Mişcarea, decembrie 1926 (Anul 20, nr. 296-297)

1926-12-30 / nr. 296

­ ANUL XX No. 296 2 LEI NUMĂRUL Politica financiară a Comunei POLITICA NOASTRA. RESURSE. Situaţia financiară a Comunei fiind pre­cară, cea dintâi grijă ce ni s’a impus a fost de a găsi soluţiunile necesare de în­dreptare. Această preocupare de căpitenie am a­­vut-o de când am luat sarcina de a con­duce comuna. Şi în programul, pe care­­ l-am enunţat cu prilejul instalărei, ne-am fixat atitudinea asupra acestei probleme, indicând grija ce-i purtam şi soluţiile că­tre care tindeam. Deci din primul moment ne-am pus problema şi ne-am dat sama de greutatea­­ sarcinei ce ne luam. Bugetul anului 1922 1923 însă, întocmit sub primaniatul d-lui Eug. Herovanu, a trebuit să fie așezat tot pe vechile baze. Bugetul acestui an deci a cuprins ur­mătoarele prevederi: Venituri Lei . 19,188,900 Chieltueli ». . 19,183,000 Excedent «. . 49,900 Acest buget, ca și cele anterioare, ara­tă fără îndoială lipsa mare în care se a­­fla comuna, grava insuficienţă a mijloa­celor. Deci şi el era tot un buget de mi­zerie, deşi reuşisem să sporim veniturile comunale ale acestui an cu circa 5 mi­lioane. Reuşisem de asemeni în acest buget, cu sporul de mai sus, comprimând însă alte trebuinţe, să asigurăm pentru refacerea paragiului un credit bugetar de 3 mii., ceea ce faţă de bugetele anterioare, în care se înscriiau suma variind între 100—200.000 lei, era un considerabil progres. rcCu toate aceste însă trebue să constat că veniturile acestui buget, ca şi a celor­lalte anterioare erau extrem de reduse, şi că trebuinţele comunale, cele mai stricte şi mai vitale, depăşeau cu foarte mult a­­ceste resurse. O soluţiune integrală, o îndreptare se­rioasă, nu ni se putea cere în anul 1922. Ni se încredinţase conducerea comunei la sfârşitul lunei ianuarie. Bugetul trebuia întocmit şi aprobat de consiliul comunal şi de ministerul de interne înainte de 1 Aprilie,—şi aceasta pentru că la data de care vorbim urma a fi pus în aplicare.­­ Deci în acest răstimp, între sfârşitul lui Ianuarie şi începutul lui Aprilie, s’au făcut şi alegeri, nimeni nu a avut tiim­pul ma­terial necesar de a studiia problema fi­nanciară şi deci a se concentra în rezol­­virea ei. De aceea bugetul pe 1922'923 s’a în­tocmit pe vechile baze, rămânând ca în cursul anului să se studieze și să se re­zolve problema mijloacelor. Ceea ce am constatat cu acest prilej a fost, în primul loc imensele trebuinţi ale Comunei şi infimele sale resurse şi în al doilea, că legile financiare, care creiau şi fasigurau venituri Comunelor nu cores­pundeau nevoilor ivite după război. Şi-atunci, în aceste direcţiuni ne-am în­dreptat toată activitatea. Cu mai puţine realizări edilitare, fiindcă ne lipseau mi­jloacele,—dar, cu toată străduinţa în di­recţiunea creiarei şi asigurărei veniturilor. Fără îndoială că până la modificarea legilor financiare, care s’a putut realiza de-abea în Iunie 1923, a trebuit să creăm şi alte resurse, chiar dacă ele nu găseau un sprijin în dispoziţiile legei de atunci. Şi aceasta am făcut-o cu conştiinţa râs­­punderei ce ne apasă, dar şi cu înţelege­rea şi chiar sprijinul cetăţenilor, care de bunăvoie au venit să ne ofere contribu­­ţiuni importante. Consider că este o datorie acum când se discută activitatea financiară, să a­­mintesc pe scurt aceste contrbuţiuni. Contribuţiunile acestea se împart în două categorii: Una, care avea carac­terul de venituri întâmplătoare, şi a doua, de venituri permanente. In categoria veniturilor întâmplătoa­re, cităm: 1. Contingentarea. Această operaţiune am folosit-o pentru necesităţile de refa­cere ale Comunei. Din taxa ce luam a­­supra contingentărei, şi care pentru a avea o justificare am calificat-o de dife­renţa de preţ între preţul cu ridicata şi cel cu amănuntul, Comuna a realizat o sumă de aproape 6 milioane. 2. Despăgubire de război. In urma insistenţelor ce am depus Comuna a în­casat din despăgubiri suma de 13.500.000 lei în numerar, şi circa 5 milioane în imobile. Aşi lipsi de la datoria elementară a unui cronicar, dacă n’aş aminti aici cu sinceră emoţiune şi adâncă recunoştinţă numele în veci neuita­tului O. G. Mârzescu. Sprijinului său nepreţuit, dragostei sale nesfârşite faţă de Iaşi, căruia pururi i-a închinat toate puterile de muncă, şi i-a dat neşovăitor tot timpul vieţei, din ne­fericire atât de scurtă, cu cea mai largă şi mai desăvârşită înţelegere a nevoilor şi năzuinţelor,—acestui ajutor efectiv se datoreşte că am putut obţine într’o vre­me de nenumărate trebuinţi, atîtea înles­niri. In aceiaş direcţiune am avut şi spri­jinul colegilor de parlament şi de admi­nistraţie. Deci am obţinut 13 jum. mii. în nume­rar şi circa 5 mii. în imobile, socotindu­­se uzinele electrice la 3 mii. Cât valorează uzinele ? Numai 3 mili­oane ? Să facă oricine socoteala pentru a vedea ce imens folos am adus Comunei. Intr’o evaluare scrupuloasă se pot so­coti la 60—80 milioane. Pentru moment ele produc Comunei circa 1.800.000 lei, anual. Din ce se compune acest venit ? Din 600.000 lei divident anual și din 1.200.000 lei costul anual al ilumina­tului pubic şi al imobilelor comunale pe care înainte Comuna îl plătea și a­­cum îl are gratuit. In categoria veniturilor ,cu carac­ter permanent, cităm: 1) Sporirea subvenţiilor. Am obţinut sporirea subvenţiei cu un milion lei ce Ministerul Lucrărilor publice o plătea anual Iaşului pentru căile naţionale, care-l traversează. înainte sub­venţia era de 330.000 Iei. Am sporit taxele ce plătesc C. F. R. pentru apă de la 20 bani m. c. la 7 lei,­ceea ce a adus un venit în plus de aproape 3 milioane. Şi fiindcă vorbim de această sporire trebuie să adăugăm că ea este făcută pentru toate înstituţiunile comerciale, in­dustriale şi agricole care întrebuinţează în întreprinderea lor apa. La toate am fixat 7 lei de m. c. de apu,­ceea ce ne-a per­mis să scădem la locuinţi taxa de consum a apei de la 21 la sută la 15 la sută. 2) Am obţinut contribuţii benevole din partea comercianţilor pentru opera de refacere. Această contribuţie este taxa ad valorem, pe care am aplicat-o îna­inte ca legea să autorize comuna a o încasa. Prin o înţelegere dintre comună, C. F. R. şi Camera de Comerţ am im­pus această taxă. Ea s’a încasat regulat şi deşi era numai de 20 bani la suta de Iei a produs, pentru Comună numai, circa 5 milioane anual. Această taxă acum Comuna trebuie să o iee asupră­ şi în întregime. Le­­gea-i permite să o impute, iar scopul pentru care s’a împărţit cu Camera de Comerţ şi C. F. R. a fost atins. Ea trebuie să revie în întregime de acum Comunei. 3) Am sporit venitul imobiliar. Când legea ne-a permis am reînchiriat proprietăţile Comunei cu o chirie, care varia între 35—40 de ori chiria din 1915, —ceea ce ne-a adus un spor în numerar de circa 2.500.000 lei. 4) Şi alte sporiri sau creaţiuni de mai mică importanţă, între care cităm şi venitul uzinelor de electrici­tate, taxa pentru îngrijirea cimitirului etc. Soluţiunile acestea aduceau Comunei un venit anual permanent de circa 20 mi­lioane, iar întâmplător de circa 20 mi­lioane. De bună samă că ele erau o reală a­­meliorare, dar nu însemnau o rezolvire complectă a­­problemei. Erau necesare încă resurse şi destul de importante şi aceste resurse nu puteau rezulta decât din adaptarea legilor finan­ciare la noile împrejurări create în urma răsboiului. Şi­ atunci două legi vin să complecteze silinţele ce depuneam pentru reorganiza­rea finanţelor comunale. Prima care for­mează una din bazele fundamentale ale reformei financiare realizată de partidul naţional-liberal, reforma im­pozitelor directe şi a doua pe care am propus-o şi realizat-o cu concur­sul guvernului, cei câţiva primari-de­­putaţi, care ne aflam în parlamentul trecut , reforma taxelor comunale. 1. Reforma impozitelor directe, o­pera fundamentală a d-nului Vintilă Brătianu, a alimentat într-o măsură foarte apreciabilă şi veniturile comu­nale. Zecimile adiţionale înlocuite prin co­tele adiţionale de 3 la sută asupra veni­turilor proprietăţilor agricole, a venituri­lor comerciale, industriale şi a altor pro­fesiuni şi de 6 la sută asupra veniturilor proprietăţilor clădite, au schimbat situa­­ţiunea, înlesnind reorganizarea financiară şi a comunelor. Tabloul comparativ de mai jos arată in cifre, în afară de ori­ce discuţiune, care sunt rezultatele acestei legi: Legea din 1903 Noua Lege din 1923 Prin urmare din acest tablou compara­tiv se constată că aplicarea legei contri­buţiilor directe a asigurat pănă în 1926 anual comunei Iaşi un venit de circa 14 m­ii. lei. Şi din creşterea anuală a acestei sume se constată de asemeni că, cu cât se face consolidarea economică și a a­­verilor, cu atât repercursiunea legei asu­pra veniturilor comunale este mai mare. Este apoi de adăogat că în urma mo­dificărilor ce s’au adus în sesiunea ac­tuală a parlamentului acestei legi, prin care s’a întreit taxa asupra veniturilor proprietăților clădite şi agricole,—sporire cu siguranţă nedreaptă şi inoportună, —se vor mări apreciabil şi aceste cote, care revin comunei. Evaluăm aproximativ cotele adiţionale, împreună cu sporirea la cel puţin îndoi­tul actualelor cote, la circa 28 milioane. Prin urmare cu legea contribuţiuni­­lor directe, una din operile fundamen­tale ale d-lui V. Brătianu, s’a făcut un pas însemnat în reorganizarea şi consolidarea financiară a Comunelor. 2. Legea asupra maximului taxelor şi contribuţiilor comunale. Modificarea acestei legi era o necesi­tate. Comunele nu mai puteau trăi cu ta­xele antibelice­ Era o imposibilitate. Ta­xele comunale pentru servicii prestate ce­tăţenilor, erau mai mici de­cât ceea ce Comuna cheltuia cu prestarea lor. Deci aceste servicii reprezentau un sacrificiu pentru Comună fiindcă nu-şi încasa e­­chivalentul. In aceste condiţiuni este evident că si­tuaţia financiară a Comunei era precară. Şi de datoria celor care o reprezentau era să facă toate demersurile pentru a ob­ţine adaptarea legei respective la noile condiţii. Din acest punct de vedere revendic contribuţia personală ce am dat acestei modificări. Am făcut parte din comisia care a redactat proectul, l-am depus în parlament din iniţiativă parlamentară şi când el era amânat la calende pentru a se vota un proiect special de sporire a taxelor numai pentru Bucureşti, am or­ganizat rezistenţa Camerei şi m’am opus de la tribună pentru a nu se voia pro­­ecte speciale în folosul unui anumit oraş, ci un proiect general pentru toate comu­nele, fiindcă toate aveau aceleaşi nesfâr­şite nevoi. Şi pot adăuga că deşi proec­tul Bucureştiului pentru taxe era sprijinit de d. dr. Costinescu primarul Capitalei şi de guvern până la urmă, la cererea a­­proape a unanimităţei Camerei s’a amâ­nat acest proiect şi s’a renunţat la el chiar, pentru a se vota proectul general. Şi aşa prin silinţele celor câţi­va pri­mari deputaţi, şi prin înţelegerea guver­nului naţional-liberal care cunoştea nevoi­le s’a ajuns a se modifica legea asupra maximului taxelor şi contribuţiunilor co­munale. Deşi am fost un hotărât sprijinitor al sporitei taxelor comunale, deci a modifi­căm legei respective, în aplicarea ei în­să am pus chibzuinţă, fiindcă pe deo par­te dările către stat se sporise şi pe de alta criza economică şi valutară reducea mereu resursele şi posibilităţile de plată ale contribuabililor. De aceea procentul la care ne-am o­­prit din maximul, până la care ne autoriza legea a ne ridica, a fost de 50 la sută, deci jumătatea tarifului maximal. In ce priveşte însă articole­le de prima necesitate taxele la aces­te articole le-am redus şi sub cifra de 50 la sută. Prin urmare, în aceste condiţiuni s’au fixat nouile taxe şi contribuţii comunale, în contra cărora adversarii noştri, care azi vor să sporească taxele, au dus o în­verşunată campanie. Rezultatele obţinute se pot constata din următorul tablou comparativ: Legea din 1903 Din examinarea acestui instructiv ta­blou rezultă că prin politica noastră fi­nanciară am asigurat Comunei mijloacele necesare pentru aş putea îndeplini sarci­­nele ei. De bună seamă că nu am făcut totul. Suntem convinşi că trebuinţele comunale erau mai mari de­cât resursele ce i-am asigurat. Dacă nu am considera de­cât faptul că în 1916 bugetul comunal era de circa 4 milioane lei aur, o simplă înmulţire în măsura deprecierei leului ne arată că astăzi ar trebui să fie de circa 150 — 160 milioane. Este posibil aceasta ? Iată ceea­ ce noi nu credem. Posibil este orice, chiar şi în materia aceas­ta. Dar ridicând dările pentru a atin­ge aceste cifre ar însemna să desfiin­ţăm contribuabilul. Or, aceasta nu poate fi nici năzuin­ţa şi nici scopul unei politici cuminţi. Dările sunt prea mari, prea asupri­toare şi zilnic viaţa se scumpeşte. Să nu le mai ridicăm şi noi să nu mai asvârlim un nou val de scumpete. Se poate foarte bine şi cu mijloace­le actuale face o politică de bună gos­podărie comunală ? Cu siguranţă că se poate. Numai să ne dăm osteneala a o în­ţelege şi a o urmări. Şi că există această posibilitate se va vedea şi din examinarea bugetelor ce-am­ întocmit pe baza mijloacelor create şi din rezultatul ce-am obţinut. C. TOMA Valul de scumpete însamnă să­răcie-lucie în toate privinţele—şi toată răspunderea va cădea nu­mai asupra guvernului care com­plică în mod atât de grav situa­ţia economică a ţării. Anul 1920 Lei » 1921 » » 1922 » » 1923 » Anul 1924 Lei » 1925 » » 1926 » 587,895 632,985 650,000 3,000,000 10,000,000 12.601,500 13.601,500 Noul val de scumpete — Consecinţele nouilor impozite — E aproape de noi — şi ne va cuprinde pe toţi odată cu închee­­rea anului. De la 1 Ianuarie intră în apli­care toate nouile impozite şi toa­te sporurile create sub regimul d-lui general Averescu. Impozitul agricol şi impozitul pe proprietăţile clădite, sporirea formidabilă a tuturor taxelor p. t. t. şi a tuturor produselor sta­tului, birurile directe şi indirecte pe articolele de primă necesitate, birurile comunale şi judeţene. Bi­ruri peste biruri — împotriva că­rora partidul naţional-liberal s’a opus cu hotărâre în Parlament şi prin declaraţii publice. Guvernul a aderat la formula d-lui Garofii, de a stabiliza leul dar numai în ceea­ ce priveşte ve­niturile statului. In această pri­vinţă guvernul a sporit birurile de 40 ori pe puţin — multe din ele fiind şi mai mari. De aici o stare economică din ce în ce mai disperată, o ruină în comerţ şi în industrie, şi grave consecinţi şi repercusiuni asupra veniturilor statului.­­Căci şuvoiul de falimente şi numeroasele lichi­dări comerciale, industriale şi a­­gricole, vor diminua enorm de mult aceste venituri, pe care gu­vernul le epuizează cu un lux de cheltueli inutile, văzute de toată lumea. JOI 30 DECEMBRIE­­m ECOURI A încetat din viaţă la Paris scriitorul Adol­phe Orna, originar din Galaţi, autorul mai mul­tor romane apărute în limba franceză şi a unor lucrări dramatice jucate pe scenele parisiene. Dl. prof. dr. G. Marinescu membru al Acade­miei Române consacră un studiu savantului dis­părut dr. V. Babeş, in­ noul număr al revistei „Natura“. In acelaș număr colaborează Z. C. Arbore, G. G. Longinescu, S. Ţiţeica, Al. I. Stoenescu, St. Anghel, N. N. Gane ş. a.. * „Drumuri“ al douilea volum din seria roma­nelor „La Medeleni“ datorită d-lui I. A. Teodo­­doreanu, obţine un frumos succes de librărie. Primul stoc sosit la librăria „Viaţa Românea­scă“ in ajunul Crăciunului s-a epuizat în pri­­mile două zile. Romanul „Drumuri“ care este consacrat ado­lescenţii, a apărut tot in editura „Cartea Româ­nească“. ADNOTĂRI POLITICE D. Axinte, ispravnicul judeţului, a dat un ucaz prin care opreşte ţinerea ori­cărei întruniri in judeţ. A ori­cărei întruniri,­­ afară bine înţeles de întrunirile „aviriscane“. Guvernul este profund preocupat de a împiedica circulaţia gazetarilor şi a ideilor. In acest scop vine cu două măsuri: cu nimicirea aproape complectă a per­miselor de circulaţie pe c. f. r. şi cu legea presei prin care se constitue o adevărată teroare împotriva gândirei scrise sau vorbite. * Din proprie inspiraţie,—venită din Bucureşti-d-nul Lucian Boiu a convo­cat pe toţi inspectorii şi directorii şcoalelor din Iaşi învitându-i la... ser­barea comemorativă a poetului Th. Şerbănescu. , Serbarea, se ştie, este prezidată în toată România Mare de către dl. I. Petrovici «­nepotul» poetului. Politica financiară şi libertatea presei O aberaţiune a d-lui Cudalbu­ Există vre­o legătură directă în­tre aceste două diferite problem­e ? Toată Lumea va zice ca şi noi : nu! Afară însă de d. Cudalbu, foar­te originalul ministru al justiţiei, care afirmă, susţine, ba chiar im­pune un răspuns contrar. Intri adevăr d. ministru al justiţiei în anteproectul de lege relativ la re­gimul presei şi libertatea ei — (ce­tiţi bine «libertatea ei») — în arti­colul 99 din proectul anunţat, stabi­leşte următoarele: „Stânjenirea acţiunii diplomatice sau financiare a guvernului“ in­stituie un delict care se pedepseşte cu închisoare şi cu interdicţie corec­­ţională. Cu alte cuvinte ziaristul care va exprima o altă părere asupra pro­blemelor financiare pe care le va lansa guvernul prin financiarii săi, va săvârşi un delict şi va fi con­damnat cu «închisoare şi interdicţie corecţională». Printr-o asemenea monstruozitate guvernul îşi asigură dreptul de a duce ţara de râpă, prin cea mai de­testabilă politică financiară , în­trucât nimeni altul din tot cuprin­sul României Mari nu va mai avea dreptul să susţie o părere contrarie,

Next