Mişcarea, septembrie 1917 (Anul 11, nr. 197-222)

1917-09-01 / nr. 197

ANUL XI No. 197 rm­w&mm 10-uwt sw* * &*&* ** * VINERI 1 SEPTEMBRIE 1917 Wmmmmms&mm­m SITUAT»* Din cauza timpului ploios operațiunile pe frontul occidental sunt încetinite. Germanii crezând că vor putea profita de acest timp, au încer­cat unele atacuri în diferite sectoare, care însă au fost respinse, cauzându - se mari pierderi. Armatele germane sunt violent bombardate de către aviatorii englei. Lupte mai însemnate au avut loc la Aisne, în Champagne şi pe Mmm. Pe frontul italian con­inuă o intensă activitate de artilerie. Pe frontul ruso român situaţia în genere este neschimbată. De la Nistru la Mare bombardament de artilerie şi activitate de patrule în diverse puncte . din atac inamic la nord de Slănic a fost respins. nou glasul lor de protestare împotriva acestui atentat la viaţa politică şi cul­turală a Poloniei. Nici un glas autorizat din Polonia nu va aplauda manifestaţiile plănuite la Berlin şi la Viena unde se va sărbă­tori dreptul­le de Incălcare, specific nem­ţeşti. Acordul dintre von Michaelis şi Czer­nin, cu privire la «constituirea“ statului polon nu înseamnă de­cât un act de subjugare, împotriva căruia nobila Po­lonie va reacţiona ca sa­­ distrugă. Până atuni acest acord arată lumei civilizate cum înţeleg nemţii indepen­denţa popoarelor ! Democraţie şi pacifism Ultimul discurs al d -lui Ribot are nu numai o deosebită importanţă pentru cu­noaşterea dispoziţiunii conducătorilor Re­publicei faţă de ultinaile încet­ări piezişe ale Germaniei de a obţine pacea, dar încă şi o profundă semnificaţie de doc­trină politică. — „ Unde să găsim garanţiile pentru­­ pact durabili de viitor ? Poporul german trebue ud înţeleagă că el este uneia care trebui să ni le dea, scutu­rând jegul infast al militarismului, rare edă pentru el o sarcină grea, iar pentru restul lumii un pericol perma­nent. Dacă el refuză să se democraţi­­titter, miică să vadă pr­i uni sandu-se o ligă a popoarelor impiotriva lui. Iar a­­mla care face să apese asupra omenirii teama constantă a mmi agresiuni nu mj putea să se plângă atunci când iar "nita ic* căuta să se apere prin toate mijloacele de care dispune". Sub această formă foarte limpede a pus primul ministru al Franţei condiţi­­unea esenţia­l a pacificării durabile a Europei viitoare. In aceasta el s’a arătat de altfel Intrutotul de acord cu declara­ţiile guvernului englez, care de asemeni a formulat ca principală garanţie a a­­cordului internaţional viitor, schimbarea formei de guvernământ a imperiului ger­man, pentru a se înlocui un autocratism deghizat printr’un regim realmente de­mocraţii şi liberal. * * * Că această democratizare este într’a­­devăir o condiţiune indispensabilă pentru a asigura rezultatele pacifice ale jartfelor fără seamăn cons­iuţite de toate popoa­rele lumii In actualul război, se dove­deşte din întreaga desvoltare istorică a secolului trecut şi din însăşi împrejură­rile In care s’a produs conflictul de acum. Statele democratice nu sunt­ capabile de o agresiune. Strânsa legătură care exis*tă la ele între puterea executivă şi Parlament, necesitatea, de la care condu­cătorii nu se pot sustrage, de a lucra la lumina zilei sub controlul statornic şi a­tent al opiniei publice, reprezintarea în guvern a oamenilor cu ideile cele mai înainta­e şi însăşi complexitatea multiplă a maşinei guvernamentale, fac cu ne­putinţă ca într’un asemenea Stat demo­cratic şi liberal să se ţese în umbră com­ploturi şi să se pună la cale lovituri de care masele populare să fie streine şi adversarii din afară să prindă de veste. Dar dacă democratizarea face cu ne­putinţă agresiunile, ea suprimă prin a­­c­ea­sta chiar cauza primodială a con­flictului armatei, fiindcă provocaţiunile sau nepotrivirile de interese pot îi ori­când rezolvite pe cale pacifică, atunci când ele intră în discuţiunea largă a conducătorilor de opinie publică. Aşa, de ex . Franţa democratică a fost adese provocată, de la 1871 şi până la conferinţa de la Algesiras; dar în­tot­deauna ea a ştiut să răspundă cu dem­nitate şi înţelepciune provocaţiunilor ger­mane şi a putut să clarifiice prin bună înţelegere conflictele de interese, câtă vreme un atac brutal nu a silit-o să pună mâna pe armă. $ * $ Iar dacă privim origina actualului răz­boi, nu putem să nu recunoaştem că el a îsbucnit numai din cauza formelor po­litice Înapoiate ale Austro-Ungariei şi Germaniei. Dacă nenorocitele naţionalităţi din Austro-Ungaria nu s’ar fi găsit sub o opresiune tiranică insuportabilă, dacă în această raizerabia înjghebare politică ar fi existat un regim de egalitate şi tole­ranţă naţională, nemulţumirile Sârbilor— şi mai târziu, ale Italienilor şi Români­lor—nu ar fi existat şi nici necesitatea pentru guvernul austro-maghiar de a atenta la vieaţa Serbiei independente, pentru ca sclavii din monarhie să nu mai aibă nici o speranţă de scăpare în afară de hotarele tiraniei habsburgice. Tot astfel, dacă Germania ar fi avut un regim democratic şi liberal, nu s’ar fi putut pune la cale comploturi ca acel dela Konopischt, sau ca acel dela Potsdam dîn ajunul declarării războiului actual. Conducătorii săi ar fi trebuit să dea seamă, In faţa unui parlament cu autori­tate deplină şi in faţa unei opinii publice care cerea să fie informată şi să contro­leze, iar nu să se supună numai ca o ceată bine dresată de sclavi. Ambiţiile Kaiserului şi interesele de castă ale militarismului prusian s’ar fi spulberat în faţa unor mase populare conştiente şi a unor conducători demo­­cratici formaţi în libertate şi pentru li­bertate. Fireşte însă că atâta vreme cât po­porul german se complace în sclavie şi social democraţia sa nu cere mai mult de­cât să slujească unui stăpân autocrat nu poate fi vorba de abţinerea acestei garanţii primordiale a păcii viitoare: de­mocratizarea generală a Statelor euro­pene. Iar celelalte încercări disimulate ale Germaniei de a obţine pacea de pe acum, nu pot fi decât osândite de la început ca ineficace şi primejdioase. NEMŢII­­şi „independenţa“ Poloniei Acordul dintre Von Michaelis şi Czernin Telegramele nemţeşti anunţă o apro­piată manifestaţie „din, partea germană şi austro ungară“ cu privire la autono­­mia Poloniei. Motivul acestei manifestări pe care o aranjază nemţii şi tovarăşi lor de cul­tură este „problema constituţiei polo­neze* concepută de cei doi diplomaţi ai imperiilor centrale. Telegramele nemţeşti oficiale ne ex­plică mai lămurit ceea ce determină a­­ceastă manifestaţie : „Manifestaţia este resultatul consfătu­irilor avute intre cancelarul german şi contele Czernio, cu privire la constituirea statului polon, chestiune în ca­r s’a a­­juns la un deplin acon“. Trebue să recunoaştem că nemţii sunt de astădată reali. Ei mărturisesc că săr­bătorirea acestui acord încheiat între re­­presentanţii celor două ţări teutone se va face numai in Germania şi Austro Ungaria —adică la Berlin şi la Viena— iar nici­decum în vreunul din centrele poloneze. Cu alte cuvinte Polonia se abţine de la această „manifestaţie“ — întru cât— cum au arătat proteste­e bărbaţilor po­litici şi ale intelectualilor poloni —pro­­ecta o constituţie nu în­samnă în fapt de­cît un manual de anexă a Poloniei invadate către cele două ţări aliate. De aceea aşa zisa „autonomie* a sta­­tului polon urmează să fie sărbătorită în oraşele de­ reşedinţă ale cancelarului ger­man şi a celui austro ungar, , cetăţenii­­ poloni, cari au cunoscut „spiritul de or-­ ganisare* teuton remăaâad să ridice din GLASUL CIFRELOR TRATAMENTUL prizonierilor noştri din Germania De nenumărate ori am vorbit despre tratamentele sălbatice la care sunt su­puşi prizonierii români din Germania Astăzi avem la îndemînă o statistică oficială din care se va putea vedea o­­dată mai mult şi cu o eloquenţă şi mai tragică, soarta nenorocită a prizonieri­lor noştri din lagărele nemţeşti. Din listele oficiale germani se con­stată că numărul total al prizonierilor romini din legările germane a fost de 53057, dintre care 19525 au murit şi 16645 se găsesc jaalnavi în spitale , prin urmare din total a prizonierilor romini făcuţi de armatele germane, cel puțin 36171j dintre inşii sunt morți, sau sac in spitale. . După aceiaşi statistică se constată că din cei 19525 prizonieri morţi, 108 sunt daţi ca morţi din cauză de boală, 406 mor­ţi din cauza rânilor căpătate şi 19009 sunt daţi fără a li se arata cauza morţei. Chiar autorităţile germane nu au cu­rajul să arate cauza generală a acestei extraordinare mortalităţi. Dar din cer­cetarea aceloraşi date statistice se con­stată că din cei 108 morţi, 74 la sută au murit de slăbiciunea inimei, dizinterie, enterită, slăbiciune generală, subalimentare, tuberculoză şi pneumo­nie şi 25 la sută au murit de alter boli. După toate datele acestei statizlici se vede că mortalitatea prizonierilor noştri din Germania se datoreşte aproape ex­clusiv mizeriei fiziologice, provenită din nutriţiune proastă şi insuficientă, com­binată cu muncă excesivă şi lipsă de îngrijire, după cum rezultă şi din toate documentele diplomatice ce le poseda au­torităţile noastre. Aceste cifre demonstrează­­odată mai mult şi pentru totdeauna selbătăcia cu care sunt trataţi pr­iz­oierii romini din lagurile nemțești. ECOURI Pe urma regretatului poet şi acade­mician Anton Naum,—ale căuia rămăşiţi pământeşti au fost înmormântate ieri la moşia sa —au rămas: un volum de ver­suri originale şi trei volume de traduceri din poezia franceză. Intre aceste sunt re­marcabilele traduceri din A. Chénier, cari au fost, pe vremuri, ■ mult gustate in „Convorbiri Literare". In colecţiunea vechei reviste se mai află numeroase versuri datorite poetului Anton Naum. * Cu toată starea de război, scriitori noştri ţin recordul lucrărilor originale. Astfel pe lângă drama d-lui N. N. Beldiceanu,­­„In Intunerec“ despre care cercurile artistice competinte vorbesc mult bine, se mai anunţă o nouă lucrare dramatică intitulată „In vîrfuri“ datorită confratelui nostru Emil Nicolau, precum şi drama in versuri a d lui I. Peretz in­titulată „Mila lacsici“. Revistele... originale continuă a ţine şi ele recordul. Autorii revistei „A fost odată“ au terminat o­ nouă revistă de actual­tate în care au debitat un nou izvor de vervă şi ilaritate. • D-l prof. N. Iorga­ a pus sub tipar o nouă lucrare care va apare în curând în limba franceză şi în care prezintă istoria relațiilor noastre cu Anglia. CITiTi ULTiNiLfi STIRS TBLISRAMCH mm mámmá­l»* Mondatfara arme Moralitatea germană a fost pusă la grele încercări de când, deslănţuind răz­boiul, şi-au dat arama pe faţă nemţii. Dar nici­odată n’au apărut mai odioşi şi mai criminali de­cât acum când se descoperă agentura de asasinat fără ur­mă deschisă de diplomaţii germani de la Buenos-Aieres cu concursul bine-voi­­tor al unor suedezi rătăciţi. Pănă eri, s’au numărat infamiile şi crimelor comise deschis, fără scrupule, cu suflet şi procedee de măcelari: femei violate, copii cărora li s’a tăiat mâna dreaptă, bătrâni batjocoriţi şi împuşcaţi la tid sub ochiul batjocoritor al solda­­tescei deslănţuite. Astăzi, ameţiţi probabil de marele (!?) lor succes în conducerea războiului sub­marin care trebuia să înghită Anglia, Franţa şi Statele­ Unite, elevii lui von Tirpitz cari erau marinari au devenit, în mod oficial, la lumina zilei, (asta fără voia lor) bandiţii organizaţi în bandă cu ramificaţii pe uscat, întinzând mrejele lor peste toată întinderea globului. Din umbră, de departe, glasuri necu­noscute transmiteau „informaţiuni“. „Cu­tare vas plecat în direcţia X, se află la... mile nord-vest de..., torpilaţi fără a lăsa urme“. Partea finală a mesajului o subliniăm noi; probabil că şi asasinii de la Bue­nos­ Aieres l-au subliniat şi dânşii, dar nu pentru aceleaşi motive. Pentru dânşii importă ca crima să doarmă necunoscută în fundul mărilor; pentru noi importă să punem în lumină sinistra, abjecta mintalitate a unui popor care a ajuns la un aşa grad de atrofiere a simţului său moral, încât nici nu înţelege infamia fără de nume pe care o comite. Presa germană, inspirată de aceiaşi bandiţi cari operau „fără urme“ în contra călătorilor pacinici, consideră că „acţiunea contelui Luxburg, (diplomatul german care trimi­tea mesagii ca cel notat mai sus) n’are nimic urât“. Urât nu, dar este nevoe de un cuvânt nou, de un termen care să fie de o plas­ticitate şi de o virulenţă nemai­auzită până acum,—­singurul care ar putea fixa în mintea oamenilor actul şi fizionomia brutelor germane. Şi se va găsi. Gesul se cânte imnul bulgar în ziua cind se răspândi vestea că bulgarii au intrat în Uskub. Muntenegrul oficial favorabil Bulgari­lor şi ostil Serbiei, ce descoperire ! In capitolul intitulat Catastrofa pre­cizează misiunile respective ale fiecărui membru al familiei regale. Doi fii ai regelui Nicolai, Danilo şi Petru, angajau negocierile cu inamicul. Al treilea, Prinţul Mirko, discred­ea printre trupele muntenegrene Serbia şi pe Aliaţi. Cât despre rege, publica pro­­clamaţii de o hotăr­âe impresionantă, dar pentru galerie. El a aprobat evacuarea Loutchen-ului aproape fără rezistenţă. Mai sunt interesante paginele din a­­ceastă broşură, cunoscute convorbirilor o cu­te dinre prinţul Pe­ru şi colone­ul austriac Huleka, negociaţiunile prinţului Danilo cu Bekendorf, reprezentând pa­ternc centrale Dacă aceste acuzaţii nu primesc des a­minţirea, lucrul va fi clar: jocul regelui Nicolai va fi probat. Noul ministru al Rusiei d nul Ispavine remiţând regelui Nicolai la reşedinţa din Neuilly scrisurile de acreditare a decla­rat: Cred că trebue să obi­mit că orice acţiune tinzând să strângă legăturile cu fraţii de rasă sârbă, va fi mult a­­preciată de Rusia. Se z­ce că guvernul din Petrograd e decis să retragă încrederea sa regelui Nicolai; pentru a păstra tronul, fam­­lia regală trebue să dovedească ca a fost calomniată. Rolul Montenegrului Citim In Journal de Geneve un arti­col cu ti­lul de mai sus din care extra­gem câteva pasagii mai importante: „Stranii svonuri au circulat în mo­mentul cînd armata muntenegreană a cedat, aproape fără rezistenţă, num­ele Loutchen, austriacilor. Criticii militari au bănuit pe dată o trădare. Din acest moment regele Nicolai a devenit sus­pect. La aceasta a contribuit şi purtarea fiului său, ce s’a dus la Viena să înco­roneze mormântul lui Frantz Josef De curând a apărut o broşură în limba sârbă care confirmă toate aceste zvo­nuri şi aruncă o lumină supărătoare a­­supra purtărei diriguitorilor din Cetinge. Intitulată „ Unirea Muntenegrului cu Serbia* Ea pledează această cauză ba­­zându~se pe dublul joc al fam­liei re­gale. Dacă cele susţinute de această bro­şură sunt false, ceia ce am vrut să de­cern, o desminţire trebue să apa­r fără întârziere. Suveranul Muntenegrului ar fi avut după autorul aces­ei bronuri o politică hipocrită. El nu s’a putut niciodată de­cide înt­r Vitna şi Petrograd, p­rimind ajutoare din ambele părţi şi plătindu le cu compensaţii alternative Ţarul Nicolai a intervenit cu cea mai mare ene­g­e în favoarea Muntenegrului în t­opul răsboiului balcanic, după in­cidentul cu Scutari el a rămas singur favoa­r­or aspiraţiunilor muntenegrene. Dar încă pe atunci regele era câşti­gat pentru causa inamicilor slavismului, in culise se spunea că se iau angaja­mente secrete. Afacerea Lovtchen ar proba în mod străluc­t această complicitate dezastru­oasă . „Comandantul Lovtchen­ului de­clară scriitorul sîrb, fiii regelui Nicolai prinţul Petru, a fost în relaţii constante cu comandantul superior austriac de la Cattero. Era chiar o comunicaţie telefo­nică Guvernul de la Cetinge era de altfel în curent cu aceste raporturi ili­cite, dar nu se dete nici o urma e le­gală anchetei ce le descoperi. Com­an ■­dantul Leutchen-ului ascundea atât de puţin simpatiile sale, încât a ordonat să Din presa străină Stophohn —In discursul pronunţat de secretarul de stat Khulmatui în şedinţa comisiunei de budget a Reichstagului, el declară că problema cea mai gravă a politicei externe germane este conser­varea relaţiunilor amicale cu Austro- Ungaria, cu Bulgaria şi Turcia. Mai departe Khulmann, spune că o politică bazată numai pe forţă nu va pu­tea avea succes.* * # Roma.—Apelul la pace al Papei a fost aclamat pe frontul austriac cu entuziasm de soldaţii austriaci, cari au iluminat vâr­furile Alpilor. *** Petrograd — D-nul Drăghicescu, sena­­tor, publică în „Journal de Petrograd“ un articol intitulat „Tragica situaţie a României“, în care face istoricul războ­iului nostru şi analizează situaţia actuală a ţărei.* * * Lenin ar fi în Finlanda, protejat de o gardă bine armată. Paris.—Numirea noilor miniştri englezi este privită cu mare interes. Numirea lui Wordl este un semn ca­racteristic de ruptură definitivă între Henderson şi colegii săi din parlament şi a blamului lui Wordl pentru tactica pacifiştilor. Numirea sa la postul de mi­nistru demonstrează că partidul uvrier s’a aliat cu guvernul. Când Henderson era ministru, Werdi lucra în calitate de leader al fracţiunei parlamentare a travaiştilor. El este un mem­bru important al co­misiunei de execuţie a partidului uurier. Circumstanţa cea mai importantă este că a întovărăşit pe Ramsay, Macdonald şi Henderson la Stocholm în călătoria ce au făcut-o aceştia pentru a lua măsurile necesare în vederea conferinţei. * * * Londra.—Propoziţiunile de pace ale Papei, favorabile Germaniei şi vasalilor săi, n’au produs nici o impresie în An­glia. Este cunoscut că majoritatea capi­talurilor Vaticanului sunt plasate în Ger­mania şi Austria şi că Vaticanul se te­me să nu se piardă. Acesta este unul din motivele ce au determinat intervenţia. * * * Paris —Se comunică că Grimm a re­venit la Berna şi a reluat postul său la direcţia ziarului „Tagewacht“. Articolele lui Grimm sunt foarte pro­­vocătoare faţă de puterile înţelegere!. Ei exprimă solidaritatea sa cu bolchevleii din Rusia şi atacă Guvernul Provizor. In toate articolele predică pacea cu orice preţ, încercând să semene discordia în­tre puterile înţelegere!. * « * Petrograd.—Se semnalează că anar­hiştii din Petrograd au plecat toți la Kronstadt. ***

Next