un semn de protestare împotriva excludere din partid a d-lui Pangrati. Iată în ce hal au adus d-nii Filipescu şi Marghiloman, cea mai lamentabilă organizație din partid ce s’a văzut vre-o dată în țara noastră. ---------------------- - -----—«0«~4CN» ------------------------------ MOTE La București a avut loc, alaltăseară, inaugurarea cercului de studii al partidului conservator-democrat. Cercul s’a instituit sub auspiciile revistei politico-literare, „România Viitoare", revistă pusă și ea, la rândul ei, sub auspiciile... d-lui Bădărău. Cunoscutul scriitor de anecdote, dl. T. D. Speranţă, face şi d-sa parte din acest cerc.* „Opinia“, pentru a doua oară, arată că a intrat intr’o simţitoare „criză monetară". Frumoasele vremi ale „colaborării“ au trecut!* Dl. A. C. Cuza a ţinut în Cameră, recordul ilarităţii şi zi şi noapte—atuncea când a vorbit numai din propria iniţiativă... parlamentară, şi nu „în numele“ altuia. După ce a votat pentru contra, şi după ce s’a declarat împotriva votului unic, pe motiv că poporul de la ţară n’are cultura necesară, dl. A. C. Cuza a pretins... votul universal; deasemenea a declarat că nu se solidarizeraă cu budgetul Statului după ce mai intăi budgetul a fost votat de unanimitatea Camerei. Dl. Cuza a fost, este şi va fi celebru deaiturarea şi in vecii vecilor! -...- --------------------------------- In numele d-lui Iorga Niciodată stenografiii din Cameră n’au întrebuinţat încă în stenografiarea dismrsurilor parlamentare atâtea indicaţiuni de „ilaritate“ ca in comentările, întreruperile, coraplectările şi intervenţiile oratorice ale „marelui economist“ de la Iaşi, I. A. C. Cuza. Desbaterile din Cameră pe care le-am cetit, de la venirea „naţionalistului“ ie-; ian, n’au fost lipsite o singură dată de ilaritate, întru cât d. Cuza a cezut că ioate fi oportun în toate intervenţiile tale şi in toate chestiunile puse in discuţie. D. A. C. Cuza n'a putut pricepe căribuna parlamentară nu este egală cu ea din Sala Pastia şi s’a dedat la toate hiduşiile nu pentru a face ghiduşii, şi pentru a se prezenta în parlament aşa um este la Pastia şi aşa cum îl cuoaştem cu toţii de pe uliţele Iaşului, itr’o complectă lipsă de seriozitate, falş atenţionat, sau greşit din necunoaşterea cauzeior, arogant, închipuit, maniac, safant, ridicul,—de toate... ! Nu se putea ca într’o asemenea apariţie d. A. C. Cuza să nu provoace de cât ilaritate. Preşedintele Camerei n’a protestat de cât împotrivă faptului ca „oratorul, de la laşi răpeşte Camerei timpul cel mai preţios—dar in cele din urmă i’a lasat să vorbească, fiind că d. Cuza nu s’a dat învins. Şi a vorbit, a vorbit, a vorbit trei zile în şir şi n’am a terminat... Oratorul, după ce a plictisit extraordinara buna voinţă a preşedintelui, a mers din ilaritate în ilaritate... Vedeţi dările de seamă perlamentare şi vă veţi convinge de excesul de «ilaritate» provocat de «marele economist» ieşan. O singură dată insă d. Cuza a fost lipsit de nota ilarităţei,în şedinţa de Vineri noaptea. D. Cuza a făcut, foarte serios şi foarte cuminte, propunerea cum să se denumiască în viitor cele două judeţe dobrogene anexate şi care să fie marca lor istorică. Camera n’a râs atunci—fiindcă d. A. C. Cuza a făcut această propunere „in numele d-lui N. Iorga“, cum singur a declarat... Dacă—ferit-a Domnul!—propunerea venea din partea d-lui Cuza, cine știe ce proporţii ar fi luat ilaritatea ce o provoca... Dar d. Cuza a avut un moment de seriozitate, căci n’a vorbit în numele seu, şi Camera n’a râs. D. Cuza a vorbit „in numele d lui Iorga“ în acelaş moment când d. Iorga trimise ziarului „Minerva scrisoarea pa care am publicat-o şi noi şi in care recomandă studenţilor învăţătură serioasă... “împotriva concepţiei ştiinţifice a „marelui economist“ ieşan. PAREHI 3 1 F APT B „A KIM“ Reluarea tragicomediei d-lui V. Eftimiu pe scena teatrului naţional din Capitală a determinat până şi pe autor să se ocupe de această lucrare pe care a intitulat-o tragicomedie. Dl. V. Eftimiu povesteşte unele amănunte, într’un articol apărut în „Flacara“, care evidenţiază şi mai bine calităţile d-sale de dramaturg. Astfel dl. Eftimiu ne arată că e scris actul la tăi din „Akim“ intr’o zi, iar celelalte două acte la două zile, şi că piesa a fost representată mai întâi ca fiind o piesă a lui Anton Cehov. Se poate ca sub masca scriitorului rus „Akim“ să fi obţinut un succes mai mare decât astăzi când apare în ţinuta elegantă a autorului, pentru bine meritatul motiv că unui autor de talia lui Cehov îi s’ar putea ierta o presupusă schiţă dramatică mediocră, pe când unui autor mediocru nu i se poate ierta transplatarea unei acţiuni streine numai cu pretenţia de a fi dat o lucrare genială,—„molierceanu“, cum a afirmat dl. Eugen Lovinescu, că este „Akim“. Totuşi, din lectură, constatăm că această tragicomedie e representabilă intrucât toată acţiunea e bazată pe scene de efect. Chiar intriga piesei, care constituie ideia tragicomediei, e de efect. Interpretul lui „Akim“, actorul Barbenau, trebuie să fi fost pe placul autorului, atuncea când a apărut cu figura lui Tolstoi în rolul bătrânului ţaran carejoacă toată farsa dramatică—şi publicului spectator, şi autorului... Cetită însă, această schiţă dramatică ne arată că dl. V. Eftimiu este superficial în concepţiile şi în creaţiunile sale. Dacă autorul n’ar fi cetit diferite romane şi piese ruseşti n’ar fi putut scrie pe „Akim" şi nici n’ar fi recurs la... pseudonimul lui Anton Cehov. Ca şi „Ave-Maria“ e şi în „Akim® un amestec de tipuri culese de prin diferite scrieri, —un fel de talmeş-balmeş literar, cu reflecţii reţinute din alte opere, înşirate sau dialogate într’o măsură aleasă, care dă uneori impresia unei lucrări de artă. Este şi acesta un merit,—ceia ce de altfel şi asigură aşa zisul succes al piesei. Totuşi intre „Cocoşul negru“ şi „Akim“ preferăm pe cel din urmă. Cu toată pretenţiunea de a fi o operă poetică „Cocoşul Negru“ este o lucrare de nivelul lucrărilor poetice şi dramatice din epoca lui Alexandri. Numai în acea epocă, când teatrul şi literatura presintau aspecte primtive „Cocoşul Negru“ ar fi putut, trece drept o lucrare de artă. Pe când „Akim“—cum constatăm din lectură—este o schiţă dramatică cu calităţi moderne,—chiar dacă aceste calităţi nu sunt decât însuşirile unor opere streine cari au influenţat pe autor. Ca lucrare de efect, deci, şi fără a căuta viaţă reală in ea, „Akim* poate fi jucat cu succes—numai atuncea când interpreţii vor putea da tipurilor ceia ce nu ie-a putut da autorul... Araid MARȚIEAPRILIE 1914 ZIAR NAŢIONAL LIBERAL SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Arenduri Comerciale Linia în pagina II-a 1 leu. In pagina HI-a B0 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 — PRINŢUL de AL. CIURA Acum, că valurile atentatului din Dobriţin au inceput a se potoli-deşi spectrul lui Catarov apare când ia Durazzo, când Usküb, când în Lisabona —fie-mi permis, să ridic scutul meu delemn, pentru apărarea unui prinţ, care a fost mestecat pe nedreptul, în această afacere criminală. E singurul prinţ cu care am avut (cum să zic : norocul, fericirea ?) de a vorbi în viaţă şi, vai, nici acestprinţ nu era veritabil. L’am cunoscut într’o după amiază de Duminică, în casa ospitalieră a unui prieten al meu, deschisă întotdeauna pentru toate celebrităţile, ce se rătăcesc la târguşorul nostru, înfundat după spatele lui Dumnezeu. — Prinţul... Alexandru Spiridonov din Basarabia, mi-l prezintă doamna casei, în vreme ce eu mă plec cu adânc respect, neindrăznind să-mi spun numele, decât cu mare sfială. Mă aşez pe un scaun, ascultând povestirea prinţului, care consuma, în aceiaşi vreme, cu multă poftă, varza cu sarmale : — A fost o nenorocire... M’au jefuit... Aveam în geamantan vr’o zece mii de ruble... ceasornicul de aur... două libere de depuneri de la banca din Kişinău... şi m’au lăsat pilug. Am avut norocul, că în Arad aveam nişte cunoscuţi... Am luat masa la Vlădicul de acolo... pe urmă am plecat întovărăşit de două persoane din suita lui. Puteam să spun eu Vlădicului, că am rămas fără o para în buzunar? Nu nuputeam ! Am cerut unui prieten o hârtie şi două rânduri de recomandare, pe urmă am venit la D-voastră şi de aici plec în ţară, unde am 2000 pogoane, cu patru mănăstiri călugăreşti.. îmi vând totul şi mă sălăşluiesc aici... In ţară ,nu prea mă văd cu ochi , buni, că eu ‘‘am spus de mult ţaţei (urmează numele unei soţii de miniştrii) că nu mă învoiesc odată cu capul, ca prinţul Carol să ia de nevastă pe Olga... Mie-mi spun ei cine-s Romanowiia? Dar nu ştiu eu câte am răbdat, până să scap pestegraniţa rusească . Şi pentru ce? Pentru că sunt mare duce al Basarabiei şi nu voi renunţa niciodată la drepturile mele de ereditate. Am scăpat teafăr. Şi când mă voi înapoia in judeţele mele, voiu purta coroana princiară... Sunt aşa de iubit acolo... N’aveţi ideie/ Prinţul se aprinsese. Se ridică solemn, în redingota-i lungă, potrivindu şi ochelarii, -pe cari încă îi împrumutase de la un prieten, căci hoţii precauţi puseseră mâna și pe ochelarii lui —și spuse cu glas stins:: — In Basarabia... dincolo de valurile Prutului blăstămat astăzi, va fi totuși orânduială în curând! Nu sunt de ajuns fărâmele, ce ni le aruncă azi marele tiran din Petersburg, dându ne dreptul de a cânta în biserici limba moldovenească —ci va trebui să ne redea totul! Suferinţele noastre vor fi atunci răsplătite cu prisosinţă... Tatăl meu a murit în Siberia... două surori mi-au fost strangulate... eu am fost târât prin temniţi şi am scăpat cu fuga... am trecut Prutul cu înotul şi gloanţelecazacilor şuerau deasupra mea. Unul m’a şi atins. Priviţi! Şi prinţul îşi sufurră redingota, arătându-ne urma unei cicatrice, pe braţul stâng. Eram îngroziţi de atâta năpastă şi mai că ne venea să nu mai credem în tot ce spunea Alteţa Sa. Unul întreabă ca să aducă vorba la altceva: — Cu ce tren aţi venit ? — Eu? Cu esceleratul — Cum? — Cu esceleratul. Bietul prinţ ! Nici să ne fi plesnit în cap cu un par, aşa ne-a desmeticit pe toţi! Povestea era şi de altcum destul de grozavă, ca să o credem măcar în parte, dar cum „ esceleratul *, ne-am privit, cu deziluzie, luând hotărârea, din o singură clipire de ochi. De aici încolo n’am mai putut urmări firul povestirilor lui, decât in fragmente, în cari se amestecau miniştri şi conţi, duci şi ducese, într’un haos eroi-comic. Ei ce facem acum ?—întrebă prinţul întrun târziu, când văzu, că nu mai urmăriam povestea lui fantastică. Vei fi obosit — observarăm noi —