Mişcarea, decembrie 1926 (Anul 20, nr. 296-297)
1926-12-30 / nr. 296
ANUL XX No. 296 2 LEI NUMĂRUL Politica financiară a Comunei POLITICA NOASTRA. RESURSE. Situaţia financiară a Comunei fiind precară, cea dintâi grijă ce ni s’a impus a fost de a găsi soluţiunile necesare de îndreptare. Această preocupare de căpitenie am avut-o de când am luat sarcina de a conduce comuna. Şi în programul, pe care l-am enunţat cu prilejul instalărei, ne-am fixat atitudinea asupra acestei probleme, indicând grija ce-i purtam şi soluţiile către care tindeam. Deci din primul moment ne-am pus problema şi ne-am dat sama de greutatea sarcinei ce ne luam. Bugetul anului 1922 1923 însă, întocmit sub primaniatul d-lui Eug. Herovanu, a trebuit să fie așezat tot pe vechile baze. Bugetul acestui an deci a cuprins următoarele prevederi: Venituri Lei . 19,188,900 Chieltueli ». . 19,183,000 Excedent «. . 49,900 Acest buget, ca și cele anterioare, arată fără îndoială lipsa mare în care se afla comuna, grava insuficienţă a mijloacelor. Deci şi el era tot un buget de mizerie, deşi reuşisem să sporim veniturile comunale ale acestui an cu circa 5 milioane. Reuşisem de asemeni în acest buget, cu sporul de mai sus, comprimând însă alte trebuinţe, să asigurăm pentru refacerea paragiului un credit bugetar de 3 mii., ceea ce faţă de bugetele anterioare, în care se înscriiau suma variind între 100—200.000 lei, era un considerabil progres. rcCu toate aceste însă trebue să constat că veniturile acestui buget, ca şi a celorlalte anterioare erau extrem de reduse, şi că trebuinţele comunale, cele mai stricte şi mai vitale, depăşeau cu foarte mult aceste resurse. O soluţiune integrală, o îndreptare serioasă, nu ni se putea cere în anul 1922. Ni se încredinţase conducerea comunei la sfârşitul lunei ianuarie. Bugetul trebuia întocmit şi aprobat de consiliul comunal şi de ministerul de interne înainte de 1 Aprilie,—şi aceasta pentru că la data de care vorbim urma a fi pus în aplicare. Deci în acest răstimp, între sfârşitul lui Ianuarie şi începutul lui Aprilie, s’au făcut şi alegeri, nimeni nu a avut tiimpul material necesar de a studiia problema financiară şi deci a se concentra în rezolvirea ei. De aceea bugetul pe 1922'923 s’a întocmit pe vechile baze, rămânând ca în cursul anului să se studieze și să se rezolve problema mijloacelor. Ceea ce am constatat cu acest prilej a fost, în primul loc imensele trebuinţi ale Comunei şi infimele sale resurse şi în al doilea, că legile financiare, care creiau şi fasigurau venituri Comunelor nu corespundeau nevoilor ivite după război. Şi-atunci, în aceste direcţiuni ne-am îndreptat toată activitatea. Cu mai puţine realizări edilitare, fiindcă ne lipseau mijloacele,—dar, cu toată străduinţa în direcţiunea creiarei şi asigurărei veniturilor. Fără îndoială că până la modificarea legilor financiare, care s’a putut realiza de-abea în Iunie 1923, a trebuit să creăm şi alte resurse, chiar dacă ele nu găseau un sprijin în dispoziţiile legei de atunci. Şi aceasta am făcut-o cu conştiinţa râspunderei ce ne apasă, dar şi cu înţelegerea şi chiar sprijinul cetăţenilor, care de bunăvoie au venit să ne ofere contribuţiuni importante. Consider că este o datorie acum când se discută activitatea financiară, să amintesc pe scurt aceste contrbuţiuni. Contribuţiunile acestea se împart în două categorii: Una, care avea caracterul de venituri întâmplătoare, şi a doua, de venituri permanente. In categoria veniturilor întâmplătoare, cităm: 1. Contingentarea. Această operaţiune am folosit-o pentru necesităţile de refacere ale Comunei. Din taxa ce luam asupra contingentărei, şi care pentru a avea o justificare am calificat-o de diferenţa de preţ între preţul cu ridicata şi cel cu amănuntul, Comuna a realizat o sumă de aproape 6 milioane. 2. Despăgubire de război. In urma insistenţelor ce am depus Comuna a încasat din despăgubiri suma de 13.500.000 lei în numerar, şi circa 5 milioane în imobile. Aşi lipsi de la datoria elementară a unui cronicar, dacă n’aş aminti aici cu sinceră emoţiune şi adâncă recunoştinţă numele în veci neuitatului O. G. Mârzescu. Sprijinului său nepreţuit, dragostei sale nesfârşite faţă de Iaşi, căruia pururi i-a închinat toate puterile de muncă, şi i-a dat neşovăitor tot timpul vieţei, din nefericire atât de scurtă, cu cea mai largă şi mai desăvârşită înţelegere a nevoilor şi năzuinţelor,—acestui ajutor efectiv se datoreşte că am putut obţine într’o vreme de nenumărate trebuinţi, atîtea înlesniri. In aceiaş direcţiune am avut şi sprijinul colegilor de parlament şi de administraţie. Deci am obţinut 13 jum. mii. în numerar şi circa 5 mii. în imobile, socotinduse uzinele electrice la 3 mii. Cât valorează uzinele ? Numai 3 milioane ? Să facă oricine socoteala pentru a vedea ce imens folos am adus Comunei. Intr’o evaluare scrupuloasă se pot socoti la 60—80 milioane. Pentru moment ele produc Comunei circa 1.800.000 lei, anual. Din ce se compune acest venit ? Din 600.000 lei divident anual și din 1.200.000 lei costul anual al iluminatului pubic şi al imobilelor comunale pe care înainte Comuna îl plătea și acum îl are gratuit. In categoria veniturilor ,cu caracter permanent, cităm: 1) Sporirea subvenţiilor. Am obţinut sporirea subvenţiei cu un milion lei ce Ministerul Lucrărilor publice o plătea anual Iaşului pentru căile naţionale, care-l traversează. înainte subvenţia era de 330.000 Iei. Am sporit taxele ce plătesc C. F. R. pentru apă de la 20 bani m. c. la 7 lei,ceea ce a adus un venit în plus de aproape 3 milioane. Şi fiindcă vorbim de această sporire trebuie să adăugăm că ea este făcută pentru toate înstituţiunile comerciale, industriale şi agricole care întrebuinţează în întreprinderea lor apa. La toate am fixat 7 lei de m. c. de apu,ceea ce ne-a permis să scădem la locuinţi taxa de consum a apei de la 21 la sută la 15 la sută. 2) Am obţinut contribuţii benevole din partea comercianţilor pentru opera de refacere. Această contribuţie este taxa ad valorem, pe care am aplicat-o înainte ca legea să autorize comuna a o încasa. Prin o înţelegere dintre comună, C. F. R. şi Camera de Comerţ am impus această taxă. Ea s’a încasat regulat şi deşi era numai de 20 bani la suta de Iei a produs, pentru Comună numai, circa 5 milioane anual. Această taxă acum Comuna trebuie să o iee asupră şi în întregime. Legea-i permite să o impute, iar scopul pentru care s’a împărţit cu Camera de Comerţ şi C. F. R. a fost atins. Ea trebuie să revie în întregime de acum Comunei. 3) Am sporit venitul imobiliar. Când legea ne-a permis am reînchiriat proprietăţile Comunei cu o chirie, care varia între 35—40 de ori chiria din 1915, —ceea ce ne-a adus un spor în numerar de circa 2.500.000 lei. 4) Şi alte sporiri sau creaţiuni de mai mică importanţă, între care cităm şi venitul uzinelor de electricitate, taxa pentru îngrijirea cimitirului etc. Soluţiunile acestea aduceau Comunei un venit anual permanent de circa 20 milioane, iar întâmplător de circa 20 milioane. De bună samă că ele erau o reală ameliorare, dar nu însemnau o rezolvire complectă aproblemei. Erau necesare încă resurse şi destul de importante şi aceste resurse nu puteau rezulta decât din adaptarea legilor financiare la noile împrejurări create în urma răsboiului. Şi atunci două legi vin să complecteze silinţele ce depuneam pentru reorganizarea finanţelor comunale. Prima care formează una din bazele fundamentale ale reformei financiare realizată de partidul naţional-liberal, reforma impozitelor directe şi a doua pe care am propus-o şi realizat-o cu concursul guvernului, cei câţiva primari-deputaţi, care ne aflam în parlamentul trecut , reforma taxelor comunale. 1. Reforma impozitelor directe, opera fundamentală a d-nului Vintilă Brătianu, a alimentat într-o măsură foarte apreciabilă şi veniturile comunale. Zecimile adiţionale înlocuite prin cotele adiţionale de 3 la sută asupra veniturilor proprietăţilor agricole, a veniturilor comerciale, industriale şi a altor profesiuni şi de 6 la sută asupra veniturilor proprietăţilor clădite, au schimbat situaţiunea, înlesnind reorganizarea financiară şi a comunelor. Tabloul comparativ de mai jos arată in cifre, în afară de orice discuţiune, care sunt rezultatele acestei legi: Legea din 1903 Noua Lege din 1923 Prin urmare din acest tablou comparativ se constată că aplicarea legei contribuţiilor directe a asigurat pănă în 1926 anual comunei Iaşi un venit de circa 14 mii. lei. Şi din creşterea anuală a acestei sume se constată de asemeni că, cu cât se face consolidarea economică și a averilor, cu atât repercursiunea legei asupra veniturilor comunale este mai mare. Este apoi de adăogat că în urma modificărilor ce s’au adus în sesiunea actuală a parlamentului acestei legi, prin care s’a întreit taxa asupra veniturilor proprietăților clădite şi agricole,—sporire cu siguranţă nedreaptă şi inoportună, —se vor mări apreciabil şi aceste cote, care revin comunei. Evaluăm aproximativ cotele adiţionale, împreună cu sporirea la cel puţin îndoitul actualelor cote, la circa 28 milioane. Prin urmare cu legea contribuţiunilor directe, una din operile fundamentale ale d-lui V. Brătianu, s’a făcut un pas însemnat în reorganizarea şi consolidarea financiară a Comunelor. 2. Legea asupra maximului taxelor şi contribuţiilor comunale. Modificarea acestei legi era o necesitate. Comunele nu mai puteau trăi cu taxele antibelice Era o imposibilitate. Taxele comunale pentru servicii prestate cetăţenilor, erau mai mici decât ceea ce Comuna cheltuia cu prestarea lor. Deci aceste servicii reprezentau un sacrificiu pentru Comună fiindcă nu-şi încasa echivalentul. In aceste condiţiuni este evident că situaţia financiară a Comunei era precară. Şi de datoria celor care o reprezentau era să facă toate demersurile pentru a obţine adaptarea legei respective la noile condiţii. Din acest punct de vedere revendic contribuţia personală ce am dat acestei modificări. Am făcut parte din comisia care a redactat proectul, l-am depus în parlament din iniţiativă parlamentară şi când el era amânat la calende pentru a se vota un proiect special de sporire a taxelor numai pentru Bucureşti, am organizat rezistenţa Camerei şi m’am opus de la tribună pentru a nu se voia proecte speciale în folosul unui anumit oraş, ci un proiect general pentru toate comunele, fiindcă toate aveau aceleaşi nesfârşite nevoi. Şi pot adăuga că deşi proectul Bucureştiului pentru taxe era sprijinit de d. dr. Costinescu primarul Capitalei şi de guvern până la urmă, la cererea aproape a unanimităţei Camerei s’a amânat acest proiect şi s’a renunţat la el chiar, pentru a se vota proectul general. Şi aşa prin silinţele celor câţiva primari deputaţi, şi prin înţelegerea guvernului naţional-liberal care cunoştea nevoile s’a ajuns a se modifica legea asupra maximului taxelor şi contribuţiunilor comunale. Deşi am fost un hotărât sprijinitor al sporitei taxelor comunale, deci a modificăm legei respective, în aplicarea ei însă am pus chibzuinţă, fiindcă pe deo parte dările către stat se sporise şi pe de alta criza economică şi valutară reducea mereu resursele şi posibilităţile de plată ale contribuabililor. De aceea procentul la care ne-am oprit din maximul, până la care ne autoriza legea a ne ridica, a fost de 50 la sută, deci jumătatea tarifului maximal. In ce priveşte însă articolele de prima necesitate taxele la aceste articole le-am redus şi sub cifra de 50 la sută. Prin urmare, în aceste condiţiuni s’au fixat nouile taxe şi contribuţii comunale, în contra cărora adversarii noştri, care azi vor să sporească taxele, au dus o înverşunată campanie. Rezultatele obţinute se pot constata din următorul tablou comparativ: Legea din 1903 Din examinarea acestui instructiv tablou rezultă că prin politica noastră financiară am asigurat Comunei mijloacele necesare pentru aş putea îndeplini sarcinele ei. De bună seamă că nu am făcut totul. Suntem convinşi că trebuinţele comunale erau mai mari decât resursele ce i-am asigurat. Dacă nu am considera decât faptul că în 1916 bugetul comunal era de circa 4 milioane lei aur, o simplă înmulţire în măsura deprecierei leului ne arată că astăzi ar trebui să fie de circa 150 — 160 milioane. Este posibil aceasta ? Iată ceea ce noi nu credem. Posibil este orice, chiar şi în materia aceasta. Dar ridicând dările pentru a atinge aceste cifre ar însemna să desfiinţăm contribuabilul. Or, aceasta nu poate fi nici năzuinţa şi nici scopul unei politici cuminţi. Dările sunt prea mari, prea asupritoare şi zilnic viaţa se scumpeşte. Să nu le mai ridicăm şi noi să nu mai asvârlim un nou val de scumpete. Se poate foarte bine şi cu mijloacele actuale face o politică de bună gospodărie comunală ? Cu siguranţă că se poate. Numai să ne dăm osteneala a o înţelege şi a o urmări. Şi că există această posibilitate se va vedea şi din examinarea bugetelor ce-am întocmit pe baza mijloacelor create şi din rezultatul ce-am obţinut. C. TOMA Valul de scumpete însamnă sărăcie-lucie în toate privinţele—şi toată răspunderea va cădea numai asupra guvernului care complică în mod atât de grav situaţia economică a ţării. Anul 1920 Lei » 1921 » » 1922 » » 1923 » Anul 1924 Lei » 1925 » » 1926 » 587,895 632,985 650,000 3,000,000 10,000,000 12.601,500 13.601,500 Noul val de scumpete — Consecinţele nouilor impozite — E aproape de noi — şi ne va cuprinde pe toţi odată cu încheerea anului. De la 1 Ianuarie intră în aplicare toate nouile impozite şi toate sporurile create sub regimul d-lui general Averescu. Impozitul agricol şi impozitul pe proprietăţile clădite, sporirea formidabilă a tuturor taxelor p. t. t. şi a tuturor produselor statului, birurile directe şi indirecte pe articolele de primă necesitate, birurile comunale şi judeţene. Biruri peste biruri — împotriva cărora partidul naţional-liberal s’a opus cu hotărâre în Parlament şi prin declaraţii publice. Guvernul a aderat la formula d-lui Garofii, de a stabiliza leul dar numai în ceea ce priveşte veniturile statului. In această privinţă guvernul a sporit birurile de 40 ori pe puţin — multe din ele fiind şi mai mari. De aici o stare economică din ce în ce mai disperată, o ruină în comerţ şi în industrie, şi grave consecinţi şi repercusiuni asupra veniturilor statului.Căci şuvoiul de falimente şi numeroasele lichidări comerciale, industriale şi agricole, vor diminua enorm de mult aceste venituri, pe care guvernul le epuizează cu un lux de cheltueli inutile, văzute de toată lumea. JOI 30 DECEMBRIEm ECOURI A încetat din viaţă la Paris scriitorul Adolphe Orna, originar din Galaţi, autorul mai multor romane apărute în limba franceză şi a unor lucrări dramatice jucate pe scenele parisiene. Dl. prof. dr. G. Marinescu membru al Academiei Române consacră un studiu savantului dispărut dr. V. Babeş, in noul număr al revistei „Natura“. In acelaș număr colaborează Z. C. Arbore, G. G. Longinescu, S. Ţiţeica, Al. I. Stoenescu, St. Anghel, N. N. Gane ş. a.. * „Drumuri“ al douilea volum din seria romanelor „La Medeleni“ datorită d-lui I. A. Teododoreanu, obţine un frumos succes de librărie. Primul stoc sosit la librăria „Viaţa Românească“ in ajunul Crăciunului s-a epuizat în primile două zile. Romanul „Drumuri“ care este consacrat adolescenţii, a apărut tot in editura „Cartea Românească“. ADNOTĂRI POLITICE D. Axinte, ispravnicul judeţului, a dat un ucaz prin care opreşte ţinerea oricărei întruniri in judeţ. A oricărei întruniri, afară bine înţeles de întrunirile „aviriscane“. Guvernul este profund preocupat de a împiedica circulaţia gazetarilor şi a ideilor. In acest scop vine cu două măsuri: cu nimicirea aproape complectă a permiselor de circulaţie pe c. f. r. şi cu legea presei prin care se constitue o adevărată teroare împotriva gândirei scrise sau vorbite. * Din proprie inspiraţie,—venită din Bucureşti-d-nul Lucian Boiu a convocat pe toţi inspectorii şi directorii şcoalelor din Iaşi învitându-i la... serbarea comemorativă a poetului Th. Şerbănescu. , Serbarea, se ştie, este prezidată în toată România Mare de către dl. I. Petrovici «nepotul» poetului. Politica financiară şi libertatea presei O aberaţiune a d-lui Cudalbu Există vreo legătură directă între aceste două diferite probleme ? Toată Lumea va zice ca şi noi : nu! Afară însă de d. Cudalbu, foarte originalul ministru al justiţiei, care afirmă, susţine, ba chiar impune un răspuns contrar. Intri adevăr d. ministru al justiţiei în anteproectul de lege relativ la regimul presei şi libertatea ei — (cetiţi bine «libertatea ei») — în articolul 99 din proectul anunţat, stabileşte următoarele: „Stânjenirea acţiunii diplomatice sau financiare a guvernului“ instituie un delict care se pedepseşte cu închisoare şi cu interdicţie corecţională. Cu alte cuvinte ziaristul care va exprima o altă părere asupra problemelor financiare pe care le va lansa guvernul prin financiarii săi, va săvârşi un delict şi va fi condamnat cu «închisoare şi interdicţie corecţională». Printr-o asemenea monstruozitate guvernul îşi asigură dreptul de a duce ţara de râpă, prin cea mai detestabilă politică financiară , întrucât nimeni altul din tot cuprinsul României Mari nu va mai avea dreptul să susţie o părere contrarie,