Mişcarea, aprilie 1924 (Anul 18, nr. 74-97)

1924-04-28 / nr. 97

ANUL xvm Ho; 97 Omoritoarea Sonet un ritm libertin * 1 Amici, noi n’o cunoaştifi: h glosai ei tifical Ca’a faptul primăverii îşi ciută simfonia.. Şi toată-a lui splindoan ti toată gingăşia, Pe fata el carată şi a pas o trandafirul. CU Pârcek 'şi vor teme la veşnicie firul, Nu cred să’şi disnhatcâ sub soare duioşia Ca dîn­sa altă fioare; e soră ca-armonia Ş- toate-a sale grofă sunt rude ca delirul. Ei trupul ei de spumă ta disputat H,mirii... S ’a Storno­­al mulţimii şi 'a liniştea tăcerii, îmbracă haine clare de limpide etnia. Iar de ’ndrdgesc naivii sm­uluit suspin, Co singură privire'i acide ca Medusa... — Amici, voi n’aţi iubit-o ca să muriţi p­e Mata.­­(Din noul volum .Turnul de fildeş*ce apare In curând la­­Cultura Naţională*) MIHAI CO­DRE­ANU­ 4 PAGINI 2 LT21 Universitatea din Iaşi , moştenitoarea unei mari tradiţii bizantine şi româneşti are In acest moment an mare rol de Îndeplinit Co­piii moldoveni, detaşaţi de mai bine de an secol de patria mumă, via In sfârşit la a­­ceastă Alma-mater, sa se lumineze, să se Instruiască, să se educe, să devină europeni. Profesorii şi elevii îşi fac datoria către Patria, către ştiinţă. Şi când reprezentanţii ştiinţei înalte vin să ne viziteze, ne simţim foarte fericiţi de această atenţiune delicată. E o încurajare venită din focarele cultu­rii cele mai înalte şi le suntem foarte re­cunoscători. Cu aceste sentimente Universitatea vă sa­lută, iluştri savanţi, şi vă urează cel mai­­mare tricos în cercetările voastre care sunt cunoscute şi admirate la noi. Prin admirabila Dvs. ştiinţă, călăuziţi în chipul cel mai sigur, pe profesorii şi pe studenţii Universităţii din Iaşi. Iaşul, cetatea ciorii Cuvântarea d-lui profesor D. Tafrali ... rostita In aula Universităţii, In onoarea savan­ţilor bizantinologi­. Doamnelor şi Domnilor, la numele d-lul Rector şi al colegilor mei am onoare să vă urez bun venit printre noi Universitatea noastră, cea mai veche din România, este mândră să primească vizita celor mai iluştrii savanţi ai ştiinţei bizan­tinologie. După ce aţi lucrat in chip util la Bucu­reşti, la primul congres internaţional de bi­zantinologie, ne-aţi făcut cinstea să vizitaţi mai întăi monumentele Moldovei, ţara care a suferit o adăncă influenţă bizantină. Bisericile din Suceava, Dragomina, din Voroneţ, din Gara Humorului, din Suceviţa şi din Moldaviţa sunt decorate, cum aţi contatat-o, cu picturi a căror artişti români sau greci sunt fără Îndoială elevi ai bizan­tinilor. Aţi putut deasemenea admira stilul aces­tor biserici, precum şi nepreţuitul tezaur, pe care gloriosul nostru Domn Ştefan cel Mare, apărător al Patriei şi al creştinismului l-a dăruit Mânăstirei sale din Potaa. Bijuteriile, obiectele liturgice şi mai ales admirabilele ţesături brodate cu fir de aur şi argint şi împodobite ca pietre nestimate, v’au arătit arta superioară care se prac­tica la curtea Domnitorilor noştri. Această artă a fost învăţată de lucrătorii şi lucrătoarele noastre, la maeştrii bizantini. Dar la rândul său ea a exercitat influenţa sa asupra ţărilor vecine.­­ Savanţii ruşi recunosc că începând cu domnia lui Ştefan cel Mare, există o artă moldovenească, admirată şi imitată mult în Rusia. In arhitectură deasemenea Moldovenii pri­mind lecţiuni de la ilustrat Bizanţ, au ştiut să păstreze personalitatea lor şi să creeze o artă originală pe care aţi putut s’o cu­noaşteţi în­deaproape. Cupola moldovenească atât de curioasă, atât de sveltă şi atât de înaltă, rezemându­­se pe două baze dintre care una în formă de stea la exterior, formate ambele prin suprapuneri de arcuri, este o dovadă că ar­hitecţii noştri nu se mulţumeau numai să imiteze arta bizantina, arta gotică şi arta renaştere, dar se străduiau să creeze forme nouă. Aţi remarcat această tendinţă în Bucovi­na şi aţi constatat-o deasemenea la Iaşi. Oraşul nostru poate să se mândrească de a fi fost unul dintre marele focare ale culturii bizantine după căderea Constantinopolului. Patriarchal se interesa mereu de Moldo­­dova şi de capitalele ei sub domnia lui A­­lexandru cel Bun, la începutul secolului al XV-Iea, s-a trimis din Constantinopol preoţi instruiţi pentru a predica legea cea bună, cum a fost de pildă Mitropolitul Moldovei şi mai târziu al Kievului Grigore Ţambloc, probabil din familia Paleologilor. Din Bizanţ ne-au sosit deasemenea pic­tori, arhitecţi, profesori cari au contribuit într’o largă măsură să respândească printre noi cultura bizantină. Sub domnia lui Vasile Lupu şi sub ur­maşii săi, şi mai ales sub domnii fanarioţi Iaşii erau unul din rarele centre ale cultu­rei bizantine. Aici se af­lau şcoli Însemnate, mai ales a­­cea care mai târziu s’a numit Academia Mihaileană, unde se învăţau literile vechi greceşti, teologia, filosofia, ştiinţele şi ma­tematica. Un nou număr de cărţi, de dicţionare, de lucrări de teologie, de filosofie au fost tipărite la Iaşi. Păstrăm preţioase lucrări ale maeştrilor a­­cestor şcoli. In ele se vede o mare erudiţie şi o adâncă ştiinţă. Aceşti maeştri erau desigur printre cei mai instruiţi oameni ai lumii in secolele alXVII, XVIII şi al XIX-lea. Atât moldovenii cât şi grecii din întregul Orient, care voiau să-şî Instruiască copii îi trimeteau să asculte lecţiunile acestor cele­ri profesori. Şcolile din Creta, din Insulelele Idniene,­­ din câteva or­aşe din Epir au fost dep­ăşite şi au trebuit să recunoască superio­­rtatea învăţământului şcolilor din Bucureşti­­ Iaşi. La mănăstirea Cetăţuia, exista in secolul­­ XVII-lea, una din rarele tipografii din Orient. Acolo au văzut lumina atâtea cărţi căror listă nu este bine stabilită. Mai multe mii din aceşti oameni de cal­ară, celebri, modeşti sau obscuri, odihnesc ab pământul moldovenesc. Şi nu e rar să întâlnească cineva inscrip­­tunile pietrelor de pe morminte scrise in freaca vulgară, sau în versuri, imitând cu­­ puritate desăvârşită limba lui Omer. Această influenţă bizantină, pe care o găsim şi în moravurile noastre, în tradiţiile noastre, în felul nostru de viaţă, în meşte­­agurile noastre, în câteva din produsele noastre literare populare, a avut de aseme­­nea o consecinţă din cele mai fericite pen­­ru poporul nostru. Grecii, cari au venit în secolul al XVII­­i al XVIII-lea, să ne înveţe limba şi lite­­atura lor, şi să întărească Influenţe deja veche a civilizaţiunii bizantine, erau admi­­atori ai literaturii şi ai ştiinţei franceze. Ei ne-au învăţat limbi franeză şi ne-au tratat drumul Parisului.­­Influenţa franceză înlocuind pe acea a Bizanţului, a transformat ţara noastră. Ideile de libertate, de naţionalitate, de în­­dependenţă venite din Franţa, au câştigat oate spiritele culturale. In Moldova s’a conceput ideea untre­ cu raţii noştri munteni, şi la Iaşi s’a realizat această idee. Iaşii au pastrat, prin Universitate şi şco­­ile sale, aureola cetăţii culturii româneşti. D-zeu a vrut ca după atâtea dificultăţi şi suferinţe, naţiunea românească să găsea­­scă aici un centru de rezistenţă dârză care i-a terminat prin creaţiunea României Mari. POSTUMĂ NCHINARE Când se'nseninează cerul, cu mii de stele’n faţă Nemărginirea mării la raze se răsfaţă ; Iar când Îşi pune slava un obraz de nori Pe mare cade noapte, Iar vântul dă flori... îl lacrimile slăvii şi fulgerele-I toate !îa le primeşte'n sânu­l ce plânge şi se sbate, „dubito ! Astfel vieaţa-mi legată-i de a ta, Din cea dintâi clipită de 'nflorare a mea.. lâmbeşti ? Pe chipu-mi cade o razi fericită... trăşti ? Îndrept spre duşmani o spadă ascuţită ; ir când te vid in lacrimi, mi-e auf letal cernit .’n pieptul meu se zbate un demon râzvrătit. PRIVIND UN CORTEGIU mIC... Din măreţul cortegiu istoric, care a de­filat înaintea imensei mulţimi de români a­­dunaţi în ziua de 27 Martie st. v. în ca­pitala vechei Moldove de peste Prut, s’a distins mai cu seamă un car alegoric re­prezentând restituirea celor trei judeţe, ca­re, în puterea tractatului din Paris, din Martie 1856 „s’au accesat la Principatul Moldaviei“. Alegoria, un soldat francez încredinţând Moldovei trei fete românce, a evocat un şir întreg de fapte şi de imagini din tre­cut, pagini mari din glorioasa istorie a ţă­rilor române. Ne-a reamintit mai întăi de «crima fără geamăn“—cum o numesc istoricii—din 1818 când imperialismul rusesc, doritor de a-şi deschide drumul mărilor de sud, ne-a ră­pit lacom întreaga Moldovă de peste Prut, dându-i sarcina de grânar al Rusiei. Ne-a reamintit de asemeni de modal cum ruşii au înţeles să răsplătească ajuto­rul hotărâtor al armatelor române din 1877 când «o mică eşire a turcilor din Plevna ar fi putut arunca pe ruşi în Dunăre" —■ când oştile române au alergat cu ardoare să-şi verse sângele pentru a salva de la de­zastru pe ruşii de peste Dunăre asigurân­­du-le victoria finală şi când pentru acest mare ajutor dat Rusiei, ea ne-a răşluit din nou cele trei judeţe. Dar deasupra acestor umbre care s’au spulberat curând către cerul plumburiu de dincolo de Nistru, s’au ridicat, impozante, imaginile vechilor prietini ai poporului ro­mân. Soldatul care ocrotea pe cele trei fete românce, era însăşi Franţa îmbrăcată în uniforma celui de-al doilea imperiu, evocând în acelaş timp figura marelui împărat Na­poleon I, căci delegatul Franţei în sânul convenţiunei din Paris, era contele de Wa­­lewsky, fiul natural al lui Napoleon I. Pentru apărarea intereselor româneşti, Franţa a nimit atenei pe acest delegat, care concretiza şi sufletul şi inima poporu­lui francez şi care a susţinut atunci cu ar­doare drepturile micei insule latine de la marginile oceanului slav. Trimiţând un asemenea delegat Franţa şi Napoleon al lll-lea n’au înţeles numai de a ne da un preţios ajutor, ci au ţinut să ne şi aducă cel mai strălucit omagiu prin persoana acestui ilustru fiu de împă­rat „senator al imperiului, ministrul şi se­cretarul de stat la departamentul trebilor din afară". Sub autoritatea acestui înflăcărat apără­tor al românilor s’au supus toate glasurile delegaţilor celorlalte şase puteri din con­venţie. Actul încheiat atunci sub denumirea de „Convenţiunea din Paris din 1858“ este cea dintâi constituţie a românilor. Ea con­ţine nu numai toate libertăţile pentru care LUNI 28 APRILIE 1924 Mai zilele trecute d. C. Dimitria, fostul secretar general al Internelor şi actualmente senator, în cuvântarea omagială pentru d-l G. G. Mârze­cu rostită la banchetul ce a avut loc la Traian—în ziua în care Iaşul a avut cinstea de a fi vizitat de miniştrii şi parlamentarii în trecere spre Basarabia,­­a afirmat că actualul ministru al justiţiei nu mai aparţine Iaşului şi Moldovei, a ţa­rei întregi. Oricât de mare ar fi acest adevăr, şi oricât am înţelege că ministrul justiţiei este unul dintre cele mai valoroase elemente politice ale generaţiei de azi, noi ieşenii avem această vanitate de a-l revendica în total, ca anul care parcurgând pe acelaş drum al marilor barbaţi ai Moldovei care ilustrează generaţii veacului trecut, sim­bolizează prin personalitatea sa tradiţie de faimă a Iaşului. Scriem aceste rânduri motivaţi de pri­­lejul că în aceste zile de sărbătoare 11 a­­vem pe d-l G. G. Mârzescu în mijlocul nostru. Creştinii serbează luminoasele zile ale înviere!, şi la această sărbătoare participă toată lumea, şi însăşi Natura. Ca o prevestire pentru reînvierea Iaşu­lui,­spre a fi în nota actualităţii­ constatăm interesul deosebit pe care actualul ministru al justiţiei îl poartă Iaşului, şi grija ce o depune pentru mai grabnica lui restaurare. Animat de aceste simţiminte, d­l Mâr­­zescu, cum a venit în fruntea departamen­tului Justiţiei, a asigurat fondurile necesare pentru restaurarea Istoricul­ui Palat Admi­nistrativ. Interesul permanent ce manifestă, ca lu­crările respective să fie accelerate, este o nouă dovadă de dragoste ce o poartă o­­raşului nostru. De aceea, dacă d-sa este într-adevăr un fiu al ţării, ca ieșeni avem mândria de a-i revendica întotdeauna ca pe un stră­lucit fiu al laşului. „MIŞCAREA" DI FID AI IA» FIDL IADEI D-L O. O. MARZESCU Miartirul Justiţiei iptaseră generaţiile franceze din jurul a­­ului 1789, dar prin unificarea legislativă ambelor principate române, prin înflin­­irea comisianei centrale, etc., Convenţia­­va face cel d’întâi pas către unire, pre­­ătind puternic momentul istoric din 1859 punând cu ajutorul Franţei cele d’întâi ape pe care s’a clădit apoi edificiul atului român modern. Bătrânul oraş Chişinău în haină de săr­itoare, animat de graiul curat al popo­dul şi de pitoreştele costume moldove­­sşti a învăluit toate aceste tablouri în cel mai potrivit cadru. SCOUSI Poesia „inchinare* a regrtfataial poet P. Cerna, pe care o publicăm tn numărul da fata, este poetamd. Ea nu se gaseste tn niet nani din volume­le poetului ae au apdnt pdnd astdzi tn di­verts ediţiant. Cand antologii eoneabrate literatartt ro­­mdnt, clasice si modeme, vor apare la Via­ta te limbi germană. Prima va fi fdcatd de cătră d. Josef Gre­gor directorul bibliotecei nationale din Ve­na şi a doua da edtrd pub teistul OikxtCl­­­ek din Bucureşti. Aceasta din urmă va avea o praf­ață scri­să de poetul Higo von Hoffmanst­ahl. # Au apărat In editata ,Cultura Naţională“ Poeziile lui Mihail Eminescu, publicate şi adnotate de O. Bogdan-Duled. .Din Ţara Omor Roşii* poveşti In româ­neşte de Lia Hirta, ,Istoria A­pelor“ ca 325 Ilustraţii In text de Marin Santonescu-Rămâi­­ceanu. „Odynea lui Homer* tradusă de G. Mur­au, ilustrată şi tigrijită de d-nii Vasile Păr­­van și Marin Simionescu-Rolmiceanu. Tradiţii de sărbători Când în ziua a doua de Paşti se fac hore, nu cumva să intre în joc mai întăi doi bă­trâni sau doi flăcăi tomnateri, ci doi tineri, căci de nu se începe jocul cu tineri, ci cu bătrâni, anul acela până în celălalt Paşti mor numai tineri în sat şi nu se face nici o nuntă.* In Duminica Floriilor, se adună la biserică aproape toţi oamenii din comună şi se în­scriu pe un tablou pentru serbarea Paşte­­lor. Fie­care sătean la înscriere, depune o sumă de bani, cumpără vin şi prescuri pen­tru Paşti. La ziua întâia de Paşti, sătenii se duc la biserică atât cei înscrişi cât şi acei neînscrişi. La biserică înscrişii, sau oaspeţii satului, se aşează pe două rânduri, cu cozonaci, ouă roşiii, pâine şi friptură în tăvi, şi împart câte o bucăţică de cozonac etc., la fiecare persoană, (om, femee şi copii), care iese din biserică, după ce aceştia au luat sfântul Paşti (anafura). Aceasta se împarte cu lin­gura, de către dascăl, dintr’un cazan de aramă frumos spoit, în care se află anafura luată în vin.* In ziua a doua de Paşti, la ora 11 di­mineaţă, se adună toţi oamenii acei înscrişi, cari se numesc titoraşi, iarăşi cu cozonaci, pâine, mâncare. Cu toţii întind o masă mare în curtea bisericii, pe iarbă. După ce preo­tul slujeşte masa, ciocnesc ouă roşii, beau şi mănâncă cu toţii împreună. A treia zi de Paşti sătenii îşi dau întâl­nire la preot acasă, aducându-şi cu sine de mâncare, căci băutura e promisă de preot din ajun, unde fac petrecere cu muzica pâ­nă seara târziu. „TUDOR PAMFILE“

Next