Mişcarea, ianuarie 1925 (Anul 19, nr. 2-23)

1925-01-14 / nr. 9

ANUL XIX No. 9 Renaşterea Culture! naf tonale In conferinţa universitară ce a a- a vut loc zilele trecute la ministerul ; instrucţiune!—(şi în care s’au avizat asupra măsurilor pentru reacţionarea ordine! în universităţi,)—d. profesor Sextil Puşcaru, Care face parte din delegaţiunea română în Liga Naţiu­­nelor, a adus la cunoştinţă un fapt îmbucurător şi anume: că Liga Na­­­ţiunelor ar acorda un Împrumut de trei miliarde lei pentru scopuri cul­turale. Propunerea a fost acceptată de minstrul Instrucţiune­ care, în Con­secinţă, a invitat pe d. prof. Sextil­­ Puşcariu să Întocmească un memo-­­ riu amănunţit în care să se sinteti-­­ zeze toate nevoile culturale, şi cu deosebire toate necesităţile pe cari le reclamă universităţile noastre. Memoriul acesta, după ce va fi studiat de cătră m nistrul Instrucţiu­ne­ şi represente­nţii universităţilor, va fi înaintat spre aprobare guver­nului, şi apoi remis Legea Naţiunilor. * Chestiunea acestui împrumut pre­zintă două laturi importante. In primul rând se constată inte­resul ce­­ poartă Liga Naţiunilor cul- ■ turei româneşti, ca ce! maî impor-­­ tent factor civilizator în orientul eu­­­ropean, precum şi creditul de care­­ se bucura România în străinătate, din moment ce se acordă un atare împrumut, care se va realiza fără tratative îndelungate. In al douilea rând apare interesul deosebit al guvernului nostru pentru intensificarea culturei naţionale şi pentru ridicarea învăţământului uni­versitar. „ Ţara noastră Care e in cea mai grea fază de refacere şî consolidare are multe şi mari nevoi în toate ra­murile de activitate. In aceşti trei ani de guvernare­­ parte din aceste necesităţi au fost, îndeplinite prin propriile noa­str­e forţe­­ şi mijloace, prin acei „noi înşi­ne“ , care părea pentru unii o himeră,­­ dar care se afirmă din ce în ce mai­­ mult ca o realitate posibilă. Mai avem multe nevoi, şi colabo­­­rarea capitalului strein, în condiţia-­­ nele în care au fost expuse de că-­­­tră ministrul de finanţe, va fi bine­­­venită oricând, mai ales că Româ­nia oferă Cel mai favorabil teren , pentru dezvoltarea economică prin punerea în valoare a imenselor a­­­­vuţii naţionale. N’am realizat însă pănă astăzi. Cu toate nevoile apăsătoare, nici un­­ împrumut, nici intern, nici extern.­­ Am făcut insă mari sacrificii in toa- * te direcţiuneie - şi întru aceasta a- * vem dovada budgetelor ordonate şi J normale fără a trece peste necesi- I tăţile culturale. Am realizat an cu an însemnate­­ îmbunătăţiri pentru învăţământul pri- | mar, norms!, secundar şi universitar, j —dar n’am putut satisface toate ne-­­ cesitâţiie. Guvernul n’a ezitat nici- j odată de a satisface doleanţele ş­­i nevoile pentru şcoală, dar n’a isbu- ; tit să facă totul. • ■ Şi astăzi când se oferă imprumu- j tul cultural prin intermediul Ligeî­­ Naţiunilor, guvernul va căuta să-l­­ realizeze In condiţiuni acceptabile.­­ Chiar dacă alte nevoi tot atât de­­ mari va reclama alte capitaluri, împrumutul cultural despre care se­­ vorbeşte acum, va fi destinat in cea mai mare parte îmbunătăţirilor ne­cesitate de învăţământul universitar. Se vor complecta liboratoriile ac­tuale, se vor crea altele ,noul şi se va da posibilitatea ca învăţământul universitar să fie îndestulător şi sa­tisfăcător pentru toate elementele ti­nere care vin astăzi, în număr atât de mare, să se adape la isvoarele culturii româneşti. Sforţările guvernului in această pri­vinţă sunt evidente. Ele sunt înţelese şi apreciate de opinia publică de la noi Caşa din străinătate—şi ar fi, cre­dem, momentul ca aceasta s’o re­­cuno­scă in primul rând corpul lu­minat al profesorilor universitari şi prin luminile lor întreaga studenţime din toate universităţile, academiile şi politehnicele noastre. Şase ani de stagnare Culturală sunt suficienţi, ca să ne găsim in faţa unei p­uternice şi sănătoase reacţiuni pentru renaşterea şi desvoltarea continuă a Culturei naţionale. ST. RAZVAN. NOTE Reviste şi scriitor Mişcarea noastră literară de după răs­­boi, marchează o epocă de tranziţie. Se făcuse prea mult poporanism cu zo­rele veacului al XX-lea, că aceasta să mai poată perzista. Totuşi vechea nuanţă ro­­mantica-peftimista a rămas, ea aparţinând foarte adânc genialul nostru naţional ca să dispară aşa Unite, altoirea iu­sa s’a făcut cu Împrumuturi diva simbolismul apusean, cân­­tându-se pe strana impresionistă de mon­tări cu icoane post-belice. Dar astăzi, furia simbolistă la inceput să decadă. Pentru cetitorul care compară pu­blicaţiile de acum câţiva ani cu acele re­cente, surprinderea este neaşteptată. Şi e­­videnţa revenirei la vechea formă de vers şi la un stil mai precis, nu admite replică. Oglinda cea mai fidelă a acestor fluc­tuaţii sunt revistele. Stadiul lor e plin de învăţăminte şi de revelaţii. Cea mai curioasă imagini in acest fel o prezintă „Adevărat Literar“. Cine pune alăturea primele creaţi­a d-lui V. Eftim în calcele ulterioare ale sale sau cu cele a d-lui Mir­cea Raduiescu nu mai are vre-o umbră de îndoia­lă. .Gândirea“ d-lui Cezar Petreacă reprezintă aceleaşi fluctuaţii, dar mai puţin.­­ Cât despre „Viaţa Românească“, vărsu­­rele d-lui Al. Antlipide faţa de impecabi­lele sonete parnasiene d - lui Mihai Co­­dreanu, marchează aproape o antiteză din punct de vedere a forms. De ce simbolismul a avut oare o viaţă atât de scurtă ? De ce impresionismul ma­rele lui prieten, a însemnat doar cât vre­melnica apariţie a unei comete ? Nu s’ar putea argumenta decât susţi­­nându-se teoria „gustului de notare“, im­portator al unor curente ce nu ni se po­triveau. Şi totuşi e încă insuficient. • Dar să lăsăm aceste speculaţiuni pe sea­ma criticilor, literari, căci pe noi ne inte­resează altceva. Lasa-va simbolismul nrme în literatura poetică? Probabil, lasă pentru puţină vre­me. Versurele d. Demonstene Botez şi I. Pist ne sunt una din frumoasele fâgăduiaţi Şi cine le citeşte, rămâne surprins ne ima­gina şi forma plină de o blândeţi archai­­ca şi elementară, ca imagini de capricio­­zitate. Poeţii ţineţi sast însă aproape exclusiv parnasieni (vorbind bine înţeles de cei ai ultimilor ani). Şi este remarcabilă în această privinţă prinsa strofă din sonetul „Noapte de iarnă“ a d. Dem. Gâiman : Ia rama’n care-ţi odihneşti portretul Iubita mea,—plâng razele de lună, Şi ca un paj tăcut te încunună Cu floarea suferinţelor,—regretul .... IONEL FR. BOTEZ. WmiM RU LA FA! Sporlraa cofd­ cuvenică României. — Importatele declaraţii ale d-lui Vintilă Brittan făcuta k Paris. D. Vintilă Brătian, ministrul de finanţe, asistat de d. N. Titulescu, ministrul Românie! la Londra, ambii aflaţi la Paris, au făcut nou! inter­vention! în scopul de a obţine o majorare a cotei ce s’a acordat Româ­niei in conferinţa de la Spa. In acest scop d nil V. Brătianu şi Titulescu au Înaintat d-lui Cle­mentei, preşedintele conferinţei financiare din Paris, o întâmpinare care urmează a fi presentată conferinţei spre a se lua o deciziune. Până atuncea ambii miniştri întreţin convorbiri particulare cu diferite personalităţi marcante, în legătură cu aceasta chestiune.­­ Vintilă Brătianu, spre a informa opinia publică străină asupra ac­tualei situaţii din România, a acordat un Interesant lntervieu apărut in ziarul „Le Temps“ organul în care se reflectă punctul de vedere al Fran­ţei asupra politicei externe. Din textul acestui Interview reproducem mai jos punctele esenţiale. PROBLEMELE FINANCIARE ALE ROMÂNIEI I­n ce priveşte situaţia financiară, statul­­ român a trecut de punctul critic, de­oare­­­ce actualul budget care este al patrulea buget echilibrat i-a permis să prevadă a­­numite disponibilităţi pentru refacerea ţărei şi suntem pe care sa procedăm, conform legilor economice recent votate, la punerea in valoare a bogăţilior de cari dispunem. Se cunoaşte formula sub care a fost pre­văzută colaborarea noastră cu capitalul străin. Acea formulă nu corespunde numai gradului de evoluţie actuală al României, dar poate,—o cred—să contribue la uşu­­rarea dificultăţilor încercate la epoca noas­tră de ţările din Occident pentru a satis­face propriile lor nevoi financiare; ele uşu­­­­rează plasamentul produselor lor indus­­t­­riale, pentru care România va fi acum cpa­­s­inte o mare consumatoare pentru necesită- | ţile utilaj­ului său.­­ Criza de numerar existentă la noi ca şi­­ la multe alte ţări nu poate fi de­cât o con­­­secinţă trecătoare a consolidărei noastre I monetare. Dar ţara românească va fi ne­­­­greşit In stare in curând să se utilizeze da­­­­că nu chiar prin propriu! el capital exclu­siv, cel puţin să contribue cu o parte în­sumată la capitalul necesar exploataţilor sale. Diferitele chestiuni studiate actualmente in vederea nouei sale organizări sunt do­vezile acestor posibilităţi In vii­or. POLITICA EXTERNA A ROMÂNIEI România care stăpâneşte astăzi graniţele sale etnice fireşti, este una din ţările cele mai pacifice ale Europei. Aproape intreaga naţiune românească, afându-se In cuprinsul actualelor limite politice ale statului româ­nesc, acest stat hu poate să aibă nici o tendinţă de agresiune, ci este ocupat in mod exclusiv să-şi vindece rănile războiu­lui şi să pună in valoare nonile condiţiuni de viaţa sie poporu­ui românesc. Ca altf 1, bunele relaţii ce le-a lega*­t nu numai cu statele vecine, ci şi cu foştii ina­mici, dovedesc cari sunt Intenţiunile sale reale. Dacă din nenorocire România n‘a putut sâ ajungă la acelaş rezultat In ce priveşte Sovietele ruseşti, aceasta de sigur nu poate fi vina ei, ci consecinţa retezului Sovietelor de a recunoaşte Întoarcerea justă şi spon­tană a ţinutului românesc care se chiamă Basarabia la statul român. Sperăm totuşi că in cele din urmă, vecinii noştri de la­­ răsărit îşi vor da seamă că din punctul de­­ vedere a­i propiului lor interes, cea mai­­ bună politică de urmat ar fi ca să nu mai revină asupra nedreptăţii săvârşită in 1812 ! Împotriva acestei provincii româneşti, fără f­­ugidnirea­­reprezentanţilor statului româ­­­nesc din cuprinsa, căruţa făcea parte inte­­­­grantă la acea epocă. SITUAŢIUNEA REALĂ A ŢÂRII Pentru a sfârşi ţin să mai adaog ceva: * deşi ca oricare ministru de finanţe sunt­e foarte ocupat de afacerile departamentului­­ meu, cred că este necesar să informez cât­­ este cu putinţă mai des, străinătatea şi in­­­deosebi pe amicii noştri despre transfor­­r­mările radicale produse in urma războiului­­ in ţara mea şi despre situaţiunea reală a­­ României. Si datori­­a acestei informaţii nu intr’un scop de reclamă ci din punct de vedere pur documentar. România este una din ţările cari şi-au schimbat in aşa chip condiţiunile de viaţă după răsboi, ia cât chiar părerile din tre­­­­cut asupra acelei ţări, dej­a imperfecte pân I nu la răsboi, nu mai pot avea nici o va­­­­loare astăzi. Ca român, nu mă tem de ideile ce îşi va face cineva despre ţara mea in cunoş­tinţă de cauză oricare ar fi lipsurile noas­tre, cum de altfel, nu mă tem nici de pă­rerile Întemeiate pe recunoaşterea reală a iliniției noastre. Un scriitor rus, de fapt siberian, necu­noscut încă la noi, dar tradus pentru prima dată în românește de cătră scriitorul Cezar Petrescu, este romancierei G. Grebensk­ov. Romanul acestuia „Neamul Claraiev-Hor“ (ne aducem aminte de „Neamul Golovlev* al altui scriitor rus, Michailov) a apărut în editura „Librăriei Nouă" din Bucreşti 318 pagini, Hamal 40 lei.# „lieea Europeană“ în numărul de azi, 161, publică ua articol despre “Romănia dintre Vidin şi Tirioc“ datont d-lui Em. Burcuţă, al doailea articol despre „Rîforaia Calendarului“ de V. Bâncilă, informaţiuni şi note literare.* Tânărul pictor Marsic îşi deschide ex­poziţia la 15 a. c. în sala „Braşcu*. Va urma apoi o expoziţie a d-lui Raica. * S’au Împlinit cinci ani de la funcţionarea societăţii Ligii Naţiunilor. CRONICA LITERARA „BALAMUCUL“ DELA TREI­ SFETIŢE. Intr’un capitol din „Amintirile“ pe care bătrânul scriitor I. Slavici Ie publică in ed­­ura „Cultura Naţională“—şi în care ni se dau o serie de preţioase informaţi mai desp­e Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc şi Maiorescu, asupra cărora vom revii în cursul lecturei — găsim câteva date despre timpul pe care l-a petrecut Eminescu la Iași, în toamna anului 1874. Pe atuncea poetul era găzduit. Împreună cu Miron Pompiliu, îș­i­ asa poetul... Sam­son Bodnărescu, care era directori! geodei preparandu­le (actuala școală norm „Va­sile Lupu“). Şcoala era instalată atuncea la curtea bisericei „Trei­ Sfetiţe“ (Trei Éráról) şi In casa d­irectorială a lui Samson Raducescu, —care a continuat direcţia lui Tica Miio­­rescu la şcoala „preparandistă“—se adu­nau toţi amici lui Eminescu. Celebral cenaclu literar se aduna câte­odată la un ceai la posta Mstilda Cagier- Poni. Co patru scriitori: Eminescu, Bodnărescu, Miron Pompiliu şi I. Slavici, laspatru „burlaci“ se aciuaseră la şcoala normală de la Trei-Sistiţe, pe cari uni o int­tu laacră pur şi simplu „Bilamac“ din cauza vieţii dezordonate pe cari o duceau cei aminti:1. „Mergeau toate dea valma în casele din cartea bireticei Trei-Sfetiţe,—scrie d. Sla­vici—îşi tră­i fiecare zilele potrivit cu im­­pulsiunele momentului, azi aşa, mâne altfel, nu era nepotrivită vorba tinerei noastre pretene (Matilda Poni) dară sterpe n’au fost zilele pe cari le-au petrecut îm­preună. Citeau az­ anul, mâine altul câte ceva, fie acolo, fie la noi, fie la d-na Poni, ba într’un rând au fost şi la d-na şi d. Miclea“. In timpul cât a stat la Iaşi, sub influen­ţa amintiri lui Eminescu, d. Slavici a scris marele „Popa Tanda“ în comedia MERCURI 14 IANUARIE 1925 „Toane sau vorbă de clacă, ambele „lu­crate s»­b Înrâurirea discretă şi literatura a lui Eminescu“. Asupra „Amint­rilor“ d-lul Slavici vom reveni. CASA POETULUI AL. VLĂHUŢĂ. — D.la mănăstirea Agapia— Monah» Eu­sbeta Străjescu şi monahul M. Vlăhuţă, fratele şi pare-mi-se sora poe­tului Al. V­ăhcuți, publică următoarele rân­­duri într’un ziar al Capriilei : În Mănăstirea Agapia se află, citată sprospe de lume, casa poetului Alexandra Vlăhuţă, ridicată de el în locurile cari i-au fost dregi între toate. Aici venea el în fiecare vara, căutând liniştea, de care a fost atât de lipsit în mult sbac­urista-i viaţă. Oare câţi vor mai ştiind, că la ma­sa de stejar din cerdacul acestei case, poetul Alexandru Vlăhuţă a scris cele mai frumoase pagini din opera sa literară ?... Timp da peste an sfert de veac câţi ach­i­lor­ români n’au fost oaspeţii lui ? Barbu Delavrancea, I. L. Canegiale, Gh. Pana, Anton Naum, V. G. Morţun, N. Gane, Dobrogeanu-Gherea şi mulţi alţii, veri In­tr­egi, dearândul... Aici a serbat el centenarul tatălui său— monah şi el la Mănăstirea Agapia,—zi ce a fost o adevărată sărbătoare, întrunind laolaltă peste 40 scriitori români, şi la care a luat parte şi regretatul Spiru Haret. Păstrăm şi astăzi masa mare de stejar cu semnâturile lor. Nenumărate sunt amintirile din viaţa-i de scriitor, legate de această casă, şi dacă Atotputernicul ne va ajuta le vom aşterne, spre a rămâne generaţiilor viitoare pildă de o viaţă închinată numai frumosului şi binelui. Acum casa de la Agapia, locul de o­­­­dihnă şi inspiraţie a poetului Vlăhuţă, mer­ge cu paşi repezi spre aceea o nenorocită soartă ca şi aceea a marelui Eminescu. Dacă mâna omenească nu se face dea­­dreptul vinovată, ca­ în cazul ca­sei lui Eminescu, vremea însă, necruțătoare roade necurmat, iar o neiertată nepăsare din partea celor cărora ne-am adresat pă­nă acum, pare c’o ajută in opera-i tristă și distractivă. Am făcut desnădăjduite apeluri la cei în drept, solicitând, să ni se dea ajutor... Za­darnice au fost apeluiiie noastre. Este ade­vărat, că ni s’au dat 100 kgr... cules ca să n’avem însă ce bate în nie ! Prin propriile noastre mijloace, ce-am putea face? Primim o mică subvenţie, de câte 100 lei lunar, care nici pentru stric­tele nevoi ale existenţei nu ne ajunge, ast­fel că la vrâsta noastră de peste 70 ani, suntem nevoi;] să muncim spre a putea trăi. Sa va lăsa mare casa lui Vlăhuţă să se prăpădească ?... D. BRATESCU-VOI­NEŞTI ŞI CRITICII SEI. . Intr’un interviw-expoze a acordat „Miş- I cafii Literare" eminentul prozator d. Bră­­­ tescu-Voineşti, autorul lui „Pană Trăsnea“ * şi al lui „Niculăiţă Minciună“ vorbind de I primele-i debuturi cu care şi-a făcut drum ! îa literatură, amintesteşte de criticii sei,­­ cari au contribuit la popularizarea operei I sale atât de restrânsă dar atât de valo­r­­ roasă.­­ „Cu entuziasm a scris despre volum 1 (despre primul volum de nuvele) cel dra- I tăi d. H. Staielevici. Azi a trecut la ex- I treni opuşi—ca acelaşi num­e!“. Şi trecând la clipele di creaţiune litera­­­­ră, d. Brătescu-Voineşti scrie : : „Poate că nicăieri ca 1*. Târgovişte nu­­ m’am simţit mai la largul meu ca scriitor. Simt că tot acolo aşi mai putea lucra.... I „Subiectul“ era o bucurie, o joacă : Ia vâ­■ nătoare, la pescuit, îi migăleam, îl mângâ­iam, mă hârj meant cu el ca un căţeluş cu , un galoş. Ca Ibră ieana atu dus atunci o lungă corespondenţă pe care o păstrez, I­­I brâileanu scrisele câteva articole cu multă, I m­aitâ iubire pentru mine. A fost poate, I între noi o consonanţă și m’am convins că I Iorăileanu e in fond un artist care trăiește I personsurile pe cari Îl studiază. A găsit ■ lucruri cari m au surprins chiar pe mine—­­ critica lui asupra prozei mele a fost, pot i s’o spun, intr’un fel, o violare... In litera- I tura franceză aceiaşi consonanţe c-o oferă : Jalea Lemaître, Alphonse Mauaet“. I Auto critica literară a eminentului proza­­­­tor­­ie termină cu plăcuta veste că vom I putea ceti in curând o nouă producţie ar­­­­tistică a d-lui Brătescu-Voineşti—„o nu- I velă îa care e vorba de un tânăr evreu­­ diotr’un târguşor moldovenesc“ care îa­­i cearcă b’o rupă cu miienara tradiţie ju- I daică, ceea­ ce deslănţuie au conflict dra­­- mitic... Nuvela va apare în „Viaţa Româ­­-­neascâ*—anunţă autorul ei. C. SÅTEANU

Next