Mişcarea, august 1915 (Anul 7, nr. 168-190)

1915-08-02 / nr. 169

. Ministerul de război a reamintit celorlalte ministere că, potrivit art. 7 din regulamentul legii asupra măsurilor spe­ciale în caz de mobilizare, funcţionarul ofiţer de rezervă, care optează pentru leafa civilă, este obligat să prezintă în persoană certificatul la corp, atunci când va fi mobilizat, în scopul de a se putea complecta cu data până când i s-a plătit leafa funcţiunei sale civile. ■ D. G. Dornescu, profesor de limba franceză la şcoala normala „Vasile Lupu“ din Iaşi, a fost transferat la liceul Na­ţional şi gimnaziul „Alexandru cel Bun“ din Iaşi, în locul d-lui C. I. Botez, care va trece în locul celui dintăi. Această transferare s’a făcut in urma cereii d lui G. Dornescu şi a direcţiunii şcoalei normale. E Miercuri 5 Amgust este a unspre­zecea aniversare a A. S. R. principelui moştenitor Nicolae. E D-l loan Carare, institutor, actual suplinitor la şcoala Trei-Erarhi din Iaşi, prepară­­elevi pentru concursul de ad­mitere în gimnazii, seminarii­, şcoli nor­­male şi licere. Doritorii se pot adresa la d-sa în str. I. C. Brătianu No. 71, Iaşi. O Sala şi grădina „ Cinema­ Modern». Astăzi Sâmbătă 1 August, atât la cele 2 Matineuri de la 3 şi­­ cât şi la spectacolul seral la 9 juni , rulează ad­mirabilul roman Detectiv sub titlul: ?..­.?, înscenare aventuroasă, cu peripeţii şi si­­tuaţiuni foarte impresionante. Jurnalul săptămînal de război şi o splendidă co­medie, complectează programul. Mâine Duminică program nou. Trădătorii tro­nului extra­ordinară dramă modernă, precum şi alte noutăţi de sensaţie. 2 Matineuri: la 8 şi 5% -seara la 9 jum. în grădină. Mercuri 12 August: In Hoc Signo Vinces monumentală recon­stituire a eroismului Roman.­­ Dl. dr. prof. M. Manicatide va da consultaţiuni în tot timpul vacanţei în zilele de Luni şi Marţi când va fi la Iaşi.­­ Ministerul de Finanţe face cunoscut inspecţiei a 6-a de mişcare că taxa de export, cu începere de azi 1­a 14 August s-a scăzut de la 500 la 400 lei. D D-na Aglaia C. Poppa soţia d-lui C. Poppa funcţionar la Primărie a născut ori o fetiţă căreia ia pus numele de Elena. B D-l G. Vesbianu, institutor la şcoala „Trei-Ierarchi" Iaşi, rămânând în vacan­ţă in Iaşi, prepară elevi pentru concur­sul de admitere în gimnazii, şcoli nor­mal« femmari şcoli militare la liceul „Dim-Dam“ din revista „E lată rău“ cu comicii Garussy şi Kanner. E cel mai plăcut prilej pentru ieşeni, ca să facă haz, ascultând acest duo plin de vervă şi satiră. ■ In curând va sosi in oraşul nostru Circul Hamerschmid, care se va instala In colţul străzei Carol, pe locul proprie­­tăţei d-lui A­ G. Cuza. ■ D-l profesor dr. G. Socor, în tot timpul vacanţei, va da consul­taţii de două ori pe săptămână. Luni şi Joi, de la orele 10 — 11 a. m. ■ Astăzi dimineaţă a avut loc înmor­mântarea defunctului locotenent Al. Carp. Carul funebru a pornit de la spitalul militar, urmat fiind de membrii familiei, ş i de corpul ofiţerilor din garnizoana lo­cală. „ Onorurile militare au fost date de că­­tră o companie din regimentul 13 Şte­fan cel Mare. Transmitem îndureratei familei expre­­siunea condoleanţelor noastre. ffl Cercul de recrutare .Ştella cel Mare­ laţi. —Se face cunoscut că : 1 Ministerul de Război în urma numeroa­selor interveniri a aprobat să urmeze şcoala de 2 luni în aceleaşi condiţiuni ca şi învăţătorii toţi acei care au făcut ser­viciul militar şi fac parte din categoriile următoare : a) Profesorii secundari grade inferioare, care nu aveau titluri academice la satis­facerea legei de recrutare (ord. No. 1340­­ din 19 Mai 1914). b) Institutorii grade inferioare, cari au­­ fost recrutaţi in condiţiunile art. 25 din­­ vechea lege de recrutare (ord. 2760 din­­ 28 Iunie 1914). c) învăţătorii detaşaţi, la şcoalele de­­ meserie şi maiştrii de: gimnastică, can­­­­to, desen, cari sunt cel puţin absolvenţi ai cursului secundar (ord. No. 2391 din 2 Iulie 1914). d) Toţi acei cari au certificatul de ab­solvire a unui curs secundar, deşi nu au fost recrutaţi în con­diţiile art. 23 şi 29 din vechea lege de recrutare şi cari au fost vizaţi prin ord. circulari No. 44­­­8330 din 1 Septembrie 1914. Presentările la corpuri trebue făcute până la 1 August 1915. Dacă aceşti noi înscris nu se vor pu­tea pune la curent cu cei cari au înce-­ put deja cursurile, vor continua concen-f­­rarea pănă la împlinirea a 2 luni pline­­ şi vor da examen deosebit. Se vor primi şi acei vizaţi prin ordin No. 3199 şi 3478 care din diferite mo­tive au întârziat cu prezentarea actelor. 3 Raport epidemiologie. — Pe toată luna Iulie s’au constatat următoa­rele cazuri de boale : Difterie 18 cazuri din care unul mor­tal. Bolnavii au fost izolaţi. Cu această ocazie s’au făcut 14 injec­ţii preventive. Scarlatină 2 cazuri : unul în strada E­­lena Doamna No. 4 şi al doilea In str. Aron-Vodă No. 21 ; bolnavii au fost i­­zolaţi la spital. încă un caz de scarlatină s’a consta­tat la copilul d-lui Ghica Deleni din str. Carol No. 8 , copilul a venit bolnav de la Moineşti, aşa că nu a contractat boala din localitate. Febră tifoidă 10 cazuri. Toţi bolnavii au fost izolaţi şi în legătură cu aceasta s-au desinfectat 43 locuinţe.­­ La via d-lui Const. Kilimoglu (Comuna Copou), se află de vân­zare viţe de vie din varietăţile Selection Carrière, Chasselas, Bor­deaux, Bourgogne, altoite de port­. In astă seară are loc la Cercul Mi­litar un banchet dat de către medicii mi­litari din Iaşi în onoarea d-lui colonel dr. Palauz, fostul medicul şef al corpului 4 de armată, retras la pensie pe ziua de 1 August. ■ In ziua de 3 August se va ţinea In localul Prefecturei jud. Vaslui, lici­taţie pentru vânzarea motorului, dina­mului şi accesoriilor ce-i aparţin de la Teatrul judeţean. II »Sra Tg. Frumos.—Femeia Ranţa 1. Ciorlică din com. Timişeşti jud. Neamţ­, venind în Tg. Frumos s-a oprit la o cârciumă şi a băut un păhăruţ de ra­chiu , voind apoi să-şi facă o ţigară a căzut jos în nesimţire. Fiind transportată la spital, a încetat din viaţă. Ne­fiind bănueli, parchetul a autorizat înmormîntarea.­­ D-na Aurelia Obreja soţia d-lui O­­breja avocat, a dat naştere unei fetiţe care a primit numele de Fiorica-Thenai's. Să le trăiască ! Un apel petru publicul in Iaşi Prea Stimate Domnule Director, Cu toată încrederea in sentimentele D­v de dreptate, îmi permit a vă ruga să bine­voiţi a da ospitalitate plângerilor mele de mai jos: Subsemnatul, născut în Iaşi, după un studiu lung în străinătate şi o muncă cinstită de mulţi ani, având oare­cari economii, mi-am propus a contribui cu ca­pitalul şi munca mea, la ridicarea stărei industriale a oraşului Iaşi. Cu mari cheltueli am înzestrat fabrica de bere „Zimbru“ cu o instalaţie mo­dernă, şi în urmă având la dispoziţie şi o apă foarte bună pentru fabricarea be­rei,—a conductei din Timişeşti, —am crezut că voi avea şi încurajarea populaţiei Iaşului pentru al meu fabricat, care în general e recunoscut de toţi oamenii com­petenţi ca un produs bun şi igienic. Nu pot să mă plâng de rezultatul general, — numai de un lucru trebue să mă plâng : că tocmai în Iaşi localul meu, curat şi igienic, adică bejeria mea din Piaţa Tinirei, este cu totul lipsită de încurajarea ieşenilor, cari ar trebui să con­tribuie cu toată buna-voinţa la prosperitatea fabricei locale. Recunosc­ că am făcut o greşală când într’un sentiment de naţionalism, am pus la acea Berăria doi vânzători, care­ după ce- mi au stricat renumele Berăriei, au mai crezut că trebui să împart cu ei averea mea. Astfel că nici astăzi n’ara linişte de ei, făcându-mi zile amare prin felurite procese. Rog Onor. Public a-mi erta această greşală, căci acuma găseşte serviciu prompt, mâncări bune şi curăţenia exemplară, astfel încât să nu treacă pe la Be­răria mea, ca şi cum ar fi un local afurisit. Plătesc Comunei şi Statului o taxă foarte mare, şi dacă publicul îeşan m­i­­ar da Încurajarea complectă, sunt bucuros să plătesc şi mai mult, ceia ce ar fi în mare parte in folosul Comunei Iași. Cu deosebită stimă, IULIUS REIMICKE Proprietarul fabricei bere „ Zimbru* M A­R­E­A N imimai Bjep­aa ■ Crima din Costuleni. —Domnul procuror I. Rang însoţit de plutonierul Dungă Iancu, şeful secţiei Răducăneni şi Şt. Şuşnea şeful postului Costuleni au procedat la facerea anchetei şi la recon­stituirea crimei făptuite eri. Victima, Alexandru Ioniţă a fost gă­sită pe ogorul său cu mai multe răni la cap pricinuite de gloanţe şi cu o adâncă tăietură de coasă la piciorul stâng. Astăzi s a făcut autopsia cadavrului de către d. medic al spitalului Ungheni. Criminalul a fost înaintat parchetului. ■ La comandamentul corpului IV a sosit o adresă de la ministerul de răs­­boiu , prin care se acordă prelungirea concediilor celor concentraţi din Ianua­rie şi anume : Pentru soldaţi în două serii se pre­lungeşte cu câte 15 zile, iar pentru ofi­ţeri tot în două serii, se prelungesc cu câte o lună de zile. O­dăi mobilate de închiriat cu preţ moderat. Str. Sărăriei 117. Bombardarea coastei Angliei Berlin. —Dirijabilele noastre de marină au renioit atacul lor pe litoralul oriental al Angliei. In­­noaptea de 12 spre 13 Au­gust st. n. au bombardat cu suc­ces stabilimentele militare din Hal-3 s’au reîntors nevătămate cu că au primit un foc violent partea forturilor engleze. Roma.—Se telegrafiază dira Ate­na că atacul contra Dardanelelor a fost din nou reînceput cu suc­­ces, de către aliaţi, car! sunt de­cişi acum să urmeze acţiunea lor pănă va putea împedica p© vna­, mic să poată repara perderile suferite In urma bombardare!. Starea de mizerie a populaţiei din Polonia Buc.—Dla Berlin se anunţă că toate­ coloanele germane în­­tîlnesc în mersul lor înainte populaţia rurală poloneză care a fost luată tip trupele ruseşti şi care obosită şi în stare deplo­rabilă a rămas în urmă spre a se reîntoarce la vatra ei. * Bucureşti.—M.­­S. Regele a semnat decretul prin care se aprobă modifică­rile introduse în statul sindicatului zia­riştilor din Bucureşti. Demisia ministrului de externe al Germaniei Roma.—Ziarul „Dayî Mayl* pri­meşte din Amsterdam ştirea că este probabilă demisia ministrului de externe lagow, a cărui succe­sor va fi Zimmermann. Relaţiile Româno-Bulgare Bucureşti. —D-l Derussi, minis­trul României la Sofa a avut zi­lele aceste o importantă convor­bire cu d. Rekosseff ministru ple­nipotenţiar şi secretar general al ministerului de Externe bulgar. Inspecţia vamală Buc.—D. Gheorghiu directorul vămilor a plecat în inspecţie în mai multe puncte vamale din ţară. Presa italiană despre oferta făcută Bulgariei Roma.—O telegramă din Atena anunţă că este probabil că nota de răspuns a Greciei către împă­trita înţelegere ar fi scurtă şi e­­nergică, fără multe argumente a­­supra caracterului clinic al regiu­nilor pe care quadrupla înţelegere vrea să-l dea Bulgariei smulgîn­­du-l de la Grecia. Nota de răspuns va scoate în relief numai nedreptatea din punct vedere pur grecesc al cererilor a­­dresate Greciei care a adus atîtea servicii quadruplei. Pe cînd Bulgaria de la începu­tul ostilităţilor nu a încetat de a manifesta o neutralitate puţin bi­­ne-voitoare faţă de aliaţi. Părerea cercurilor conducătoare din Atena, ar fi că răspunsul gu­vernului nu va continua discuţia asupra dreptului Greciei, pentru că hotărîrea quadruplei înțelegeri nu e bazată pa motive temeinice ci este arbitrară. Deci nu se aduc argumente ci o protestare energică. A­­bordarea Dardanelelor Inspecţiile d-lor miniştri Anghelescu şi Rado­vici Bucureşti.—Domnii miniştri An­ghelescu şi Radovici au inspectat staţiunile de export de la Palanca şi Burdujeni. Dl. ministru Anghelescu însoţit de d-nii ingineri Ilie Radu, Zaha­­riade, Zamfir Cistodorescu şi Pre­torian, a vizitat lucrările pentru construcţia liniilor de garaj de la Palanca. Ambii miniştri au fost însoţiţi în aceste inspecţii de dl. Costi­­nescu prefectul jud. Bacău. Întristaţii: Frederic, Samoil şi dr. Flo­rian Costiner, fii, cu soţiile şi copiii lor ; Mişu Costiner, cu soţia şi Max Costiner, nepoţi ; Paulina Costiner, cumnată ; fa­milia Natan Costiner, familia Bretler, dr. Alex. Manolescu cu soţia şi copii ; familia dr. Sachter şi familia Leon Gol­denberg, au durerea de a anunţa înce­tarea din viaţă a prea iubitei lor Ultima orătelefonica Înaintarea germ­anilor la Roşia Armata generalului Hindemburg Berlin.—Trupele care atacă Kowno au făcut progrese. In sec­torul Davina ruşii au cucerit atacurile lor fără succes. Intre Narew-Bug înaintăm mereu cu toate că inamicul aduce­­ forţe noui, iar rezistenţa lui pe acest front trebue nimicită în fiece­ sector. I * . ... i Armata generalului Scholtz a făcut eri­coo prizonieri, capturând* j tunuri şi 2 mitraliere. 4 Armata generalului Kallwitz a făcut de la 1o August Gijo pri­zonieri Intre cari 18 ofiţeri; de asemenea a luat 9 mitraliere şi un­­ depozit de geniu. Armata g ruralului Mikensi este în urmărirea ina­micului. I *­­ Armata prințului de Bavaria urmărește pe i­­­namic în marşuri forţate şi lupte continue. Tru­­­­pele au ajuns la Sokolow, după ce au luat ieri­­ orașul Steplek. din pepiniera © tg“© CHistav® NICOLINA IAŞI Decorat Cavaler Meritului agricol Pa­ris 1 Iulie 1915. — Decorat ofiţer Meri­tului agricol, Paris 14 Iulie 1911. Viozări în condiţiuni excepţional de fa­vorabile. Furnizează cele mai multe viţe credi­tului viticol : 5,000,000 viţe al­toite Nicolina—Iaşi, 3,000,000 viţe al­toite in Algeria; Varietăţi de viţe şi al­toite, varietăţi Selection Camere, galbe­nă de Odobeşti, Chasselasdore şi varie­tăţi de masă. Reprezentant al Sindicatului pepenie­relor din Oran (Anglia). r* Roza M. Costinel in vîrstă de 69 ani după o lungă şi grea suferinţă Inmormtntarea va avea loc la Burdu­­jeni la cavoul familiei, Duminică 2 Au­gust a. c. Aceasta ţine loc de ori­ce altă înşti­inţare. INISTERUL FINANŢELOR Direcţiunea Contab­itatei Generate a Statului şi a Datoriei Publice Datoria Publică PUBLICAŢIUNE Nr. 74.122 din 18 Iulie 1915 A 25-a tragere la sorţi a titlurilor de rentă 5 la sută amortibilă din 1903, împrumutul de 185 000.000 lei, se va e­­fectua în ziua de 19 August/1 Sept. 1915, ora 10 dimineaţa, In sala specială a Mi­nisterului de Finanţe, conform dispozi­­ţiunilor stabilite prin regulamentul pu­blicat in Monitorul Oficia! No. 245 din 7 Fevruarie 1906. La această retragere se vor amortiza titluri pentru o valoare nominală de 1.348.000 lei, în proporția următoare: 48titluri de 5 000lei 240.000lei 160 , „ 2.500 J» 400.000V 409 • „ 1.000» 409.000v 598 » „ 500 y) 299.000 tj 1215titluri p. o val.nom. de : 1.348.000 lei Publicul este rugat a asista la tragere. O. D. Petrescu doctor în drept.—Avocat S’a mutat în str. Elena Doamna 21 (casele Folţ). De Inchiriet 6 odăi, cu odaie de baie ante­­nanse la vila Aleia Maria. A se a­­dresa la d. I. Blechman. L. Blum Depozit de vomiri En­ gros Fondat în anul 1888 laşi—Strada Gh. Mârzesc No. 15 vis-a-vis de Teatrul Naţional Vinde orice cantitate de vin alb şi negru. Preţuri convenabile FABRICA de oglinzi EMIL BERGHER IA­ŞI — str. Palat 62 — Prliniat cfi medalia de aur 1910 Execută: Oglinzi veneţiene, toalete de masă, oglinzi pentru lavabori, băi, closete etc. geamuri bizotate, legate în metale pentru clădiri şi mobile. Execu­ție artistică. Se primesc reparaţiuni. Expoziție permanentă a produselor. PARADISUL IAŞULUI Celebra grădină la „Viaţă Lungă“ (Comuna Copou) s-a aranjat din nou in cele mai excelente condiţ­ni, avind vi­nuri de cea mai bună calitate, mincăruri reci şi calde la ori­ce oră din zi şi din noapte. Acest local, situat în cea mai încîn­­tătoare poziţie a Iaşului, a fost complect renovat oferind eserilor singura distrac­ţie în lunile de vară. Cu toate sacrificiile făcute, preţurile consumaţiei sunt foarte modeste. Ser­viciu ireproşabil. Antreprenor T­­iturghele LABORATORUL DE CHIMIE Dr. AI. IONESCU-Chimist Specialist în Chimia biologică la Institutul PASTEUR DIN PARIS Analise complecte de urini raportate la [coeficientul biologic, lichide patologice (spute secreţiuni uretrale etc ) şi subs­tanţe alimentare (lapte făină, vin etc. — Strada Sărat’!« Mr. 67 — Important pentru agricultori Far«! pentru Sfeclă, de scos şi de încărcat, Vînturători, Tinerilori, manuale şi cu manejă. A se adresa la Magazinia­ de F­i rari© : Fraţii Goldemberg Vagi-Str.­I.C. Brătîarara 132.—Iaşi

Next