Mişcarea, ianuarie 1925 (Anul 19, nr. 2-23)
1925-01-14 / nr. 9
ANUL XIX No. 9 Renaşterea Culture! naf tonale In conferinţa universitară ce a a- a vut loc zilele trecute la ministerul ; instrucţiune!—(şi în care s’au avizat asupra măsurilor pentru reacţionarea ordine! în universităţi,)—d. profesor Sextil Puşcaru, Care face parte din delegaţiunea română în Liga Naţiunelor, a adus la cunoştinţă un fapt îmbucurător şi anume: că Liga Naţiunelor ar acorda un Împrumut de trei miliarde lei pentru scopuri culturale. Propunerea a fost acceptată de minstrul Instrucţiune care, în Consecinţă, a invitat pe d. prof. Sextil Puşcariu să Întocmească un memo- riu amănunţit în care să se sinteti- zeze toate nevoile culturale, şi cu deosebire toate necesităţile pe cari le reclamă universităţile noastre. Memoriul acesta, după ce va fi studiat de cătră m nistrul Instrucţiune şi representenţii universităţilor, va fi înaintat spre aprobare guvernului, şi apoi remis Legea Naţiunilor. * Chestiunea acestui împrumut prezintă două laturi importante. In primul rând se constată interesul ce poartă Liga Naţiunilor cul- ■ turei româneşti, ca ce! maî impor- tent factor civilizator în orientul european, precum şi creditul de care se bucura România în străinătate, din moment ce se acordă un atare împrumut, care se va realiza fără tratative îndelungate. In al douilea rând apare interesul deosebit al guvernului nostru pentru intensificarea culturei naţionale şi pentru ridicarea învăţământului universitar. „ Ţara noastră Care e in cea mai grea fază de refacere şî consolidare are multe şi mari nevoi în toate ramurile de activitate. In aceşti trei ani de guvernare parte din aceste necesităţi au fost, îndeplinite prin propriile noastre forţe şi mijloace, prin acei „noi înşine“ , care părea pentru unii o himeră, dar care se afirmă din ce în ce mai mult ca o realitate posibilă. Mai avem multe nevoi, şi colaborarea capitalului strein, în condiţia- nele în care au fost expuse de că-tră ministrul de finanţe, va fi binevenită oricând, mai ales că România oferă Cel mai favorabil teren , pentru dezvoltarea economică prin punerea în valoare a imenselor avuţii naţionale. N’am realizat însă pănă astăzi. Cu toate nevoile apăsătoare, nici un împrumut, nici intern, nici extern. Am făcut insă mari sacrificii in toa- * te direcţiuneie - şi întru aceasta a- * vem dovada budgetelor ordonate şi J normale fără a trece peste necesi- I tăţile culturale. Am realizat an cu an însemnate îmbunătăţiri pentru învăţământul pri- | mar, norms!, secundar şi universitar, j —dar n’am putut satisface toate ne- cesitâţiie. Guvernul n’a ezitat nici- j odată de a satisface doleanţele şi nevoile pentru şcoală, dar n’a isbu- ; tit să facă totul. • ■ Şi astăzi când se oferă imprumu- j tul cultural prin intermediul Ligeî Naţiunilor, guvernul va căuta să-l realizeze In condiţiuni acceptabile. Chiar dacă alte nevoi tot atât de mari va reclama alte capitaluri, împrumutul cultural despre care se vorbeşte acum, va fi destinat in cea mai mare parte îmbunătăţirilor necesitate de învăţământul universitar. Se vor complecta liboratoriile actuale, se vor crea altele ,noul şi se va da posibilitatea ca învăţământul universitar să fie îndestulător şi satisfăcător pentru toate elementele tinere care vin astăzi, în număr atât de mare, să se adape la isvoarele culturii româneşti. Sforţările guvernului in această privinţă sunt evidente. Ele sunt înţelese şi apreciate de opinia publică de la noi Caşa din străinătate—şi ar fi, credem, momentul ca aceasta s’o recunoscă in primul rând corpul luminat al profesorilor universitari şi prin luminile lor întreaga studenţime din toate universităţile, academiile şi politehnicele noastre. Şase ani de stagnare Culturală sunt suficienţi, ca să ne găsim in faţa unei puternice şi sănătoase reacţiuni pentru renaşterea şi desvoltarea continuă a Culturei naţionale. ST. RAZVAN. NOTE Reviste şi scriitor Mişcarea noastră literară de după răsboi, marchează o epocă de tranziţie. Se făcuse prea mult poporanism cu zorele veacului al XX-lea, că aceasta să mai poată perzista. Totuşi vechea nuanţă romantica-peftimista a rămas, ea aparţinând foarte adânc genialul nostru naţional ca să dispară aşa Unite, altoirea iusa s’a făcut cu Împrumuturi diva simbolismul apusean, cântându-se pe strana impresionistă de montări cu icoane post-belice. Dar astăzi, furia simbolistă la inceput să decadă. Pentru cetitorul care compară publicaţiile de acum câţiva ani cu acele recente, surprinderea este neaşteptată. Şi evidenţa revenirei la vechea formă de vers şi la un stil mai precis, nu admite replică. Oglinda cea mai fidelă a acestor fluctuaţii sunt revistele. Stadiul lor e plin de învăţăminte şi de revelaţii. Cea mai curioasă imagini in acest fel o prezintă „Adevărat Literar“. Cine pune alăturea primele creaţia d-lui V. Eftim în calcele ulterioare ale sale sau cu cele a d-lui Mircea Raduiescu nu mai are vre-o umbră de îndoială. .Gândirea“ d-lui Cezar Petreacă reprezintă aceleaşi fluctuaţii, dar mai puţin. Cât despre „Viaţa Românească“, vărsurele d-lui Al. Antlipide faţa de impecabilele sonete parnasiene d - lui Mihai Codreanu, marchează aproape o antiteză din punct de vedere a forms. De ce simbolismul a avut oare o viaţă atât de scurtă ? De ce impresionismul marele lui prieten, a însemnat doar cât vremelnica apariţie a unei comete ? Nu s’ar putea argumenta decât susţinându-se teoria „gustului de notare“, importator al unor curente ce nu ni se potriveau. Şi totuşi e încă insuficient. • Dar să lăsăm aceste speculaţiuni pe seama criticilor, literari, căci pe noi ne interesează altceva. Lasa-va simbolismul nrme în literatura poetică? Probabil, lasă pentru puţină vreme. Versurele d. Demonstene Botez şi I. Pist ne sunt una din frumoasele fâgăduiaţi Şi cine le citeşte, rămâne surprins ne imagina şi forma plină de o blândeţi archaica şi elementară, ca imagini de capriciozitate. Poeţii ţineţi sast însă aproape exclusiv parnasieni (vorbind bine înţeles de cei ai ultimilor ani). Şi este remarcabilă în această privinţă prinsa strofă din sonetul „Noapte de iarnă“ a d. Dem. Gâiman : Ia rama’n care-ţi odihneşti portretul Iubita mea,—plâng razele de lună, Şi ca un paj tăcut te încunună Cu floarea suferinţelor,—regretul .... IONEL FR. BOTEZ. WmiM RU LA FA! Sporlraa cofd cuvenică României. — Importatele declaraţii ale d-lui Vintilă Brittan făcuta k Paris. D. Vintilă Brătian, ministrul de finanţe, asistat de d. N. Titulescu, ministrul Românie! la Londra, ambii aflaţi la Paris, au făcut nou! intervention! în scopul de a obţine o majorare a cotei ce s’a acordat României in conferinţa de la Spa. In acest scop d nil V. Brătianu şi Titulescu au Înaintat d-lui Clementei, preşedintele conferinţei financiare din Paris, o întâmpinare care urmează a fi presentată conferinţei spre a se lua o deciziune. Până atuncea ambii miniştri întreţin convorbiri particulare cu diferite personalităţi marcante, în legătură cu aceasta chestiune. Vintilă Brătianu, spre a informa opinia publică străină asupra actualei situaţii din România, a acordat un Interesant lntervieu apărut in ziarul „Le Temps“ organul în care se reflectă punctul de vedere al Franţei asupra politicei externe. Din textul acestui Interview reproducem mai jos punctele esenţiale. PROBLEMELE FINANCIARE ALE ROMÂNIEI In ce priveşte situaţia financiară, statul român a trecut de punctul critic, deoarece actualul budget care este al patrulea buget echilibrat i-a permis să prevadă anumite disponibilităţi pentru refacerea ţărei şi suntem pe care sa procedăm, conform legilor economice recent votate, la punerea in valoare a bogăţilior de cari dispunem. Se cunoaşte formula sub care a fost prevăzută colaborarea noastră cu capitalul străin. Acea formulă nu corespunde numai gradului de evoluţie actuală al României, dar poate,—o cred—să contribue la uşurarea dificultăţilor încercate la epoca noastră de ţările din Occident pentru a satisface propriile lor nevoi financiare; ele uşurează plasamentul produselor lor industriale, pentru care România va fi acum cpasinte o mare consumatoare pentru necesită- | ţile utilajului său. Criza de numerar existentă la noi ca şi la multe alte ţări nu poate fi decât o consecinţă trecătoare a consolidărei noastre I monetare. Dar ţara românească va fi negreşit In stare in curând să se utilizeze dacă nu chiar prin propriu! el capital exclusiv, cel puţin să contribue cu o parte însumată la capitalul necesar exploataţilor sale. Diferitele chestiuni studiate actualmente in vederea nouei sale organizări sunt dovezile acestor posibilităţi In viior. POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI România care stăpâneşte astăzi graniţele sale etnice fireşti, este una din ţările cele mai pacifice ale Europei. Aproape intreaga naţiune românească, afându-se In cuprinsul actualelor limite politice ale statului românesc, acest stat hu poate să aibă nici o tendinţă de agresiune, ci este ocupat in mod exclusiv să-şi vindece rănile războiului şi să pună in valoare nonile condiţiuni de viaţa sie poporuui românesc. Ca altf 1, bunele relaţii ce le-a lega*t nu numai cu statele vecine, ci şi cu foştii inamici, dovedesc cari sunt Intenţiunile sale reale. Dacă din nenorocire România n‘a putut sâ ajungă la acelaş rezultat In ce priveşte Sovietele ruseşti, aceasta de sigur nu poate fi vina ei, ci consecinţa retezului Sovietelor de a recunoaşte Întoarcerea justă şi spontană a ţinutului românesc care se chiamă Basarabia la statul român. Sperăm totuşi că in cele din urmă, vecinii noştri de la răsărit îşi vor da seamă că din punctul de vedere ai propiului lor interes, cea mai bună politică de urmat ar fi ca să nu mai revină asupra nedreptăţii săvârşită in 1812 ! Împotriva acestei provincii româneşti, fără fugidnireareprezentanţilor statului românesc din cuprinsa, căruţa făcea parte integrantă la acea epocă. SITUAŢIUNEA REALĂ A ŢÂRII Pentru a sfârşi ţin să mai adaog ceva: * deşi ca oricare ministru de finanţe sunte foarte ocupat de afacerile departamentului meu, cred că este necesar să informez cât este cu putinţă mai des, străinătatea şi indeosebi pe amicii noştri despre transforrmările radicale produse in urma războiului in ţara mea şi despre situaţiunea reală a României. Si datoria acestei informaţii nu intr’un scop de reclamă ci din punct de vedere pur documentar. România este una din ţările cari şi-au schimbat in aşa chip condiţiunile de viaţă după răsboi, ia cât chiar părerile din trecut asupra acelei ţări, deja imperfecte pân I nu la răsboi, nu mai pot avea nici o valoare astăzi. Ca român, nu mă tem de ideile ce îşi va face cineva despre ţara mea in cunoştinţă de cauză oricare ar fi lipsurile noastre, cum de altfel, nu mă tem nici de părerile Întemeiate pe recunoaşterea reală a iliniției noastre. Un scriitor rus, de fapt siberian, necunoscut încă la noi, dar tradus pentru prima dată în românește de cătră scriitorul Cezar Petrescu, este romancierei G. Grebenskov. Romanul acestuia „Neamul Claraiev-Hor“ (ne aducem aminte de „Neamul Golovlev* al altui scriitor rus, Michailov) a apărut în editura „Librăriei Nouă" din Bucreşti 318 pagini, Hamal 40 lei.# „lieea Europeană“ în numărul de azi, 161, publică ua articol despre “Romănia dintre Vidin şi Tirioc“ datont d-lui Em. Burcuţă, al doailea articol despre „Rîforaia Calendarului“ de V. Bâncilă, informaţiuni şi note literare.* Tânărul pictor Marsic îşi deschide expoziţia la 15 a. c. în sala „Braşcu*. Va urma apoi o expoziţie a d-lui Raica. * S’au Împlinit cinci ani de la funcţionarea societăţii Ligii Naţiunilor. CRONICA LITERARA „BALAMUCUL“ DELA TREI SFETIŢE. Intr’un capitol din „Amintirile“ pe care bătrânul scriitor I. Slavici Ie publică in edura „Cultura Naţională“—şi în care ni se dau o serie de preţioase informaţi mai despe Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc şi Maiorescu, asupra cărora vom revii în cursul lecturei — găsim câteva date despre timpul pe care l-a petrecut Eminescu la Iași, în toamna anului 1874. Pe atuncea poetul era găzduit. Împreună cu Miron Pompiliu, își asa poetul... Samson Bodnărescu, care era directori! geodei preparandule (actuala școală norm „Vasile Lupu“). Şcoala era instalată atuncea la curtea bisericei „Trei Sfetiţe“ (Trei Éráról) şi In casa directorială a lui Samson Raducescu, —care a continuat direcţia lui Tica Miiorescu la şcoala „preparandistă“—se adunau toţi amici lui Eminescu. Celebral cenaclu literar se aduna câteodată la un ceai la posta Mstilda Cagier- Poni. Co patru scriitori: Eminescu, Bodnărescu, Miron Pompiliu şi I. Slavici, laspatru „burlaci“ se aciuaseră la şcoala normală de la Trei-Sistiţe, pe cari uni o inttu laacră pur şi simplu „Bilamac“ din cauza vieţii dezordonate pe cari o duceau cei aminti:1. „Mergeau toate dea valma în casele din cartea bireticei Trei-Sfetiţe,—scrie d. Slavici—îşi trăi fiecare zilele potrivit cu impulsiunele momentului, azi aşa, mâne altfel, nu era nepotrivită vorba tinerei noastre pretene (Matilda Poni) dară sterpe n’au fost zilele pe cari le-au petrecut împreună. Citeau az anul, mâine altul câte ceva, fie acolo, fie la noi, fie la d-na Poni, ba într’un rând au fost şi la d-na şi d. Miclea“. In timpul cât a stat la Iaşi, sub influenţa amintiri lui Eminescu, d. Slavici a scris marele „Popa Tanda“ în comedia MERCURI 14 IANUARIE 1925 „Toane sau vorbă de clacă, ambele „lucrate s»b Înrâurirea discretă şi literatura a lui Eminescu“. Asupra „Amintrilor“ d-lul Slavici vom reveni. CASA POETULUI AL. VLĂHUŢĂ. — D.la mănăstirea Agapia— Monah» Eusbeta Străjescu şi monahul M. Vlăhuţă, fratele şi pare-mi-se sora poetului Al. Văhcuți, publică următoarele rânduri într’un ziar al Capriilei : În Mănăstirea Agapia se află, citată sprospe de lume, casa poetului Alexandra Vlăhuţă, ridicată de el în locurile cari i-au fost dregi între toate. Aici venea el în fiecare vara, căutând liniştea, de care a fost atât de lipsit în mult sbacurista-i viaţă. Oare câţi vor mai ştiind, că la masa de stejar din cerdacul acestei case, poetul Alexandru Vlăhuţă a scris cele mai frumoase pagini din opera sa literară ?... Timp da peste an sfert de veac câţi achilor români n’au fost oaspeţii lui ? Barbu Delavrancea, I. L. Canegiale, Gh. Pana, Anton Naum, V. G. Morţun, N. Gane, Dobrogeanu-Gherea şi mulţi alţii, veri Intregi, dearândul... Aici a serbat el centenarul tatălui său— monah şi el la Mănăstirea Agapia,—zi ce a fost o adevărată sărbătoare, întrunind laolaltă peste 40 scriitori români, şi la care a luat parte şi regretatul Spiru Haret. Păstrăm şi astăzi masa mare de stejar cu semnâturile lor. Nenumărate sunt amintirile din viaţa-i de scriitor, legate de această casă, şi dacă Atotputernicul ne va ajuta le vom aşterne, spre a rămâne generaţiilor viitoare pildă de o viaţă închinată numai frumosului şi binelui. Acum casa de la Agapia, locul de odihnă şi inspiraţie a poetului Vlăhuţă, merge cu paşi repezi spre aceea o nenorocită soartă ca şi aceea a marelui Eminescu. Dacă mâna omenească nu se face deadreptul vinovată, ca în cazul casei lui Eminescu, vremea însă, necruțătoare roade necurmat, iar o neiertată nepăsare din partea celor cărora ne-am adresat pănă acum, pare c’o ajută in opera-i tristă și distractivă. Am făcut desnădăjduite apeluri la cei în drept, solicitând, să ni se dea ajutor... Zadarnice au fost apeluiiie noastre. Este adevărat, că ni s’au dat 100 kgr... cules ca să n’avem însă ce bate în nie ! Prin propriile noastre mijloace, ce-am putea face? Primim o mică subvenţie, de câte 100 lei lunar, care nici pentru strictele nevoi ale existenţei nu ne ajunge, astfel că la vrâsta noastră de peste 70 ani, suntem nevoi;] să muncim spre a putea trăi. Sa va lăsa mare casa lui Vlăhuţă să se prăpădească ?... D. BRATESCU-VOINEŞTI ŞI CRITICII SEI. . Intr’un interviw-expoze a acordat „Miş- I cafii Literare" eminentul prozator d. Bră tescu-Voineşti, autorul lui „Pană Trăsnea“ * şi al lui „Niculăiţă Minciună“ vorbind de I primele-i debuturi cu care şi-a făcut drum ! îa literatură, amintesteşte de criticii sei, cari au contribuit la popularizarea operei I sale atât de restrânsă dar atât de valor roasă. „Cu entuziasm a scris despre volum 1 (despre primul volum de nuvele) cel dra- I tăi d. H. Staielevici. Azi a trecut la ex- I treni opuşi—ca acelaşi nume!“. Şi trecând la clipele di creaţiune literară, d. Brătescu-Voineşti scrie : : „Poate că nicăieri ca 1*. Târgovişte nu m’am simţit mai la largul meu ca scriitor. Simt că tot acolo aşi mai putea lucra.... I „Subiectul“ era o bucurie, o joacă : Ia vâ■ nătoare, la pescuit, îi migăleam, îl mângâiam, mă hârj meant cu el ca un căţeluş cu , un galoş. Ca Ibră ieana atu dus atunci o lungă corespondenţă pe care o păstrez, II brâileanu scrisele câteva articole cu multă, I maitâ iubire pentru mine. A fost poate, I între noi o consonanţă și m’am convins că I Iorăileanu e in fond un artist care trăiește I personsurile pe cari Îl studiază. A găsit ■ lucruri cari m au surprins chiar pe mine— critica lui asupra prozei mele a fost, pot i s’o spun, intr’un fel, o violare... In litera- I tura franceză aceiaşi consonanţe c-o oferă : Jalea Lemaître, Alphonse Mauaet“. I Auto critica literară a eminentului prozatorie termină cu plăcuta veste că vom I putea ceti in curând o nouă producţie artistică a d-lui Brătescu-Voineşti—„o nu- I velă îa care e vorba de un tânăr evreu diotr’un târguşor moldovenesc“ care îai cearcă b’o rupă cu miienara tradiţie ju- I daică, ceea ce deslănţuie au conflict dra- mitic... Nuvela va apare în „Viaţa Româ-neascâ*—anunţă autorul ei. C. SÅTEANU