Mişcarea, aprilie 1914 (Anul 6, nr. 73-94)

1914-04-01 / nr. 73

ANUL VI. MNI. 73 JHN4 Redacţia şi Administraţia laţi, Piaţa Unirei No. 5. Saloanul« Ciobului Liberal ABONAMENTE In t«r& pe an an...................I 20 Iei In străin&tate pe an aa . . .­­ 40 Preoţi ţi învăţătorii rarali . . I BO•/« Organizarea Dobrogei După o discuţie în cursul căreia d. Iorga a intervenit de mai multe ori cu succes, cu titlul de istoric, Camera a aprobat ori legea de or­ganizare a Dobrogei noui. S’a ară­tat deferenţă în faţa tradiţiei istorice, adoptând denumirea de Caliacra în loc de Dobrici, bulgar, şi de Duros­­tor în loc de Silistra, dar a avut bu­nul gând de a nu umbla după hi­mere în organizarea nouei provincii. Cum foarte bine a remarcat d. Victor Antonescu, este vorba de­ o lege de transiţie. Toţi sântem ani­maţi de cea mai sinceră dorinţă să aplicăm cât mai curând şi integral, în Dobrogea Nouă, legislaţia liberală din patrie şi din Dobrogea veche. Dorinţa aceasta se loveşte nu nu­mai de obstacole morale, dar şi de imposibilităţi materiale. Este nece­sară o perioadă transitorie, de pre­parare şi asimilare, pentru a ajunge la o unitate legislativă perfectă ; a­­ceasta e regula generală la toate ţă­rile : Germania, Franţa, Anglia, care au încorporat teritorii nouă, fără să mai vorbim de exemplul mai re­cent al Serbiei şi Greciei. Tot ce putem face este de a scurta în mă­sura posibilului această perioadă pre­paratoare excepţională; bunăvoinţe ne va lipsi cu atât mai puţin cu cît suntem direct interesaţi. Legea asupra organizării Dobro­gei noui a fost adoptată în unanimi­tate : teritoriul lui Mircea cel bătrîn va face totdeauna parte integrantă din regatul român. Să notăm aici că partidul conser­vator a ţinut luni întregi în stare de proect legea Dobrogei nouă, fără a putea ajunge la vre­un capăt, guver­nul actual a pus în foarte scurt timp în picioare o legislaţie de mare me­rit, care va putea fi promulgată azi. Camera a consacrat o parte din şedinţa zilei, examenului budgetului. Condiţiile excepţionale în care ne gă­sim, lungile dezbateri ale revizuirii care preocupă toate spiritele, forţat, împiedică un examen mai minuţios al legii budgetului. Nu trebuie să ui­tăm că în mare parte creşterea chel­­tuelelor rezultă din anexarea unui nou teritoriu bogat şi fertil; sarcina suplimentară are prin urmare contra­valoarea sa. Să notăm în sfârşit că desfiinţa­rea subvenţiei servite de stat «Uniu­nii sindicatelor agricole», societate de latifundiari care a crezut de da­toria să combată cu furie reforma agrară cu principiul exproprierii. Dacă aceşti mari stăpânitori de pământuri au principii opuse guvernului şi ma­jorităţii parlamentare este drept să şi le apere cu mijloacele lor proprii şi nu cu ale Statului. Farsa d-lui A.C.Cuza — D l Cuza nu acceptă sporurile de salarii — Budgetul general al Statului a fost votat cu unanimitatea voturi­lor exprimate, minus acel al d-lui A. C. Cuza. Este primul caz când budgetul te votează necondiţionat şi fără rezerve de către reprezentanţii o­­poziţiei, ceia ce denotă că budgetul presentat de d. Emil Costinescu este întocmit cu chibzuiala şi pri­ceperea bărbatului de stat a cărui competinţă nu mai poate fi de ni­meni pusă la îndoială. Apoi sporurile prevăzute cores­­pondeau unor reale necesităţi, în­cât reprezentanţii opoziţiei le-au votat fără rezerve. Singur d. A. C. Cuza, farsorul naţionalist de la Iaşi, care ca ad Ies al alegătorilor colegiului al 11-lea sta erijat în apărător al intereselor celor mici, iar in tim­pul discuţiunei la mesaj a inter­pelat de vre­ o şapte ori guvernul asupra situaţiei micilor funcţio­nari de la căile ferate, a votat contra budgetul. Da, un budget in care s-au pre­văzut peste 10 milioane pentru îmbu­nătăţirea soartei micilor f­uncţionari n- a fost pe placul d-lui A. C. Caza­ci d-sa a ţinut să declare în mod expres în mijlocul protestărilor u­­nanime ale Camerei, că nu se poate solidariza cu un asemenea budget. D. Cuza dacă împotriva senti­mentului general al representan­­ţilor ţării , parlament avea de făcut oarecari rezerve asupra no­ului budget, trebuia să se explice in mod lă­­unt şi să se declare mulţumit de sporurile prevăzute pentru micii funcţionari a căror cauză pretinde că apără. D. Cuza n- a făcut acest lucru şi a dovedit că este un farsor de prost gust, un ghiduş care a ţinut un loc timp de trei zile lucrările parlamentului, fără rost. Şi cu atât este mai demnă de relevat atitudinea falsă a d-lui Cuza cu cât d-sa a făcut faimoa­­­sa mărturisire, după ce d. Emil Costinescu a declarat în aplauzele entuziaste ale Camerei că faptul de a fi acordat anul acesta 10 mili­oane pentru micii funcţionari, îl o­­bligă de a acorda prin viitorul bud­get încă 15 milioane. Acesta este d. Cuza. Gatra funcţio­narii C. F. R. Delegaţii congresului funcţiona­rilor c. f. r. aduc la cunoştinţa în­tregului personal că, graţie bună voinţei d-lui dr. Anghelescu, Minis­tru Lucrărilor Publice şi a d-lor deputaţi bine-voitori, în special d-lor George Mârzescu şi George Trancu- Iaşi, s’a votat la 29 Martie 1914 modificarea tabelelor A şi B rela­tive la personal, în sensul că o se­rie de 16541 funcţionari şi agenţi vor primi sporuri prin încadrare pe ziua de 1 Octombrie 1914, iar restul de 2760 vor primi sporuri prin încadrări pe ziua de 1 Apri­lie 1915, fără ca aceste sporuri să influenţeze asupra stagiului cîştigat pentru avansări. In afară de aceasta tot persona­lul din tabela litera A care nu a­­vea indemnizări de chirie va primi această indemnizare pe ziua de 1 Ianuarie 1915. Delegaţii congresului sunt mul­ţumiţi de rezultatele obţinute pănă acum. Lamentabil partid! Partidul conservator îşi culege roa­dele atitudinei nesăbuite ce a avut-o faţă de reformele propuse de parti­dul liberal. Partidul conservator a evitat de la inceput o atitudine francă şi hotărâ­tă, preferând să se balanseze intr’o a­­titudine de duplicitate şi de hărţu­­ială. Rezultatele acestei atitudini se văd astăzi. Propunerea de revizuire s’a votat a­­proape cu unanimitatea glasurilor din ambele corpuri legiuitoare, iar parti­dul conservator a răm­as închis în tur­nul de fildeş al unei intransigenţe ca­re a sfârşit prin a deveni şi odioasă şi ridicolă. Dar atitudinea pe care conducăto­rii actuali ai partidului­­conservator au adoptat-o faţă de reforme, a avut o repercuţiune fatală şi asupra situa­ţiei interne din partid. Partidul conservator se găseşte în­tr’o stare de complectă dezagregare. D. Maiorescu s’a exilat în străină­tate, lăsând conducerea partidului in seama d lor Marghiloman și Filipescu, cari au condus atât de abil sforile, în­cât au determinat o spărtură ce va avea consecinți foarte serioase pen­tru partidul conservator. Toți profe­sorii universitari conservatori și-au înaintat demisia din partid, ca un semn de protestare împotriva atitudi­­nei luate de partidul conservator faţă de reforme şi ca un semn de protes­tare împotriva excludere­ din partid a d-lui Pangrati. Iată în ce hal au adus d-nii Filipes­cu şi Marghiloman­, cea mai lamen­tabilă organizație din partid ce s’a văzut vre-o dată în țara noastră. ---------------------- - -----—«0«~4CN» ------------------------------­ M­OTE La București a avut loc, alaltăseară, i­­naugurarea cercului de studii al partidu­lui conservator-democrat. Cercul s’a instituit sub auspiciile re­vistei politico-literare, „România Viitoare", revistă pusă și ea, la rândul ei, sub aus­piciile... d-lui Bădărău. Cunoscutul scriitor de anecdote, dl. T. D. Speranţă, face şi d-sa parte din acest cerc.* „Opinia“, pentru a doua oară, arată că a intrat intr’o simţitoare „criză monetară". Frumoasele vremi ale „colaborării“ au trecut!* Dl. A. C. Cuza a ţinut în Cameră, re­cordul ilarităţii şi zi şi noapte—atuncea când a vorbit numai din propria iniţia­tivă... parlamentară, şi nu „în numele“ altuia. După­ ce a votat pentru­ contra, şi după ce s’a declarat împotriva votului unic, pe mo­tiv că poporul de la ţară n’are cultura ne­cesară, dl. A. C. Cuza a pretins... votul u­­niversal; deasemenea a declarat că nu se solidarizeraă cu budgetul Statului după­ ce mai intăi budgetul a fost votat de unani­mitatea Camerei. Dl. Cuza a fost, este şi va fi celebru dea­­iturarea şi in vecii vecilor! -...- ---------------------------------­ In numele d-lui Iorga Nici­odată stenografiii din Cameră n’au întrebuinţat încă în stenografiarea dis­­mrsurilor parlamentare atâtea indicaţiuni de „ilaritate“ ca in comentările, întreru­perile, coraplectările şi intervenţiile ora­torice ale „marelui economist“ de la Iaşi, I. A. C. Cuza. Desbaterile din Cameră pe care le-am cetit, de la venirea „naţionalistului“ ie-; ian, n’au fost lipsite o singură dată de i­laritate, întru cât d. Cuza a c­ezut că i­­oate fi oportun în toate intervenţiile tale şi in toate chestiunile puse in dis­­cuţie. D. A. C. Cuza n'a putut pricepe că­ribuna parlamentară nu este egală cu ea din Sala Pastia şi s’a­ dedat la toate hiduşiile nu pentru a face ghiduşii, şi pentru a se prezenta în parlament aşa um este la Pastia şi aşa cum îl cu­­oaştem cu toţii de pe uliţele Iaşului, itr’o complectă lipsă de seriozitate, falş­­ atenţionat, sau greşit din necunoaşterea c­auzeior, arogant, închipuit, maniac, sa­­f­ant, ridicul,—de toate... ! Nu se putea ca într’o asemenea apa­riţie d. A. C. Cuza să nu provoace de cât ilaritate. Preşedintele Camerei n’a protestat de cât împotrivă faptului ca „oratorul, de la laşi răpeşte Camerei timpul cel mai preţios—dar in cele din urmă i’a lasat să vorbească, fiind că d. Cuza nu s’a dat învins. Şi a vorbit, a vorbit, a vor­bit trei zile în şir şi n’a­m a terminat... Oratorul, după ce a plictisit extraor­dinara buna voinţă a preşedintelui, a mers din ilaritate în ilaritate... Vedeţi dările de seamă perlamentare şi vă veţi con­vinge de excesul de «ilaritate» provocat de «marele economist» ieşan. O singură dată insă d. Cuza a fost lipsit de nota ilarităţei,în şedinţa de Vineri noaptea. D. Cuza a făcut, foarte serios şi foarte cuminte, propunerea cum să se denu­­miască în viitor cele două judeţe dobro­gene anexate şi care să fie marca lor istorică. Camera n’a râs atunci—fiind­că d. A. C. Cuza a făcut această propunere „in numele d-lui N. Iorga“, cum singur a declarat... Dacă—ferit-a Domnul!—pro­punerea venea din partea d-lui Cuza, cine știe ce proporţii ar fi luat ilaritatea ce o provoca... Dar d. Cuza a avut un moment de seriozitate, căci n’a vorbit în numele seu, şi Camera n’a râs. D. Cuza a vorbit „in numele d lui Iorga“ în acelaş moment când d. Iorga trimise ziarului „Minerva scrisoarea pa care am publicat-o şi noi şi in care recomandă studenţilor învăţă­tură serioasă... “împotriva concepţiei şti­inţifice a „marelui economist“ ieşan. P­A­R­E­HI 3 1 F AP­T B „A KI­M“ Reluarea tragicomediei d-lui V. Eftimiu pe scena teatrului naţional din Capitală a deter­minat până şi pe autor să se ocupe de această lucrare pe care a intitulat-o tragicomedie. Dl. V. Eftimiu povesteşte unele amănunte, în­­tr’un articol apărut în „Flacara“, care evi­denţiază şi mai bine calităţile d-sale de dramaturg. Astfel dl. Eftimiu ne arată că e scris ac­tul la tăi din „Akim“ intr’o zi, iar cele­lalte două acte la două zile, şi că piesa a fost representată mai întâi ca fiind o piesă a lui Anton Cehov. Se poate ca sub masca scriitorului rus „Akim“ să fi obţinut un succes mai mare de­cât astăzi când apare în ţinuta elegantă a autorului, pentru bine meritatul motiv că unui autor de talia lui Cehov îi s’ar putea ierta o presupusă schiţă dramatică mediocră, pe când unui autor mediocru nu i se poate ierta transplatarea unei acţiuni streine nu­mai cu pretenţia de a fi dat o lucrare ge­nială,—„molierceanu“, cum a afirmat dl. Eu­gen Lovinescu, că este „Akim“. Totuşi, din lectură, constatăm că această tragicomedie e representabilă intru­cât toată acţiunea e bazată pe scene de efect. Chiar intriga piesei, care constituie ideia tragico­mediei, e de efect. Interpretul lui „Akim“, actorul Barben­au, trebuie să fi fost pe pla­cul autorului, atuncea când a apărut cu fi­gura lui Tolstoi în rolul bătrânului ţaran care­­joacă toată farsa dramatică—şi publicului spectator, şi autorului... Cetită însă, această schiţă dramatică ne arată că dl. V. Eftimiu este superficial în concepţiile şi în creaţiunile sale. Dacă auto­rul n’ar fi cetit diferite romane şi piese ru­seşti n’ar fi putut scrie pe „Akim" şi nici n’ar fi recurs la... pseudonimul lui Anton Cehov. Ca şi „Ave-Maria“ e şi în „Akim® un a­­mestec de tipuri culese de prin diferite scrieri, —un fel de talmeş-balmeş literar, cu reflec­ţii reţinute din alte opere, înşirate sau dia­logate într’o măsură aleasă, care dă une­ori impresia unei lucrări de artă. Este şi acesta un merit,—ceia­ ce de altfel şi asigură aşa zi­sul succes al piesei. Totuşi intre „Cocoşul negru“ şi „Akim“ preferăm pe cel din urmă. Cu toată preten­­ţiunea de a fi o operă poetică „Cocoşul Negru“ este o lucrare de nivelul lucrărilor poetice şi dramatice din epoca lui Alexandri. Numai în acea epocă, când teatrul şi lite­ratura presintau aspecte primtive „Coco­şul Negru“ ar fi putut, trece drept o lucrare de artă. Pe când „Akim“—cum constatăm din lectură—este o schiţă dramatică cu ca­lităţi moderne,—chiar dacă aceste calităţi nu sunt decât însuşirile unor opere streine cari au influenţat pe autor. Ca lucrare de efect, deci, şi fără a căuta viaţă reală in ea, „Akim* poate fi jucat cu succes—numai atuncea când interpreţii vor putea da tipurilor ceia­ ce nu ie-a putut da autorul... Araid MARȚI­EAPRILIE 1914 ZIAR NAŢIONAL LIBER­AL SUB DIRECŢIUNEA UNUI COMITET APARE ZILNIC Arend­uri Comerciale Linia în pagina II-a 1 leu. In pagina HI-a B0 bani. In pagina IV-a 40 bani. — TELEFON 121 — PRINŢUL de AL. CIURA Acum, că valurile atentatului din Do­­briţin au inceput a se potoli-deşi spec­trul lui Catarov apare când ia Durazzo, când Usküb, când în Lisabona —fie-mi permis, să ridic scutul meu de­­lemn, pentru apărarea unui prinţ, care a fost mestecat pe nedreptul, în această afacere criminală. E singurul prinţ cu care am avut (cum să zic : norocul, fericirea ?) de a vorbi în viaţă şi, vai, nici acest­­prinţ nu era veritabil. L’am cunoscut într’o după amiază de Duminică, în casa ospitalieră a unui pri­eten al meu, deschisă întotdeauna pen­tru toate celebrităţile, ce se rătăcesc la târguşorul nostru, înfundat după spatele lui Dumnezeu. — Prinţul... Alexandru Spiridonov din Basarabia, mi-l prezintă doamna casei, în vreme ce eu mă plec cu adânc res­pect, neindrăznind să-mi spun numele, de­cât cu mare sfială. Mă aşez pe un scaun, ascultând po­vestirea prinţului, care consuma, în ace­iaşi vreme, cu multă poftă, varza cu sar­male : — A fost o nenorocire... M’au jefuit... Aveam în geamantan vr’o zece mii de ruble... ceasornicul de aur... două libere de depuneri de la banca din Kişinău... şi m’au lăsat pilug. Am avut norocul, că în Arad aveam nişte cunoscuţi... Am luat masa la Vlădicul de acolo... pe ur­mă am plecat întovărăşit de două per­soane din suita lui. Puteam să spun eu Vlădicului, că am rămas fără o para în buzunar? Nu nu­­puteam ! Am cerut unui prieten o hârtie şi două rânduri de recomandare, pe ur­mă am venit la D-voastră şi de aici plec în ţară, unde am 2000 pogoane, cu pa­tru mănăstiri călugăreşti.. îmi vând to­tul şi mă sălăşluiesc aici... In ţară ,nu prea mă văd cu ochi , buni, că eu ‘‘am spus de mult ţaţei (urmează numele u­­nei soţii de miniştrii) că nu mă învoiesc odată cu capul, ca prinţul Carol să ia de nevastă pe Olga... Mie-mi spun ei ci­­ne-s Romanowiia? Dar nu ştiu eu câte am răbdat, până să scap peste­­graniţa rusească . Şi pentru ce? Pentru că sunt mare duce al Basarabiei şi nu voi renun­ţa nici­odată la drepturile mele de ere­ditate. Am scăpat teafăr. Şi când mă voi îna­poia in judeţele mele, voiu purta coroa­na princiară... Sunt aşa de iubit acolo... N’aveţi ideie/ Prinţul se aprinsese. Se ridică solemn, în redingota-i lungă, potrivindu şi ochelarii,­ -pe cari încă îi împrumutase de la un prieten, căci ho­ţii precauţi puseseră mâna și pe oche­larii lui —și spuse cu glas stins:: — In Basarabia... dincolo de valurile Prutului blăstămat astăzi, va fi totuși orânduială în curând! Nu sunt de ajuns fărâmele, ce ni le aruncă azi marele ti­ran din Petersburg, dându ne dreptul de a cânta în biserici limba moldovenească —ci va trebui să ne redea totul! Suferinţele noastre vor fi atunci răs­plătite cu prisosinţă... Tatăl meu a mu­rit în Siberia... două surori mi-au fost strangulate... eu am fost târât prin tem­­­niţi şi am scăpat cu fuga... am trecut Prutul cu înotul şi gloanţele­­cazacilor şuerau de­asupra mea. Unul m’a şi a­­tins. Priviţi! Şi prinţul îşi sufurră redingota, ară­­tându-ne urma unei cicatrice, pe braţul stâng. Eram îngroziţi de atâta năpastă şi mai că ne venea să nu mai credem în tot ce spunea Alteţa Sa. Unul întreabă ca să aducă vorba la altceva: — Cu ce tren aţi venit ? — Eu? Cu esceleratul — Cum? — Cu esceleratul. Bietul prinţ ! Nici să ne fi plesnit în cap cu un par, aşa ne-a desmeticit pe toţi! Povestea era şi de altcum destul de grozavă, ca să o credem măcar în parte, dar cum „ esceleratu­l *, ne-am pri­vit, cu deziluzie, luând hotărârea, din o singură clipire de ochi. De aici încolo n’am mai putut urmări firul povestirilor lui, decât in fragmente, în cari se amestecau miniştri şi conţi, duci şi ducese, într’un haos eroi-comic.­­ Ei ce facem acum ?—întrebă prin­ţul întrun târziu, când văzu, că nu mai urmăriam povestea lui fantastică.­­ Vei fi obosit — observarăm noi —

Next