Mişcarea, iulie 1920 (Anul 14, nr. 138-163)

1920-07-01 / nr. 138

BIBLITEIU­I UNIVERSITĂŢII I­­AŞI ---1. Cazul d-lui Tulii—din ’­­ pusei de vedere pole — Un act al d-lui Plater Gantacuzioo — Modul cum a fost primită demisiunea d-lui R. Tufli din demnitatea de ajutor de primar, pune în evidenţă armonia ce există între actualii membri ai adminîstraţiaî comunale—de ambele nuanţe. D. M. Negruţi, preşedintele comisiunei interimare, a obţinut darea în judecată de la ministerul de interne, care studiind dosarul a cerut Primăriei să intenteze acţiune. Toate stăruinţele depuse de d. D. Greceanu au rămas zadarnice. D. Tufli a fost sacrificat, iar în faţa procesului nu avea altă soluţiune de­cât demisiunea care i-a fost primită. * Este de remarcat faptul că d. Matei Cantacuzino,—actualmente mem­bru al guvernului—s’a abţinut de la orice intervenţie în acest diferend. Cu toate aceste nu e mai puţin adevărat că d. Matei Cantacuzino a fost primarul care la 1912, a hotărât expropierea imobilului din str. Ştefan cel Mare. Sunt opt ani de rând imobilul acesta a fost expropiat. Era nevoia — atât de urgentă şi de mare ca Primăria să achite acea expro­­piere, câtă vreme imobilul se află şi astăzi în acelaş loc, fără ca Pri­măria să aibă macar perspectiva unei apropiate realizări a planului e­­dilitar pe care-l urmăria ? Actul acesta—ca şi prelungirea concesiunei exploatării tramvaiului electric—ilustrează întreg primaristul d-lui Matei Cantacuzino. Consecinţele acestei administraţiuni se văd acum din situaţiunea ce a'a creat pe deoparte Comunei,—din punct de vedere edilitar şi finan­ciar-şi d-hii R. Tufli din punct de vedere politic propriu zis. D. M. Negruţi îşi face o fală din a fi lovit direct in situaţiunea po­litică a d-lui R. Tufli intimai d-hii Greceanu—iar d. Tufli la rândul d-sale se consolează cu ideea că cele opt abţineri reprezintă în mare parte pă­rerea membrilor din partidul poporului. Politică şi Edilitate ARUL XIV Ho. 138 MIȘCAREA 50 Bani Bani .............................tei S® teni...................... IW tea..........................28­3*ifdl ■ Il­clNfi« și Administrația tej*. Prețs WbrkM Nx 6. l­wi: #—12 s. ca. și 3-6 p. ». Ammeter! și Reclame Se primesc Im cee£ţfeari sunamisjîMse (Street te Adwi­­«tetraţte Etei&ri, teşi Piaţa Ud­rei 6. Eteaacwesrea prîw­iof.ta agenţîi!e de publicitate. JOI 1 IULIE 1920 Apare zilnic ! Sub Direcfhunea unui comitet­­ de Redacţie 50 Bani O telegramă de eri anunţă că munci­torii din Anglia adunaţi în congres au respins cu aproape trei milioane de gla­suri propunerea de afiliare la internaţi­onala a treia, fiind pentru numai 25 de mii. O altă ştire venită­­din Germania şi publica­tă în gazetele de acum căteva zile relatează declaraţiunile pe care le-a făcut Kautski cu privire la situaţiunea actuală a socialismului în Germania, in­sistând, în special, asupra necesităţei i­­nexorabile de a se reface producţia, dezorganizată de război,­­ în formele capitaliste, întru­căt „producţia socia­listă nu se improvizează“ iar realizarea statului socialist în împrejurările de a­­cum este o imposibilitate. Kautski este mai categoric când de­clară că „un comunism de nimicire a bogăţiilor nu face de­cât să stinghe­rească şi mai mult producţia“. Aceste două fapte — votul muncito­rimii engleze şi declaraţiile celui mai de seamă reprezentant al socialismului doc­trinar din Germania, Kautski, produse aproape în acelaş timp, sânt de o im­portanţă covârşitoare în ceia ce priveş­te evoluţia socialismului apusean, dar mai cu seamă sunt de o elocvenţă ab­solut edificatoare asupra înfăpşărei ab­surde a socialismului român — care se agită intre Internaţionala 3 a şi revolu­ţia imediată. * * * In Franţa socialiştii au respins cu o enormă majoritate, încă de acum căteva luni, aderarea la internaţionala 3-a, de­­clarându-se gata să participe, alăturea de partidele politice „burgheze“, la gu­vernarea ţării. Socialismul revoluţionar — manifestat cu oare­care amploare în ultimile greve — deşi se sprijinea numai pe adesiunea unui număr de patru sute de mii lucră­tori din totalul de 4 milioane de munci­tori pe care-i are Franţa — a trebuit să se tempereze şi în faţa disolvărei confe­deratei generale a m­uncei, a trebuit să îşi reducă exigenţele — iar socialismul ponderat, inspirat de realitatea raportu­rilor dintre clasele sociale, stăpâneşte cu o autoritate, din ce în ce mai accen­tuată, întreaga viaţă socială a muncito­rime!. In Anglia — ţara eminamente indus­trială, cu un număr de peste 10 mili­oane de lucrători — deci cu un prole­tariat mai numeros de­căt ori­unde — socialismul revoluţionar nu e cunoscut şi nu poate fi nici măcar înţeles. Votul pomenit mai sus asupra afilie­­rei la internaţionala a 3-a, arată, doar destul de luminos, senzul pe care-l are mişcarea socialistă în Anglia şi preci­zează calea pe care proletariatul englez e hotărât să meargă. Dar problema triumfului socialismului nicăieri nu poate fi pusă cu mai multă raţiune şi cu mai multă justificare, decât faţă de realităţile sociale din Anglia. Intr’adevăr, câmpul de observaţie a lui Marx, cercetările practice care l-au dus la închegarea doctrinei socialiste—nu le-a făcut în altă parte decât în Anglia. Evident, cu toată dreptatea—pentru că Anglia era cea dintăi ţară unde indus­trialismul se dezvoltase mai puternic de­cât oriunde aiurea. Şi negreşit că doctrina socialistă spri­­jinindu-se pe Industriaîism—numai ma­rea industrie dă proletariatul—nu putea găsi un ircvor de inspirație, o realitate mai complexă de cât în Anglia. Astăzi, cu toată dezvoltarea indus­trială a Angliei — nicăeri capitalismul burghez n’a atins limitele celui din An­glia—cu tot proletariatul care majorea­ză celelalte clase sociale—realizarea sta­tului socialist se găsește mai departe de­cât oriunde aiurea, iar individualismul particularist al lucrătorului englez, atât de accentuat, exclude orice perspectivă de nivelare, pe care socialismul o dă ca sigură. Ar putea doctrinarii cei mai înnain­­taţi de la noi ai socialismului marxist, revoluţionarii de toate categoriile, să ne explice pentru ce nu s’a experimentat comunismul în Anglia, unde condiţiile o­­biective, cerute de întregul ortodoxism doctrinar, sunt îndeplinite ? In Germania unde socialismul a fost creat ca doctrină, unde au existat cei mai numeroşi cugetători socialişti de mare valoare—se ştie că organizaţia for­midabilă a celor cinci milioane de lucră­tori socialişti nu numai că n’a încercat să împiedice răsboiul în 1914, dar l’a întreţinut cu o energie şi o vigoare na­ţională unică în întreaga dezvoltare is­torică a poporului german. Astăzi, când Germania este in căuta­rea acelui elixir care s’o întărească, s’o scape de grozăvia perderei răzbioului— în parlamentul ales în ultimul timp nu pătrund de­cât doi comunişti, iar cea mai pătrunzătoare cugetare socialistă a lui Kautschi proclamă ca imperioasă nece­sitate pentru stat „refacerea producţiei capitaliste“, singurul mijloc de echilibrare a vieţei materiale a poporului german şi singura preocupare a momentului actual. * Ar fi de prisos să mai discutăm ce însemnează, din punctul de vedere al doctrinei însăşi, aceste constatări, după cum ai de prisos să mai examinăm po­sibilităţile practice ale socialismului după faza actuală a evoluţiei politice sociale în care se găsesc diferitele state. Prin comparaţie, ne permitem numai să apropiem realităţile sociale din ţara noastră, de creace este în apus şi să lă­săm concluziile pe socoteala opiniei pu­blice. România, fără industrie mare cu un proletariat de cel mult 150.000 (una sută cinci zeci mii) la o populare totală de peste 16,000.000 (şase­sprezece milioane). România cu o populaţie agricolă de peste 12,000.000 (două­sprezece milioane) stăpână pe mijloacele de producţie, deci neproletară. România cu o clasă ţărănească nedife­renţiată încă—la începutul evoluţiei sale economice culturale şi politice. România—cu această situaţiune eco­­nomico-socială, prin lire Moscovici şi Dr. Ghelerter reprezintă socialismul reacţio­nar, partizan hotărât al internaţionalei­­ de la Moscova—aşa­dar, o directivă care trece dincolo de ceia ce există şi de ceea ce se predică în ţările apusene, unde civilizaţia şi progresul social au desigur, reprezentanţi ceva mai serioşi decât pro­tagonişti de la noi. Dar, în această situaţiune—întreaga mişcare socialistă din România, se înfă­ţişează şi în caracterul ei —absurdă, In­­coherentă și periculoasă. Trille sed­sin­ rail . .................. Natalitatea în Franţa Franţa e una din ţările Europei unde natalitatea­­ mereu in descreştere, ceia ce dă mult de gândut conducătorilor. De altfel, reclamele cele mai întinse se făceau, până înainte de războiu, în întreaga pre­să franceză, contra natalităţii, încât a­­junsese proverbiala vorba: „doi copii ca la Paris“. Descreşterea aceasta a naş­terilor, a avut o enormă influenţa cu o­­cazia războiului, căci armata franceză, în raport cu populaţia­­ faţă de acea a Germaniei, era în inferioritate. Astăzi, conducătorii Franţei se gân­desc serios ca să pună capăt acestei descreşteri. In acest scop s’a început o întinsă propagandă. Zilnic ziarele fran­ceze dau ca exemple de Imitat, familiile — foarte puţine la număr de altfel, — care au numeroşi copii, şi presa fran­ceză citează căteva cazuri interesante de familii numeroase. Astfel, la Trou­­ville (Calvados) e familia soţilor Lion Liboeuf, care a avut patru­spre­zece copii din care zece mai trăesc; cel mai tânăr e de doi ani. In Seine-Inftrieure, soţii Edouard Richer, au zece copii; cinci din ei au fost în războiu şi trei au murit pentru patrie. In Loint, la Trainon, se găsesc două familii cu deo­sebire interesante: Gunthier-Rldin are unsprezece copii, opt băeţi şi trei fete ; cel mai mare e soldat, iar cel mai mic n’are de­căt două luni. Gauthier-Souche, fratele celui dintâi, are şi el nouă copii până acum. Exemple de acestea se numără foarte puţine in Franţa. Se speră, după măsu­rile luate, ca proverbialul sistem „doi copii ca la Paris“ nu va mai avea nici un răsunet şi în câţi­va ani Franţa va deveni o ţară a cărei populaţiune va creşte simţitor. Dar oare la noi în ţară, m­ai ales în oraşe, n’ar trebui să a se ete măsurile i­­dentice, ce se iau astăzi în Franţa ? in si­p ei — Reglementarea petrecerilor — IV Cu această dispoziţie se încurajează munca de înălţare sufletească, se pune un contra-pond îndemnului exagerat spre petrecere şi joc de hasard şi se plăteşte cu atăt la sută munca depusă pentru perfecţionare, care ca orice muncă tre­­bue să renteze ceva. In aceste condiţiuni salarul iniţial al unui barbat ar fi totdeauna mai mare decât acel a unei femei,banii de armată. Cu această satisfacţie dată bărbaţilor, am scuti femeile de serviciile gratuite ce li se cer în diferite State, drept echi­valenţă pentru serviciul ostăşesc al băr­baţilor. In schimb însă, pentru a da meterni­­tăţii, care este o corvoadă cu mult mai grea de­cât serviciul militar, toată im­portanţa ei socială, femeia măritată le­gal, ar fi scutită la întâiul copil de un sfert din muncă, deşi salarul i-ar rămânea acelaş, la al doilea de o treime, la al treilea de jumătate. Aşa fiind, o femeie care ridică cel puţin trei copii, are un salar dublu de­cât un barbat din acelaş cadru. Această scutire, care e în adevăr ne­cesară, pentru orice femeie cu greutăţi de familie, ar fi recunoaşterea oficială a îndatoririlor de mama, ar fi o obligaţie socială de a şi le îndeplini cu sfinţenie, ar putea fi chiar un mijloc de sancţiune împotriva celor care nu sunt bune mame. Categoria ultimă, a funcţiunilor poli­tice, ar fi plătită după alte norme, ca una ce nu are statornicie, nici muncă îngrădită cu anumite ore pe zi. Dar s’ar introduce însă sistemul urcă­­rei salariilor prin gradaţi înaintărilor onorifice, atunci majoritatea funcţiuni­­lor politice ar fi să rămân pur onorifice, ceea ce ar fi mare bine. Propunerea noastră, care prevede a­­celeaşi salarii în centrele mici ca şi în cele mari,, are ca ţintă să previe gră­măditea la centru, unde viaţa e mai scumpă tocmai în proporţia densităţei populaţiei, şi să creieze în oraşele mici oarecare bună stare care să favorizeze ivirea unui mediu artistic şi intelectual mai ridicat de cum este astăzi. Pe lângă statornicirea unui criteriu pen­tru fixarea salariilor, această propunere mai are de scop să ridice prestigiul şcoa­­lei şi să dea culturei toată însemnătatea care i se cuvine. (Urmează) Ana Conta-Kernbach ssk! Ecouri Pentru viitoarea stagiune a Teatrului Na­ţional din Iaşi, d-nii A. Maniu şi Păstorel­­Teodoreanu au presintat d-lui Al. Codreanu o feerie în versuri, scrisă cu mult avânt po­etic. * Editura „Cartea Românească“ anunţă a­­propiata apariţie a „Sacontalei“ şi a „Divi­nei Comedii" am­bele traduse de O. Coşbuc. In editura „ Vieţii Româneşti“ apare peste câte­va zile: „Cyrano de Bergerac“ în ver­siune românească de M. Codreanu; „Note şi Impresii Literare“ de G. Ibrăileanu şi „Po­veşti Moldoveneşti* nuvele istorice, de Radu Rosetti. «Intre flamanzi si S­aloni Corespondentul lui „le Petit Journal“, trimite din Bruxelles, o scrisoare prin care se arată că libertatea întrunirei şi a cuvântului contra proectului de defran­­cizare a Universităţii din Gând, a sufe­rit o importantă şi decizivă încercare zi­lele trecute. Ea a fost culcată în picioare la Bursă, unde o impozantă întrunire de rectori şi profesori ai celor patru Universităţi bel­giene, apărători ai limbii şi culturi fran­ceze, a fost împiedecată de tumultul şi violenţele şoviniştilor, cari făcură ca să curgă sângele mai degrabă de­cât să ie­se elita intelectuală a ţării să denunţe nenorocirea pe care flamandisarea Uni­versităţii din Gand va face să înlăture unitatea naţională, de la coexistenţa chiar a Flandrei şi a Esloniei. Liga naţională pentru apararea limbei franceze, neinti­midată de această agre­siune, a convocat Sâmbăta trecută întru­nirea care fusese împiedecată de şoviniş­­tii flamanzi. Au luat cuvântul cei mai mari savanţi ai învăţământului superior d­e Belgia, între care se număra : Paul Errara, Bordet, Brochet, Com­somn etc. Autoritatea a luat măsuri extraordinare pentru ai proteja. Se speră că lucrurile se vor aplana, şoviniştii flamanzi fiind preveniţi ca nu vor putea nici­odată să şi ajungă sco­pul lor, graţie măsurilor luate de cei în drept. In acest caz se vor auzi discur­suri cari vor exercita o mare influenţă asupra urmării acestei neînţelegeri de limbi,—cea mai gravă din acelea cari, de la armistiţiu, tulbură liniştea regatu­lui belgian. PARERI ŞI FAPTE LITERATURA NOUA Au dispărut find pe rînd scriitorii noş­tri mari, lăsând în urmă un gol imens în cîmpul, încă destul de arid, al literaturii noastre. Rînd pe rînd s’au stins luminătorii şi propovăduitorii frumosului, iar în timpul răsboiului am pierdut pe Delavrance, Coşbuc şi Vlăhuţă, cei trei scriitori de rasă câri mai reprezentau cu fală cea mai strălucită epocă literară. Familia literaţilor noştri s’a împuţinat şi mai mult în timpul răsboiului. Uni dintre tinerii literaţi au murit, iar cei ră­­maşi în viaţă se resimt zdruncinaţi de pe urma marelui cataclism. Avîntul şi în­sufleţirea atît de necesare în creaţiunele de artă, au dispărut şi ele. Scriitori re­­maşi în viaţă—atît de puţini!—se plîng de oboseală şi epuizare... iar secetea lite­rară se accentuiază din ce în ce... Totuşi niciodată setea de a ceti n’a fost atît de mare ca astăzi. Publicul cetitor nu a scăzut, dimpotrivă, a crescut, iar edi­torii neavând ce edita nou, retipăresc e­­diţiile vechi şi au pus în circulaţie tot soiul de traduceri—bune sau rele—din li­teratura străină. Publicaţiunile literare, cele mai repu­tate, au reapărut şi pe lingă ele au apă­rut altele noui.... Toate însă, în lipsă de o literatură viguroasă,—cu exepţiunea unor dintre scrierile literare—fac ceea­ ce se numeşte „Cultură generală", adică: so­ciologie, ştiinţă, istorie şi chiar politică numai pentru a-şi umplea paginele. Se resimte, în toate acest publicaţiuni, lipsa nuvelei şi romanului, a poesiei, a literaturii dramatice şi în aceiaş măsură a criticei. Cu alte cuvinte arta propriu zisă lipseşte în toate direcţiunele. Totuşi se remarcă unele manifestări ar­tistice cari prevestec începuturile unei literaturi noui,—a literaturei de după răsboi. Va fi acesta un punct însemnat pe care îl vor fixa criticii viitori. Criticii de astăzi—atît de reduşi—n’ar putea pre­vesti genul nouei literaturi. Sunt şi el în aşteptare—şi în repaos..... iar ceea­ ce s’ar putea constata cu mul­ţumire e faptul pe care l-au amintit în trecut şi pe care-l repetăm : cu toată sta­gnarea ce se resimte în manifestările noa­stre artistice, nici­odată setea de a ceti— dorinţă de cultură,—nu a fost mai mare ca acum, în urma războiului... ARALD «SOCIALIŞTII» şi Ancheta Parlamentară — Ce a deterd­inat „grevă generali“ ? — In şedinţa de ori a Camerei s’a dat citire raportului presentat de către comi­­siunea parlamentară cu privire la desba­­terile ce au avut loc la Regia din Bucu­reşti. Totul se reduce la.... nimic! O simplă neînţelegere şi câte­va voci­ferări a determinat pe cel mai autorizat parlamentar „Socialist“ d. Cristescu ca să strige în plină Cameră că s’a tras cu tunul sau cu mitraliera, că sunt sute de răniţi, femei cari au avortat, şi câte şi mai câte. Ziarele alarmate de cele comunicate in Cameră, s’au grăbit să semnaleze faptele —fără însă a trage consecinţele. înainte de a se cunoaşte realitatea faptului, şi împrejurările în care s’a pro­dus acest incident, socialiştii au şi de­clarat grevă generală. Abia în urmă, cînd au văzut în ce propr­ii s’au exagerat lucrurile, parla­mentarii socialişti s-au dus la întrunirea de la „Dacia“ unde ei singuri au împie­decat greva generală pe care au orga­nizat-o tot ei şi care a durat jumătate de zi. Semnalăm faptul pentru a arata încă odată la ce arme cinstite recurge organi­zaţia revoluţionară pentru a semăna pre­­tutindene seminţa anarhiei şi dezordinei şi a urei de clasă. Informaţii — Sesizăm pe d. M. Negruzi, preşe­dintele comisiunei interimare, asupra fap­tului că serviciul de provizionare a re­fuzat să dea zahărul cerut de coopera­tivele „Hărnicia şi „înfrăţirea“, „Elena Doamna“, „Furnica“, şi „Leul“. Ia schimb multă lumi a văzut ieri cum s’a ridicat un sac cu zahăr de la coo­perativa sătească „Sf. Haralamb“ din Sărarie şi transportat la un membru al comisiunei interimare. Cerem d-lui Negruzzi să citii cuveni­tele lămuriri. — Banca „ Uniunea Română“ şi-a mu­tat birourile şi­­n strada Ştefan cel­ Mare No. 52 (viz-a-viz­ae Banca Naţională) în etaj.

Next