Mişcarea, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 178-200)
1919-09-03 / nr. 179
ANUL XII No. 179 Afwma*m»sfc«: Va m .........................mez tei Im ................................et etem Twd M............................2e *c îmi ($©a*c$ta **& w*t» CM* 1 0* ‘ ‘ *—* t. s. a. n. și AmmchiH și Redare^ 9e fwaBKwe tu «WDdpwl mntafcns* direct te ActwrfBiBeafSS A«a**L bi'fi Piaţa Uwl*i S. TtemetmmM jw&s Mte agewpte de pariMfertate. MERCURI 3 SEPTEMBRIE 1919 Apare zilnic . Sub Direcihuca unnii comitet de Redacţie Bani ä䣩®S0I5 ului factor IoD. D-l Tache Ionescu face pre Toma necredinciosul... E de altfel singura atitudine ce putea s’o ia în faţa indignărei opiniei publice, care socoate ca inacceptabile condiţiunile păcei cu Austria. D-l Tache Ionescu nu voeşte să creadă. România protestează, Serbia atât de supusă până acum, o imită,— şi marele european tot nu crede.... Ar voi să pipăe cu degetul ce-a numărat argintii marei finanţe occidentale, rana care apare în coasta României crucificate,—ar voi să găsească cel puţin un articol, din nenumăratele ce ne subjugă pe care să-l poatâ comenta Într’un mod favorabil vederilor sale. Nu reuşeşte însă. Şi atunci speriat de imensitatea crimei ce ar comite-o dacă ar recunoaşte drept acceptabile astfel de condiţii,se face că nu crede, aşteptând ca timpul să liniştească opinia publică, deprinzând-o cu ideia robiei economice şi politice. Se înşeală. Timpul nu va putea să ne prefacă în robi după cum nu va putea schimba pe d-l Tache Ionescu în român. Condiţiile sunt acele cari s’au publicat, o ştie şeful conservatorilor mai bine ca toţi. Faţă de asprimea lor nu există decât o singură politică : acea a rezsitenţei. Trebue să primim acuzaţiile de nesupunere, ameninţările chiar,—dar să nu cedăm, înţelegem o politică solidară cu Aliaţii dar nu voim rolul de colonie a unei mari finanţe. Iar d-l Tache Ionescu să ia bine seama. Domnia sa voeşte acum,— când Europa este tulburată ca marea de furtună,—să înlănţuească mica barcă a României de vaporul greoiu al Aliaţilor. Valurile însă o isbesc necontenit de coastele corăbiei şi cu cât Aliaţii strâng mai tare lanţurile cu atât pericolul de a sfărma fragila barcă,—se măreşte... Pe timp de furtună barca e mai puțin în pericol pe mare,—navigând liberă decât lângă coastele greoiului cuirasat..... D-l Tache Ionescu să ia bine seama.... P. C. Ecouri „Luceafărul“ înshină noul său număr poetului Al. Vlahuţă, acestui mare pedagog al literaturei noastre, de la moartea lui Eminescu. Intr’un mic studiu întitulat „Poetul Pasiunei“ d. Al. Busuioceanu deduce că Vlahuţă este departe de a fi un eminescian, şi deci un pesimist, documentând deplină originalitate a poetului Vlahuţă pe care-l numeşte poetul pasiunei“. Pictorul Steriade oferă un frumos cap al poetului care ilustrează noul număr dublu al „Luceafărului“. * . Câteva şarje şi apropouri.... artistice au fost aruncate ieri veteranului scenei ieşene, d. Pekea S. Alexandrescu, de cătră artiştii cari au jucat ieri, în matineu, revista„Di Granda“. „Pekea“ care se afla în sală făcea haz, dar haz de necaz, pentru că în sufletul reputatului artist ieşan vibra dorul de scenă de care s’a despărţit cu atâta regret! * In noua stagiune a Naţionalului din Bucureşti, figurează între altele, „Candida“ de Shaw, „Tatăl“ de Strindberg, „Raţa sălbatecă“ de Ibsen, „Puterea întunericului“ de Tolstoi, „Cyrano de Bergerac“ şi „Princesa îndepărtată“ de Rostand—acestea două din urmă în traducerea poetului M. Codreanu. * „Odinioară“ este titlul unui poem dramatic în versuri, cinci acte, scris de d. I. C. Aslan, în timpul refugiului la Iași. Poemul este scris pe baza unui basm, în grai popular, dar într’o frumoasă tinctură literară. Asupra nouei lucrări a d-lui I. C. Aslan vom vorbi în curând. CITIŢI IN PAGINA a II-a ULTIMILE STIRI TELEGRAFICE Chestiunea Ungureasca Dl. Ion I. C. Brătianu, preşedintele consiliului de miniştri, acordând un interview corespondentului bucureştean al ziarului „Le Temps“,după ce a arătat cauza care a determinat România să întreprindă o contraacţiune în Ungaria, a definit astfel situaţiunea din Ungaria. Schimbarea de guvern la Budapesta, a răspuns d. Brătianu, nu constitue de loc o garanţie de o transformare radicală, e probabil că s’au încheiat acorduri între cei ce au plecat şi sunt veniţi la putere, exact cum s’au petrecut lucrurile între regimul lui Karolyi şi acela al lui Bela Kuhn. Scopul urmărit identic, este de a ajuta Ungaria să iasă dintro situaţie dificilă. Actualmente este necesar să se rezolve definitiv chestiunea ungurească. Nu numai interesul României, vecină a Ungariei, este necontenit şi direct ameninţat, dar şi acela al Europei întregi cere osoluţie radicală, căci dacă starea de anarhie la Budapesta ar ficontinuat, desigur că contagiunea ar fi ajuns la Viena şi în alte capitale încă. De aceia am fost cu atât mai surprinşi când am cetit radiogramele din Lyon, cari conţineau acuzaţiuni violente şi nedrepte faţă de noi, exact ca şi radiogramele din Berlin transmise prin Nauen. Reprezentanţii aliaţi la Budapesta vor putea aprecia cât de neîntemeiate sunt aceste acuzaţiuni. Graţie armatei române haosul, furturile şi jaful’s’au sfârşit, şi acuzatorii actuali ai României datoresc numai ordinei astfel impusă posibilitatea de a se întoarce la Budapesta, şi de a-şi regăsi casele şi familiile. Blok-Notes „Lumea Nouă“ Ieri a apărut în localitate un nou ziar întitulat „Lumea Nouă“. După port şi atitudine, noul ziar e jumătate din lumea.... veche. Pe franţuzeşte se cheamă „Demi-Monde“. Concurenţă Intre averescana „Epoca“ şi „îndreptarea“ grigotistă se observă o adevărată concurenţă în arta de a intriga şi în rouile ţinuturi româneşti. Decât că aceste instigaţiuni se pierd tot în camerele obscure ale ambelor redacţii bucureştene. Achiziţiune „Universul“ a angajat pentru politica naţională uri nou redactor în persoana d-lui Take Ionescu. In consecinţă „Universul“ ca şi „Românimea“ a publicat un comunicat în chestiunea convenţiei pe care Aliaţii vor s’o impute României. Pentru pâine In cele din urmă e cert că unii dintre aceia cari mai întreţin prin presă campania împotriva administraţiei comunale pe chestia pâinei, o fac aceasta tot pentru pâine —pentru mai multă pâine ! IN CHESTIA PANE! III Odată dovedit că nu s’a adus grâu în oraş decât cu preţul maximal de 10.000 lei, până la data consfătuirei de la Primărie, şi faţă cu urgenţa în adoptarea unei soluţiuni, căci mai rămânea din grâul vechiu de-abia pentru cinci zile, s’au făcut calcule cât va costa vagonul de grâu măcinat, şi deci cu cât se va putea vinde făina la brutari. S’a socotit astfel: preţul vagonului de grâu • 10.000 lei transportul pănă în moară 1.000 „ măcinatul (conform decret.) 1.000 „ cheltueli diverse (bancuri, asigurare, dobânda banilor, însoţitor, etc.). 300 „ Total 12.300 lei Dintr’un vagon de grâu scoţându-se: 7.500 kg. făină 2.500 „ tărâţă 10.000 „ iar preţul tărâţei fiind fixat prin decret la 50 bani kg., ceia ce face 1.250 lei pentru 2.500 kg., mai trebue suma de 11.050 lei pentru a se ajunge la costul vagonului de grâu transformat în făină , aceasta face că pentru 7.500 kg. făină trebue a se plăti câte 1 leu 50 bani kg., sau: 7.500 înmulţit cu 1,50, egal cu 11.250 făină 2.500 „ 0,50, „ „ 1.250 tărîță Total 12.500 Iată de ce trebue să coste pănea integrală 1 leu 50 bani kg. Acum, la întrebarea de ce nu s’a admis două calităţi de făină, cum prevede decretul-lege, iată care este răspunsul: s’a experimentat astă iarnă sistemul cu două calităţi de făină şi s’a putut constata cât de uşor putea să dea loc la fraudă. Brutarii puteau frauda—şi o făceau—morarii de asemeni. Şi erau două feluri de fraude. Din partea orarilor se putea comite fraudă la mâciniş, prin nerespectarea proporţiei celor două cote de făină, scoţând mai mult făină albă decât ar fi avut dreptul, în dauna calităţei fâinei negre. Brutarii la rândul lor puteau comite fraudă prin amestecul celor două calităţi de făină, de astă dată în dauna calităţei fâinei albe. Aceştia mai puteau săvârşi şi un nou gen de fraudă: aceia de a dosi făina neagră şi de a■ impune consumatorilor numai pânea albă—de patru ori mai scumpă după decretul-lege—mărindu-şi astfel profitul. S’ar mai fi putut întâmpla şi altceva. La un moment dat, făina albă îngrămădindu-se la mori-1-căci s’ar fi putut să nu fie suficient cerută din cauza prea marei disproporţii de preţ între cele două calităţi de făină, 4 lei faţă de 80 bani— morarii ar fi fost tentaţi să nu mai dea făină neagră, ci s’o impună numai pe cea albă, pănă ce stocul acesteia s’ar fi epuizat. Şi ar fi fost liberi să o facă, căci decretul-lege lasă libertatea absolută a comerţului de făină, îngrădind numai preţul şi fabricarea în două calităţi. Se poate uşor închipui ce perturbaţiuni ar fi putut aduce toate acestea în consumaţia zilnică a pânei. Ei bine, pentru a le evita, primarul a admis soluţia unei singure calităţi de făină. Să vedem, acum, care este beneficiul brutarilor. Plecând de la principiul stabilit că 100 kgr. făină dau în mijlocie, 130 kgr. pâine şi vânzându-se pâinea cu preţul făinei de 1 leu 50 bani, următorul calcul simplu ne arată beneficiul brut al brutarilor: 100 kgr. făină a 1.50 face 150 lei 130 „ pâinea 1.50 „ 195 „ Diferinţa în plus de 45 lei la suta de kgr. adică la un sac de făină, este beneficiul brut. Care este beneficiul net al brutarului ? Se va vedea îndată că el nu este aşa de enorm cum se încearcă unii să-l arate. Cheltuiala aproximativă pentru transformarea unui sac de făină în pâine este de 37 de lei. S’ar părea exagerat pentru cei în necunoştinţă de cauză. Totuşi calculul este exact şi el a fost făcut cu ocaziunea grevei lucrătorilor brutari din ultimul timp. In numeroasele conferinţe avute cu patronii şi lucrătorii brutari, pentru stabilirea unei înţelegeri între dânşii, s’au produs cifre şi date de ambele părţi şi desbătându-se în contradictor s’a stabilit atunci, că pentru un brutar care fabrică 10 saci de făină zilnic, el are de suportat o cheltuială de 370 lei, în care intră: salarii, combustibil, transportul fâinei, chiria localului și diverse cheltuelimărunte. Din această sumă, numai salariile pe care le plătește zilnic se urcă la 210 lei. Scâzându-se 370 din 450, rămân 80 lei profit net la zece saci, sau 8 lei pentru un sac. Dar sunt puţini brutari în Iaşi care fabrică zece saci de făină. Marea majoritate fabrică între 5 şi 6 saci, şi chiar şi mai puţin. Cel ce fabrică numai 3 saci pe zi are un beneficiu net de 720 lei lunar, pe când calfa lui are un salar de 900 lei lunar. Cu aceasta am încheiat expunerea faptelor. Să vedem ce concluziuni se pot trage din ele. In primul loc, acuzaţiunea de favorizare a morii „Dacia“ nu poate rezista un moment, căci s’a văzut că nimic nu a împiedicat şi nu împiedică pe celelalte mori de a aduce şi măcina şi ele grâul cu preţul maximal. Apoi, primăria nu este întru nimic legată faţă de moara „Dacia“. Comerţul grâului şi al făinei fiind liber, brutarii nu au câtuşi de puţin obligaţia de a se aproviziona cu făină numai de la această moară. In al doilea loc, de ce s’au făcut calculele pe preţul maximal al grâului, de 10000 lei vagonul ? Apoi, s’a aratat mai sus că nu s’a primit nici o ofertă, de la nimeni, de a aduce grâu cu un preţ mai scăzut. Dar, nici nu este nevoie a se face oferte primăriei pentru aceasta. Morarii nu au de cât să aducă grâu cu preţ de 8000 lei vagonul, sau şi mai jos—dacă găsesc cumi aceste preţuri—şi să-l macine în făină integrală, pe care să o vândă mai eftin decât 1.50 kgr. Ziarele „Opinia“, Presa“ şi „Lumea“ duc o campanie înverşunată în chestiunea panei, pretinzând că moara Diamant câştigă prea mult şi că oraşul ar putea avea pănea mai eftenă decât 1.60 kgr. Pentru complecta lămurire a opiniei publice precizăm următoarele: 1) Comerţul de grâu este liber. Oricine poate aduce grâu, măcina şi pune făină în vânzare. ( 2) Dacă moara Diamant câştigă prea mult, pentru ce nu fac şi ceilalţi morari operaţiunea pe care o face moara Diamant, căci orice moară poate face ceia ce face moara Diamant. Dacă câştigul morei Diamant e atât de colosal, ce motive îi fac pe ceilalţi morari să se lipsească de un asemenea câştig ? 3) Dacă fabricaţiunea unui singur fel de făină aduce câştiguri atât de extraordinare morei .Diamant, pentru ce ceilalţi morari cer fabricarea a trei calităţi de făină ? Ziarele care pretind că prin campania pe care o dat apără interesele obşteşti, iar nu interesele morarilor cari urmăresc în adevăr câştiguri mai mari decât acele ce pot rezulta din fabricaţia nea unei singure calităţi de făină, să lamuriască aceste trei puncte. Nimeni nu le stă în cale la aceasta, din contra, vor avea tot concursul primăriei. Fixarea unui preţ maximal nu exclude preţurile mai mici, nici nu este eternă. In ziua când se va fi stabilit că este grâu suficient pe piaţa Iaşului, şi că se aduce pe un preţ inferior cehii maximal, este neîndoios că primăria va abroga ordonanţa sa actuală şi va da o alta, micşorând preţul fâinei şi al pâinei. CLOVIS Joncțiunea Deniktn-Colceag PARIS. (Geneva).—Se anunță din Berlin că armata Denikin s’ar fi reunit cu armata generalului Wrangel. PARERI SI IF’-A.rEP'X’rE ciorii noştri Artiştii teatrului nostru naţional au reluat de astăzi studiarea pieselor ce vor fi jucate în cursul nouei stagiuni teatrale care va începe în primele zile din Noembrie. Nu cunoaştem încă în mod definitiv repertoriul, însă ştim că figurează, între altele, „Avarul“, „Cyrano de Bergera“ „Maestrul“ şi alte lucrări clasice şi moderne din literatura dramatică streină şi naţională. Vom face totuşi câteva reflecţiuni asupra teatrului naţional ieşan. In anii din urmă,—şi am putea preciza de la 1905—teatrul ieşan a pierdut cea mai mare parte din elementele sale artistice. Rând pe rând moartea a răpit pe artistele Mavrodi, Rădulescu, Atena Georgescu, şi pe artiştii Rădulescu-Marin, M. Arceleanu, Dim. Constantinescu, Dim. Pruteanu, Const. Ionescu ş. a. Amintim pe aceşti actori de rasă cari s’au ilustrat pe scena ieşană pentru a releva faptul că în locul lor n’au apărut talente noul care să-i ramplaseze. Pe lângă cei dispăruţi din viaţă avem alţii cari au dispărut ’ din scena ieşană. Unii trecuţii la Bucureşti—cum sunt d-ni P. Sturdza-Doria, I. Arţun, M. Pella şi a.—şi artiştii pensionari d-nele Laşcu, El. Botez, Ec. Petrone, şi d-nii P. S. Alexandrescu, Em. Manoliu, C. B. Penel, Gh. A. Cârjă, St. Dragomir, C. Momuleanu, M. Popovici ş. a. Cel ce scrie aceste rânduri are convingerea că elemente artistice ca d-nii State Dragomir, Gh. Cârjă, M. Popovici şi C. Momuleanu—pentru a nu cita pe toţi ar mai putea figura cu cinste într’un anumit repertor teatral, întru cât genul lor artistic şi talentul lor n’are încă succesori sau discipoli care să-i înlocuiască. Numai c’o rândunică nu se face primăvară—şi de aceia cu tot talentul ce i’ar poseda nouii artişti cari au venit în teatrul ieşan în anii din urmă, nu au putut ramplasa pe predecesorii lor. Deaceia cu toate inovaţiile ce le-ar putea aduce repertorul modern, în teatrul ieşan, cu actuala-i formaţiune, nu se va putea relua nici repertorul clasic de altădată, care a înregistrat atâtea succese, şi nu se pot relua nici piesele lui Dumas, Augier, Sardou, Ohnet, Bernstein, Donnay, Ibsen şi atâţia alţi dramaturgi cari am fost reprezentaţi mai întăi la Iaşi şi apoi pe celelalte scene din ţară. Unde-i minunatul repertor al d-nei Aglae Pruteanu care a dat ieşenilor atâtea seri de artă şi atâtea emoţiuni artistice ? Care dintre cunoscătorii teatrului ieşan a putut-o uita în „Ofelia“, „Julieta“ în „Intrigă şi Amor“, „Mândrie şi Amor“, „Ruy- Blas“, „Galeotto“, „Nora“, „Hedda Gabler“ „Instinctul“, „Hoţul“, „Bucuria Casei“, „Lumea în care ţi se ureşte“, „Crimă şi Pedeapsă“, „Martira“, „Ana Karenin“ şi atîtea alte minunate şi neuitate creaţiuni ? Unde-i toată această epocă de artă ce s’a făcut de cătră actorii ieşeni cu un avânt de nedescris, cu tot focul sacru al artei, şi în condiţiuni materiale atât de infime încât numai satisfacţiunea ce o aveau artiştii din partea publicului instituia singura marea şi nepreţuita recompensă pentru sacrificiile şi munca lor pe altarul artei. Ne-am oprit la repertorul doamnei A. Pruteanu—şi am dori ca în noua stagiune, sub noua direcţiune, această mare artistă a laşului să nu fie dată uitărei! Aceasta pentru cinstea scenei noastre şi pentru Însăşi satisfacţiunea cunoscătorilor în ale trecutului teatrului ieşan. ARALD ierni? Clauzele pe care Aliaţii vor să le impute României au fost publicate în toate ziarele din ţară, astfel că ele sunt astăzi pretutindeni cunoscute. Evreii au luat şi ei cunoştinţă de aceste clauze şi ca şi noi au putut ceti cu nedumerire condiţionările speciale pe care Aliaţii vor să le obţie pentru evreii din România. Este cert că noul regim pe care Aliaţii—rău informaţi de situaţiunea din ţara noastră—ar voi să-l creeze populaţiunei noastre evreieşti este departe de a însemna vre-o favoare specială pentru evrei. Evreii cei dintâi vor putea mărturisi că s’au bucurat întotdeauna de cea mai deplină libertate religioasă şi că niciodată nu au fost împiedecaţi de a-şi păstră cultul aşa cum ar fi voit. Ceia ce pretind acum Aliaţii pentru evrei este o absurditate complectă. Evreii să nu voteze în zi de Sîmbătă, cînd tot Sîmbăta ei ţin prăvăliile deschise şi fac orice operaţiuni comerciale, aceasta după noi ar însemna o adevărată jignire adusă chiar evreimei. Este dorinţa evreilor de la noi tot ce se prevede prin clauza specială a Aliaţilor ? Noi credem că nu—şi după conversaţiunile pe cari le-am avut cu mai mulţi fruntaşi evrei, aceştia sunt uimiţi de modul cum sunt judecaţi în străinătate, când se văd astfel puşi într’o adevărată stare de inferioritate morală. Aşa fiind, noi credem că evreii cetăţeni,—buni fii ai ţării—şi în deosebi aceia cari se află în fruntea populaţiunei evreieşti, au datoria de a-şi spune cuvântul liber şi cinstit în această privinţă, arătând streinătăţei că regimul pe care-l cer în favoarea evreilor din România nu corespunde întru nimic stărei reale a evreilor din ţară. Evreii nu pot rămânea impasibili faţă de textul convenţiunei pe care guvernul refuză a o semna. Ei tre- buie să se pronunţe categoric şi aceasta va fi spre cinstea şi în avantajul lor, din punctul de vedere moral şi politic. Ai SURPRIZE Suntem în epoca surprizelor. Fiecare zi aduce una nouă, dar între toate există strânsă legătură.... Eri a fost duşmănoasa notă trimeasă României, după care,—cum spune ziarul francez „L’Oeuvre“,—nu mai rămânea decât ca Aliaţii să ne declare războiu pentru că am salvat Europa de bolşevism. Azi sunt condiţiile păcei cu Austria,condiţii cari întrec tot ce-şi puteau închipui chiar cei mai pesimişti. Acestea sunt micile noastre surprize, dar mai sunt altele şi în Occident: lovitura isteţei diplomaţii engleze carepreface Persia dintr’un stat independent într’o colonie, fără ştirea celor patru, a ligei naţiunilor sau a altor nimicuri de acestea... E de sigur bună lecţie de respectare a dreptului popoarelor. Notăm apoi amânarea ratificărei tratatului de pace de către America, — cu intenţia de a-i aduce noi modificări ce vor necesita alte negocieri; conflictul cu Japonia, germenul unui viitor mare războiu,—tulburări interne ce necesită intervenţia forţei armate,—sur-